Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite

deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român [1],
sau cuman[2][3] Voicu/Voik/Vajk Corvin[4], "un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc
Hunedoara", iar bunicul se numea Șerb/Csorba [5]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet
Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine greacă și chiar
înrudită cu basileii Bizanțului.[6]
În favoarea originii etnice românești a voievodului există mai multe argumente. De exemplu, până în
anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la
originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matei Corvin, a devenit rege, Frederic de
Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Matei, la rândul său, când i
se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale romane. [7][8]

Blazonul

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de
la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de
arme în luptele cu turcii.
Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi
fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate
tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit. [9]

Domnia și luptele duse de Ioan de

Hunedoara[modificare | modificare sursă]
Ioan de Hunedoara în luptă cu husiții; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy

Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la
Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și
regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări
în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților ungari, printre care
familiile Cillei, Gara, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil,
viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își
vor subordona puterea de stat.

Iancu de Hunedoara în Chronica Hungarorum, Brno 1488

Iancu a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea

mică și mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon
Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de
expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al
Poloniei din 1434.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al
Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba
Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros război civil, în provinciile de sud și nord ale Regatului
Ungar (astăzi Slovacia), care a durat până în 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de
Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată
în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică
predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493)
și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.

Ioan de Hunedoara

La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a pătruns în

Transilvania prin Țara Românească. În data de 18 martie 1442 oastea condusă de Ioan de
Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere de Alba Iulia. Episcopul
Transilvaniei, Gheorghe Lepeș, a murit în lupta respectivă. Câteva zile mai târziu, cu efective
întărite, oastea regală maghiară a învins în Bătălia de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt
asediului otoman al cetății. În bătălia de la Sibiu armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul
Mezid omorât. Armata regală maghiară a trecut la contraofensivă Țara Românească, unde l-a impus
pe tron pe Basarab al II-lea (1442-1443). În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o armată
numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Șehabeddin Pașa.