Ștefan cel Mare

52 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Vedeți sursa
 Istoric

Unelte

















De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Stefan cel mare)
Acest articol se referă la Domnul Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Ștefan cel
Mare (dezambiguizare).
Ștefan cel Mare
Domn al Moldovei
 Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor,
considerată cea mai exactă reprezentare a domnului

Date personale

Născut 1438 sau 1439

Borzești (azi în județul Bacău)

Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)

Suceava

Înmormântat Mănăstirea Putna

Părinți Bogdan al II-lea

Doamna Oltea

Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)

Maria din Mangop (1472 - 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)

Copii Petru Rareș

Elena
Bogdan al III-lea cel Orb
Alexandru al Moldovei

Etnie moldoveni

Religie creștinism ortodox[*]

Limbi vorbite limba română[2]

Apartenență nobiliară

Titluri domnitor al Moldovei

Familie nobiliară Dinastia Mușatinilor

Domn al Moldovei

Domnie 14 aprilie 1457 – 2 iulie 1504[1]

Predecesor Petru Aron

Succesor Bogdan al III-lea cel Orb

Modifică date / text

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava),

supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă
Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A
fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din
epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României,
înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități
i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de
intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din
exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova
atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de
stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni
proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor
militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a
sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de
răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat
loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată
de masă -„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare:
impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara
Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia
din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să
obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui
sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la
Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui
sistem de fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau
dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de
la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin.
Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o componentă
permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată
din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate
victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei
Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată
în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel
mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la
Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-
Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, în
anul următor sultanul Mahomed al II-lea va conduce în persoană o expediție în
Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-
Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman,
obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic,
țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr
mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească,
Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica
Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.
A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din
Mangop - din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos,
căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe
fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succeda la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind
înmormântat la Mănăstirea Putna.
 Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe ori
la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și
unde nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze
și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut
jos, se ridica deasupra biruitorilor.
_______ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei[3]:p. 65

Biografie și familie

Evdochia de Kiev Maria de

Mangop Maria Voichița

Mormântul de la Mănăstirea Putna
Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de
la Borzești, ca fiu nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și
al Oltei. Bogdan era la rândul său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar
soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei doi
cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea lui Vlad
Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două
fete: Maria și Sora.[4][5][6]:p. 35
Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante
fiind anii 1438[7] sau 1439.[6]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt
date cunoscute, cel mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.
În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis
de Iancu de Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni,
lângă apa Moldovei, la 12 octombrie 1449 și se proclamă domn.[8]:p.
46
Alexandru se refugiază în Transilvania, de unde va încerca să își recapete
tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a căpăta
sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către
Ungaria.[8]:p. 47
La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” — Roman —
un hrisov de recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi
făgăduiește sprijin și ajutor, în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul
nostru părinte să ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani
ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii care girau acel
document este menționată, imediat după domn credința iubitului meu fiu,
Ștefan Voevod. Actul reprezintă prima atestare documentară a viitorului domn
al Moldovei.[9]:p. 26 Din menționarea de către tatăl său ca asociat la domnie,
rezultă că Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta minimă
impusă de cutumele vremii pentru o astfel de demnitate.[6]:p. 36
Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de
către fratele său vitreg Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care
va domni ulterior sub numele de Petru Aron.[10] Cronicarul polonez Jan
Długosz relata astfel scena:
„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și
se înțelesese cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă,
alegând prilejul când Bogdan, poftit la țară, la un unchi de frate al
aceluiași Petru, era beat, pe o noapte urâtă, sosind numai cu o sută de
moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și, prinzându-l, îi tăie capul.”[11]
_____ Jan Długosz, Historiae Polonicae
După omorârea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan vor pleca
în exil în Transilvania și apoi în Țara Românească, după instalarea ca
domn a lui Vlad Țepeș.[12]:p. 13 Mama sa, Oltea avea să moară la 4
noiembrie 1465.[13]:p. 71
Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi
încercaseră prin căsătorii și alianțe matrimoniale să se apropie de
suzeranii lor catolici, regii Ungariei și Poloniei, politica dinastică a lui
Ștefan cel Mare privind căsătoriile a fost diferită – după cum remarca
istoricul P. P. Panaitescu – toate trei soțiile lui sunt principese ortodoxe din
țări vecine: Evdochia, fiica lui Simeon Olelkovici de la Kiev, Maria din
Paleologii de la Mangup, în Crimeea, Maria, fiica lui Radu cel Frumos din
Țara Românească.[14]:p. 25
Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum
scrie Grigore Ureche, luatu-s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de
la Chiev, sora lui Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au
fostu Evdochiia fată lui Simeon Împăratul, iară nu soră.[3]:p. 36 Căsătoria a
durat doar patru ani. Din această căsătorie au rezultat doi băieți și o fată.
Băieții, Bogdan-Vlad născut în 1466 și Petru născut în 1467, au murit
amândoi de tineri în anul 1479, la câteva luni distanță, fiind îngropați
împreună în același mormânt. Fata, Elena, avea să se mărite cu fiul
 țarului Ivan al III-lea al Rusiei. Evdochia moare și ea în 1467, posibil la
nașterea lui Petru, fiind înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava.[15]:pp.
449-440

La 14 septembrie 1472 Ștefan se căsătorește din nou, cu Maria, din

familia domnitoare din micul regat grecesc pontic Mangop-Theodoro,
din Crimeea. Isaac, fratele noii doamne, poartă titlul de „domn de
Theodoro și al întregii Khazarii”, iar Mariei înseși i se atribuie o multiplă
obârșie împărătească.[16]:pp. 585-587 Cuplul nu a avut copii. Căsătoria a fost
una de conveniență și interes politic, care a durat atâta timp cât acest
interes a existat.
„În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci,
Mangopul intră in stăpânirea lor, Ștefan cel Mare ne mai având nici
un interes a păstra ca soție pe moștenitoarea acelei domnii
pierdute, se desparte de odrasla Comnenilor și duce la altar pe
cealaltă Marie sau Vochița, fata lui Radu Vodă.”[15]:p. 398
_____ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană
Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum
nota Grigore Ureche pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la
Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.[3]:p. 36
În anul 1475, după divorțul de Maria de Mangop, Ștefan s-au
încununat cu doamna Voichița, fata Radului Vodă.[3]:p. 48. Căsătoria
avea să dureze până la moartea domnului, Maria
Voichița supraviețuindu-i încă șapte ani. A murit în 1511, fiind
înmormântată la Mănăstirea Putna. Din căsătoria lor au rezultat doi
copii, un băiat, viitorul domn Bogdan al III-lea și o fată, Maria,
decedată în 1518 și înmormântată la Mănăstirea Putna.[15]:pp. 398-401
Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută
fiind Maria Rareș din Hârlău, mama viitorului domn Petru Rareș.[15]:p.
399
Un alt posibil fiu nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută, a fost
viitorul domn Ștefan Lăcustă.[8]:p. 280
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai
vechi, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.[17]

Personalitatea

Lui Ștefan cel Mare românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles în
pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine le-au făcut; el îți va
răspunde: Ștefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le
va raporta eroului său. Orice bunătate, orice așezământ a căruia rămășițe se mai trăgănează până
astăzi, orice legiuire ominească, orice puneri la cale înțălepte Ștefan vodă le-au urzit, îți va zice el, și
iar Ștefan vodă.
În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate
isprăvile și instituțiile făcute în cinci veacuri, de atâția stăpânitori.
 _______ Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel Mare[18]:p. 195

Descrierea, înfățișării, caracterului și trăsăturilor de

personalitate ale lui Ștefan cel Mare este o întreprindere dificilă,
având în vedere că nu s-au păstrat izvoare documentare
interne din epocă, iar multe din cele externe se bazează pe
relatări orale, mai mult sau mai puțin credibile, și interpretate
funcție de contextul cultural local și interesele pe care țara
respectivă le avea față de Moldova. Unele dintre scrierile
contemporane lui au un vădit caracter apologetic, fiind pline de
cuvinte de laudă și alcătuite, foarte probabil, din dorința vădită
de a-l linguși pe Ștefan, în vederea obținerii unor foloase. Alte
caracterizări, scrisese după moartea lui, au preluat ideile
acestora, într-un mod selectiv, în încercarea de a crea un erou
idealizat, care să servească drept model pentru deșteptarea
sau cultivarea unei conștiințe naționale a românilor. „Sunt, însă,
și caracterizări provenind din spații și epoci diferite care îi
atribuie, în chip repetat, aceleași însușiri, ceea ce înseamnă că
ele îi erau cu adevărat proprii”.[19]:p. 449

Portret de la Biserica din Pătrăuți

Pe baza portretelor din tablourile votive ale bisericilor ctitorite și
a celor câteva izvoare scrise păstrate, se poate spune că
Ștefan era un bărbat de înălțime medie spre mică (probabil sub
160 cm, după standardele vremii).
„«Om nu mare de statu» dar probabil cu un trup foarte
vânjos, cu fața rotundă și plină, cu o frunte largă, cu ochi
albaștri, cu părul lung și blond lăsat în plete pe spate, cu
mustață de asemenea blondă și, în unele etape ale
vieții, cu o umbră de barbă. Rana de la glezna stângă
trebuie să-l fi făcut, cel puțin în ultimii ani, să
șchiopăteze.”[19]:p. 519
_____ Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude
maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare
Din relatările păstrate, se poate deduce că Ștefan cel Mare
a avut multe trăsături specifice unui temperament coleric,
dar pe măsură ce a înaintat în vârstă a reușit să își
controleze o serie de manifestări negative tipice acestui
caracter, cum ar fi instabilitatea emoțională, accesele de
furie sau mânie, imprudența, etc.
 „Dacă cercetam caracterul lui Ștefan, îl videm de la
început cuprins de un mare neastâmpăr. Nu putea
sta un moment fără a nu face ceva. Și fiind-că
lucrarea acelui timp se mișca mai ales în câmpul
răsboiului, apoi îl videm pe dânsul apucându-se de
răsboaie mai mult îndrăznețe decât cugetate.” [15]:p. 408
_____ A.D. Xenopol, Caracterul lui Ștefan cel Mare
Referindu-se la caracterul lui Ștefan, cronicarul
maghiar Nicolaus Isthuanffius (Miklós Istvánffy) îl
portretiza ca fiind „șovăitor în credință și nestatornic”,
unde remarca privind lipsa de credință se referea la
presupusa încălcare de către Ștefan a jurământului de
suzeranitate față de regele Ungariei.[19]:p. 457 La rândul
său, regele Sigismund I al Poloniei, îl caracteriza astfel:
„Ștefan era din fire abil, viclean, nestatornic, viteaz și cu
suflet mare, pentru care a fost numit, de către cei tineri,
vulpe șireată”.[20] Iar un document din arhivele statului
venețian concluziona că „a fost în moarte ca și în viață,
teribil și prudent”.[15]:p. 417
Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului,
subliniind că Ștefan cel Mare răsfrânge în el caracterul
obștesc al timpului său. El era religios și crud in același
timp, două însușiri, ce nu s-au exclus niciodată una pe
alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca
virtutea ei supremă. Despre modul în care s-au
manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe
mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie
atât numărul mare de lăcașuri de cult construite cât și
pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au
fost înzestrate. La rândul lor, episoadele de cruzime,
uneori extremă, apar și ele pe timpul îndelungatei sale
domnii: arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari,
omorârea fără judecată a unor boieri, inclusiv a doi
dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte
reprezentau de multe ori „normalitatea” prin care
suveranii creștini sau musulmani din epocă își exercitau
dreptul de viață și de moarte asupra supușilor,
ignorarea de către aceștia a unor cutume privind
protecția populației necombatante, protecția solilor sau
dreptul la judecată, era condamnată de către societate,
chiar dacă era justificată de suverani prin necesități
dinastice, politice sau militare.[9]:p.
passim[15]:passim[19]:passim
Cronicarul maghiar Nicolaus
Isthuanffius, referindu-se la Ștefan spunea că era
mândru și cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din
faima și gloria faptelor sale.[19]:p. 457
Majoritatea acestor excese sunt consemnate în prima
parte a domniei, atunci când tot nechibzuita tinereță îl
împinsese a jertfi prețioasa prietenie a lui Vlad Țepeș, a
 provoca pe regele Matei Corvin, a întreprinde atacul
Munteniei celei căzute în stăpânirea turcilor.[15]:p. 415

Accederea la tron

Localizari posibile ale luptei din

1457 Coroana lui Ștefan cel

Mare (reconstituire)
La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în
Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul
văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii
de oameni, din care un corp de o mie de munteni oferit
de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.[12]:p.
13[21]:p. 59

Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind

să strângă în grabă o armată cu care l-a atacat pe
Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a
fost învins și a părăsit câmpul de luptă. A încercat o
nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a
anului 1457, dar a fost din nou înfrânt și silit să ia calea
exilului, în Polonia.[9]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui
Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna
mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui
Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra
lor Aron Vodă la un părău sau apă cu numele
Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe
Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin
silnicie.”[21]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
 Despre locul exact al luptei au existat mai multe
variante vehiculate de-a lungul vremii. Majoritatea
istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie
Minea Minea ș.a.) au propus ca loc al bătăliei
localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la
relatările cronicilor moldovenești. A. D. Xenopol,
pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore
Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldești, în
ținutul Botoșani.[12]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi
cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc
al bătăliei localitatea Dolhești, de pe valea
râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul
menționat în cronica germană – Dolschecht, dar
luând în considerare că acest sat aparținea surorii
sale, căsătorită cu Șendrea, viitorul portar al
Sucevei.[22]
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru
Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie publică
de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea
Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și
mari și mici și altă curte măruntă dimpreună
cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări,
la locul ce să chiamă Direptatea și i-au
intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le
fie domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas:
“În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și
decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au
pomăzuitu spre domnie mitropolitul
Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă
steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul
Sucevii.”[3]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Politica internă
Consolidarea bazei politico-sociale
 Pecetea lui Ștefan cel

Mare Moldova în timpul

lui Ștefan cel Mare (1483)

Sigiliul Moldovei

Stema lui Ștefan cel

Mare (1502)
Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern
de-a lungul domniei avea ca scop principal
consolidarea puterii centrale a domnului și
asigurarea liniștii sociale. În acest sens,
principalele direcții de acțiune au fost
reprezentate de: repopularea țării
prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de
privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase
aristocratice (mica boierime) pe baza
meritocrației militare, întărirea puterii militare și a
capacității de apărare a țării, reconcilierea cu
vechile familii boierești și rechemarea celor
plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului
Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor
militari (pârcălabii) și introducerea unui număr
însemnat de membri ai familiei sale.[12]:pp. 16-17
În încercarea de a găsi o contrapondere politică
la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat o
preocupare constantă pentru dezvoltarea micii
boierimi (curtenii și slujitorii) și a țărănimii libere.
Marea proprietate, acordată boierilor, era din
punct de vedere juridic „feudă”, fiind grevată de
obligația titularului de a efectua serviciul militar
cu oamenii săi în schimbul garantării de către
domn a posesiuni pământului. În schimb, mica
proprietate, deși nu se se bucura de vreo
garanție din partea domnului, era lipsită și de
constrângeri militare, fiind una de tip alodial.[12]:p.
48

Din acest motiv, până la urcarea pe tron a lui

Ștefan, țăranii liberi nu erau obligați să presteze
serviciul militar, deoarece pământul pe care îl
stăpâneau nu era primit de la domn. Ștefan avea
să facă o reformă radicală în sistemul relațiilor
feudale, prin obligarea țărănimii libere la
prestarea serviciului militar, conferind astfel
acestei clase o funcție politică importantă în viața
statului. Utilizarea răzeșimii în armată a
reprezenta o lovitură importantă la situația
privilegiată a marii boierimi, singura care avea
monopolul obligațiilor militare. În momentul în
care Ștefan a implicat în chestiunile de apărare a
țării și alte elemente sociale, care executau
serviciul militar fără a primi în schimb imunități și
privilegii, ponderea marii boierimi mari ca bază
socială a țării, s-a diminuat în in mod esențial.
[12]:pp. 112-114

Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea»

lui, în această oaste de țară, am putea
zice în oameni de arme sădiți de el pe tot
întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic
mai însemnat, care lămurește puterea și
politica marelui domn. El a fost un mare
colonizator de oșteni. Toate «locurile
pustii», adică fără proprietar, erau de
drept ale domniei și domnul coloniza pe
ele oșteni-plugari. Aceștia au format
 puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru
și în afară.[14]:p. 16
_____ P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare
Acest fapt este confirmat și de numărul mare
de hrisoave de împroprietărire cu „loc în
pustiu” în diferite regiuni ale țării,
preponderent în cele de graniță.[12]:p. 36[23]
Relația cu marea boierime

Sala Tronului

Luca Arbore, portarul

Sucevei
Relația sa cu marea boierime a fost una în
general pașnică, caracterizată prin
autoritarism domnesc, cu puține manifestări
de nesupunere sau revoltă din partea
boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură
ce autoritatea centrală a domnului se întărea.
Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a
căutat să țină sub control puterea boierilor
prin menținerea privilegiilor, iertarea celor
care l-au slujit pe Petru Aron și trimiterea de
cărți de iertare și rechemarea în țară a
boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu.[8]:p. 74
Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia
boierească, creând imediat sub domn un
nivel al conducătorilor administrațiilor
locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora
le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și
consolida puterea și a-și asigura controlul
asupra acestora, el a încredințat aceste
posturi de mare răspundere doar rudelor sale
și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn
al importanței pe care o aveau, pârcălabii
erau situați întotdeauna înaintea dregătorilor
de curte, cu excepția marelui vornic.[9]:p. 109
În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate
mare pe funcții a marilor dregători, mulți
rămânând în aceeași poziție pentru un număr
mare de ani, cum ar fi:
marele spătar Câlnău – optsprezece ani,
marele vistiernic Iuga – douăzeci și unu de
ani sau marele logofăt Tăutu – mai mult de
treizeci de ani. Acest lucru a asigurat
totodată și o mare stabilitate administrației
țării.[9]:p. 109
Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut
de înfruntat doar două conspirații boierești în
cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea
din 1471 – când au fost decapitați trei mari
boieri în frunte cu cumnatul său, marele
vornic Isaia și cea organizată în 1504 – cu
două zile înainte de moartea sa, care viza
îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron,
terminată identic cu omorârea capilor
conspirației.[8]:p. 129, 267
Crearea noii elite conducătoare

Viața economică și socială

Agricultura
Infrastructura
Infrastructura de transport a Moldovei în
timpul domniei lui Ștefan cel Mare era slab
dezvoltată, neexistând drumuri construite sau
întreținute de autorități.
„Drumurile erau niște simple urme de
șleauri, de-a lungul anumitor văi sau
pe anume direcții, pe care experiența
le arătase ca mai prielnice pentru
comunicarea între două ținuturi sau
localități. Starea lor, ca pretutindeni de
altmintrelea în acele vremuri, era
foarte rea, căci ele erau fie acoperite
de un strat gros de praf, fie adevărate
mocirle cu gropi adânci.”[24]:p. 154
Trecerile peste râuri se făcea, de regulă,
prin vaduri, iar dacă acestea erau prea
adânci, pe poduri umblătoare. Podurile fixe
erau de lemn, peste râurile mai mari sau de
piatră, peste pârâuri. Principalele puncte de
trecere prin vad a marilor râuri erau
la Verișcani și Reuseni,
pe Siret, Țuțora și Cernăuți, pe Prut, Vadul
Jorii, pe Nistru și Bătinești pe Putna. Poduri
umblătoare erau la Târgul Siret, pe Siret,
Cernăuți, pe Prut și Roman, pe Moldova.[24]:p.
155

Comerțul
Administrația financiară
Principalele surse de venit ale domniei erau
reprezentate de veniturile încasate
din monopoluri și taxe vamale. Domnul avea
monopolul exploatării și
comercializării sării și argintului, precum și
monopolul comerțului
cu pește, ceară și blănuri
prețioase. Vămile erau așezate pe
principalele artere comerciale. Sistemul
vamal cuprinde vămile externe, dispuse pe
frontieră și vămi interne. Vama de import se
plătea doar la Suceava iar vama de export la
vămile externe de la Cernăuți (pentru Regatul
Poloniei), Chilia (pentru Imperiul
Otoman), Cetatea Albă (pentru Regatul
Crimeii), Adjud (pentru Regatul Ungariei) și
Putna (Țara Românească). În plus mai
existau vămi interne unde se plătea o taxă de
tranzit, la Lăpușna, Roman, Bacău, Vaslui,
Bârlad și Tecuci.[9]:p. 88[12]:p. 72
Ca surse secundare de venit o
reprezentau arendele încasate de la
proprietarii de case si atelierele
meșteșugărești din orașe, amenzile și taxele
de judecată (tretina - a treia parte din lucrul
judecat) și veniturile satelor și ocoalelor
domnești. Domnul devenea de asemenea
proprietar de drept al moșiilor rămase fără
moștenitor precum și a celor confiscate de la
boierii condamnați pentru „hiclenie” (trădare).
[12]:pp. 71-72

Ștefan cel Mare a fost unul dintre puținii

domni ai Moldovei care au bătut
o monedă proprie - gros moldovenesc, fapt
ce reprezenta inclusiv o modalitate de a
afirmare a suveranității. Monedele erau
confecționate din argint, cu un diametru de
13 milimetri, având ștanțate stema țării și
inscripțiile MONETAMOLDAVIE pe avers
și STEFANVSVOIEVODA pe revers. Valorile
erau de un gros și o jumătate de gros.[9][25]:p.
297

Cantitatea de masă monetară a fost însă una

mică, baterea monedelor fiind determinată în
primul rând de scopuri politice - plata
serviciilor militare prestate de boierime sau
a mercenarilor și mai puțin pentru facilitarea
schimburilor comerciale, care se bazau în
continuare pe monedele emise de mai
puternicele state vecine.[25]:p. 353

Spațiul
Carpato-Danubiano-Pontic În 1457 AD, la
începutul domniei lui Ștefan cel Mare.

Politica externă

Logofătul Ioan Tăutu,

principalul sfetnic de politică externă
Mahomed al II-lea

Cazimir al IV-lea

Matei Corvin
 Ivan al III-lea

Mengli Ghirai
Vezi și: Politica externă a lui Ștefan cel Mare.
În politica externă a lui Ștefan cel Mare pot fi
identificate trei mari perioade, fiecare cu
obiective specifice.[12]:p. 7 La urcarea pe tron a
lui Ștefan, contextul geopolitic făcea ca
Moldova să fie obiectul încercărilor de
hegemonie ai celor doi mari vecini,
regatele Poloniei și Ungariei. În urma
perioadei de instabilitate generată de luptele
pentru domnie dintre urmașii lui Alexandru
cel Bun, poziția ei față de cei doi vecini rivali
se degradase considerabil, de unde
necesitatea pentru tânărul domn de a duce o
politică externă realistă și echilibrată.[26]:p. 516
„Ștefan urmări încă din tinerețea lui un
principiu, care îi fu prea folositor în
lunga și viforoasa lui carieră. Niciodată
doi dușmani, ci totdeauna împăcarea
cu unul, cât era în ceartă cu
celălalt.”[15]:p. 408
_______A.D.Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană
Pentru transpunerea în practică a politicii
externe, Ștefan va acorda o atenție
deosebită dezvoltării instituției însărcinate
cu acest domeniu, logofeția. Marele
 logofăt avea să devină cel mai important
dregător al țării. Ștefan și-a ales cu grijă
colaboratorii din acest domeniu, în lunga
sa domnie demnitatea de logofăt a fost
îndeplinită doar de trei boieri: Ioan
Dobru (8 septembrie 1457 – 5 februarie
1468), Toma (28 iulie 1468 – 26 august
1474) și Ioan Tăutu (14 aprilie 1475 – 7
octombrie 1503).[27]:p. 38 Cei mai cunoscuți
diplomați moldoveni din această
perioadă, menționați pentru modul cum
au condus soliile încredințate de domn au
fost logofătul Ioan Tăutu și Ioan Țamblac.
[28]:p. 10 [29]

Diplomația se judecă după

rezultate, și rezultatele diplomației
lui Ștefan sunt minunate. La 1462–
1465 se luptă cu muntenii și e în
pace cu turcii, ungurii și polonii; la
1467 se luptă cu ungurii, e bine cu
turcii și polonii intervin în favoarea
lui, protestând la Buda; la 1469–
1479 e în luptă cu muntenii –
ungurii și turcii nu intervin; la
1475–1476 luptă cu turcii – polonii
și ungurii îi trimit mici ajutoare; la
1477–1480 luptă cu muntenii,
ajutat de unguri; la 1481–1487
luptă cu turcii, fără intervenție
polonă și ungurească; la 1497–
1499 luptă cu polonii – ungurii,
turcii și rușii intervin în favoarea lui
Ștefan. Chiar cu tătarii lui Mengli
Ghirei a avut mult timp relații bune.
[14]:p. 27

_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare

1457–1469
Prima perioadă, între 1457–1469,
este caracterizată de acțiunile politice
și militare pentru recunoașterea
externă și consolidarea domniei. În
acest sens erau vizate întărirea
poziției Moldovei pe scena regională
și recâștigarea libertății de acțiune a
țării, simțitor îngrădită în deceniile
anterioare. Imediat după înscăunare
au loc ciocnirile cu polonii care-l
adăposteau pe Petru Aron și cu care
avea să încheie pace în 1459.
Urmează încercările de cucerire a
Chiliei, luptele de la Baia cu Matei
Corvin, de la Lipnic cu tătarii și atacul
Țării Românești și arderea Brăilei. Tot
în această perioadă a reînnoit
privilegiile comerciale
pentru negustorii din Brașov și Lvov și
a inițiat contactele cu mănăstirile de
la Muntele Athos.[30]:pp. 8-9.[26]:p. 516
1470–1486
Cea de-a doua perioadă, între 1470–
1486, a fost cea mai complicată și
dificilă din timpul domniei sale, fiind
perioada de apogeu a conflictului
cu Imperiul Otoman. O primă
constantă a politicii externe a lui
Ștefan în această perioadă a fost
atragerea Țării Românești în coaliția
antiotomană. Primul episod l-a
reprezentat conflictul cu Radu cel
Frumos, concretizat în patru campanii
militare desfășurate între 1469-1473,
încheiat cu victoria lui Ștefan.[26]:p. 522-
524
În același context, Ștefan a
intervenit și a numit patru domni în
Țara Românească: Laiotă
Basarab, Vlad Țepeș, Basarab cel
Tânăr Țepeluș și Vlad Călugărul,
împotriva unora dintre aceștia fiind
nevoit să ducă campanii militare
pentru a-i scoate din domnie, pentru
că i-au trădat încrederea.[30]:pp. 9-10
O a doua linie majoră a politicii
externe a perioadei a fost de a avea
liniște și eventual sprijin în lupta
antiotomană din partea vecinilor mari,
în acest scop încheind „pace trainică
și veșnică” cu Matei Corvin, în 1475 și
depunând jurământ de vasalitate și
credință lui Cazimir al IV-lea, regele
Poloniei, la Colomeea, în 1485. În
aceeași direcție se înscrie scrisorile și
soliile trimise Papei de la Roma și
conducătorilor Veneției, cea mai
cunoscută fiind solia lui Ioan
Țamblac din 1477.[30]:pp. 10-12[31]:p. 89
Obiectivul principal al politicii externe
în această perioadă avea să fie însă
 încercarea de a asigura integritatea
teritorială a Moldovei și independența
față de Imperiul Otoman.[8]:pp. 151-216
„S-a întâmplat ca atunci când
toți principii supuși stăpânului
(Mehmet al II-lea - n.n.) au aflat
că Zucha-Zan (Uzun Hasan,
hanul turcmenilor – n.n) intrase
în luptă împotriva lui, ei s-au
veselit cu toții, zicând: «Acum,
Mehmet va fi nimicit. Ceea ce
el ne-a făcut nouă, îi va face lui
acum Dumnezeu... ». Și s-au
răsculat împotriva turcilor...
Între ei se afla și domnul
Valahiei Mici (Moldova – n.n)...
Dat fiind că țara sa e mică și
locuitorii ei sunt puțin
numeroși, dar cu toții viteji,
care se adăpostesc în munți și
văi, cine ar avea îndrăzneala
să se apropie de ei? Așadar,
când a aflat că Zucha-Zan a
pornit la luptă împotriva
stăpânului său, sultanul
Mehmet al II-lea, Ștefan a
început să urzească fel de fel
de planuri. Pe ascuns, a pus
capăt supunerii sale și și-a
scuturat umerii de
povară...” [26]:p. 525
______Elia ben Elkana Capsali - Istoria Otomană
În acest sens Ștefan a renunțat la
plata tributului către Poartă în
1473, a condus două campanii
majore antiotomane – cele din
1475 și 1476, precum și alte patru
campanii minore – cele pentru
apărarea Chiliei și Cetății Albe din
1475 și 1484, precum și luptele
împotriva oștilor turcești conduse
de Ali Hadâmbul, beilerbey-
ul Rumelie și
Malcoci, pașa de Silistra, din în
1485-1486.[30]:pp. 11-13
La începutul anilor 1480, contextul
regional începea să se schimbe.
Polonia înclina tot mai mult să
coopereze cu turcii, Ungaria
 acorda prioritate Europei Centrale,
Țara Românească fusese readusă
sub controlul Porții iar Hanatul
Crimeii redevenise vasal acesteia.
[26]:p. 539
După cucerirea de către
turci a Chiliei și Cetății Albe și în
noul context extern european,
Ștefan decide în 1487 să încheie
pace cu Imperiul Otoman,
acceptând reluarea plății tributului
în schimbul garantării de către
aceștia a statalității și
independenței Moldovei.
„Anul 892 (1487). În zilele
când Davud-pașa a plecat
în expediție în Arabia, a
venit un sol din Moldova cu
haraci pe doi ani și a plecat
primind răspunsul de pace”.
[32]:p. 329

_______Cronica turcească

Spațiul Carpato-Danubiano-
Pontic în 1504 AD, la sfârșitul
domniei lui Ștefan cel Mare.
1487–1504
După încheierea păcii cu
Imperiul Otoman și
securizarea frontierei sudice,
în ultima parte a domniei,
Ștefan își va focaliza politica
externă pentru rezolvarea
chestiunilor în dispută de la
frontiera nordică. În acest sens
a dezvoltat un sistem de
alianțe cu Cnezatul
Moscovei (1491), Hanatul
Crimeii și Marele Ducat al
Lituaniei (1499), în scopul
îngrădirii influenței polone.
După victoria de la Codrii
Cosminului din 1497 și
expediția militară în Galiția din
 1498, a încheiat pace cu
Regatul Poloniei. Ultima sa
mare acțiune diplomatică au
fost negocierile cu polonezii,
din 1502-1503, pentru
restituirea Pocuției, negocieri
rămase fără succes.[12]:p. 8[26]:p.
545-554

La moartea sa, Ștefan lăsa

țara într-o situație politică
favorabilă, având tratate de
pace încheiate cu toți vecinii
săi. Ultimul sfat de politică
externă dat fiului său Bogdan
al III-lea înainte de a muri a
fost de a menține pacea cu
Imperiul Otoman, „socotindu
din toții mai puternicu pre turcu
și mai înțeleptu”.[3]:p. 66
„Nimic nu tulbura de la
moartea lui Matiaș
legăturile bune cu
ungurii. Turcii din
cetățile de la Dunărea-
de-jos se stâmpărase;
Mengli-Ghirai, Hanul
Crâmului, socrul lui
Selim, fiul cel mai mare
al Sultanului, care
stătea la Caffa, uitase
drumul Moldovei.
Numele
«Moldoveanului» era
cunoscut cu cinste în
lumea întreagă, și
polonii înșiși, dușmanii
bătrânețelor sale,
recunosteau fățis ce
putere cuminte pleacă
din sufletul acestui om
cum nu se găsește ușor
un altul.” [8]:p. 266
_______Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare

Puterea armată
 Co
ncepția Bătăliei de la Baia,
1467

Oșt
eni moldoveni

Sa
bia lui Ștefan cel Mare

Oșt
ean moldoveanArc scurt
moldovenesc
 Tu
n pe afet mobil
Arta militară
Particularitățile strategiei și
artei militare în perioada
domniei lui lui Ștefan
derivă din obiectivul politic
pe termen lung al domnului
Moldovei, acela de
„apărare a ființării statului
moldovenesc.”[24]:p.
222
Caracteristica esențială
a acțiunilor militare duse de
Ștefan a fost astfel că
acestea au urmărit
nimicirea armatelor
inamice și nu realizarea de
cuceriri teritoriale.[33]
Ca forme principale a
acțiunilor militare la nivel
strategic, Ștefan a utilizat
atât defensiva strategică,
cât și ofensiva strategică,
în funcție de obiectivul
politic urmărit. Defensiva
strategică avea, de regulă,
ca etape principale
apărarea pe frontieră,
hărțuirea, bătălia decisivă
și urmărirea, fiind adoptată
de Ștefan în marile
campanii din 1475, 1476,
1497, când a avut de
înfruntat inamici cu mult
superiori din punct de
vedere al numărului și
înzestrării. Ofensiva
strategică avea, de regulă,
ca etape principale
mobilizarea si
concentrarea în secret a
forțelor, respingerea
trupelor de acoperire
adverse, bătălia decisivă și
urmărirea. Ea a fost
adoptată de Ștefan în
campaniile din 1473 și
1481 care au avut ca
obiectiv schimbarea
domnilor pro-otomani din
Țara Românească.[24]:pp. 154-
190[33][34]:pp. 101-160

Bătălia decisivă – dusă

individual sau în cadrul
unei campanii – avea ca
obiectiv nimicirea grupării
principale de forțe a
inamicului, și determinarea
acestuia să renunțe la
continuarea acțiunilor
militare. În aceste bătălii
Ștefan a utilizat cu
precădere manevra de
forțe, adaptată la condițiile
de teren, anotimp și starea
vremii, pentru a anihila
avantajul numeric al
inamicilor, cum a fost cazul
în bătăliile de la Baia și
Codrii Cosminului. Când
condițiile erau favorabile, a
fost utilizată inducerea in
eroare a inamicului, prin
acțiuni de înșelare, cum a
fost la Baia, când orașul a
fost incendiat în mai multe
locuri, simultan, sau la
Vaslui, când o mare parte
a armatei otomane a fost
atrasă și imobilizată într-o
zonă mlăștinoasă.[24]:pp. 154-
190[33][34]:pp. 101-160

„Nu e puțin lucru ca

același stăpânitor al
unei țări mici să
învingă pe rând pe
toți vecinii lui:
munteni, unguri,
poloni, tătari, turci.
Și nu e vorba de
cine știe ce oști
provinciale: Matei
Corvin, Ioan Albert,
 Mahomet II au
năvălit în Moldova
cu toate oștile
marilor lor ținuturi și
toți s-au întors
rușinați.” [14]:p. 28
_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare
Organizarea
armatei
Armata Moldovei era
una nepermanentă,
fiind mobilizată doar în
caz de conflict armat.
Forțele armate erau
constitute din „oastea
cea mică” și „oastea
cea mare”.[34]:p.
174 [35]
Marea majoritate
a acțiunilor militare ale
lui Ștefan au fost duse
de „oastea cea mică”,
formată din cetele
boierești și curteni.[36]:p.
292

Conform dreptului
feudal, numai
proprietarii de pământ
erau obligați să
presteze serviciul
militar și să meargă la
război, de fiecare dată
când erau chemați de
domn.[9]:p. 503 Boierii cu
cetele lor, reprezentau
nucleul armatei. Ei
constituiau elementul
cel mai numeros și cel
mai puternic. Din rândul
acestora, un corp
separat era reprezentat
de „curteni” sau
„slujitori”, adică boierii
care
îndeplineau dregătorii l
ocale sau naționale în
sistemul administrativ.
Numărul curtenilor și
slujitorilor era de câteva
mii. Curtenii făceau
serviciul prin rotație la
curte,
asigurând paza domnul
ui și îndeplinind diferite
slujbe sau servicii.[9]:pp.
503-507 [36]:pp. 290-308
Ceilalți
proprietari de pământ,
se adunau, în caz de
război, grupați
pe ținuturi, sub
comanda pârcălabului
de ținut, după care se
deplasau la locul de
adunare a oștirii stabilit
de domn, denumit
„vileag” sau „beleag”.
[9]:p. 507[12]:p. 110

„Oastea cea mare” sau

„țara” era mobilizată
doar în cazuri
excepționale, de mare
primejdie, când erau
chemați sub arme
practic toți bărbații
valizi de luptă. Oastea
cea mare cuprindea, pe
lângă „oastea cea
mică”, răzeșii,
orășenii, țăranii fără
pământ din satelor
domnești, boierești și
mănăstirești, străjerii și
călărașii. Ștefan a
mobilizat oastea cea
mare doar de două ori,
în campaniile
antiotomane din 1475
și 1476.[9]:p. 511[37]:p. 44
Când erau chemați la
oaste răzeșii erau
obligați să se prezinte
și ei la vileag, dacă nu
călări și întrarmați ca
vitejii, măcar cum ii
ajutau împrejurările,
pregătiți pentru a lupta
pedestru.[34]:p.
178
Orășenii aveau
obligația ca, în caz de
război, să înarmeze un
număr de oameni pe
cheltuiala lor și să-i
pună la dispoziția
domnului. O categorie
militară distinctă era
reprezentată de
„străjeri” și „călărași”,
locuitori ai satelor de
graniță care asigurau
paza frontierei Carpațil
or, respectiv a Nistrului.
[9]:pp.504-510

Armamentul
Oastea lui Ștefan cel
Mare utiliza toate
categoriile principale
de armament disponibil
e pe plan european în a
doua jumătate a
secolului al XV-lea.[38]:p.
45

Armamentul folosit
poate fi categorisit în
două mari categorii:
armament defensiv și
armament ofensiv.
Armamentul defensiv,
destinat protecției
luptătorului era format
din scut, cămașă de
zale, platoșă și mai
rar, armură. Țăranii
chemați la oaste purtau
pentru protecție haine
de in matlasate, groase
de 3-5 centimetri, cu
cusături dese
sau cojoace din piele.
[9]:p. 512[24]:p. 139

Armamentul ofensiv era

format din arme albe și
arme de foc. Armele
albe erau reprezentate
de arme de tăiere și
împungere
(spade, săbii, pumnale,
cuțite de luptă), arme
de aruncare și
împungere
(lănci și sulițe), arme de
lovire și tăiere
(securi și topoare de
luptă, halebarde), arme
de lovire și izbire
(ghioage, măciuci, buzd
ugane) și arme de
aruncare la distanță
(arcuri și arbalete).[38]:p.
46

Armele de foc erau

portative, de calibru
mai mic și cu țeavă
lungă
(sânețe, archehuze) și
grele, de calibru mare,
cu țeava scurtă, duse
pe care sau tractate
(bombarde și tunuri).
[24]:p. 144
Referitor la
numărul armelor de foc
s-au păstrat doar o
serie de mențiuni vagi:
«in buona copia
bombarde» (în 1475),
«quantita d'artegliaria»,
«foarte multe tunuri mai
mici și mai mari», «il y
avoit de bonnes
batteris». Singura cifră
exactă, se referă la
bătălia de la Podul
Înalt, unde sunt
menționate 20 tunuri și
de a se trage șapte
lovituri de fiecare piesă.
[24]:p. 152

Armamentul din
înzestrarea oștii
moldovene era potrivit
în principal pentru lupta
corp la corp. Armele
destinate pentru lupta
la distanță permiteau
executarea doar a
câteva lovituri izolate,
până la circa 9oo metri
(cu arme de foc
și arbalete), precum și
o bătaie eficace dar pe
termen scurt, cu
gloanțe si săgeți, pe o
distanță de circa 200
metri, înaintea și pe
flancurile dispozitivului
de luptă.[24]:p. 154
Armamentul alb se
fabrica în cea mai mare
parte pe plan local, în
țară, având în vedere
necesitatea ca inclusiv
oastea cea mare să fie
înarmată
corespunzător.[24]:p.
155
După cum arăta Jan
Duglosz, Ștefan dacă
prindea pe vre-un țăran
fără săgeți, arc și sabie,
ori că n-a venit la oaste
cu pinteni, fără milă-l
osândea la pierderea
capului. [34]:pp. 179
Armele albe mai
sofisticate precum și
armele de foc erau
procurate din import.
Armamentul vecinilor,
cu excepția tătarilor,
era in genere mai
puternic (cel defensiv –
la unguri și polonezi,
artileria – la turci,
polonezi și unguri) și
mai numeros în
arbalete și arme de foc,
comparativ cu cel al
moldovenilor.[24]:p. 155
Sistemul de
fortificații
Cetatea Albă

Planul Cetății Sucevei

Ștefan cel Mare a
acordat o atenție
deosebită realizării unui
sistem de fortificații
permanente ca element
central în strategia sa
de apărare a țării. În
acea epocă, cetățile
jucau un rol politic și
militar major, asigurând
celui ce le stăpânea
controlul teritoriilor
adiacente, dar și având
de multe ori un rol
decisiv în câștigarea
campaniilor și bătăliilor.
Rezistența cetăților
Neamțului, Sucevei și
Hotinului a determinat
retragerea
lui Mahomed al II-lea,
în 1476, iar rezistența
cetății Sucevei, la 1497,
a determinat retragerea
regelui polon Ioan
Albert.[14]:p. 28
Ștefan a conceput
sistemul de cetăți
urmărind trei mari
obiective: apărarea
granițelor – în special la
vadurile Nistrului,
supravegherea locurilor
de trecere din interior și
apărarea capitalei,
Suceava. La urcarea
pe tron în Moldova
existau trei cetăți de zid
– cele
ale Sucevei, Neamțului
și Hotinului și o cetate
de pământ și lemn –
cea a Romanului.[9]:pp.
509-521
În timpul domniei,
Ștefan a cucerit cetățile
de zid de
la Chilia și Cetatea
Albă (1462) și cetatea
de pământ și lemn de
la Crăciuna (1482).
Totodată, a construit
cetățile noi de zid de
la Chilia (1479)
și Roman (1483),
precum și cetățile de
pământ și lemn de
la Orhei (1470)
și Soroca (1499).[9]:pp. 521-
524 [34]:pp. 63-70 [30]:pp. 9-17

Cetățile erau așezate,

de regulă, pe poziții
dominante, cu
posibilități bune de
observare și
supraveghere. Datorită
configurației
terenului, asediul lor
era adeseori dificil și
garnizoana, chiar foarte
redusă, putea rezista
multa vreme. Ca semn
al importanței lor
militare și
politice, portarul
Sucevei îndeplinea și
funcția
de hatman (conducător
al armatei)
iar pârcălabii cetăților
mari ocupau primele
poziții în Sfatul
Domnesc.[9]:p. 520[24]:pp. 128-
130

Războaie și
bătălii
Articol principal: Lista
bătăliilor lui Ștefan cel
Mare.
Aspecte generale

Theodor Aman, Bătălia

de la Șcheia
Cea mai răspândită și
acceptată variantă
referitoare la numărul
conflictelor armate
(„bătăliilor”) la care a
participat Ștefan cel
Mare este de 36. Cifra
este bazată chiar pe
mărturisirea domnului
moldovean făcută în
1502 medicului veneția
n Matteo Muriano: „eu
sunt înconjurat de
dușmani din toate
părțile și am purtat 36
de lupte de când sunt
domnul acestei țări,
dintre care am fost
învingător în 34 și am
pierdut 2”.[39] Într-o
analiză detaliată,
istoricul Alexandru
Boldur mai identifică
suplimentar alte patru
incursiuni armate la
care Ștefan nu a
participat, acestea fiind
conduse de alți
comandanți, numiți de
domn.[12]:p. 326
O clasificare sintetică a
tipurilor de conflicte
armate, la care a
participat oastea
moldoveană sub
conducerea lui Ștefan
cel Mare, este
prezentată în tabelul
alăturat.[12]:p. 327[30]:pp. 7-19

145
7– 1470– 1486–
146 1486 1504
9

1473
–
Țara
Româ
neasc
ă

1475
–
Imper
iul
Otom
146 an 1497 –
7 – (Vasl Regatu
Reg ui) l
Războ atul Polonie
aie Ung 1746 i Codri
ariei – i
(Bai Imper Cosmi
a) iul nului
Otom
an
(Răzb
oieni)
1481
–
Țara
Româ
neasc
ă
(Râm
nic)

145
7–
Petr
u
Bătălii 1485 –
Aro
interne Hroiot
n
(Dol
jești
)
Bătălii 145 1471 1486 –
externe 9 – – Imperi
Reg Țara ul
atul Româ otoman
 neasc
ă
(Soci)
1474
–
Țara
Româ
neasc
ă
1475 (Șcheia
– )
Imper
iul 1498 –
Polo Regatu
Otom
niei l
an
146 Polonie
1476 i
9–
– (Galiția
Han
Hanat și
atul
ul Podolia
Cri
Crime )
meii
ii
(Lip 1502 –
nic) 1476 Regatu
– l
Țara Polonie
Româ i
neasc
ă
1485
–
Imper
iul
Otom
an
(Cătlă
buga)

1474
–
Teleaj
en
146
2 – 1482
Chil –
ia Crăci 1489 –
Asedii una Camen
146
ița
2 – 1485
Chil –
ia Cetat
e
Albă
și
Chilia

Incursi 146 1470 1490 –

 Regatu
l
Polonie
–
i
Țara
Româ 1491 –
1–
neasc Regatu
Reg
ă l
atul
(Brăil Polonie
Ung
a, i
ariei
Cetat
1493 –
uni 146 ea de
Regatu
9– Floci)
l
Reg
1480 Polonie
atul
– i (3
Ung
Țara incursi
ariei
Româ uni)
neasc
1495 –
ă
Podolia
(Breasl
av)

Cele patru acțiuni

militare care nu au fost
conduse de Ștefan
personal au fost:
incursiunea din
Transilvania, sub
comanda
lui Pop (1469), lupta de
la Lențești împotriva
mazovienilor veniți în
ajutorul polonezilor, sub
conducerea
lui Boldur (1497), lupta
de la Cernăuți (1497) și
atacul vornicului Boldur
asupra Chiliei și Cetății
Albe (1500).[12]:p. 326
Marile bătălii
Bătălia de la Baia
Articol principal: Bătălia
de la Baia.

Bătălia de la Baia
Bătălia de la Baia a
avut loc în noapte
de 14/ 15
decembrie 1467, la
aproape o lună de la
invadarea Moldovei de
către armata Regatului
Ungar condusă de
regele Matia Corvin.
Campania regelui
ungar venea după o
serie de incidente care
tensionaseră foarte
mult relațiile dintre cele
două state, cum ar fi
dezvoltarea legăturilor
cu Regatul Poloniei,
incursiunea în secuime
din 1461, cucerirea
Chiliei în 1465 și
găzduirea de către
regele ungar a unor
pretendenți la tron, ca
Petru Aron sau
Berindei. Cauza
imediată a constituit-o
sprijinul direct pe care
Ștefan îl acordase
răscoalei ardelenilor
împotriva regelui ungar,
din 1467.[9]:p. 57 [40]:p. 119
Campania a început la
19 noiembrie 1467,
odată cu trecerea oștii
ungare, numărând circa
40.000 de oșteni,
prin pasul Oituz,
urmată de asedierea și
distrugerea
orașelor Târgu
Trotuș, Bacău, Roman
și Târgu Neamț. La 7
decembrie armata
ungară a ajuns la Baia.
[40]:p. 120

Având în vedere
pericolul iminent ca
inamicul să atace
capitala țării, Suceava,
Ștefan decide să
execute o lovitură
decisivă, prin
surprindere, asupra
trupelor ungare
cantonate la Baia.
Forțele moldovene, de
circa 12.000 de oameni
au atacat orașul în
noapte de 14/ 15
decembrie 1467, din
trei direcții, după ce în
prealabil au dat foc
întăriturilor de lemn
care îl protejau. După
lupte îndârjite
desfășurate toată
noaptea, armata
ungară a fost nevoită
să abandoneze orașul
și să se retragă spre
Transilvania, regele
Matia însuși fiind rănit
în luptă. Retragerea a
fost favorizată și de
inacțiunea unuia dintre
corpurile de armată
moldovene, condus de
vornicul Crasnăș, care
ulterior va fi judecat
pentru trădare,
condamnat la moarte și
executat.[8]:pp. 114-116[9]:p.
57[40]:p. 120

Deși din punct de

vedere militar bătălia s-
a terminat indecis,
ambele tabere clamând
victoria, Bătălia de la
Baia reprezintă o mare
victorie politică pentru
Ștefan, care și-a
consolidat domnia,
punând capăt, prin
măsuri dure, opoziției
unei părți a marii
boierimi, totodată
crescând semnificativ
prestigiul său în plan
extern.[40]:p. 121[41]:p. 100
 „Obiectivele
acesteia -
înlocuirea lui
Ștefan de pe
tron, instalarea
unui nou domn
la Suceava,
aducerea
Moldovei în
sfera de
influență a
regatului ungar -
nu au putut fi
atinse, ceea ce a
echivalat cu o
înfrângere de
proporții pentru
regele
ungar.”[41]:p. 100
______Petre Otu, Baia
Bătălia de la Vaslui-
Podu Înalt
Articol
principal: Bătălia de
la Vaslui.
Bătălia de la
Războieni-Valea Albă
Articol
principal: Bătălia de
la Valea Albă.
Bătălia de la Codrii
Cosminului
Articol
principal: Bătălia de
la Codrii
Cosminului.
Bătălia de la Codrii
Cosminului s-a
desfășurat între 26-
30 octombrie 1497,
lupta principală
având loc în Codrii
Cosminului, o zonă
împădurită situată
la circa 100 km
nord de Suceava,
pe teritoriul
actualele
comune Voloca pe
Derelui și Valea
Cosminului din regi
unea Cernăuți,
Ucraina. Bătălia a
opus oastea
Moldovei, sub
comanda lui Ștefan
cel Mare și
oastea Uniunii
Polono-Lituaniene,
comandată de
regele Ioan I Albert.
[41]:pp. 129-134

Regele polon a
pătruns pe teritoriul
Moldovei, sub
pretextul unei
acțiuni antiotomane
având ca scop
eliberarea cetăților
Chilia și Cetatea
Albă, de sub
stăpânirea
otomană. Scopul
ascuns al expediției
îl constituia
instalarea pe tronul
Moldovei a fratelui
său, Sigismund și
scoaterea Moldovei
de sub influența
Regatului Ungar.
[12]:p. 268

Arta, cultura
și religia

Mănăstirea Putna
Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Neamț
Perioada domniei
lui Ștefan cel Mare
a constituit și în
planul realizărilor de
ordin cultural și
spiritual momentul
de apogeu al
creației artistice
din epoca
medievală a
Moldovei.
Elementele de artă
și civilizație păstrate
din această
perioadă reflectă
posibilitățile
tehnico-materiale
existente, viziunea
despre lume a
omului medieval,
precum și diferitele
influențe externe,
manifestate în
special în domeniul
arhitecturii.[42]:p.
699
Din creațiile
artistice care s-au
păstrat, Ștefan se
prezintă atât ca un
tradiționalist,
continuator
 al moștenirii
bizantine, dar și ca
un
principe renascentis
t, animat de un
puternic spirit
înnoitor.[43]:p. 255
„Ștefan
moștenește
de la
înaintașii săi
în primul
rând
respectul și
admirația
față de tot
ceea ce
reprezenta
tradiția
concepției
bizantine în
ideea
domniei de
drept divin,
fastul și
ceremonialul
de curte, de
la ungerea
ca domn
până la
înmormântar
e, concepția
religioasă și
organizarea
Bisericii,
legislația,
cultura și
arta.” [43]
______ Corina Nicolescu, ''Arta epocii lui Ștefan cel Mare
Arhitectura
Articol
principal: Arhitec
tura în Moldova.
Din epoca lui
Ștefan cel Mare
s-au păstrat
doar elemente
de arhitectură
eclesiastică (bis
erici și
mănăstiri)
și militară (cetăți
). Deși tradiția
orală, preluată
de multe surse
scrise, îi atribuie
lui Ștefan
construcția câte
unei biserici
după fiecare din
luptele purtate,
din pisaniile
păstrate din
epoca sa, el
este atestat
drept ctitor cert
al unui număr
de 21 de
biserici, din care
la două nu se
cunoaște anul
construcției.
Acestea
sunt: Putna (146
9), Milișăuți-
Bădeuți (1487),
Pătrăuți (1487),
Sfântul Ilie-
Suceava (1488),
Voroneț (1488),
Vaslui (1490), Ia
și (1492), Hârlău
(1492), Borzești
(1494), Huși (14
95), Dorohoi (14
95), Popăuți (14
96), Valea
Albă (1496), Taz
lău (1497), Nea
mț (1497), Piatr
a
Neamț (1498), V
olovăț (1502), D
obrovăț (1504),
Reuseni (1504).
La bisericile de
la Râmnicu
Sărat (pisanie
din 1704)
și Scânteia (pisa
nie din 1846),
domnul apare
drept ctitor dar
nu este
menționată data
construcției
inițiale.[44][45]
Pe lângă
acestea, tradiția
îi mai atribuie
construcția unui
număr de
biserici, fără a
exista însă
documente care
să ateste acest
fapt: Scheia,
lângă Roman,
Florești, lângă
Vaslui,
Cotnari, Ștefăne
ști (județul
Botoșani), mănă
stirea
Căpriana, Cetat
ea
Albă, Cetatea
Chilia, precum și
paraclise în
cetățile Hotin și
Neamț.
În Transilvania,
îi sunt atribuite
bisericile de
la Vad, pe
Someș
și Feleacu,
lângă Cluj.[44][45]
Bisericile
construite în
epoca lui Ștefan
cel Mare au fost
concepute în
general în stilul
arhitectonic
„triconc”, de
origine
bizantino-
balcanică,
având spațiul
interior împărțit,
potrivit
rânduielilor
ortodoxe,
în altar, naos și
pronaos. La
Putna și în alte
câteva biserici a
fost adăugată
o gropniță (sau
„camera
mormintelor”),
iar la biserica cu
hramul
„Înălțarea
Domnului” din
mănăstirea
Neamț apare
un exonartex -
un pridvor
închis, la intrare.
Pe lângă
acestea, încep
să și facă
apariția
elemente
aparținând altor
stiluri: câteva
din bisericile
ștefaniene au
elemente
specifice
arhitecturii
gotice, cum ar
fi contraforții și o
givele, unele
biserici au un și
decorații
exterioare
(firide cu arcade
, ocnițe, discuri
smălțuite).
Totodată, unele
biserici au fost
decorate
cu fresce
interioare:
Putna, Pătrăuți,
 Voroneț, Sfântul
Ilie - Suceava,
Popăuți,
Bălinești [44]
„Din
îmbinare
a artei
bizantino-
balcanice
,
specifică
ortodoxiei
, cu
elemente
din arta
gotică, cu
anumite
elemente
din arta
populară
locală, a
luat
naștere
un stil
arhitecton
ic nou,
stilul
moldoven
esc.” [44]
______ Mircea Păcurariu, Ctitor de lăcașe sfinte
Cultura
scrisă

Tetraevangh
eliarul lui
Paladie,
1489

Minei scris
de călugărul
Casian,
Mănăstirea
Putna, 1467
Numărul
mare de
biserici și
mănăstiri
ctitorite în
timpul
domniei lui
Ștefan cel
Mare a
generat o
creștere
semnificativă
a cererii de
cărți
necesare
serviciului
divin. În
acest scop,
au fost
înființate o
serie
de scriptorii
pe lângă
mănăstirile
principale, în
plus față de
singurul
atelier de
acest fel,
înființat de
Alexandru
cel Bun la
mănăstirea
Neamț.[46]
Cel mai
important a
fost
scriptoriul
Mănăstirii
Putna,
înființat în
anul 1466,
prin
transferarea
de la Neamț
a egumenulu
i Ioasaf,
împreună cu
alți monahi
specializați
în
arta caligrafi
ei și
a miniaturii,
formați la
școala
lui Gavril
Uric.[47]:pp. 205-
206
Au rămas
cunoscute
numele a
circa zece
caligrafi și
miniaturiști
care au
lucrat la
Mănăstirea
Putna în
timpul
domniei lui
Ștefan cel
Mare:[47] :p.
206
Nicodim,
Evrasie, Cas
ian, Chiriac,
Vasile și Iac
ov - veniți de
la
mănăstirea
Neamț, Pala
die, Spiridon
, Filip și Pais
ie – formați
la Putna.
[46]
Dintre me
șterii
orfevrari cei
mai
cunoscuți au
fost Antonie,
Stanciul și G
ligorie, care,
pe lângă
obiectele de
cult, au
confecționat
și ferecături
de cărți.[46]
Cele mai
importante c
ărți
manuscrise
care au fost
lucrate în
epoca
ștefaniană
au
fost Tetraev
anghelele,
lucrări
somptuoase,
caligrafiate
pe foi
de pergame
nt, cu un
repertoriul
bogat de
elemente
decorative
specifice
genului:
scriere
în semiuncia
le, cu
cerneală
neagră
alternată
frecvent
cu chinovar
și
cu cerneală
de aur. Până
în prezent s-
au păstrat
șapte
exemplare,
aflate în
diferite locuri
din Europa:
Tetraevangh
elul lui
Paladie (148
9), Tetraeva
nghelele de
la
mănăstirea
Neamț exec
utate
de Teodor
Marieșescu î
n 1491
(Moscova) și
în 1493
(München);
Tetraevangh
elul din
1495,
(Mănăstirea
Zografu/Atho
s); Tetraeva
nghelul de la
Putna,
caligrafiat și
miniat de
monahul
Filip, în 1502
(Viena); Tetr
aevanghelul
anonim de la
Ștefan cel
Mare și
Bogdan al
III-lea, lucrat
în 1504-
1507 la
Putna; Tetra
evanghelul
pentru
biserica din
Hârlău, în
1504
(Cetinje).
Unele dintre
acesta au
fost prezente
în expozițiile
internațional
e de
la Paris (192
5), Bruxelles
(1935), Bucu
rești (1957),
Atena (1964)
ș.a.[46][47]:pp.
206-207

Acestea se
remarcă prin
calitatea de
excepție a
materialelor
utilizate:
pergament
foarte fin și
rezistent
sau hârtie
filigranată,
din cârpe
sau mătase,
de calitate
superioară,
importată din
vestul
Europei.[47]:p.
209

Pe lângă
acestea au
mai fost
tipărite un
număr
însemnat de
alte cărți de
cult
- mineie, trio
duri, pentico
stare, ceaslo
ave, psaltiri
etc., precum
și cărți laice
cum ar fi
tratate
de medicină
în limba
latină, cărți
de calcule și
date
astronomice,
pascalii pe
zeci și pe
sute de ani
etc.[46][47] :pp.
206-208
Tot la
Putna a fost
tipărit
un Imnologhi
on, carte de
cântări
bisericești
pe note
întocmită
de protopsalt
ul Eustație,
conducătorul
școlii
muzicale a
mănăstirii.[47]
:p. 206

De mare
importanță a
fost apariția
cărții Sintag
ma a
lui Matei
Vlastares,
caligrafiată
de Ghervasi
e la Neamț
și grămăticul
Damian la Ia
și, carte care
conținea și
numeroase
norme de
drept laic
(pedepse și
sancțiuni
pentru
erezie, furt,
omucidere,
bătăi,
complicitate,
bigamie,
incest,
adulter, viol,
avort,
încălcarea
normelor de
igienă, de
alimentație,
de post,
norme
referitoare la
proprietate
etc.).
Această
lucrare a dus
la înlocuirea
treptată
a dreptului
tradițional
cutumiar, cu
dreptul
juridic scris,
unitar,
contribuind
la
centralizarea
și
consolidarea
statală a
Moldovei.[46]
Istoriogra
fia

Cronica
moldo-
germană
Marea
majoritate a
lucrărilor
istorice de
referință pe
această
temă,
prezintă
practic un
consens în
a-l considera
pe Ștefan
cel Mare ca
inițiatorul
istoriografiei
moldovene
și
inspiratorul
unui stil
istoriografic
specific și
original, care
și-a pus
amprenta
asupra
modului în
care vor fi
întocmite
cronicile și
letopisețele
moldoveneșt
i în secolele
următoare.
[48]:5-34[49][50]
[51]:529-531[52]:31-
35[53]:190-
198[54]:423[55]

Până în
prezent s-au
păstrat
următoarele
texte care
tratează
istoria
Moldovei în
veacurile
XIV-XV: Leto
pisețul
anonim al
Moldovei, Le
topisețul de
la Putna nr.
I, Letopisețul
de la Putna
nr. II,
traducerea
românească
a Letopisețul
ui de la
Putna, Croni
ca scurtă a
Moldovei, Cr
onica moldo-
germană, Cr
onica moldo-
polonă, Cron
ica sârbo-
moldovenea
scă și Cronic
a moldo-
rusă. Lor li
se
adaugă Leto
pisețul Țării
Moldovei de
Grigore
Ureche,
redactat în
prima
jumătate a
secolului
XVII, în
limba
română
folosind ca
sursă
originală de
documentar
e un
letopiseț
intern
pierdut, scris
în
românește și
atribuit lui
Eustratie
logofătul.[56]:p.
220

Ștefan a
avut inițiativa
începerii
redactării
istoriei
domniei sale
cel mai
probabil în
perioada
1473-1486.
După 1473,
când a avut
loc prima
intervenție a
lui Ștefan cel
Mare pentru
a instala pe
tronul Țării
Românești
pe unul din
protejați săi,
angajamentu
l politic și
militar al
Moldovei
împotriva
Imperiului
Otoman
devine
complet,
apărând
necesitatea
unei
asemenea
scrieri,
pentru a
justifica, din
punct de
vedere
ideologic și
istoric, noua
politică a
domnului
moldovean.
Prima
cronică
scrisă în
Moldova
- Letopisețul
slavo-român
- a avut
caracter
oficial, de
curte
începând să
fie închegată
în perioada
1473-1486,
în cancelaria
domnească,
fiind reluată
și
completată,
până la
finele anului
1496.[56]:p. 227
Ștefan cel
Mare a
impus un stil
istoriografic
plin de
sobrietate și
concis, care
se poate
observa atât
în textele
cronicelor
din epoca
sa, cât și în
conținutul
inscripțiilor
de pe
pietrele
tombale pe
care le-a
adăugat
mormintelor
strămoșilor
săi sau din
pisaniile
bisericilor .
El este
deosebit de
imitația
stilului
anecdotic al
cronografelo
r - „înfoiat” și
prolix -
folosit în
letopisețele
slavone ale
cronicarilor
călugări, mai
ales Macarie
și Azarie.[57]:p.
217
Arta
decorațiu
nilor

Cădelnită
din argint,
1470

Ripidă de la
Mănăstirea
Putna, 1497
Arta
decorațiunilo
r din timpul
lui Ștefan cel
Mare este
ilustrată prin
două mari
categorii:
prelucrarea
metalelor
prețioase și
broderia.
Obiectele
din metale
prețioase
realizate de
meșteșugarii
locali
prezintă o
sinteză de
procedee
tehnice de
influență
atât bizantin
ă cât și
occidentală,
îmbinând
elemente
iconografice
din ambele
culturi și
realizând,
astfel, opere
originale,
specifice
artei
românești.
Obiectele
păstrate din
epocă sunt,
în principal,
cele
aparținând
cultului
creștin:
cruci, cădeln
ițe, cățui, ca
ndele, sfeșni
ce, ripide, fer
ecături de
cărți, potire ș
.a.
Influențele
occidentale,
pătrunse pe
filiera
meșterilor
transilvăneni
, se văd, de
exemplu în
aspectul de
clădire
gotică a unei
cădelnițe din
argint aurit
dăruită de
Ștefan,
datată 12
aprilie 6978
(1470) și
păstrată la
mănăstirea
Putna.
Tradiția
bizantină
exemplificat
ă prin
ripidele din
filigran –
două,
actualmente
în Patmos,
dăruite
inițial, la 30
iulie 6996
(1488),
mănăstirii Zo
grafu, și
altele două,
datate 14
ianuarie
7005 (1497)
executate
din ordinul
lui Ștefan cel
Mare în
mănăstirea
Putna și
aflate in
prezent una
la Muzeul
Național de
Istorie a
României și
cealaltă în
muzeul de la
Putna.[47]:209
Ștefan cel
Mare
înființează,
la
Mănăstirea
Putna, cel
mai
important
atelier
medieval
de broderie
din țările
române,
unde erau
utilizate
materiale și
tehnici
avansate,
cum ar fi:
lucrul cu fir
de aur și
argint, cu
mătăsuri
scumpe și
pietre
prețioase.
[58]:p. 4
Prin
somptuozitat
ea
materialelor
folosite, cât
și prin
frumusețea
figurilor ce le
împodobesc,
prin
echilibrul
compoziției
și armonia,
repartiția
culorilor,
broderia
reprezintă
una dintre
creațiile
artistice cele
mai
reprezentativ
e pentru
epoca lui
Ștefan cel
Mare.[47]:209
Broderia me
dievală din
epoca lui
Ștefan
îmbină
tradițiile
autohtone cu
cele
bizantine și
orientale,
principalele
obiecte
realizate
fiind cele
care serveau
oficierii
cultului
religios: epit
afuri, aere, p
ocrovețe, dv
ere, zavese,
văluri de
tâmplă, acop
erăminte de
pristol, de
tetrapod și
de morminte
, epitrahile, r
ucavițe, omo
foare, orare,
bedernițe etc
.[58]:192

Acoperamân
tul Mariei de
Mangop
Cea mai
reprezentativ
ă lucrare de
broderie, ca
valoare
istorică și
artistică,
este Acoper
ământul
Mariei de
Mangop.
Aflată într-o
stare
avansată de
degradare,
ea a fost
supusă unui
complex
proces de
restaurare la
începutul
anilor 2000,
la finalul
căruia a fost
expusă
la Vatican, în
expoziția
„Ștefan cel
Mare și
Sfânt –
Punte între
Occident și
Orient”, din
luna
septembrie
2004.[47]:212

Moldova
după
Ștefan
cel Mare
Controv
erse,
neclarit
ăți și
incertitu
dini
Figura și
epoca
lui
Ștefan
cel Mare
reflectat
e în
literatur
ă și artă
Cercetări
mai recente
au pus în
lumină
numeroase
titluri și
vocabule
imperiale,
aplicate unor
domni, în
diferite surse
(cronici,
notițe de
manuscrise,
inscripții,
scrisori,
dedicații
ș.a.). În
cronica sa
de curte –
cea mai
veche
cronică
moldovenea
scă în
slavonă
păstrată –
Ștefan cel
Mare este
de regulă
intitulat
voievod și
domn
(gospodinß),
dar uneori și
împărat (în
slavă, carß).
[59]
 Galerie
de
imagini
 Reprezentă
ri artistice
ale lui
Ștefan cel
Mare


Iași, Palatul
Culturii

Suceava,
Cetatea de
Scaun

Vaslui, Podul
Înalt
 

Chișinău

Cluj, Feleacu

Constantin
Lecca, Portret

Reprezentarea
iconografică
 

Mănăstirea
Dobrovăț

Timbru, 1944

Referinț
e și note
1. ^ http:/
/
www.g
hika.ne
t/
Histoir
e/
Musat.
pdf
2. ^ https
://
adevar
ul.ro/
moldov
a/
actualit
ate/
Stefan-
mare-
vorbea
-limba-
moldov
eneasc
a-
boierii-
putean
u-
cacare
aza-
1_554
 1ac58c
fbe376
e35b2
b21b/
index.h
tml Lip
sește
sau
este
vid: |
title
= (ajut
or)
3. ^abcd
e f
Grig
ore
Ureche
, Letopi
sețul
Țării
Moldov
ei,
Editura
Litera
Interna
țional,
Chișin
ău,
1997
4. ^ Cons
tantin
C.
Giures
cu, Isto
ria
românil
or din
cele
mai
vechi
timpuri
până la
moarte
a lui
Alexan
dru cel
Bun
(1432),
Fundaț
ia
Regală
pentru
Literat
ură și
Artă,
Bucure
ști,
1946,
p. 530
5. ^ Mihai
Costăc
hescu,
Observ
 ații
istorice
. Cu
privire
la
neamul
lui
Ștefan
cel
Mare,
Iași,
1927,
p. 5
6. ^abcL
eon
Șiman
schi, F
ormare
a
person
alității
lui
Ștefan
cel
Mare,
în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
7. ^ Univ
ersitate
a
Ștefan
cel
Mare,
Ștefan
cel
Mare
(1457-
1504),
accesa
t la
25.11.
2016
8. ^abcd
e f g h
Ni
colae
Iorga, I
storia
lui
Ștefan
cel
 Mare,
Institut
ul de
arte
grafice
și
editură
„Miner
va”,
Bucure
ști,
1904
9. ^abcd
e f g h i j
k l m n o
p q r
Co
nstanti
n C.
Giures
cu, Isto
ria
românil
or.
Volum
ul II,
Partea
I, de la
Mircea
cel
Bătrân
și
Alexan
dru cel
Bun
până la
Mihai
Viteaz
ul,
Fundaț
ia
Regală
pentru
Literat
ură și
Artă,
Bucure
ști,
1943
10. ^ Croni
cile
slavo-
român
e din
sec.
XV-XVI
publica
te de
Ion
Bogda
n,
Editura
Acade
miei
Republ
 icii
Popula
re
Român
e,
Bucure
ști,
1959,
p. 7
11. ^ Ilie
Minea,
Inform
ațiile
român
ești ale
cronicii
lui Jan
Długos
z,
Institut
ul de
Arte
Grafice
Viața
Român
ească,
Iași,
1926,
p. 43.
12. ^ a b c d
e f g h i j
k l m n o
p
Alexa
ndru
Boldur,
Ștefan
cel
Mare,
voievo
d al
Moldov
ei,
Editura
„Carpa
ții”,
Madrid
, 1970
13. ^ Mari
a
Magdal
ena
Székel
y,
Ștefan
S.
Gorove
i, „Sem
ne și
minuni”
pentru
Ștefan
Voievo
d. Note
 de
mentali
tate
mediev
ală, în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
14. ^ a b c d
e
P. P.
Panait
escu,
Ștefan
cel
Mare.
O
încerca
re de
caracte
rizare,
în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
15. ^ a b c d
e f g h i

A. D.
Xenop
ol, Istor
ia
românil
or din
Dacia
Traian
ă, vol.
II,
Tipo-
litografi
a H.
Goldne
r, Iași,
1888
16. ^ Dumi
tru
Năstas
e, Ștef
an cel
Mare
împăra
t , în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
17. ^ Ioan
Ursu,
Ștefan
cel
Mare,
domn
al
Moldov
ei de la
12
aprilie
1457
până la
2 iulie
1504,
Editura
de Arte
Grafice
"Anton
escu",
Bucure
ști,
1925
18. ^ Mihai
l
Kogăln
iceanu,
Ștefan
cel
Mare
în
târgul
Băiei,
în
„Opere
, I”,
Bucure
ști,
1974
19. ^ a b c d
e
Ștefa
 n S.
Gorove
i, Maria
Magdal
ena
Székel
y, Prin
ceps
omni
laude
maior.
O
istorie
a lui
Ștefan
cel
Mare,
Mănăst
irea
Putna,
2005
20. ^ Hur
muzaki
-
Densu
șianu,
Docum
ente,
II, 3,
p.170-
171
apud.
Ștefan
S.
Gorove
i, Maria
Magdal
ena
Székel
y, Prin
ceps
omni
laude
maior.
O
istorie
a lui
Ștefan
cel
Mare,
Mănăst
irea
Putna,
2005
21. ^ a b Io
n
Consta
ntin
Chițimi
a, Cron
ica lui
Ștefan
cel
Mare
 (versiu
nea
germa
nă a lui
Sched
el),
Bucure
ști,
Casa
Școalel
or,
1942
22. ^ Alex
andru
I.
Gonța,
O
proble
mă de
geogra
fie
istorică
: locul
unde
s-a dat
bătălia
dintre
Ștefan
cel
Mare și
Petru
Aron
[1457],
în
„Studii.
Revist
a de
istorie”,
vol. 6
(1958)
p. 200
23. ^ Ion
Bogda
n, Doc
ument
ele lui
Ștefan
cel
Mare.
Vol. I:
Hrisoa
ve și
cărți
domne
ști.
1457-
1492,
Editura
Socec
& Co,
1913,
pp.
113-
136
24. ^ a b c d
e f g h i j
k l
Gen
eral
Radu
R.
Rosetti
, Istoria
artei
militare
a
românil
or
până la
mijlocu
l
veacul
ui al
XVII-
lea,
Monito
rul
Oficial
și
Imprim
eriile
Statulu
i,
Bucure
ști,
1947
25. ^ a b Er
nest
Oberlä
nder-
Târnov
eanu,
Emisiu
nile
monet
are
bătute
pe
teritori
ul
Moldov
ei în
vreme
a lui
Ștefan
cel
Mare
(1457-
1504) -
o
analiză
critică,
în
„Cercet
ări
numis
matice”
, nr. IX-
XI,
 Bucure
ști,
2003-
2005
26. ^ a b c d
e f
Șerb
an
Papac
ostea,
Relațiil
e
interna
ționale
ale
Moldov
ei în
vreme
a lui
Ștefan
cel
Mare,
în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504-
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
27. ^ Vale
ntina
Eșanu
(coord.
), Marii
demnit
ari ai
Țării
Moldov
ei în
domnia
lui
Ștefan
cel
Mare
(1457-
1504),
teză de
doctor
at,
Acade
mia de
Științe
a
Moldov
ei,
Institut
ul de
 Istorie,
Chișin
ău,
2015
28. ^ Ion
Neculc
e, O
samă
de
cuvinte
,
Editura
Junime
a, Iași,
1972
29. ^ Solia
trimisă
de
Ștefan
cel
Mare
la
Veneți
a, 8
mai
1477,
accesa
t la 22
ianuari
e 2017
30. ^abcd
e f
Andr
ei
Eșanu
(coord.
), Ștefa
n cel
Mare și
Sfânt
(1457-
1504).
Bibliog
rafie,
Bibliote
ca
Națion
ală a
Republ
icii
Moldov
a,
Chișin
ău,
2004
31. ^ Ghe
orghe
Mihăilă
, Impor
tanța
politică
și
literară
a
 coresp
ondenț
ei lui
Ștefan
cel
Mare
cu
Veneți
a, în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
32. ^ Mihai
l
Gubogl
u,
Mustaf
a
Mehm
et, Cro
nici
turcești
privind
țările
român
e, vol.
I,
Editura
Acade
miei
Republ
icii
Sociali
ste
Român
ia,
Bucure
ști,
1966
33. ^ a b c A
cademi
a
Forțelo
r
Terestr
e, Arta
militară
a
oștilor
român
e în
secolel
e XIV-
 XVI Ar
hivat în
14 mai
2017,
la Way
back
Machin
e.,
accesa
t la 20
ianuari
e 2017
34. ^ a b c d
e f
Nico
lae
Iorga, I
storia
armate
i
român
ești.
Volum
ul 1 :
Pâna
la
1599,
Editura
Ministe
rului de
Război
,
Bucure
ști,
1929
35. ^ ***, I
storia
militară
a
poporu
lui
român.
Vol. II.
Epoca
de
glorie a
oastei
cele
mari,
Editura
Militară
,
Bucure
ști,
1986
36. ^ a b Ni
colae
Stoices
cu, Cur
teni și
slujitori
.
Contrib
uții la
 istoria
armate
i
român
e,
Editura
Militară
,
Bucure
ști,
1968
37. ^ ***, L
etopise
țul de
când s-
a
început
Țara
Moldov
ei -
letopis
ețul lui
Ștefan
cel
Mare,
Editura
Acade
miei
Român
e,
Bucure
ști,
2006
38. ^ a b Ca
rol
König,
Armam
entul
din
dotare
a
oastei
Moldov
ei în
timpul
domnie
i lui
Ștefan
cel
Mare
(1457-
1504),
în
„Revist
a
Muzeel
or”,
Bucure
ști, nr.
3,
2004
39. ^ Scris
oarea
 doctor
ului
Matteo
Murian
o către
Siniori
a
Veneți
ei - 7
decem
brie
1502,
accesa
t la 20
februar
ie 2017
40. ^ a b c d
Petre
P.
Panait
escu, I
storia
Român
ilor,
Editura
Didacti
că șu
Pedag
ogică,
Bucure
ști,
1990
41. ^ a b c P
etre
Otu, B
aia, în
„100
de
mari
bătălii
din
istoria
românil
or”,
Editura
Orizont
uri,
Bucure
ști,
2009
42. ^ Acad
emia
Român
ă, Istori
a
Român
ilor,
vol. IV,
Editura
Enciclo
pedică,
Bucure
 ști,
2001
43. ^ a b Co
rina
Nicoles
cu, Art
a
epocii
lui
Ștefan
cel
Mare.
Relații
cu
lumea
occide
ntală ,
în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
44. ^ a b c d
Mircea
Păcura
riu, Ctit
or de
lăcașe
sfinte,
în
„Limba
noastr
ă”, Nr.
4-6,
anul
XIV,
Chișin
ău,
2004,
accesa
t la 28
septem
brie
2017
45. ^ a b Ce
ntrul
Cultura
l
„Ștefan
cel
Mare”,
Biserici
și
 mănăst
iri,
accesa
t la 28
septem
brie
2017
46. ^ a b c d
e f
Alex
e
Rău, C
ultura
scrisă
în
epoca
lui
Ștefan
cel
Mare și
Sfânt,
în
„Limba
noastr
ă”, Nr.
4-6,
anul
XIV,
Chișin
ău,
2004,
accesa
t la 28
septem
brie
2017
47. ^ a b c d
e f g h i

Doina
Maria
Creang
ă, Valo
ri ale
artei și
civilizaț
iei din
timpul
lui
Ștefan
Cel
Mare,
în
muzeul
Mănăst
irii
Putna,
în
„Codrul
Cosmi
nului”,
nr. 12,
2006
48. ^ B. P.
Hașde
 u, Cron
ica cea
mai
veche
a
Moldov
ei, în
„Arhiva
istorică
a
Român
iei”,
Tom
III,
Bucure
ști,
1867
49. ^ Ioan
Bogda
n, Vec
hile
cronici
moldov
enești
până la
Ureche
,
Bucure
ști,
1891
50. ^ Ioan
Bogda
n, Cron
ici
inedite
atingăt
oare
de
istoria
românil
or,
Bucure
ști,
1895
51. ^ Ștefa
n
Orășan
u, Cev
a
despre
cronicil
e
moldov
ene, în
„Convo
rbiri
Literar
e”,
XXXI,
1897
52. ^ Dimit
rie
Onciul,
 Istoria
românil
or,
Bucure
ști,
1899
53. ^ Ilie
Minea,
Letopis
ețele
moldov
enești
scrise
slavon
ește, în
„Cercet
ări
Istorice
”, I,
1925
54. ^ Ioan
Ursu,
Ștefan
cel
Mare,
Bucure
ști,
1925
55. ^ Ioan
Vlădes
cu, Izv
oarele
istoriei
românil
or, I.
Letopis
ețul de
la
Bistrița
și
Letopis
ețul de
la
Putna,
Bucure
ști,
1926
56. ^ a b Șt
efan
Andree
scu, În
ceputu
rile
istoriog
rafiei
înMold
ova, în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
 Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
57. ^ I.C.
Chițimi
a, Ștef
an cel
Mare
ctitor în
domeni
ul
istoriog
rafiei,
în
„Ștefan
cel
Mare și
Sfânt.
1504 –
2004:
Portret
în
istorie,
Editura
„Mușati
nii”,
Putna,
2003
58. ^ a b Cl
audiu
Parada
is, Co
mori
ale
spiritua
lității
român
ești la
Putna,
Editura
Mitrop
oliei
Moldov
ei și
Sucev
ei, Iași,
1988
59. ^ Ștefa
n cel
Mare
împăra
t-
Limba
Roman
a,
limbaro
mana.
md
Bibliogr
afie
 Boldur,
Alexandr
u, Ștefan
cel Mare,
voievod
al
Moldovei
, Editura
„Carpații”
, Madrid,
1970.
 Centrul
de
Cercetar
e și
Docume
ntare
„Ștefan
cel Mare”
al
Mănăstiri
i
Putna, Șt
efan cel
Mare și
Sfânt.
1504–
2004:
Portret în
istorie,
Editura
„Mușatini
i”, Putna,
2003.
 Chițimia,
Ion
Constant
in, Croni
ca lui
Ștefan
cel Mare
(versiune
a
germană
a lui
Schedel)
 ,
București
, Casa
Școalelor
, 1942.
 Costăch
escu,
Mihai,
Docume
nte
moldove
nești de
la Ștefan
cel Mare,
Institutul
de arte
grafice
„Brawo”,
Iași,
1933.
 Eșanu,
Andrei
(coord.),
Ștefan
cel Mare
și Sfânt
(1457–
1504).
Bibliograf
ie,
Bibliotec
a
Național
ăa
Republici
i
Moldova,
Chișinău,
2004.
 Eșanu,
Valentina
, Marii
demnitari
ai Țării
Moldovei
în
domnia
lui Ștefan
cel Mare
(1457–
 1504),
teză de
doctorat,
Academi
a de
Științe a
Moldovei
,
Institutul
de
Istorie,
Chișinău,
2015.
 Giurescu
,
Constant
in
C., Istori
a
românilor
. Volumul
II, Partea
I, de la
Mircea
cel
Bătrân și
Alexandr
u cel Bun
până la
Mihai
Viteazul,
Fundația
Regală
pentru
Literatur
ă și Artă,
București
, 1943.
 Giurescu
,
Constant
in C.;
Giurescu
, Dinu
C., Istori
a
Românil
or.
Volumul
II (1352–
 1606),
Editura
Ștințifică
și
Enciclop
edică,
București
, 1976.
 Iorga,
Nicolae, I
storia lui
Ștefan
cel Mare,
Institutul
de arte
grafice și
editură
„Minerva
”,
București
, 1904.
 Iorga,
Nicolae, I
storia
armatei
româneșt
i.
Volumul
1 : Pâna
la 1599,
Editura
Ministeru
lui de
Război,
București
, 1929.
 Kirileanu,
G.
T., Ștefa
n Vodă
cel Mare
și Sfânt.
Istorisiri
și
cântece
populare,
Tipografi
a
„Aurora”,
 Focșani,
1904.
 Papacost
ea,
Șerban,
Ștefan
cel Mare
domn al
Moldovei
(1457–
1504),
Editura
Enciclop
edică,
București
, 1990.
 Rosetti,
Radu R.
(general)
, Istoria
artei
militare a
românilor
până la
mijlocul
veacului
al XVII-
lea,
Monitorul
oficial și
imprimeri
ile
statului,
București
, 1947.
 Ureche,
Grigore,
Letopiseț
ul Țării
Moldovei
de când
s-au
descălec
at țara și
de cursul
anilor și
de viața
domnilor
care
scrie de
 la
Dragoș
până la
Aron-
vodă,
Editura
Litera
Internațio
nal,
Chișinău,
1997.
 Xenopol,
Alexandr
u
D., Istori
a
românilor
din Dacia
Traiană,
vol. II,
Tipo-
litografia
H.
Goldner,
Iași,
1888.
 ***, Croni
cile
slavo-
române
din sec.
XV-XVI
publicate
de Ion
Bogdan,
Editura
Academi
ei
Republici
i
Populare
Române,
București
, 1959.
 ***, Leto
pisețul
de când
s-a
început
Țara
 Moldovei
-
letopiseț
ul lui
Ștefan
cel Mare,
Editura
Academi
ei
Române,
București
,
2006. IS
BN 973-
27-1290-
2.

Vezi și
 Lista
bisericilo
r ctitorite
de
Ștefan
cel Mare
 Lista
bătăliilor
lui Ștefan
cel Mare

Legături
externe

Wikime
dia
Comm
ons co
nține
materi
ale
multim
edia
legate
de Ștef
an cel
Mare

 Centrul
de
Cercetar
 e și
Docume
ntare
„Ștefan
cel Mare”
al
Mănăstiri
i
Putna, Sf
ântul
voievod
Ștefan
cel Mare.
Izvoare
 Ștefan al
III-lea
(Ștefan
cel Mare
și Sfînt),
domn al
Moldovei
(1433 -
1504), la
„Istoria.m
d”
 Marius
Teja, Ște
fan cel
Mare Arh
ivat în 24
septembr
ie 2015,
la Wayba
ck
Machine.
, în
„Historia”
, 13 mai
2010
 Copilăria
neștiută
a lui
Ștefan
cel Mare
 514 ani
de la
moartea
domnitor
ului - 42
de bătălii
 și 5
înfrânger
i

v•d•m

[arată]

Familia lui Ștefan cel Mare

BNF: cb13325141k (data)

GND: 119067765

ISNI: 0000 0001 1030 8840

LCCN: n50038453
trol de
oritate
NKC: jn20040226010

SUDOC: 035621761

VIAF: 89758463

WorldCat Identities (via VIAF): 89758463

Categorii:
 Ștefan cel
Mare
 Nașteri în
1433
 Decese în
1504
 Decese pe 2
iulie
 Ctitori de
biserici
români
 Ctitori de
mănăstiri
 Dinastia
Mușatinilor
 Domni și
domnitori ai
Moldovei
 Familia
Mușatinilor
 Monarhi din
secolul al
 XV-lea din
Europa
 Nobili
români
 Români pe
mărci
poștale
românești
 Români pe
monede și
bancnote din
Republica
Moldova
 Români pe
monede și
bancnote
românești
 Români din
secolul al
XV-lea
 Români din
secolul al
XVI-lea
 Români pe
medalii
românești
 Sfinți români
 Eroi români
 Ultima editare a
paginii a fost
efectuată la 14
noiembrie 2023,
ora 15:07.