PORTRETELE LUI STEFAN LUCHIAN

Prin simplul fapt că Ștefan Luchian a copilărit în mijlocul oamenilor nevoiași din mahalaua
Popa Soare, el a găsit în această lume umilă în mijlocul căreia a viețuit un sprijin la necaz. Tot
alături de aceasta și-a trăit nădejdile în locuința modestă din strada Povernei și mai apoi în
întunecoasa casă din Filantropia.[68] Portretele pe care artistul le-a realizat de-a lungul carierei sale
plastice au înfățișat florărese, lucrători, cerșetori și lăutari, oameni sărmani dar plini de demnitate
și omenie, exemplu stând în acest sens Safta florăreasape care a pictat-o de trei ori.

SAFTA FLORĂREASA executată în acuarelă în anul 1901 are proporții mai impozante ca uleiul
din 1895, expresia fiind mai vagă, de dor, însă figura este mai concretă, mai lucrată și nu
beneficiază de aspectul decorativ al uleiului, specific picturii murale. Luchian nu a pictat niciodată
portretul vreunei personalități a timpului său; mai mult decât atât a și refuzat indignat propunerea
unui ministru de a realiza portretele familiei regale.
La o analiză mai aprofundată, arta portretului lui Luchian se arată aparent simplă, dar ca mod de
exprimare deosebit de diversă și bogată ca înțelesuri lăuntrice. Confruntat cu propria sa dramă, a
ajuns să cunoască aproape organic atât nefericirea celor umili cât și tristețea fiecăruia. Suferințele
celor din jurul său filtrate printr-o mare sensibilitate artistică, s-au transformat fără căutări sterile și
fără artificii, în pictură. Din conștientizarea acestor resurse interioare decurge și simplitatea și
vibrația lirică a portretelor sale, care prin discreție și demnitate sugerează posterității o întreagă
biografie.[96] De aici se observă varietatea, lipsa rețetelor, deoarece Luchian nu a tins niciodată
spre originalitate, scheme sau formule, ci a preferat o exprimare exactă a conținutului. Dacă
structura desenului este impusă uneori de arhitectura imaginii, ca în lucrarea Tip de țărancă,

în autoportretul Un zugrav, desenul este implicit inclus în textura cromatică. În Moș Nicolae
Cobzarul, portretul ia formă prin valorile spațiale rezultate nu din degradările de ton, ci din
contrastele de culoare și din însăși densitatea materiei picturale.[97]
 MOS NICOLAE COBZARUL BATRAN CERSETOR BATRAN CERSETOR

CAP DE BATRIN MUNCITOARE COBZARUL CARBUNAR

Ștefan Luchian a fost primul pictor care a adus în prim-plan la începutul secolului al XX-lea
figurile de lucrători, o dată cu mișcările muncitorești care se aflau într-o perioadă de plin avânt în
România.
Ținând cont de perspectiva pe care Luchian a avut-o privitor la propriile suferințe și încercări,
autoportretul Un zugrav pe care l-a pictat în anul 1906 reprezintă un emoționant document de
viață.
Comparându-l cu Autoportretul pictat în anul 1891 ce degajă o energie scânteietoare a tinereții
sau chiar cu Autoportretul făcut în anul 1900, unde s-a înfățișat plin de robustețe fizică, Un
zugrav se remarcă prin dramatismul expresiei măcinate de boală precum și prin determinarea ce
transpare din privire și atitudine, de continuare și desăvârșire a operei artistice pentru care era
convins că s-a născut Lucrarea oglindește nu numai propria-i suferință, ci și condiția grea a
artistului în societatea burgheză, tabloul reușind să exprime un tragism necunoscut până atunci în
portretistica românească.
Autoportretul realizat în anul 1908, care astăzi se află la Muzeul de Artă din Cluj sau cel
din 1910, care se află la Muzeul K. H. Zambaccian, redau alte momente din din viața sa
zbuciumată, încercări pe care le-a depășit prin încrederea pe care a avut-o în artă.
 UN ZUGRAV
Ștefan Luchian a făcut douăsprezece autoportrete cunoscute astăzi. În puține din aceste
autoportrete s-a reprezentat în momente liniștite și în niciunul dintre ele nu folosește imaginea
propriei persoane doar pentru studierea formei și a luminii. El a studiat și a scormonit psihologia
neoprindu-se la fizionomie și la felul cum arată.

ALECU LITERATU PORTRET DE FEMEIE FEMEIA CU PALARIE MARIOARA

ROSIE

TARANCA CU FATA CU PALARIE EVREUL

BROBOADA

FAMILIA COCEA
Așa cum menționează Petru Comarnescu în monografia referitoare la Luchian din anul 1956,
datele care s-au transmis posterității despre viața lui Ștefan Luchian de dinainte de anul 1900, sunt
destul de lapidare și pline de inexactități. Principalii monografi ai artistului printre care se numără
și Virgil Cioflec, Petru Comarnescu și Vasile Drăguț, au scris doar despre relația dintre pictor și
familia Cocea în perioada 1900 - 1916. Familia Cocea a fost compusă din soția Paulina Cocea
născută Economu (numită și PolinaCocea), o verișoară primară cu Luchian, soțul Ernest Cocea și
trei copii ai acestora dintre care s-a remarcat cu notorietate nepoata Laura Cocea, alintată Lorica.

LORICA
Un loc particular în viața lui Luchian l-a purtat Traian Cornescu, soțul Laurei Cocea. Ultimii doi
ani din viața sa, Luchian i-a petrecut în intimitatea acestuia din urmă, care a făcut din atelierul
pictorului un refugiu și o academie în adevăratul sens al cuvântului.
La externarea din clinica lui Gheorghe Marinescu a Spitalului Pantelimon din anul 1901, Ștefan
Luchian a fost preluat de familia lui Ernest Cocea, împovărată de neajunsuri, dar care până la
stingerea lui din viață l-a îngrijit „ca pe un frate, ca pe un copil, blânzi cu durerile lui, blânzi cu firea
lui complicată și dificilă”. Ștefan Luchian s-a mutat cu locuința pe acolo pe unde pașii familiei
Cocea se duceau. Au stat în chirie în strada Povernei nr.8, azi nr. 6-8, în perioada 1904 - 1906; în
Grozăvești la bariera Filantropiei, azi 1 Mai nr. 14; în strada Primăverii nr.29, azi strada Mendeleev
unde și-a petrecut ultimele clipe din viața. În toate peregrinările sale, Luchian a fost deasemeni
însoțit de către familia Cocea, la Brebu, la Bărăgan și la Moinești.

Lica Laura Cocea Lorica cu crizanteme Fetița cu portocala Cap de copil

Familia Cocea a fost portretizată adeseori de către Luchian, mărturii în acest sens stând portretele
Laurei Cocea în Lorica, Laura Cocea, Lorica cu crizanteme, Lăutulunde este pictată Paulina
Cocea și un copil al acesteia, Cap de copil unde este portretizat unul din copiii Cocea. Ștefan
Luchian apare și el în tabloul Verii unde alături de el este Paulina și Ernest Cocea. Cei trei copii ai
familiei Cocea apar în tabloul Frații. De menționat este că pe lângă familia Cocea se mai atașase o
fetiță alintată Lica, care a făcut obiectul mai multor portrete din care se remarcă în mod
deosebit, Fetița cu portocala și Lica.