Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la

începuturile modernității

I. Participarea românilor la relații internaționale în secolele XIV-XVI

Context: În secolul XIV cea mai importantă problemă pentru Europa era expansiunea Imperiului
Otoman. Acesta era deja prezent pe continent și se îndrepta spre Viena, pe cursul superior al Dunării. În
aceste condiții, Țările Române, aflate deja sub pretenția de suzeranitate a unor țări creștine cum ar fi
Ungaria sau Polonia, întreprind o politică antiotomană activă prin diverse mijloace și metode. Situația s-a
înrăutățit după ce Ungaria a fost cucerită și transformată în pașalâc, (1541) iar Transilvania a fost
transformată în Principat autonom sub suzeranitate otomană.
Caracteristicile politicii externe a Țărilor Române: Țările române au adoptat două strategii
principale în politica externă, după cum urmează:
1. Soluția diplomatică. Prin această metodă țările române au încercat să mobilizeze alte țări
creștine pentru a le susține în lupta antiotomană. Așadar, diplomația românească făcea
următoarele demersuri:
a) Stabilesc contacte diplomatice după victorii semnificative care să le atragă atenția
europenilor;
b) Adoptarea tratatelor politico-militare sau politico-economice;
c) Plurivasalitatea. Presupune acceptarea vasalității în raport cu mai multe puteri cum ar fi
Ungaria, Polonia sau/și Imperiul Otoman. Faptul că o țară era vasală mai multor țări anula
de fapt vasalitatea deoarece țările suverane aveau interese contradictorii.
2. Soluția militară. Conflictul militar al Țărilor Române cu Imperiul Otoman a fost o practică des
întâlnită în secolele XIV-XVI. El a presupus angajarea în ,,conflictul asimetric” și angajarea în
cruciadele târzii.
a) Conflictul asimetric a presupus faptul că oastea țărilor române era net inferioară numeric
armatei otomane. În aceste condiții, românii se angajează în conflict folosindu-se de mai
multe tactici:
- Tactica pământului pârjolit;
- Atacarea detașamentelor turcești care erau în căutarea hranei;
- Căutarea unui loc și moment favorabil bătăliei.
b) Cruciadele târzii au fost acele cruciade organizate de puterile occidentale împotriva
Imperiului Otoman. La aceste cruciade au participat domni precum Mircea cel Bătrân sau
Iancu de Hunedoara.

Politica externă în timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418)

Mircea cel Bătrân, domnitorul Țării Românești, a dus o politică antiotomană activă. Astfel, politica
externă este marcată de acțiuni militare și diplomatice:
1. Prima acțiune militară este întreprinsă în estul țării având ca finalitate anexarea Dobrogei în 1388.
Ulterior el participă la Bătălia de la Kosovopolje (1389). În această bătălie s-au confruntat pe de-o
parte forțe creștine compuse din sârbi, albanezi, bosniaci și bulgari conduse de cneazul sârb Lazăr,
iar pe de altă parte otomani conduși de sultanul Murad I. Deși oastea creștină părea învingătoare,
fiind ucis în luptă chiar sultanul Murad I, totuși, urmașul acestuia, Baiazid I, întoarce cursul Bătăliei
în favoarea turcilor, însă Imperiul Otoman își oprește înaintarea pentru moment.
2. Ulterior, Mircea cel Bătrân încheie un Tratat cu Polonia în 1390. El este semnat cu regele Vladislav
Iagiello și prevedea sprijin reciproc împotriva Ungariei dar și împotriva altor inamici.

1
 3. Din cauza sprijinului pe care l-a dat Mircea cel Bătrân creștinilor la Kosovopolje, dar mai ales din
cauza expediției sale la sud de Dunăre împotriva bazelor achingiilor, Baiazid I pornește o campanie
împotriva lui Mircea cel Bătrân. Așadar, în 1394? are loc Bătălia de la Rovine în cadrul căreia oastea
munteană provoacă pierderi grele turcilor, însă la final Mircea este detronat și înlocuit cu Vlad
(Uzurpatorul). Acesta din urmă plătește tribut turcilor.
4. În 1395 Mircea cel Bătrân încheie cu regele maghiar Sigismund de Luxemburg Tratatul de la Brașov,
tratat de ajutor reciproc împotriva otomanilor.
5. În virtutea tratatului semnat cu Ungaria, Mircea va participa în 1396 la Cruciada de la Nicopole.
Această cruciadă a fost organizată de Papa Bonifaciu al IX-lea, formându-se o coaliție creștină din
cavaleri burgunzi, germani, englezi, maghiari dar și români conduși de Mircea cel Bătrân. Principala
Bătălie s-a dat la Nicopole în 1396, moment în care apar neînțelegeri în rândul oastei creștine
legate de tactica adoptată. În final victoria a fost de partea otomanilor.
6. După moartea lui Baiazid I, în Imperiul Otoman izbucnește un conflict pentru putere între fii
acestuia. Mircea intervine de partea lui Musa, pe care îl ajută să ajungă la tron (1411-1413). Dar
bizantinii îl sprijină pe un alt frate, Mehmed, acesta luându-i locul lui Musa. Mircea se vede nevoit
să plătească tribut în schimbul păcii.

Politica externă în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432)

Alexandru cel Bun a fost domn al Moldovei. El s-a implicat în relațiile internaționale prin semnarea
unor tratate și participarea la acțiuni militare:
1. În martie 1402, încheie cu Polonia un tratat prin care îl recunoaște ca suzeran pe Vladislav Iagello.
Prin acest tratat urmărea să reducă presiunile Ungariei asupra Moldovei.
2. În 1410, se implică în bătălia de la Grunwald împotriva cavalerilor teutoni. El a fost de partea
Poloniei în acest conflict, în calitate de vasal.
3. În 1411, la Roman, este reînnoit tratatul cu Polonia încheiat în 1402. Acest tratat prevedea sprijin
reciproc împotriva Ungariei.
4. În 1420 Alexandru cel Bun se confruntă cu turcii și reușește să respingă atacul turcilor asupra
Cetății Albe.
5. În 1422, în virtutea relațiilor de vasalitate cu Polonia Alexandru cel Bun acordă din nou ajutor
Poloniei în lupta împotriva cavalerilor teutoni. În acest sens, participă la bătălia de la Marienburg
(1422).

Politica externă în timpul lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

Iancu de Hunedoara a fost integrat în nobilimea maghiară fiind de origine română. El a devenit pe
rând ban de Severin, voievod al Transilvaniei, căpitan în armata ungară și regent al Ungariei1 ducând o
politică antiotomană activă pe plan militar.
1. În 1442 îi înfrânge pe turci în Transilvania și pe râul Ialomița. În Țara Românească îl impune pe
tron pe Vlad Dracul.
2. Ulterior organizează Campania cea Lungă (1443-1444). În cadrul acestei campanii Iancu de
Hunedoara înaintează în Peninsula Balcanică împotriva Imperiului Otoman reușind să elibereze
cetățile Niș și Sofia. El încheie pace cu Imperiul Otoman în 1444 pe 10 ani.

1
În 1439, regele Albert de Habsburg al Ungariei moare, lăsând în urma sa o soție însărcinată. Iancu de Hunedoara a
sprijinit urcarea pe tronul Ungariei a regelui Vladislav al III-lea al Poloniei care, în calitate de rege al Ungariei a purtat
numele de Vladislav I. Acesta moare în bătălia de la Varna din 1444. La tronul Ungariei urmează Ladislau al V-lea, fiul
minor al lui Albert de Habsburg, astfel Iancu de Hunedoara devine regent al Ungariei și guvernator în cadrul regatului.

2
 3. În 1444 participă la Cruciada de la Varna alături de regele Poloniei și al Ungariei, Vladislav I. În
această bătălie forțele creștine (transilvăneni, bosniaci, croați și maghiari) pierd, fiind ucis
regele Vladislav I.
4. În 1456 Iancu de Hunedoara oprește înaintarea turcilor în cadrul Cruciadei de la Belgrad (1456).
După bătălie izbucnește în cetate o epidemie de ciumă care îl va răpune pe Iancu de
Hunedoara. Această bătălie este una dintre cele mai importante deoarece Belgradul era un
punct strategic important care îi împiedica pe turci să ajungă spre Viena.

Politica externă în timpul lui Vlad Țepeș (1448. 1456-1462. 1476)

Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul, vine pe tronul Țării Românești în 1456, dup ce mai întâi îl ajutase
turcii. El a fost ajutat de Iancu de Hunedoara, acesta din urmă vrând să-și asigure spatele în vederea
Cruciadei de la Belgrad. El duce o politică antiotomană activă pe plan militar.
1. Vlad Țepeș refuză să mai plătească tribut Porții în 1459 și reușește să dejoace planurile turcilor de
a-l prinde într-o capcană la Sud de Dunăre. Știind că va beneficia de sprijinul lui Matei Corvin, fiul lui
Iancu de Hunedoara, deoarece obținuse finanțare de la papalitate pentru un proiect de luptă
antiotomană, Vlad Țepeș declanșează expediții militare la sud de Dunăre împotriva turcilor (1461-
1462).
2. Campania lansată de Vlad între anii 1461-1462 nu i-a lăsat pe turci fără ripostă și aceștia, în frunte
cu Mehmed al II-lea, pornesc o campanie militară împotriva Țării Românești. În aceste condiții va
avea loc atacul de noapte de la Târgoviște (1462). În cadrul acestui atac Vlad Țepeș a încercat să
atace cortul sultanului. Totuși, el se retrage în Transilvania, fiind uzurpat de fratele său Radu cel
Frumos.
!Deoarece Matei Corvin era implicat în probleme dinastice, cheltuind banii pentru cruciadă oferiți
de papalitate, el încearcă să se justifice în fața papei acuzându-l pe Vlad de trădare și totodată
întemnițându-l. Deși Vlad Țepeș revine la domnie în 1476, el sfârșește la scurt timp într-un complot
boieresc.

3
Politica externă în timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504)
Ștefan cel Mare vine pe tronul Moldovei la 1457 cu ajutorul lui Vlad Țepeș. El a dus o politică
externă îndreptată spre asigurarea independenței Moldovei, încheind numeroase tratate dar și repurtând
bătălii cu Imperiul Otoman, Ungaria sau Polonia.
1. În 1459 Ștefan cel Mare încheie cu Polonia Tratatul de la Overchelăuți. Prin acest tratat ambele
părți își promiteau sprijin reciproc, iar Ștefan cel Mare recunoaște formal suzeranitatea Poloniei.
2. Deoarece Ștefan cel Mare a reușit să alipească Moldovei cetatea Chilia în 1465, aceasta fiind pe
rând a Țării Românești, Moldovei și a Ungariei, regele Matei Corvin (al Ungariei) pornește o
campanie militară împotriva Moldovei în 1467. Înainte să ajungă la Suceava este surprins de oastea
română la Baia (Bătălia de la Baia – 1467). Bătălia care s-a dat aici s-a terminat prin retragerea
regelui Matei Corvin.
3. În 1473 Ștefan cel Mare refuză să mai plătească tribut turcilor și intervine în Țara Românească, de
unde îl înlătură pe Radu cel Frumos. Imperiul Otoman reacționează prin campania organizată de
sultanul Mehmet al II-lea împotriva Moldovei. Expediția militară era condusă de beglerbegul
Rumeliei, Soliman. Astfel, bătălia principală a avut loc pe 10 ianuarie 1475, lângă Vaslui, încheiată
prin victoria Moldovei datorată condițiilor favorabile - loc mlăștinos în timp de ceață.
4. La 25 ianuarie 1475 Ștefan cel Mare a adresat o scrisoare principilor europeni prin care le cerea
ajutor în vederea luptei antiotomane. Deși papalitatea, alături de alți monarhi ai vremii, au apreciat
curajul lui Ștefan cel Mare, ajutorul a întârziat să apară. Totuși, Matei Corvin a răspuns pozitiv.
5. În 1475 este încheiat un tratat între Ștefan cel Mare și Matei Corvin la Iași care prevedea sprijin
reciproc împotriva Imperiului Otoman. In felul acesta s-a produs o reconciliere (împăcare) după
bătălia de la Baia.
6. În 1476 sultanul Mehmet al II-lea organizează o nouă campanie militară împotriva Moldovei, de
data aceasta fiind condusă chiar de el. Mai întâi el ordonă un atac al tătarilor din Crimeea asupra
Moldovei, respins însă de români. Ulterior se angajează în bătălia de la Războieni (1476). În final
Ștefan cel Mare se retrage, însă victoria nu a fost decisivă de partea Imperiului Otoman deoarece
Ștefan a rămas pe tron, iar Moldova nu a pierdut din teritoriu.
7. În 1484 sultanul Baiazid al II-lea reușește să preia controlul asupra cetăților Chilia și Cetatea Albă,
iar Ungaria semnează o pace cu turcii. În aceste condiții, Ștefan cel Mare încheie din nou un tratat
cu Polonia, la Colomeea (1485). Prin acest tratat Moldova accepta vasalitatea Poloniei. Dar tratatul
nu a fost util deoarece Moldova nu primește ajutor din partea Poloniei, astfel Ștefan plătește din
nou tribut turcilor din 1489.
8. În 1497, regele Polonei Ioan Albert, sub pretextul recuperării Cetății Albe și a Chiliei, pornește o
expediție militară împotriva Moldovei, dar regele Poloniei decide să se retragă de teama
intervenției Ungariei de partea Moldovei. La întoarcere armata poloneză este înfrântă în bătălia de
la Codri Cosminului (1497) de către oastea română. Ulterior, Moldova și Polonia semnează tratatul
de la Hârlău (1499) de ajutor reciproc însă relațiile dintre cele două state nu s-au îmbunătățit.

II. Participarea românilor la relațiile internaționale în secolele XVI-XVII

Context european: În secolul XVI puterea și influența Imperiului Otoman în Europa ajung la apogeu, urmând
ca din a doua jumătate a secolului al XVII-lea puterea Imperiului Otoman să înceapă să scadă în favoarea
austriecilor și rușilor. Astfel, cele mai importante evenimente care marchează această perioadă sunt:
• În 1521 Soliman Magnificul cucerește Belgradul;
• În 1526 Ungaria este cucerită de Imperiul Otoman iar din 1541 devine Pașalâc;
• Polonia adoptă pe parcursul secolului al XVI-a o atitudine turcofilă.
• În 1529 Franța încheie un tratat de alianță cu Imperiul Otoman. În același an avea loc
primul asediu al turcilor asupra Vienei.

4
 În acest context situația țărilor române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a presupus
implementarea unui regim de vasalitate:
• Autonomia internă se menține;
• Politica externă este subordonată porții (Imperiului Otoman)
• Domnii, deși sunt aleși de țară, sunt confirmați de sultan. Ulterior sunt numiți direct de
sultan, iar perioada domniei se scurtează;
• Capitalele se mută de la Suceava la Iași și de la Târgoviște la București;
• Obligații financiare (haraciul).
În aceste condiții, angajarea în conflict cu Imperiul Otoman nu se putea face decât într-un context
internațional favorabil. Acest context a apărut la finalul secolului al XVI-lea, când s-a format Liga Sfântă,
alcătuită din: Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantua și Toscana.

Politica externă în timpul lui Mihai Viteazul (1593-1601)

Mihai Viteazul ajunge la domnie în Țara Românească prin obișnuitul obicei de a-și cumpăra domnia,
însă începe imediat colaborarea cu Liga Sfântă.
1. Aderând la Liga Sfântă, din care făcea parte Transilvania și Moldova, în 1594 Mihai Viteazul
declanșează o răscoală antiotomană la București, prin uciderea creditorilor turci care îi dăduseră
bani lui Mihai Viteazul și prin atacarea garnizoanei otomane. În aceste condiții, la Alba Iulia se
încheie un tratat între Țara Românească și Transilvania condusă de Sigismund Bathory, la 20 mai
1595. Prin acest tratat Țara Românească devenea vasală Transilvaniei. Acest tratat marca aderarea
lui Mihai Viteazul la Liga Sfântă.
2. În condițiile declanșării răscoalei antiotomane și aderării Țării Românești la Liga Sfântă, Imperiul
Otoman declanșează o campanie militară împotriva Țării Românești. Astfel, în august 1595 oastea
otomană condusă de Sinan – pașa trece Dunărea înaintând spre București. Mihai Viteazul reușește
să se angajeze în conflict obținând o importantă victorie la Călugăreni ( 23 august 1595). Pe de altă
parte Mihai Viteazul se retrage spre munți așteptând ajutor de la Sigismund Bathory. Între timp
turcii pătrund în București și Târgoviște, începând să transforme țara în pașalâc, iar în Moldova
polonii îl pun pe tron pe Ieremia Movilă. Dar în toamnă, cu ajutorul militar din partea principelui
Sigismund Bathory și cu ajutorul fostului domn din Moldova, Țara Românească se va elibera de
turci, aceștia fiind înfrânți la Giurgiu (octombrie 1595). După această victorie Țara Românească
încheie o pace favorabilă cu Imperiul Otoman.
3. În 1598 Țara Românească încheie un tratat cu Imperiul Habsburgic la Târgoviște. Prin acest tratat
împăratul Rudolf al II-lea devenea suzeranul domnului Țării Românești iar Mihai Viteazul trebuia să-
i oprească pe turci la Dunăre. Totodată, Imperiul habsburgic îi promitea ajutor financiar lui Mihai
Viteazul și îi recunoștea domnia ereditară.
4. În condițiile în care în Transilvania Sigismund Bathory renunță la tron în favoarea vărului său Andrei
Bathory, acesta fiind adeptul păcii cu otomanii și apropiat al Poloniei, iar în Moldova se afla deja pe
tron filopolonul Ieremia Movilă, ce făcea demersuri de a-l impune pe tronul Țării Românești pe
fratele său, Simion Movilă, Mihai Viteazul încearcă să refacă frontul antiotoman. Astfel, în
octombrie 1599 Mihai Viteazul pătrunde în Transilvania și îl înfrânge pe Andrei Bathory în bătălia
de la Șelimbăr. Ulterior, pătrunde în Moldova și îl înlătură pe Ieremia Movilă, devenind
conducătorul celor trei țări române în 1600.
5. Din cauza politicii de centralizare a lui Mihai Viteazul elita din Transilvania se răscoală. Totodată,
trupele imperiale (austrice), conduse de generalul Basta participă de partea răscoalei, iar Mihai
Viteazul este înfrânt în bătălia de la Mirăslău (septembrie 1600). Mihai Viteazul pierde
Transilvania, dar și Țara Românească și Moldova, unde sunt înscăunați Movileștii.

5
 6. Nobilimea maghiară se răscoală și împotriva lui Basta, pe care îl alungă, reînscăunându-l pe
Sigismund Bathory. În acest context Mihai Viteazul, cu sprijinul habsburgilor, se împacă cu Basta și
participă la acțiunea militară împotriva nobilimii maghiare (bătălia de la Guruslău – august 1601),
în urma căreia redevine stăpân al Transilvaniei, dar este asasinat la scurt timp din ordinul lui Basta.

III. Participarea românilor la relațiile internaționale în secolul XVII – începutul secolului al

XVIII-lea.
Context european: Secolul XVII marchează începutul declinului Imperiului Otoman și implicit a influenței
acestuia în Europa. Astfel, în 1683, turcii atacă pentru ultima dată Viena, nereușind să o cucerească. Din
acest moment începe așa numita ,,criză orientală” marcată prin: golul de putere pe care avea să-l lase
Imperiul Otoman în Balcani, pretențiile Rusiei și Austriei de a stăpânii Balcanii și prin lupta de eliberare
națională a popoarelor din Balcani. Pe de altă parte statele occidentale militau pentru menținerea
echilibrului între marile puteri.
Evenimente majore:
• Turcii pierd Pașalâcul de la Buda în favoarea Austriecilor (1687);
• Transilvania este cedată austriecilor în urma păcii de la Karlowitz (1699)
• Banatul și Oltenia sunt cedate austriecilor prin Pacea de la Passarowitz (1718) (Oltenia
revine în componența Țării Românești-1739)
• Bucovina intră în componența Imperiului Habsburgic (1775)
• Rusia devine influentă în Balcani după semnarea Tratatului de la Kuciuk-Kainargi (1774),
asumându-și misiunea de putere ,,protectoare” a creștinilor.
• Se implementează regimul fanariot în Moldova și Țara Românească la începutul
secolului XVIII. Acest regim a avut următoarele caracteristici:
✓ Domnitori străini
✓ Monopol comercial otoman
✓ Desființarea armatelor
✓ Fiscalitate excesivă

Politica externă în timpul lui Șerban Cantacuzino (1678-1688)

Șerban Cantacuzino a fost domn în Țara Românească. El a participat la asediul Vienei din 1683 la
solicitarea turcilor însă, pe ascuns, a încurajat tabăra austriecilor prin oferirea de informații despre trupele
otomane. Domnitorul a avut tratative cu habsburgii, aceștia recunoscându-i domnia ereditară. Pe de altă
parte Șerban Cantacuzino a solicitat respectarea integrității teritoriale.

Politica externă în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714)

Constantin Brâncoveanu a fost domn în Țara Românească și a promovat diplomația în relațiile
internaționale. El a stabilit legături cu Polonia și Rusia. În 1709 încheie o convenție secretă cu Rusia
împotriva Porții (Imperiul Otoman). Brâncoveanu a fost înlăturat de la domnie în 1714 și executat.

Politica externă în timpul lui Dimitrie Cantemir (1710-1711)

Dimitrie Cantemir a fost domn al Moldovei. El a promovat în politica externă atât diplomația cât și
acțiunea militară.
1. În aprilie 1711 este încheiat Tratatul de la Luțk dintre Moldova și Rusia. Acest tratat a fost
redactat de Dimitrie Cantemir iar Petru cel Mare l-a acceptat ca atare. Tratatul consfințea
protectoratul Rusiei asupra Moldovei respectând autonomia și integritatea teritorială acesteia
din urmă.

6
2. Dimitrie Cantemir se implică în conflictul dintre Imperiul Otoman și Rusia angajându-se în
Bătălia de la Stănilești, pe Prut, din iulie 1711. În urma acestei bătălii țarul Rusiei se retrage din
Moldova, iar Dimitrie Cantemir pierde tronul și se refugiază în Rusia. Din acest moment
Imperiul Otoman impune regimul fanariot.