Ioan de Hunedoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Ioan de Hunedoara

Date personale

Născut ~ 1407
Hunedoara, Regatul Ungariei 

Decedat 11 august 1456 (49 de ani)

Zemun, Regatul Ungariei 

Înmormântat Catedrala Sfântul Mihail din Alba

Iulia 

Cauza decesului cauze naturale[*] (pestă) 

Părinţi Voicu (Vajk)

Elisabeta de Margina

Fraţi şi surori N. Hunyadi[*] 

Căsătorit cu Erzsébet Szilágyi

Copii Matia Corvin,

Ladislau Huniade
 Cetăţenie  Regatul Ungariei 

Ocupaţie lider
politician 

Activitate

Ban al Severinului

În funcţie

1438 - ?

Voievod al Transilvaniei

În funcţie

1441 - 1446
Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek
al II-lea
1448

Predecesor Ladislau al V-lea Jakcs

Nicolae de Ujlak

Succesor Emeric Bebek I

Ioan de Rozgony

Regent al Regatului Ungariei

În funcţie

1446 - 1452

Activitate

A luptat pentru Regatul Ungariei

Bătălii / Cruciada de la Varna

Războaie Asediul Belgradului

Decoraţii şi distincţii

Semnătură

Modifică date / text 

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sârbă Janko

Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut şi ca Iancu de
Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a
fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-
 1446, guvernator şi regent al Ungariei între 1446-1453 şi căpitan general al regatului între 1453-
1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Cuprins

 1Origini
 2Domnia şi luptele duse de Ioan de Hunedoara
 3Asediul Belgradului. Moartea
 4Arborele genealogic al familiei Huniade[11]

 5Omagieri
o 5.1Numismatică
 6Referinţe
 7Bibliografie
 8Lectură suplimentară
 9Legături externe
 10Vezi şi

Origini[modificare | modificare sursă]
Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite
deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român[1],
sau cuman[2][3] Voicu/Voik/Vajk Corvin[4], "un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc
Hunedoara", iar bunicul se numea Şerb/Csorba [5]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet
Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine greacă şi chiar
înrudită cu basileii Bizanţului.[6]
În favoarea originii etnice româneşti a voievodului există mai multe argumente. De exemplu, până în
anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulţi cronicari ai epocii referindu-se la
originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matei Corvin, a devenit rege, Frederic de
Habsburg i-a reproşat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Matei, la rândul său, când i
se reproşa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale romane.[7][8]
Blazonul

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de
la Sigismund de Luxemburg domeniul şi castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de
arme în luptele cu turcii.
Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi
fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate
tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.[9]

Domnia şi luptele duse de Ioan de

Hunedoara[modificare | modificare sursă]

Ioan de Hunedoara în luptă cu husiţii; ilustraţie din Cronica lui János Thuróczy

Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care îşi avea domeniul feudal la
Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timişoara, voievod al Transilvaniei şi
regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogaţi nobili ai Europei timpului său.
Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări
în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaţilor ungari, printre care
familiile Cillei, Gara, Ujlaki şi Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aştepta un copil,
viitorul Ladislau V Postumul, în speranţa că o vor putea domina cu uşurinţă şi, pe această cale, îşi
vor subordona puterea de stat.

Iancu de Hunedoara în Chronica Hungarorum, Brno 1488

Iancu a susţinut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea

mică şi mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, cu palatinul Lőrinc Héderváry şi cu episcopul Simon
Rozgonyi, dorea în fruntea ţării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de
expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al
Poloniei din 1434.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al
Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, şi încoronarea sa la 17 iulie la Alba
Iulia, au dus la declanşarea unui sângeros război civil, în provinciile de sud şi nord ale Regatului
Ungar (astăzi Slovacia), care a durat până în 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de
Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredinţată
în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reuşit să imprime Ungariei o linie politică
predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493)
şi cu Jan Jiskra, aliatul acestuia şi adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
Ioan de Hunedoara

La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a pătruns în

Transilvania prin Ţara Românească. În data de 18 martie 1442 oastea condusă de Ioan de
Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere de Alba Iulia. Episcopul
Transilvaniei, Gheorghe Lepeş, a murit în lupta respectivă. Câteva zile mai târziu, cu efective
întărite, oastea regală maghiară a învins în Bătălia de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt
asediului otoman al cetăţii. În bătălia de la Sibiu armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul
Mezid omorât. Armata regală maghiară a trecut la contraofensivă Ţara Românească, unde l-a impus
pe tron pe Basarab al II-lea (1442-1443). În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o armată
numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Şehabeddin Paşa.
Confruntarea de forţe s-a concretizat în 2 septembrie 1442 în Bătălia de pe Ialomiţa, încununată cu
victoria lui Ioan de Hunedoara.[10]
În plan intern în vara anului 1443 a încheiat un armistiţiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg,
tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau Postumul. După
moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic şi este
numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul.
Din punct de vedere militar regele Vladislav I al Ungariei la începutul domniei s-a sprijinit şi pe serbi,
şi astfel în „Campania cea Lungă” sau Cruciada de la Varna (1443-1444) produce importante
pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10
ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistenţele papalităţii, organizează o
nouă cruciadă antiotomană. Bătălia de la Varna a însemnat un dezastru pentru creştini, regele
Ungariei pierzându-şi acolo viaţa.
Cruciada de la Varna din 1444, aşa cum apare în ediţia din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze

În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan
de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul şi Crişana. Deoarece anarhia rezultată ca
urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Ioan a fost ales regent al Ungariei (Regni
Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau Postumul. Prima sa acţiune ca
regent, a fost să-l atace pe împăratul romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-
l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia şi Carniola şi a ameninţat
chiar Viena, datorită dificultăţilor din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un
armistiţiu cu Frederic, care a durat doi ani.
După înfrângerea de la Kosovo Polje, Ioan intră în Moldova şi îl înscăunează pe vărul său Bogdan al
II-lea, (tatăl lui Ştefan cel Mare).

Castelul Hunedoarei.

În 1448 Ioan de Hunedoara a primit titlul de Prinţ (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea, şi continuat
luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo Polje din octombrie 1448 din cauza
superiorităţii numerice a turcilor şi a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, şi a
vechiului său rival Gheorghe Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania şi conduse
de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat prizonier pe Ioan de
Hunedoara, aruncându-l, pentru o perioadă, în temniţele fortăreţei Smederevo, de unde a fost
răscumpărat de aliaţii săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroşii săi oponenţi din Ungaria, Ioan
de Hunedoara a condus o expediţie punitivă împotriva prinţului sârb, care a fost nevoit să accepte
condiţii de pace foarte aspre.
În 1450, în oraşul liber regesc Pojon (astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic
al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulţi duşmani ai săi
l-au acuzat de o conspiraţie politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan
intern, Ioan de Hunedoara a renunţat la titlul şi funcţia de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la
începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau comite de Bistriţa-Năsăud şi
căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei „Leii de Bistriţa”.
Asediul Belgradului. Moartea[modificare | modificare sursă]
Turcii au rupt armistiţiul în 1454 şi au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie
împotriva lor la Kruševac (se pronunţă Cruşevaţ), unde i-a zdrobit cu desăvârşire. Miza cea mai
mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o
cucerească. La rândul lui Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei şi a chemat oameni de la oraşe şi
sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Ţara Românească, l-a ajutat pe Vlad Ţepeş să-şi
recapete tronul şi a reuşit să adune din Transilvania 20.000 de soldaţi şi mici nobili. De această dată
a beneficiat şi de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reuşit să adune o armată de
oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăştii de circa 27-28.000 de ţărani cu toată opoziţia
nobililor şi a orăşenilor.
Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, şi a fost deosebit de puternic. Însă, flota
cruciată a câştigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea
oraşului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23
iulie creştinii atacau tabăra turcilor. Concepţia strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă
pe sultan în ciuda raportului de forţe defavorabil creştinilor şi să obţină cea mai mare victorie de
până atunci a creştinătăţii împotriva turcilor.
Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obţinută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai
fericit moment al vieţii sale” şi a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase
la amiază ca o reamintire pentru credincioşi de a veni la rugăciune pentru apărarea cetăţii
Belgradului. Acest obicei există şi astăzi iar trasul clopotelor la amiază este atribuit în mod expres
victoriei obţinute de Iancu împotriva turcilor, împotriva prigonitorilor creştinismului. În urma victoriei
în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul
Constantinopolului papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui
Cristos”.
Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după
victoria creştinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de linişte relativă la graniţa de sud est a
regatului maghiar.
Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă
înscris „s-a stins lumina lumii”. Până şi sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său:
„Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut,
niciodată, un asemenea om.”

Arborele genealogic al familiei Huniade[11][modificare | modificare

sursă]

Mengu-Timur
│ Mengu-Timur
Thocomerius

Basarab I
│
Cneaz cuman (?) ∞ ... Basarab
│ │
|─────────┐──────|
│
Both
│
┌───────────┴──────────┐
 Csorba/Sorb/Şerb(∞Édua) Rados
│
┌──────────────┬────────────────────|
─────────────────────────────────---------------------┐
Rados Magos Vajk/Voicu(∞Erzsébet
Morzsinai/Elisabeta de Margina) Candachia
│
┌───────────|--------─────——
────────────────┐─────────┐──────——──┐─────——──┐─────——──┐
János Ioan de Hunedoara/János(∞Erzsébet
Szilágyi) Iván Vajk Erzsébet Klára Mária
1395-1400 1407-1456
┌───────────┴─────────┐
László Matia Corvin (Matei
Corvin) (o-o Borbála Edelpeck)
1431-1457 1443-1490
++ │
Ion Corvin (Corvin János)
(∞Frangepán Beatrix)
1473-1504
│
┌───────────┴─────────┐
Elisabeta Corvin Kristóf Corvin
1496-1508 1499-1504
++ ++

Pecetea lui Ioan de Hunedoara

Mormântul lui Ioan de Hunedoara în nava de sud a Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia

Omagieri[modificare | modificare sursă]
Numismatică[modificare | modificare sursă]
La împlinirea a 575 de ani de când Ioan de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei, Banca
Naţională a României a pus în circulaţie, la 4 aprilie 2016, în atenţia colecţionarilor, o monedă
de aur şi o alta de alamă, de circulaţie.[12]

 Moneda de aur are titlul de 900‰, are valoarea nominală de 100 de lei (RON), este rotundă,
cu diametrul de 21 mm, are greutatea de 6,452 g şi cantul este zimţat. Întregul tiraj de 250 de
exemplare este de calitate proof.[12]

 Moneda de alamă de circulaţie are valoarea nominală de 50 de bani, este rotundă, cu

diametrul de 23,75 mm, are greutatea de 6,1 g, de calitate UNC (necirculată), iar cantul este
inscripţionat cu textul ROMANIA, de două ori, cu câte o steluţă între cuvinte. Tirajul acestor
monede este de 1.000.000 de exemplare.[12]
Ambele monede au putere de circulaţie pe teritoriul României.[12]