ȚARA ROMÂNEASCĂ

SEC XIV-XV

1.Mircea cel Bătrân (1386 – 1418)

Domn al Țării Românești (Ungro–Vlahia) a consolidat statul și instituțiile sale. A
acordat sprijin cneazului Lazăr al sârbilor ce a fost însă înfrânt de turci (1389 Kossovopolje)
și a alipit Dobrogea Țării Românești (1388). La 10 decembrie 1389 a încheiat la Radom un
tratat de alianță cu regele Poloniei, Vladislav Jagello (antimaghiar), ratificat în ian 1390 la
Lublin, iar la 7 martie 1395 la Brașov a semnat cu regele Ungariei, Sigismund de
Luxemburg, primul tratat anti-otoman din S-E Europei.
În 1394 a distrus bazele achingiilor de la S de Dunăre, lucru ce a dus la replica
otomană. Bătălia s-a desfășurat la Rovine data fiind 10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395. S-
a consemnat o victorie a românilor însă Mircea a fost îndepărtat, fiind numit Vlad, rămas în
istorie drept Uzurpatorul (1395-1397). În 1396, la inițiativa lui Sigismund, s-a desfășurat o
cruciadă antiotomană sfârșită însă dezastros la Nicopole (25 sept 1396). Vlad este prins și
executat și Mircea își recapătă tronul.
În 1402 Baiazid a fost înfrânt la Ankara de către Timur Lenk, hanul mongolilor, luat
în captivitate unde a și decedat. Mircea s-a implicat în alegerea sultanilor sprijinind diverși
pretendenți: Musa, Mustafa și chiar teologul Bredredin (1402-1413). Lupta a fost câștigată
însă de către Mehmed (1413-1421). A urmat replica acestuia, Ț. Românească fiind invadată și
a pierdut Dobrogea (1417 sau 1420) dar și Turnu și Giurgiu, transformate în raiale. Către
sfârșitul domniei a acceptat să plătească tribut.

Vlad Țepeș (1448; 1456 – 1462; 1476)

Domn al Țării Românești de 3 ori, a fost înscăunat în a doua domnie de Iancu. În
vremea sa, autoritatea domnitorului a sporit foarte mult folosind foarte des pedeapsa capitală
prin tragere în țeapă. A încheiat o alianță cu Matei Corvin, regele Ungariei, și a încetat să mai
plătească tribut (1459) în contextul relansării de către papa Pius al II-lea (1458-1464) a ideii
de cruciadă.
Turcii au încercat prinderea domnitorului muntean, prin Hamza Pașa (beiul de
Nicopole), însă fără reușită. A urmat o puternică campanie la S de Dunăre (iarna 1461-1462)
fiind destabilizat sistemul militar otoman din zonă. În vara anului 1462 țara este invadată de
armata otomană, condusă de însuși Mehmed al II-lea. Vlad a aplicat tactica „pământului
pârjolit” și apoi a încercat uciderea sultanului prin atacul de noapte de la Târgoviște 16–17
iunie 1462. Nereușind să-și atingă scopul, s-a retras către Transilvania, așteptând sprijinul
aliatului său care însă, în loc să-l ajute, a hotărât închiderea sa, pentru un pretins complot, care
s-a dovedit a fii însă fals, la Vișegrad. La conducerea țării, a fost instalat fratele său, Radu cel
Frumos, care a avut nu mai puțin de 4 domnii (1462-1475). A fost eliberat în 1476 și
înscăunat dar, în urma unui complot al lui Laiotă Basarab, a fost ucis.