Vincent Van Gogh

Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [ˈvɪnsɛnt ˈʋɪləm vɑn ˈɣɔ], v. AFI,

n. 30 martie 1853, Zundert, Regatul Țărilor de Jos – d. 29 iulie 1890, Auberge
Ravoux[*], Auvers-sur-Oise[*], A Treia Republică Franceză) a fost un pictor olandez post-
impresionist[26] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-
lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37
ani l-au dus la sinucidere.
Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să
devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră
din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a
pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri
închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit
pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din
cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar
van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence.
Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în
orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieșit din cameră să picteze pe câmp. Acolo
s-a împușcat în umăr cu pistolul și a murit peste 2 zile.
Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de
desene și schițe [26]. Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete,
peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai
scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după
moarte[26]. Astăzi el este în general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori
din istorie[26].

Familia van Gogh

Vincent van Gogh a venit pe lume într-o familie de pictori și negustori de artă, tatăl său fiind
pastor protestant, iar mama sa având înclinații spre pictură în mod special.[27]
Familia van Gogh avea rădăcini străvechi. Strămoșii lui Vincent se stabiliseră
în Olanda încă din secolul al XVI-lea.[28] Tradiția de a purta același nume în întreaga familie
nu a fost ceva neobișnuit, deoarece pe bunicul lui îl chema tot Vincent și a fost absolvent al
Universității de Teologie din Leiden în anul 1811. Bunicul său Vincent, a avut șase fii,
dintre care trei au devenit negustori de artă, iată ca și de aici a moștenit talentul și
pasiunea pentru artă.[27] În introducerea la ediția Scrisorilor, Johanna van Gogh-Bonger,
cumnata pictorului, i-a prezentat genealogia. Numele de familie amintește de Goch, un
orășel situat în teritoriul german, la frontiera Limburg-ului, dar la numai câțiva kilometri de
provincia Brabantul de Nord de unde era originar Vincent. Este posibil ca familia van Gogh
(de Goch) ca și numele ei să se tragă de acolo. S-ar fi putut să fi făcut parte din nobilime,
și motivele blazonului ei — o grindă împodobită cu trei trandafiri — dă de crezut că la
început cei din familia van Gogh au fost constructori.[29]

Familia lui Vincent van Gogh

Sus: tatăl, Theodorus van Gogh și mama, Anna Cornelia Carbentus
 Jos-de la stânga la dreapta:Vincent van Gogh; Anna Cornelia; Theo van
Gogh; Elisabheta Huberta; Wilhelmine Jacoba și Cornelis Vincent

Tatăl artistului, Theodorus, s-a născut la Benschop în 1822,

iar mama, Anna Cornelia, s-a născut în 1819.[28] Din căsătoria
lor au rezultat 7 copii, din care primul a murit la puțin timp
după naștere.[28] După el s-au născut Vincent van Gogh, Anna
Cornelia, Theo, Elisabheta Huberta, Wilhelmine Jacoba și
Cornelis Vincent [28].
Vincent și Theo[modificare | modificare sursă]
Pentru van Gogh, cea mai importantă persoană a fost fratele
lui, Theo. Acesta l-a susținut pe artist din punct de vedere
financiar,[30] dar și emoțional. Legătura dintre ei a devenit mai
strânsă în 1880, anul în care Vincent și-a început cariera
artistică.[31] Theo a murit într-o clinică din Utrecht la șase luni
după artist, la 25 ianuarie 1891.[32][33][34] Toate cheltuielile
artistului legate de locuință, de mobilier, de îmbrăcăminte, de
mâncare și băutură (din ce în ce mai multă, se pare), de culori
și pânze pentru pictură, iar, mai târziu, când Vincent s-a
îmbolnăvit de nervi, de tratamentele urmate în mai multe
sanatorii – toate au fost suportate de Theo, care, între timp,
aduna picturile și desenele trimise de fratele său și se străduia
să i le vândă.[35]

Scrisorile[modificare | modificare sursă]
 Pagină dintr-o scrisoare către pictorul Émile Bernard cu schița Podului
Langlois, Arles, 1888

Dragă Theo,
“ Cu prilejul aniversării tale, îți doresc din toată inima sănătate, o viață senină. Ți-aș fi trimis
cu dragă inimă, pentru o zi ca asta, tabloul cu țăranii mâncători de cartofi, dar, deși se află pe
calea cea bună, nu e complet gata.[36] ”
Vincent van Gogh este recunoscut și faimos pentru cele
aproape 900 de picturi pe care le-a realizat în cei zece ani ca
artist, prea puțini am putea spune. Schițele sale și acuarelele
au devenit și ele foarte cunoscute. Totuși, trebuie amintit că
van Gogh a mai excelat și într-o altă sferă: schițele din
scrisorile sale.[37] De menționat faptul că artistul a folosit în
scrisorile sale trei limbi: olandeza, engleza și franceza.[38] Cele
652 de scrisori care constituie corespondența sa cu Theo au
fost publicate de cumnata sa, Johanna van Gogh-Bonger, în
trei volume (ultimul aproape în întregime în franceză). În plus
față de scrisorile către Theo, se numără și cele către prieteni
și alți membrii ai familiei: Van Rappard, Émile Bernard, sora lui
Wil [Wilhelmine Jacoba], prietena Line Kruysse, părinții
săi, Albert Aurier, John Russell și Gauguin.[39][40] O bibliografie
generală scrierilor lui van Gogh și a textelor care i-au fost
consacrate în diverse țări, a fost publicată în 1942 la New
 York de Charles Matton Books: Vincent Van Gogh, a
Bibliography Comprising a Catalogue of the Literature,
Published from 1890 through 1940.[41]

Biografia[modificare | modificare sursă]
Primii ani[modificare | modificare sursă]

Casa natală a lui van Gogh din Groot Zundert

Pe 30 martie 1852, mama pictorului, Anna, a dat naștere la un

copil căruia i-a pus numele Vincent-Willem.[42] S-a născut mort
și a fost înhumat în micul cimitir din Zundert, unde încă i se
mai poate vedea mormântul. Pierderea primului copil i-a
afectat profund pe pastor și pe soția sa. Dar exact peste un
an, pe 30 martie 1853, s-a născut un alt fiu căruia i-a fost dat
același prenume.[43] Acest copil a urmat școala locală de cadre
didactice și casa parohială pentru educație religioasă între
1861 și 1864.[44] La vârsta de 12 ani a fost trimis la un mic
internat particular din Zevenbergen, un oraș aflat la câteva
mile de Zundert,[45] iar la 13 la Institutul Tehnic din Tilburg.
[46]
 Investigațiile recente arată că van Gogh a început să
deseneze încă de mic. 4 schițe din 1862 (pe atunci avea 9 ani)
au fost conservate; 2 dintre ele reprezintă natura, celelalte
sunt copii. Câteva cunoscut peisaje datează din 1863-1873, în
ele marea putere de observație fiind evidentă.[45]
În 1869, la vârsta de 16 ani, se va angaja până la urmă la
galeria de artă Goupil din Haga, la unchiul Cent care era
negustor de artă, unde se familiarizează cu lucrările artiștilor.
[47][48]
 În iunie 1873, artistul, fiind avansat în grad, este mutat la
sucursala din Londra a firmei Goupil (locul său de la Haga
fiind ocupat în noiembrie de către Theo, transferat la rândul
său de la Bruxelles).[49] Din august 1873, van Gogh va locui cu
doamna Loyer și se va îndrăgosti de fiica acesteia Ursula,
însă va afla că aceasta este logodită.[49][50] În octombrie, în
urma intervenției unchiului său, Cent, este trimis la Paris
pentru a-l distrage. În decembrie se întoarce pe neașteptate la
Londra și încearcă în zadar s-o vadă pe Ursula. În acest timp,
pastorul Vincent van Gogh, bunicul lui Vincent, moare la
 Breda.[51] În Paris trăiește în Montmartre cu un tânăr englez,
funcționar la Goupil.[52] Patronii săi, Boussod și Valadon, sunt
din ce în ce mai nemulțumiți de el, și în urma unei discuții
furtunoase pe care o are cu unul dntre ei, van Gogh își dă
demisia pe 1 aprilie 1876.[53][54]

Van Gogh la aproximativ 18 ani

Tot în 1876 van Gogh s-a întors în Anglia, mai exact s-a dus
în Ramsgate ca să predea într-o mică școală aflată pe Royal
Road din Spencer Square.[55] Când proprietarul școlii s-a mutat
în Isleworth, Middlesex, van Gogh s-a dus cu el acolo, luând
trenul până în Richmond și restul călătoriei mergând pe jos.
[56]
 Aranjamentul nu a mers așa cum ar fi trebuit așa că a
plecat pentru a deveni asistentul unui ministru metodist,
urmărindu-și dorința de a „predica Evanghelia pretutindeni”.
[57]
 De Crăciun, el s-a întors acasă și și-a găsit de lucru într-o
librărie din Dordrecht pentru o durată de 6 luni de zile. N-a fost
fericit în noua lui poziție și și-a petrecut cea mai mare parte a
timpului mâzgălind sau traducând pasaje din Biblie în engleză,
franceză și germană.[58] Colegul său de cameră la acea vreme,
un tânăr profesor numit Görlitz, a amintit faptul că van Gogh
mânca frugal și prefera să nu consume carne.[59]
În 1877 se duce la Amsterdam la unchiul său Johannes van
Gogh pentru a studia teologia și sub supravegherea
pastorului Johannes Stricker, un alt unchi de-al său, angajat
de familia sa a început să studieze cu zel pentru examenele
sale teologice de admitere la Universitatea din Leida.[60][61][62]
 Casa în care Van Gogh a locuit la Cuesmes în 1880.

Pică examenul, iar în iulie 1878 pleacă din casa lui Jan. Etapa
următoare a fost un curs de trei luni la Bruxelles pentru
obținerea unei calificări de predicator.[63][64] Părinții nu aveau
speranțe. Previziunea lor s-a adeverit și van Gogh nu a trecut
examenul final al cursului.[65]
Vincent se întoarce la Etten, în casa părintească.[66] El se
stabilește pentru o lună în Pâturages în regiunea
minieră Borinage din Belgia,[67] la granița cu Franța[66] și
trăiește la Nr. 39, Rue de l'Eglise.[68] Vizitează oamenii bolnavi
și organizează lecturi religioase de pe 26 decembrie 1878
până în ianuarie 1879, când obține, pentru șase luni, un post
de predicator pentru minerii din Wasmes,[68] Comitetul de
Evanghelizare fiind surprins de activitatea sa, precum și de
spiritul său de sacrificiu.[69] Acolo trăiește la Nr. 221, Rue du
Petit-Wasmes (acum Rue Wilson), în casa fermierului Jean-
Baptiste Denis și predică la centrul protestant „Salon de Bebe”
(257 Rue du Bois).[68][70] Complet afectat de sărăcia din jurul
lui, van Gogh dă tot ce are în posesie, inclusiv o mare parte
din hainele sale, minerilor.[67] Atitudinea este socotită de către
șefii săi drept excesivă, așa că la sfârșitul perioadei de
încercare, iulie 1879, e silit să-și dea demisia. Urmează o
epocă foarte grea, când îl părăsește până și credința, și când,
pentru prima oară, începe să deseneze cu un fel de
înverșunare.[66] În august, după ce este concediat merge la
Bruxelles. De acolo s-a dus la preotul paroh Frank în
Cuesmes în regiunea Borinage, unde va sta până pe 15
octombrie 1880.[71]
Bruxelles și Borinage (1878 – 1880)
[modificare | modificare sursă]
Van Gogh s-a decis apoi să se mute în regiunea minieră
Borinage [65] . Acolo a susținut familii sărace cu ajutorul
lecturilor din Biblie [65] . Tatăl său a plătit pentru fiul său costul
unei camere din casa din Rue Eglise, nr. 39, la Paturages [65] .
 Van Gogh a compromis lucrurile și de această dată [65] .
Interpretând exagerat textul evanghelic, a trăit în sărăcie [65] .
S-a mutat într-o colibă unde dormea pe podea și se hrănea cu
apă și pâine [72] . Tot ce avea a donat săracilor, iar pe cei
bolnavi i-a îngrijit cu atenție [65] .
Van Gogh și-a continuat cu și mai multă încăpățânare munca
sa de predicator în Borinage [65] . În 1880 corespondența dintre
el și Theo a încetat până în luna iulie [65] . Din cauza condițiilor
a fost obligat totuși să renunțe la munca de predicator; au
urmat apoi pregătirile pentru meseria de artist [65] .
Haga: întoarcerea (1882-1883)[modificare | modificare
sursă]
În 1882, în viața sa apare Clasina Maria Hoornik, numită Sien,
o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și deja mamă
a unei fetițe[73]. Ea îi devine lui Vincent prietenă și model[73].
Decide să se căsătorească cu ea[74]. Odată cu nașterea
copilului, dificultățile economice vor fi mai mari, iar singura
sursa de venit pentru familie este alocația lui dată de fratele
său[75]. În 1883, greutățile devin insuportabile[75]. Theo l-a
convins pe Vincent să o părăsească pentru a se dedica în
totalitate artei[75].
Petrece o perioadă de singurătate în nordul Olandei, iar
în decembrie 1883, Vincent se întoarce din nou în casa
părinților, care acum se află în nordul regiunii Brabante[75].
Acolo creează sute de tablouri și desene, dă lecții de pictură,
învață să cânte la pian și citește[75]. În luna martie a
anului 1885 moare tatăl său, iar în noiembrie pleacă
la Anvers[76]. În 1886 se înscrie la Școala de Arte Frumoase și
se cufundă în studiu[76]. Vincent nu trece de examene, iar
cariera îi este compromisă[76]. Decide că într-un singur oraș
merită să trăiești și pornește către Paris[76].
Paris (1886 – 1888 )[modificare | modificare sursă]

Autoportet pictat în 1886

Vincent vrea să-și facă un nume în lumea artei[77]. Parisul era
cel mai bun lucru pentru un artist[77]. Atunci, orașul era
metropola viitorului, locul în care a apărut fotografia și
cinematografia, dar mai mult era leagănul impresionismului,
mișcarea artistică care l-a influențat pe van Gogh[77].
Vincent ajunge la Paris pe 28 februarie 1886[78]. Theo, care
era directorul unei galerii de artă din capitala Franței, îl
găzduiește în locuința sa, mai întâi pe strada Laval, lângă
Place Pigalle, și apoi pe strada Lepic, în
cartierul Montmartre[78]. Cei doi încep o conviețuire care le
aduce numai beneficii[78].
La începutul șederii, van Gogh lucrează în atelierul faimosului
pictor academician, Fernand Cormon[79]. În acest atelier
întâlnește persoane cum ar fi Henri de Toulouse-
Lautrec, Émile Bernard și Louis Anquetin[80]. Datorită lui Theo,
ii mai cunoaște pe Claude Monet, Camille Pissarro, Alfred
Sisley, Pierre-Auguste Renoir și Paul Signac[80].

Moara de la Galette - pictat în 1886; Galeria Națională, Berlin

În doi ani, artistul a realizat 230 de tablouri[80]. Vincent discută

cu artiștii și frecventează aceleași locuri[81]. Unele dintre
acestea sunt Tambourin, un cabaret de pe Bulevardul Clichy
și localul lui Tanguy, un magazin de materiale pentru pictură
situat pe strada Clauzel[81]. Împreună cu Bernard, Toulouse-
Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul “Micului
bulevard”[82]. Ca urmare a acestui proiect, Gauguin va veni să
locuiască cu Vincent la Arles.
În 1887, tensiunea dintre Theo și Vincent crește[83]. „Odată
este o persoană normală, dulce, iar apoi devine egoist și rece”
declară Theo despre fratele său[83]. Într-o scrisoare către
Wilhelmine mai spune: „Viața alături de Vincent este
insuportabilă. Nimeni nu poate să vină la mine acasă pentru
că Vincent nu face decât să se certe cu toți”[83].
La Paris pictorul a început să fumeze și să bea, lucruri ce i-au
declanșat tulburări psihice[83]. Orașul i se pare insuportabil așa
că în februarie 1888 pleacă în Arles, orașul din Provence[83].
Provence (1888 – 1889)[modificare | modificare sursă]
 Autoportret cu urechea bandajată - pictat în luna ianuarie a
anului 1889; Galeriile Institutului Courtauld, Londra

Van Gogh ajunge în Arles în plină iarnă și este susținut de

fratele său cu 250 de franci lunar[84]. Ajuns acolo, Vincent se
cazează la Hotelul Carrel, situat pe strada Cavaleriei, la
numărul 30, iar la începutul lunii mai închiriază pentru 15
franci pe lună patru camere într-o clădire din Piața Lamartine
numărul 2; este vorba despre celebra „Casă galbenă”[84].
În 15 luni artistul pictează peste 200 de tablouri[85]. În unele
tablouri găsim culoarea mult iubită de van
Gogh, galbenul. Paul Gauguin, care a fost oaspete al lui
Vincent în anul 1888, vorbește despre dragostea lui van Gogh
pentru galben[86]. În Gauguin, artistul vedea prietenul ideal[87].
Ei au început lucrările împreună, iar Paul a fost influențat de
van Gogh. Dar în Ajunul Crăciunului, fără un motiv anume,
Vincent ia un brici cu care vrea să-l rănească pe prietenul
său[88]. Paul fuge înspăimântat și petrece noaptea într-un
hotel[88]. Între timp, Vicent își taie lobul urechii și il dă unei
dame de companie pe nume Rachel[88].
Gauguin scrie despre ceea ce s-a întâmplat:
„În ultima perioadă a șederii mele Vincent a devenit excesiv de
nepoliticos și contradictoriu, apoi s-a liniștit. Într-una din seri, l-am
surprins pe Vincent că se apropria de patul meu. Cum se explică
faptul că mă trezisem în acel moment? A fost de-ajuns să-i spun
pe un ton serios: «Ce se întâmplă, Vincent?» pentru ca el, fără să
scoată un sunet, să se întoarcă în pat și să adoarmă profund. Îmi
venise ideea de a-i face un portret în timp ce picta natura moartă
pe care o îndrăgea atât de mult, floarea-soarelui. După ce am
terminat portretul, mi-a spus: «Sunt chiar eu, sunt eu, cel care a
devenit nebun». În aceeași seară am mers la cafenea. A luat un
absint ușor. Dintr-o dată, mi-a aruncat paharul și conținutul în față.
Am evitat lovitura și, luându-l de braț, am ieșit din cafenea, am
traversat Piața Victor Hugo și, în câteva minute, Vincent era în
patul său, unde a adormit în câteva secunde și nu s-a mai trezit.
Când s-a trezit, mi-a spus foarte calm: «Dragul meu Gauguin, am
 sentimentul vag că te-am jignit aseară». «Te iert din toată inima,
dar scena de ieri s-ar putea repeta și, dacă m-ai lovi din nou, nu
m-aș mai stăpâni și te-aș strânge de gât. Permite-mi, așadar, să-i
scriu fratelui tău pentru a-l anunța cu privire la revenirea mea». Ce
zi, Dumnezeule! Seara, după cină, am simțit nevoia să ies singur,
să iau o gură de aer și să simt parfumul dafinilor înfloriți. Am
traversat aproape în întregime Piața Victor Hugo când am simțit în
spatele meu pași scurți și grăbiți. M-am întors tocmai în momentul
în care Vincent se năpustea asupra mea cu un briceag în mână.
Cred că privirea mea în acel moment a fost destul de
înfricoșătoare, pentru că el s-a oprit și lăsând privirea în jos, a luat-
o la fugă până acasă [...] După o vreme, am mers la un hotel
din Arles  unde, după ce am întrebat cât este ceasul, am luat o
cameră și m-am dus la culcare. Eram foarte agitat și am adormit
spre dimineață. M-am trezit destul de târziu, în jurul orei șapte și
jumătate. Odată ajuns în piață, am văzut mulțimea. În apropierea
casei noastre erau jandarmi și un domn mic de statură, care era
comisar de poliție. Iată ce se întâmplase. Van Gogh s-a întors
acasă și și-a tăiat urechea complet. A trecut mult timp ca să
oprească hemoragia, din moment ce pe lespezi erau aruncate
haine îmbibate de sânge, în ambele camere de la parter. Cele
două camere și scara dinspre dormitor erau murdare de sânge.
Când am vrut să ies, cu o beretă bine potrivită pe cap, am mers
glonț într-una din acele case în care se găsea dama de companie
care păzea urechea lui Vincent împachetată. «Iată - spuse ea - o
amintire», apoi a fugit și a intrat din nou în casă, s-a așezat în pat
și a adormit. Se îngrijise însă să închidă ușile și să pună pe masa
de lângă fereastră o lumânare aprinsă”[89]”
Aceasta este povestea spusă de Gauguin, la câțiva ani după
ce a avut loc întâmplarea. Se spune că nu Vincent și-ar fi tăiat
urechea, ci că a fost un accident[90]. Pentru o eventuală
anchetă, poliția a păstrat lobul urechii lui van Gogh într-un vas
cu alcool[91].
După ce-și taie urechea, Vincent este internat la spitalul
din Arles[92]. Acolo vine și fratele său, Theo, anunțat de
Gauguin care s-a întors la Paris[92]. Vincent se pune pe
picioare, dar crizele care urmează îl obligă să se întoarcă la
spital[92]. În martie 1889, 30 de cetățeni din Arles semnează o
petiție prin care cer ca artistul să părăsească orașul, iar Casa
galbenă este închisă din ordinul poliției[92]. Van Gogh decide să
facă tot posibilul pentru a se vindeca, iar la 8 mai 1889, se
internează din proprie inițiativă la spitalul de psihiatrie din
Saint-Paul-de-Mausole, lângă Saint-Rémy-de-Provence[93].
Saint-Rémy (1889)[modificare | modificare sursă]
 Iriși - 1889; Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles; ulei pe pânză; 71 × 93
cm[94]

La sfârșitul lui 1888, obosit și incapabil să lucreze, Vincent s-a

internat din nou, de această dată într-un sanatoriu din Saint-
Rémy-de-Provence. începea cea mai prolifică perioadă din
cariera artistului, când lucrează aproape un tablou pe zi,
desenează foarte mult, își corectează „greșelile” și
amănuntele de care nu era mulțumit, își dorește să revină și
să devină, în sfârșit, un pictor de succes.[95] Aici, sub
îndrumarea medicului Peyron, Vincent se bucură de libertate
și continuă să picteze însoțit de un supraveghetor.[93] Artistul
trăiește momente extreme chiar și aici.[96] La sfârșitul
anului 1889, în timpul unei crize înghite culori.[96] Crizele devin
din ce în ce mai frecvente, grave și lungi.[96] Între perioadele de
suferință va picta un mare număr de lucrări și schițe, ce
exprimau chinurile sale în forme zvârcolinde, expresioniste.
Din această perioadă datează și celebrii Iriși, vânduți la
Sotheby, New York, în 1897 și Noapte înstelată.[97] Cu ajutorul
fratelui său Theo, Vincent participă la Salonul Artiștilor
Independenți din Paris și expune lucrări la diferite expoziții.[96]
O criză îl doboară din nou; nu va rămâne la Saint-Remy. El se
teme că nebunia ar putea să îi distrugă capacitatea de a picta
și pleacă la un doctor cu experiență, cunoscutul doctor
Gachet.[98]
Auvers-sur-Oise și moartea (1890)
[modificare | modificare sursă]
 Lucrare realizată de fiul doctorului Gachet - Paul Louis (care se
semna Louis van Ryssel) - reprezentându-l pe Vincent van Gogh pe patul
de moarte; 1890 (12.4 x 16.4 cm)[99]

Vincent și Theo înmormântați împreună la Auvers-sur-Oise. Pe piatra funerară

a lui Vincent scrie Ici Repose Vincent van Gogh (1853–1890) (ro: Aici se
odihnește Vincent van Gogh (1853-1890)), iar pe cea a lui Theo Ici Repose
Theodore van Gogh (1857–1891) (ro: Aici se odihnește Theodore van Gogh
(1857-1891))

În mai 1890, Vincent îl vizitează pe Theo și familia sa, după

care este transferat la Auvers-sur-Oise - un mic sat de
lângă râul Oise situat la aproximativ 30 km de Paris -, la
doctorul Gachet.[100][101] Pe 20 mai ajunge[100] și Se stabilește
prima dată la Hotelul Saint-Aubin, apoi la cafeaua-pensiune a
soților Ravoux.[101] A reușit să picteze peste 70 de tablouri în
mai puțin de 2 luni.[102] Medicul devine prietenul pacientului său
și-l invită la casa lui în fiecare duminică.[101] Se zvonește însă
că Vincent ar fi avut o legătură amoroasă cu fiica doctorului,
lucru datorit căruia i-a fost interzis să calce pragul casei
doctorului.[103]
Pe 27 iulie 1890, Vincent iese pe câmp să picteze.[104] Soții
Ravoux mărturisesc că la întoarcere artistul s-a împușcat în
piept cu un pistol.[104] Doctorul Gachet îl informează imediat pe
Theo.[104] Theo ajunge imediat la fratele său și îi este alături
atunci când moare în noaptea de 29 iulie 1890, marți, la ora
unu noaptea.[105][106][107] Vincent a luat pistolul din Pointoise ori l-
a împrumutat de la un fermier pentru a speria ciorile.
[108]
 Funeraliile lui van Gogh au avut loc pe 30 iulie.[109] Sicriul
său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost
împodobite cu floarea soarelui [aceasta fiind floarea lui
preferată].[110]
Biografii Steven Naifeh și Gregory Whit Smith susțin însă că
van Gogh nu s-a sinucis. Potrivit celor doi scriitori este mult
mai probabil ca artistul să fi fost împușcat din greșeală de doi
băieți, decât ca pictorul să fi ieșit pe câmp pentru a picta, după
 care să se împuște în piept, relatează BBC.[111] „Conform
oamenilor care-l cunoșteau, Vincent van Gogh a fost omorât
accidental de doi băieți, însă acesta a vrut să-i protejeze,
susținând că vina este doar a lui”, a declarat Naifeh. Mai mult,
în urma cercetărilor a reieșit faptul că unghiul glontelui era
unul oblic, și nu drept cum ar fi trebuit să fie dacă artistul s-ar fi
sinucis.[112][113]
Dintre toate picturile lui van Gogh, Lan de grâu cu corbi a fost,
probabil, subiectul celor mai multe speculații. Mulți cred că
este ultima lui lucrare, considerând cerul învolburat plin de
ciori și poteca întreruptă ca prevestiri ale morții apropiate.[114]

Bolile[modificare | modificare sursă]

Natură moartă cu absint realizată de van Gogh în 1887[115] și păstrată la

Muzeul Van Gogh[116]

Despre van Gogh s-a spus că a suferit de multe boli, în

special de afecțiuni psihiatrice și că acestea și-au pus
amprenta asupra comportamentului și picturii artistului.
[117]
 Ceea ce se știe acum este faptul că pictorul olandez s-a
îmbolnăvit de sifilis în 1882. La acutizarea bolii, netratată
complet, se adăugau crizele de epilepsie, precum și depresiile
cauzate de mai multe deziluzii sentimentale.[118] Când era
întrebat, acesta își descria crizele ca pe sentimente de furie
apărute din senin, halucinații, confuzie și teamă, pierderi de
memorie. Adeseori i se prescria bromura de sodiu ca și
remediu anticonvulsiv pentru epilepsie.[119] Unii au speculat că
nebunia tot mai mare a lui van Gogh ar fi putut fi cauzată de
inhalarea sau înghițirea unor produse chimice din vopselele
sale, de dependența de absint, sau ca urmare a bolilor cu
transmitere sexuală luate de la prostituate.[120] Cauza externă
care ar fi declanșat crizele epileptice este cel mai probabil
abuzul de absint, întrucât Vincent îl consuma în cantități mari,
 până a devenit dependent.[121] Pe lângă aceste boli, care l-au
măcinat fizic și psihic, se pare că van Gogh avea glaucom.
Medicul F. W. Maire argumenta că numai pe pânzele realizate
de artist după 1888 se disting umbre colorate, irizații sau
halouri în jurul surselor de lumină. Bolnavii de glaucom văd în
jurul unei surse luminoase o margine cu mai multe culori,
asemănătoare curcubeului.[118] Se știe că van Gogh s-a certat
cu Paul Gauguin, amicul său, cu care de fapt locuia. Și se mai
știe că l-a amenințat cu briciul pe care la scurt timp îl va folosi
însuși van Gogh să-și taie urechea.[122] Ca și cauze pentru
tăierea urechii au mai fost alese și sindromul lui Ménière - care
provoacă zgomote incomode în interiorul urechii - și prezența
unor factori ca intoxicația cu Digitalis.[123]
Medicii și criticii de artă îl considerau nebun. În special
pânzele pictate la Auvers spre sfârșitul vieții erau considerate
de critici ca „opera nebună”. Iar dintre aceste lucrări, pânza ce
redă biserica din Auvers este cea mai „nebună”. Pictorii au
fost uimiți de violența culorilor, de confruntarea dintre roșu și
albastru. Clădirea răsare din spatele unei coline ca un
cutremur, zidurile se zguduie, acoperișurile se mișcă. Medicii
pun această imagine stranie pe seama schizofreniei.[122]
Poate pentru a-l înțelege pe Vincent ar trebui spus și că fratele
său Theo a murit de sifilis paralizant (în 1891), sora sa,
Willemina van Gogh, a murit de demență (1941), fiind
internată aproape patruzeci de ani într-un azil psihiatric, iar
fratele Cor [Cornelis Vincent] s-a sinucis în 1900.[124][125] Unul
dintre strănepoții lui Vincent, Theodorus (regizor de film), a
murit asasinat de un terorist marocan (în 2004), fiind un critic
al islamului. Jan Peter Balkenende a rostit pe 2 noiembrie
2005 un discurs la Amsterdam, unde mai multe sute de
persoane au luat parte la comemorarea morții regizorului Theo
van Gogh.[126] Fiul acestuia, Lieuwe, născut în 1992, este
ultimul descendent al familiei van Gogh.[124]

Opera[modificare | modificare sursă]
Galerie[127][modificare | modificare sursă]
Articol principal: Lista de opere ale lui Vincent van Gogh.


 Semănătorul (inspirat dintr-o operă a lui Millet) - 1881; Muzeul Van
Gogh, Amsterdam; creion, cerneală și pictură pe hârtie velină; 48 ×
36,8 cm[128]

Natură moartă cu varză și saboți de lemn - 1881; Muzeul Van Gogh;

ulei pe hârtie aplicată pe panou; 34 × 55 cm[129]

Loteria de stat - 1882; Muzeul Van Gogh; cretă neagră, creion,

acuarelă și cerneală pe hârtie velină; 38 × 57 cm[130]

Mâncătorii de cartofi - 1885; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 82 ×

114 cm[131]

 Agostina Segatori - 1887; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 55.5 ×

46.5 cm[132]

Casa galbenă - 1888; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 72 ×

91.5 cm[133]
 

Vază cu 12 floarea-soarelui - 1889; Philadelphia Museum of

Art, Philadelphia, Pennsylvania; ulei pe pânză; 92.4 × 71.1 cm[134]

Autoportret - 1889; Muzeul Orsay, Paris; ulei pe pânză; 65 × 54 cm[135]

[136]

Portretul lui Joseph Roulin - 1889; MoMa, New York; ulei pe pânză;

64.4 x 55.2 cm[137]

Noapte înstelată - 1889; MoMA; ulei pe pânză; 73 × 92 cm[138]


 Lan de grâu cu chiparoși - 1889; Metropolitan Museum of Art, New
York; ulei pe pânză; 73 × 93.4 cm[139]

Lan de grâu cu corbi - 1890; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 50.5 ×

103 cm[140] (2)

Stil[modificare | modificare sursă]
[141][142]

Stilul original al lui Vincent van Gogh, care a influențat puternic

dezvoltarea picturii moderne, are ca punct central atât
exuberantele trăsături de penel cât și culorile, vibrante și
adesea ireale, care transmit emoții și creează atmosferă.
Datorită pigmenților de nouă generație din secolul 19, van
Gogh a putut crea, de exemplu, nuanțele bogate de galben
folosite în faimoasele tablouri Floarea Soarelui.[114] Stilul de
maturitate se caracterizează prin culori îndrăznețe și trăsături
tactile de impasto.[26] Din anul 1880, van Gogh s-a dedicat
vocației de artist, manifestându-și interesul exclusiv pentru
schițe și acuarelă. Aproape în cinci ani pictorul a căpătat o
tehnică excelentă, originală. Apoi, a urmat cursurile de desen
la Academia din Bruxelles. Criticii de artă afirmă că cea mai
faimoasă lucrare a sa din perioada olandeză este Mâncătorii
de cartofi (1885) și o consideră ca fiind pictura terestră și
întunecată cu influențe din partea lui Jean-François Millet,
apreciat datorită picturilor inspirate din viața țăranilor.[143] După
ce s-a mutat în sudul Franței, paleta sa a evoluat de la tonurile
întunecate ale primilor săi ani la culori vii și saturate. Picturile
compuse din pete de culori vii păreau să prindă viață pe
pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea
din operele contemporanilor. Van Gogh s-a dus și mai
departe. În locul copierii formelor exacte, se străduia să
exprime senzații și sentimente.[144] Albert Aurier analizează
tema și maniera lui van Gogh: „Pensula lui operează cu pete
enorme pe tonuri foarte pure, cu dâre curbe, rupte de tușe
rectilinii... cu foarte strălucitoare construcții, îngrămădite
uneori cu stângacie, și toate acestea dau anumitor pânze
aparența solidă de ziduri orbitoare de lumină clădite din
cristale și soare.”[145]
Deși se crede că van Gogh este maestrul liniilor curbe,
schițele tablourilor, realizate direct pe scrisorile trimise de el,
sunt compuse în întregime din linii drepte. Desenele induc în
eroare și nimeni nu s-ar gândi că au fost trasate de van Gogh.
Într-o scrisoare trimisă fratelui său, Theo, pe 31 iulie 1882,
 pictorul explica procesul din spatele unei acuarele, dublând
tabloul cu o schiță realizată în cerneală și cărbune.[146]
Subiecte
Articol principal:.
Vincent van Gogh voia să fie un țăran-pictor, care să facă artă
pentru „muncitori, țărani, pescari și prostituate“, obținând
totodată subtilități artistice demne de cei mai mari maeștri. Iar
triumful său cel mai mare este că a și reușit.[146] Van Gogh n-a
abordat o gamă largă de subiecte, limitându-se la
autoportrete, reprezentări ale unor oameni obișnuiți într-un
cadru natural, scene de interior, naturi moarte și peisaje.[26]
La începuturile carierei sale van Gogh și-a ales modelele din
rândul țăranilor pe care îi cunoștea atât de bine, redând în
portrete și scene de grup trăsăturile lor aspre, dure, bine
definite, obosite și adesea triste. Mai târziu însă, pe măsură ce
banii erau tot mai puțini - în ciuda eforturilor lui Theo van Gogh
- a renunțat la modele. A început să experimenteze, pictând
din memorie și, cel mai adesea, pictând peisaje și compoziții
florale, de o uluitoare intensitate cromatică.[147]
Mișcări artistice

 Impresionism
Articol principal: Impresionism.
Reprezentanții acestui curent au fost cunoscuți, inițial, sub
numele de „independenți” sau „intransigenți” - denumirea de
„Impresioniști” se datorează unui accident, oarecum. Monet a
adus la o expoziție un tablou intitulat Impression. Soleil
Levant (ro: Impresie-Răsărit de soare[148]). Termenul a prins și
a fost adoptat drept nume al școlii.[149] În pictură lumina devine
obiectul esențial al interesului creatorilor, aceștia eliminând
culorile întunecate și utilizând tonurile pure și amestecul lor,
fragmentând tușa și renunțând la clarobscur și mai ales la
contururile precise; astfel, culoarea devine preponderentă.
[150]
 Impresionismul a fost punctul de plecare pentru van Gogh.
[151]
 Activitatea lui a fost puternic influențată de cercul de pictori
format de Édouard Manet, Auguste Renoir și Camille Pissarro:
aceștia nu urmau moda picturii contemporane, nu doreau să
reproducă imagini fixate în ateliere cu aer îmbâcsit. Ieșeau în
aer liber și pictau peisaje adevărate. Contemporanii îi numeau
ironic „impresioniști”, deoarece adesea reproduceau doar
anumite impresii dintr-o imagine.[144] „Amprenta” lui Pisarro a
fost aproape decisiva în adoptarea paletei coloristice.[143]

 Postimpresionism
Articol principal: Postimpresionism.
 Postimpresionismul reprezintă ansamblul curentelor artistice
care, după sfârșitul secolului XIX, s-au separat de
impresionism.[152] Fiecare dintre pictorii acestui curent prezintă
propriile subiecte unice, personale, având o formă proprie de
exprimare, deși împărtășea idealurile stilistice ale celorlalți
postimpresioniști.[153] Postimpresioniștii au extins
impresionismul, negându-i limitele: au continuat să utilizeze
culorile vii, aplicările groase cu vopsea, tușele distinctive și
subiectele vii, dar au înclinat mai mult să evidențieze formele
geometrice, deformând formele pentru efecte expresive și să
folosească culori artificiale sau arbitrare. Printre pictorii
postimpresioniști se numără și van Gogh.[154]

 Expresionism
Articol principal: Expresionism.
Expresionismul este curentul artistic modern, apărut în
Germania la începutul secolului XX, caracterizat printr-o
puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare
(stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor),
prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe
irațional.[155] Expresionismul se caracterizează prin: tensiune
extatică, transcedere tragică a realității, voință creatoare,
năzuință spre absolut, accente halucinatorii, atitudine
neconformistă și accentuat subiectivă, pierdere în haos,
presentimentul unei iminente catastrofe universale și interesul
pentru fenomenele originare.[156] Vincent van Gogh este
considerat precursorul noului curent, din momentul în care a
optat pentru o abstractizare a temelor abordate în picturile
sale. Tot el îi influențează semnificativ și pe pictorii din prima
perioadă expresionistă, gruparea Die Brücke (ro: Podul).[157]

 Fauvism
Articol principal: Fauvism.
Fauvismul a fost un curent formalist în pictura franceză de la
începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă
în culori violente, folosind tonuri pure și renunțând la
perspectivă. El se situează între
mișcarea dada și neofauvismul. Considerat de mulți istorici ai
artei un capitol aparte al postimpresionismului, fauvismul a
fost unul dintre cele mai interesante și influente curente
artistice europene, cu o puternică doză de originalitate și
principii cromatice surprinzătoare, ce marcau o ruptură de
impresionism, deschizând drumul spre noi forme artistice.
[158]
 Gauguin și van Gogh au fost considerați precursorii acestei
noi maniere de abordare a culorii în pictură și de asemenea
vor fi cei doi mari artiști ce vor influența acest curent.[159]
  Simbolism
Articol principal: Simbolism.
În artele plastice, simbolismul este un curent slab organizat
care s-a dezvoltat în anii 1880-1890 și a fost strâns înrudit cu
simbolismul din literatură. A apărut ca reacție atât împotriva
realismului, cât și a impresionismului.[160] El reprezintă un mod
de constituire a imaginilor artistice prin atribuirea unor
semnificații noi, inedite, obiectelor, fenomenelor și ființelor.
[161]
 Aspecte ale simbolismului apar și în operele lui Vincent
van Gogh.[160]

Moștenire
Gloria noastră cea mai mare nu stă în faptul că nu am eșuat niciodată, ci în faptul că ne
“ ridicăm după fiecare eșec.[162]
”
Articol principal: Muzeul Van Gogh.
La moartea sa, van Gogh nu a lăsat niciun testament. Surorile
sale au decis ca moștenirea să-i revină fratelui său, Theo van
Gogh deoarece marele artist a fost susținut financiar de
acesta. La 6 luni după moartea fratelui, Theo van Gogh a
decedat. Tablourile i-au rămas soției sale Johanna Bonger.
Acestea s-a mutat în Țările de Jos împreună cu fiul său,
Vincent Willem.[163] O foarte mare parte din operele care există
azi au rămas în Olanda. Inginerul V. W. van Gogh, fiul lui
Theo, după ce a dat cu titlu de împrumut muzeului comunal
din Amsterdam (Stedelijk Museum) 240 de pânze și desene
ale lui Vincent, a cedat în cele din urmă în 1962 statului
olandez colecția sa cuprinzând 170 de tablouri, 400 de desene
de van Gogh, precum și 150 de tablouri sau desene de
impresioniști sau de post-impresioniști (care aparținuseră lui
Theo), scrisori și documente. Au rămas aproape 850 de
tablouri de Vincent van Gogh și cam același număr de
desene. Multe opere, din toate perioadele, au dispărut din
diferite motive. Deși orice apreciere în acest sens este prin
forța lucrurilor ipotetică, se pare că van Gogh a pictat peste o
mie de pânze.[164]
Valoarea extraordinară a lui van Gogh a fost recunoscută
pentru prima dată abia la 11 ani de la moartea artistului când
la Paris, pe 17 martie 1907, a fost inaugurată o expoziție cu 71
dintre lucrările acestuia.[107] Astăzi multe dintre operele sale,
inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-
soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai
scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa
a crescut în anii de după moarte. În toată viața, legendarul
pictor nu a vândut decât o singură lucrare. În prezent, pânzele
sale valorează zeci și sute de milioane de dolari. În 1987, la o
 casă de licitație, un tablou din seria Floarea soarelui s-a
vândut cu 40 de milioane de dolari.[165] Pe 30 martie 1987,
lucrarea Irișii a fost vândută la licitație de către
casa Sotheby's cu suma record de 53,9 milioane de dolari iar
în mai 1990, Portretul doctorului Gachet a ajuns în fruntea
topurilor vânzărilor la Christie's cu 82,5 milioane de dolari.[107]
Lecțiile lui Vincent asupra picturii vor fi imediat cultivate de
avangardiștii secolului XX.[166] Vincent a stârnit un amplu
interes printre scriitorii și cineaștii care au văzut în artistul de
origine olandeză un personaj ideal pentru creațiile lor. Ca
exemplu poate fi luat romanul biografic al lui Irving
Stone, Bucuria vieții, care datează din 1934 și în baza căruia a
fost realizat filmul omonim din 1956, de către Vincent Minnelli,
cu Kirk Douglas în rolul lui van Gogh. Bucuria vieții este
construit pe baza scrisorilor fraților van Gogh, la aceasta
Stone adăugând părți de ficțiune și ceea ce poate acesta a
crezut că s-a întâmplat în sufletul lui Vincent.[168] A urmat apoi
filmul Vise, al lui Akira Kurosawa, în 1990, o peliculă sugestivă
în care „se pătrunde” într-un tablou al lui Vincent. În epoca
culturii de masă a înflorit în jurul lui Vincent o adevărată
afacere.