Iancu de Hunedoara

Iancu de Hunedoara (1441-1456) a fost fiul unui cneaz român din Ţara Haţegului.
Tatăl său, Voicu, fiul lui Şerb, curtean în slujba lui Sigismund de Luxemburg, a fost
înnobilat de rege, datorită faptelor sale, primind în 1409 domeniul Hunedoarei, cuprinzând
cetatea şi vreo 40 de sate. Iancu a urmat cariera militară a tatălui său, fiind luat de rege în
serviciul regal în 1430 datorită calităţilor sale de foarte bun oştean.

În 1433-1434 a participat la campania organizată de rege împotriva husiţilor din

Cehia, cunoscând modul de luptă husit, bazat pe pedestrimea uşoară şi tabăra de căruţe
legate cu lanţuri, mod pe care îl va folosi cu succes în luptele cu turcii.În 1438, Albert de
Austria, nepotul şi urmaşul lui Sigismund la tronul Ungariei, i-a conferit deminitatea de Ban
al Severinului. Misiunea sa era de a asigura apărarea graniţei de sud pe linia Dunării,
mereu încălcată de turci. În acest timp, Iancu reuşește să-şi formeze un mare domeniu din
numeroase moşii în Banatul de Severin, Caraş, Arad, Timiş, Cenad, Hunedoara şi în părţi
din Ungaria. Iancu de Hunedoara a fost căsătorit cu Elisabeta Szilagy, căsătorie din care
s-au născut doi fii, Ladislau şi Matia, viitorul rege al Ungariei. În 1441 , Iancu de
Hunedoara reuşeşte să înfrângă o oaste turcească în Serbia. În 1442, turcii şi-au arătat
planul de a subjuga Tara Românească, inclusiv Transilvania era ameninţată. În
septembrie 1442 Iancu a repurtat o victorie deplină asupra oastei turceşti de 80000 de
oameni pe cursul superior al râului Ialomiţa. Trcerea carpaţilor şi lupta de pe Ialomiţa a
marcat începutul acţiunii militare ofensive a voievodului, el fiind acum cel care putea să
conducă o coaliţie europeană antiotomană.

În 1446 Iancu de Hunedoara devine guvernator al Ungariei, fiind susţinut în acest

demers de mica nobilime maghiară. În toamana anului 1448, Iancu de Hunedoara a
întreprins ultima sa campanie ofensivă împotriva Imperiului Otoman. Cu o oaste de circa
240000 de oameni, în mare parte mercenari, fără nici un ajutor din exterior, cu excepţia
albanezului Gheorghe Castriotul Skanderbeg, Iancu de Hunedoara s-a confruntat cu
otomanii care aveau o armată triplă, între 17-19 octombrie 1448 la Câmpia Mierlei
(Kossovopolje). Lupta s-a încheiat cu o înfrângere grea pentru români. Autoritatea şi
poziţia politică a lui Iancu de Hunedoara s-a aflat într-un oarecare declin după
Kossovopolje. El a renunţat în 1452 la demnitatea de regent, rămânând doar căpitan
general al regatului şi comite de Bistriţa. În 1452 încheia un armistiţiu, iar în 1452 pacea
de la Adrianopol cu Mahomed al II-lea. După cădera Constantinopolului în 1453, situaţia
Ungariei şi a Ţărilor Române s-a agravat continuu.

În primăvara anului 1456, Mahomed al II-lea ordonase pregătirea unei campanii de

cucerire a cetăţilor Belgrad şi Semendria, obstacole principale în calea înaintării otomane
spre centrul Europei. Flota lui Iancu de Hunedoara a distrus flota turcă la 14 iulie, fiind
astfel spartă blocada. Asaltul general a fost ordonat de sultan la 21 iulie, acesta fiind
respins de apărători, în ziua următoare. Iancu, cu oştenii săi, a reuşit să provoace
otomanilor grele pierderi, silindu-i să se retragă. Otomanii au avu 24000 de morţi, cam toţi
atâţia în timpul retragerii, iar 4000 de oastaşi au fost luaţi prizonieri. Creştinii au pierdut
doar vreo 4000 de oameni.

La vestea acestei mari victorii, Iancu era caracterizat drept „atlet al lui Hristos”. La 11
august 1456, însă, Iancu se stinge de ciumă la Zemun, lângă Belgrad. A fost înmormântat,
în catedrala catolică de la Alba Iulia, lângă fratele său mai tânăr, Ioan.