Ioan de Hunedoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Ioan de Hunedoara

Iancu Hunedoara.jpg

Date personale

Născut ~ 1407

Hunedoara, România Modificați la Wikidata

Decedat 11 august 1456 (49 de ani)

Zemun, Serbia Modificați la Wikidata

Înmormântat Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia Modificați la Wikidata

Cauza decesului cauze naturale[*] (pestă) Modificați la Wikidata

Părinți Voicu (Vajk)

Elisabeta de Margina

Căsătorit cu Erzsébet Szilágyi

Copii Matia Corvin,

Ladislau Huniade

Cetățenie Flag of Vladislaus I of Hungary.svg Regatul Ungariei Modificați la Wikidata

Ocupație lider

om politic Modificați la Wikidata

Activitate

Ban al Severinului

În funcție

1438 - ?

Voievod al Transilvaniei

În funcție

1441 - 1446

Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea

1448

Predecesor Ladislau al V-lea Jakcs

Nicolae de Ujlak
Succesor Emeric Bebek I

Ioan de Rozgony

Regent al Regatului Ungariei

În funcție

1446 - 1452

Activitate

A luptat pentru Regatul Ungariei

Bătălii / Războaie Cruciada de la Varna

Asediul Belgradului

Decorații și distincții

Semnătură

Signature of János Hunyadi.jpg

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján
Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau
Ioan Corvin, n. ca. 1407 - d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al
Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al
regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Cuprins

1 Origini

2 Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara

3 Asediul Belgradului. Moartea

4 Arborele genealogic al familiei Huniade[10]

5 Omagieri

5.1 Numismatică

6 Referințe

7 Bibliografie

8 Lectură suplimentară

9 Legături externe

10 Vezi și
Origini

Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de
către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român[1], sau cuman[2][3]
Voicu/Voik/Vajk Corvin[4], "un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara", iar
bunicul se numea Șerb/Csorba [5]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre
care se spune că ar fi fost de origine greacă și chiar înrudită cu basileii Bizanțului.[6]

În favoarea originii etnice românești a voievodului există mai multe argumente. De exemplu, până în anul
1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la originea
românească a acestuia. După ce fiul său, Matei Corvin, a devenit rege, Frederic de Habsburg i-a reproșat că
nu are origini regale, ci că are un tată român. Matei, la rândul său, când i se reproșa că nu are origini regale,
făcea trimitere la originile sale romane.[7][8]

Blazonul

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de la Sigismund
de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu
turcii.

Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul
nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele
(Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.[9]

Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara

Ioan de Hunedoara în luptă cu husiții; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy

Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A
devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era
unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.

Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de
succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților ungari, printre care familiile Cillei, Gara, Ujlaki și Szécsi,
o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o
vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona puterea de stat.

Iancu de Hunedoara în Chronica Hungarorum, Brno 1488

Iancu a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea mică și
mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon Rozgonyi, dorea în
fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană.
Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.

Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la
6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la
declanșarea unui sângeros război civil, în provinciile de sud și nord ale Regatului ungar (astăzi Slovacia),
care a durat până în 1441.

Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de Hunedoara a
fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea
de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană,
conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și
adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.

Iancu de Hunedoara

Liniștea internă a fost obținută prin încheierea în vara anului 1443 a unui armistițiu pe doi ani cu Frederic III
de Habsburg, tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau Postumul.
După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit
regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul. Din punct de vedere
militar regele Vladislav I la începutul domniei s-a sprijinit și pe serbi, și astfel în "Campania cea Lungă"
(1443-1444) produce importante pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace
favorabilă semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistențele
papalității, organizeaza o nouă cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, care se încheie cu un dezastru
pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.

Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze

În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci Căpitani generali, Ioan de
Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a
acestei diviziuni a scăpat de sub control, Ioan a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5
iunie 1446 în numele regelui Ladislau Postumul. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul
romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt
ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de
Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.

După înfrângerea de la Kosovo Polje, Ioan intră în Moldova și îl înscăunează pe vărul său Bogdan al II-lea,
(tatăl lui Ștefan cel Mare).
Castelul Hunedoarei.

În 1448 Ioan de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea, și continuat luptele
împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo (1448) din octombrie 1448 din cauza
superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său
rival Gheorghe Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania și conduse de Skanderbeg,
împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l,
pentru o perioadă, în temnițele fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După
rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție
punitivă împotriva prințului serb, care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.

În 1450, în orașul liber regesc Pozsony, (citește [Pojoni]; astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu
Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi
l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern,
Ioan de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul
anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau conte de Bistrița-Năsăud și Căpitan general al
regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei „Leii de Bistrița”.

Asediul Belgradului. Moartea

Turcii au rupt armistițiul în 1454 și au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva lor
la Kruševac (se pronunță Crușevaț), unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai mare era cetatea
Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească. La rândul lui Iancu a luat
măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat
în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania
20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De
asemenea a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-
28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor.

Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată
a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta
decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau
tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului
de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva
turcilor.

Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit
moment al vieții sale” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase la amiază ca
o reamintire pentru credincioși de a veni la rugăciune pentru apărarea cetății Belgradului. Acest obicei
există și astăzi iar trasul clopotelor la amiază este atribuit în mod expres victoriei obținute de Iancu
împotriva turcilor, împotriva prigonitorilor creștinismului. În urma victoriei în bătălia de la Belgrad, contra
oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului papa l-a numit pe Iancu de
Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după victoria
creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud est a regatului maghiar.

Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris
„s-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a
fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un
asemenea om.”