Sunteți pe pagina 1din 14

Stefan Luchian

Stefan Luchian

Ștefan Luchian a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor. Prin


opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se
cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin
poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului,
a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Ștefan Luchian
a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu.
Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al
tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin
modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă.
Vocatia

Vocația viitorului pictor s-a declarat încă din copilărie. Artistul a început să picteze
încă din vremea în care a urmat cursurile primare la Școala din Tabaci. Mai apoi a
continuat ca elev al LiceuluiSfântulSava, unde a făcut trei clase gimnaziale. După
propriile sale declarații, la liceu ajunsese să facă temele de desen pentru toată
clasa „pe treizeci de gologani: atât era tariful”. Prima sa lucrare cunoscută este din
anul 1884 de la vârsta de 16 ani. Tabloul – de dimensiuni modeste și
semnat „Luchian Șt. cl. III”, este pictat în ulei și înfățișează o casă. Ștefan Luchian a
rezistat cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară,
astfel că s–a înscris în septembrie 1885 la clasa de pictură a ȘcoliiNaționaledeArte
Frumoase[12] (Școala de belle-arte), pe care a absolvit-o în 1889. Aici a obținut
medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură.
Opera

Apărută în centrul realităților românești, impregnată de spiritul poporului și mai


ales de frumusețile naturii țării sale, pictura lui Ștefan Luchian, prin bogăția
conținutului și emoționanta sa autenticitate, ne este oferită cu o mare generozitate
și expresivitate a limbajului artistic.
Portrete

Prin simplul fapt că Ștefan Luchian a copilărit în mijlocul oamenilor nevoiași din
mahalaua Popa Soare, el a găsit în această lume umilă în mijlocul căreia a viețuit un
sprijin la necaz. Tot alături de aceasta și-a trăit nădejdile în locuința modestă din
strada Povernei și mai apoi în întunecoasa casă din Filantropia. Portretele pe care
artistul le-a realizat de-a lungul carierei sale plastice au înfățișat florărese, lucrători,
cerșetori și lăutari, oameni sărmani dar plini de demnitate și omenie, exemplu
stând în acest sens Safta florăreasa pe care a pictat-o de trei ori. SaftaFlorăreasa
 executată în acuarelă în anul 1901 are proporții mai impozante ca uleiul din 1895,
expresia fiind mai vagă, de dor, însă figura este mai concretă, mai lucrată și nu
beneficiază de aspectul decorativ al uleiului, specific picturii murale.
Mester lacatus Muncitoare
Compoziții

Ștefan Luchian a realizat în iarna anului 1906 - 1907 tabloul de compoziție


intitulat Cheful, care înfățișează petrecerea unor arendași. Subliniază cu această
ocazie descompunerea morală și decadența lăuntrică în care aceștia trăiau având
venituri rezultate din exploatarea țăranilor. Satira socială ce reiese din această
lucrare nu a scăpat neobservată de către contemporanii săi. Chiar unii critici de
artă care făceau parte din burghezie, cum a fost VirgilCioflec, au remarcat protestul
social cuprins în pictura de excepție afișată de Luchian la expoziția personală de la 
Ateneu din data de 1decembrie 1907.
Doua fete Reuniune literara
Grafica

Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui 


Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său
printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire,
precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de
care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și prin
exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o
foarte modernă simplificare a formelor.
La lucru Cireada de vite
Realizat de Dumitru Ionut, X D

S-ar putea să vă placă și