Sunteți pe pagina 1din 6

MONOGRAFIA BISERICILOR DIN ORŞOVA

Atestată documentar încă din timpul stăpânirii romane sub numele de Municipiul
Dierna, Orşova şi-a scris de-a lungul secolelor propria pagina în patrimoniul cultural-naţional.
Viaţa spirituală şi-a adus un aport deosebit in acest sens, mai ales prin cele patru biserici
existente aici, trei ortodoxe şi una romano-catolică. Dintre cele trei biserici ortodoxe, una era
considerată biserica urbană şi purta numele de Biserica Orşovei (parohia Orşova), iar celelalte
două, Jupalnicul si Tufariul, erau biserici de suburbie ale unor mici sătucuri lipite de Orşova şi
care mai târziu au fuzionat cu ea, numele lor fiind păstrat şi astăzi, dar într-un sens nostalgic,
care cu sigurantă va pieri odata cu dispariţia ultimului orşovean autentic.
După cum aminteam mai sus Orşova avea o biserică urbană, care şi astazi poartă
acelaşi nume ca şi în vechime ’Parohia Orşova’. Aceasta s-a zidit pe la mijlocul sec. al XVIII-
lea. Tradiţia locală spune că pe la 1746 ea a fost ridicată de bogatele familii de macedo-
români existente în acest orăşel bănăţean. Am putea da crezare tradiţiei dacă observăm faptul
că însăşi Jupalnicul, suburbia Orşovei, a avut astfel de locuitori de origine macedo-română,
intre care au strălucit reprezentanţii familiei Capra. O altă tradiţie atribuie yidirea Bisericii
Orşovei unui paşă, care îşi avea reşedinţa pe insula Ada-Kaleh si care ar fi ordonat scrierea
pisaniei existentă actualmente pe peretele bisericii dinspre Dunare. Aceasta are o forma ovală
şi prezintă două variante de scriere. Una este redactată în limba greacă veche, iar cealaltă pare
a fi turcă.
S-a presupus că biserica veche a fost sfinţită la 1746 ceea ce înseamnă că pe atunci ear
terminată, dar nu se stie dacă întru totul, căci pictura ei a fost efectuată abia în 1926 de catre
Prof V. Simionescu din Lugoj. După sfinţire, biserica a primit ca patron ocrotitor pe Sfântul
Ierarh Nicolae, hram pe care îl păstrează şi astăzi.
Stilul arhitectural practicat la construirea vechii biserici orşovene era destul de simplu
ca şi astăzi şi anume acela de navă cu o absidă semicirculară la altar şi turla plasată deasupra
intrării în pronaos. Clopotniţa (turla), executată dupa un model cu influenţe apusene, posedă
un frumos ceas cu cifre romane, vizibil şi astăzi în turla bisericii, dar care din păcate nu mai
funcţionează. Se pare că biserica veche a fost acoperită cu o învelitoare de aramă cu care nu
se ştie ce s-a întâmplat dupa mutarea oraşului.
Fiind considerată parohie urbană, Orşova a avut pe lângă biserică şi o şcoală

1
confesională , care a funcţionat până la 1914, când a fost închisă printr-un decret dat de
guvernul maghiar.
Ca lăcaş de cult vechi, biserica Orşovei deţinea o serie de obiecte de patrimoniu: cărţi.
Icoane, sfinte vase. Dintre acestea este necesar sa amintim o Sfântă Evanghelie din timpul lui
Antim Ivireanul, care a fost depusă la muzeul eparhial şi un potir de aur batut cu pietre
scumpe dăruit bisericii de Domniţa Elena Cuza la anul 1863 şi care a fost dat spre păstrare la
Muzeul Mitropoliei Olteniei. Trebuie amintit că în casa parohială existentă lângă biserică a
funcţionat protoieria Orşova, care a avut privilegiul de a avea la cârma ei unul din cei mai
iluştrii preoţi ai acelei perioade, protopopul Iosif Câmpianu, care era şi preot la parohia
Orşova. Câmpianu avea distinse înclinaţii spre cele cărturăreşti, el fiind un neobosit
colaborator la publicaţia Episcopiei Caransebeşului, ’Foaia Diecezană’. De asemenea, a
publicat şi câteva broşuri în cadrul ’Bibliotecii religios-morale’.
Urmaşul lui Câmpianu la altarul bisericii Orşovei a fost parintele Constantin Biciuşcă.
Acesta a păstorit aici până in 1985, când îmbolnavindu-se s-a pensionat.Importantă este
însemnarea parintelui Biciuşcă de pe Evanghelia tipărită în timpul Patriarhului Miron Cristea,
pe care scria că ultima Liturghie în biserica veche a Orşovei s-a săvârşit la 29 iunie 1969,
deoarece pe 1 iulie trebuia să înceapă demolarea ei în vederea strămutării oraşului.
Tot greul acestei strămutări a picat pe umerii acestui preot, care a reuşit să ridice în
noua Orşovă o biserică la fel de mare, cu acelaşi plan arhitectonic şi la care s-a adăugat
vechea turlă, care a fost desprinsă de pe vechea biserică şi aşezată pe cea nouă. S-a păstrat de
asemenea din vechea biserică şi catapeteasma din lemn de cireş pictată de acelaşi V.
Simionescu. În 1971 biserica nouă era ridicată şi sfinţită la 26 octombrie de către Prea
Sfinţitul Nestor Severineanul, Arhiereu Vicar al Mitropoliei Olteniei. În 1985 la 10 octombrie
are loc resfinţirea bisericii care fusese pictată de curand.
Dintre urmaşii părintelui Biciuşcă la biserica Orşovei amintim pe părintele Ilie Ursu cu
o păstorire de 15 ani(1985 – 1 mai 2000), actualmente la pensie. Din 1998 şi până în prezent
cârma duhovnicească a acestei parohii i-a fost încredinţată părintelui Ion Tomescu.
Mai trebuie menţionat şi părintele Constantin Dure despre care ştim doar că a fost
întemniţat de autorităţile austro-ungare între 1914-1918.
Lipsa documentelor face imposibilă oferirea unui pomelnic mai vast al preoţilor
Orşovei, care cu siguranţă au fost mai mulţi.

Biserica din Jupalnic. În cadrul bisericilor suburbane din Orşova, se încadra în


trecut şi biserica din comuna Jupalnic. După cum reiese din hărţile vechi ale Orşovei, comuna

2
Jupalnic era situată la 1,5 km spre nord de vechea Orşovă.
Biserica de aici s-a ridicat prin strădania credincioşilor în anul 1827, după cum reiese
din însemnarea Preotului Ştefan Boldea, aflată pe un Liturghier vechi, păstrat astăzi la
Episcopia Severinului şi Strehaiei. Documentele existente în arhiva parohiei atestă această
biserică în anul 1830. Ca şi la Biserica Orşovei, stilul arhitectonic era tot acela de navă cu
absidă semicirculară la altar şi turla poziţionată deasupra intrării în pronaos. Ca material de
construcţie s-a utilizat cărămida arsă şi piatra, iar pentru acoperiş, ţigla, turla fiind acoperită
cu tablă. Înăuntru, biserica era pardosită cu un mozaic ornamentat cu flori, din care s-a păstrat
doar o parte, cu care a fost pardosit altarul bisericii noi. Pictura bisericii vechi din Jupalnic a
fost executată de către pictorul Vartolomei Deliominic din Caransebeş, în anul 1922, în timpl
preotului Pavel Magdescu(senior).
Dupa cum reiese din însemnările lui nea Iancu Seracovan, cântareţul bisericii din
Jupalnic, în 1964 se împlineau 100 de ani de la inaugurarea turlei acestei biserici. Până la
1864 ea nu avusese turlă cu clopotniţă, cele doua clopote fiind atârnate în tot acest timp pe doi
stâlpi de lemn. Cele doua clopote au servit parohiei Jupalnic până la 1906 când s-au turnat trei
clopote noi la fabrica de clopote Novotny din Timişoara. În 1940 s-a reacoperit turla cu tablă.
Cu această ocazie s-a descoperit în globul de sub din vârful turlei un manuscris redactat de
mână, cu litere chirilice, care era rupt în unele locuri din cauza umezelii. Acest manuscris
arată că la 6 iulie 1864, înaintea amiezii, s-a ridicat Sfânta Cruce în vârful turlei cu ajutorul
şcolarilor din Jupalnic şi că în acea vreme stăpânea Franţ Iosif I, Împăratul Austriei. Se
amintea de asemenea în acest manuscris şi conducerea parohiei Jupalnic al cărei preot era
atunci Mihail Tătucu.
Cât priveste pomelnicul parohiei Jupalnic, acesta este mult mai bogat decât cel de la
parohia Orşova, el însumând un numar de 11 preoţi, al căror şir începe pe la 1790. Astfel în
ordine cronologică sunt amintiţi la Jupalnic următorii preoţi: Ioan Popovici(1790-1792), Petru
Popovici(1793-1799), Pavel Maţariu(1800-1822), Ştefan Boldea(1823-1851), Mihail Tătucu
(1851-1868), Gheorghe Bogoeviciu(1869-1881), Spiridon Şandru(1881-1888), Pavel
Magdescu-Senior(1888-1926), Pavel Magdescu-Junior(1926-1940), Constantin
Stoichescu(dec. 1941 - mar. 1982), Nicolae Jinga(1982 – până în prezent).
Informaţiile existente despre preoţii parohiei Jupalnic sunt la fel de sărace ca şi în
cazul celorlalte biserici orşovene. Asta din cauză că istoricii au fost în primul rând interesaţi
de expunerea activităţii organelor superioare bisericeşti, activitatea parohiilor fiind lăsată în
grija preoţilor parohi, care fie din neglijenţă, fie din pricina vremurilor tulburi nu au putut a o
face cunoscută posterităţii. În acest sens, despre preotul Ioan Popovici ştim destul de puţine şi

3
anume că preoteasa i-a fost prinsă de turci şi luată prizonieră. Mai ştim de asemenea că el a
plecat pe jos de la satul Rudăria(situat undeva în zona Eşelniţei vechi), venind la protopopul
Nicolae Stoica de Haţeg, care îi era bun prieten şi sfătuitor. A locuit în casa acestuia o
perioadă deoarece în urma evenimentelor din 1787-1792, Jupalnicul era pustiit.
Despre succesorul lui Ioan Popovici, Petru Popovici, ştim doar că la 1790 era acuzat la
Rudăria că fusese de trei ori în Ţara Românească fără aprobare de la organele civile şi
bisericeşti.
Parintele Pavel Magdescu-Senior a făcut parte din Consiliul Naţional Român, care a
ales membrii pentru Marea Adunare Naţională din 1918. A fost ales membru al acestui
consiliu la 25 noiembrie 1918. În legătură cu părintele Magdescu apare documentele vremii
Spiridon Şandru Fostul preot al Jupalnicului, căruia i-a succedat Magdescu. Cei doi au
participat la 14/27 noiembrie 1918 la Adunarea Cosistorului eparhial al Episcopiei. În fine,
părintele Constantin Stoichescu este ultimul preot din pomelnicul parohiei Jupalnic, succesor
al lui Pavel Magdescu-junior şi predecesor al părintelui Jinga. Născut la 4 iunie 1908 în
comuna Teregova, a preluat cârma parohiei Jupalnic la 2 martie 1941. La 1 noiembrie 1959 a
fost ales protopop de Orşova. S-a mutat la cele veşnice în ziua de 10 martie 1982. Părintele
Stoichescu a fost cel care şi-a asumat mutarea bisericii în noua Orşovă, în 1969, când a avut
loc demolarea ei, dupa cum am văzut în cazul bisericii de la Orşova. Noua biserica a
Jupalnicului s-a zidit între anii 1972-1973 şi a fost târnosită la 14 noiembrie 1973 de către
Înalt Prea Sfinţitul Teoctist Arapaşu, Mitropolitul Olteniei(viitorul patriarh), care cu această
ocazie a dăruit bisericii o cădelniţă.
Biserica nouă reproduce stilul celei vechi cu mici deosebiri de finisaj, utilizând ca
material de construcţie cărămida şi cimentul, iar pentru acoperiş s-a folosit ţiglă. Turla o
reproduce în linii mari pe cea a bisericii din Jupalnicul vechi. Pictura actuală a fost realizată
de către pictorul Florica Lăpădat între 1981-1982.
În prezent cârma duhovnicească a parohiei se află în mâna unui neobosit slujitor al
Sfântului altar, părintele Nicolae Jinga.

Biserica din Tufări. Atestat temporar pe la 1717 sub numele de Duferi,


Tufăriul era în vechime un sat micuţ subordonat comunei Jupalnic, dar care avea ca filie
cartierul Coramnic. Amplasamentul acestuia era situat undeva în zona actualei gări, el fiind
despărţit de oraşul Orşova de râul Cerna. Şi acum orice aşezare omenească nu-şi poate
concepe existenţa decât pe două făgaşe, material şi spiritual; trebuie spus că viaţa spirituală a
Tufăriului a fost puternic reprezentată de biserica de aici.

4
Documentele arată că biserica de aici s-a zidit pe la începutul secolului al XIX-
lea, fiind datată pe la anul 1815. Tradiţia locală pune zidirea bisericii pe seama unui român
luat prizonier de turci înca de mic copil şi care apostaziind de la ortodoxie, a îmbrăţişat
credinţa mahomedană, căpătând cu această ocazie numele Regep. Fiind un iscusit mânuitor al
armelor şi înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare, acesta ajunse general în armata turcă ce-şi
avea reşedinţa pe insula Ada-Kaleh. Din pricina functiei pe care o îndeplinea în exercitarea
serviciului militar a fost numit Regep-Aga. Deşi abandonase credinţa strămoşilor, Regep nu a
uitat că e român şi a ajutat cu bani ridicarea bisericii din satul Tufări. Comportându-se ca un
adevărat ctitor, a fost pictat la intrarea în pronaosul vechii biserici. Dar faptul că în pictura
murală Regep apărea cu capul acoperit de un truban păgânesc, va determina generaţiile
viitoare să radă de pe perete acest chip.
Din cele relatate se vede o oarecare corespondenţă între această istorioară şi cea
referitoare la zidirea bisericii din Orşova, în care e vorba de un paşă ctitor, dar care era tot de
pe Ada-Kaleh. Există posibilitatea să fi fost una şi aceeaşi persoană în ambele cazuri, fapt ce
nu s-ar putea justifica decât prin sentimentul de căinţă, care probabil îl măcina din pricina
abandonării ortodoxiei. Cu toate acestea documentele istorice nu oferă mai multe detalii
pentru a putea da crezare acestei tradiţii.
Revenind la biserica din vechiul Tufări, trebuie să menţionăm că era construită la fel
ca şi celelalte după un plan arhitectural în formă de navă cu absidă semicirculară la altar. Deşi
zidită înca de la 1815 a fost pictată abia în 1910 de pictorul Nicolae Haşca, iar ca hram al
acestui sfânt lăcaş a fost aşezată sărbatoarea înalţării Domnului (Ispasul). În privinţa bisericii
din Tufări putem afirma că istoria a fost destul de zgârcită cu noi, ea oferindu-ne doar câteva
date destul de sumare. Acest fapt se datorează în special lucrărilor de demolare şi mutare a
bisericii începute în 1966 şi finalizate cu tot cu pictura abia in 1982. Aceeaşi sărăcie de date
este vizibilă şi în prezentarea pomelnicului preoţilor slujitori ai acestei parohii dintre care
amintim următoarele nume: Pr. Ilie Jurescu, Toma Nicolici, Alexandru Nicolici, Gheorghe
Golopoenţa, Toma Suru, Ciucur Nicolae şi în prezent Mihai Zorilă.
Dupa cum aminteam, demolarea bisericii din Tufări a început pe la sfârşitul anului
1966 şi a durat până în 1967. În acest timp păstorea la Tufări părintele Nicolae Ciucur, care un
an mai târziu(1968) punea piatra de temelie a actualei biserici. Deşi a trebuit sa lupte cu un
teren destul de potrivnic, părintele a reuşit ca în 1971 să dea în folosinţă noua biserica, pentru
ca în 1982 să fie gata şi pictura. Astfel, la 8 septembrie 1982 (de Sfânta Marie Mică),
clopotele noii biserici a parohiei Tufări primeau cu glas de bucurie pe Înalt Prea Sfinţitul
Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, care venea aici să o târnosească pentru vecie.

5
Biserica nouă păstrează vechiul plan arhitectural, la care s-a adăugat deasupra
naosului o turlă cu specific moldovenesc. Pictura bisericii s-a realizat prin strădaniile
pictoriţei Elvira Dăscălescu şi ale soţului acesteia.
Actuala catapeteasma a fost sculptată de către Petru Drăgila, care a mai sculptat la
această biserică cele doua strane, jilţurile arhiereşti şi cele două candelabre. Pe noua tâmplă s-
au montat atunci uşile împărăteşti şi diaconeşti aduse de la vechea biserică şi care sunt si
astăzi în uz. Tot de la vechea biserică s-au adus şi cele două clopote care se găsesc şi astăzi în
clopotniţa bisericii şi care au fost fabricate în Austria.
În prezent parohia Tufări este păstorită de părintele Mihai Zorilă, consilier economic
al Episcopie Severinului şi Strehaiei.
Toate aceste consideraţii ne aduc înaintea ochilor o imagine destul de vagă a bisericii
ortodoxe orşovene, imagine care într-o bună zi va fi conturată aşa cum ar trebui să fie şi cum
îi şade bine bisericii noastre, care nu şi-a neglijat niciodată istoria. Până atunci doar strădaniile
noastre, ale celor de astăzi îşi pot aduce aportul într-o oarecare măsura la dezvelirea
giulgiului, care încă acoperă istoria bisericii orşovene.

Bibliografie: Revista „Apollodor” , Anul I, Nr. 9 -10, Noiembrie – Decembrie 2004