Sunteți pe pagina 1din 8

Henoteism

Henoteismul sau enoteismul (Greacă εἷς


θεός heis theos „un zeu”) este o formă de
cult intermediară între politeism și
monoteism, în care este venerată în mod
special o singură divinitate, fără însă a
nega existența altor divinități alături de
ea. Aceste alte divinități sunt însă
inferioare divinității principale, aspect pe
care enoteismul îl subliniază în mod
deosebit. În enoteism nu este exclusă
însă posibilitatea ca celelalte divinități
chiar dacă inferioare celei principale, să
devină obiectul unor forme de cult.
Termenul a fost inventat de către
Friedrich Wilhelm Schelling (1775–1854),
pentru a descrie stadiul incipient al
monoteismului, însă Max Müller (1823–
1900), un filolog german și orientalist,
este cel care a popularizat conceptul.[1]
Parte a seriei despre

Dumnezeu

Concepții generale
Agnosticism · Apateism · Ateism · Deism
Henoteism · Monolatrism · Monoteism ·
Politeism
Panenteism · Panteism · Teism · Transteism

Concepții specifice
Creator · Arhitect · Demiurg · Diavol
Susținător · Domn · Tatăl · Monadă
Unitate · Ființă supremă · Totul
Personal · Unitar · Dualism · Trinitate
în religiile abrahamice
(Credința Bahá'í, Creștinism, Islam, Iudaism)
în Ayyavazhi · în Budism · în Hinduism
în Jainism · în Sikhism · în Zoroastrianism

Atribute
Eternitate  · Existența · Gen
Nume (Dumnezeu) · Omnibenevolență
Omnipotență · Omniprezență · Omnisciență

Experiența și practicile
Soartă · Rugăciune · Credință · Revelație
Fideism · Gnosis · Metafizică
Misticism · Ermetism · Ezoterism · Închinare

Subiecte conexe
Isus din Nazaret · Filosofie · Religie ·
Ontologie
Dumnezeu complex · Neuroteologie
Dilema din Eutyphron · Problema răului
Dumnezeu în artă
Texte religioase

Müller a pus termenul în centrul criticilor


sale față de teologia vestică și de
excepționalismul religios (relativ la
religiile orientale), concentrându-se pe o
dogmă culturală conform căreia
„monoteismul” era bine definit implicit și
inerent superior altor concepții despre
Dumnezeu. Adepții unei religii henoteiste
se pot de asemenea închina icoanelor.
Exemple de enoteism sunt culturile
mistice, religia arabă preislamică, religia
indoamericanilor,sau adorarea unor
divinități specifice unor anumite orașe,
ca de exemplu anticul Yemen Sabed.

Exemplar este și enoteismul hindus, cu


cele două mari direcții, cultul Vishna și
cultul Shiva, însoțite de o întreaga
constelație de idoli minori, venerați în
cazul unor obiceiuri regionale sau
familiale.

Chiar și înlocuirea de către faraonul


"eretic" Akenaton a cunoscutului panteon
egiptean cu adorarea unei singure zeități,
Aton,este considerată de unii drept o
formă de enoteism.

Martorii lui Iehova susțin ca singurul


Dumnezeu care trebuie venerat este
Iehova, ei considerându-l pe Iisus Cristos
un dumnezeu ca atâția alții, putând fi
inclus aici chiar și Satan.

Unii susțin ca religii considerate


monoteiste pot îmbrăca uneori aspecte
enoteiste. Este cazul catolicismului sau a
ortodoxiei, cu adorarea sfinților.

Vezi și
Hinduism
Referințe
1. ^ Müller, Max. (1878) Lectures on the
Origin and Growth of Religion: As
Illustrated by the Religions of India.
London:Longmans, Green and Co.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Henoteism&oldid=12327337

Ultima modificare efectuată acum 1 an de către Tgeorgescu.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,


exceptând cazurile în care se specifică altfel.