Ioan de Hunedoara

Ioan de Hunedoara

Date personale
~ 1407
Născut
Hunedoara, România
11 august 1456 (49 de ani)
Decedat
Zemun, Serbia
Înmormântat Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia
Voicu (Vajk)
Părinți
Elisabeta de Margina
Căsătorit cu Erzsébet Szilágyi
Matia Corvin,
Copii
Ladislau Huniade
Cetățenie Regatul Ungariei
lider
Ocupație
om politic
Ban al Severinului
În funcție
 1438 - ?
Voievod al Transilvaniei
În funcție
1441 - 1446
Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea
1448
Ladislau al V-lea Jakcs
Predecesor
Nicolae de Ujlak
Emeric Bebek I
Succesor
Ioan de Rozgony
Regent al Regatului Ungariei
În funcție
1446 - 1452
Activitate
A luptat pentru Regatul Ungariei
Cruciada de la Varna
Bătălii / Războaie
Asediul Belgradului
Decorații și distincții
Semnătură
Semnătură

Modifică date / text  

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi

János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană
Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ
Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 - d. 11 august
1456) a fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al
Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între
1446-1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare
comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Origini
Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie
înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de
Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român[1], sau
cuman[2][3] Voicu/Voik/Vajk Corvin[4], "un gentilom destul de
modest al comitatului pur românesc Hunedoara", iar bunicul se
numea Șerb/Csorba [5]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai
(Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de
origine greacă și chiar înrudită cu basileii Bizanțului.[6]

În favoarea originii etnice românești a voievodului există mai

multe argumente. De exemplu, până în anul 1439, Iancu este
numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii
referindu-se la originea românească a acestuia. După ce fiul său,
Matei Corvin, a devenit rege, Frederic de Habsburg i-a reproșat că
nu are origini regale, ci că are un tată român. Matei, la rândul său,
când i se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la
originile sale romane.[7][8]
Blazonul

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara),

când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul și
castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în
luptele cu turcii.

Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către

Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui
Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un
frate tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când
unul dintre copii avea tatăl diferit.[9].

Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara

Ioan de Hunedoara în luptă cu husiții; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy
Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care
își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al
Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent
al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului
său.

Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o

perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron.
Marea majoritate a magnaților ungari, printre care familiile Cillei,
Gara, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care
aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor
putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona
puterea de stat.

Iancu de Hunedoara în Chronica Hungarorum, Brno 1488

Iancu a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea
(Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu
Ioan Huniade, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon
Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în
împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea
acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al
Poloniei din 1434.

Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al

Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440,
venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la
Alba Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros război civil, în
provinciile de sud și nord ale Regatului ungar (astăzi Slovacia),
care a durat până în 1441.

Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui

Vladislav I al Ungariei, Ioan de Hunedoara a fost răsplătit din plin
de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată
în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit
să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană,
conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-
1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al
Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
Iancu de Hunedoara

Liniștea internă a fost obținută prin încheierea în vara anului 1443

a unui armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele,
după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei,
Ladislau Postumul. După moartea prematură în 1444 a regelui
Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit
regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului
Ladislau Postumul. Din punct de vedere militar regele Vladislav I
la începutul domniei s-a sprijinit și pe serbi, și astfel în "Campania
cea Lungă" (1443-1444) produce importante pierderi Semilunei
otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă
semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -
coroana ungară, la insistențele papalității, organizeaza o nouă
cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, care se încheie cu un
dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.
Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' -
Cronici Poloneze

În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu,

alcătuit din cinci Căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în
guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia
rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control,
Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5
iunie 1446 în numele regelui Ladislau Postumul. Prima sa acțiune
ca regent, a fost să-l atace pe împăratul romano-german Frederic
al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce
a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar
Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a
fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi
ani.

După înfrângerea de la Kosovo Polje, Iancu intră în Moldova și îl

înscăunează pe vărul său Bogdan al II-lea, (tatăl lui Ștefan cel
Mare).
Castelul Hunedoarei.

În 1448 Iancu de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la

Papa Nicolae al V-lea, și continuat luptele împotriva otomanilor. A
fost învins în bătălia de la Kosovo (1448) din octombrie 1448 din
cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea,
pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Gheorghe
Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania și
conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul
bătăliei. Branković l-a luat prizonier pe Ioan de Hunedoara,
aruncându-l, pentru o perioadă, în temnițele fortăreței Smederevo,
de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După rezolvarea
diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de
Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului serb,
care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.

În 1450, în orașul liber regesc Pozsony, (citește [Pojoni]; astăzi

Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea
termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord.
Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică
împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan
intern, Ioan de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al
Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan de
Hunedoara a fost numit de Ladislau conte de Bistrița-Năsăud și
Căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul
familiei „Leii de Bistrița”.

Asediul Belgradului. Moartea

Turcii au rupt armistițiul în 1454 și au asediat Semendria, dar
Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva lor la Kruševac (se
pronunță Crușevaț), unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai
mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea
se pregătea intens să o cucerească. La rândul lui Iancu a luat
măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate
să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-
a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune
din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a
beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a
reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase,
furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor
și a orășenilor.

Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost

deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă
distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica
aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie.
Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii
atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-
a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe
defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până
atunci a creștinătății împotriva turcilor.

Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Iancu

de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale” și a
ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa, de
atunci încoace, să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică
a credincioșilor la rugă pentru apărarea orașului. Această practică,
a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradițional
sărbătoririi internaționale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra
oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul
Constantinopolului. Tot Papa Calixt al III-lea, l-a numit pe Iancu de
Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Iancu de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în

tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după victoria creștinilor de la
Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de
sud est a regatului maghiar.

Iancu de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala

Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”.
Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul
său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am
întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un
asemenea om.”

Arborele genealogic al familiei Huniade[10]

Mengu-Timur

│ Mengu-Timur

Thocomerius

Basarab I

│
Cneaz
cuman ∞ ... Basarab
│
│
|
─────────┐──────|

Both

┌───────────┴──────────┐
 Csorba/Sorb/
Șerb(∞Édua) Rados
│

┌──────────────┬────────────────────|
─────────────────────────────────------
---------------┐
Rados Magos
Vajk/Voicu(∞Erzsébet Morzsinai/Elisabeta de
Margina) Candachia
│

┌───────────|--------─────——
────────────────┐─────────┐──────——
──┐─────——──┐─────——──┐
János Ioan de
Hunedoara/János(∞Erzsébet Szilágyi) Iván
Vajk Erzsébet Klára Mária
1395-1400 1407-
1456

┌───────────┴─────────┐
László
Matia Corvin (Matei Corvin) (o-o Borbála
Edelpeck)
 1431-145d
1443-1490
++
│

Ion Corvin (Corvin János) (∞Frangepán

Beatrix)

1473-1504

┌───────────┴─────────┐
Elisabeta
Corvin Kristóf Corvin
1496-1508
1499-1504
++
++

Pecetea lui Ioan de Hunedoara

 Mormântul lui Ioan de Hunedoara în nava de sud a Catedralei Romano-Catolice din
Alba Iulia

Omagieri
Numismatică

La împlinirea a 575 de ani de când Ioan de Hunedoara a devenit

voievod al Transilvaniei, Banca Națională a României a pus în
circulație, la 4 aprilie 2016, în atenția colecționarilor, o monedă de
aur și o alta de alamă, de circulație.[11]

Moneda de aur are titlul de 900‰, are valoarea nominală de 100

de lei (RON), este rotundă, cu diametrul de 21 mm, are
greutatea de 6,452 g și cantul este zimțat. Întregul tiraj de 250
de exemplare este de calitate proof.[11]
Moneda de alamă de circulație are valoarea nominală de 50 de
bani, este rotundă, cu diametrul de 23,75 mm, are greutatea de
6,1 g, de calitate UNC (necirculată), iar cantul este inscripționat
cu textul ROMANIA, de două ori, cu câte o steluță între cuvinte.
Tirajul acestor monede este de 1.000.000 de exemplare.[11]

Ambele monede au putere de circulație pe teritoriul României.[11]

Referințe
1. ^ Ioan Aurel Pop, Din mâinile valahilor schismatici, Editura Litera,
2011, p. 347
2. ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold
Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7. p. 394
3. ^ Acta Orientalia Academiae Scientiarum Hungaricae, p. 425,
427
4. ^ Drăghicescu, Dumitru, Marea Unire a românilor cu românii:
1918. Banatul și Transilvania; Bucovina și Basarabia. Ediție îngrijită
și prefațată de Virgiliu Constantinescu-Galiceni. Editura Albatros,
București, 2001, pp.74-75
5. ^ Bán Mór: Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi. pag. 394.
Editura Gold Book, 2o1o ISBN 978 963 426 182 7
6. ^ Bonfini, Antonio (1690). Historia Pannonica: sive Hungaricarum
Rerum Decades IV et Dimidia. p. 304.
7. ^ Marius Diaconescu. „Matia Corvin, românul de pe tronul
Ungariei” . Accesat în 24 februarie 2018. Parametru necunoscut
|citat= ignorat (ajutor)
8. ^ Pop, Ioan Aurel (2016). Istoria Transilvaniei (ed. II). Cluj-Napoca.
pp. 92, 95. Parametru necunoscut |coautori= ignorat (posibil,
|author=?) (ajutor)
9. ^ Heltai Gáspár: Krónika az magyaroknak dolgairól (în limba
maghiară)
10. ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold
Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7.
11. ^ a b c d Banca Națională a României: Emisiune numismatică
dedicată împlinirii a 575 de ani de când Iancu de Hunedoara a
devenit voievod al Transilvaniei. Accesat la 1 aprilie 2016

Bibliografie
Manole Neagoe, Pagini legendare din istoria poporului român,
Editura Ion Creangă, București, 1981
Adrian Andrei Rusu, Întregiri și interpretări privitoare la itinerariile
lui Iancu de Hunedoara, în AIIX, XXVII, 1990

Lectură suplimentară
Iancu de Hunedoara: monografie, Camil Mureșan, Editura
Știinifică, 1968
Ioan de Hunedoara și Românii din vremea sa: studii, Adrian
Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, 1999
John Hunyadi: Defender of Christendom, Camil Mureșanu,
Editura Center for Romanian Studies, 2001

Legături externe
Ileana Căzan, Eugen Denize: Marile puteri și spațiul românesc în
secolele XV-XVI
Adrian Andrei Rusu: Heraldica transilvană a lui Ioan de
Hunedoara
 Iancu de Hunedoara la enciclopediaromaniei.ro
Corvinestii: mit si adevar , 5 decembrie 2005, Carmen
Preotesoiu, Jurnalul Național
Pe urmele Corvinestilor in Ungaria , 21 martie 2007, Stefan
Ciocan, România liberă
Armele secrete ale lui Iancu de Hunedoara împotriva turcilor ,
22 iulie 2013, Adevărul - articol Historia
en Enciclopedia Britannica despre Ioan Huniade

Monede cu caracter comemorativ dedicate împlinirii a 575 de

ani de când Iancu de Hunedoara a devenit voievod al
Transilvaniei , 01.04.2016, bnr.ro

Vezi și
Familia Huniade
Istoria Timișoarei
Listă de voievozi ai Transilvaniei
 Predecesor: Succesor:
Voievod al Transilvaniei
Ladislau al V-lea Emeric Bebek I
1441-1446
Jakcs

Voievod al Transilvaniei
Succesor:
Predecesor: împreună cu Emeric Bebek
Ioan de Rozgony
Nicolae de Ujlak al II-lea
1448

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Ioan_de_Hunedoara&oldid=12136870

Ultima modificare efectuată acum 7 luni de către Sîmbotin.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 , exceptând cazurile în care se

specifică altfel.