

Început

Biografie și familie

Personalitatea

Accederea la tron

Politica internă

Toggle Politica internă subsection

Viața economică și socială

Toggle Viața economică și socială subsection

Politica externă

Toggle Politica externă subsection

Puterea armată

Toggle Puterea armată subsection


 Războaie și bătălii

Toggle Războaie și bătălii subsection

Arta, cultura și religia

Toggle Arta, cultura și religia subsection

Moldova după Ștefan cel Mare

Controverse, neclarități și incertitudini

Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în literatură și artă

Galerie foto

Referințe și note

Bibliografie

Vezi și


Legături externe

Ștefan cel Mare

49 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Vedeți sursa
 Istoric

domnitor al Moldovei
Acest articol se referă la Domnul Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Ștefan cel Mare (dezambiguizare).
Ștefan cel Mare

Domn al Moldovei

Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor,

considerată cea mai exactă reprezentare a domnului.

Date personale

Născut 1438 sau 1439

Borzești (azi în județul Bacău)

Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)

Suceava

Înmormântat Mănăstirea Putna 

Părinți Bogdan al II-lea

Doamna Oltea

Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)

Maria din Mangop (1472 - 77)

 Maria Voichița (1478 - 1504)

Copii Petru Rareș

Elena

Bogdan al III-lea cel Orb

Alexandru al Moldovei 

Etnie români 

Religie creștinism ortodox[*] 

Apartenență nobiliară

Titluri domnitor al Moldovei

Familie nobiliară Dinastia Mușatinilor

Domnie

Domnie 1457 - 2 iulie 1504

Predecesor Petru Aron

Succesor Bogdan al III-lea cel Orb

Modifică date / text 

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de

către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al
II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și
conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile
militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul
domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate
economică și liniște socială.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din mica boierime,
ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit
foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor
purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -
„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători
favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din
marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A
încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția,
Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării - în
timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de
la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea
unei armate moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată din
corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de
la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată în Bătălia de la Codrii
Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia
de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma
pierderii acestei bătălii, în anul următor sultanul Mahomed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu
înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În
schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât
și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu
numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.
A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop - din familia imperială bizantină și Maria
Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul
său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la
fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia
alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor.
_______ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei [1]:p. 65

Biografie și familie

Evdochia de Kiev

Maria de Mangop
 Maria Voichița

Mormântul de la Mănăstirea Putna

Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu nelegitim al viitorului domn al
Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan era la rândul său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea
provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la
curtea lui Vlad Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două fete: Maria și Sora.[2][3][4]:p. 35
Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind anii 1438[5] sau 1439.[4]:p. 36 Despre
copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute, cel mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.
În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de Iancu de Hunedoara, învinge armata
lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12 octombrie 1449 și se proclamă domn.[6]:p. 46 Alexandru se
refugiază în Transilvania, de unde va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită
de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria. [6]:p. 47
La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” — Roman — un hrisov de recunoaștere a suzeranității lui Iancu de
Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne
ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii care
girau acel document este menționată, imediat după domn credința iubitului meu fiu, Ștefan Voevod. Actul reprezintă
prima atestare documentară a viitorului domn al Moldovei. [7]:p. 26 Din menționarea de către tatăl său ca asociat la domnie,
rezultă că Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta minimă impusă de cutumele vremii pentru o astfel de
demnitate.[4]:p. 36
Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele său vitreg Petru, alt fiu nelegitim al lui
Alexandru cel Bun și care va domni ulterior sub numele de Petru Aron.[8] Cronicarul polonez Jan Długosz relata astfel
scena:
„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se înțelesese cu Alexandru ca să
împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul când Bogdan, poftit la țară, la un unchi de frate al aceluiași
Petru, era beat, pe o noapte urâtă, sosind numai cu o sută de moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și,
prinzându-l, îi tăie capul.”[9]
_____ Jan Długosz, Historiae Polonicae
După omorârea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan vor pleca în exil în Transilvania și apoi în Țara
Românească, după instalarea ca domn a lui Vlad Țepeș.[10]:p. 13 Mama sa, Oltea avea să moară la 4 noiembrie 1465.
[11]:p. 71
 Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră prin căsătorii și alianțe matrimoniale
să se apropie de suzeranii lor catolici, regii Ungariei și Poloniei, politica dinastică a lui Ștefan cel Mare privind
căsătoriile a fost diferită - după cum remarca istoricul P. P. Panaitescu - toate trei soțiile lui sunt principese ortodoxe
din țări vecine: Evdochia, fiica lui Simeon Olelkovici de la Kiev, Maria din Paleologii de la Mangup, în Crimeea,
Maria, fiica lui Radu cel Frumos din Țara Românească.[12]:p. 25
Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum scrie Grigore Ureche, luatu-s-au doamnă de mare
rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochiia
fată lui Simeon Împăratul, iară nu soră.[1]:p. 36 Căsătoria a durat doar patru ani. Din această căsătorie au rezultat doi
băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad născut în 1466 și Petru născut în 1467, au murit amândoi de tineri în anul
1479, la câteva luni distanță, fiind îngropați împreună în același mormânt. Fata, Elena, avea să se mărite cu fiul
țarului Ivan al III-lea al Rusiei. Evdochia moare și ea în 1467, posibil la nașterea lui Petru, fiind înmormântată
în Biserica Mirăuți din Suceava.[13]:pp. 449-440
La 14 septembrie 1472 Ștefan se căsătorește din nou, cu Maria, din familia domnitoare din micul regat grecesc
pontic Mangop-Theodoro, din Crimeea. Isaac, fratele noii doamne, poartă titlul de „domn de Theodoro și al întregii
Khazarii”, iar Mariei înseși i se atribuie o multiplă obârșie împărătească. [14]:pp. 585-587 Cuplul nu a avut copii. Căsătoria
a fost una de conveniență și interes politic, care a durat atâta timp cât acest interes a existat.
„În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul intră in stăpînirea lor, Ștefan
cel Mare ne mai având nici un interes a păstra ca soție pe moștenitoarea acelei domnii pierdute, se
desparte de odrasla Comnenilor și duce la altar pe cealaltă Marie sau Vochița, fata lui Radu Vodă.” [13]:p. 398
_____ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană
Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota Grigore Ureche pristăvitu-s-au
doamna Maria ce era de la Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.[1]:p. 36
În anul 1475, după divorțul de Maria de Mangop, Ștefan s-au încununat cu doamna Voichița, fata Radului
Vodă.[1]:p. 48. Căsătoria avea să dureze până la moartea domnului, Maria Voichița supraviețuindu-i încă șapte
ani. A murit în 1511, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna. Din căsătoria lor au rezultat doi copii, un băiat,
viitorul domn Bogdan al III-lea și o fată, Maria, decedată în 1518 și înmormântată la Mănăstirea Putna. [13]:pp. 398-
401

Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria Rareș din Hârlău, mama viitorului
domn Petru Rareș.[13]:p. 399 Un alt posibil fiu nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută, a fost viitorul
domn Ștefan Lăcustă.[6]:p. 280
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind înmormântat la Mănăstirea
Putna.[15]