Iancu de Hunedoara (n. 1407 - d.

11 august 1456, Zemun) a fost o personalitate dominanta a istoriei

romanesti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei in 1441, guvernator al regatului Ungariei
intre 1446-1453, apoi capitan suprem al Ungariei si al Transilvaniei intre 1453-1456. A scris file de glorie
in istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfasurat o
activitate diplomatica si militara intensa in anii in care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dand asalturi
decisive asupra ultimei ramasite a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru
inchegarea unei coalitii crestine care sa opreasca inaintarea otomanilor cu o oaste de cruciada si a fost
cel dintai comandant de osti din Europa care a reusit sa il infranga pe cuceritorul Constantinopolului,
sultanul Mahomed II, la Belgrad in 1456. A fost tatal regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei.
Originea. Anii tineretii S-a nascut in jurul anului 1407 (mult timp s-a crezut ca s-a nascut in 1387, din
cauza unei interpretari gresite a unor surse). Tatal sau, Voicu si fratii lui Mogos si Radu, au fost ostasi in
slujba regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. Pentru ca s-au distins in luptele antiotomane, Sigismund
i-a rasplatit in anul 1409, daruindu-le castelul de la Hunedoara, impreuna cu pamanturile care tineau de
el, cu vreo 35 de sate, vami, mine de sare, aur, argint si fier. Atunci a primit familia Huniazilor si blazonul
ei nobiliar (un corb cu aripile usor desfacute si cu un inel in cioc). Iancu a copilarit la castelul de la
Hunedoara. Dupa moartea tatalui sau in jurul anilor 1414-1419, cap de familie a ramas fratele sau, Radu.
Despre copilaria sa se cunosc putine informatii, dar se poate spune ca a plecat de tanar in slujba unor
nobili pentru a invata arta militara. n unele izvoare maghiare este semnalata prezenta lui in slujba
familiilor Csaky si Csanadi, apoi in slujba despotului sarb tefan Lazarevici, apoi a familiei Ujlaki si a
episcopului de Zagreb. Pe la 1428-1429 s-a casatorit cu Elisabeta Szilagyi, cu care a avut doi fii: Ladislau
(nascut in 1431) si Matia (nascut la 24 februarie 1443, la Cluj).
n slujba lui Sigismund de Luxemburg
n anul 1430 a intrat in serviciile regelui Sigismund. Deja in toamna anului 1431 l-a insotit pe acesta in
Italia, pentru a-l ajuta pe ducele Milanului, Filippo Visconti, in lupta contra Venetiei. A fost o perioada in
care cunostintele sale militare si experienta i s-au imbogatit semnificativ. ederea sa la Milano, mare
centru economic italian si european, timp de doi ani, a contribuit mult la formarea sa. Cu aceasta ocazie a
studiat organizarea armatelor italiene si metodele lor de lupta. La 25 noiembrie 1431, Sigismund a fost
incoronat rege longobard, iar in 1433, la Roma, a fost incoronat imparat. La intoarcerea sa din Italia,
Iancu a iesit din slujba ducelui Milanului si l-a insotit pe Sigismund in Elvetia, la Basel, unde a avut loc
faimosul conciliu care a durat 16 ani. La 17 ianuarie 1434, Iancu era si el la Basel, unde erau adunate un
numar mare de personalitati politico-religioase europene ale vremii. La acest conciliu, Sigismund a reusit
sa profite de tradarea reprezentantilor husiti si sa fie recunoscut drept rege al Cehiei (cu doua decenii in
urma, husitii il inlaturasera de pe tron in urma miscarilor populare conduse de Ian Hus). Iancu de
Hunedoara a participat in anii care au urmat la campania lui Sigismund in Cehia, prin care a preluat
tronul. n luptele contra razvratitilor husiti, Iancu a invatat noi tactici de lupta, pe care le-a aplicat mai
tarziu. Dar in decembrie 1437, Sigismund de Luxemburg a murit si in aceeasi luna Iancu s-a reintors la
Alba regala (Szkesfehrvr), pentru incoronarea lui Albert de Austria, noul rege al Ungariei.
n slujba lui Albert de Austria
Daca in timpul lui Sigismund a ajuns sa faca parte din anturajul militar al regelui, abia in vremea lui Albert
de Austria a inceput adevarata ascensiune a lui Iancu de Hunedoara. Iar ascensiunea a inceput la scurt
timp dupa incoronarea noului rege. Reintors mai intai in Cehia, pentru a termina campania antihusita,
spre sfarsitul lui 1438, Albert de Austria l-a numit pe Iancu ban al Severinului, impreuna cu fratele sau
mai mic. Regele intentiona sa puna capat incursiunilor otomane, sa intareasca zona de granita si sa
pregateasca o mare ofensiva antiotomana. De aceea a avut nevoie de un om de incredere, bun
cunoscator al artei militare si capabil de o sarcina de asemenea amploare. ncredintat cu prima sa
demnitate mai importanta, Iancu incepea si cariera sa politica.
Intrarea in marea politica. Voievod al Transilvaniei
Dupa instalarea sa in functia de ban al Severinului, Iancu, ajutat de fratele sau, s-a preocupat mai intai
de intarirea cetatilor Severin, Gureni, Orsova si Mehadia. Turcii ocupau pozitii tot mai avansate la Dunare
si amenintau cu luarea Belgradului. n vara lui 1939 regele Albert organizeaza o prima ofensiva
antiotomana, lipsita de vigoarea si coordonarea necesara. Iancu participa, fiind fidel regelui, dar actiunea
este un esec, armata se dezintegreaza si regele se reintoarce, bolnav, la Strigoniu, unde si moare la 27
octombrie. Regina Elisabeta, ramasa vaduva, astepta totusi un fiu, dar Ungaria fara rege si fara un
mostenitor sigur, devine instabila din punct de vedere politic. Pe de alta parte, la portile regatului bateau
turcii, care se apropiau amenintator. Pe acest fond, are loc un conflict pentru putere dintre marea si mica
nobilime maghiara. Micii nobili cereau o regalitate puternica, capabila sa tina piept turcilor, marii nobili se
multumeau cu un rege tanar, care sa conduca numai cu numele. La dieta de la Buda din 1 ianuarie 1440,
regina Elisabeta ceru sprijinul nobilimii pentru conducerea interimara a regatului si sustinerea succesiunii
la tron. La aceasta dieta ia parte si Iancu de Hunedoara. El a incercat sa convinga dieta de primejdia
turceasca si de necesitatea instalarii imediate a unui rege cu autoritate reala, sustinand apropierea
Ungariei de Polonia (curtata si de sultan) si instalarea pe tronul Ungariei a regelui polonez Vladislav III
Jagiello. Cuvantarea sa a fost suficient de convingatoare sa intruneasca adeziunea majoritatii membrilor
dietei. nsasi regina se lasa induplecata si trimite o solie la curtea polona. La 22 februarie 1440, in timpul
tratativelor la Cracovia, regina naste un fiu, denumit Ladislau Postumul. Prin urmare ea cere retragerea
imediata a delegatiei maghiare de la negocierile cu polonezii, dar este prea tarziu. Partida sustinuta si de
Iancu continua tratativele de aducere a lui Vladislav pe tronul Ungariei. Acesta accepta tronul la 6 martie
si, in ciuda incercarilor disperate ale partidei reginei, soseste la Buda la 21 mai si se instaleaza efectiv pe
tronul Ungariei. Dar ruptura politica intre cele doua tabere a degenerat intr-un razboi civil. Iancu, aflat de
partea lui Vladislav, a condus armata regelui impotriva marilor nobili, pe care i-a infrant decisiv la
Battaszek, la 10 septembrie 1440. Drept urmare, ca rasplata pentru serviciile aduse, Vladislav l-a numit
voievod al Transilvaniei si comite al Timisoarei, pastrand si titlul de ban de Severin. A preluat noua functie
abia in primavara lui 1441, pentru ca in iarna lui 1440 pleaca la Belgrad cu misiunea de a reorganiza
apararea cetatii disputate de turci. La preluarea functiei de guvernator, principala preocupare a lui Iancu
a fost de a reorganiza si de a pregati Transilvania in fata pericolului turcesc. Misiunea sa era deosebit de
dificila. Marii nobili erau foarte puternici iar paturile de jos erau inca framantate de rascoala din 1437-
1438 si de intetirea controlului feudal prin adoptarea intelegerii "Unio trium nationum". Pentru a-si intari
autoritatea, a adoptat o tactica de imbunare a marilor nobililor, coroborata cu atragerea de partea sa a
micilor nobili. Pe de alta parte, se ocupa cu organizarea si intarirea economiei transilvane. Instituie un
control abil asupra ocnelor de sare, aducatoare de mari venituri. Armata o organizeaza in vederea
viitoarelor lupte antiotomane. Pe pan administrativ si economic a luat masuri de crestere a economiei si
imbunatatire a administratiei. La Brasov si Sibiu a infiintat monetarii in 1441 si 1443. A repus in drepturi
orasul Cluj, care fusese deposedat de acestea ca pedeapsa pentru sustinerea rasculatilor din 1437-1438.
Sibiului si Brasovului le-a intarit zidurile de aparare.
Luptele contra turcilor
n septembrie 1441 intervine in teatrul de lupta din Serbia, pe principiul ca o aparare buna impotriva
turcilor se putea face doar prin ofensiva. Armata lui Iancu iese deplin victorioasa langa Semendria, dar in
lupta moare fratele lui, Ioan (va fi inmormantat la Alba Iulia). Reintors in tara, Iancu este primit cu laude,
iar faima lui sporeste.
Incursiunea turcilor in Transilvania
n primavara lui 1442 turcii intreprind o campanie impotriva Transilvaniei. Ei detineau controlul asupra
arii Romanesti si de aici si-au organizat atacul. Aproximativ 12.000 oameni au trecut pe la Turnu Rosu,
apoi pe valea Muresului si s-au indreptat catre Alba Iulia. n aceste conditii, Iancu a luat o decizie
neobisnuita pentru acea vreme si a proclamat ridicarea populatiei la razboi. A trimis solii in toata
Transilvania, sa adune la oaste pe tarani si pe oraseni deopotriva. Masura nu era pe placul nobilimii, care
nu vedea cu ochi buni pe taranii inarmati. La primul asediu turcesc al Albei Iulii, trupele lui Iancu sufera o
infrangere, apoi se retrag in cetate. ntre timp sosesc intariri din toate comitatele, impreuna cu trupele
secuiesti si sasesti. Mult intarita, armata lui Iancu pleaca pe urmele turcilor, raspanditi in apropiere. ntre
timp, la urechile lui Iancu ajunse zvonul ca Mezid-bei poruncise trupelor sale sa-l omoare cu orice pret.
Din acest motiv il pune in fruntea ostirii pe micul nobil Simion Kamonyai, imbracat in armura sa. La 22
martie are loc lupta, in apropiere de Sibiu. Turcii reusesc sa-l ucida pe Kamonyai si sunt convinsi ca l-au
rapus pe Iancu. Acesta isi conduce bine trupele si reuseste sa-i puna pe fuga pe turci. Cu Mezid-bei mor
pe campul de lupta cei mai multi soldati turci, atacati din toate partile, doar cateva cete turcesti reusesc
sa se retraga pe la Turnu Rosu, dar sunt urmarite mai departe de Basarab, fiul lui Dan. Pe urmele lor a
venit si Iancu cu armata sa si l-a instalat pe Basarab domn in ara Romaneasca.
Batalia de pe Ialomita
Succesul lui Iancu avu drept urmare o si mai mare reactie din partea turcilor. Preocupat de pierderea
influentei in ara Romaneasca si dorind sa-l razbune pe Mezid-bei, sultanul trimite o armata de circa
80.000 de oameni, in frunte cu beilerbeiul Rumeliei, Sehabeddin. Turcii trec Dunarea pe la Nicopole.
Basarab nu le poate rezista singur si se retrage spre munti, asteptand ajutoare din Transilvania. ntre
timp turcii se raspandesc prin tara in expeditii de prada. Atunci Iancu trece cu armata sa muntii si pe data
de 2 septembrie 1442 ataca pe turci pe valea Ialomitei. Batalia fu decisiva si pana la caderea noptii, turcii
sunt pusi pe fuga. Cu un sangiac si patru bei cazuti, Sehabeddin trece Dunarea cu o parte din armata, iar
restul trupelor turcesti risipite prin tara sunt nimicite una cate una. Se zice ca prada de razboi a lui Iancu
fu uriasa (steaguri, corturi, peste 5.000 de camile, cai, catari si haine scumpe). Fidel conceptiei militare
conform careia atacul este cea mai buna aparare, Iancu trece Dunarea in noiembrie-decembrie, imprastie
pe turci la Vidin si se reintoarce victorios prin Serbia.
Campania din Balcani
Succesul lui Iancu avu drept urmare o si mai mare reactie din partea turcilor. Preocupat de pierderea
influentei in ara Romaneasca si dorind sa-l razbune pe Mezid-bei, sultanul trimite o armata de circa
80.000 de oameni, in frunte cu beilerbeiul Rumeliei, Sehabeddin. Turcii trec Dunarea pe la Nicopole.
Basarab nu le poate rezista singur si se retrage spre munti, asteptand ajutoare din Transilvania. ntre
timp turcii se raspandesc prin tara in expeditii de prada. Atunci Iancu trece cu armata sa muntii si pe data
de 2 septembrie 1442 ataca pe turci pe valea Ialomitei. Batalia fu decisiva si pana la caderea noptii, turcii
sunt pusi pe fuga. Cu un sangiac si patru bei cazuti, Sehabeddin trece Dunarea cu o parte din armata, iar
restul trupelor turcesti risipite prin tara sunt nimicite una cate una. Se zice ca prada de razboi a lui Iancu
fu uriasa (steaguri, corturi, peste 5.000 de camile, cai, catari si haine scumpe). Fidel conceptiei militare
conform careia atacul este cea mai buna aparare, Iancu trece Dunarea in noiembrie-decembrie, imprastie
pe turci la Vidin si se reintoarce victorios prin Serbia.
Campania din Balcani
Victoria lui Iancu de pe Ialomita a provocat o reactie de admiratie in toata Europa, iar Sehabeddin a fost
demis. La apelul Papei, europenii pornesc o puternica ofensiva diplomatica pentru un razboi mai mare
impotriva turcilor, cu scopul de a-i scoate definitiv din Europa. Serbia, Ungaria sunt cele mai mari
sustinatoare ale campaniei antiotomane. n dieta din iunie 1443, Ungaria decide organizarea unei
campanii in Balcani. n Transilvania, Iancu organizeaza in continuare armata, atrage la oaste numerosi
iobagi si strange cca 10-12 mii de oameni. n iunie 1443 in Ungaria sosesc stiri despre o puternica
infrangere a turcilor in Asia Mica. Momentul parea favorabil deschiderii ostilitatilor. Vladislav pleaca din
Buda la 22 iulie insotit de armata regala, de un detasament de cavalerie polona, cativa cruciati si unitati
de mercenari cehi. La Cuvin, pe malul Dunarii, trupele sale fac jonctiunea cu oastea lui Iancu si cu trupele
sarbe ale lui Gheorghe Brancovici. Intrarea in teritoriul turcesc s-a taraganat si abia in septembrie s-a
trecut Dunarea. Pe Morava se intalnesc cu trupele lui Ishak-bei, pe care Iancu il batuse cu doi ani in
urma. Turcii erau destul de putin pregatiti sa lupte iarna si fura obligati sa se retraga. Cu 12.000 de
calareti si cu ostile sale transilvane, Iancu inainteaza in mars rapid catre sud, incercand sa-i opreasca pe
diferitii bei sa se uneasca si sa le opreasca ofensiva catre Sofia. El ocupa Nisul, unde infrange si trei
detasamente turcesti care abia avusera timp sa se reuneasca. ntre timp sultanul insusi pleaca de la
Adrianopol impotriva sa. Iancu schimba directia de mers catre miazanoapte si zdrobeste fortele otomane
razlete care-i apar in cale. Peste tot pe unde trece armata sa, contingente de sarbi eliberati de sub turci i
se alatura. n zona a mai aparut si o armata a lui Vlad Dracul, care luase intre timp tronul arii
Romanesti, cu sprijinul sultanului, dar care la scurt timp a intors armele impotriva turcilor. Trecand de
Nis, Iancu se indreapta direct catre Sofia, pe care o ocupa dupa ce spulbera o alta armata turceasca. Pe
acest fond, popoarele din Balcani incep sa freamate in speranta eliberarii, iar in tabara regelui sosesc tot
mai multi bulgari, bosniaci, sarbi si albanezi. Orase din Bulgaria se predau direct lui Iancu, in Albania si in
tinutul minier Novo Brdo din Serbia au loc rascoale antiotomane, iar vestitul albanez Scanderberg fuge
din armata turca pentru a se pune in fruntea luptei de eliberare din Albania. n ciuda acestor evolutii,
turcii nu au nici o intentie sa cedeze atat de usor. Sultanul dispune o puternica aparare a trecatorilor din
Balcani si asteapta venirea lui Iancu. naintarea acestuia catre Adrianopol si Constantinopol devenise tot
mai dificila din cauza iernii si a reliefului muntos. La trecatoarea puternic aparata de la Zlatita, pe 12
decembrie 1443, armata sa trece printr-un moment greu atunci cand turcii ataca prin surprindere.
Trecatoarea devine aproape imposibil de trecut, iar pe la 23 decembrie are loc un atac puternic condus
de sultan. Atunci Iancu este nevoit sa bata in retragere. Turcii pleaca in urmarirea lui, dar calculeaza
gresit puterea si moralul trupelor si se avanta cu cateva armate direct in lupta. Iancu ii surprinde si ii
bate. Retragerea era deosebit de grea, iarna era in toi, caii murisera si alimente nu se mai gaseau.
nainte de a ajunge la Nis, turcii au trimis o solie pentru a-i oferi lui Vladislav pacea, in conditii destul de
favorabile, dar ramase fara nici un rezultat. La 2 februarie 1444, Vladislav I, Iancu si armata intrau in
Buda. Vestea victoriilor repurtate de armatele lui Vladislav I in "campania cea lunga" s-a raspandit in tot
occidentul. Turcii suferisera o grea infrangere, cum nu mai avusese loc niciodata de la venirea lor in
Europa. Fusesera nevoiti sa paraseasca Serbia si vestul Bulgariei, iar acum incercau sa-si repozitioneze
armatele pentru a-si apara imperiul. Faima lui Iancu s-a raspandit in toata Europa, ca si in randurile
inamicului. Occidentul credea ca momentul este cel mai potrivit pentru a-i scoate pe turci din Europa.
nfrangerea de la Varna
n urma entuziasmului provocat de succesul campaniei din 1443, deja in una aprilie 1444 in Dieta ungara
se hotaraste organizarea unei noi campanii antiotomane. Urmeaza insa o perioada in care Vladislav duce
pe de-o parte tratative de pace cu turcii, pe de alta parte face pregatiri de razboi. Puterile occidentale
profita de aceasta conjunctura si prin activitatea diplomatica intensa, se angajeaza cu promisiuni de
ajutor in sprijinul campaniei, in speranta de a acapara noi posesiuni in Balcani. ntregul ajutor militar s-a
concretizat in doar cateva galere venetiene, burgunde si raguzane, care au plecat spre Constantinopole in
vara lui 1444. ntre timp, Iancu s-a pregatit de razboi si a depus demersuri pe langa tarile romane pentru
un ajutor armat. n iulie, pe cand Vladislav era la Seghedin in pregatire de razboi, sosesc solii sultanului
care ofera pacea in conditii foarte avantajoase. Vladislav decide sa semneze pacea, in ciuda opozitiei
cardinalilor. Iancu de Hunedoara era si el de acord cu pacea, dar era tot timpul supus deciziei regale. La
presiunile occidentului si in special ale papei, Vladislav se razgandeste si jura sa continue campania
impotriva "necredinciosilor", insa ruperea tratatului de la Seghedin avea sa se dovedeasca o mare
greseala. n august Serbia semna o pace separata cu turcii, recapatandu-si teritoriile si cetatile pierdute
in ultimii ani. Miscarea sarbilor slabea cu mult frontul comun antiotoman. Razboiul era insa decis, iar
pregatirile de razboi erau in toi.
Armata regala se aduna la Oradea si porni catre Orsova in jurul datei de 28 august. Acolo se adunara si
restul armatelor cruciate: soldati din Ungaria, trupe transilvanene conduse de Iancu (din care multi
romani), trupe croate si bosniace comandate de banul Franko de Talovac. La 20 septembrie trecura
Dunarea si pornira de-a lungul ei spre Vidin, cea mai puternica fortareata otomana din zona. Ocupara
orasul, fara a asedia insa cetatea, in care turcii stateau pregatiti de lupta. Mai departe, la Nicopole li se
alaturara armata promisa de Vlad Dracul si un alt detasament transilvanean care traversase direct ara
Romaneasca. Vlad se intalni la Nicopole cu Vladislav, pe care il sfatui sa renunte pentru ca "turcul si
numai la vanatoare isi ia cu sine mai multi ostasi decat cei adunati in oastea crestina". Sfatul sau nu fu
ascultat si armata grabi pasul catre malul marii. Rand pe rand sunt ocupate cetatile de la malul Dunarii.
Au ajuns la Varna la 9 noiembrie. ntre timp a ajuns vestea ca sultanul, despre care credeau ca e in Asia
Mica, tinut pe loc de flota italiana si burgunda, se indrepta inspre Varna cu toata armata sa. Ajutorul
occidentului se dovedise complet insuficient, iar planul sau de a bloca Bosforul cu doar o mana de nave
nu era corespunzator realitatii. n seara de 9 spre 10 noiembrie, Vladislav si cei 15-16 mii de ostasi se
aflau in fata Varnei, iar de partea cealalta se afla intreaga armata a sultanului (conform unor izvoare, 80-
120 mii de ostasi, probabil mai putini). Situatia cruciatilor era acum extrem de dificila. La sfatul lui Iancu,
se decisera ca singura solutie era sa-i atace pe turci rapid, pentru a nu-i lasa sa-si dea seama de
inferioritatea lor numerica. n dimineata zilei de 10 noiembrie cele doua armate s-au pus in rand pregatite
de lupta. Cruciatii au fost clar depasiti numeric, banderiile episcopilor de Eger si Oradea fura de la inceput
spulberate, iar episcopii ucisi. Prin tactica superioara, Iancu a reusit sa castige cateva pozitii, dar in toiul
luptei, regele Vladislav, vanitos si lipsit de experienta (avea doar 20 de ani), ataca direct in miezul ostirii
otomane, in ciuda sfaturilor lui Iancu. Regele aluneca si cazu de pe cal, iar un ienicer ii taie capul, pe
care-l expuse ca pe un trofeu privirilor ostii crestine. Moartea regelui lovi ca un fulger moralul acestora si
se produse panica si fuga generala. n zadar incerca Iancu sa vina in ajutorul regelui, batalia era pierduta
si fu nevoit sa paraseasca campul de lupta. Turcii insa n-au mai pornit pe urmele ostii crestine. Grosul
armatei trecu Dunarea in patru-cinci zile. Iancu trecu mai repede in ara Romaneasca si fu de soldatii
munteni, care nu l-au recunoscut. Abia dupa cateva zile a fost eliberat, cand Vlad Dracul a aflat despre el.
nfrangerea de la Varna avu un ecou la fel de puternic ca cel al victoriilor din "campania cea lunga". n
timp ce sultanul vestea victoria in tot imperiul, lumea occidentala era descurajata.
Campania de la Dunare
n timpul in care regele Vladislav era plecat la razboi, in Ungaria se formase o locotenenta regala din
patru nobili, care asigura conducerea provizorie. Odata cu moartea regelui in batalie, s-a declansat din
nou o lupta apriga pentru putere. Reintors in Transilvania, Iancu de Hunedoara era cel mai mult
preocupat de refacerea capacitatii militare. El era de parere ca luptele interne erau foarte daunatoare si
ca principala grija a regatului trebuia sa fie pericolul de la miazazi. Mica nobilime a inceput tot mai mult
sa stranga randurile in jurul sau, izoland pe marii nobili si intrigile lor. Consiliul de conducere a impartit
tara in cateva regiuni, fiecare avand in frunte un "capitan". Astfel, Iancu devine capitan al tinuturilor de la
rasarit de Tisa (pe langa functiile deja detinute). Imediat trece la organizarea militara, calmeaza
tulburarile interne din Transilvania si isi asigura sprijinul taranimii si orasenimii pentru formarea armatei.
ntre timp turcii dadeau tarcoale hotarului si deja in primavara lui 1445 apar in preajma Belgradului cu o
armata de dimensiuni reduse. Iancu reuseste sa distruga tabara otomana in ciuda moralului scazut care
persista dupa usturatoarea infrangere de la Varna. Occidentul era si el preocupat de riposta turceasca si
pastra flota in Stramtori si la Constantinopol. n urma tratativelor dintre comandantul flotei, Wallerand de
Wavrin si Iancu, se pune la cale un plan de atac la Nicopole, sustinut pe apa de flota burgunda si de pe
uscat de armata lui Iancu. Vlad Dracul participa si el cu armata, carute, hrane si 40-50 de barci. n prima
jumatate a lunii august sosi flota burgunda la Isaccea, precum si sprijinul lui Vlad Dracul de circa 5-6.000
de osteni. Iancu a intarziat cu cateva zile, astfel ca trupele romanesti sustinute de flota apuseana au
pornit in susul Dunarii, au trecut de Silistra, au ars cetatea Turtucaia apoi asediara cetatea Giurgiului
(care prezenta cel mai mare interes pentru ara Romaneasca). Sprijinit de o puternica artilerie, Vlad
reuseste sa cucereasca Giurgiul si trece rapid la intarirea cetatii. Mai departe merg catre Rusciuc, care se
preda fara lupta si in fine ajunge la Nicopole la 12 septembrie. Ziua urmatoare Vlad Dracul incepe asediul
cetatii Turnu, aflata pe malul romanesc, iar dupa doua zile apare si armata lui Iancu. Cucerirea cetatii
Turnu se dovedi mai dificila decat se anticipase, datorita ajutoarelor date de pe malul bulgaresc. Iancu
vroia sa treaca pe malul celalalt, dar acest lucru era dificil la Nicopole asa ca pregati trecerea armatei la
gura Jiului, dar si acolo se lovi de opozitia turcilor. Iarna ingreuna si mai mult toate operatiunile, exista
riscul ca Dunarea sa inghete si sa imobilizeze flota occidentala. Din acest motiv se decise abandonarea
atacului. Flotele au luat drumul marii, iar armatele lui Iancu si Vlad se reintoarsera in tara. Cu toate ca nu
s-a atins scopul propus, campania de la Dunare a avut ca rezultat consolidarea legaturilor dintre Iancu si
ara Romaneasca, recucerirea Giurgiului si incurajarea populatiei bulgare (circa 12.000 de bulgari au fugit
de sub turci si s-au refugiat in ara Romaneasca, cu permisiunea lui Vlad Dracul).
Guvernator al Ungariei
Reintors din campania de la Dunare, Iancu de Hunedoara a avut timpul necesar pentru consolidarea
situatiei interne. n dieta Ungariei de la 1 iunie 1446 a fost recunoscut dreptul la succesiune al lui Ladislau
Postumul, dar pentru ca acesta era minor, se decise alegerea unui guvernator provizoriu pana la
implinirea majoratului regelui. La alegerile din 5 iunie 1446, Iancu de Hunedoara, sprijinit de numerosii
nobili mici, a fost ales in unanimitate guvernator al Ungariei. Popularitatea sa, averea personala (detinea
peste un milion de jugare de pamant), faima si gloria cu care se umpluse in bataliile antiotomane, erau
motivele principale pentru care Iancu a fost ales guvernator. Pe plan administrativ si economic, atat in
calitate de guvernator al Transilvaniei cat si de guvernator al intregii Ungarii, Iancu de Hunedoara a luat
numeroase masuri care au favorizat dezvoltarea economica si instaurarea ordinii si autoritatii de stat. A
ridicat nivelul taxelor si impozitelor colectate, dar nu prin apasarea iobagiei, ci prin introducerea de
metode mai moderne de cultivare si exploatare, prin marirea suprafetelor exploatate. n general a
menajat iobagimea, in care vedea baza puterii de stat si un buna sursa de recrutare pentru armatele sale.
i-a atras de partea sa cnezii romani, carora le-a oferit numeroase danii ca urmare a faptelor lor de
vitejie. A imbunatatit exploatarea minelor din Hunedoara si pe cele din nordul Transilvaniei (a sustinut
dezvoltarea oraselor miniere Baia Mare si Baia Sprie). n cativa ani a reusit sa ridice cu mult veniturile
provenite din impozitele puse pe exploatarea minelor de sare. Unor orase de pe mosiile sale le-a dat
dreptul de targ. A construit si refacut numeroase cetati si castele, printre care si Castelul de la Timisoara,
care-i poarta astazi numele si unde si-a avut resedinta pentru un timp. A sporit legaturile diplomatice,
militare si economice cu tarile romane.
Batalia de la Campia Mierlei
nca din 1447 Iancu a planuit o noua campanie pentru alungarea turcilor din Europa. Prin intermediul
diplomatiei a incercat sa atraga ajutorul papei si al curtilor europene, dar raspunsul acestora consta doar
din noi si noi promisiuni, fara rezultate concrete. Fara sa conteze pe aceste ajutoare ipotetice, el pregatea
fortele proprii. Se putea baza pe sprijin din partea arii Romanesti, dar nu si pe sprijinul Serbiei, care
ducea o politica de buna vecinatate cu turcii. n schimb a strans legaturile de colaborare cu Albania lui
Scanderberg. Se pare ca intre cei doi conducatori s-a semnat si o alianta militara. Albanezii incercau sa
scape de dominatia turceasca, dificil de inlaturat fara un sprijin consistent din Apus. n chiar primavara
anului 1448 a avut loc un atac masiv al sultanului, cu o armata de cca 100.000 de oameni, impotriva
Albaniei razvratite. Sultanul nu a reusit sa supuna nucleul de rezistenta albanez si s-a retras in august,
probabil si din cauza ca a aflat de alianta albanezilor cu Iancu. Scanderberg trebuia in acelasi timp sa se
asigure si impotriva intrigilor Venetiei dusmane. Pentru campania din 1448 Iancu a reusit sa stranga o
armata de circa 22-24.000 de oameni, compusa din mercenari (cavalerie grea), circa 1.000 de polonezi
trimisi de regele Cazimir al IV-lea, banderiile nobililor (cavalerie usoara), 4.000 de infanteristi (de toate
nationalitatile, mai ales germani si cehi). Avea numeroase tunuri si carute de razboi (circa 2.000) dupa
modelul husitilor. Iancu urmarea de aceasta data sa treaca prin Serbia de Sud, sa cucereasca Macedonia
cu ajutorul lui Scanderberg (si astfel sa rupa Albania de turci), apoi sa inainteze catre Salonic, unde
nadajduia sa se formeze o baza pentru flotele europene. naintarea armatelor principale a inceput la 28
septembrie pe la varsarea Moravei in Dunare. Armatele arii Romanesti au trecut Dunarea pe la Severin,
inaintand pe valea Timocului si facand jonctiunea cu trupele lui Iancu la Nis. De aici armata intreaga a
pornit catre sud pana ajunse la Kossovopolje (Campia Mierlei) in jurul zilei de 14-15 octombrie, unde
trebuiau sa se intalneasca cu trupele lui Scanderberg. Slabiciunea lui Iancu era lipsa de informatii cu
privire la miscarile turcilor. Acestia adunasera armata la Sofia, in timp ce Iancu credea ca sultanul se afla
pe la Adrianopol. Mare a fost surpriza cand pe Campia Mierlei au aparut trupele turcesti, venite de la
Sofia, prin Nis, apoi pe acelasi drum pe care trecuse Iancu in urma cu cateva zile. Lipsit de o alternativa
sigura, Iancu a decis sa ramana pe loc si sa tina piept turcilor, mai ales ca pozitia sa era usor favorabila.
A format o "cetatuie" din carute (dupa tactica husita) in interiorul careia a plasat infanteria si grosul
armelor de foc (tunuri, pusti). Lupta principala urma sa fie data cu ajutorul cavaleriei. Lupta a inceput in
ziua de 18 octombrie, zi care s-a terminat cu o victorie partiala a crestinilor. A doua zi lupta a fost mult
mai dura, turcii reusind sa produce pagube grave armatei lui Iancu (circa 17.000 de oameni). nsusi
Iancu a fost la un pas de moarte: a cazut de pe cal, dar a fost salvat de un cneaz hunedorean, Teodor
Cnezul, pe care l-a rasplatit cu mosii mai tarziu. Situatia grava l-a obligat sa salveze atat cat mai putea
salva. La miezul noptii a simulat un atac cu o parte din armata, iar cu grosul trupelor ramase s-a strecurat
pe langa turci si a fugit in Serbia. Trupele ramase au fost nimicite in parte, in parte luate in robie (printre
cei cazuti in robie s-a aflat si cumnatul lui Iancu, Mihail Szilagyi). Scanderberg nu a mai avut timp sa
ajunga la Campia Mierlei si auzind de infrangere, s-a intors din drum.
Ultimii ani. Asediul Belgradului. Moartea
La 24 decembrie 1448 Iancu a ajuns la Seghedin. Puterea sa politica era destul de slabita de esecul
suferit, multi nobili nemaifiind de acord cu politica sa. Doi ani de pregatire asidua au fost irositi.
nfrangerea de la Campia Mierlei obliga pe europeni sa stagneze orice actiune ofensiva impotriva turcilor
si sa se concentreze pe partea defensiva. Au urmat ani de tratative de pace in urma carora s-a semnat la
20 noiembrie 1451 un armistitiu cu turcii pe trei ani (la 29 mai 1453 turcii aveau sa zguduie Europa
cucerind Constantinopolul). n ianuarie 1453 Iancu si-a dat demisia din functia de guvernator pentru a
face loc restaurarii puterii regale in Ungaria. Noul rege instalat l-a umplut de laude si de posesiuni, dar pe
de alta parte a incercat, impreuna cu partida marilor nobili, sa-l inlature de la putere. n ultimii ani a
incercat sa tina piept turcilor si sa intareasca linia Dunarii. Turcii au rupt armistitiul in 1454 si au asediat
Semendria, dar Iancu a repurtat o noua victorie impotriva lor la Krusevac, unde i-a zdrobit cu desavarsire.
Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mohamed al II-lea se pregatea intens sa o
cucereasca. La randul lui Iancu a luat masuri pentru intarirea ei si a chemat oameni de la orase si sate sa
ia parte la razboi. De aceasta data a beneficiat si de un sprijin mai consistent din Apus. Asediul
Belgradului a fost deosebit de puternic. Flota cruciata a castigat batalia pe apa. Lupta decisiva s-a dat
intre 21-23 iulie. Conceptia strategica moderna a lui Iancu l-a ajutat sa-l infranga pe sultan in ciuda
raportului de forte defavorabil. Victoria impotriva celui care cucerise Constantinopolul a fost rasunatoare,
dar peste bucuria victoriei a venit vestea mortii lui Iancu de Hunedoara. El a murit la 11 august 1456,
rapus de ciuma in tabara de la Zemun. Trupul sau a fost dus si inmormantat in catedrala catolica de la
Alba Iulia, alaturi de mormantul fratelui sau Ioan.
Sursa: www.enciclopediaromaniei.ro
Iancu de Hunedoara (n. 1407 - d. 11 august 1456, Zemun) a fost o personalitate dominanta a istoriei
romanesti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei in 1441, guvernator al regatului Ungariei
intre 1446-1453, apoi capitan suprem al Ungariei si al Transilvaniei intre 1453-1456. A scris file de glorie
in istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfasurat o
activitate diplomatica si militara intensa in anii in care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dand asalturi
decisive asupra ultimei ramasite a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru
inchegarea unei coalitii crestine care sa opreasca inaintarea otomanilor cu o oaste de cruciada si a fost
cel dintai comandant de osti din Europa care a reusit sa il infranga pe cuceritorul Constantinopolului,
sultanul Mahomed II, la Belgrad in 1456. A fost tatal regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei.
Originea. Anii tineretii S-a nascut in jurul anului 1407 (mult timp s-a crezut ca s-a nascut in 1387, din
cauza unei interpretari gresite a unor surse). Tatal sau, Voicu si fratii lui Mogos si Radu, au fost ostasi in
slujba regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. Pentru ca s-au distins in luptele antiotomane, Sigismund
i-a rasplatit in anul 1409, daruindu-le castelul de la Hunedoara, impreuna cu pamanturile care tineau de
el, cu vreo 35 de sate, vami, mine de sare, aur, argint si fier. Atunci a primit familia Huniazilor si blazonul
ei nobiliar (un corb cu aripile usor desfacute si cu un inel in cioc). Iancu a copilarit la castelul de la
Hunedoara. Dupa moartea tatalui sau in jurul anilor 1414-1419, cap de familie a ramas fratele sau, Radu.
Despre copilaria sa se cunosc putine informatii, dar se poate spune ca a plecat de tanar in slujba unor
nobili pentru a invata arta militara. n unele izvoare maghiare este semnalata prezenta lui in slujba
familiilor Csaky si Csanadi, apoi in slujba despotului sarb tefan Lazarevici, apoi a familiei Ujlaki si a
episcopului de Zagreb. Pe la 1428-1429 s-a casatorit cu Elisabeta Szilagyi, cu care a avut doi fii: Ladislau
(nascut in 1431) si Matia (nascut la 24 februarie 1443, la Cluj).
n slujba lui Sigismund de Luxemburg
n anul 1430 a intrat in serviciile regelui Sigismund. Deja in toamna anului 1431 l-a insotit pe acesta in
Italia, pentru a-l ajuta pe ducele Milanului, Filippo Visconti, in lupta contra Venetiei. A fost o perioada in
care cunostintele sale militare si experienta i s-au imbogatit semnificativ. ederea sa la Milano, mare
centru economic italian si european, timp de doi ani, a contribuit mult la formarea sa. Cu aceasta ocazie a
studiat organizarea armatelor italiene si metodele lor de lupta. La 25 noiembrie 1431, Sigismund a fost
incoronat rege longobard, iar in 1433, la Roma, a fost incoronat imparat. La intoarcerea sa din Italia,
Iancu a iesit din slujba ducelui Milanului si l-a insotit pe Sigismund in Elvetia, la Basel, unde a avut loc
faimosul conciliu care a durat 16 ani. La 17 ianuarie 1434, Iancu era si el la Basel, unde erau adunate un
numar mare de personalitati politico-religioase europene ale vremii. La acest conciliu, Sigismund a reusit
sa profite de tradarea reprezentantilor husiti si sa fie recunoscut drept rege al Cehiei (cu doua decenii in
urma, husitii il inlaturasera de pe tron in urma miscarilor populare conduse de Ian Hus). Iancu de
Hunedoara a participat in anii care au urmat la campania lui Sigismund in Cehia, prin care a preluat
tronul. n luptele contra razvratitilor husiti, Iancu a invatat noi tactici de lupta, pe care le-a aplicat mai
tarziu. Dar in decembrie 1437, Sigismund de Luxemburg a murit si in aceeasi luna Iancu s-a reintors la
Alba regala (Szkesfehrvr), pentru incoronarea lui Albert de Austria, noul rege al Ungariei.
n slujba lui Albert de Austria
Daca in timpul lui Sigismund a ajuns sa faca parte din anturajul militar al regelui, abia in vremea lui Albert
de Austria a inceput adevarata ascensiune a lui Iancu de Hunedoara. Iar ascensiunea a inceput la scurt
timp dupa incoronarea noului rege. Reintors mai intai in Cehia, pentru a termina campania antihusita,
spre sfarsitul lui 1438, Albert de Austria l-a numit pe Iancu ban al Severinului, impreuna cu fratele sau
mai mic. Regele intentiona sa puna capat incursiunilor otomane, sa intareasca zona de granita si sa
pregateasca o mare ofensiva antiotomana. De aceea a avut nevoie de un om de incredere, bun
cunoscator al artei militare si capabil de o sarcina de asemenea amploare. ncredintat cu prima sa
demnitate mai importanta, Iancu incepea si cariera sa politica.
Intrarea in marea politica. Voievod al Transilvaniei
Dupa instalarea sa in functia de ban al Severinului, Iancu, ajutat de fratele sau, s-a preocupat mai intai
de intarirea cetatilor Severin, Gureni, Orsova si Mehadia. Turcii ocupau pozitii tot mai avansate la Dunare
si amenintau cu luarea Belgradului. n vara lui 1939 regele Albert organizeaza o prima ofensiva
antiotomana, lipsita de vigoarea si coordonarea necesara. Iancu participa, fiind fidel regelui, dar actiunea
este un esec, armata se dezintegreaza si regele se reintoarce, bolnav, la Strigoniu, unde si moare la 27
octombrie. Regina Elisabeta, ramasa vaduva, astepta totusi un fiu, dar Ungaria fara rege si fara un
mostenitor sigur, devine instabila din punct de vedere politic. Pe de alta parte, la portile regatului bateau
turcii, care se apropiau amenintator. Pe acest fond, are loc un conflict pentru putere dintre marea si mica
nobilime maghiara. Micii nobili cereau o regalitate puternica, capabila sa tina piept turcilor, marii nobili se
multumeau cu un rege tanar, care sa conduca numai cu numele. La dieta de la Buda din 1 ianuarie 1440,
regina Elisabeta ceru sprijinul nobilimii pentru conducerea interimara a regatului si sustinerea succesiunii
la tron. La aceasta dieta ia parte si Iancu de Hunedoara. El a incercat sa convinga dieta de primejdia
turceasca si de necesitatea instalarii imediate a unui rege cu autoritate reala, sustinand apropierea
Ungariei de Polonia (curtata si de sultan) si instalarea pe tronul Ungariei a regelui polonez Vladislav III
Jagiello. Cuvantarea sa a fost suficient de convingatoare sa intruneasca adeziunea majoritatii membrilor
dietei. nsasi regina se lasa induplecata si trimite o solie la curtea polona. La 22 februarie 1440, in timpul
tratativelor la Cracovia, regina naste un fiu, denumit Ladislau Postumul. Prin urmare ea cere retragerea
imediata a delegatiei maghiare de la negocierile cu polonezii, dar este prea tarziu. Partida sustinuta si de
Iancu continua tratativele de aducere a lui Vladislav pe tronul Ungariei. Acesta accepta tronul la 6 martie
si, in ciuda incercarilor disperate ale partidei reginei, soseste la Buda la 21 mai si se instaleaza efectiv pe
tronul Ungariei. Dar ruptura politica intre cele doua tabere a degenerat intr-un razboi civil. Iancu, aflat de
partea lui Vladislav, a condus armata regelui impotriva marilor nobili, pe care i-a infrant decisiv la
Battaszek, la 10 septembrie 1440. Drept urmare, ca rasplata pentru serviciile aduse, Vladislav l-a numit
voievod al Transilvaniei si comite al Timisoarei, pastrand si titlul de ban de Severin. A preluat noua functie
abia in primavara lui 1441, pentru ca in iarna lui 1440 pleaca la Belgrad cu misiunea de a reorganiza
apararea cetatii disputate de turci. La preluarea functiei de guvernator, principala preocupare a lui Iancu
a fost de a reorganiza si de a pregati Transilvania in fata pericolului turcesc. Misiunea sa era deosebit de
dificila. Marii nobili erau foarte puternici iar paturile de jos erau inca framantate de rascoala din 1437-
1438 si de intetirea controlului feudal prin adoptarea intelegerii "Unio trium nationum". Pentru a-si intari
autoritatea, a adoptat o tactica de imbunare a marilor nobililor, coroborata cu atragerea de partea sa a
micilor nobili. Pe de alta parte, se ocupa cu organizarea si intarirea economiei transilvane. Instituie un
control abil asupra ocnelor de sare, aducatoare de mari venituri. Armata o organizeaza in vederea
viitoarelor lupte antiotomane. Pe pan administrativ si economic a luat masuri de crestere a economiei si
imbunatatire a administratiei. La Brasov si Sibiu a infiintat monetarii in 1441 si 1443. A repus in drepturi
orasul Cluj, care fusese deposedat de acestea ca pedeapsa pentru sustinerea rasculatilor din 1437-1438.
Sibiului si Brasovului le-a intarit zidurile de aparare.
Luptele contra turcilor
n septembrie 1441 intervine in teatrul de lupta din Serbia, pe principiul ca o aparare buna impotriva
turcilor se putea face doar prin ofensiva. Armata lui Iancu iese deplin victorioasa langa Semendria, dar in
lupta moare fratele lui, Ioan (va fi inmormantat la Alba Iulia). Reintors in tara, Iancu este primit cu laude,
iar faima lui sporeste.
Incursiunea turcilor in Transilvania
n primavara lui 1442 turcii intreprind o campanie impotriva Transilvaniei. Ei detineau controlul asupra
arii Romanesti si de aici si-au organizat atacul. Aproximativ 12.000 oameni au trecut pe la Turnu Rosu,
apoi pe valea Muresului si s-au indreptat catre Alba Iulia. n aceste conditii, Iancu a luat o decizie
neobisnuita pentru acea vreme si a proclamat ridicarea populatiei la razboi. A trimis solii in toata
Transilvania, sa adune la oaste pe tarani si pe oraseni deopotriva. Masura nu era pe placul nobilimii, care
nu vedea cu ochi buni pe taranii inarmati. La primul asediu turcesc al Albei Iulii, trupele lui Iancu sufera o
infrangere, apoi se retrag in cetate. ntre timp sosesc intariri din toate comitatele, impreuna cu trupele
secuiesti si sasesti. Mult intarita, armata lui Iancu pleaca pe urmele turcilor, raspanditi in apropiere. ntre
timp, la urechile lui Iancu ajunse zvonul ca Mezid-bei poruncise trupelor sale sa-l omoare cu orice pret.
Din acest motiv il pune in fruntea ostirii pe micul nobil Simion Kamonyai, imbracat in armura sa. La 22
martie are loc lupta, in apropiere de Sibiu. Turcii reusesc sa-l ucida pe Kamonyai si sunt convinsi ca l-au
rapus pe Iancu. Acesta isi conduce bine trupele si reuseste sa-i puna pe fuga pe turci. Cu Mezid-bei mor
pe campul de lupta cei mai multi soldati turci, atacati din toate partile, doar cateva cete turcesti reusesc
sa se retraga pe la Turnu Rosu, dar sunt urmarite mai departe de Basarab, fiul lui Dan. Pe urmele lor a
venit si Iancu cu armata sa si l-a instalat pe Basarab domn in ara Romaneasca.
Batalia de pe Ialomita
Succesul lui Iancu avu drept urmare o si mai mare reactie din partea turcilor. Preocupat de pierderea
influentei in ara Romaneasca si dorind sa-l razbune pe Mezid-bei, sultanul trimite o armata de circa
80.000 de oameni, in frunte cu beilerbeiul Rumeliei, Sehabeddin. Turcii trec Dunarea pe la Nicopole.
Basarab nu le poate rezista singur si se retrage spre munti, asteptand ajutoare din Transilvania. ntre
timp turcii se raspandesc prin tara in expeditii de prada. Atunci Iancu trece cu armata sa muntii si pe data
de 2 septembrie 1442 ataca pe turci pe valea Ialomitei. Batalia fu decisiva si pana la caderea noptii, turcii
sunt pusi pe fuga. Cu un sangiac si patru bei cazuti, Sehabeddin trece Dunarea cu o parte din armata, iar
restul trupelor turcesti risipite prin tara sunt nimicite una cate una. Se zice ca prada de razboi a lui Iancu
fu uriasa (steaguri, corturi, peste 5.000 de camile, cai, catari si haine scumpe). Fidel conceptiei militare
conform careia atacul este cea mai buna aparare, Iancu trece Dunarea in noiembrie-decembrie, imprastie
pe turci la Vidin si se reintoarce victorios prin Serbia.
Campania din Balcani
Succesul lui Iancu avu drept urmare o si mai mare reactie din partea turcilor. Preocupat de pierderea
influentei in ara Romaneasca si dorind sa-l razbune pe Mezid-bei, sultanul trimite o armata de circa
80.000 de oameni, in frunte cu beilerbeiul Rumeliei, Sehabeddin. Turcii trec Dunarea pe la Nicopole.
Basarab nu le poate rezista singur si se retrage spre munti, asteptand ajutoare din Transilvania. ntre
timp turcii se raspandesc prin tara in expeditii de prada. Atunci Iancu trece cu armata sa muntii si pe data
de 2 septembrie 1442 ataca pe turci pe valea Ialomitei. Batalia fu decisiva si pana la caderea noptii, turcii
sunt pusi pe fuga. Cu un sangiac si patru bei cazuti, Sehabeddin trece Dunarea cu o parte din armata, iar
restul trupelor turcesti risipite prin tara sunt nimicite una cate una. Se zice ca prada de razboi a lui Iancu
fu uriasa (steaguri, corturi, peste 5.000 de camile, cai, catari si haine scumpe). Fidel conceptiei militare
conform careia atacul este cea mai buna aparare, Iancu trece Dunarea in noiembrie-decembrie, imprastie
pe turci la Vidin si se reintoarce victorios prin Serbia.
Campania din Balcani
Victoria lui Iancu de pe Ialomita a provocat o reactie de admiratie in toata Europa, iar Sehabeddin a fost
demis. La apelul Papei, europenii pornesc o puternica ofensiva diplomatica pentru un razboi mai mare
impotriva turcilor, cu scopul de a-i scoate definitiv din Europa. Serbia, Ungaria sunt cele mai mari
sustinatoare ale campaniei antiotomane. n dieta din iunie 1443, Ungaria decide organizarea unei
campanii in Balcani. n Transilvania, Iancu organizeaza in continuare armata, atrage la oaste numerosi
iobagi si strange cca 10-12 mii de oameni. n iunie 1443 in Ungaria sosesc stiri despre o puternica
infrangere a turcilor in Asia Mica. Momentul parea favorabil deschiderii ostilitatilor. Vladislav pleaca din
Buda la 22 iulie insotit de armata regala, de un detasament de cavalerie polona, cativa cruciati si unitati
de mercenari cehi. La Cuvin, pe malul Dunarii, trupele sale fac jonctiunea cu oastea lui Iancu si cu trupele
sarbe ale lui Gheorghe Brancovici. Intrarea in teritoriul turcesc s-a taraganat si abia in septembrie s-a
trecut Dunarea. Pe Morava se intalnesc cu trupele lui Ishak-bei, pe care Iancu il batuse cu doi ani in
urma. Turcii erau destul de putin pregatiti sa lupte iarna si fura obligati sa se retraga. Cu 12.000 de
calareti si cu ostile sale transilvane, Iancu inainteaza in mars rapid catre sud, incercand sa-i opreasca pe
diferitii bei sa se uneasca si sa le opreasca ofensiva catre Sofia. El ocupa Nisul, unde infrange si trei
detasamente turcesti care abia avusera timp sa se reuneasca. ntre timp sultanul insusi pleaca de la
Adrianopol impotriva sa. Iancu schimba directia de mers catre miazanoapte si zdrobeste fortele otomane
razlete care-i apar in cale. Peste tot pe unde trece armata sa, contingente de sarbi eliberati de sub turci i
se alatura. n zona a mai aparut si o armata a lui Vlad Dracul, care luase intre timp tronul arii
Romanesti, cu sprijinul sultanului, dar care la scurt timp a intors armele impotriva turcilor. Trecand de
Nis, Iancu se indreapta direct catre Sofia, pe care o ocupa dupa ce spulbera o alta armata turceasca. Pe
acest fond, popoarele din Balcani incep sa freamate in speranta eliberarii, iar in tabara regelui sosesc tot
mai multi bulgari, bosniaci, sarbi si albanezi. Orase din Bulgaria se predau direct lui Iancu, in Albania si in
tinutul minier Novo Brdo din Serbia au loc rascoale antiotomane, iar vestitul albanez Scanderberg fuge
din armata turca pentru a se pune in fruntea luptei de eliberare din Albania. n ciuda acestor evolutii,
turcii nu au nici o intentie sa cedeze atat de usor. Sultanul dispune o puternica aparare a trecatorilor din
Balcani si asteapta venirea lui Iancu. naintarea acestuia catre Adrianopol si Constantinopol devenise tot
mai dificila din cauza iernii si a reliefului muntos. La trecatoarea puternic aparata de la Zlatita, pe 12
decembrie 1443, armata sa trece printr-un moment greu atunci cand turcii ataca prin surprindere.
Trecatoarea devine aproape imposibil de trecut, iar pe la 23 decembrie are loc un atac puternic condus
de sultan. Atunci Iancu este nevoit sa bata in retragere. Turcii pleaca in urmarirea lui, dar calculeaza
gresit puterea si moralul trupelor si se avanta cu cateva armate direct in lupta. Iancu ii surprinde si ii
bate. Retragerea era deosebit de grea, iarna era in toi, caii murisera si alimente nu se mai gaseau.
nainte de a ajunge la Nis, turcii au trimis o solie pentru a-i oferi lui Vladislav pacea, in conditii destul de
favorabile, dar ramase fara nici un rezultat. La 2 februarie 1444, Vladislav I, Iancu si armata intrau in
Buda. Vestea victoriilor repurtate de armatele lui Vladislav I in "campania cea lunga" s-a raspandit in tot
occidentul. Turcii suferisera o grea infrangere, cum nu mai avusese loc niciodata de la venirea lor in
Europa. Fusesera nevoiti sa paraseasca Serbia si vestul Bulgariei, iar acum incercau sa-si repozitioneze
armatele pentru a-si apara imperiul. Faima lui Iancu s-a raspandit in toata Europa, ca si in randurile
inamicului. Occidentul credea ca momentul este cel mai potrivit pentru a-i scoate pe turci din Europa.
nfrangerea de la Varna
n urma entuziasmului provocat de succesul campaniei din 1443, deja in una aprilie 1444 in Dieta ungara
se hotaraste organizarea unei noi campanii antiotomane. Urmeaza insa o perioada in care Vladislav duce
pe de-o parte tratative de pace cu turcii, pe de alta parte face pregatiri de razboi. Puterile occidentale
profita de aceasta conjunctura si prin activitatea diplomatica intensa, se angajeaza cu promisiuni de
ajutor in sprijinul campaniei, in speranta de a acapara noi posesiuni in Balcani. ntregul ajutor militar s-a
concretizat in doar cateva galere venetiene, burgunde si raguzane, care au plecat spre Constantinopole in
vara lui 1444. ntre timp, Iancu s-a pregatit de razboi si a depus demersuri pe langa tarile romane pentru
un ajutor armat. n iulie, pe cand Vladislav era la Seghedin in pregatire de razboi, sosesc solii sultanului
care ofera pacea in conditii foarte avantajoase. Vladislav decide sa semneze pacea, in ciuda opozitiei
cardinalilor. Iancu de Hunedoara era si el de acord cu pacea, dar era tot timpul supus deciziei regale. La
presiunile occidentului si in special ale papei, Vladislav se razgandeste si jura sa continue campania
impotriva "necredinciosilor", insa ruperea tratatului de la Seghedin avea sa se dovedeasca o mare
greseala. n august Serbia semna o pace separata cu turcii, recapatandu-si teritoriile si cetatile pierdute
in ultimii ani. Miscarea sarbilor slabea cu mult frontul comun antiotoman. Razboiul era insa decis, iar
pregatirile de razboi erau in toi.
Armata regala se aduna la Oradea si porni catre Orsova in jurul datei de 28 august. Acolo se adunara si
restul armatelor cruciate: soldati din Ungaria, trupe transilvanene conduse de Iancu (din care multi
romani), trupe croate si bosniace comandate de banul Franko de Talovac. La 20 septembrie trecura
Dunarea si pornira de-a lungul ei spre Vidin, cea mai puternica fortareata otomana din zona. Ocupara
orasul, fara a asedia insa cetatea, in care turcii stateau pregatiti de lupta. Mai departe, la Nicopole li se
alaturara armata promisa de Vlad Dracul si un alt detasament transilvanean care traversase direct ara
Romaneasca. Vlad se intalni la Nicopole cu Vladislav, pe care il sfatui sa renunte pentru ca "turcul si
numai la vanatoare isi ia cu sine mai multi ostasi decat cei adunati in oastea crestina". Sfatul sau nu fu
ascultat si armata grabi pasul catre malul marii. Rand pe rand sunt ocupate cetatile de la malul Dunarii.
Au ajuns la Varna la 9 noiembrie. ntre timp a ajuns vestea ca sultanul, despre care credeau ca e in Asia
Mica, tinut pe loc de flota italiana si burgunda, se indrepta inspre Varna cu toata armata sa. Ajutorul
occidentului se dovedise complet insuficient, iar planul sau de a bloca Bosforul cu doar o mana de nave
nu era corespunzator realitatii. n seara de 9 spre 10 noiembrie, Vladislav si cei 15-16 mii de ostasi se
aflau in fata Varnei, iar de partea cealalta se afla intreaga armata a sultanului (conform unor izvoare, 80-
120 mii de ostasi, probabil mai putini). Situatia cruciatilor era acum extrem de dificila. La sfatul lui Iancu,
se decisera ca singura solutie era sa-i atace pe turci rapid, pentru a nu-i lasa sa-si dea seama de
inferioritatea lor numerica. n dimineata zilei de 10 noiembrie cele doua armate s-au pus in rand pregatite
de lupta. Cruciatii au fost clar depasiti numeric, banderiile episcopilor de Eger si Oradea fura de la inceput
spulberate, iar episcopii ucisi. Prin tactica superioara, Iancu a reusit sa castige cateva pozitii, dar in toiul
luptei, regele Vladislav, vanitos si lipsit de experienta (avea doar 20 de ani), ataca direct in miezul ostirii
otomane, in ciuda sfaturilor lui Iancu. Regele aluneca si cazu de pe cal, iar un ienicer ii taie capul, pe
care-l expuse ca pe un trofeu privirilor ostii crestine. Moartea regelui lovi ca un fulger moralul acestora si
se produse panica si fuga generala. n zadar incerca Iancu sa vina in ajutorul regelui, batalia era pierduta
si fu nevoit sa paraseasca campul de lupta. Turcii insa n-au mai pornit pe urmele ostii crestine. Grosul
armatei trecu Dunarea in patru-cinci zile. Iancu trecu mai repede in ara Romaneasca si fu de soldatii
munteni, care nu l-au recunoscut. Abia dupa cateva zile a fost eliberat, cand Vlad Dracul a aflat despre el.
nfrangerea de la Varna avu un ecou la fel de puternic ca cel al victoriilor din "campania cea lunga". n
timp ce sultanul vestea victoria in tot imperiul, lumea occidentala era descurajata.
Campania de la Dunare
n timpul in care regele Vladislav era plecat la razboi, in Ungaria se formase o locotenenta regala din
patru nobili, care asigura conducerea provizorie. Odata cu moartea regelui in batalie, s-a declansat din
nou o lupta apriga pentru putere. Reintors in Transilvania, Iancu de Hunedoara era cel mai mult
preocupat de refacerea capacitatii militare. El era de parere ca luptele interne erau foarte daunatoare si
ca principala grija a regatului trebuia sa fie pericolul de la miazazi. Mica nobilime a inceput tot mai mult
sa stranga randurile in jurul sau, izoland pe marii nobili si intrigile lor. Consiliul de conducere a impartit
tara in cateva regiuni, fiecare avand in frunte un "capitan". Astfel, Iancu devine capitan al tinuturilor de la
rasarit de Tisa (pe langa functiile deja detinute). Imediat trece la organizarea militara, calmeaza
tulburarile interne din Transilvania si isi asigura sprijinul taranimii si orasenimii pentru formarea armatei.
ntre timp turcii dadeau tarcoale hotarului si deja in primavara lui 1445 apar in preajma Belgradului cu o
armata de dimensiuni reduse. Iancu reuseste sa distruga tabara otomana in ciuda moralului scazut care
persista dupa usturatoarea infrangere de la Varna. Occidentul era si el preocupat de riposta turceasca si
pastra flota in Stramtori si la Constantinopol. n urma tratativelor dintre comandantul flotei, Wallerand de
Wavrin si Iancu, se pune la cale un plan de atac la Nicopole, sustinut pe apa de flota burgunda si de pe
uscat de armata lui Iancu. Vlad Dracul participa si el cu armata, carute, hrane si 40-50 de barci. n prima
jumatate a lunii august sosi flota burgunda la Isaccea, precum si sprijinul lui Vlad Dracul de circa 5-6.000
de osteni. Iancu a intarziat cu cateva zile, astfel ca trupele romanesti sustinute de flota apuseana au
pornit in susul Dunarii, au trecut de Silistra, au ars cetatea Turtucaia apoi asediara cetatea Giurgiului
(care prezenta cel mai mare interes pentru ara Romaneasca). Sprijinit de o puternica artilerie, Vlad
reuseste sa cucereasca Giurgiul si trece rapid la intarirea cetatii. Mai departe merg catre Rusciuc, care se
preda fara lupta si in fine ajunge la Nicopole la 12 septembrie. Ziua urmatoare Vlad Dracul incepe asediul
cetatii Turnu, aflata pe malul romanesc, iar dupa doua zile apare si armata lui Iancu. Cucerirea cetatii
Turnu se dovedi mai dificila decat se anticipase, datorita ajutoarelor date de pe malul bulgaresc. Iancu
vroia sa treaca pe malul celalalt, dar acest lucru era dificil la Nicopole asa ca pregati trecerea armatei la
gura Jiului, dar si acolo se lovi de opozitia turcilor. Iarna ingreuna si mai mult toate operatiunile, exista
riscul ca Dunarea sa inghete si sa imobilizeze flota occidentala. Din acest motiv se decise abandonarea
atacului. Flotele au luat drumul marii, iar armatele lui Iancu si Vlad se reintoarsera in tara. Cu toate ca nu
s-a atins scopul propus, campania de la Dunare a avut ca rezultat consolidarea legaturilor dintre Iancu si
ara Romaneasca, recucerirea Giurgiului si incurajarea populatiei bulgare (circa 12.000 de bulgari au fugit
de sub turci si s-au refugiat in ara Romaneasca, cu permisiunea lui Vlad Dracul).
Guvernator al Ungariei
Reintors din campania de la Dunare, Iancu de Hunedoara a avut timpul necesar pentru consolidarea
situatiei interne. n dieta Ungariei de la 1 iunie 1446 a fost recunoscut dreptul la succesiune al lui Ladislau
Postumul, dar pentru ca acesta era minor, se decise alegerea unui guvernator provizoriu pana la
implinirea majoratului regelui. La alegerile din 5 iunie 1446, Iancu de Hunedoara, sprijinit de numerosii
nobili mici, a fost ales in unanimitate guvernator al Ungariei. Popularitatea sa, averea personala (detinea
peste un milion de jugare de pamant), faima si gloria cu care se umpluse in bataliile antiotomane, erau
motivele principale pentru care Iancu a fost ales guvernator. Pe plan administrativ si economic, atat in
calitate de guvernator al Transilvaniei cat si de guvernator al intregii Ungarii, Iancu de Hunedoara a luat
numeroase masuri care au favorizat dezvoltarea economica si instaurarea ordinii si autoritatii de stat. A
ridicat nivelul taxelor si impozitelor colectate, dar nu prin apasarea iobagiei, ci prin introducerea de
metode mai moderne de cultivare si exploatare, prin marirea suprafetelor exploatate. n general a
menajat iobagimea, in care vedea baza puterii de stat si un buna sursa de recrutare pentru armatele sale.
i-a atras de partea sa cnezii romani, carora le-a oferit numeroase danii ca urmare a faptelor lor de
vitejie. A imbunatatit exploatarea minelor din Hunedoara si pe cele din nordul Transilvaniei (a sustinut
dezvoltarea oraselor miniere Baia Mare si Baia Sprie). n cativa ani a reusit sa ridice cu mult veniturile
provenite din impozitele puse pe exploatarea minelor de sare. Unor orase de pe mosiile sale le-a dat
dreptul de targ. A construit si refacut numeroase cetati si castele, printre care si Castelul de la Timisoara,
care-i poarta astazi numele si unde si-a avut resedinta pentru un timp. A sporit legaturile diplomatice,
militare si economice cu tarile romane.
Batalia de la Campia Mierlei
nca din 1447 Iancu a planuit o noua campanie pentru alungarea turcilor din Europa. Prin intermediul
diplomatiei a incercat sa atraga ajutorul papei si al curtilor europene, dar raspunsul acestora consta doar
din noi si noi promisiuni, fara rezultate concrete. Fara sa conteze pe aceste ajutoare ipotetice, el pregatea
fortele proprii. Se putea baza pe sprijin din partea arii Romanesti, dar nu si pe sprijinul Serbiei, care
ducea o politica de buna vecinatate cu turcii. n schimb a strans legaturile de colaborare cu Albania lui
Scanderberg. Se pare ca intre cei doi conducatori s-a semnat si o alianta militara. Albanezii incercau sa
scape de dominatia turceasca, dificil de inlaturat fara un sprijin consistent din Apus. n chiar primavara
anului 1448 a avut loc un atac masiv al sultanului, cu o armata de cca 100.000 de oameni, impotriva
Albaniei razvratite. Sultanul nu a reusit sa supuna nucleul de rezistenta albanez si s-a retras in august,
probabil si din cauza ca a aflat de alianta albanezilor cu Iancu. Scanderberg trebuia in acelasi timp sa se
asigure si impotriva intrigilor Venetiei dusmane. Pentru campania din 1448 Iancu a reusit sa stranga o
armata de circa 22-24.000 de oameni, compusa din mercenari (cavalerie grea), circa 1.000 de polonezi
trimisi de regele Cazimir al IV-lea, banderiile nobililor (cavalerie usoara), 4.000 de infanteristi (de toate
nationalitatile, mai ales germani si cehi). Avea numeroase tunuri si carute de razboi (circa 2.000) dupa
modelul husitilor. Iancu urmarea de aceasta data sa treaca prin Serbia de Sud, sa cucereasca Macedonia
cu ajutorul lui Scanderberg (si astfel sa rupa Albania de turci), apoi sa inainteze catre Salonic, unde
nadajduia sa se formeze o baza pentru flotele europene. naintarea armatelor principale a inceput la 28
septembrie pe la varsarea Moravei in Dunare. Armatele arii Romanesti au trecut Dunarea pe la Severin,
inaintand pe valea Timocului si facand jonctiunea cu trupele lui Iancu la Nis. De aici armata intreaga a
pornit catre sud pana ajunse la Kossovopolje (Campia Mierlei) in jurul zilei de 14-15 octombrie, unde
trebuiau sa se intalneasca cu trupele lui Scanderberg. Slabiciunea lui Iancu era lipsa de informatii cu
privire la miscarile turcilor. Acestia adunasera armata la Sofia, in timp ce Iancu credea ca sultanul se afla
pe la Adrianopol. Mare a fost surpriza cand pe Campia Mierlei au aparut trupele turcesti, venite de la
Sofia, prin Nis, apoi pe acelasi drum pe care trecuse Iancu in urma cu cateva zile. Lipsit de o alternativa
sigura, Iancu a decis sa ramana pe loc si sa tina piept turcilor, mai ales ca pozitia sa era usor favorabila.
A format o "cetatuie" din carute (dupa tactica husita) in interiorul careia a plasat infanteria si grosul
armelor de foc (tunuri, pusti). Lupta principala urma sa fie data cu ajutorul cavaleriei. Lupta a inceput in
ziua de 18 octombrie, zi care s-a terminat cu o victorie partiala a crestinilor. A doua zi lupta a fost mult
mai dura, turcii reusind sa produce pagube grave armatei lui Iancu (circa 17.000 de oameni). nsusi
Iancu a fost la un pas de moarte: a cazut de pe cal, dar a fost salvat de un cneaz hunedorean, Teodor
Cnezul, pe care l-a rasplatit cu mosii mai tarziu. Situatia grava l-a obligat sa salveze atat cat mai putea
salva. La miezul noptii a simulat un atac cu o parte din armata, iar cu grosul trupelor ramase s-a strecurat
pe langa turci si a fugit in Serbia. Trupele ramase au fost nimicite in parte, in parte luate in robie (printre
cei cazuti in robie s-a aflat si cumnatul lui Iancu, Mihail Szilagyi). Scanderberg nu a mai avut timp sa
ajunga la Campia Mierlei si auzind de infrangere, s-a intors din drum.
Ultimii ani. Asediul Belgradului. Moartea
La 24 decembrie 1448 Iancu a ajuns la Seghedin. Puterea sa politica era destul de slabita de esecul
suferit, multi nobili nemaifiind de acord cu politica sa. Doi ani de pregatire asidua au fost irositi.
nfrangerea de la Campia Mierlei obliga pe europeni sa stagneze orice actiune ofensiva impotriva turcilor
si sa se concentreze pe partea defensiva. Au urmat ani de tratative de pace in urma carora s-a semnat la
20 noiembrie 1451 un armistitiu cu turcii pe trei ani (la 29 mai 1453 turcii aveau sa zguduie Europa
cucerind Constantinopolul). n ianuarie 1453 Iancu si-a dat demisia din functia de guvernator pentru a
face loc restaurarii puterii regale in Ungaria. Noul rege instalat l-a umplut de laude si de posesiuni, dar pe
de alta parte a incercat, impreuna cu partida marilor nobili, sa-l inlature de la putere. n ultimii ani a
incercat sa tina piept turcilor si sa intareasca linia Dunarii. Turcii au rupt armistitiul in 1454 si au asediat
Semendria, dar Iancu a repurtat o noua victorie impotriva lor la Krusevac, unde i-a zdrobit cu desavarsire.
Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mohamed al II-lea se pregatea intens sa o
cucereasca. La randul lui Iancu a luat masuri pentru intarirea ei si a chemat oameni de la orase si sate sa
ia parte la razboi. De aceasta data a beneficiat si de un sprijin mai consistent din Apus. Asediul
Belgradului a fost deosebit de puternic. Flota cruciata a castigat batalia pe apa. Lupta decisiva s-a dat
intre 21-23 iulie. Conceptia strategica moderna a lui Iancu l-a ajutat sa-l infranga pe sultan in ciuda
raportului de forte defavorabil. Victoria impotriva celui care cucerise Constantinopolul a fost rasunatoare,
dar peste bucuria victoriei a venit vestea mortii lui Iancu de Hunedoara. El a murit la 11 august 1456,
rapus de ciuma in tabara de la Zemun. Trupul sau a fost dus si inmormantat in catedrala catolica de la
Alba Iulia, alaturi de mormantul fratelui sau Ioan.