Ștefan cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la Domnul Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Ștefan cel Mare (dezambiguizare).

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare
Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după
Domn al Moldovei
canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan
cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și
1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47
de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările
Române.

Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a

istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat,
diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să
treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie
de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări,
din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a
sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge
Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la
apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă Humor, considerată cea mai exactă
îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și reprezentare a domnului.
liniște socială. Date personale
Născut 1438 sau 1439
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă Borzești (azi în județul
conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din Bacău)
mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)
Suceava
militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu Înmormântat Mănăstirea Putna
acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea
Părinți Bogdan al II-lea al Moldovei
răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși,
în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i- Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 -
a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și 67)
forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea Maria din Mangop (1472 -
mare”. 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două Copii Petru Rareș
Elena
mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor Bohdan[*]
conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Bogdan al III-lea cel Orb
Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care Alexandru of Moldavia[*]
să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Ocupație suveran[*]
Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o domn al Moldovei
poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără Apartenență nobiliară
Titluri Prince of Moldavia[*]
succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale
Familie
împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, nobiliară
Dinastia Mușatinilor
Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia. Domnie
Domnie 1457 - 2 iulie 1504
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Predecesor Petru Aron
Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
granițele țării - în timpul său construindu-se sau
dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=%C8%98tefan_cel_Mare&action=edit&section
Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, =0)
Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a
fost crearea unei armate moderne cu o componentă
permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată din corpuri de răzeși înarmați,
mobilizați în cazul marilor campanii militare.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai
semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor,
în 1469 sau victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497.
Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei
puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma
pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în
Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.

După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții foarte bune
pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică
internă.

Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare de mănăstiri și
biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a
fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop - din familia
imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii.
Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2
iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Cuprins
Biografie și familie
Personalitatea
Accederea la tron
Politica internă Fost-au Ștefan Vodă om nu
mare de stat, mânios și de
Consolidarea bazei politico-sociale grabu a vărsa sânge nevinovat;
Relația cu marea boierime de multe ori la ospețe omora
Crearea noii elite conducătoare fără județ. Amintrelea era om
întreg la fire, neleneș și lucrul
Viața economică și socială său îl știa a-l acoperi și unde nu
Agricultura gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter,
Infrastructura unde era nevoe însuși se vâra,
Comerțul ca văzându-l ai săi, să nu
Administrația financiară îndărăpteze și pentru aceia rar
războiu de nu biruia și unde-l
Politica externă biruia alții, nu pierdea nădejdea,
1457-1469 știindu-se căzut jos, se ridica
deasupra biruitorilor.
1470-1486
1487-1504 _______ Grigore Ureche, Letopisețul
Țării Moldovei[1]:p. 65
Puterea armată
Arta militară
 Organizarea armatei
Armamentul
Sistemul de fortificații
Războaie și bătălii
Aspecte generale
Marile bătălii
Bătălia de la Baia
Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt
Bătălia de la Războieni-Valea Albă
Bătălia de la Codrii Cosminului
Arta, cultura și religia
Arhitectura
Cultura scrisă
Istoriografia
Arta decorațiunilor
Moldova după Ștefan cel Mare
Controverse, neclarități și incertitudini
Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în
literatură și artă
Galerie foto
Referințe și note
Bibliografie
Vezi și
Legături externe

Biografie și familie
Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la
Borzești, ca fiu nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al
Oltei. Bogdan era la rândul său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar
soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei doi
cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea lui Vlad
Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două
fete: Maria și Sora. [2][3][4]:p. 35

Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante

fiind anii 1438[5] sau 1439.[4]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu
sunt date cunoscute, cel mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința
familiei.
Evdochia de Kiev
În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis
de Iancu de Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni,
lângă apa Moldovei, la 12 octombrie 1449 și se proclamă domn.[6]:p. 46 Alexandru se refugiază în
Transilvania, de unde va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a
căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria.[6]:p. 47
La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” — Roman — un hrisov
de recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește
sprijin și ajutor, în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru
părinte să ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai
noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii care girau acel
document este menționată, imediat după domn credința iubitului meu fiu,
Ștefan Voevod. Actul reprezintă prima atestare documentară a viitorului domn
al Moldovei.[7]:p. 26 Din menționarea de către tatăl său ca asociat la domnie,
rezultă că Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta minimă
impusă de cutumele vremii pentru o astfel de demnitate. [4]:p. 36

Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele

său vitreg Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care va domni Maria de Mangop
ulterior sub numele de Petru Aron.[8] Cronicarul polonez Jan Długosz relata
astfel scena:

„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei

și se înțelesese cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă,
alegând prilejul când Bogdan, poftit la țară, la un unchi de frate al
aceluiași Petru, era beat, pe o noapte urâtă, sosind numai cu o sută
de moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și, prinzându-l, îi tăie
capul.”[9]

_____ Jan Długosz, Historiae Polonicae

După omorârea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan vor pleca în
exil în Transilvania și apoi în Țara Românească, după instalarea ca domn a lui Maria Voichița
Vlad Țepeș.[10]:p. 13 Mama sa, Oltea avea să moară la 4 noiembrie
1465.[11]:p. 71

Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră
prin căsătorii și alianțe matrimoniale să se apropie de suzeranii lor catolici,
regii Ungariei și Poloniei, politica dinastică a lui Ștefan cel Mare privind
căsătoriile a fost diferită - după cum remarca istoricul P. P. Panaitescu - toate
trei soțiile lui sunt principese ortodoxe din țări vecine: Evdochia, fiica lui
Simeon Olelkovici de la Kiev, Maria din Paleologii de la Mangup, în
Crimeea, Maria, fiica lui Radu cel Frumos din Țara Românească. [12]:p. 25

Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum scrie Grigore Mormântul de la Mănăstirea
Ureche, luatu-s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Putna
Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochiia
fată lui Simeon Împăratul, iară nu soră.[1]:p. 36 Căsătoria a durat doar patru ani. Din această căsătorie au
rezultat doi băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad născut în 1466 și Petru născut în 1467, au murit amândoi de
tineri în anul 1479, la câteva luni distanță, fiind îngropați împreună în același mormânt. Fata, Elena, avea să se
mărite cu fiul țarului Ivan al III-lea al Rusiei. Evdochia moare și ea în 1467, posibil la nașterea lui Petru, fiind
înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava.[13]:pp. 449-440

La 14 septembrie 1472 Ștefan se căsătorește din nou, cu Maria, din familia domnitoare din micul regat grecesc
pontic Mangop-Theodoro, din Crimeea. Isaac, fratele noii doamne, poartă titlul de „domn de Theodoro și al
întregii Khazarii”, iar Mariei înseși i se atribuie o multiplă obârșie împărătească. [14]:pp. 585-587 Cuplul nu a
avut copii. Căsătoria a fost una de conveniență și interes politic, care a durat atâta timp cât acest interes a
existat.
 „În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul intră in stăpînirea
lor, Ștefan cel Mare ne mai având nici un interes a păstra ca soție pe moștenitoarea acelei
domnii pierdute, se desparte de odrasla Comnenilor și duce la altar pe cealaltă Marie sau
Vochița, fata lui Radu Vodă.”[13]:p. 398

_____ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană

Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota Grigore Ureche pristăvitu-s-au
doamna Maria ce era de la Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.[1]:p. 36

În anul 1475, după divorțul de Maria de Mangop, Ștefan s-au încununat cu doamna Voichița, fata Radului
Vodă.[1]:p. 48. Căsătoria avea să dureze până la moartea domnului, Maria Voichița supraviețuindu-i încă șapte
ani. A murit în 1511, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna. Din căsătoria lor au rezultat doi copii, un băiat,
viitorul domn Bogdan al III-lea și o fată, Maria, decedată în 1518 și înmormântată la Mănăstirea Putna.
[13]:pp. 398-401

Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria Rareș din Hârlău, mama viitorului
domn Petru Rareș. [13]:p. 399 Un alt posibil fiu nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută, a fost viitorul domn
Ștefan Lăcustă.[6]:p. 280

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind înmormântat la Mănăstirea
Putna.[15]

Personalitatea
Descrierea, înfățișării, caracterului și trăsăturilor de personalitate
ale lui Ștefan cel Mare este o intrepindere dificilă, având în vedere Lui Ștefan cel
că nu s-au păstrat izvoare documentare interne din epocă, iar multe Mare românul îi
atribuie tot ce-i
din cele externe se bazează pe relatări orale, mai mult sau mai pare curios,
puțin credibile, și interpretate funcție de contextul cultural local și mare, vitejesc și
interesele pe care țara respectivă le avea față de Moldova. Unele chiar neînțeles
dintre scrierile contemporane lui au un vădit caracter apologetic, în pământul
fiind pline de cuvinte de laudă și alcătuite, foarte probabil, din nostru. Orice
cetate, orice zid, orice val, orice
dorința vădită de a-l linguși pe Ștefan, în vederea obținerii unor șanț, întreabă-l cine le-au făcut;
foloase. Alte caracterizări, scrisese după moartea lui, au preluat el îți va răspunde: Ștefan cel
ideile acestora, într-un mod selectiv, în încercarea de a crea un Mare. Orice pod, orice biserică,
erou idealizat, care să servească drept model pentru deșteptarea orice fântână, orice curte sau
sau cultivarea unei conștiințe naționale a românilor. „Sunt, însă, și palat vechi, el le va raporta
caracterizări provenind din spații și epoci diferite care îi atribuie, în eroului său. Orice bunătate,
orice așezământ a căruia
chip repetat, aceleași însușiri, ceea ce înseamnă că ele îi erau cu rămășițe se mai trăgănează
adevărat proprii.”[17]:p. 449 până astăzi, orice legiuire
ominească, orice puneri la cale
Pe baza portretelor din tablourile votive ale bisericilor ctitorite și a înțălepte Ștefan vodă le-au
celor câteva izvoare scrise păstrate, se poate spune că Ștefan era urzit, îți va zice el, și iar Ștefan
vodă.
un bărbat de înălțime medie spre mică (probabil sub 160 cm, după În sfârșit, acest domn, pentru
standardele vremii). moldoveni rezumă toate faptele
istorice, toate monumentele,
„«Om nu mare de statu» dar probabil cu un trup foarte toate isprăvile și instituțiile
vânjos, cu fața rotundă și plină, cu o frunte largă, cu ochi făcute în cinci veacuri, de atâția
albaștri, cu părul lung și blond lăsat în plete pe spate, cu stăpânitori.
mustață de asemenea blondă și, în unele etape ale vieții, _______ Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel
Mare[16]:p. 195
 cu o umbră de barbă. Rana de la glezna stângă trebuie
să-l fi făcut, cel puțin în ultimii ani, să șchiopăteze.”[17]:p. 519

_____ Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely,

Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel
Mare

Din relatările păstrate, se poate deduce că Ștefan cel Mare a avut multe
trăsături specifice unui temperament coleric, dar pe măsură ce a înaintat în
vârstă a reușit să își controleze o serie de manifestări negative tipice acestui
caracter, cum ar fi instabilitatea emoțională, accesele de furie sau mânie,
imprudența etc.
Portret de la Biserica din
„Dacă cercetam caracterul lui Ștefan, îl videm de la început cuprins
Pătrăuți
de un mare neastâmpăr. Nu putea sta un moment fără a nu face
ceva. Și fiind-că lucrarea acelui timp se mișca mai ales în câmpul
răsboiului, apoi îl videm pe dânsul apucându-se de răsboaie mai mult îndrăznețe decât
cugetate.” [13]:p. 408

_____ A.D. Xenopol, Caracterul lui Ștefan cel Mare

Referindu-se la caracterul lui Ștefan, cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius (Miklós Istvánffy) îl portretiza
ca fiind „șovăitor în credință și nestatornic”, unde remarca privind lipsa de credință se referea la presupusa
încălcare de către Ștefan a jurământului de suzeranitate față de regele Ungariei.[17]:p. 457 La rândul său, regele
Sigismund I al Poloniei, îl caracteriza astfel: „Ștefan era din fire abil, viclean, nestatornic, viteaz și cu suflet
mare, pentru care a fost numit, de către cei tineri, vulpe șireată.” [18] Iar un document din arhivele statului
venețian concluziona că „a fost în moarte ca și în viață, teribil și prudent”[13]:p. 417

Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare răsfrânge în el
caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud in acelaș timp, două însușiri, ce nu s-au exclus
niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca virtutea ei supremă. Despre modul în care
s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau
mărturie atât numărul mare de lăcașuri de cult construite cât și pictura bisericească și cărțile de cult cu care
acestea au fost înzestrate. La rândul lor, episoadele de cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul
îndelungatei sale domnii: arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari, omorârea fără judecată a unor boieri,
inclusiv a doi dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte reprezentau de multe ori „normalitatea” prin care
suveranii creștini sau musulmani din epocă își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra supușilor,
ignorarea de către aceștia a unor cutume privind protecția populației necombatante, protecția solilor sau dreptul
la judecată, era condamnată de către societate, chiar dacă era justificată de suverani prin necesități dinastice,
politice sau militare.[17]:passim[13]:passim[7]:p. passim Cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius, referindu-se la
Ștefan spunea că era mândru și cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din faima și gloria faptelor
sale[17]:p. 457

Majoritatea acestor excese sunt consemnate în prima parte a domniei, atunci când tot nechibzuita tinereță îl
împinsese a jertfi prețioasa prietenie a lui Vlad Țepeș, a provoca pe regele Matei Corvin, a întreprinde atacul
Munteniei celei căzute în stăpânirea turcilor. [13]:p. 415

Accederea la tron
La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul văii Siretului.
Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș,
iar restul moldoveni din Țara de Jos. [10]:p. 13[19]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o
armată cu care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru
Aron a fost învins și a părăsit câmpul de luptă. A încercat o nouă rezistență la
Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost din nou înfânt și silit
să ia calea exilului, în Polonia.[7]:p. 54

„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna

lui aprilie, în săptămâna mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă,
fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor Aron
Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni
Ștefan Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin
silnicie.”[19]:p. 59

_____ Cronica lui Ștefan cel Mare

Localizari posibile ale luptei
Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a din 1457
lungul vremii. Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu,
Ilie Minea Minea ș.a.) au propus ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă
Roman, pornind de la relatările cronicilor moldovenești. A. D. Xenopol,
pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a presupus că
lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă
pare a fi cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei
localitatea Dolhești, de pe valea râului Șomuzul Mare, pornind de la
toponimul menționat în cronica germană - Dolschecht, dar luând în
considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită cu Șendrea, viitorul
Coroana lui Ștefan cel Mare
portar al Sucevei.[20]

După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie publică de
încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.

„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu
mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu
pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani
de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre
domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse
la scaunul Sucevii.”[1]:p. 35

_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Politica internă

Consolidarea bazei politico-sociale

Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal consolidarea puterii
centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens, principalele direcții de acțiune au fost
reprezentate de: repopularea țării prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea
unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a
capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil,
asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea
unui număr însemnat de membri ai familiei sale.[10]:pp. 16-17
 În încercarea de a găsi o contrapondere
politică la clasa marilor boieri, Ștefan a
manifestat o preocupare constantă pentru
dezvoltarea micii boierimi (curtenii și
slujitorii) și a țărănimii libere. Marea
proprietate, acordată boierilor, era din punct
de vedere juridic „feudă”, fiind grevată de
obligația titularului de a efectua serviciul
militar cu oamenii săii în schimbul garantării
de către domn a posesiuni pământului. În Moldova în timpul lui Ștefan
schimb, mica proprietate, deși nu se se bucura cel Mare (1483)
Pecetea lui Ștefan cel Mare
de vreo garanție din partea domnului, era
lipsită și de constrângeri militare, fiind una de
tip alodial.[10]:p. 48

Din acest motiv, până la urcarea pe tron a lui Ștefan, țăranii liberi nu erau
obligați să presteze serviciul militar, deoarece pământul pe care îl stăpâneau nu
era primit de la domn. Ștefan avea să facă o reformă radicală în sistemul
realțiilor feudale, prin obligarea țărănimii libere la prestarea serviciului militar,
conferind astfel acestei clase o funcție politică importantă în viața statului.
Utilizarea răzeșimii în armată a reprezenta o lovitură importantă la situația
privilegiată a marii boierimi, singura care avea monopolul obligațiilor militare.
Sigiliul Moldovei
În momentul în care Ștefan a implicat în chestiunile de apărare a țării și alte
elemente sociale, care executau serviciul militar fără a primi în schimb
imunități și privilegii, ponderea marii boierimi mari ca bază socială a țării, s-a diminuat în in mod
esențial.[10]:pp. 112-114

Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea» lui, în această oaste de țară, am putea zice în oameni
de arme sădiți de el pe tot întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic mai însemnat, care
lămurește puterea și politica marelui domn. El a fost un mare colonizator de oșteni. Toate
«locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele
oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară. [12]:p. 16

_____ P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare

Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite
regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță. [21][10]:p. 36

Relația cu marea boierime

Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin

autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din
partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a
domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină
sub control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-
au slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a
boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu. [6]:p. 74

Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând imediat sub

domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți
(ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și Sala Tronului
asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare
raspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn al
importanței pe care o aveau, pârcălabii erau situați întotdeauna inaintea
dregătorilor de curte, cu exceptia marelui vornic.[7]:p. 109

În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a marilor

dregători, mulți rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani,
cum ar fi: marele spătar Câlnău – optsprezece ani, marele vistiernic Iuga –
douăzeci și unu de ani sau marele logofăt Tăutu – mai mult de treizeci de ani.
Acest lucru a asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării.[7]:p. 109

Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat doar două conspirații

boierești în cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea din 1471 - când au fost
decapitați trei mari boieri în frunte cu cumnatul său, marele vornic Isaia și cea
organizată în 1504 - cu două zile înainte de moartea sa, care viza îndepărtarea Luca Arbore, portarul
fiului său Bogdan de la tron, terminată identic cu omorârea capilor Sucevei
conspirației.[6]:p. 129, 267

Crearea noii elite conducătoare

Viața economică și socială

Agricultura

Infrastructura

Infrastructura de transport a Moldovei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare era slab dezvoltată, neexistând
drumuri construite sau întreținute de autorități.

„Drumurile erau niște simple urme de șleauri, de-a lungul anumitor văi sau pe anume direcții,
pe care experiența le arătase ca mai prielnice pentru comunicarea între două ținuturi sau
localități. Starea lor, ca pretutindeni de altmintrelea în acele vremuri, era foarte rea, căci ele
erau fie acoperite de un strat gros de praf, fie adevărate mocirle cu gropi adânci.”[22]:p. 154

Trecerile peste râuri se făcea, de regulă, prin vaduri, iar dacă acestea erau prea adânci, pe poduri umblătoare.
Podurile fixe erau de lemn, peste râurile mai mari sau de piatră, peste pârâuri. Principalele puncte de trecere
prin vad a marilor râuri erau la Verișcani și Reuseni, pe Siret, Țuțora și Cernăuți, pe Prut, Vadul Jorii, pe Nistru
și Bătinești pe Putna. Poduri umblătoare erau la Târgul Siret, pe Siret, Cernăuți, pe Prut și Roman, pe
Moldova.[22]:p. 155

Comerțul

Administrația financiară

Principalele surse de venit ale domniei erau reprezentate de veniturile încasate din monopoluri și taxe vamale.
Domnul avea monopolul exploatării și comercializării sării și argintului, precum și monopolul comerțului cu
pește, ceară și blănuri prețioase. Vămile erau așezate pe principalele artere comerciale. Sistemul vamal
cuprinde vămile externe, dispuse pe frontieră și vămi interne. Vama de import se plătea doar la Suceava iar
vama de export la vămile externe de la Cernăuți (pentru Regatul Poloniei), Chilia (pentru Imperiul Otoman),
Cetatea Albă (pentru Regatul Crimeii), Adjud (pentru Regatul Ungariei) și Putna (Țara Românească). În plus
mai existatu vămi interne unde se plătea o taxă de tranzit, la Lăpușna, Roman, Bacău, Vaslui, Bârlad și Tecuci.
[7]:p. 88[10]:p. 72

Ca surse secundare de venit o reprezentatu arenzile încasate de la proprietarii de case si atelierele

meștesugărești din orașe, amenzile și taxele de judecată (tretina - a treia parte din lucrul judecat) și veniturile
satelor și ocoaleleor domnești. Domnul devenea de asemenea proprietar de drept al moșiilor rămase fără
moștenitor precum și a celor confiscate de la boierii condamnați pentru „hiclenie” (trădare). [10]:pp. 71-72

Ștefan cel Mare a fost unul dintre puținii domni ai Moldovei care au bătut o monedă proprie - gros
moldovenesc, fapt ce reprezenta inclusiv o modalitate de a afirmare a suveranității. Monedele erau
confecționate din argint, cu un diametru de 13 milimetri, având ștanțate stema țării și inscripțiile
MONETAMOLDAVIE pe avers și STEFANVSVOIEVODA pe revers. Valorile erau de un gros și o jumătate de gros.
[7] [23]:p. 297

Cantitatea de masă monetară a fost însă una mică, baterea monedelor fiind determinată în primul rând de
scopuri politice - plata serviciilor militare prestate de boierime sau a mercenarilor și mai puțin pentru facilitarea
schimburilor comerciale, care se bazau în continuare pe monedele emise de mai puternicele state vecine.
[23]:p. 353

Politica externă
Vezi și: Politica externă a lui Ștefan cel Mare.

În politica externă a lui Ștefan cel Mare pot fi identificate trei mari perioade,
fiecare cu obiective specifice. [10]:p. 7 La urcarea pe tron a lui Ștefan,
contextul geopolitic făcea ca Moldova să fie obiectul încercărilor de
hegemonie ai celor doi mari vecini, regatele Poloniei și Ungariei. În urma
perioadei de instabilitate generată de luptele pentru domnie dintre urmașii lui
Alexandru cel Bun, poziția ei față de cei doi vecini rivali se degradase
considerabil, de unde necesitatea pentru tânărul domn de a duce o politică
externă realistă și echilibrată.[24]:p. 516

„Ștefan urmări încă din tinerețea lui un principiu, care îi fu prea

folositor în lunga și viforoasa lui carieră. Niciodată doi dușmani, ci
totdeauna împăcarea cu unul, cât era în ceartă cu celălalt.” [13]:p. 408 Logofătul Ioan Tăutu,
principalul sfetnic de politică
_______A.D.Xenopol, Istoria românilor din externă
Dacia Traiană

Pentru transpunerea în practică a politicii externe, Ștefan va acorda o atenție dezvoltării deosebită instituției
însărcinate cu acest domeniu, logofeția. Marele logofăt avea să devină cel mai important dregător al țării.
Ștefan și-a ales cu grijă colaboratorii din acest domeniu, în lunga sa domnie demnitatea de logofăt a fost
îndeplinită doar de trei boieri: Ioan Dobru (8 septembrie 1457-5 februarie 1468), Toma (28 iulie 1468-26
august 1474) și Ioan Tăutu (14 apr.1475 - 7 oct. 1503). [25]:p. 38. Cei mai cunoscuți diplomați moldoveni din
această perioadă, menționați pentru modul cum au condus soliile încredințate de domn au fost logofătul Ioan
Tăutu și Ioan Țamblac.[26]:p. 10 [27]

Diplomația se judecă după rezultate, și rezultatele diplomației lui Ștefan sunt minunate. La
1462-1465 se luptă cu muntenii și e în pace cu turcii, ungurii și polonii; la 1467 se luptă cu
ungurii, e bine cu turcii și polonii intervin în favoarea lui, protestând la Buda; la 1469-1479 e
în luptă cu muntenii - ungurii și turcii nu intervin; la 1475-1476 luptă cu turcii - polonii și
 ungurii îi trimit mici ajutoare; la 1477-1480 luptă cu muntenii, ajutat
de unguri; la 1481-1487 luptă cu turcii, fără intervenție polonă și
ungurească; la 1497-1499 luptă cu polonii - ungurii, turcii și rușii
intervin în favoarea lui Ștefan. Chiar cu tătarii lui Mengli Ghirei a
avut mult timp relații bune.[12]:p. 27

_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare

1457-1469

Prima perioadă, între 1457-1469, este caracterizată de acțiunile politice și

militare pentru recunoașterea externă și consolidarea domniei. În acest sens
erau vizate întărirea poziției Moldovei pe scena regională și recâștigarea
Mahomed al II-lea
libertății de acțiune a țării, simțitor îngrădită în deceniile anterioare. Imediat
după înscăunare au loc ciocnirile cu polonii care-l adăposteau pe Petru Aron
și cu care avea să încheie pace în 1459. Urmează încercările de cucerire a
Chiliei, luptele de la Baia cu Matei Corvin, de la Lipnic cu tătarii și atacul
Țării Românești și arderea Brăilei. Tot în această perioadă a reînnoit
privilegiile comerciale pentru negustorii din Brașov și Lvov și a inițiat
contactele cu mănăstirile de la Muntele Athos.[28]:pp. 8-9.[24]:p. 516

1470-1486

Cea de-a doua perioadă, între 1470-1486, a fost cea mai complicată și dificilă
din timpul domniei sale, fiind perioada de apogeu a conflictului cu Imperiul
Otoman. O primă constantă a politicii externe a lui Ștefan în această perioadă
a fost atragerea Țării Românești în coaliția antiotomană. Primul episod l-a
reprezentat conflictul cu Radu cel Frumos, concretizat în patru campanii
Cazimir al IV-lea
militare desfășurate între 1469-1473, încheiat cu victoria lui Ștefan.
[24]:p. 522-524 În același context, Ștefan a intervenit și a numit patru domni în
Țara Românească: Laiotă Basarab, Vlad Țepeș, Basarab cel Tânăr Țepeluș și
Vlad Călugărul, împotriva unora dintre aceștia fiind nevoit să ducă campanii
militare pentru a-i scoate din domnie, pentru că i-au trădat
încrederea.[28]:pp. 9-10

O a doua linie majoră a politicii externe a perioadei a fost de a avea liniște și

eventual sprijin în lupta antiotomană din partea vecinilor mari, în acest scop
încheind „pace trainică și veșnică” cu Matei Corvin, în 1475 și depunând
jurământ de vasalitate și credință lui Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, la
Colomeea, în 1485. În aceeași direcție se înscrie scrisorile și soliile trimise
Papei de la Roma și conducătorilor Veneției, cea mai cunoscută fiind solia lui
Ioan Țamblac din 1477.[28]:pp. 10-12[29]:p. 89

Obiectivul principal al politicii externe în această perioadă avea să fie însă Matei Corvin
încercarea de a asigura integritatea teritorială a Moldovei și independența față
de Imperiul Otoman. [6]:pp. 151-216

„S-a întâmplat ca atunci când toți principii supuși stăpânului (Mehmet al II-lea - n.n.) au aflat
că Zucha-Zan (Uzun Hasan, hanul turcmenilor – n.n) intrase în luptă împotriva lui, ei s-au
veselit cu toții, zicând: «Acum, Mehmet va fi nimicit. Ceea ce el ne-a făcut nouă, îi va face lui
acum Dumnezeu... ». Și s-au răsculat împotriva turcilor... Între ei se afla și domnul Valahiei
 Mici (Moldova – n.n)... Dat fiind că țara sa e mică și locuitorii ei
sunt puțin numeroși, dar cu toții viteji, care se adăpostesc în munți și
văi, cine ar avea îndrăzneala să se apropie de ei? Așadar, când a
aflat că Zucha-Zan a pornit la luptă împotriva stăpânului său,
sultanul Mehmet al II-lea, Ștefan a început să urzească fel de fel de
planuri. Pe ascuns, a pus capăt supunerii sale și și-a scuturat umerii
de povară...” [24]:p. 525

______Elia ben Elkana Capsali - Istoria

Otomană

În aces sens Ștefan a renunțat la plata tributului către Poartă în 1473, a condus
două campanii majore antiotomane – cele din 1475 și 1476, precum și alte
patru campanii minore – cele pentru apărarea Chiliei și Cetății Albe din 1475 Ivan al III-lea
și 1484, precum și luptele împotriva oștilor turcești conduse de Ali Hadâmbul,
beilerbey-ul Rumelie și Malcoci, pașa de Silistra, din în 1485-1486.
[28]:pp. 11-13

La începutul anilor 1480, contextul regional începea să se schimbe. Polonia înclina tot
mai mult să coopereze cu turcii, Ungaria acorda prioritate Europei Centrale, Țara
Românească fusese readusă sub controlul Porții iar Hanatul Crimeii redevenise vasal
acesteia. [24]:p. 539 După cucerirea de către turci a Chiliei și Cetății Albe și în noul
context extern european, Ștefan decide în 1487 să încheie pace cu Imperiul Otoman,
acceptând reluarea plății tributului în schimbul garantării de către aceștia a statalității și
independenței Moldovei.

„Anul 892 (1487). În zilele când Davud-pașa a plecat în expediție în Arabia, Mengli Ghirai
a venit un sol din Moldova cu haraci pe doi ani și a plecat primind răspunsul
de pace”. [30]:p. 329

_______Cronica turcească

1487-1504

După încheierea păcii cu Imperiul Otoman și securizarea frontierei sudice, în ultima parte a domniei, Ștefan își
va focaliza politica externă pentru rezolvarea chestiunilor în dispută de la frontiera nordică. În acest sens a
dezvoltat un sistem de alianțe cu Cnezatul Moscovei (1491), Hanatul Crimeii și Marele Ducat al Lituaniei
(1499), în scopul îngrădirii influenței polone. După victoria de la Codrii Cosminului din 1497 și expediția
militară în Galiția din 1498, a încheiat pace cu Regatul Poloniei. Ultima sa mare acțiune diplomatică au fost
negocierile cu polonezii, din 1502-1503, pentru restituirea Pocuției, negocieri rămase fără succes.
[10]:p. 8[24]:p. 545-554

La moartea sa, Ștefan lăsa țara într-o situație politică favorabilă, având tratate de pace încheiate cu toți vecinii
săi. Ultimul sfat de politică externă dat fiului său Bogdan al III-lea înainte de a muri a fost de a menține pacea
cu Imperiul Otoman, „socotindu din toții mai puternicu pre turcu și mai înțeleptu”.[1]:p. 66

„Nimic nu tulbura de la moartea lui Matiaș legăturile bune cu ungurii. Turcii din cetățile de la
Dunărea-de-jos se stâmpărase; Mengli-Ghirai, Hanul Crâmului, socrul lui Selim, fiul cel mai
mare al Sultanului, care stătea la Caffa, uitase drumul Moldovei. Numele «Moldoveanului»
era cunoscut cu cinste în lumea întreagă, și polonii înșiși, dușmanii bătrânețelor sale,
recunosteau fățis ce putere cuminte pleacă din sufletul acestui om cum nu se găsește ușor un
altul.” [6]:p. 266
 _______Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare

Puterea armată

Arta militară

Particularitățile strategiei și artei militare în perioada domniei lui lui Ștefan

derivă din obiectivul politic pe termen lung al domnului Moldovei, acela de
„apărare a ființării statului moldovenesc.”[22]:p. 222 Caracteristica esențială a
acțiunilor militare duse de Ștefan a fost astfel că acestea au urmărit nimicirea
armatelor inamice și nu realizarea de cuceriri teritoriale.[31].”

Ca forme principale a acțiunilor militare la nivel strategic, Ștefan a utilizat atât

defensiva strategică, cât și ofensiva strategică, în funcție de obiectivul politic
urmărit. Defensiva strategică avea, de regulă, ca etape principale apărarea pe
frontieră, hărțuirea, bătălia decisivă și urmărirea, fiind adoptată de Ștefan în Steagul de luptă a lui Ștefan
marile campanii din 1475, 1476, 1497, când a avut de înfruntat inamici cu cel Mare
mult superiori din punct de vedere al numărului și înzestrării. Ofensiva
strategică avea, de regulă, ca etape principale mobilizarea si concentrarea în
secret a forțelor, respingerea trupelor de acoperire adverse, bătălia decisivă și
urmărirea. Ea a fost adoptată de Ștefan în campaniile din 1473 și 1481 care au
avut ca obiectiv schimbarea domnilor pro-otomani din Țara Românească.
[31][22]:pp. 154-190[32]:pp. 101-160

Bătălia decisivă – dusă individual sau în cadrul unei campanii – avea ca

obiectiv nimicirea grupării principale de forțe a inamicului, și determinarea
acestuia să renunțe la continuarea acțiunilor militare. În aceste bătălii Ștefan a
Concepția Bătăliei de la
utilizat cu precădere manevra de forțe, adaptată la condițiile de teren, anotimp
Baia, 1467
și starea vremii, pentru a anihila avantajul numeric al inamicilor, cum a fost
cazul în bătăliile de la Baia și Codrii Cosminului. Când condițiile erau
favorabile, a fost utilizată inducerea in eroare a inamicului, prin acțiuni de
înșelare, cum a fost la Baia, când orașul a fost incendiat în mai multe locuri,
simultan, sau la Vaslui, când o mare parte a armatei otomane a fost atrasă și
imobilizată într-o zonă mlăștinoasă. [31][22]:pp. 154-190[32]:pp. 101-160

„Nu e puțin lucru ca același stăpânitor al unei țări mici să învingă pe

rând pe toți vecinii lui: munteni, unguri, poloni, tătari, turci. Și nu e
vorba de cine știe ce oști provinciale: Matei Corvin, Ioan Albert,
Mahomet II au năvălit în Moldova cu toate oștile marilor lor ținuturi
și toți s-au întors rușinați.” [12]:p. 28

_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare

Oșteni moldoveni

Organizarea armatei

Armata Moldovei era una nepermanentă, fiind mobilizată doar în caz de conflict armat. Forțele armate erau
constitute din „oastea cea mică” și „oastea cea mare”. [32]:p. 174 [33] Marea majoritate a acțiunilor militare ale
lui Ștefan au fost duse de „oastea cea mică”, formată din cetele boierești și curteni. [34]:p. 292
Conform dreptului feudal, numai proprietarii de pământ erau obligați să
presteze serviciul militar și să meargă la război, de fiecare dată când erau
chemați de domn.[7]:p. 503 Boierii cu cetele lor, reprezentau nucleul armatei.
Ei constituiau elementul cel mai numeros și cel mai puternic. Din rândul
acestora, un corp separat era reprezentat de „curteni” sau „slujitori”, adică
boierii care îndeplineau dregătorii locale sau naționale în sistemul
administrativ. Numărul curtenilor și slujitorilor era de câteva mii. Curtenii
faceau serviciul prin rotație la curte, asigurând paza domnului și îndeplinind Sabia lui Ștefan cel Mare
diferite slujbe sau servicii. [7]:pp. 503-507 [34]:pp. 290-308 Ceilalți proprietari de
pământ, se adunau, în caz de razboi, grupați pe ținuturi, sub comanda
pârcălabului de ținut, după care se deplasau la locul de adunare a oștirii stabilit
de domn, denumit „vileag” sau „beleag”. [7]:p. 507[10]:p. 110

„Oastea cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de
mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de
luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii,
orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești,
străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în
campaniile antiotomane din 1475 și 1476. [7]:p. 511[35]:p. 44

Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag,

dacă nu călări și întrarmați ca vitejii, măcar cum ii ajutau împrejurările,
pregătiți pentru a lupta pedestru. [32]:p. 178 Orășenii aveau obligația ca, în caz
de război, să înarmeze un număr de oameni pe cheltuiala lor și să-i pună la
dispoziția domnului. O categorie militară distinctă era reprezentată de
„străjeri” și „călărași”, locuitori ai satelor de graniță care asigurau paza Oștean moldovean
frontierei Carpaților, respectiv a Nistrului. [7]:pp.504-510

Armamentul

Oastea lui Ștefan cel Mare utiliza toate categoriile principale de armament
disponibile pe plan european în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
[36]:p. 45

Armamentul folosit poate fi categorisit în două mari categorii: armament

defensiv și armament ofensiv. Armamentul defensiv, destinat protecției
luptătorului era format din scut, cămașă de zale, platoșă și mai rar, armură.
Țăranii chemați la oaste purtau pentru protecție haine de in matlasate, groase
de 3-5 centimetri, cu cusături dese sau cojoace din piele.[7]:p. 512[22]:p. 139
Arc scurt moldovenesc

Armamentul ofensiv era format din arme albe și arme de foc. Armele albe
erau reprezentate de arme de tăiere și împungere (spade, săbii, pumnale, cuțite
de luptă), arme de aruncare și împungere (lănci și sulițe), arme de lovire și
tăiere (securi și topoare de luptă, halebarde), arme de lovire și izbire (ghioage,
măciuci, buzdugane) și arme de aruncare la distanță (arcuri și arbalete).
[36]:p. 46

Armele de foc erau portative, de calibru mai mic și cu țeavă lungă (sânețe, Tun pe afet mobil
archehuze) și grele, de calibru mare, cu țeava scurtă, duse pe care sau tractate
(bombarde și tunuri).[22]:p. 144 Referitor la numărul armelor de foc s-au
păstrat doar o serie de mențiuni vagi: «in buona copia bombarde» (în 1475), «quantita d'artegliaria», «foarte
multe tunuri mai mici și mai mari», «il y avoit de bonnes batteris». Singura cifră exactă, se referă la bătălia de
la Podul Înalt, unde sunt menționate 20 tunuri și de a se trage șapte lovituri de fiecare piesă.[22]:p. 152

Armamentul din înzestrarea oastei moldovene era potrivit în principal pentru lupta corp la corp. Armele
destinate pentru lupta la distanță permiteau executarea doar a câteva lovituri izolate, până la circa 9oo metri (cu
arme de foc și arbalete), precum și o bătaie eficace dar pe termen scurt, cu gloanțe si săgeți, pe o distanță de
circa 200 metri, inaintea si pe flancurile dispozitivului de luptă. [22]:p. 154

Armamentul alb se fabrica în cea mai mare parte pe plan local, în țară, având în vedere necesitatea ca inclusiv
oastea cea mare să fie înarmată corespunzător. [22]:p. 155 După cum arăta Jan Duglosz, Ștefan dacă prindea pe
vre-un țăran fără săgeți, arc și sabie, ori că n-a venit la oaste cu pinteni, fără milă-l osândea la pierderea
capului. [32]:pp. 179

Armele albe mai sofisticate precum și armele de foc erau procurate din import. Armamentul vecinilor, cu
excepția tătarilor, era in genere mai puternic (cel defensiv - la unguri și polonezi, artileria - la turci, polonezi și
unguri) și mai numeros în arbalete și arme de foc, comparativ cu cel al moldovenilor.[22]:p. 155

Sistemul de fortificații

Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită realizării unui sistem de

fortificații permanente ca element central în strategia sa de apărare a țării. În
acea epocă, cetățile jucau un rol politic și militar major, asigurând celui ce le
stăpânea controlul teritoriilor adiacente, dar și având de multe ori un rol
decisiv în câștigarea campaniilor și bătăliilor. Rezistența cetăților Neamțului,
Sucevei și Hotinului a determinat retragerea lui Mahomed al II-lea, în 1476,
iar rezistența cetății Sucevei, la 1497, a determinat retragerea regelui polon
Ioan Albert. [12]:p. 28 Cetatea Albă

Ștefan a conceput sistemul de cetăți urmărind trei mari obiective: apărarea

granițelor - în special la vadurile Nistrului, supravegherea locurilor de trecere
din interior și apărarea capitalei, Suceava. La urcarea pe tron în Moldova
existau trei cetăți de zid - cele ale Sucevei, Neamțului și Hotinului și o cetate
de pământ și lemn - cea a Romanului. [7]:pp. 509-521 În timpul domniei, Ștefan
a cucerit cetățile de zid de la Chilia și Cetatea Albă (1462) și cetatea de
pământ și lemn de la Crăciuna (1482). Totodată, a construit cetățile noi de zid
de la Chilia (1479) și Roman (1483), precum și cetățile de pământ și lemn de
la Orhei (1470) și Soroca (1499). [7]:pp. 521-524 [32]:pp. 63-70 [28]:pp. 9-17 Planul Cetății Sucevei

Cetățile erau așezate, de regulă, pe poziții dominante, cu posibilități bune de

observare și supraveghere. Datorită configuratiei terenului, asediul lor era adeseori dificil și garnizoana, chiar
foarte redusă, putea rezista multa vreme. Ca semn al importanței lor militare și politice, portarul Sucevei
îndeplinea și funcția de hatman (conducător al armatei) iar pârcălabii cetăților mari ocupau primele poziții în
Sfatul Domnesc. [7]:p. 520[22]:pp. 128-130

Războaie și bătălii
Articol principal: Lista bătăliilor lui Ștefan cel Mare.

Aspecte generale
Cea mai răspândită și acceptată variantă referitoare la numărul
conflictelor armate („bătăliilor”) la care a participat Ștefan cel Mare
este de 36. Cifra este bazată chiar pe mărturisirea domnului
moldovean făcută în 1502 medicului venețian Matteo Muriano: „eu
sunt înconjurat de dușmani din toate părțile și am purtat 36 de lupte de
când sunt domnul acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și
am pierdut 2”. [37] Într-o analiză detaliată, istoricul Alexandru Boldur
mai identifică suplimentar alte patru incursiuni armate la care Ștefan
nu a participat, acestea fiind conduse de alți comandanți, numiți de Theodor Aman, Bătălia de la Șcheia
domn. [10]:p. 326

O clasificare sintetică a tipurilor de conflicte armate, la care a participat oastea moldoveană sub conducerea lui
Ștefan cel Mare, este prezentată în tabelul alăturat. [10]:p. 327[28]:pp. 7-19
 1457-1469 1470-1486 1486-1504
1473 - Țara Românească

1475 - Imperiul Otoman

(Vaslui)
1467 - Regatul Ungariei
Războaie 1746 - Imperiul Otoman 1497 - Regatul Poloniei Codrii
(Baia) Cosminului
(Războieni)

1481 - Țara Românească

(Râmnic)

Bătălii
1457 - Petru Aron (Doljești) 1485 - Hroiot
interne
1471 -Țara Românească (Soci)

1474 - Țara Românească

1486 – Imperiul otoman (Șcheia)
1459 - Regatul Poloniei 1475 - Imperiul Otoman
1498 – Regatul Poloniei
Bătălii
1469 - Hanatul Crimeii 1476 - Hanatul Crimeii (Galiția și Podolia)
externe
(Lipnic)
1476 - Țara Românească 1502 – Regatul Poloniei

1485 - Imperiul Otoman

(Cătlăbuga)

1474 - Teleajen
1462 - Chilia
1482 - Crăciuna
Asedii 1489 - Camenița
1462 - Chilia
1485 - Cetate Albă și Chilia

1490 - Regatul Poloniei

1461 - Regatul Ungariei 1470 - Țara Românească (Brăila, 1491 - Regatul Poloniei
Cetatea de Floci)
Incursiuni 1469 - Regatul 1493 - Regatul Poloniei (3
Ungariei 1480 - Țara Românească incursiuni)

1495 - Podolia (Breaslav)

Cele patru acțiuni militare care nu au fost conduse de Ștefan personal au fost: incursiunea din Transilvania, sub
comanda lui Pop (1469), lupta de la Lențești împotriva mazovienilor veniți în ajutorul polonezilor, sub
conducerea lui Boldur (1497), lupta de la Cernăuți (1497) și atacul vornicului Boldur asupra Chiliei și Cetății
Albe (1500). [10]:p. 326

Marile bătălii

Bătălia de la Baia
Articol principal: Bătălia de la Baia.
Bătălia de la Baia a avut loc în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, la
aproape o lună de la invadarea Moldovei de către armata Regatului
Ungar condusă de regele Matia Corvin. Campania regelui ungar
venea după o serie de incidente care tensionaseră foarte mult relațiile
dintre cele două state, cum ar fi dezvoltara legăturilor cu Regatul
Poloniei, incursiunea în secuime din 1461, cucerirea Chiliei în 1465 și
găzduirea de către regele ungar a unor pretendenți la tron, ca Petru Bătălia de la Baia
Aron sau Berindei. Cauza imediată a constituit-o sprijinul direct pe
care Ștefan îl acordase răscoalei ardelenilor impotriva regelui ungar,
din 1467. [7]:p. 57 [38]:p. 119

Campania a început la 19 noiembrie 1467, odată cu trecerea oastei ungare, numărând circa 40.000 de oșteni,
prin pasul Oituz, urmată de asedierea și distrugerea orașelor Târgu Trotuș, Bacău, Roman și Târgu Neamț. La
7 decembrie armata ungară a ajuns la Baia. [38]:p. 120

Având în vedere pericolul iminent ca inamicul să atace capitala țării, Suceava, Ștefan decide să execute o
lovitură decisivă, prin surprindere, asupra trupelor ungare cantonate la Baia. Forțele moldovene, de circa
12.000 de oameni au atacat orașul în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, din trei direcții, după ce în prealabil au
dat foc întăriturilor de lemn care îl protejau. După lupte îndârjite desfășurate toată noaptea, armata ungară a fost
nevoită să abandoneze orașul și să se retragă spre Transilvania, regele Matia însuși fiind rănit în luptă.
Retragerea a fost favorizată și de inacțiunea unuia dintre corpurile de armată moldovene, condus de vornicul
Crasnăș, care ulterior va fi judecat pentru trădare, condamnat la moarte și
executat. [7]:p. 57[38]:p. 120[6]:pp. 114-116

Deși din punct de vedere militar bătălia s-a terminat indecis, ambele tabere clamând victoria, Bătălia de la Baia
reprezintă o mare victorie politică pentru Ștefan, care și-a consolidat domnia, punând capăt, prin măsuri dure,
opoziției unei părți a marii boierimi, totodată crescând semnificativ prestigiul său în plan extern.
[39]:p. 100[38]:p. 121

„Obiectivele acesteia - înlocuirea lui Ștefan de pe tron, instalarea unui nou domn la Suceava,
aducerea Moldovei în sfera de influență a regatului ungar - nu au putut fi atinse, ceea ce a
echivalat cu o înfrângere de proporții pentru regele ungar.” [39]:p. 100

______Petre Otu, Baia

Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt

Articol principal: Bătălia de la Vaslui.

Bătălia de la Războieni-Valea Albă

Articol principal: Bătălia de la Valea Albă.

Bătălia de la Codrii Cosminului

Articol principal: Bătălia de la Codrii Cosminului.

Bătălia de la Codrii Cosminului s-a desfășurat între 26-30 octombrie 1497, lupta principală având loc în Codrii
Cosminului, o zonă împădurită situată la circa 100 km nord de Suceava, pe teritoriul actualele comune Voloca
pe Derelui și Valea Cosminului din regiunea Cernăuți, Ucraina. Bătălia a opus oastea Moldovei, sub comanda
lui Ștefan cel Mare și oastea Uniunii Polono-Lituaniene, comandată de regele Ioan I Albert. [39]:pp. 129-134
Regele polon a pătruns pe teritoriul Moldovei, sub pretextul unei acțiuni antiotomane având ca scop eliberarea
cetăților Chilia și Cetatea Albă, de sub stăpânirea otomană. Scopul ascuns al expediției îl constituia instalarea
pe tronul Moldovei a fratelui său, Sigismund și scoaterea Moldovei de sub influența Regatului Ungar.
[10]:p. 268

Arta, cultura și religia

Perioada domniei lui Ștefan cel Mare a constituit și în planul
realizărilor de ordin cultural și spiritual momentul de apogeu al creației
artistice din epoca medievală a Moldovei. Elementele de artă și
civilizație păstrate din această perioadă reflectă posibilitățile tehnico-
materiale existente, viziunea despre lume a omului medieval, precum
și diferitele influențe externe, manifestate în special în domeniul
arhitecturii. [40]:p. 699 Din creațiile artisitice care s-au păstrat, Ștefan se
prezintă atât ca un tradiționalist, continuator al moștenirii bizantine,
dar și ca un principe renascentist, animat de un puternic spirit înnoitor. Mănăstirea Putna
[41]:p. 255

„Ștefan moștenește de la înaintașii săi în primul rând

respectul și admirația față de tot ceea ce reprezenta tradiția
concepției bizantine în ideea domniei de drept divin, fastul și
ceremonialul de curte, de la ungerea ca domn până la
înmormântare, concepția religioasă și organizarea Bisericii,
legislația, cultura și arta.” [41]

______ Corina Nicolescu,

''Arta epocii lui Ștefan cel Mănăstirea Voroneț
Mare

Arhitectura
Articol principal: Arhitectura în Moldova.

Din epoca lui Ștefan cel Mare s-au păstrat doar elemente de
arhitectură eclesiastică (biserici și mănăstiri) și militară (cetăți). Deși
tradiția orală, preluată de multe surse scrise, îi atribuie lui Ștefan
construcția câte unei biserici după fiecare din luptele purtate, din
pisaniile păstrate din epoca sa, el este atestat drept ctitor cert al unui
număr de 21 de biserici, din care la două nu se cunoaște anul Mănăstirea Neamț
construcției. Acestea sunt: Putna (1469), Milișăuți-Bădeuți (1487),
Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie-Suceava (1488), Voroneț (1488), Vaslui (1490), Iași (1492), Hârlău (1492),
Borzești (1494), Huși (1495), Dorohoi (1495), Popăuți (1496), Valea Albă (1496), Tazlău (1497), Neamț
(1497), Piatra Neamț (1498), Volovăț (1502), Dobrovăț (1504), Reuseni (1504). La bisericile de la Râmnicu
Sărat (pisanie din 1704) și Scânteia (pisanie din 1846), domnul apare drept ctitor dar nu este menționată data
construcției inițiale. [42][43]

Pe lângă acestea, tradiția îi mai atribuie construcția unui număr de biserici, fără a exista însă documente care să
ateste acest fapt: Scheia, lângă Roman, Florești,lângă Vaslui, Cotnari, Ștefănești (județul Botoșani), mănăstirea
Căpriana, Cetatea Albă, Cetatea Chilia, precum și paraclise în cetățile Hotin și Neamț. În Transilvania, îi sunt
atribuite bisericile de la Vad, pe Someș și Feleacu, lângă Cluj. [42][43]
Bisericile construite în epoca lui Ștefan cel Mare au fost concepute în general în stilul arhitectonic „triconc”, de
origine bizantino-balcanică, având spațiul interior împărțit, potrivit rânduielilor ortodoxe, în altar, naos și
pronaos. La Putna și în alte câteva biserici a fost adăugată o gropniță (sau „camera mormintelor”), iar la
biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din mănăstirea Neamț apare un exonartex - un pridvor închis, la
intrare. Pe lângă acestea, încep să și facă apariția elemente aparținând altor stiluri: câteva din bisericile
ștefaniene au elemente specifice arhitecturii gotice, cum ar fi contraforții și ogivele, unele biserici au un și
decorații exterioare (firide cu arcade, ocnițe, discuri smălțuite). Totodată, unele biserici au fost decorate cu
fresce interioare: Putna, Pătrăuți, Voroneț, Sfântul Ilie - Suceava, Popăuți, Bălinești [42]

„Din îmbinarea artei bizantino-balcanice, specifică ortodoxiei, cu elemente din arta gotică, cu
anumite elemente din arta populară locală, a luat naștere un stil arhitectonic nou, stilul
moldovenesc.” [42]

______ Mircea Păcurariu, Ctitor de lăcașe sfinte

Cultura scrisă

Numărul mare de biserici și mănăstiri ctitorite în timpul domniei lui Ștefan cel
Mare a generat o creștere semnificativă a cererii de cărți necesare serviciului
divin. În acest scop, au fost înființate o serie de scriptorii pe lângă mănăstirile
principale, în plus față de singurul atelier de acest fel, înființat de Alexandru
cel Bun la mănăstirea Neamț. [44]

Cel mai important a fost scriptoriul Mănăstirii Putna, înființat în anul 1466,
prin transferarea de la Neamț a egumenului Ioasaf, împreună cu alți monahi
specializați în arta caligrafiei și a miniaturii, formați la școala lui Gavril
Uric.[45]:pp. 205-206 Au rămas cunoscute numele a circa zece caligrafi și
miniaturiști care au lucrat la Mănăstirea Putna în timpul domniei lui Ștefan cel
Mare:[45] :p. 206 Nicodim, Evrasie, Casian, Chiriac, Vasile și Iacov - veniți de
la mănăstirea Neamț, Paladie, Spiridon, Filip și Paisie – formați la Putna. [44]
Dintre meșterii orfevrari cei mai cunoscuți au fost Antonie, Stanciul și
Tetraevangheliarul lui
Gligorie, care, pe lângă obiectele de cult, au confecționat și ferecături de cărți. Paladie, 1489
[44]

Cele mai importante cărți manuscrise care au fost lucrate în epoca ștefaniană
au fost Tetraevanghelele, lucrări somptuoase, caligrafiate pe foi de pergament,
cu un repertoriul bogat de elemente decorative specifice genului: scriere în
semiunciale, cu cerneală neagră alternată frecvent cu chinovar și cu cerneală
de aur. Până în prezent s-au păstrat șapte exemplare, aflate în diferite locuri
din Europa: Tetraevanghelul lui Paladie (1489), Tetraevanghelele de la
mănăstirea Neamț execuate de Teodor Marieșescu în 1491 (Moscova) și în Minei scris de călugărul
1493 (München); Tetraevanghelul din 1495, (Mănăstirea Zografu/Athos); Casian, Mănăstirea Putna,
Tetraevanghelul de la Putna, caligrafiat și miniat de monahul Filip, în 1502 1467
(Viena); Tetraevanghelul anonim de la Ștefan cel Mare și Bogdan al III-lea,
lucrat în 1504-1507 la Putna; Tetraevanghelul pentru biserica din Hârlău, în
1504 (Cetinje). Unele dintre acesta au fost prezente în expozițiile internaționale de la Paris (1925), Bruxelles
(1935), București (1957), Atena (1964) ș.a. [44][45]:pp. 206-207

Acestea se remarcă prin calitatea de excepție a materialelor utilizate: pergament foarte fin și rezistent sau hârtie
filigranată, din cârpe sau mătase, de calitate superioară, importată din vestul Europei.[45]:p. 209
Pe lângă acestea au mai fost tipărite un număr însemnat de alte cărți de cult - mineie, trioduri, penticostare,
ceasloave, psaltiri etc., precum și cărți laice cum ar fi tratate de medicină în limba latină, cărți de calcule și date
astronomice, pascalii pe zeci și pe sute de ani etc. [44][45] :pp. 206-208 Tot la Putna a fost tipărit un
Imnologhion, carte de cântări bisericești pe note întocmită de protopsaltul Eustație, conducătorul școlii
muzicale a mănăstirii. [45] :p. 206

De mare importanță a fost apariția cărții Sintagma a lui Matei Vlastares, caligrafiată de Ghervasie la Neamț și
grămăticul Damian la Iasi, carte care conținea și numeroase norme de drept laic (pedepse și sancțiuni pentru
erezie, furt, omucidere, bătăi, complicitate, bigamie, incest, adulter, viol, avort, încălcarea normelor de igienă,
de alimentație, de post, norme referitoare la proprietate etc.). Această lucrare a dus la înlocuirea treptată a
dreptului tradițional cutumiar, cu dreptul juridic scris, unitar, contribuind la centralizarea și consolidarea statală
a Moldovei. [44]

Istoriografia

Marea majoritate a lucrărilor istorice de referință pe această temă, prezintă

practic un consens în a-l considera pe Ștefan cel Mare ca inițiatorul
istoriografiei moldovene și inspiratorul unui stil istoriografic specific și
original, care și-a pus amprenta asupra modului în care vor fi întocmite
cronicile și letopisețele moldovenești în secolele
următoare. [46]:5-34[47][48][49]:529-531[50]:31-35[51]:190-198[52]:423[53]

Până în prezent s-au păstrat următoarele texte care tratează istoria Moldovei în
veacurile XIV-XV: Letopisețul anonim al Moldovei, Letopisețul de la Putna
nr. I, Letopisețul de la Putna nr. II, traducerea românească a Letopisețului de
la Putna, Cronica scurtă a Moldovei, Cronica moldo-germană, Cronica
moldo-polonă, Cronica sârbo-moldovenească și Cronica moldo-rusă. Lor li
se adaugă Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche, redactat în prima
Cronica moldo-germană
jumătate a secolului XVII, în limba română folosind ca sursă originală de
documentare un letopiseț intern pierdut, scris în românește și atribuit lui
Eustratie logofătul.[54]:p. 220

Ștefan a avut inițiativa începerii redactării istoriei domniei sale cel mai probabil în perioada 1473-1486. După
1473, când a avut loc prima intervenție a lui Ștefan cel Mare pentru a instala pe tronul Țării Românești pe unul
din protejați săi, angajamentul politic și militar al Moldovei împotriva Imperiului Otoman devine complet,
apărând necesitatea unei asemenea scrieri, pentru a justifica, din punct de vedere ideologic și istoric, noua
politică a domnului moldovean. Prima cronică scrisă în Moldova - Letopisețul slavo-român - a avut caracter
oficial, de curte începând să fie închegată în perioada 1473-1486, în cancelaria domnească, fiind reluată și
completată, până la finele anului 1496. [54]:p. 227

Ștefan cel Mare a impus un stil istoriografic plin de sobrietate și concis, care se poate observa atât în textele
cronicelor din epoca sa, cât și în conținutul inscripțiilor de pe pietrele tombale pe care le-a adăugat mormintelor
strămoșilor săi sau din pisaniile bisericilor . El este deosebit de imitația stilului anecdotic al cronografelor -
„înfoiat” și prolix - folosit în letopisețele slavone ale cronicarilor călugări, mai ales Macarie și Azarie.[55]:p. 217

Arta decorațiunilor

Arta decorațiunilor din timpul lui Ștefan cel Mare este ilustrată prin două mari categorii: prelucrarea metalelor
prețioase și broderia. Obiectele din metale prețioase realizate de meșteșugarii locali prezină o sinteză de
procedee tehnice de influență atât bizantină cât și occidentală, îmbinând elemente iconografice din ambele
culturi și realizând, astfel, opere originale, specifice artei românești. Obiectele păstrate din epocă sunt, în
principal, cele aparținând cultului creștin: cruci, cădelnițe, cățui, candele,
sfeșnice, ripide, ferecături de cărți, potire ș.a. Influențele occidentale, pătrunse
pe filiera meșterilor transilvăneni, se văd, de exemplu ân aspecutl de clădire
gotică a unei cădelnițe din argint aurit dăruită de Ștefan, datată 12 aprilie 6978
(1470) și păstrată la mănăstirea Putna. Tradiția bizantină exemplificată prin
ripidele din filigran – două, actualmente în Patmos, dăruite inițial, la 30 iulie
6996 (1488), mănăstirii Zografu, și altele două, datate 14 ianuarie 7005
(1497) executate din ordinul lui Ștefan cel Mare în mănăstirea Putna și aflate
in prezent una la Muzeul Național de Istorie a României și cealaltă în muzeul
de la Putna.[45]:209

Ștefan cel Mare înființează, la Mănăstirea Putna, cel mai important atelier
Cădelnită din argint, 1470
medieval de broderie din țările române, unde erau utilizate materiale și tehnici
avansate, cum ar fi: lucrul cu fir de aur și argint, cu mătăsuri scumpe și pietre
prețioase.[56]:p. 4 Prin somptuozitatea materialelor folosite, cât și prin
frumusețea figurilor ce le împodobesc, prin echilibrul compoziției și armonia,
repartiția culorilor, broderia reprezintă una dintre creațiile artistice cele mai
reprezentative pentru epoca lui Ștefan cel Mare.[45]:209

Broderia medievală din epoca lui Ștefan îmbină tradițiile autohtone cu cele
bizantine și orientale, principalele obiecte realizate fiind cele care serveau
oficierii cultului religios: epitafuri, aere, pocrovețe, dvere, zavese, văluri de
tâmplă, acoperăminte de pristol, de tetrapod și de morminte, epitrahile,
rucavițe, omofoare, orare, bedernițe etc.[56]:192

Cea mai reprezentativă lucrare de broderie, ca valoare istorică și artistică, este Ripidă de la Mănăstirea
Acoperământul Mariei de Mangop. Aflată într-o stare avasată de degradare, Putna, 1497
ea a fost supusă unui complex proces de restaurare la începutul anilor 2000, la
finalul căruia a fost expusă la Vatican, în expoziția „Ștefan cel Mare și Sfânt –
Punte între Occident și Orient”, din luna septembrie 2004.[45]:212

Moldova după Ștefan cel Mare

Controverse, neclarități și incertitudini

Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în

literatură și artă
Cercetări mai recente au pus în lumină numeroase titluri și vocabule imperiale,
aplicate unor domni, în diferite surse (cronici, notițe de manuscrise, inscripții,
scrisori, dedicații ș.a.). În cronica sa de curte – cea mai veche cronică
moldovenească în slavonă păstrată – Ștefan cel Mare este de regulă intitulat
Acoperamântul Mariei de
voievod și domn (gospodinß), dar uneori și împărat (în slavă, carß)[57] Mangop

Galerie foto
Reprezentări artistice ale lui Ştefan cel Mare
 Iaşi, Palatului Culturii Suceava, Cetatea de Vaslui, Podul Înalt Chişinău
Scaun

Cluj, Feleacu Constantin Lecca, Reprezentarea Mănăstirea Dobrovăţ

Portret iconografică

Timbru, 1944

Referințe și note
4. ^ a b c Leon Șimanschi, Formarea
1. ^ a b c d e f Grigore Ureche, Letopisețul Țării
personalității lui Ștefan cel Mare, în „Ștefan
Moldovei, Editura Litera Internațional,
cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004: Portret în
Chișinău, 1997
istorie, Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
2. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria românilor
5. ^ Universitatea Ștefan cel Mare, Ștefan cel
din cele mai vechi timpuri până la moartea
Mare (1457-1504) (http://www.usv.ro/index.p
lui Alexandru cel Bun (1432), Fundația
hp/ro/17/%C5%9Etefan%20cel%20Mare/12
Regală pentru Literatură și Artă, București, 3/2), accesat la 25.11.2016
1946, p. 530
3. ^ Mihai Costăchescu, Observații istorice. Cu 6. ^ a b c d e f g h Nicolae Iorga, Istoria lui
privire la neamul lui Ștefan cel Mare, Iași, Ștefan cel Mare, Institutul de arte grafice și
1927, p. 5 editură „Minerva”, București, 1904
 7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r Constantin C. 20. ^ Alexandru I. Gonța, O problemă de
Giurescu, Istoria românilor. Volumul II,
Partea I, de la Mircea cel Bătrân și
Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul,
Fundația Regală pentru Literatură și Artă,
București, 1943
8. ^ Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI
publicate de Ion Bogdan, Editura Academiei
Republicii Populare Române, București,
1959, p. 7
9. ^ Ilie Minea, Informațiile românești ale
cronicii lui Jan Długosz, Institutul de Arte
Grafice Viața Românească, Iași, 1926, p. 43.
10. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Alexandru Boldur,
Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei,
Editura „Carpații”, Madrid, 1970
11. ^ Maria Magdalena Székely, Ștefan S.
Gorovei, „Semne și minuni” pentru Ștefan
Voievod. Note de mentalitate medievală, în
„Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004:
Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna, 24. ^ a b c d e f Șerban Papacostea, Relațiile
2003
12. ^ a b c d e P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare.
O încercare de caracterizare, în „Ștefan cel
Mare și Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie,
Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
13. ^ a b c d e f g h i A. D. Xenopol, Istoria
românilor din Dacia Traiană, vol. II, Tipo-
litografia H. Goldner, Iași, 1888
14. ^ Dumitru Năstase, Ștefan cel Mare împărat ,
în „Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004:
Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna,
2003
15. ^ Ioan Ursu, Ștefan cel Mare, domn al
Moldovei de la 12 aprilie 1457 până la 2
iulie 1504, Editura de Arte Grafice
"Antonescu", București, 1925
16. ^ Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel Mare în
târgul Băiei, în „Opere, I”, București, 1974
17. ^ a b c d e Ștefan S. Gorovei, Maria
Magdalena Székely, Princeps omni laude
maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare,
Mănăstirea Putna, 2005
18. ^ Hurmuzaki-Densușianu, Documente, II, 3,
p.170-171 apud. Ștefan S. Gorovei, Maria
Magdalena Székely, Princeps omni laude
maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare,
Mănăstirea Putna, 2005
19. ^ a b Ion Constantin Chițimia, Cronica lui
Ștefan cel Mare (versiunea germană a lui
Schedel), București, Casa Școalelor, 1942
geografie istorică: locul unde s-a dat bătălia
dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron [1457],
în „Studii. Revista de istorie”, vol. 6 (1958) p.
200
21. ^ Ion Bogdan, Documentele lui Ștefan cel
Mare. Vol. I: Hrisoave și cărți domnești.
1457-1492, Editura Socec & Co, 1913, pp.
113-136
22. ^ a b c d e f g h i j k l General Radu R. Rosetti,
Istoria artei militare a românilor până la
mijlocul veacului al XVII-lea, Monitorul
Oficial și Imprimeriile Statului, București,
1947
23. ^ a b Ernest Oberländer-Târnoveanu,
Emisiunile monetare bătute pe teritoriul
Moldovei în vremea lui Ștefan cel Mare
(1457-1504) - o analiză critică, în „Cercetări
numismatice”, nr. IX-XI, București, 2003-
2005
internaționale ale Moldovei în vremea lui
Ștefan cel Mare, în „Ștefan cel Mare și Sfânt.
1504-2004: Portret în istorie, Editura
„Mușatinii”, Putna, 2003
25. ^ Valentina Eșanu (coord.), Marii demnitari
ai Țării Moldovei în domnia lui Ștefan cel
Mare (1457-1504), teză de doctorat,
Academia de Științe a Moldovei, Institutul de
Istorie, Chișinău, 2015
26. ^ Ion Neculce, O samă de cuvinte, Editura
Junimea, Iași, 1972
27. ^ Solia trimisă de Ștefan cel Mare la Veneția,
8 mai 1477 (http://www.stefancelmare.ro/Izvo
are-s4-ss19.htm), accesat la 22 ianuarie
2017
28. ^ a b c d e f Andrei Eșanu (coord.), Ștefan cel
Mare și Sfânt (1457-1504). Bibliografie,
Biblioteca Națională a Republicii Moldova,
Chișinău, 2004
29. ^ Gheorghe Mihăilă, Importanța politică și
literară a corespondenței lui Ștefan cel Mare
cu Veneția, în „Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504
– 2004: Portret în istorie, Editura „Mușatinii”,
Putna, 2003
30. ^ Mihail Guboglu, Mustafa Mehmet, Cronici
turcești privind țările române, vol. I, Editura
Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1966
31. ^ a b c Academia Forțelor Terestre, Arta
militară a oștilor române în secolele XIV-XVI
(http://www.armyacademy.ro/e-learning/worki
ng/capitol_2.html), accesat la 20 ianuarie
2017
32. ^ a b c d e f Nicolae Iorga, Istoria armatei
românești. Volumul 1 : Pâna la 1599, Editura
Ministerului de Război, București, 1929
33. ^ ***, Istoria militară a poporului român. Vol.
II. Epoca de glorie a oastei cele mari, Editura
Militară, București, 1986
34. ^ a b Nicolae Stoicescu, Curteni și slujitori.
Contribuții la istoria armatei române, Editura
Militară, București, 1968
35. ^ ***, Letopisețul de când s-a început Țara
Moldovei - letopisețul lui Ștefan cel Mare,
Editura Academiei Române, București, 2006
36. ^ a b Carol König, Armamentul din dotarea
oastei Moldovei în timpul domniei lui Ștefan
cel Mare (1457-1504), în „Revista Muzeelor”, 48. ^ Ioan Bogdan, Cronici inedite atingătoare
București, nr. 3, 2004
37. ^ Scrisoarea doctorului Matteo Muriano către 49. ^ Ștefan Orășanu, Ceva despre cronicile
Sinioria Veneției - 7 decembrie 1502 (http://w
ww.stefancelmare.ro/Izvoare-s4-ss19.htm),
accesat la 20 februarie 2017
38. ^ a b c d Petre P. Panaitescu, Istoria
Românilor, Editura Didactică șu
Pedagogică, București, 1990
39. ^ a b c Petre Otu, Baia, în „100 de mari bătălii
din istoria românilor”, Editura Orizonturi,
București, 2009
40. ^ Academia Română, Istoria Românilor, vol. 53. ^ Ioan Vlădescu, Izvoarele istoriei românilor,
IV, Editura Enciclopedică, București, 2001
41. ^ a b Corina Nicolescu, Arta epocii lui Ștefan
cel Mare. Relații cu lumea occidentală , în
„Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004:
Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna,
2003
42. ^ a b c d Mircea Păcurariu, Ctitor de lăcașe
sfinte (http://limbaromana.md/index.php?go=
articole&n=2125), în „Limba noastră”, Nr. 4-6,
anul XIV, Chișinău, 2004, accesat la 28
septembrie 2017
Bibliografie
43. ^ a b Centrul Cultural „Ștefan cel Mare”,
Biserici și mănăstiri (http://limbaromana.md/i
ndex.php?go=articole&n=2125), accesat la
28 septembrie 2017
44. ^ a b c d e f Alexe Rău, Cultura scrisă în
epoca lui Ștefan cel Mare și Sfânt (http://limb
aromana.md/index.php?go=articole&n=213
2), în „Limba noastră”, Nr. 4-6, anul XIV,
Chișinău, 2004, accesat la 28 septembrie
2017
45. ^ a b c d e f g h i Doina Maria Creangă, Valori
ale artei și civilizației din timpul lui Ștefan
Cel Mare, în muzeul Mănăstirii Putna, în
„Codrul Cosminului”, nr. 12, 2006
46. ^ B. P. Hașdeu, Cronica cea mai veche a
Moldovei, în „Arhiva istorică a României”,
Tom III, București, 1867
47. ^ Ioan Bogdan, Vechile cronici moldovenești
până la Ureche, București, 1891
de istoria românilor, București, 1895
moldovene, în „Convorbiri Literare”, XXXI,
1897
50. ^ Dimitrie Onciul, Istoria românilor,
București, 1899
51. ^ Ilie Minea, Letopisețele moldovenești
scrise slavonește, în „Cercetări Istorice”, I,
1925
52. ^ Ioan Ursu, Ștefan cel Mare, București,
1925
I. Letopisețul de la Bistrița și Letopisețul de
la Putna, București, 1926
54. ^ a b Ștefan Andreescu, Începuturile
istoriografiei înMoldova, în „Ștefan cel Mare
și Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie,
Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
55. ^ I.C. Chițimia, Ștefan cel Mare ctitor în
domeniul istoriografiei, în „Ștefan cel Mare și
Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie, Editura
„Mușatinii”, Putna, 2003
56. ^ a b Claudiu Paradais, Comori ale
spiritualității românești la Putna, Editura
Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1988
57. ^ http://limbaromana.md/index.php?
go=articole&n=2139
 Boldur, Alexandru, Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei, Editura „Carpații”, Madrid, 1970
Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, Ștefan cel Mare și
Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
Chițimia, Ion Constantin, Cronica lui Ștefan cel Mare (versiunea germană a lui Schedel),
București, Casa Școalelor, 1942
Costăchescu, Mihai, Documente moldovenești de la Ștefan cel Mare, Institutul de arte grafice
„Brawo”, Iași, 1933
Eșanu, Andrei (coord.), Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504). Bibliografie, Biblioteca Națională
a Republicii Moldova, Chișinău, 2004
Eșanu, Valentina, Marii demnitari ai Țării Moldovei în domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504),
teză de doctorat, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie, Chișinău, 2015
Giurescu, Constantin C., Istoria românilor. Volumul II, Partea I, de la Mircea cel Bătrân și
Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București,
1943
Giurescu, Constantin C.; Giurescu, Dinu C., Istoria Românilor. Volumul II (1352-1606), Editura
Ștințifică și Enciclopedică, București, 1976
Iorga, Nicolae, Istoria lui Ștefan cel Mare, Institutul de arte grafice și editură „Minerva”,
București, 1904
Iorga, Nicolae, Istoria armatei românești. Volumul 1 : Pâna la 1599, Editura Ministerului de
Război, București, 1929
Kirileanu, G. T., Ștefan Vodă cel Mare și Sfânt. Istorisiri și cântece populare, Tipografia
„Aurora”, Focșani, 1904
Papacostea, Șerban, Ștefan cel Mare domn al Moldovei (1457-1504), Editura Enciclopedică,
București, 1990
Rosetti, Radu R. (general), Istoria artei militare a românilor până la mijlocul veacului al XVII-
lea, Monitorul oficial și imprimeriile statului, București, 1947
Ureche, Grigore, Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și
de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă, Editura Litera Internațional,
Chișinău, 1997
Xenopol, Alexandru D., Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, Tipo-litografia H. Goldner,
Iași, 1888
***, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan, Editura Academiei
Republicii Populare Române, București, 1959
***, Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei - letopisețul lui Ștefan cel Mare, Editura
Academiei Române, București, 2006. ISBN 973-27-1290-2

Vezi și
Lista bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare
Lista bătăliilor lui Ștefan cel Mare

Legături externe
Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, Sfântul voievod
Ștefan cel Mare. Izvoare (http://www.stefancelmare.ro/Izvoare-s4-ss19.htm)
Ștefan al III-lea (Ștefan cel Mare și Sfînt), domn al Moldovei (1433 - 1504) (http://istoria.md/artic
ol/17/%C5%9Etefan_al_III_lea__%C5%9Etefan_cel_Mare_%C5%9Fi_Sf%C3%A2nt_,_domn
_al_Moldovei), la „Istoria.md”
 Marius Teja, Ștefan cel Mare (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/stefan-cel-mar
e), în „Historia”, 13 mai 2010
Copilăria neștiută a lui Ștefan cel Mare (https://adevarul.ro/locale/botosani/copilaria-nestiuta-St
efan-mare-traumele-i-au-marcat-viata-1_5cc2d75b445219c57efb431c/index.html)
514 ani de la moartea domnitorului (https://editiadedimineata.ro/514-ani-de-la-moartea-lui-stefa
n-cel-mare-5-lucruri-mai-putin-cunoscute-despre-marele-domnitor/) - 42 de bătălii și 5
înfrângeri

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ștefan_cel_Mare&oldid=13601222

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 septembrie 2020, ora 02:15.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.