Spațiul românesc între diplomație și conflict

I. Acțiuni militare

Mircea cel Bătrân (1386-1418) – Țara Românească

Bătălia de la Câmpia Mierlei/Kossovopolje (1389) – Mircea cel Bă trâ n a decis să se ală ture taberei conduse de
cneazul sâ rb Lază r (care era și bunicul să u matern) cu scopul de a ține câ t mai departe Imperiul Otoman de
granița dună reană . Oștile oarecum egale s-au confruntat la Kossovopolje, rezultatul a fost unul indecis, au că zut
în luptă atâ t sultanul Murad I, câ t și cneazul Lază r al Serbiei. Noul conducă tor al Serbiei, Ș tefan Lazarevic a
recunoascut suzeranitatea otomană și a început să plă tească tribut turcilor, au fost instalate garnizoane
otomane în principalele cetă ți sâ rbe, iar Mircea s-a retras în țara sa și a încheiat un tratat cu Polonia „alianță
nestră mutată de prietenie” la Radom.

Bătălia de la Rovine (1394/1395) – înaintarea turcilor că tre țaratul bulgar al lui Ș ișman a condus la apropierea
acestora de Dună re și creșterea pericolului otoman asupra Ț ă rii Româ nești. Baiazid I a organizat o expediție
contra Ț ă rii Româ nești pentru a pedepsi implicarea lui Mircea în confruntă rile de la Sud de Dună re și deoarece
Mircea stă pâ nea cetatea Dâ rstor/Silistra, dintre cele mai puternice din acea regiune. Prin tactica pă mâ ntului
pâ rjolit, Mircea se retrage din fața dușmanului și pune să se sape șanțuri (rovine) pe valea râ ului Argeș (Jiu?), în
care stau ascunși arcașii, iar cavalerii ascunși prin pă dure în așteptarea turcilor. Câ nd turcii s-au angajat în
traversarea râ ului, vlahii i-au atacat cu o ploaie de să geți, urmați apoi de cavaleria ascunsă în pă dure. Turcii s-au
retras în derută . Deși a câ știgat, Mircea a fost înlă turat de la tron de Vlad Uzurpatorul, fiul fratelui să u Dan I și
cei doi au fost nevoiți să își împartă posesiunile din Ț ara Româ nească . Mircea s-a retras în Transilvania
(condusă de Ș tibor) pentru a cere sprijin maghiarilor, deoarece Vlad avea deja sprijinul Poloniei.

Bătălia de la Nicopole (1396) – După încheierea unui tratat între Mircea cel Bă trâ n și Sigismund de Luxemburg,
regele Ungariei, este inițiată o cruciadă anti-otomană la care Sigismund invită , în numele Papalită ții, cavaleri
francezi, burgunzi, germani, poloni, de la Rhodos, maghiari, navigatori venețieni și genovezi, vlahii conduși de
Mircea cel Bă trâ n. Cruciații au plecat din Buda sub conducerea contelui Nevers, fiul celui mai bogat conducă tor
din Apus, ducele Burgundiei. La Nicopole, peste Dună re de Turnu s-a așezat tabă ra creștină și, deși Mircea avea
cea mai mare experiență în luptele cu turcii, acesta nu a fost luat în seama în stabilirea strategiei, iar contele
Nevers a decis să atace cu ajutorul cavaleriei, dar solul câ mpului de luptă a fost minat în prealabil de țepușe, caii
s-au ră nit, cavalerii au că zut de pe cai, creștinii s-au retras în derută , mulți au că zut prizonieri, cruciada a fost un
eșec pentru creștini.

Alexandru cel Bun (1400-1432) – Moldova

Luptele contra cavalerilor teutoni (Grünwald-1410 și Marienburg-1422) – Alexandru cel Bun, vasal al regelui
Poloniei, Vladislav Jagello, l-a sprijinit pe acesta în confruntă rile împotriva teutonilor.

Respingerea primului atac otoman împotriva Moldovei (Chilia și Cetatea Albă – 1420) – după cucerirea Dobrogei
de otomani în 1417, aceștia au fă cut o campanie asupra cetă ților de la Marea Neagră și Dună re în 1418-1420.
Moldovenii au reușit cu forțe proprii să oprească înaintarea turcilor.

Iancu de Hunedoara (1441-1456) – Transilvania

Campania cea Lungă și Varna (1443 – 1444) – la chemarea papei Eugeniu al IV-lea a fost reluată ideea de
cruciadă la care au participat regele Ungariei și Poloniei, Vladislav I/III și Iancu de Hunedoara. Iancu a reușit să
elibereze orașele Niș și Sofia de ocupația otomană , dar Vladislav nu a obținut victorii decisive. La solicitarea
sultanului Murad al II-lea se încheie pacea de 10 ani de la Seghedin, avantajoasă creștinilor care primesc
despă gubiri, cedă ri de teritorii și cetă ți, urmâ nd ca timp de 10 ani să nu existe confruntă ri militare. După noi
negocieri cu Veneția, Ungaria a decis să încalce tratatul de pace și să atace imperiul la Varna, unde a suferit o
grea înfrâ ngere, iar regele Vladislav a fost ucis pe câ mpul de luptă . Ca urmare a morții lui Vladislav, la
conducerea regatului a ajuns Ladislau, care avea doar 4 ani, iar Iancu de Hunedoara a devenit Guvernator
General al Ungariei.

Bătălia de la Kossovolopje (1448) – Iancu a încercat încă o dată să ține Imperiul Otoman departe de Transilvania
și Ungaria, profită de o revoltă din Balcani. Trupele transilvă nene urmau să se unească cu cele albaneze conduse
de Skanderbeg, dar au fost împiedicate de sâ rbii lui Brankovic și vlahii lui Vladislav al II-lea, vasalii sultanului.
Armata creștină a fost copleșită de numă rul mare al armatei otomane și înfrâ ngerea a fost de neevitat.

Asediul Belgradului (1456) – după cucerirea Constantinopolului în 1453, sultanul Mahomed al II-lea și-a
continuat expansiunea teritorială că tre Europa Centrală . Singura piedică era reprezentată de cetatea Belgrad,
aflată atunci sub stă pâ nirea maghiară . În ajutorul Ungariei a fost trimis de la Vatican cardinalul Giovanni da
Capistrano, un excelent orator, care să îi convingă pe oameni să vină la luptă . Printr-un atac surpriză , Iancu a
reușit să îi învingă pe otomani, chiar sultanul a fost ră nit și a scă pat cu viață cu greutate. Papa Calixt al III-lea a
cerut ca fiecare biserică să tragă clopotele la prâ nz, obicei pă strat și astă zi, a numit această victorie cel mai
fericit eveniment al vieții sale și pe Iancu „atletul lui Hristos”. Iancu a murit în același an, de ciumă , iar pe
mormâ ntul lui din catedrala romanică din Alba Iulia a fost scris „s-a stins lumina lumii”.

Vlad Țepeș (1448, 1456-1462, 1475) – Țara Românească

Atacul de noapte (16-17 iunie 1462) – Vlad a refuzat să mai plă tească tribut otomanilor, iar acești au încercat să îl
captureze prin Hamza Pașa la Giurgiu în 1460, dar au eșuat. În iarna 1461-1462 Vlad a organizat expediții
ofensive la sud de Dună re și a atacat garnizoanele otomane. De aceea, Mahomed al II-lea a organizat o campanie
contra Ț ă rii Româ nești în 1462. Prin tactica pă mâ ntului pâ rjolit, Vlad i-a atras în apropiere de Tâ rgoviște unde a
fost stabilită tabă ra otomană . În noaptea 16-17 iunie 1462, Vlad a organizat un atac asupra taberei otomane cu
scopul de a-l captura pe sultan. Îmbră cați în haine otomane, vlahii au pă truns în tabă ră , au fă cut multe
distrugeri, dar sultanul nu a fost capturat. Vlad s-a retras în Ungaria pentru a-i cere ajutor lui Matei Corvin, iar
locul să u a fost luat de Radu cel Frumos.

Ștefan cel Mare (1457-1504) – Moldova

Bătălia de la Baia (1467) – cetatea Chilia a fost cedată de Petru al II-lea că tre Iancu de Hunedoara încă din 1448,
iar de atunci era stabilită acolo o garnizoană maghiară . Ș tefan a ocupat cetatea Chilia, ceea ce l-a determinat pe
Matei Corvin, regele maghiar, să facă o campanie contra Moldovei. Bă tă lia a avut loc la Baia în 1467 și s-a
încheiat cu un uriaș dezastru pentru Matei Corvin care a fost înfrâ nd și Ș tefan cel Mare s-a eliberat astfel de
suzeranitatea maghiară .

Bătălia de la Vaslui/Podul Înalt (1475) – Ș tefan a refuzat în 1473 să mai plă tească tribut turcilor. În 1474-1475
otomanii conduși de Soliman, beglerbegul Rumeliei, au fă cut o campanie contra Moldovei. Confruntarea a avut
loc la Podul Înalt, în apropiere de Vaslui unde Ș tefan i-a atras pe turci prin tactica pă mâ ntului pâ rjolit. Folosirea
terenului, condițiile climatice și vitejia moldovenilor au asigurat una dintre cele mai importante victorii
împotriva otomanilor. Turcii au fost nevoiți să se retragă , dar teama că ei vor reveni l-a fă cut pe Ș tefan să scrie o
scrisoare că tre principii creștini din Europa pentru a le cere sprijin.

Bătălia de la Războieni/Valea Albă (1476) – expediția otomană de revanșă , condusă chiar de sultanul Mahomed
al II-lea, a fost precedată de un atac al tă tarilor. Ș tefan a fost nevoit să lupte doar cu armata formată din curteni
deoarece cea a ță ranilor se confrunta cu tă tarii, atfel că a fost înfrâ nt, dar turcii nu au putut să valorifice victoria
deoacere cetă țile defensive Suceava, Neamț, Hotin au rezistat și sultanul a întâ mpinat dificultă ți în
aprovizionare, iar regele maghiar Matei Corvin se pregă tea să vină în sprijinul moldovenilor, de aceea sultanul s-
a retras din Moldova.

Chilia, Cetatea Albă, Cătlăbuga, Șcheia (1484-1486) – noul sultan, Baiazid al II-lea a reluat expedițiile la Dună re și
a asediat Chilia și Cetatea Albă (1484). Dorind să recâ știge cetă țile, Ș tefan a depus jură mâ ntul de vasalitate față
de Polonia la Colomeea (1485) pentru a primi sprijin militar, Ș tefan a rezistat unor atacuri otomane obținâ nd
victorii la Că tlă buga (1485) și Ș cheia (1486), dar nu a reușit să recupereze cetă țile și din 1487 a reînceput plata
tributului.

Bătălia de la Codrii Cosminului (1497) – noul rege al Poloniei, Ioan Albert, a urmă rit controlul direct asupra
Moldovei, mai ales după ocuparea Pocuției de Moldova în 1490. Polonezii au fă cut o campanie contra Moldovei,
confruntarea a avut loc la Codrii Cosminului în 1497 și a fost un eșec pentru Polonia. Luptele au continuat pâ nă
în 1499 câ nd s-a încheiat tratatul de la Hâ rlă u care consacra „o pace veșnică ” între cele două state și era
eliminată orice formă de vasalitate.

Mihai Viteazul (1593-1601) – Țara Românească

Bătălia de la Călugăreni (1594-1595) – în 1594, Mihai a început ofensiva printr-o revoltă contra turcilor din
București, a lichidat creditorii levantini și o garnizoană otomană . Acest lucru a condus la invazia turcilor și
tă tarilor asupra Ț ă rii Româ nești pe care Mihai a reușit să îi învingă la Putineiu, Stă nești și Ș erpă tești (1595). În
același timp, revolta a fost începută și de Aron Vodă la Iași, a fost atacată Tighina, devenită raia, Mihai a atacat
cetă țile de la Dună re (Giurgiu, Hâ rșova, Silistra, Bră ila). În august 1595 marele vizir Sinan Pașa a invadat Ț ara
Româ nească . Confruntarea a avut loc la Că lugă reni, unde Mihai a reușit o victorie strategică , dar nu decisivă , de
aceea s-a retras în așteptarea sprijinului transilvă nean, iar Sinan Pașa a ocupat Bucureștiul și Tâ rgoviște pe care
intenționa să le transforme în pașalâ c. Cu forțele reunite valahe și transilvă nene, româ nii au obținut victorii la
Tâ rgoviște, București și Giurgiu. În consecință , Mihai a fă cut campanii și la sud de Dună re, la Plevna și Sofia, dar
conjunctura internațională îl determină să înceapă negocieri cu otomanii, care i-au recunoscut domnia
ereditară , iar tributul a fost substanțial diminuat.

Proiectul de unire (1599-1601) – Mihai Viteazul a pă truns în Transilvania în 1599, după ce Sigismund Bathory a
fost înlocuit cu Andrei Bathory, l-a învins la Ș elimbă r și a intrat triumfal în Alba Iulia. Nobilimea maghiară l-a
recunoscut „locțiitor al împă ratului”. În primă vara 1600 l-a înlă turat pe Ieremia Movilă , care urmă rea să îl
înlă ture pe Mihai și să îl înlocuiască cu Simion Movilă , fă ră a-i opune rezistență importantă . Pe 27 mai 1600 într-
un document Mihai se intitulează „domn al Ț ă rii Româ nești, al Ardealului și a toată Ț ara Moldovei”. Nobilimea
maghiară , că reia i s-a ală turat generalul Gheorghe Basta, trimis de Rudolf al II-lea să îl sprijine pe Mihai, s-a
ră sculat împotriva lui Mihai. Acesta a fost înfrâ nt la Miră slau, iar prin intervenția polonă acesta a fost înlă turat și
din Moldova, unde a fost reînscă unat din Ieremia Movilă , apoi marele hatman Jan Zamoyski a înaintat și în Ț ara
Româ nească unde l-a înscă unat pe Simion Movilă . Mihai s-a aflat în pribegie în Viena și Praga, cerâ nd ajutorul
împă ratului, iar trupele imperiale au fost alungate din Transilvania și reînscă unat Sigismund Bathory. Împă ratul
l-a susținut pe Mihai, care în 1601 a revenit în Transilvania, a reușit să îl învingă pe Sigismund la Gură slă u, dar a
fost ucis pe Câ mpia Turzii de generalul Basta.

Șerban Cantacuzino (1678-1688) – Țara Românească

Aflat sub suzeranitate otomană , a fost nevoit să participe la asediul Vienei în 1683 de partea otomanilor, dar
tră gea cu ghiulele de paie pentru a nu le face pagube creștinilor și a oferit pe ascuns informații despre strategiile
otomanilor, informații care i-au ajutat pe creștini (Jan Sobieski III și Starhemberg) să respingă acest atac, iar
turcii să piardă definitiv. A dus o politică activă și a negociat cu habsburgii care i-au oferit domnia ereditară ,
titlul de Baron al imperiului și un ajutor de 6000 de soldați.

Constantin Brâncoveanu (1688-1714) – Țara Românească

A stabilit relații cu Franța, Veneția, Statul Papal, Rusia, Polonia. A urmă rit să creeze o contrapondere
habsburgilor a că ror influență crescuse după victoria de la Zenta și a inițiat tratative cu Rusia. Imperiul Otoman
i-a recunoscut domnia pe viață , iar în 1701 a obținut protecția împă ratului Leopold I de Habsburg, iar în 1709 o
încheiat o convenție secretă cu Rusia, cu scop antiotoman. Despre aceste tratative sultanul a aflat și l-a mazilit.

Bătălia de la Zărnești (1690) – s-a desfă șurat între habsburgi și otomani, iar de partea otomanilor se afla și
Brâ ncoveanu care își simțea granițele amenințate de prezența habsburgilor la Ză rnești (Brașov). Habsburgii au
fost învinși.

Dimitrie Cantemir (1710-1711) – Moldova

Bătălia de la Stănilești (1711) – S-a aliat cu țarul Petru I prin tratatul de la Luțk și împreună au participat la
bă tă lia de la Stă nilești, pe malul Prutului, tabă ra creștină a fost înconjurată de cea musulmană . Neavâ nd provizii
sufieciente și nici posibilitatea de aprovizionare, creștinii au fost învinși și Cantemir a plecat în Rusia.
 II. Acțiuni diplomatice

Mircea cel Bătrân (1386-1418) – Țara Românească

Tratatul de la Radom/Lublin (1389) – a fost încheiat între Mircea cel Bă trâ n și Vladislav Jagello la Radom în 1389
și ratificat la Lublin în 1390. Tratatul era încheiat pe poziții de deplină egalitate și era îndreptat contra Ungariei
care dorea restabilirea suzeranită ții la sud de Carpați și stă pâ nirea asupra Banatului de Severin.

Tratatul de la Brașov (1395) – a fost primul tratat antiotoman din sud-estul Europei, încheiat de pe poziții de
egalitate, prevedea colaborare antiotomană și i se recunoștea lui Mircea stă pâ nerea asupra Banatului de
Severin, asupra Fă gă rașului și Amlașului.

Criza dinastică otomană (1402) – Mircea i-a susținut pe râ nd pe Musa și Mustafa pentru funcția de sultan după
moartea lui Baiazid I. Musa s-a că să torit cu o fiică a lui Mircea, dar au fost îndepă rtați și Mahomed I a devenit
sultan.

Alexandru cel Bun (1400-1432) – Moldova

Tratatul de vasalitate față de Polonia (1402) – Alexandru a pus țara la adă post de tendințele expansioniste ale
Ungariei prin semnarea unui tratat cu Vladislav Jagello, regele Poloniei, în 1402.

Tratatul de la Lublau (1412) – încheiat între Polonia și Ungaria, prevedea împă rțirea Moldovei între cele două
dacă Alexandru nu îi va ajuta în confruntă rile antiotomane.

Vlad Țepeș (1448, 1456-1462, 1475) – Țara Românească

Tratatul cu Ungaria (1460) – Matei Corvin, regele Ungariei, urma să fie conducă torul unei cruciade antiotomane,
de aceea a că utat să aibă câ t mai mulți aliați și a primit o sumă importantă de bani de la Roma. În 1460 s-a
încheiat un tratat de alianță între Matei Corvin și Vlad Ț epeș cu scop antiotoman.

Ștefan cel Mare (1457-1504) – Moldova

Tratatul de la Overchelăuți (1459) – a fost încheiat între domnul Moldovei, Ș tefan cel Mare și regele polon
Cazimir al IV-lea. Prevedea vasalitatea lui Ș tefan față de Cazimir în schimbul recunoașterii lui Ș tefan ca domn al
Moldovei în contextul conflictului cu Petru Aron. Cei doi aliați aveau și obligația de a se sprijini militar în caz de
nevoie.

Scrisoarea circulară către principii creștini (1475) – de teamă că otomanii vor dori să se ră zbune după
înfrâ ngerea suferită la Vaslui, Ș tefan a trimis la curțile europene prin care arată câ t de importantă este apă rarea
Moldovei „poarta creștină tă ții” și le solicita sprijin într-un eventual nou conflict. Scrisoarea lui Ș tefan a ră mas
fă ră ecou, cu excepția Ungariei condusă de Matei Corvin.

Tratatul cu Matei Corvin (Iași, 1475) – tratatul a fost semnat în vara 1475 între Ș tefan cel Mare și Matei Corvin,
prevedea sprijin reciproc antiotoman, îndepă rtarea orică rui pretendent de la tronul Moldovei sau Ungariei,
orice eventuală neînțelegere urma să fie rezolvată pe cale pașnică .

Tratatul de la Colomeea (1485) – a fost semnat între Ș tefan cel Mare și Cazimir al IV-lea după pierderea Chiliei și
Cetă ții Albe. Ș tefan își propunea astfel să obțină sprijinul polonilor în recucerirea celor două cetă ți. Sprijinul
polon nu a venit și Ș tefan a fost nevoie să încheie pace cu turcii în 1489 și să plă tească tribut.
Tratatul de la Hârlău (1499) – după înfrâ ngerea lui Ioan Albert la Codrii Cosminului, s-a încheiat tratatul de la
Hâ rlă u prin care Moldova se elibera de vasalitatea polonă , iar cei doi aliați își promiteau ajutor reciproc în caz
de ră zboi și liniște și pace veșnică .

Mihai Viteazul (1593-1601) – Țara Românească

Aderarea la Liga Sfântă (1594) – la inițiativa papei Clement al VIII-lea și sub conducerea împă ratului habsburgic
Rudolf al II-lea s-a format Liga Sfâ ntă , alianță cu scop antiotoman din care fă ceau parte Spania, Statul Papal,
Mantova, Ferrara, Toscana, Imperiul Habsburgic, Transilvania, Ț ara Româ nească și Moldova.

Tratatul de la Alba Iulia (1595) – o delegație de 12 boieri din Ț ara Româ nească a încheiat la Alba Iulia un tratat
în numele lui Mihai Viteazul cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Boierii subordonează Ț ara
Româ nească principelui, care a devenit autoritatea supremă , domnitorului i se retrag prerogativele domniei și
este doar locțiitor al principelui, iar țara urma să fie guvernată de un sfat de 12 boieri.

Tratatul de la Mănăstirea Dealul/Târgoviște (1598) – a fost încheiată între Mihai Viteazul și Rudolf al II-lea.
Mihai devenea vasal al împă ratului în schimbul domniei ereditare și un ajutor financiar prin care își permitea să
întrețină 5000 de mercenari. Tratatul avea scop antiotoman.

Șerban Cantacuzino (1678-1688) – Țara Românească

Aflat sub suzeranitate otomană , a fost nevoit să participe la asediul Vienei în 1683 de partea otomanilor, dar
tră gea cu ghiulele de paie pentru a nu le face pagube creștinilor și a oferit pe ascuns informații despre strategiile
otomanilor, informații care i-au ajutat pe creștini (Jan Sobieski III și Starhemberg) să respingă acest atac, iar
turcii să piardă definitiv. A dus o politică activă și a negociat cu habsburgii care i-au oferit domnia ereditară ,
titlul de Baron al imperiului și un ajutor de 6000 de soldați.

Constantin Brâncoveanu (1688-1714) – Țara Românească

A stabilit relații cu Franța, Veneția, Statul Papal, Rusia, Polonia. A urmă rit să creeze o contrapondere
habsburgilor a că ror influență crescuse după victoria de la Zenta și a inițiat tratative cu Rusia. Imperiul Otoman
i-a recunoscut domnia pe viață , iar în 1701 a obținut protecția împă ratului Leopold I de Habsburg, iar în 1709 o
încheiat o convenție secretă cu Rusia, cu scop antiotoman. Despre aceste tratative sultanul a aflat și l-a mazilit.

Dimitrie Cantemir (1710-1711) – Moldova

Tratatul de la Luțk (1711) – a fost încheiat între Dimitrie Cantemir și țarul Petru cel Mare. Conform tratatului
Moldovei urma să i se retrocedeze toate raialele, va înceta plata tributului, trece sub protectoratul Rusiei,
Cantemir primea dreptul al domnia ereditară și dreptul de azil în Rusia în cazul unui eșec, granița era stabilită
pe Nistru. Tratatul avea scop antiotoman și cei doi aliați au luptat împreună în bă tă lia de la Stă nilești.