MANASTIREA CERNICA

Din categoria asezamintelor manastiresti din judetul Ilfov un loc de cinste il ocupa
Manastirea Cernica. Aceasta este situata la numai 12 km de Bucuresti, intrand in
teritoriul administrativ al comunei Pantelimon. Manastirea este zidita pe un ostrov in
mijlocul unui lac inconjurat de paduri seculare, prezentand in orice anotimp aceeasi
atractie, atat pentru cei ce iubesc frumosul, cat mai ales pentru credinciosii crestini.
Este un important asezamant monastic si turistic totodata, fiind asaltata de credinciosi
din intreaga tara atrasi de harul preotilor de aici.

Este singura manastire care a dainuit de-a lungul istoriei din intreaga salba de ctitorii
de pe malurile Colentinei si care a sporit in importanta de-a lungul timpului. Celelalte,
fie ca au disparut, ca Tanganu, fie ca au ramas biserici de mir, ca Ghica, Marcuta,
Pantelimon, Fundeni.
Intemeiata la putini ani dupa Mihai Viteazul, este atestata documentar la 1608 prin
hristovul domnesc al lui Radu Voda Serban. In acel an Vornicul Cernica Stirbei
construia o biserica din lemn cu hramul „Sfantului Nicolae” refacand un vechi schit, il
inzestreaza cu pamanturi, paduri si sate, spre vesnica pomenire a numelui si a
neamului sau. Asezarea s-a dezvoltat de la mica obste de calugari, de pe ostrovul „Sf.
Nicolae”, ajungand la complexul manastiresc de astazi care se intinde si pe ostrovul
„Sf. Gheorghe”. Cercetari arheologice mai recente au demonstrat ca el isi stabilea
ctitoria pe locul unei asezari monahale mai vechi, pierduta aici, in desisurile codrilor
Colentinei.
Denumita la inceput Gradistea Florestilor, ea si-a schimbat cu vremea numele,
adoptandu-l pe acela al intemeietorului sau, nume pe care il pastreaza si astazi.

Dupa 1608, anul 1781 este al doilea moment istoric important prin venirea ca staret al
manastirii a parintelui arhimandrit Gheorghe, unul dintre ucenicii Sfantului Paisie de la
Neamt. Acesta reface obstea de monahi care se risipise din pricina razboaielor si a
ciumei si ridica din ruina biserica si tot ce inseamna mostenire materiala. Viata
monahala de la Cernica primeste astfel un nou avant.
Pe ostrovul Sf. Nicolae, vechea biserica cu hramul „Sf. Nicolae” a vornicului Cernica
Stirbei a fost adaptata nevoilor crescande ale comunitatii calugaresti, de catre staretii
care s-au succedat.
Actuala biserica construita dupa cutremurul din 1802, de catre staretul Timotei, a fost
terminata in anul 1815, in timpul domnitorului Ion Gheorghe Caragea. In forma initiala
avea 8 turle si un pridvor deschis, pictura interioara fiind realizata de zugravul
Fotache, unul dintre ultimii mesteri ai picturii medievale.
Dupa cutremurul din 1838 si 1840 care au afectat-o foarte grav a fost refacuta in mai
multe randuri, ultima mare restaurare din 1965-1967 s-a facut prin grija patriarhului
Iustinian.
Manastirea a cunoscut, datorita staretului Gheorghe, in timpul domniei lui Nicolae
Mavrogheni, domn fanariot cultivat, o intensa viata culturala. Aici erau copisti de
manuscrise si zugravi care au pictat numeroase biserici din tara.
O a doua biserica din ostrovul Sf. Nicolae este biserica „Sf. Lazar”, fiind opera
 2

staretului Gheorghe din anul 1804. De dimensiuni reduse, cu o decoratiune exterioara

bogata, piatra sculptata, cu interiorul pictat de I. Keber si Frujinescu (iconostasul),
biserica „Sf. Lazar” reprezinta o adevarata bijuterie, asimetrica, zvelta, plan trilobat, 2
coloane la intrare si scara pe stanga. Este biserica de cimitir, in partea de jos (demisol)
se afla camera mormintelor.
Considerat cel mai reprezentativ om al timpului Sf. Ierarh Calinic a fost staret al
manastirii Cernica intre anii 1818 si 1850. A fost preocupat in permanenta de zidirea
sau de refacerea unor lacasuri de inchinare de spitale, scoli si case pentru orfani. Inca
din primii ani de staretie s-a ocupat de zugravirea bisericii „Sfantul Nicolae” din incinta
manastirii.
In vremea sa au fost ridicate pe ostrovul Sf. Gheorghe (numit asa dupa numele
staretului Gheorghe) zidurile imprejmuitoare, cu o arhitectura tipica zonelor de campie,
biserica „Sf. Gheorghe”, cladirea staretiei si aproape toate casele si chiliile, iar pentru
ingrijirea calugarilor bolnavi s-a construit o bolnita.
Iubitor de cultura, Calinic a pus bazele unei valoroase biblioteci si a deschis aici o
scoala de pictura bisericeasca.
Cei 32 de ani de staretie la Cernica constituie o perioada de neincetate stradanii
pentru ridicarea vietii calugaresti de acolo, pentru buna indrumare a vietuitorilor, pentru
inzestrarea manastirii cu noi lacasuri de inchinare si chilii pentru scolarizarea tinerilor.
A intemeiat mai multe ateliere in care monahii isi pregateau singuri cele trebuitoare
pentru imbracaminte (rase, potcapuri etc.). Cei stiutori de carte se ocupau cu copierea
de manuscrise, mai ales din scrierile Sfintilor Parinti si ale marilor indrumatori ai vietii
calugaresti. Obstea monahala crestea mereu. Daca in 1838 erau 300 de calugari, in
1850 numarul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat multe personalitati ale vietii
bisericesti: arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, retras spre
sfarsitul vietii la Cernica, protosinghelul Naum Ramniceanu, un cunoscut cronicar,
arhimandritul Veniamin Catulescu, profesor de Religie la Colegiul „Sf. Sava” din
Bucuresti, Pimen, fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul si biograful lui
Calinic, Nicandru, urmasul sau in staretie si altii.
Staretul Calinic era un bun indrumator al credinciosilor care veneau la manastire; era
cunoscut atat pentru rugaciunile sale tamaduitoare, cat si pentru faptele sale de
milostenie. Timp de cateva luni, in 1821 a hranit in manastire un mare numar de
locuitori din Bucuresti si din imprejurimi, refugiati la Cernica de frica turcilor.
Inaltata intre anii 1831-1832 biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” este ctitoria Sfantului
Calinic si arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusa la scurt timp de cutremurul
din 1838 staretul a inceput rezidirea ei, terminand-o in 1842 sub domnia lui Alexandru
Ghica. A fost restaurata impreuna cu tot ansamblul manastiresc intre anii 1965-1967
de Patriarhul Iustinian. Pictura din interiorul bisericii este realizata de zugravului Adam.
In pronaos se afla pictate portretele in ulei ale ctitorilor Calinic si Ioanichie
Stratonichias, opera pictorului Sava Hentia.
Ierarhul Calinic a fost trecut in randul sfintilor in 1955, in plina prigoana comunista.
Printre cele mai celebre profetii ale sale se numara prezicerea mortii Mitropolitului
Nifon, a izgonirii lui Cuza, a celor doua Razboaie Mondiale si chiar a „izbavirii”
Romaniei, ce-ar fi trebuit sa inceapa (si poate a si inceput) in anul 1996.
Vechea chilie in care a trait staretul este situata pe ostrovul Sfantului Gheorghe de pe
lacul Cernica si a devenit cu timpul casa memoriala. Acolo se pastreaza obiecte care i-
au apartinut marelui staret. Un fapt cel putin curios e acela ca in jurul chiliei broastele
nu canta niciodata. Legenda spune ca intr-o seara, pe cand sfantul staret era cufundat
in rugaciune, linistea i-a fost tulburata de oracaitul broastelor. Atunci el s-a dus pe
malul apei si, delimitand cu privirea o portiune din lac, atat cat „zgomotul” sa nu ajunga
 3

la chilie, a binecuvantat broastele si le-a spus: „Duceti-va in stanga si in dreapta, de

cantati cat vreti! Dar aici voi sa nu-mi mai cantati!”. Din acea zi, in zona binecuvantata
de Sf. Calinic broastele au incetat sa mai oracaie.
Intre zidurile manastirii, de-a lungul trimpului, au trait nenumarati frati intru credinta, de
la simpli calugari la episcopi si mitropoliti. Tot aici au fost gazduiti episcopi si mitropoliti
din Basarabia si Bucovina, ce fusesera exilati odata cu alipirea acestor teritorii la
Rusia sovietica.
O institutie de o reala importanta a fost Seminarul Monahal ce a functionat aici si care
a dat oameni de seama ai Bisericii, in care se numara si Prea Fericitul Parintele nostru
Teoctist, Patriarhul Romaniei, care timp de opt ani a invatat in aceasta scoala. Odata
cu declansarea celui de al doilea razboi mondial au fost inchise atat seminarul cat si
tipografia manastirii. Seminarul Teologic Monahal s-a redeschis din anul 1995.

In incinta ansamblului manastiresc se mai afla un paraclis cu hramul „Adormirea Maicii

Domnului” zidit in anul 1790 de Dan Brasoveanul; un altul in casa staretului Gheorghe
cu hramul „Intrarea in Biserica”, ctitor Gheorghe arhimandritul, construit in stil athonit;
paraclisul cu hramul „Sfantul Ioan Apostolul”, ctitor Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica,
1842; moastele Sfantului Iererh Calinic de la Cernica, canonizat in 1955, praznuit pe
11 aprilie; casele memoriale ale Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica si a scriitorului
Gala Galaction; muzeul de icoane ferecaturi si broderii din sec. XVII-XIX, manuscrise,
obiecte de cult din argint, tablouri, vase si relicve din ceramica, etc.
De remarcat este si cimitirul manastirii, rezervat la inceput monahilor, care a primit
pentru odihna vesnica numerosi fruntasi ai vietii culturale, sociale, politice, boieri,
ctitori si alte personalitati. Printre cei inmormantati aici se afla, Mitropolitul Nifon,
scriitorul Gala Galaction, pictorul Ion Tuculescu, istoricul Ion Lupas, marele teolog
Dumitru Staniloae, Alina Stirbei, Maria Romanoff si multe alte figuri ilustre, istorice sau
duhovnicesti.
Unele monumente funerare sunt opere ale unor arhitecti si sculptori de valoare ca I.
Iordanescu, Carol Storck si altii.
Se remarca de asemenea, cavoul Mitropolitului Nifon, din marmura alba, pictat de Gh.
Tattarescu in 1875.
La mica departare de manastirea Cernica, vorniceasa Chiajna, sotia vornicului Cernica
Stirbei a ridicat cam in acelasi timp cu sotul ei un schit, care s-a numit Vorniceasa sau
Iezerul. In decursul anilor acesta a disparut cu desavarsire, ramanand in memoria
locuitorilor doar amintirea sa. Sapaturile arheologice intreprinse intre anii 1960-1974
au scos la iveala fundatiile acestei manastiri, intr-una din cripte fiind gasite osemintele
Doamnei Chiajna, autentificata dupa inelul ce-l purta.
Deosebit de important pentru zona Cernica si nu numai a fost descoperirea, cu ocazia
acestor sapaturi, a unei necropole neolitice in vecinatatea fostei manastiri Iezerul.
Pana in prezent, pe teritoriul Munteniei, aceasta este cea mai mare necropola din
epoca neolitica, descoperita si cercetata de dr. doc. Gh. Cantacuzino. Necropola a fost
gasita intamplator in anul 1961 cu ocazia sapaturilor sistematice programate la
Cernica in satul Caldararu, pe malul de vest a lacului Cernica.