http://referate.wyz.

ro/

Mănăstirea Cocoș

Mănăstirea Cocoș se afla la 6 kilometri distanţă de comuna Niculiţel şi la

aproximativ 35 de kilometri vest de oraşul Tulcea. Mănăstirea este condusă de o
obşte de călugări, având drept hramuri Pogorârea Sfântului Duh (biserica mare)
şi Sfântul Ierarh Nicolae (paraclisul).
Mănăstirea este aşezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în
mireasma pădurilor de tei. Odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte
cântecul unui Cocoș sălbatic însoţit de o bătaie de toacă. Călugării spun că acest
cântec se mai aude şi astăzi, uneori. Prima atestare documentară a unui
aşezământ religios în acest loc este din anul 1679, când aflăm despre existenţa
unui schit de sihaștri, prădat de invaziile vremii. Mănăstirea Cocoș există din
1833, ctitori fiind călugării Visarion, Gherontie şi Isaia din mănăstirea Neamţ,
care au trecut pe la Muntele Athos, înainte de a se opri aici. Ei au venit până la
Isaccea, unde s-au şi aşezat. Aceştia au cumpărat o bucată de pământ şi au
construit o mică biserică din nuiele lipite cu pământ, fără turle şi fără clopote,
respectând legile musulmane de atunci.

Prima biserică a avut hramul "Sfânta Treime". După războiul de

independenţă s-au construit şi cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 până în 1884
urmează ca stareţ Daniel, în timpul stăreţiei se ridică clopotniţa masivă şi

1
http://referate.wyz.ro/

monumentală înaltă de 30 m, existentă şi astăzi. În jurul clopotelor sunt 6 firide.

Tot Daniel a construit clădirea chiliilor dinspre vest din faţa bisericii, în stil
oriental, un pridvor şi cerdac pe ambele părţi, acoperite cu olane. În 1959
această clădire a fost declarată monument istoric. Celelalte chilii construite de
stareţii Visarion şi Daniel au fost demolate în 1910, odată cu cele două biserici,
după ce se încercase fără succes, consolidarea bisericii în 1853.
În 1909 devine stareţ arhimandritul Roman Sorescu, călugărit la Ciolanu
şi în 1910 termină construcţia din partea de răsărit unde azi este stăreţia,
paraclisul, bucătăria şi trapeza.
La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii
noi ce se leagă de clopotniţă după planul întocmit de arhitectul Toma Dobrescu
şi care la capătul dinspre răsărit se termină cu o frumoasă clădire cu două etaje
în care, în prezent, este muzeul.
La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale cărei ziduri nu
sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrată de pietrari italieni după
planurile arhitectului bucureştean Toma Dobrescu, este terminată în 1913.
Odată cu începerea războiului în 1916, o mare parte din cei 86 călugări
care existau în 1914 au pornit în bejenie împreună cu stareţul, luând cu ei
majoritatea obiectelor de valoare pe care la întoarcere nu le-au mai adus în
totalitate. Stareţul Roman Sorescu încetează din viaţă în 1919 la numai 45 de
ani.
Între 1926 şi 1929 s-a construit corpul de clădiri din dreapta clopotniţei, cu etaj
şi pridvor. Aici a funcţionat o vreme o şcoală de cântăreţi bisericeşti, iar în
prezent este casa de odihnă a episcopiei.
Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie
1946 a ars clopotniţa, topind şi clopotele. Lucrările de restaurare au început în
1954 şi s-au terminat în 1956, în timpul păstoririi episcopului Chesarie
Păunescu, fiind stareţ protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate şi
chiliile din vest. Sunt instalate în clopotniţă două noi clopote de 500 kg şi 375
kg.
În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculiţel, în apropierea mănăstirii,
săpăturile arheologice au adus la lumină o criptă care adăpostea moaştele a
patru sfinţi mucenici, primele descoperite pe teritoriul ţării noastre. Aceştia sunt
creştini martiri din secolele III-IV. Inscripţiile în limba greacă din interiorul
criptei atestă astăzi moaştele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos,
Kamasis şi Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii
Ortodoxe a decis că moaştele celor patru să fie depuse în patru racle, la
Mănăstirea Cocoș din apropiere.
La 17 ianuarie 1973 sunt aduse în mănăstire şi aşezate la loc de cinste în
biserică, într-o frumoasă raclă, moaştele sfinţilor martiri Zotic, Atal, Camasie şi
Filip, ca o mărturie incontestabilă a credinţei strămoşeşti. Prăznuirea acestor
martiri se face în fiecare an la data de 4 iunie.
Biserica este o construcţie masivă din piatră în formă de cruce. Absidele

2
http://referate.wyz.ro/

din naos sunt adânci şi foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi
stâlpi voluminoşi, câte unul pe fiecare parte, lipiţi de zid. Are un pridvor închis
în care se intra printr-o uşă masivă în două canaturi, înaltă, cu geam în partea
superioară. Are al doilea pridvor deschis, susţinut de 6 coloane masive.
Biserica are 3 turle octogonale, străpunse de câte 8 ferestre înguste şi
înalte. Turlă de pe naos este foarte masivă şi înaltă. Celelalte două mai mici sunt
aşezate pe fiecare parte a pridvorului. În exterior, peretele din dreapta naosului
are o firidă înaltă, pictată. La fel o firidă înaltă şi pictată este pe zidul din
răsăritul altarului.
Pictura bisericii a început în toamna anului 1914, executată de pictorul
italian F. da Biasse în stil neobizantin şi s-a terminat în 1916. A fost restaurată
între 1957 şi 1960.
Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă
adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul adăposteşte şi o colecţie de carte
veche, religioasă, în special românească.

http://referate.wyz.ro/