Album istoric al

personalităților notorii
din Evul Mediu
Vasile Lupu
Vasile Lupu (n. 1595, Razgrad, Imperiul
Otoman – d. 1661Constantinopol, Imperiul
Otoman) a fost domnul Moldovei în două
rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653
și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653.
 Matei Basarab
Matei Basarab (1580-1654) este unul dintre cei mai
inportanţi domnitori al Ţării Româneşti, pe care a
condus-o timp de 22 de ani.
Matei Basarab a luat domnia prin luptă pe 25
octombrie 1632, fiind recunoscut de sultan pe 23
februarie 1633.
Realțiile cu turcii au fost oscilante.
 Martin Luther
Martin Luther n. 10 noiembrie 1483, Eisleben,
Saxonia - d. 18 februarie 1546, pastor și doctor în
teologie, a fost primul reformator protestant ale
cărui reforme au dus la nașterea Bisericii
Evanghelice-Luterane.
Primele idei ale Reformei protestante au fost
enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot
catolic și profesor de exegeză biblică la Universitatea din
Wittenberg.
Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

Iustian I
 Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius
Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada 527 - 565.
Iustinian s-a născut în 482 în satul Tauresium (într-o familie de
țărani traco-romani sau iliro-romani), sat situat lângă Justiniana
Prima din prefectura romană Iliria.
Familia lui era vorbitoare a limbii latine, iar Iustinian era
nepotul viitorului împărat Iustin I, care a făcut după anul 470
carieră militară în armata împăratului Leon I al Imperiului
Roman de Răsărit (457-474).

Cristofor Columb
 Cristofor Columb a fost un navigator italiano-spaniol n. 1451
Genova d.20 mai 1506Coroana Casatiliei.
Cristofor Columb a fost navigator născut
în 1451, la Genova.
În 1478 s-a stabilit în Portugalia şi s-a
căsătorit cu Filipa Moniz Prestrello, cu
care a avut un fiu, Diego.
Între 1482-1484 a făcut mai multe călătorii pe coastele Guineei,
aflându-se în serviciul Portugaliei.

Alexandru cel Bun

 Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I
Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei
Mușat.
La 23 aprilie 1400 a devenit domnul Principatului Moldova ca
succesorul la tron al lui Iuga (1399–1400), care fusese îndepărtat de
către voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân.
La început, Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său
Bogdan, până în 1407, când a devenit singurul conducător.
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli
contractate în luptele dintre Polonia și Ungaria.
În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a
ocupa tronul.
Fiul său Iliaș I l-a succedat ca domn în Principatul Moldovei.

Basarab I.
Basarab I (numit în documentele medievale de asemenea Ivanco Basarab, Bassaraba și Bazarad; n.
anii 1270 – d. 1352, Câmpulung, Argeș, România)  supranumit în epoca modernă Basarab
Întemeietorul, este considerat fondatorul Țării Românești.
A domnit între anii ~1310 - 1352.
A fost fiul lui Tihomir sau Thocomerius, potrivit unui document oficial emis în 1332 de
regele Ungariei Carol Robert d'Anjou care, după Bătălia de la Posada din noiembrie 1330, îl
răsplătea pe comitele Laurentius din Zarand pentru vitejia sa din acea bătălie. 
Basarab I era înrudit cu dinastia bulgară asenidă prin fiica sa, Theodora, căsătorită cu puțin înainte
de 1322 cu țarul Ivan Alexandru al Bulgariei. În 1323, Mihail al Bulgariei (unchiul lui Ivan
Alexandru) a fost ajutat de o oaste importantă de „ungrovlahi” în bătăliile acestuia cu Imperiul
Bizantin.
Numele voievodului transalpin (transcarpatin) nu este consemnat, însă istoricii sunt de părere că
acesta era Basarab I[18][19]. Basarab îl va mai sprijini pe țarul bulgar și în 1330, la 28 iunie, când a
avut loc bătălia de la Velbužd între forțele țarului și cele sârbe sub comanda lui Ștefan Uroș.
Voievodul muntean a trimis un contingent românesc pentru a lupta alături de bulgari, însă sorții
bătăliei s-au arătat favorabili sârbilor.

Constantin cel Mare

Constantin I cel Mare s-a născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, fiind fiul
generalului Constantius Chlorus (viitorul împărat Constantius I) și al Helenei.
 Constantin, cunoscut și sub numele de Constantin cel Mare, a schimbat religia romană de
la politeism la monoteism, inițiind creștinaționalizarea Imperiului Roman în secolul IV
dCr.
Constantin a fost victorios în mai multe războaie civile, a devenit singurul Împărat al
Imperiului Roman, a construit multe biserici - inclusiv Hagia Sophia - și a instituit noi legi
în numele Dumnezeului creștin.
A fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324, el a condus ca împărat unic.
Împăratul Constantin I a dus o politică militară, religioasă și economică profund
reformatoare, care i-a permis să reunească sub unica sa autoritate un Imperiu Roman slăbit
și divizat.
S-a debarasat de împărații Maxentius în 312 (Bătălia de la Podul Milvius) și Licinius în 324 (bătălia de la
Adrianopole).
Domnia sa a văzut stabilirea libertății religioase individuale, care a pus capăt persecuțiilor creștinilor (Edictul de
la Milano, 313).

Carol cel Mare

Carol cel Mare sau Carol I (n. 2 aprilie 748 d.Hr., Imperiul Franc – d. 28 ianuarie
814 d.Hr.,Imperiul Franc, a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator
 al Imperiului Carolingian.
În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25
decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus.
Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu
capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin).
Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană și este considerat uneori ca părintele fondator al Franței, cât și
al Germaniei.
Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Europei.
A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală, de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala
la Roma.

Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân (n. 1355, Țara Românească(d), România – d. 31 ianuarie 1418, Curtea
de Argeș, Argeș, România).
A fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai
1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.
 A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I , căruia i-a urmat la tron.
În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul,
Mircea mare voievod și domn...”.
În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare.

În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.
Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386.
El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi
și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.

Iancu de Hunedoara
Ioan de Hunedoara . ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului între 1438-
1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-
1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl
regelui Matia Corvin.
Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara.
A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei.
Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
Iancu a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea la tronul Ungariei.
Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.
La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a pătruns în Transilvania prin
Țara Românească.
În data de 18 martie 1442 oastea condusă de Ioan de Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere
de Alba Iulia.
Episcopul Transilvaniei, Gheorghe Lepeș, a murit în lupta respectivă. Câteva zile mai târziu, cu efective întărite,
oastea regală maghiară a învins în Bătălia de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt asediului otoman al cetății.
În bătălia de la Sibiu armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul Mezid omorât.
Armata regală maghiară a trecut la contraofensivă Țara Românească, unde l-a impus pe tron pe Basarab al II-lea
(1442-1443).
În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o armată numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Șehabeddin