Ștefan cel Mare

.
Ștefan cel Mare
Domn al Moldovei

Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor,

considerată cea mai exactă reprezentare a domnului.

Date personale

Născut 1438 sau 1439

Borzești (azi în județul Bacău)

Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)

Suceava

Înmormântat Mănăstirea Putna

Părinți Bogdan al II-lea al Moldovei

Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)

Maria din Mangop (1472 - 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)

Copii Petru Rareș

Elena
Bogdan[*]
Bogdan al III-lea cel Orb
Alexandru of Moldavia[*]

Ocupație suveran[*]
domn al Moldovei

Apartenență nobiliară

Titluri domnitor al Moldovei[*]

Familie nobiliară Dinastia Mușatinilor

Domnie
 Domnie 1457 - 2 iulie 1504

Predecesor Petru Aron

Succesor Bogdan al III-lea cel Orb

Modifică date / text

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava),

supranumit Ștefan cel Mare . , Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind
timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României,
înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste
calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie
de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite
din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova
atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de
stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate
victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei
Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată
în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel
mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la
Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-
Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În
anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în
Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-
Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte Imperiului Otoman, obținând condiții
foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva
intacte instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii un număr mare
de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau
la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă
Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.
A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din
Mangop - din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos,
căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe
fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind
înmormântat la Mănăstirea Putna.

Ioan de Hunedoara
Ioan de Hunedoara
 Date personale

Născut ~ 1407
Hunedoara, Regatul Ungariei

Decedat 11 august 1456 (49 de ani)

Zemun, Regatul Ungariei

Înmormântat Catedrala Sfântul Mihail din Alba

Iulia

Cauza decesului cauze naturale (pestă)

Părinți Voicu (Vajk)

Elisabeta de Margina

Frați și surori N. Hunyadi[*]

Căsătorit cu Erzsébet Szilágyi

Copii Matia Corvin,

Ladislau Huniade

Cetățenie Regatul Ungariei

Religie catolicism

Ocupație lider
politician

Activitate

Ban al Severinului

În funcție
 1438 - ?

Voievod al Transilvaniei

În funcție

1441 - 1446
Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-
lea
1448

Predecesor Ladislau al V-lea Jakcs

Nicolae de Ujlak

Succesor Emeric Bebek I

Ioan de Rozgony

Regent al Regatului Ungariei

În funcție

1446 - 1452

Activitate

A luptat pentru Regatul Ungariei

Bătălii / Războaie Cruciada de la Varna

Asediul Belgradului

Decorații și distincții

Semnătură

Modifică date / text

Ioan de Hunedoara cunoscut și ca Iancu de Hunedoaraa fost ban al

Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-
1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al regatului
între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Origini
Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409,
pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl
lui Ioan a fost un român[1], sau cuman[2] "un om destul de modest al comitatului pur
românesc Hunedoara
Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se
spune că ar fi fost de origine greacă și chiar înrudită cu basileii Bizanțului.[6]
 Domnia și luptele duse de Ioan de
Hunedoara[modificare | modificare sursă]

Ioan de Hunedoara în luptă cu husiții; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy
Ioan de Hunedoara

La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a

pătruns în Transilvania prin Țara Românească. În data de 18 martie 1442 oastea
condusă de Ioan de Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere de
Alba Iulia. Episcopul Transilvaniei, Gheorghe Lepeș, a murit în lupta respectivă.
Câteva zile mai târziu, cu efective întărite, oastea regală maghiară a învins în Bătălia
de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt asediului otoman al cetății. În bătălia de
la Sibiu armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul Mezid omorât. Armata
regală maghiară a trecut la contraofensivă Țara Românească, unde l-a impus pe
tron pe Basarab al II-lea (1442-1443). În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o
armată numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Șehabeddin Pașa.
Confruntarea de forțe s-a concretizat în 2 septembrie 1442 în Bătălia de pe Ialomița,
încununată cu victoria lui Ioan de Hunedoara.[10]
În plan intern în vara anului 1443 a încheiat un armistițiu pe doi ani cu Frederic III de
Habsburg, tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei,
Ladislau Postumul. După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de
Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind
astfel tutorele minorului Ladislau Postumul.
Din punct de vedere militar regele Vladislav I al Ungariei la începutul domniei s-a
sprijinit și pe serbi, și astfel în „Campania cea Lungă” sau Cruciada de la
Varna (1443-1444) produce importante pierderi Semilunei otomane; această
campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a
fost una de durată -coroana ungară, la insistențele papalității, organizează o nouă
cruciadă antiotomană. Bătălia de la Varna a însemnat un dezastru pentru creștini,
regele Ungariei pierzându-și acolo viața.

Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze

Castelul Hunedoarei.

În 1448 Ioan de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-

lea, și continuat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo
Polje din octombrie 1448 din cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării
lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival
Gheorghe Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania și conduse
de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat
prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l, pentru o perioadă, în temnițele
fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După rezolvarea
diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o
expediție punitivă împotriva prințului sârb, care a fost nevoit să accepte condiții de
pace foarte aspre.
În 1450, în orașul liber regesc Pojon (astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a
negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns
la un acord. Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică împotriva
regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan de Hunedoara a
renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul
anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau comite de Bistrița-
Năsăud și căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei
„Leii de Bistrița”.