UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA ARTĂ SACRĂ

SFÂNTA MĂNĂSTIRE PUTNA

Lucrare de Seminar la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române

Coordonator științific:
Pr. Lect. Univ. Dr. Cosmin Cosmuța

Student:
Morariu Lorena-Ioana

Cluj-Napoca, 2024

1
 Introducere

Mânăstirile bucovinene prin arhitectura lor, frescele, odoarele şi obiectele de muzeu,

prin vechimea şi valoarea lor artistică, sunt cunoscute în lumea întreagă.
Savanţi străini şi români le-au studiat şi preţult, înşirându-le între monumentele
artistice europene.
Fiind o mândrie a ţării noastre, se cuvine să fie cunoscute în primul rând de către noi
românii şi în deosebi de cei ce le vizitează.
Pentru a înlesni acest lucru, am socotit de folos să alcătuiesc aceasta lucrare știintifică
sub titlul de "Sfânta Mănăstire Putna", scurte călăuze, scrise de oameni de specialitate, pe
temeiuri de date istorice şi de aprecieri ale valorilor lor artistice, fiind o scurtă istorie şi
descriere a Mânăstirii Putna şi a celor ce-i aparţin. Acum aproape 50 de ani, Ștefan cel Mare și
Sfant,
Domnitorul Moldovei, a ales prin pronia divină locul pentru zidirea Mănăstirii Putna,
alegând să tragă cu arcul o săgeată care a căzut acolo unde, cu veacuri în urmă, existase o
mănăstire zidită de Bunul Dumnezeu.
Aceasta a devenit locul de înmormântare pentru el și familia sa. Săpăturile arheologice
au descoperit sub tomelia Casei domnești cinci morminte călugărești, confirmând vechimea
vieții monahale din acea regiune.
În secolele ce au urmat, călugării mănăstirii au îmbinat eforturile în lucrarea pravilei
cu cea artistică și intelectuală, brodând veșmintele liturgice, traducând scrierile Părinților
Bisericii și împodobind manuscrisele cu miniaturi și sfinte icoane.
Colecția de broderii din muzeul Mănăstirii Putna este considerată cea mai valoroasă
din lume. Aceste opere mărturisesc nu doar de frumusețea artistică, ci și de profunzimea
credinței și tradițiilor, consolidând locul Mănăstirii Putna în istoria Ortodoxiei și a poporului
român.
Această lucrare marchează recunoștința față de această moștenire spirituală și culturală,
evidențiind contribuția neuitată a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și a călugărilor din Putna
la întărirea credinței și păstrarea valorilor ortodoxe.

2
 CAPITOLUL I. FONDAREA ȘI CONSTRUCȚIA MĂNĂSTIRII PUTNA
I. 1. Domnia și viața lui Ștefan Cel Mare
Stefan Vodă, domn al unei țări mici, era un lider cu o personalitate complexă. Era un
om mărunt la stat, dar cu o agerime remarcabilă, aprig în mânie și viteaz în război. Cu o minte
și vrednicie remarcabile, a reușit să cucerească și să stăpânească teritorii, impunându-se nu
doar prin forța militară, ci și prin abilități înțelepte. Victoriile sale au traversat hotarele,
ajungând în locuri îndepărtate precum Persia în răsărit, Veneția și Roma în apus. Recunoscut
ca "sabia creștinătății" de către Patriarhul cel mare, Stefan Vodă era privit cu uimire și respect,
numit "Leul cel Bătrân de la Moldova" de către cei care îl vedeau. Un domn neînfrânt și
puternic, reprezentând o manifestare a milostivirii divine către el și poporul său. Stefan, fiul lui
Bogdan-voda, s-a remarcat încă din copilărie prin vitejie și agerimea minții. Având un tată
curajos, Alexandru cel Bun, și moștenind virtuți precum iuțeala și meșteșugul, Stefan a devenit
un lider puternic.
După moartea tatălui său în lupta de la Răuseni, unde i-a fost tăiat capul de către Petru
Aron, Stefan a căutat ajutor la Vlad Țepeș în Țara Românească. Cu sprijinul acestuia, a intrat
în Moldova și l-a învins pe Petru Aron de două ori, alungându-l în țara leșească. După aceste
victorii, Stefan a convocat adunarea poporului și a explicat că dorința sa de a domni nu este
pentru a urmări scaunul patriarhal, ci pentru a face Moldova mare și lăudată. Poporul a strigat
în unanimitate să domnească mulți ani, iar Stefan, ales în domnie, a primit sceptrul și sigiliul
Moldovei. În ziua intrării sale în Suceava, noul domn a mers la biserică, fiind întâmpinat cu
fast de către mitropolit și clerul bisericii. După acte simbolice, precum sărutarea Sfintei
Evanghelii și închinarea la icoane, Ștefan a fost uns și binecuvântat în cadrul unei ceremonii
religioase de înscăunare. Această înscăunare a marcat începutul domniei lui Stefan, subliniind
importanța temerii de Dumnezeu și angajamentul său pentru binele Moldovei. 1
În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, Moldova s-a întins de la lanțul Carpaților la apus
până la Nistrul la răsărit. Durata sa de 47 de ani a fost remarcabilă în istoria românească,
depășită ulterior doar de domnia regelui Carol I. Personalitatea sa a devenit iconică, reflectată
nu doar în documente, ci și în tablourile votive din bisericile construite de el. 1449-1451. În
perioada 1375-1391, Moldova traversa o etapă de formare și consolidare a identității sale
politice. În acest interval, hotarele statului erau încă în proces de conturare, iar relațiile cu
vecinii, precum Ungaria și Polonia, influențau evoluția sa. În contextul acestei perioade,
Moldova își stabilea fundamentul pentru dezvoltarea sa ulterioară.
Domnia și evenimentele politice din această vreme au contribuit la cristalizarea statului
moldovean în peisajul regional. În anul 1473, Ștefan cel Mare a luat decizia de a opri plata
haraciului către Poartă, marcând astfel încetarea legăturii stabilite în 1436 și practic declarând
război. Această decizie pare să fi avut loc în timpul sărbătorii Sfântului Gheorghe, tradiționala
dată de trimitere a plăților către Imperiul Otoman. Un eveniment notabil din această perioad ă
a fost intrarea cu ostilități în Țara Românească, alungarea domnitorului și instalarea unui nou

1"Ștefan cel Mare și Sfânt 1457-1504. Portret în legendă", Ediția a ll-a, Centru de Cercetare și Ducumentare
"Ștefan cel Mare"-Mănăstirea Putna, 2010, pp. 45-49.
3
principe, Basarab cel Bătrân (Laiota), considerat loial lui Ștefan. În 1473, a început "Războiul
de 13 ani", o perioadă semnificativă a domniei lui Ștefan cel Mare. Acest conflict a inclus
intervenții repetate în Țara Românească, generând speculații cu privire la o posibilă influență
asupra domniei în acea regiune. Sultanul Mehmed al II-lea a reacționat, iar Ștefan pregătea
acțiuni împotriva Imperiului Otoman, văzându-se ca parte a unei mișcări2 mai largi de
rezistență creștină. În perioada 1415-1480, Moldova a traversat o serie de evenimente
semnificative sub domnia lui Ștefan cel Mare. În anul 1473, Ștefan a decis să întrerupă plata
haraciului către Imperiul Otoman, marcând începutul "Războiului de 13 ani". Acest conflict a
inclus intervenții în Țara Românească, unde a susținut instalarea unui nou principe, Basarab
cel Bătrân.
De asemenea, Ștefan a adus în Moldova tezaurul lui Radu și membri ai familiei
acestuia. În ciuda speculațiilor privind influența sa asupra Țării Românești, aceasta nu a fost o
domnie efectivă, ci mai degrabă instituirea unei obediente față de Ștefan cel Mare. Sultanul
Mehmed al II-lea a reacționat la aceste acțiuni, iar Ștefan a văzut conflictul său ca parte a unei
rezistențe creștine mai ample împotriva Imperiului Otoman. In perioada descrisa, 1415-1480,
Ștefan cel Mare a avut o viziune amplă și realistă asupra nevoilor momentului.
Cu toate acestea, apelurile sale pentru sprijin și acțiune au fost adresate unei lumi care
nu mai putea sau nu mai dorea să reacționeze. În fața slabă reacție a lumii creștine, inclusiv
față de căderea cetăților genoveze din Crimeea, Ștefan a căutat sprijin la Hunedoara și a încheiat
un tratat cu Matias Corvinul. Cu toate acestea, speranța de a primi ajutor de la principii europeni
nu s-a împlinit așa cum și-ar fi dorit. A doua invazie otomană în Moldova a avut loc în 1476,
cu sultanul Mehmed în fruntea unei forțe de aproximativ 150.000 de oameni. Înfruntând această
amenințare complexă, Ștefan cel Mare a gestionat cu înțelepciune situația, arătând o apreciere
profundă pentru forța umană sacrificată în apărarea țării.
Bătălia finală de la Valea Albă, din 26 iulie 1476, s-a soldat cu o înfrângere pentru
Ștefan, dar acesta a reușit să transforme înfrângerea într-o victorie strategică, forțând retragerea
otomanilor și menținând independența Moldovei. Cu toate acestea, speranța pentru sprijinul
european a fost de scurtă durată. Vlad Țepeș a fost ucis, iar înlocuirea sa cu un principe sub
influența otomană a adus noi provocări. Cu realism tragic, Stefan a privit viitorul și a anticipat
în mod corect amenințările otomane ulterioare. Chiar dacă istoria a luat un alt curs, victoriile
și sacrificiile lui Ștefan cel Mare l-au consacrat ca lider remarcabil al apărării Europei creștine.
În data de 3 mai 1481, Moldova a fost marcata de evenimente semnificative în timpul domniei
lui Ștefan cel Mare. În această zi, Ștefan a fost nevoit să facă față unei noi amenințări otomane.
Desi istoria specifica acestui moment nu este detaliata, perioada generală a fost
caracterizată de confruntări repetate cu Imperiul Otoman, iar data de 3 mai 1481 a fost parte a
contextului conflictual. În această continuare a tensiunilor regionale, Ștefan cel Mare a trebuit
să adopte strategii și decizii cruciale pentru apărarea Moldovei și menținerea independenței
sale în fața presiunii otomane. Între 1484 și 1485, Moldova a fost marcată de evenimente
cruciale sub domnia lui Ștefan cel Mare. Sultanul Baiazid al II-lea a lansat o expediție cu scopul
de a cuceri cetățile Chilia și Cetatea Albă, considerate cheile pentru controlul Moldovei,
Ungariei și Poloniei.

2"Ștefan cel Mare și Sfânt 1457-1504. Portret în legendă", Ediția a ll-a, Centru de Cercetare și Ducumentare
"Ștefan cel Mare"-Mănăstirea Putna, 2010, pp. 45-49.
4
 În ciuda eforturilor de apărare, ambele cetăți au căzut sub asediu în iulie și august 1484.
Acest eveniment a schimbat dramatic harta geopolitică a Moldovei, aducând Imperiul Otoman
în vecinătatea directă a țării. În absența unui sprijin semnificativ din partea regelui Matias al
Ungariei, care nu a intervenit pentru a preveni căderea cetăților, Ștefan cel Mare a decis să-și
orienteze loialitatea către regele Cazimir al IV-lea al Poloniei. După mai multe luni de tratative,
Ștefan a depus jurământul la Colomeea în fața lui Cazimir, marcând o schimbare semnificativă
în alianțele politice ale Moldovei. În timpul acestor evenimente, o invazie otomană a avut loc
în Moldova, iar un pretendent la domnie a fost susținut de oastea 3 otomană. Cu toate acestea,
Ștefan cel Mare a revenit în țară și, în ciuda capturilor suferite în atacurile inițiale, a respins
ulterior trupele pradălince și a obținut victoria în bătălia de la Cătlăbuga în noiembrie 1485,
aproape de Chilia. Această victorie a readus stabilitatea și controlul asupra țării în mâinile lui
Ștefan cel Mare. În perioada 1487-1488, Moldova a continuat să se confrunte cu provocări și
evenimente semnificative sub domnia lui Ștefan cel Mare.
În 1487, domnitorul a fost implicat în conflicte cu Imperiul Otoman și cu rivalii locali.
A avut loc o confruntare importantă la Șcheia, în care oastea moldoveană sub comanda lui
Ștefan a obținut o victorie strategică împotriva otomanilor. În paralel, Ștef an a căutat să-și
extindă influența în regiune și să stabilească alianțe politice. Un eveniment notabil a fost
întâlnirea cu împăratul Constantinopolului, Constanțiu al XI-lea, la Pătrăuți în 1487. Acest
summit a avut loc în contextul unor schimbări majore în regiune și a reflectat eforturile lui
Ștefan de a consolida poziția Moldovei. În același timp, domnia lui Ștefan cel Mare a fost
marcată de construcții și proiecte culturale.
A ridicat o biserică la Șcheia în memoria victoriei și a continuat să promoveze arta și
cultura în Moldova. Această perioadă a reprezentat un capitol important în istoria Moldovei,
subliniind abilitățile diplomatice și militare ale domnitorului în fața amenințărilor externe și a
rivalităților interne. În anii 1490 și 1500, domnia lui Ștefan cel Mare a fost marcată de provocări
și schimbări complexe.
Politica sa externă a implicat gestionarea relațiilor cu regii vecini și strategii
antiotomane. Ștefan a adoptat o abordare înțeleaptă în fața unei posibile intrări în război cu
Polonia. În 1494, propunerea regelui Ioan Albert al Poloniei de a-l alunga pe Ștefan și de a
prelua controlul Moldovei a fost respinsă. Cu toate acestea, această perspectivă tensionată a
necesitat abilități diplomatice pentru menținerea alianțelor. În acest context, Ștefan a consolidat
tratatele cu hanul tătarilor din Crimeea și cu marele cneaz Ivan al Moscovei. În viața personală,
domnitorul a suferit o pierdere tragică în 1496, când fiul său și moștenitorul tronului,
Alexandru, a murit în circumstanțe necunoscute.
Acest eveniment a avut un impact emoțional profund asupra lui Ștefan. În 1497,
Moldova a fost amenințată de o invazie a Ungariei, sub conducerea regelui Ioan Albert. În
ciuda unui asediu la Suceava și a conflictelor, Ștefan a reușit să respingă atacul, iar înfrângerea
Ungariei la Codrii Cozminului în octombrie 1497 a consolidat poziția domnitorului. Relațiile
tensionate cu Poarta Otomană s-au rezolvat în 1499 prin tratate care au recunoscut Moldova
drept un jucător important în alianțele antiotomane.

3 "Ștefan cel Mare și Sfânt 1457-1504. Portret în legendă",

5
 Această perioadă a adus și consolidarea hotarului nordic al Moldovei pe râul Ceremus.
În ultimii ani ai vieții sale, Ștefan cel Mare a continuat să abordeze amenințările externe cu
determinare și înțelepciune politică. Vestea despre o posibilă răscoală împotriva otomanilor a
adus speranțe, dar războiul general nu a izbucnit. Relațiile cu Poarta au fost restabilite, iar
domnitorul a continuat să acționeze pentru apărarea Moldovei în contextul unei scene
geopolitice complexe. În perioada târzie a domniei lui Ștefan cel Mare, evenimentele s-au
desfășurat într-un context tumultos.
Fiica domnitorului, Elena, și fiul ei, proclamat moștenitor, căzuseră în dizgrație, iar
domnița Elena a murit în închisoare șase luni după tatăl ei. Starea de sănătate a lui Ștefan se
înrăutățise, evidențiată de căutările frecvente de medici și amărăciunile personale. În acest
context, la sfârșitul anului 1502, Ștefan a anexat Pocuția, rezolvând astfel problema care 4 bătea
pasul pe loc în tratative. Acest act a evidențiat determinarea și puterea domnitorului. În 1502,
Ștefan a atins apogeul recunoașterii, devenind protector al Muntelui Athos și fiind apreciat ca
un conducător înțelept, iubit de supușii săi.
La acea vreme, el a menționat că a purtat 36 de lupte în timpul domniei sale, ieșind
victorios în 34 și pierzând doar două. Ultimele mărturii despre viața publică a lui Ștefan cel
Mare privesc Pocuția. În noiembrie 1503, în cadrul discuțiilor tripartite la Cernăuți cu soli
unguri și poloni, Ștefan a afirmat hotărârea de a păstra țara luată cu sabia. În acel moment,
domnitorul era deja grav bolnav, iar vestea iminentei sale morți a stârnit panică printre vecinii
Moldovei.
Ștefan cel Mare a încetat din viață la 2 iulie 1504, fiind înmormântat în mănăstirea
Putna. Datele precise ale morții sale nu au fost completate în inscripția pietrei care îi marchează
mormântul, dar odihnește în continuare în acea mănăstire, subliniind importanța și impactul
său durabil în istoria Moldovei.

4 "Ștefan cel Mare și Sfânt 1457-1504. Portret în legendă", pp. 45-49

6
Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare

7
 Ștefan cel Mare de Epaminonda Bucevschi

l.2. Credința vie și puternică a lui Ștefan cel Mare

Despre credința sa, la aproape trei sute de ani e la mutarea la locașurile de veci,
ierodiaconul Gherasim Putneanul a scris: „Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei
tinereşti au putut-o sminți, ci a rămas întărit pe piatra are este Hristos, pe a Cărui cruce de-a
pururi îmbrățișată la piept ținând, viața sa Lui a inchinat-o, nădejde nesmintită printr-Însul, la
Părintele veacurilor având, prin Care pe toți văjmaşii săi a gonit, a înfrânt, a surpat".
Credinţa pe care a păzit-o Sfântul Ştefan a fost curată de oriceîntinată. Nu au fost erezii
sau schimbare în timpul domniei sale, nu a fost nicio știrbire a adevărului moştenit de la
strămosii săi. În toate legăturile cu conducătorii de state de altă credință, el a ştiut să conlucreze
în ce era interes comun fără să se abată deloc de ortodoxie. Cu adevărat, fericit ești, Sfinte
Ștefane, pentru credinţa vie pe care ai avut-o și care a născut împreună-lucrarea cu harul
Duhului Sfânt zi cu zi an de an! Doar prin credinţă ai putut să ţii cârma conducerii ţării
îndreptată spre Hristos, mai bine zis și ştiut să îl aduci pe Hristos la cârma conducerii ţării.

8
Credință și încrederea sa în lucrarea lui Dumnezeu a fost pildă și a luminat pe cei din jur pe
drumul viețuirii creștinești.
Căutând la el poporul vedea lucrarea lui Dumnezeu strălucind între el ca un soare la
amiază și îl urma convins că astfel îl urmează pe Dumnezeu. Credință vie și ascultarea de
Dumnezeu au născut în Sfântul Ștefan floarea prea frumoasă și prea scumpă a dragostei de fiul
cel prea iubit al tatălui , de Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Iar din dragostea sa pentru Hristos
a dăruit mântuirea oamenilor pentru care el s a răstignit.
Astfel a răsărit în sufletul său o râvnă deosebită pentru apărarea credinței. În anul 1474
îi scria Papei Sixt al lV- lea, îndemnând-ul pe el și pe conducătorii apuseni să îi alăture în lupta
împotriva turcilor: “Noi cu toată puterea noastră pe care ne-a zărăzit-o nouă Dumnezeu
Atotputernicul suntem pururi pregătiți foarte în toată râvna și îndemnul inimii să ne luptăm
pentru creștinătate cu toate forțele noastre îndemnând așa dar pe sanctificarea voastră ca
dimpreună cu alți puternici regi și principi deopotrivă să vă dați silința ca să nu ne fie
creștinătatea năpădită de prea netrebnici și necredincioșii, iar noi nu singur ci cu ajutorul acelor
război”. Prin lupta sa pentru oprirea expansiunii otomane în Europa, Sfântul Ștefan și a împlinit
rostul pentru care Dumnezeu a așezat în acea vreme la cârma Țării Moldovei el a făcut din Țara
sa “o poartă a creștinătății” (așa cum numeste în scrisoarea către conducătorii creștini de după
lupta de la Vaslui din 1475), “o protecție” (1503) de care nu a putut trece Imperiul Otoman,
nici măcar în perioada când a fost condus de către Mahomed al ll-lea, sultanul care a cucerit
Constantinopolul.
Pentru această stare de jertfă întru apărarea credinței el este numărat de ceata
mărturisitorilor care au fost gata să își dea viață pentru credință, dar Dumnezeu a rânduit să nu
aibă parte de moarte martirică. Despre curajul său exemplar în lupte Grigore ureche scrie:
“Unde nu gândeai acolo îl aflai la lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâte
ca văzându-l ai săi să nu se îndepărteze și pentru aceea rar război de nu îl biruia și unde îl
biruiau alții nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos se ridica deasupra biruitorilor”.5
De aceea nu este de mirare că în deosebi lucrarea lui Dumnezeu prin Voievod în cazul luptelor
a atras atenția cronicarilor, care au mărturisit-o în scris, spre luarea aminte a tuturor celor care
vor să trăiască în lume bine plecând lui Dumnezeu. Cu toții au înțeles că Sfântul Ștefan a reușit
să câștige 34 de lupte, dintre cele 36 pe care le a purtat nu doar prin priceperea sa și a oștenilor
și mai ales prin credința sa și prin lucrarea lui Dumnezeu. Mergând cu binecuvântarea la luptă,
cu râvnă pentru credință, din dragoste de popor cerând ajutor ceresc, harul Duhului Sfânt a
lucrat cu putere în el. Cronicarii scriu despre conlucrarea lui cu Dumnezeu: cetatea Chilia a
fost recâștigată în anul (1465), “cu voia Lui Dumnezeu”, la Baia (1467),i-a dat Dumnezeu pe
unguri în mâinile lui Ștefan și nu a fost cum au căzut ei, ci a fost cum “era voia Lui Dumnezeu”,
căci așa norocește pe cei mândri și falnici, ca să se arate lucrurile omenești cât sunt de fragede
și neadevărate, că Dumnezeu nu în mulți, ci în puțini, arată puterea Sa. ca nimeni să nu
nădăjduiască în puterea Sa, ci întru Dumnezeu să fie nădejdea”, în Lipinți (1469), a lovit Ștefan
Vodă pe tătari și dând război vitejește i-a risipit cu multă moarte și pieire a făcut într-înșii[…]și
de care lucru, cunoscând Ștefan că ajutorul nu de aiurea a fost, ci numai de la Dumnezeu și de
la Preacurata Maica Sa, cu mare laudă sau întors la scaunul său, la Suceava”; la Vaslui (1475),
“a biruit Domnul limbile păgâne cu mâna robului Său, Io Ștefan Voievod”, iar după aceea,
înștiințat că sultanul aduna oști mai împotriva sa, Ștefan “aștepta neînfricoșat, încrezut în

5 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare", Editura Mitropolit Putneanul, Mănăstirea Putna, 2018, pp. 7-41.
9
ajutorul lui Dumnezeu”: în lupta de la Râmnic (1481), “a ajutat Dumnezeu pe Ștefan voievod
și “a biruit”; la Cătlăbuga (1485) “cu mila lui Dumnezeu, a biruit Ștefan voievod”; la Șcheia
(1486), “a căzut Ștefan Voievod de pe cal însă Dumnezeu la ferit”, la Codrii Cosminului
(1497), “Ștefan a luat pe Dumnezeu întru ajutor și pe Sfântul Mucenic Dimitrie și au dat asupra
lor coloniilor și au biruit și îi omorau așa cum spune la Deuteronom, unul urmărea o mie și doi
inși alungau zece mii și așa din pricină că Dumnezeu i-a vândut.”
Poate cea mai frumoasă mărturie despre această împreună-lucrare este o însemnare
despre victoria de la Baia în care se spune că ,,s-a împlinit gândul lui Dumnezeu cu Ștefan
voievod”. Cu adevărat, gândul lui Dumnezeu s-a împlinit prin Sfântul Stefan, iar Voievodul L-
a odihnit pe Domnul prin ascultarea sa şi prin dragostea de popor. Credinţa în încercări se
călește şi în necazuri se vädește dacă este curată.
Multe încercări a îngăduit Dumnezeu să vină asupra Sfântului Ștefan: trădări,
amenințări, pericole năprasnice, nerecunoştinţă, promisiuni neimplinite, invidie, moartea pe
neașteptate a unor membri ai familiei, însă pe toate le-a trecut fără clă tinarea încrederii în
purtarea de grijă a Părintelui ceresc. Între cele mai grele încercări s-a numărat o rană pe care a
purtat-o 42 de ani, asemenes boldului in trup al Sfantidui Pavel la 1462, luptăndu se să readucă
Cetatea Chilia în stăpânirea Moldovei, a fost rănit de o ghiules de piatră la glezna stângă. Până
la sfâr sirul vieții a purtat această rană.
Durerea era atât de mare, încât adesea a căutat și doctori din afara țării care să îl
vindece, dar niciunul nu a reușit. Cu câteva zile înaintea morții, a sorbit o ultimă picătură din
cupa purtării acestei du reri, mai amară decât cele de până atunci: rana i-a fost arsă cu fierul
inroșit in foc, într-o nouă încercare fără succes de a fi vindecată. Deși tru peşte nu s-a vindecat,
mulțime de har a primit prin nevoința răbdării acestei răni, dobândite in lupta pentru ţară
Voievodul nu s-a impuținat în credință nici când Dumnezeu i-a luat de lângă el mai6 mulți
membri ai familiei. Prima sa soție, prinţesa Evdochia de Kiev, a murit după patru ani de
căsnicie, iar a doua soție, prinţesa Maria Asanina Paleologhina, a trecut din viață la cinci ani
de la căsătorie. In timpul vieții i-au murit cinci copii, între care şi primul băiat nåscut,
Alexandru, care era deja asociat la tron. Cu nădejde în întâlnirea cu cei plecaţi în veşnicie, el
le-a făcut pome nirile cuvenite şi s-a plecat cu smerenie în fața voii Celui care dă viața și
cheamă sufletele la El după a Lui purtare de grijă, nepătrunsă de mintea omenească.
O altă durere pe care a rabdat-o în ultimii ani ai vieții pământeşti a fost că prima sa
fiică, Domnița Olena-Elena, a fost închisă pe nedrept la Moscova și nu a putut face nimic pentru
eli herarea zi. Căutând alhante cu alte state crestine, el o căsătorise cu Ivan col Tânăr, fiul
tarului Ivan al II-lea. Cei doi soți au avut un copil, Dimitrie, dar Ivan cel Tanár a murit pe
neașteptate, Pial lor, Dimitrie, a fost asociat la tron de către hu nicul său, Ivan al III -lea,
devenind Mare Cnear urmând să devină țar. Însă, din iubires de sta pânire şi din invidia unor
membri ai familiei, Marele Cneaz Dimitrie și mama sa, Domniţa Olena, au fost aruncaţi în
închisoare.
Cu dor şi durere întreba Voievodul, aflat pe pragul morţii, despre fiica și nepotul său,
dar nu a putut să facă nimic pentru îmbunătățirea stării lor. După tre cerea Sfântului Ștefan la
cele veşnice, vor pleca din lumea aceasta Domniţa Olena, la jumătate de an după tatăl său, și
Dimitrie, la cinci ani după bunicul său, fără a fi eliberați din închisoare. Cel care îl iubeşte pe

6 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare", pp. 7-41.

10
Hristos iubeşte şi Crucea lui Hristos, arma biruinţei împotriva diavolului. Sfanta Cruce a fost
mereu prezen tă în viața Sfantului Ştefan, de la punerea ei pe steagurile de luptă și ridicarea de
cruci pe locurile bătăliilor, până la marea cruce broda- ta in dreptul pieptului pe veşmântul cu
care a fost inmormântat.
La Pătrăuți, a ctitorit o mănăstire (1487) cu hramul Inălțarea Sfintei Cruci, care a
adăpostit un fragment din lemnul Crucii Domnului. Tot din cinstirea pentru Sfânta Cruce, a
ales ca unele evenimente importante så se desfăşoare de la trecerea la cele veşnice a Sfântului
Ștefan cel Mare, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a venit în pelerinaj la
Putna şi a aşezat pe mormântul Voievodului o cande- lă, semn al recunoştinţei pentru sprijinul
dat de Sfântul Ștefan creştinilor din Imperiul Otoman prin intermediul Athosului. Sfântul
Ștefan a cinstit și s-a apropiat de oa- menii sfinți ai Moldovei din vremea sa.
A iubit părinții duhovniceşti, părinții cei plini de buna mireasmă a harului, în care, prin
nevoinţă și curăție, a luat chip Hristos. Dintre cei deja canonizaţi, ştim despre legăturile sale cu
Sfântul Daniil Sihastru, Sfântul Iosif de la Bisericani și Sfântul Simeon de la Mănăstirea
Pângărați. Sfântul Simeon a fost stareţ al mănăstirii de la Pângărați. Când, în 1476, turcii au ars
biserica în chinată Sfântului Dimitrie, construită de Sfântul Ștefan acolo, Cuviosul Simeon și
ucenicii lui au plecat peste munţi, în Transilvania, la Mănăstirea Casiva. Acolo, Cuviosul
Simeon a trecut la cele veşnice. Istoria zidirii Mănăstirii Pângărați spu- ne că, auzind aceasta,
Sfântul Ştefan,a trimis și i-au adus sfintele lui moaşte într-o raclă, pe care o ținea în vistieria sa
cu cinste.
Apoi, luând o parte din sfintele moaște, le-au oprit pentru blagoslovenie și cu aromate
și bune miresme și cu tămâie le tămâia întotdeauna, spre credinţa şi buna întărire a
binecuvântatei sale domnii, iar mai vartos pentru dragostea şi căldura duhovni- cească ce avea
mai înainte către dânsul." Rugăciunea este plugăria sufletului, iar mul- ta sa credință a fost arată
din belşug de plugul rugăciunii, semănată cu faptele iubirii și drep- tății și udată cu lacrimile
pocăinţei. Sfântul Ștefan, deși împovărat cu multele griji ale conducerii țării, a ştiut să se roage
din ini- mă. Cum să nu pună în fața Celui Atotputernic atâtea greutăți pe care 7 omeneşte nu ar
fi putut să le ducă? A ştiut să se roage pentru biruință în lupte, pentru oștenii căzuți, pentru
iertare de păcate, pentru binele poporului. Prin rugăciu- ne, sufletul său s-a mângâiat când
grijile şi în- cercările, durerile şi necazurile păreau să îl co- pleșească. Prin rugăciune, el L-a
cunoscut mai adânc pe Hristos Domnul, Cel smerit şi blând.
Hotărârea privind canonizarea Sfântului Ștefan cel Mare a fost luată de Biserica
Ortodoxă Română în şedinţa Sfântului Sinod din 20 iunie 1992: „Privind vieţuirea jertfelnică
pentru credinţă şi neam a dreptcredinciosului Voievod, hotărâm ca de acum înainte și până la
sfârşitul veacurilor, Voievodul Ștefan cel Mare al Moldovei să fie pomenit laolaltă cu bărbații
cei cuvioși și sfinţi ai Bisericii, cinstindu-se cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 2 iulie"
(Tomos de canonizare). „Vedeţi mărimea inimii acestui domn! Vedeți a lui cuvioşie
creştinească! Deșteptați-vă, stăpânitorii noroadelor, ascultați, îndemnați-vă, urmați!"
Astfel îi îndemna ierodiaconul Gherasim Putneanul pe mai-marii lumii. Dar nu numai
ei, ci tot omul care dorește să trăiască după adevăr și bine are o pildă în viața Sfântului Ștefan.
O viață în Hristos prin care, ca într-un testament scris în istorie cu litere veşnice, Sfântul Ștefan

7 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare", pp. 7-41.

11
cel Mare ne îndeamnă să trăim în credinţa în Dumnezeu şi dragostea de aproa- pele, pentru a
fi părtaşi Împărăţiei cerurilor, Împărăţia iubirii, Împărăţia Sfintei Treimi, Dumnezeul nostru.
Nicolae Iorga scria în Istoria lui Ștefan cel Mare: amintirea sa a luminat totdeauna în
marea biserică a conștiinței neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt nă-
prasnic n-a putut-o stinge. Și astăzi ea se înalţă puternică, în marea flacără de mândrie şi recu-
noștință ce pornește din toate inimile noastre la pomenirea [...] puternicului împărat senin al
românimii."
Și se întreba părintele Istoriei românilor, în acel an 1904, în care se sărbătoreau 400 de
ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ștefan: „Vor ști poeții, scriitorii de astăzi să dea
glas iu- birii nemărginite cu care, de patru veacuri, mii- le de mii ale poporului au înconjurat,
și mai de- parte decât hotarele Moldovei, chipul de viteaz bun, cuminte și sfânt al celui mai
mare om ce s-a ridicat dintre români? Se vor înfrăți ei îna- intea acestui altar, măcar pentru
clipa în care se înalță liturghia recunoştinţei de marile mulțimi care nu pot nici să vorbească,
nici să cânte?"8
l.3. Sfânta Mănăstire-aspecte generale
În fosta Ţară de Sus a Moldovei, într-o zonă cunoscută de mai mult de două secole drept
Bucovina, spre nord-vest de actualul municipiu Rădăuţi, se află Mănăstirea Putna. Platoul inalt
al Carpaților răsăriteni este ferestruit aici de văile unor cursuri de apă mici şi medii, care au
modelat ramificațiile obcinelor bucovinene. Într-un astfel de context general, imediat lângă
poala sudică a Dealului Glodului, la extremitatea nord -vestică şi în zona cea mai ridicată a
terasei ce se desfăşoară pe malul nordic al râului Putna, care izvorăşte de sub Obcina Mare, în
amonte de confluența acestuia cu pârâul Vețăului, se ridică zidurile ce împrejmuiesc
aşezământul Putnei.
Zidul de incintă, prevăzut pe latura sa estică cu un turn de poartă şi un turn clopotniță,
iar pe latura opusă cu un impozant turn cu menire specială, Turnul tezaur, mărgineşte o
suprafață patrulateră de teren pe care se află biserica în poziție centrală; spre sud se găsesc
clădirile stăreției, construite de curând, pe locul altor zidiri anterioare. Spre nord de Turnul
tezaur se află clădirea ce adăposteşte muzeul mănăstirii și paraclisul. Latura nordică a incintei
este ocupată de clădiri ce adăpostesc chiliile monahale. Cele peste cinci veacuri de existență a
mănăstirii au cunoscut etape de mare înflorire, dar şi etape în care construcțiile care o alcătuiau
la început au fost reparate sau chiar rezidite, fiecare dintre acestea lăsându-şi amprenta asupra
configurației sale de astăzi. Zidurile de incintă construite în secolul al XV-lea s-au păstrat
numai pe laturile de est şi de vest, cu inerente reparații survenite in secolele al XVII -lea şi al
XIX-lea; laturile de sud şi de nord au fost refăcute în secolul al XVIII-lea, determinând o lărgire
a spațiului interior al incintei.
Mănăstirea Putna a fost fondată de către voievodul Ştefan cel Mare, între anii 1466-
1469, ca aşezământ de viață monahală şi ca ansamblu de arhitectură mănăstirească de zid. În
acest sens, cronicarul Grigore Ureche relatează în „Letopisețul Tării Moldovei": „lară în (al)
zecilea an a domniei sale, în anii 6974 (1466), iulie 10 au început a zidi mănăstirea Putna, spre
slava lui Dumnezeu şi a Preacurate Maicii Fecioarii Mariei" şi, mai apoi, „Deacă se întoarse
Ştefan Vodă de la acel război (după lupta de la Lipnic din 20 august 1469 sau 1470-n.ns.) [...]

8 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare", pp. 7-41.

12
mulțămind lui Dumnezeu au sfinţit Mănăstirea Putna care era zidită de dânsul, septemvrie 3
zile..."
Ansamblul Mănăstirii Putna a avut încă de la început o funcție majoră, anume aceea
ca biserica mănăstirii să devină necropola voievodului ctitor şi a membrilor familiei sale.
Funcţia pe care urma să o îndeplinească edificiul principal al aşezământului a constituit temeiul
puternicului sprijin material acordat de Ştefan cel Mare mănăstirii, concretizat prin danii şi
privilegii care au determinat afirmarea rapidă a prestigiului aşezământului monahal şi
ascensiunea potențialului său economic, situându-l chiar din primii ani ai existenței sale în
fruntea tuturor mănăstirilor moldoveneşti întemeiate până la acea epocă. Încă din această primă
etapă, ansamblul de arhitectură a fost completat, amplificat şi fortificat pe tot parcursul
lucrărilor de construcții, menționate de izvoarele vremii ca fiind în plină desfăşurare până în 9
anul 1481 şi, apoi, după anul 1484. Pisania aflată pe actualul turn de poartă consemnează că:
„Binecinstitorul domn a toată Țara Moldovei, marele lo Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan
Voievod, a zidit şi a făcut mănăstirea aceasta întru numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu în
timpul Arhimandritului loasaf în anul 6989 (1489). O altă pisanie - montată de această dată
deasupra uşii de acces în Turnul tezaur, confirmă, la rândul său, acelaşi lucru:
„Dreptcredinciosul domn a toată Țara Moldovei lo Ştefan voievod , fiul lui Bogdan voievod a
făcut şi a zidit acest turn şi zidul împrejurul mănăstirii în anul 6989 (1481) luna mai.
Prima dintre cele două pisanii a fost evident reamplasată pe actualul turn de intrare.
Cert este că ambele pisanii confirmă continuarea lucrărilor de construcție până în anul 1481.
Informațiile documentare atestă că o a doua mare etapă de construcții intervine spre mijlocul
secolului al XVII-lea, atunci când s-a renunțat la folosirea unora dintre clădirile iniţiale ale
aşezământului, care au fost înlocuite de altele noi. Atunci biserica inițială a fost demantelată şi
refăcută.
A treia mare etapă în istoria evoluției ansamblului de arhitectură al Mănăstirii Putna se
petrece în vremea păstoriei mitropolitului lacov Putneanul, în decursul secolului al XVIII -lea,
când se pune în operă un program susținut de lucrări de întreţinere şi de reparații al căror
rezultat principal este repararea edificiului bisericii, prin reconfigurarea turlei şi a faţadelor în
spiritul acelor vremi.
Cea de a patra etapă în istoria mănăstirii este cea a stăpânirii Bucovinei de către
Imperiul Austriac. Au loc prefaceri radicale, prin demolarea tuturor clădirilor care adăposteau
monahii şi funcțiile mănăstireşti atât cât acestea vor mai fi păstrat atunci elemente ale
construcțiilor inițiale sau ale celor datorate etapei din secolul al XVIII -lea şi înlocuirea lor cu
construcții masive, simple, desfăşurate pe un singur nivel pe laturile de sud, est şi nord ale
incintei. Tot acum se reconstruieşte turnul de poartă, se fac lucrări de reparare şi întărire a
Turnului tezaur şi a zidurilor de incintă şi se construieşte actualul turn clopotniță.
Din anul 1902 încep ample lucrări de restaurare a întregului ansamblu sub conducerea
arhitectului Karl Romstorfer. În acest stadiu se afla ansamblul Mănăstirii Putna în anul 1968,
la începerea lucrărilor de restaurare ale întregului ansamblu de arhitectură medievală,
desfăşurate până în anul 1976.

9 "Sfânta Mănăstire Putna", pp. 43-45

13
 Cercetările arheologice efectuate în primii ani în cadrul amintitelor lucrări şi
continuând o serie de investigaţii de aceeaşi natură întreprinse în anul 1955 de Academia
Română au confirmat informațiile documentare şi au adus multe completări şi nuanțări
relevând importante aspecte necunoscute privind evoluţia, caracteristicile ansamblului de
arhitectură şi etapele sale de dezvoltare.

II. FILE DE ISTORIE

II.1. Cercetări arheologice
În perioada comunistă, monahismul românesc a fost afectat semnificativ. În regiunea
Suceava, între 1959 și 1961, numărul călugărilor și maicilor în mănăstiri și schituri a scăzut
drastic de la 718 la doar 75, ca urmare a decretului emis în 1959. Acest decret, implementat
sub conducerea lui Alexandru Drăghici, a avut consecințe drastice asupra vieții monahale, iar
Drăghici a fost responsabil și pentru reprimarea masivă a opoziției politice în anii '50. În urma
izgonirilor și presiunii exercitate asupra mănăstirilor, unii călugări au rămas în jurul acestora,
îndeplinind diverse roluri. Totuși, în timp, unii s-au întors, iar alții au continuat să rămână în
jurul mănăstirilor pe diverse motive.
Mănăstirea Putna a traversat o perioadă dificilă, dar
spre sfârșitul anului 1963, numărul viețuitorilor a revenit la
nivelul dinaintea decretului, ajungând la 12 persoane. Sub
conducerea ieromonahului Gherasim Cucoșel, mănăstirea a
cunoscut o perioadă de stabilitate și înflorire, durând 15 ani.
Cercetători precum Petre Năsturel, Dan Smântânescu, și
alții, au studiat mănăstirea, iar în perioada 1968-1972, au
avut loc ample excavări arheologice. Acestea au relevat
informații despre fundațiile bisericii originale, precum și descoperiri interesante legate de
turnul tezaur și zidurile de incintă.
Mănăstirea Putna a continuat să fie căutată de credincioși, iar cercetările arheologice
și studiile despre aceasta au contribuit la păstrarea și cunoașterea valorilor sale.
Cercetarile arheologice la Mănăstirea Putna evidențiază descoperiri semnificative
privind evoluția complexului monastic de-a lungul secolelor. S-au identificat mai multe faze
de construcții, iar cercetările au relevat atât aspecte legate de arhitectura mănăstirii, cât și de
obiectele de uz comun și ceremonial.
Ceramica smălțuită, inclusiv fragmentele cu inscripții în limba slavonă, oferă informații
despre atelierul de olărie local și comunitatea monahală. De asemenea, descoperirile de
ceramică otomană și monumentala aduc în lumină conexiunile culturale și economice ale
mănăstirii. Cercetările au relevat și existența unei reședințe domnești și a unor elemente precum
cahle și discuri ornamentale. Aceste rezultate contribuie la înțelegerea istoriei și vieții cotidiene
din această importantă așezare monastică. 10

10 ,,Sfânta Mănăstire Putna”, pp.92-95.

14
 II.2 Perioada 1546-1700
După urmaşii imediați ai Sfântului Ștefan, care au purtat în mod firesc grijă de
mănăstire, legătura Putnei cu voievozii Moldovei nu a încetat. Ba chiar se poate constata că cei
mai străluciți domni au venit și ei la Putna, simțindu-se datori să continue ceea ce începuse aici
voievodul model pe care cu toții îl aveau în fața ochilor, Sfântul Ştefan. Alexandru
Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568), căsătorit cu domnița Ruxandra, fii- ca lui Petru Rareș și
a prinţesei Elena Brancovici, deşi a ctitorit la Slatina propria necropolă, s-a alăturat şi el
voievozilor ctitori la Putna. În 1559, a construit aici o clădire, de la care s-a păstrat doar pisania.
În această perioadă sunt ridicați la rangul de ierarhi unii dintre monahii putneni, prețuiți pentru
virtuțile lor. Egumenul Anastasie a fost ales în 1558 Episcop de Roman, apoi mitropolit, după
care s-a retras la Putna. Cronicarul Azarie il descrie astfel: „bărbat blånd, liniştit, plin de
înţelepciune, de asemenea împodobit cu deşteptăciune smerită, având pe faţă şi în inimă florile
darului binefacerii". Un alt monah putnean devenit Episcop de Roman a fost Eustatie (1576-
1580). După retragerea de pe scaunul arhieresc, a luat schima mare şi numele leremia. El a
cerut „ritorului şi scholasticului Lucaci" să scrie pentru mănăstire o pravilă, un cod de legi
bisericești și civile, în 1581. Cunoscută ca „Pravila ritorului Lucaci", această scriere are o
importanță deosebită pentru dreptul românesc. O parte dintre prevederile cu caracter juridic au
fost redate și în limba română.
În această perioadă, s-a realizat traducerea unei cărți celebre în cultura europeană,
Fiore di Virtù - Floarea darurilor, în care virtuțile („darurile") sunt prezentate în opoziție cu
patimile. Cu aceste două traduceri, Mănăstirea Putna își rezervă un loc deosebit în ceea ce
P.P. Panaitescu a numit „biruința scrisului în limba română". Din această vreme se păstrează
şi cea mai veche mărturie despre existenţa unui atelier de sculptură în lemn. Veacul al XVII -
lea reprezintă pagina cea mai puţin cunoscută din istoria Mănăstirii Putna, poate şi din cauza
multelor tulburări care au afectat Moldova şi, implicit, viața monahală. În iunie 1622 este
menționat un atac al tâlharilor. În 1629, mănăstirea a fost ameninţată de tătari. O nouă
lovitură va fi în februarie 1676, când au venit leșii şi cazacii şi au jefuit mănăstirea şi au ars-o
toată, până în temelii". Cu toate aceste încercări teribile, în care au fost ucişi monahi iar
odoarele au fost prădate, mănăstirea a fost în continuare un centru viu şi puternic al
Ortodoxiei. Viața duhovnicească a mănăstirii l-a atras pe un tânăr din Galiția, care a venit în
Moldova şi a fost călugărit la Putna. Sfântul Teodosie de la Maniava (1630) a devenit apoi
egumen al Schitului Mare Maniava din Galiția, pe atunci în Polonia, azi în Ucraina. La
mijlocul veacului al XVII-lea, în Putna a viețuit ca ieromonah Sfântul Ilie Iorest, ales în 1640
Mitropolit al Transilvaniei, la recomandarea lui Vasile Lupu, domnul Moldovei. Prigonit
Principele calvin al Transilvaniei, a fost închis, în 1643, revenind apoi la Putna, a murit în
1678.11
II.3. A doua epocă de înflorire 1700-1755
Secolul al XVIII-lea a reprezentat a doua epocă de mare înflorire a mănăstirii.
Personalități de excepție îşi închină viața lui Hristos la Putna Viața lor duhovnicească
luminează cu putere in societatea și biserica vremii.

11 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare", pp. 25-28.

15
 O însemnare din 1756 legată de Sfântul lacob Putneanul arată filiația duhovnicească a
celor patru mari părinți care au vegheat asupra mănăstiri: Mitropolitul Sava au călugărit pe
episcopul Calistru, iar Calistru pre Antonii mitropolit, iar Antonii pre lacov mitropolit.
Mitropolitul Sava a fost călugăr la Putna, egumen al mănăstirii şi apoi Episcop al
Romanului (1685-1689). Apoi a fost ales mitropolit al Moldovei, pastorind într-o vreme
frământată: 15 domni s-au schimbat în cei 13 ani cât a fost el mitropolit. A pus pentru prima
dată blestem împotriva văcăritului, un impozit foarte impo vărător pentru oameni. Din această
cauză a fost demis în 1702. S-a retras la Schitul Sineşti al mănăstirii, de unde a vegheat asupra
vieții duhovniceşti şi materiale a Putnei.
Mitropolitul Calistru a fost al doilea mare părinte al vremii odrăslit in obştea Putnei,
unde a fost şi egumen. Între 1708 şi 1728 a fost episcop de Rădăuţi.
Următorul părinte duhovnicesc din filiația amintită a fost Mitropolitul Antonie. De loc
din zona Cernăuțiului, acesta a fost călugăr la Putna, sihastru la Schitul Horecea pe care l-a
ctitorit lângă Cernăuți, episcop de Rădăuţi în 1528, apoi mitropolit al Moldovei între 1729-
1739. În 1739, în timpul unui război ruso-turc, dorind scăparea ţării de sub jugul turcesc,
negociază cu conducătorul armatei ruse independenţa ţării. Dar sfârşitul războiului aduce din
nou Moldova în dependență de Imperiul Otoman. Va pleca din țară în spațiul rus, fiind şi acolo
mitropolit, până la trecerea la cele veşnice în 1748. Între roadele exilului amar se numără
influenţarea viitorului Sfânt Paisie Velicicovschi. Va păstra legăturile cu Putna şi Biserica pe
care o păstorise.
În primăvara anului 1738, un cutremur a zdruncinat biserica, a dărâmat turla și a ruinat
zidul înconjurător şi unele turnuri din col- turi. În toamna anului următor, Putna a fost 12 lovită
de oştile rusești, care, retrăgându-se din Moldova, au făcut rea stricăciune, au tăiat, au robit, au
prădat".
Prin efortul colaboratorilor, l-a trimis pe Sfântul Sila, purtătorul de grija al Sihastriei
Putnei, pentru a strânge fonduri in Tara Românească. A chemat din Rusia, unde rămăsese după
moartea Mitropolitului Antonie pe un frate al său de călugărie, Vartolome Mazereanu, om cu
dragoste de carte, cu mul tă putere de muncă și l-a făcut arhimandrit al Putnei, la 15 august
1755. În aceeași zi, a aşezat în ferecătură de argint icoana făcătoare de mi- nuni a Maicii
Domnului. Aceste două eveni mente din ziua hramului mănăstirii au marcat începutul lucrărilor
de reconstrucție. Anterior, Sfântul lacob il numise duhovnic al mănăstirii pe Sfantul Natan, pe
atunci ieromonahul Nathanail Dreteanul, cărturar iscusit. Alt colaborator al Sfântului lacob a
fost ieromonahul Calistrat, din neamul boiernaşilor Roschip, egumen al Putnei atunci. Mulți
alții, precum episcopii de la Roman și de la Huşi, monahi din mănăstire, domni şi boieri din
Moldova şi Ţara Românească, au contribuit la refacerea Putnei, lucrare ce s-a dovedit a fi de
interes național.
In 1745, Sfântul lacob Putneanul, egumen al mănăstirii, este ales Episcop de Rădăuţi,
iar in 1750, Mitropolit al Moldovei. El a fost cu adevărat omul ales de Dumnezeu pentru a fi al
doilea mare ctitor al ei. Devotat trup şi suflet mănăstirii sale de metanie, pe care o numea
„maică" a sa, Sfântul lacob nu a cruțat nicio osteneală şi nicio cheltuială pentru a o înnoi, in

12 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare", pp. 30-33.

16
paralel cu desfăşurarea unor mari eforturi pentru ridicarea culturală şi spirituală a Bisericii şi a
ţării întregi.
Părăsind scaunul mitropolitan în 1760, Sfântul lacob s-a retras la Putna şi a continuat
demersul ctitoricesc.
Refacerea a vizat chiliile, zidul înconjurător, turnul de intrare, trapezele, bucătăria,
brutăria a înnoit Turnul tezaurului, s-a îngrijit de ridicaea unui cerdac spațios pentru slujbele
care aveau loc afară și a pus să se facă în incintă fân tână „cu apă foarte curată și bună”.
Paraclisul cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, înnoit, a primit o catapeteasmă nouă,
lucrată, mai mult în aur". De la Kiev au fost aduse 86 icoane, a toate praznicile mari și mici
preste an, şi două steaguri mari bisericești, și alte lucruri, cu care mult s-au împodobit sfânta
biserică."
Înainte de a începe lucrul, Sfântul lacob a strâns în jurul său un grup de colaboratori.
Cu dreptate consemna Vartolomei Mazereanu în cartea sa Istoria Mănăstirii Putna: „Cu
vrednicie să cade a-i zice: fericit eşti, o, lacobe, că te-ai învrednicit a fi al doilea nou ctitor după
fericitul Ştefan voievod, cel viteaz şi milostiv".
În 1750-1775, Putna s-a aflat la apogeul însemnătăţii, prețuirii și recunoaşterii de care
s-a bucurat în toată istoria ei. În 1750, trei din cele patru scaune arhiereşti ale Moldovei erau
ținute de episcopi cu metania în Putna, iar în 1775, toate cele patru scaune erau ţinute de monahi
legați de obștea Putnei. Iar prin refacerea ei de către Sfântul Iacob, Putna era pregătită pentru
a înfrunta greutăţile care vor urma după incorporarea Bucovinei în Imperiul Austriac.
II.3.Sub stăpânire austriacă 1755-1918
În urma negocierilor austro-turce, Imperiul Austriac a ocupat între 31 august și 25
octombrie 1774. A urmat un proces de deznaționalizare, prin acțiuni de colonizare si imigrare,
de ocupare mai ales de către austrieci a principalelor pârghii de conducere ale vieții politice și
economice, ale administrației şi justiției, ale instituților culturale. Pentru a rupe legăturile
bisericești cu Moldova, in 1781 este creata Episcopia Bucovinei, cu sediul la Cernăuți, scoasă
de sub autoritatea Mitropoliei din Iași.
Viața monahală a suferit foarte cel an Până in zona anexata existau nouă mă năstiri de
călugări (Putna, Suceviţa, Dragomirna, Sfantu Ilie, Ilişeşti, Humor, Solca, Voroneţ şi
Moldovița), una de călugărite (Pătrăuţi şi nu meroase schituri. În 1786, aceste aşezăminte au
fost desființate, cu excepția mănăstirilor Putna Sucevița și Dragomirna. Odată cu celelalte
schituri, au fost închise și Sihăstria Putnei şi Sihāstria Ursoaia. Pentru mănăstirile rămase
deschise, numărul viețuitorilor a fost limitat la 25. Din cei mai mult de 500 de călugări aflați în
1775 în Bucovina, in secolul următor aici mai erau doar 8%! În anul 1786, după închiderea
mănăstirilor, au fost luate proprietățile acestora şi ale celor trei mănăstiri rămase deschise şi
din ele s-a creat Fondul religionar. Pus sub patronajul direct al împăratului austriac, doar o
parte din veniturile acestui fond erau direcţionate spre întreţinerea celor trei mănăstiri rămase
deschise.
Desființarea mănăstirilor, limitarea număru lui de călugări şi, mai ales, duhul
neortodox al noii stăpâniri politice a dus la scăderea capaci tății lumii monahale de a da naştere
unor vârfuri, care să poată duce greaua povară a stăreției. Biserica a înțeles că menținerea

17
unității de neam şi de limbă a românilor bucovineni va avea ca efect și păstrarea identității
religioase. În această perioadă, preoți de excepție vor însufleţi viața bisericească, politică,
națională şi culturală a bucovinenilor. Dintre aceştia, unii vor fi chemaţi să poarte și crucea
stăreției.
Deși greu încercată din punct de vedere duhovnicesc în perioada austriacă, Putna a
reuşit să fie un reazem pentru cei care au dorit să rămână statornici în credința ortodoxă şi,
atunci când a fost nevoie, a arătat românilor chipul Sfântului Ştefan cel Mare ca model
exemplar. Se evidențiază contribuțiile semnificative ale familiei Hurmuzachi și ale Bisericii la
revitalizarea vieții românești în Bucovina, în special în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Evenimente notabile la Mănăstirea Putna includ deschiderea mormântului lui Ștefan cel Mare
în 1856 și ample lucrări de reconstrucție între 1850-1856.
De asemenea, menționează organizarea Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni la
Putna în 1871, sub conducerea Arhimandritului Arcadie Ciupercovici, viitor Mitropolit al
Bucovinei și Dalmației. În această perioadă, Mănăstirea a devenit un centru cultural și
educațional, participând la expoziții și având egumeni implicați în educația românească.
Ultimul egumen austriac, Arhimandritul Teofil Patraş, este menționat ca un exemplu de
susținător al educației românești.13
II.5. Perioada interbelică
Marea Unire din 1918 a însemnat și revenirea mănăstirii în locul său firesc, în România
Mare. Putna reprezentase un loc de memorie al neamului românesc și până în 1918, expresie a
acestei realități fiind serbările din anii 1871 și 1904. Dar, după Unire, se adună la Putna întreg
sufletul românesc, într-un „pios prinos de închinare memoriei sfinte" a lui Ștefan cel Mare, cel
care fusese izvorul nesecat al răbdării în timpul de umilință, al curajului în timp de restriște"
(Regele Ferdinand I).
Marele domn era voievodul-icoană din care sufletul românesc îşi făurise simbol de
mângâiere și de nădejde. Mormântul Sfântului Ștefan cel Mare de vine acum pentru România
reîntregită „prilej de închegare sufletească și întărire a românilor din toate părțile", un loc
pentru completarea educaţiei, un izvor din care se sorbea „iubirea nemincinoasă și nemitarnică
de ţară și neam; bărbăție, înţelepciune, credinţă în Dumnezeu, nădejde în crucea lui Hristos,
iubire de dreptate, de curăţenie a conştiinţei, putere d e a disprețui viclenia, linguşirea și
fariseismul, toate pentru unificarea vederilor, înţelegerea şi stabilirea între noi a unirii în toate
şi în totul". În primul an după dezrobirea Bucovinei, pășeau pe lespezile Putnei români din
toate provinciile româneşti reunite: miniştri, generali, profesori universitari, diferite, societăţi"
ale vremii (precursoarele ONG-urilor de azi), funcţionari publici, ţărani, studenţi şi elevi.
Un moment deosebit l-a constituit venirea Familiei Regale, în 16 mai 1920: Regele
Ferdinand, Regina Maria și Principesa Elisabeta, însoţiţi de Mitropolitul Primat Miron Cristea
şi de Mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu. „Chilia și Cetatea Albă, la pierderea cărora a
sângerat inima ta, sunt ale noastre - a spus atunci Regele. Și Ardealul, pentru care tu şi viteazul
tău fiu ați purtat armele victorioase peste munţi, este al nostru. Al nostru-i malul mării și bogata
Dunăre de Jos!" Obiectele de patrimoniu ale mănăstirii au participat la expoziții naţionale şi
internaţio nale, precum cele de la Paris (1925) și Bruxelles (1935). O lucrare importantă despre

13 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare",pp. 30-37.

18
broderiile mănăstirii a publicat la Paris profesorul Orest Tafrali de la Universitatea din Iaşi, Le
trésor byzantin et roumain du Monastère de Poutna.
Situaţia materială a mănăstirii se îmbunătăţise, odată cu revenirea proprietăților
mănăstirești în posesia Bisericii. Regele Ferdinand a aprobat decizia Consiliului de Miniştri
din 31 martie 1921, prin care Fondul religionar ortodox al Bucovinei trecea în administrația
Bisericii. Istoria mănăstirii Putna este încărcată de evenimente semnificative și de eforturile
monahilor de a menține tradiția în vremuri dificile. Părintele Paisie Prelipceanu și Părintele
Damaschin Schipor au avut un rol important în protejarea mănăstirii în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial.
După război, mănăstirea a suferit amenințări și distrugeri din partea ambelor armate,
dar a reușit să supraviețuiască prin înțelepciunea părintelui Damaschin. În perioada postbelică,
Putna a devenit un centru cultural și spiritual important, iar construcțiile și atelierele au
contribuit la dezvoltarea sa. Vizitele regelui Mihai și ale unor lideri religioși, precum
Arhiepiscopul de Canterbury, au evidențiat importanța mănăstirii.
De asemenea, canonizarea Sfântului Ștefan cel Mare a întărit legătura dintre
credincioși și voievodul slăvit. Mănăstirea Putna a continuat să fie un loc de adunare și de
slujire spirituală, iar implicarea în diverse manifestări culturale și educaționale a consolidat
rolul său în comunitate.14
II.6. În regim comunist 1945-1989
Perioada postbelică a adus cu sine restricții și persecuții în societatea românească, iar
comunismul a pus în pericol libertatea și demnitatea spirituală, având călugării și mănăstirile
printre principalele ținte ale regimului totalitar. Mănăstirea Putna a resimțit amenințările
comuniste, inclusiv cu închiderea și transformarea în alte scopuri decât cele duhovnicești.
Eforturile de salvare și revigorare au venit în 1956, când 21 de călugări au fost transferați de la
alte mănăstiri la Putna, sub conducerea noului stareț, ieromonahul Dosoftei Murariu.
Împreună cu Părintele Cleopa Ilie, au introdus rânduiala de la Mănăstirea Sihăstria și
au contribuit la continuarea vieții duhovnicești. În ciuda condițiilor dificile, mănăstirea a avut
stabilitate în perioada stareților Gherasim Putneanul și Iachint Unciuleac, sprijiniți de obștile
monahale și ierarhii Mitropolitul Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu. Perioada 1968-1988 a
fost marcată de intens efort de reconstrucție, rezultând în aspectul actual al incintei mănăstirii.
Deși Decretul 410 limita viața monahală, în ultimii ani ai regimului comunist au fost
primiți câțiva tineri în mănăstire, reprezentând o legătură între generațiile trecute și cele
viitoare. Mănăstirea Putna a devenit un spațiu unde se puteau exprima deschis preocupările
pentru unitatea națională și învățăturile duhovnicești, sub ocrotirea Sfântului Ștefan cel Mare.15
II.7. Perioada 1990-2010
Perioada 1990-2010 la Mănăstirea Putna a fost un moment de renaștere și adaptare la noile realități post-
comuniste. După Revoluția din 1989, obștea a experimentat bucuria sărbătoririi Nașterii Domnului într-un context
de libertate și speranță. Sub îndrumarea Părintelui Staret Iachint și ulterior a Ie romonahului Melchisedec Velnic,
mănăstirea a căutat să păstreze echilibrul între tradiție și schimbările aduse de libertatea externă. Odată cu

14 "Viața Sfântului Ștefan cel Mare ", pp. 44-49.

15 ,,Viața Sfântului Stefan cel Mare”, pp. 50-52.
19
retragerea Părintelui Iachint în decembrie 1992 din funcția de stareț, Ieromonahul Melchisedec Velnic a preluat
conducerea mănăstirii.

Această perioadă a fost marcată de creșterea numărului de călugări, trecând de la 20 la aproape 100. Au
fost înființate noi ateliere, inclusiv cel de pictură și sculptură, contribuind la diversificarea activităților mănăstirii.
Evenimentele notabile includ canonizarea Sfântului Ștefan cel Mare în 1992 și Serbarea din 2004, dedicată
împlinirii a 500 de ani de la adormirea acestuia.

Canonizarea a reprezentat o recunoaștere a evlaviei persistente a poporului român față de voievod.

Serbarea din 2004 a implicat numeroase lucrări de pregătire, inclusiv pictarea bisericii voievodale și restaurarea
catapetesmei. Canonizarea Sfântului Daniil Sihastrul a fost un alt eveniment semnificativ. În această perioadă,
mănăstirea a devenit un loc important de pelerinaj, atrăgând numeroși vizitatori, iar evenimente precum plantarea
de brăduți și montarea crucii metalice pe Dealul Crucii au consolidat identitatea mănăstirii. Activitățile culturale
și spirituale, precum și eforturile de restaurare și construcție, au transformat Mănăstirea Putna într-un loc spiritual
și cultural. Radio Trinitas - Putna a fost inaugurat în 2004, iar activitățile mănăstirii au continuat să aducă
comunitatea împreună în rugăciune și recunoștință.

Mănăstirea Putna a fost marcată de eforturi semnificative de adaptare la noul context social, îmbogățirea
vieții spirituale și extinderea numărului de călugări. Evenimente notabile includ canonizarea Sfântului Ștefan cel
Mare în 1992 și Serbarea din 2004, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la trecerea în veșnicie a acestuia. Părintele
Staret Iachint și apoi Ieromonahul Melchisedec Velnic au condus mănăstirea în această perioadă, având grijă de
echilibrul între tradiție și libertate. Au fost înființate noi ateliere, precum cel de pictură, și s-au desfășurat lucrări
ample de restaurare și construcție. Canonizarea Sfântului Ştefan și a Sfântului Daniil Sihastrul, precum și serbarea
din 2004, au fost evenimente semnificative.

Lucrările de pictură a bisericii au reprezentat un proiect major, finalizat în 2010, cu binecuvântarea IPS
Pimen și a Părintelui Patriarh Daniel. Vizitele importante, canonizările, activitățile de cercetare și construcțiile au
contribuit la consolidarea Mănăstirii Putna ca un loc de adâncă închinare și cultură religioasă. 16

III. INCINTA ȘI DEPENDENȚELE

III.1. Casa domnească
Cercetările arheologice din 1955-1956 și 1981-1982 la Mănăstirea Putna au confirmat
existența unei reședințe domnești datând din vremea lui Ștefan cel Mare. Construcția, ridicată
după un incendiu în 1484, era o clădire fastuoasă, cu detalii bogate în stil gotic. Fațadele erau
împodobite cu discuri și butoni smălțuiți în diferite nuanțe de verde, galben și maro.
Investigațiile au evidențiat două etape distincte de construcție, inclusiv o sală inițială din
cărămidă și o a doua etapă ce includea un beci impunător. Înainte de aceasta, în colțul de sud-
est al incintei, exista o clădire de piatră, presupusă a găzdui domnitorul înainte de construirea
casei domnești propriu-zise. Casa domnească a suferit multiple calamități, inclusiv incendii,
jafuri și distrugeri, cauzate de evenimente precum incendiul provocat de soldații lui Ioan
Sobieski în 1691 sau cutremurul din 1739.
În secolul al XIX-lea, casa a fost demontată, iar în locul ei s-a construit o clădire nouă
destinată bucătăriei, trapezei, cămărilor și chiliilor. Starea Casei domnești în perioada stăpânirii
austriece (1744-1745) nu era una foarte bună. Chiar dacă există mărturii despre restaurarea
altor clădiri în mănăstire, nu există informații sigure privind refacerea Casei domnești.
Între anii 1854-1856, în timpul stăpânirii austriece, Casa domnească a fost demolată,
iar în locul ei s-a construit o clădire fără etaj. Ulterior, în anii 1980, a început un proiect de
reconstrucție a Casei domnești, condus de Mitropolia Moldovei și susținut de patriarhul

16 "Sfânta Mănăstire Putna", pp.80-99.

20
Teoctist. Proiectul a ținut cont de descoperirile arheologice și a avut ca rezultat ridicarea unei
noi clădiri, numită "Sala domnească," care găzduiește simpozioane și întâlniri. Construcția
integrează pietre cu profil bogat, descoperite în timpul cercetărilor, pentru a reda cât mai fidel
forma originală a Casei domnești.
II.2. Turnul Tezaur
Turnul Tezaur de la Mănăstirea Putna, construit în stil gotic și înalt de 18 metri, a fost
menit să protejeze tezaurul mănăstirii în vremuri de restriște. Ctitorit de Ștefan cel Mare în
1481, are o structură impresionantă cu patru contraforturi puternice, alcătuit dintr-un parter
pătrat și trei etaje octogonale.17
Cu o ușă masivă la primul etaj, inscripționată cu detaliile egumenului și maistrului care
au realizat-o, Turnul Tezaur se putea apăra eficient în caz de atacuri. Intrarea era inițial
accesibilă printr-o scară mobilă, retrasă în caz de primejdie. În interior, o scară spiralată îngustă
asigura comunicația pe verticală.
La parter, o încăpere boltită adăpostește spațiu înalt, în timp ce cele două etaje
superioare au camere octogonale, cu tavanul boltit și ferestre înguste. Ultimul etaj servește ca
terasă de strajă, având metereze pentru supraveghere.
Astăzi, Turnul Tezaur adăpostește o parte din biblioteca și arhiva mănăstirii, păstrându-
și în același timp importanța istorică și arhitecturală ca mărturie a timpurilor și ctitoriei lui
Ștefan cel Mare.
II.3. Turnul Eminescu
Turnul Eminescu de la Mănăstirea Putna, numit astfel în secolul XX în memoria
serbării studențești din 1871, a fost reconstruit în 1757 după cutremurul din 1739. Inițial, în
secolul XV, se afla în același loc un turn cu funcție de strajă, apărând poarta mănăstirii.
După distrugerea sa, actualul Turn al Porții a fost construit puțin mai la est. Turnul
Porții are o formă pătrată, cu latura la bază de 8 metri și înălțimea până la streașină de 10 metri.
Este compus din parter și un etaj, cu acoperiș piramidal în patru ape.
Parterul servește drept gang de comunicare între incintă și exterior, dotat cu porți
masive de stejar și guri de tragere. Reconstrucția, încheiată în 1757, a fost realizată cu sprijinul
financiar al voievodului Constantin Racoviță. Stema acestuia a fost plasată pe fațada turnului,
iar pisania originală a lui Ștefan cel Mare, încastrată în peretele estic. În secolul XX, turnul a
primit denumirea de „Turnul Eminescu", deoarece poetul a fost găzduit acolo în 1871.
III.4. Muzeul
Muzeul Mănăstirii Putna adăpostește o bogată colecție de odoare și obiecte prețioase,
inclusiv broderii, cruci, tetraevanghelii și obiecte personale ale voievozilor.
Unele din aceste artefacte au participat la expoziții în Cernăuți, Kiev și Viena în secolul
al XIX-lea, evidențiind importanța culturală și istorică a mănăstirii. O parte din odoare se păstra
în turnul mănăstirii, accesul fiind strict controlat, iar restaurările erau supravegheate cu atenție.

17 "Sfânta Mănăstire Putna", pp.180-183.

21
Astfel, Mănăstirea Putna a devenit și rămâne un important custode al istoriei și culturii din
Moldova.18
IV. PUTNA, IERUSALIMUL NEAMULUI ROMÂNESC
IV.1. Biserica actuală
Biserica actuală de la Mănăstirea Putna, analizată de un specialist, dezvăluie
caracteristici arhitecturale specifice diferitelor perioade de construcție. Elementele exterioare,
precum soclul refăcut și arcadele oarbe de la partea de jos a fațadei, denotă influențe din secolul
XVII, notabile la alte biserici moldovenești.
Ferestrele, dispuse câte trei la fiecare absidă, prezintă mici colonete, iar exonartexul
este iluminat prin ferestre gotice de la sfârșitul secolului XVII. Turla bisericii, influențată de
baroc, se înalță în două etaje, evidențiind aspecte arhitecturale specifice acelei perioade.
Analiza interioară relevă arcuri în acolade și coloane cu aspect clasic, dar cu stângăcii care
indică decadența arhitecturii moldovenești.
Despărțitorul dintre naos și pronaos a fost modificat, iar naosul are acum trei arce
sprijinite pe doi prilaștri groși. Arhitectul G. Balș concluzionează că actuala clădire a fost
începută de Vasile Lupu, continuată de Gheorghe Ștefan și Dabija, apoi refăcută de mitropolitul
Iacob. Cât despre morminte, acestea sunt dispuse în diferite părți ale bisericii. Mormintele
voievodului Ștefan cel Mare și ale familiei sale au pietre simple de gresie, sculptate cu
ornamente vegetale.
Mormintele din pronaos aparțin unor personalități precum Bogdan Orbul, Domnița
Maria Chiajna, Petru Rareș și altele. Cercetările asupra mormintelor ctitorești au fost efectuate
în 1856, iar obiectele de valoare găsite au fost depuse în Muzeul mănăstirii. 19
II.2. Ansamblul Bisericii

Elemente precum planul octogonal al etajelor, ogivele gotice, ușa solidă ferecată și
ferestrele în formă de ambrazură contribuie la imaginea impresionantă a construcției. Absența
turnului cu ceas, înlocuit acum de capela de iarnă, adaugă o notă de schimbare în peisajul
mănăstirii. Clădirea ctitoricească, asociată cu mitropolitul Iacov, reprezintă o parte
semnificativă a ansamblului arhitectural, subliniind importanța istorică și culturală a mănăstirii.
Pronaosul este aproape pătrat și este iluminat de patru ferestre destul de mici, terminate în arce
ascuțite şi asigurate cu gratii puternice. În colțuri, pe socluri netede, se înalţă coloane până la
baza boltelor; în profil acestea au un plan treflat tipic. O uşă destul de mică și joasă, cu un
canat, având un ancadrament terminat în plan treflat şi împodobit cu baghete încrucișate, se
deschide de asemenea spre intrados, unde putea fi asigurată împotriva spargerii cu o grindă-
zăvor; ea duce în prima încăpere a naosului III, lungă de numai 4 m şi iluminată de două
ferestre, întocmai ca cele din pronaos şi naos; această încăpere este despărţită de naosul
propriu-zis, IV, aşa-numitul ,cvadrat", printr-un perete susținut de doi piloni masivi din piatră.
Canatul uşii este ferecat în fier și prevăzut cu mânere din bronz și cu rozete şi bumbi din cupru,

18"Sfânta Mănăstire Putna", pp. 184-189.

19Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Zugrav, "Mănăstirea Putna", Tiparul și Editura Sfintei Mitropolii, Suceava, 1989, pp
7-11.
22
poleiți cu aur. Pilonii pomeniți, ai căror socluri şi capiteluri măsoară în diametru 1,66 m, sunt
legați între ei prin arce ascuțite.
În mod ciudat, pilonii nu au o orientare perfect verticală, ci se abat de la aceasta, după
cum se poate vedea şi cu ochiul liber, în aşa fel încât părțile inferioare ale axelor lor par
orientate spre exterior; astfel, deschiderea mediană a boltei la nivelul pardoselii are o lăţime
mai mare u 10 cm faţă de partea superioară. Deasupra celor opt ferestre ale turlei propriu-zise
este aliniat un număr egal de brâuri, care formează trecerea spre boltă. Pronaosul este acoperit
cu o boltă foarte bogată și conformă stilului. Cele patru centuri portante sunt confecţionate din
piatră și prezintă profilul tipic al sarcinilor deja menționate. În mod caracteristic, ele sunt
răsucite din loc în loc și apar, astfel, ca aşa-numita „torsadă".
Ca în naos, trecerea de la pătrat la cupola circulară se face și aici prin pandantive, în
care au fost zidite, de asemenea, răsuflătoare. Cupola constă dintr-o parte inferioară și din
calota de deasupra, delimitată printr-o mulură. În partea inferioară se află nervuri de boltă care,
din motive decorative, au fost potrivite în aşa fel încât o pătrime a centurii dispuse diagonal se
încrucișează cu o pătrime paralelă a axei longitudinale şi transversale. Înainte de construcția
pridvorului au existat, fără îndoială, contraforți oblici și în colțurile de vest ale bisericii, la fel
ca cei de acum de la colțurile pridvorului. Ceilalți cinci contraforți de pe latura de nord, marcați
pe plan prin hașurare mai uşoară au fost însă adăugați ulterior construcției, pentru a
preîntâmpina prăbuşirea iminentă. După cum s-a menționat, această măsură de precauție,
necesară la multe biserici vechi din Bucovina, trebuie atribuită mai ales faptului că pământul
de dedesubt - adesea lutos şi umed - nu are capacitate portantă, ba chiar poate fi caracterizat
adesea ca teren alunecos. Turla de pe naos are o bază în formă de trepte.
Cele două trepte au aici o bază pătrată. La unele biserici, mai ales la cele care datează
dintr-o perioadă mai târzie, cea de-a doua treaptă a fost construită adesea în forma unei baze
stelate; această formă ciudată a fost aleasă nu atât pentru structura arhitectonică complexă
obținută prin utilizarea ei, cât din motive statice (pentru a dirija greutatea de deasupra asupra
zidurilor de incintă, prin reducerea pe cât posibil a greutății bazei - adică pentru a lărgi pe cât
posibil baza). Pe această bază stelată stă adesea încă o a doua bază asemănătoare, mult retrasă
spre interior. Faptul că la Putna lipseşte baza stelată a turlei indică asupra marii vechimi a
bisericii. . Colonetele dintre ocnițele situate deasupra mulurii sunt sumar modelate și au fost
făcute din calcarul deja menționat, dovadă că ele - după cum demonstrează şi stilul lor au fost
executate în această formă tot de către mitropolitul lacov. Acelaşi lucru este valabil şi pentru
ornamentele în formă de capitel amplasate între ferestrele gotice d e pe latura de vest. În
arhivoltele adâncite ale ocnițelor menționate au fost încadrate, în mod tipic, muluri simple din
zidărie brută. Muluri asemănătoare se regăsesc și în interiorul turlei de pe naos, dispuse
orizontal de jur împrejur. Zidăria constă în general din piatră brută. Mortarul folosit este gras
şi bun. Colțurile pereților sunt din piatră cioplită; nervurile bolţilor, mulura-brâu,
ancadramentele ușilor şi ale ferestrelor, consolele cornişei cu plăcile de deasupra, coloanele
turlei ș.a.m.d. sunt făcute, de asemenea, din piatră dăltuită. Boltirea a fost executată în principal
din cărămidă. Piatră de tuf, aşa cum a fost ea folosită la multe biserici asemănătoare pentru
baza turlei și chiar pentru bolţi, în vederea diminuării pe cât posibil a sarcinii, cum este de ex.
la Rădăuţi, nu se prea regăsește aici. În colțul sud-estic al soclului inferior de la turlă este zidită
o piatră cioplită în formă de volută, folosită deja anterior. In zidărie şi, mai ales, la turlă au fost
încastrate grinzi din lemn, pentru a distribui presiunea; însă ele au putrezit deja aproape de tot

23
şi, de multe ori, se regăsesc numai golurile lor din zidărie. Chingi din fier nu au fost folosite.
Biserica mănăstirii adăposteşte mormântul ctitorului, adică al principelui Ştefan cel Mare, mort
în 2 iulie 1504, și mormintele filor săi Bogdan şi Petru (mort în 26 iulie 1479, respectiv 1
octombrie 1480), al soției sale Maria Makop (sic!) (moartă în 1477) şi al soţiei sale celei de-a
treia, Maria (moartă în 1511), care se află în naos, respectiv în încăperea dintre naos și pronaos;
în cel din urmă se mai găsesc mormintele Mariei, fiica voievodului Ștefan. În pridvor se află,
de asemenea, mai multe morminte care însă nu au fost deschise în anul 1856, printre altele în
colțul nordic (M6) cel al mitropolitului de Suceava Teoctist, menționat mai sus, căruia Ștefan,
ctitorul mănăstirii, i-a închinat piatra de mormânt (1477, după Dr. Kozak 1478). 20
IV.3. Pictura
Pictura bisericească, influențată de icoana lui Isus Hristos, a evoluat de-a lungul
timpului, trecând de la o artă cu caracter simbolic la una cu caracter figurativ în perioada
bizantină. Această evoluție a avut loc în ciuda provocărilor și schimbărilor, culminând cu
contribuția importantă a Sfântului Grigorie Palama și a Sinodului al VII-lea în secolul al XIV-
lea.21

20 Franz Adolf Wicknhsuser, "Istoria Mănăstirii Putna", Traducere Hans Butmaloiu, Editura Mitropolit Iacov
Putneanul, 2018, pp. 24-28.
21 ,,Sfânta Mănăstire Putna”, p.143.

24
25
 V. ODOARELE MĂNĂSTIRII PUTNA
V.1. Tetraevanghele

Manuscrisele de la Mănăstirea Putna au fost inițial create înaintea finalizării bisericii

și a ansamblului monahal. Un mare incendiu din 1454 a distrus majoritatea acestor
manuscrise, iar ulterior, un nou set de manuscrise, inclusiv Tetraevanghelul, a fost copiat și
împodobit de către calugarul Paladie. Acest Tetraevanghel a fost refăcut și îmbogățit în 1489,
iar ulterior, în 1570, a fost adusă o nouă contribuție somptuoasă de Ruxandra doamna, fiica
lui Petru Rareș.
Acest manuscris a fost creat pe pergament și încântă privitorul cu aur strălucitor în
titluri, inițiale, și miniaturi, reprezentând ultima operă de miniatură din domnia lui Ștefan cel
26
Mare. "Acest sfânt Tetraevanghel l-a făcut și l-a dat mănăstirii domnul Moldovei Ștefan
voievod, pentru pomenirea sufletului său și a părinților și copiilor săi. S-a sfârșit în anul 6981
[1473], luna iunie 17, de către ieromonahul Nicodim."Această operă de artă a miniaturii
moldovenești este un exemplu remarcabil al îndemânării și rafinamentului meșterului
Nicodim.
Tetraevanghelul de la Mănăstirea Humor nu numai că a devenit o comoară valoroasă
a mănăstirii, dar și o mărturie în imagini a generozității și credinței lui Ștefan cel Mare.În
secolele care au urmat, mănăstirile din Moldova au continuat să primească daruri de
manuscrise, contribuind la dezvoltarea și conservarea tradiției scriptoricești și artistice locale.
Aceste Tetraevanghele, înzestrate cu aur și culori vibrante, au rămas mărturii ale
bogăției culturale și spirituale a Moldovei medievale. Tetraevanghelul care a călătorit prin
diferite locuri, schimbând mănăstirile și bisericile, reflectă istoria bogată și complexă a
regiunii Moldovei.
Manuscrisele și obiectele de cult au fost adesea donate sau mutate între mănăstiri și
biserici, iar soarta lor a fost adesea influențată de evenimente istorice și politice.Este
interesant să vedem cum aceste cărți sfinte, înzestrate cu aur și ornamente elaborate, au
călătorit prin secole și au fost menținute ca podoabe spirituale în diferite locuri de închinare.
Fiecare însemnare, gravură și detaliu artistic atestă grijă și respectul acordate acestor
Tetraevangheluri, fiecare având o poveste unică.Tetraevanghelul reprezintă nu doar un text
sacru, ci și o comoară culturală și istorică, păstrată și prețuită de-a lungul generațiilor în
mănăstirile Moldovei.
V.2. Broderii și țesături
In general, punctul de pornire al broderiei româneşti este considerat epitrahilul cu
chipurile lui Alexandru cel Bun şi al doamnes sale Marina, nedatat, astăzi pierdut.Tot din
perioada începuturilor fac parte şi epitafurile de la Suceava (1428), Bistrița (1428) si Neamţ
(1437), cu similitudini tehnice şi iconografice cu broderiile bizantine, dar având tendințe de
individualizare, susceptibile de a diferenția creația locală de prototipurile străine.Perioada22
clasică a broderiei româneşti, cu cele două etape ale ei cea monumentală și cea decorato-
picturală - începe în timpul lui Stefan cel Mare.
Mănăstirea Putna este locul unde broderia românească ajunge la maturitate.Faza
monumentalä se desfăşoară în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi are următoarele
caracteristici: precumpănirea figurativului față de ornamental, intensitatea expresiei,
atitudinilor şi gesturilor personajelor, limbajul esențializat, rigoarea geometrică şi ritmică a
compozițiilor. simetria atitudinilor, proporţiile perfecte intre subiect şi fond, extrema concizie.
Uneori, broderile (dverele, în special) se disting şi prin calitate poetică, exprimată prin
compoziție mai bogată u mai dinamică, personaje înalte, cu corpul in plin avant, printr-un
colorit cald şi discret. Broderiile liturgice au reprezentat nu doar obiecte de cult, ci și expresii
ale artei și spiritualității din acea perioadă. Este fascinant să vedem cum broderia românească
și-a găsit rădăcinile în Bizanț, apoi s-a dezvoltat și a evoluat în contextul istoric și cultural al
Moldovei medievale.

22 ,,Sfânta Mănăstire Putna”, pp.160-165.

27
 Mănăstirea Putna, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, a devenit un centru de înflorire
pentru această artă, și broderiile realizate aici au influențat profund peisajul cultural al vremii.
Broderiile liturgice au servit nu doar scopurilor liturgice, ci și ca mijloc de exprimare artistică
și spirituală. Ele reflectă tehnica fină, atenția la detalii și simbolismul bogat din cultura
medievală românească.
V.3. Epitrahile
Acestea sunt veşminte preoțești alcătuite din două benzi paralele, care sunt purtate peste
grumaz, de preoți, la toate slujbele Bisericii. Epitrahilul simbolizează harul Duhului Sfânt care
se împărtăşeşte credincioşilor prin lucrarea preoției. În marea for majoritate, epitrahilele
putnene datează din secolul al XV-lea.Patru dintre ele au inscripții votive de la Stefan cel Mare,
iar unul are brodat chiar portretul donatorului.
Cel mai vechi epitrahil datat este cel din 15 iunie 1489. Piesa este brodată pe fond de
mătase roșie-vişinie şi prezintă 15 icoane in partea superioară, într-un medalion central, este
reprezentat Fiul lui Dumnezeu, lisus Hristos: la dreapta și la stänga Sa, sunt înfăţişați Sfinții
Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar sub aceştia, în douăsprezece arcade susținute de colonete cu
capiteluri zoomorfe, este înfățișată Maica Domnului, împreună cu: Sfântul loan Botezătorul,
Sfinții Apostoli Petru și Pavel Sfinții lerarhi: loan Gură de Aur. Vasile cel Mare, Grigorie
Teologul, Atanasie cel Mare, Chiril al lerusalimului şi Nicolae al Mira Lichiei; Sfinții Mari
Mucenici Gheorghe și Dimitrie. Numele tuturor sfinților sunt indicate cu inscripții în limba
greacă. In partea inferioară a epitrahilului, pe margine, este brodată inscripția: lo Stefan
voievod, domn al Ţării Moldovei, a săvârşit acest epitrahil, in anul 6997 <1489>, iunie 15".
Cel de al doilea epitrahil aparține ultimului sfert al secolului al XV-lea. Pe marginea de
jos a veşmântului este brodată inscripția, lo Ştefan voievod şi doamna Maria". Planul
iconografic este aproape identic cu cel al epitrahilului precedent, lipsind doar icoana Sfântului
Chiril al lerusalimului.
Al treilea epitrahil cu inscripție are brodate pe el 18 chipuri de sfinți și a fost lucrat
cândva intre anii 1478 (anul căsătoriei lui Ştefan cel Mare cu doamna Maria Voichița) şi anul
1504. Piesa, brodată cu fir de argint aurit și mătase, pe un fond inițial de mătase cafenie, are
urmatoarea însemnare Stefan voievod a făcut acest epitrahil mănăstirii sale de la Putna. Şi
Maria, doamna sa". Planul iconografic este diferit față de cel al epitrahilului din anul 1489,
lipsind din el icoana Sfântului Chiril al lerusalimului, adăugându-se însă chipurile Sfinților
Evanghelişti Matei, Marcu, Luca și loan, al Sfântului Vartolomei şi ale Sfinților lerarhi
Spiridon şi loan cel Milostiv.
Al patrulea epitrahil se deosebeşte de toate celelalte epitrahile prin aceea că icoanele de
pe el nu înfăţişează sfinți din Noul Testament ci profeți din Vechiul Testament. Personajele
sunt diferențiate prin veşminte, atitudini şi expresii, dar şi prin faptul că sunt însoțite de unele
lucruri: Moise ține în mâini o amforă, Aaron, o cădelniță, Solomon, un rotulus în mână; loan,
o floare lacov, o scară; Isaia, un toiag înflorat; Ezechiil, o poartă; Zaharia, un sfeşnic, Maleahi
şi Miheia, un rotulus: Daniil, un munte, iar David este înfăţişat încoronat şi în rugăciune. În
partea superioară a epitrahilului sunt alte trei icoane: Mântuitorul lisus Hristos, Maica
Domnului şi Sfântul loan Botezătorul.

28
 Toate chipurile de pe acest epitrahil sunt mai elansate și mai armonios proporţionate
decât cele de pe alte epitrahile din epoca lui Ştefan cel Mare, caracterizându-se, totodată, printr-
o varietate mai mare de atitudini şi prin unele accente dinamice mai puțin obişnuite in
ansamblul iconografic al acestor broderii. 23
V.4. Omofoare, orare, rucavițe și bedernițe
Arta broderiei medievale românești, cu rădăcini în Bizanț, a atins desăvârșirea spre
sfârșitul secolului al XIV-lea. Epoca de aur a broderiei românești începe odată cu domnia lui
Ștefan cel Mare.
Mănăstirea Putna devine locul de maturitate al artei broderiei, cuprinzând două etape:
monumentală și decorato-picturală.
Broderiile liturgice, precum epitrahile, omofoarele, rucavițele și bedernițele, prezintă
detalii tehnice și iconografice semnificative. Aceste veșminte reprezintă nu doar elemente
liturgice, ci și păstrează bogatul patrimoniu cultural și religios al Mănăstirii Putna, reflectând
arta și simbolurile epocii.
V.5. Mitre
Mitra este un acoperământ de cap pe care arhiereii il poartă în timpul slujbelor. El
simbolizează coreana de spini pe care a purtatio Mântuitorul Hristos in timpul Patimilor Sale
Mitrele sunt confecționate din catifea sau mătase și sunt decorate cu chipuri de
evanghelişti sau cu icoana de hram a bisericii respective Deasupra, pe calotă, se află semnul
crucii, lucrat din aur, argint sau pietre pretioase.
Mitrele destinate arhimandriților sunt decorate cu imagini de serafimi şi nu au semnul
crunt Mitra din colecția Mănăstirii Putna este una de arhimandrit. Este brodată pe mătase rogie,
are patru chipuri de serafimi ce încadrează în zona frontală icoana Sfintei Treimi.
Pe capacul calionului, într-un medalion central, Maica Domnului ține bratele ridicate
la rugăciune. Inscripțile care însoţesc scenele reprezentate sunt în limba greacă.
V.6. Epitafuri
Acestea sunt mari icoane brodate care înfăţişează plângerea lui lisus Hristos, coborât
de pe cruce. In Biserica Ortodoxă, epitaful are o anumită destinație legată de anumite momente
ale ciclului liturgic. In Vinerea Mare, epitaful este scos din Sfântul Altar şi adus in naosul
bisericii, unde se aşează spre inchinare.
Epitaful simbolizează însuşı Trupul Domnului După procesiunea in jurul bisericii,
epitaful este aşezat in Stântul Altar, pe Sfanta Masä, unde rămâne până în ziua Înălțări
Domnului, când este ridicat şi depus în locul său obişnuit .
Aducerea epitafului, în Vinerea Mare, din altar în naos şi ritualul care se desfăşoară cu
acest prilej simbolizează coborârea lui lisus Hristos de pe cruce, plângerea şi înmormântarea
Sa, iar ridicarea de pe Sfânta Masă, la patruzeci de zile după Înviere, simbolizează Înălțarea
Domnului la cer Mănăstirea Putna se păstrează trei epitafuri, de proveniență şi datare diferite.

23 "Sfânta Manastire Putna", p.166.

29
 Cel mai vechi datează de la inceputul secolului al XV-lea şi a fost brodat de două
monahit de obărşie princiară, Euthymia şi Eupraxia. În centrul compoziției este înfăţişat trupul
mort al Domnului, înconjurat de 12 ingeri, patru dintre ei ținând în măini câte o ripidă.
Mantuitorul are brațele aşezate pe piept, iar chipul Său este înconjurat de o aureolă ce
încadrează o cruce. Dedesubtul acesteia este inscriptia: Soborul îngerilor văzând trista
privelişte, a scos un strigăt de groază, o, Fiul lui Dumnezeu".
Deasupra marginii inferioare a broderiei există o însemnare care precizează numele
persoanelor care au brodat epitaful: „Pomeneşte, Doamne, sufletele roabelor Tale, regina
Serbiei, monahia Euthimia, cu fiica ei, monahia Eupraxia, împărăteasa Serbiei". Compoziția
este incadrată de un chenar marginal, specific bizantin, decorat cu motive stilistice vegetale,
in24 cuprinsul cărora alternează cruci cu brațe egale, brodate cu fir de sunt înfăţişați patru
serafimi. argint aurit şi rozete stelare.
V.7.Pocrovețe
Pocrovețele sunt broderii de mici dimensiuni, în număr de trei, cu care se acoperă
Sfântul Potir şi Sfantul Disc, în timpul Sfintei Liturghii. Pentru că aceste pocrovețe se folosesc
împreună ca și vasele pe care le acoperă ele alcătuiesc împreună un set, care, de regulă, se
confecționează şi se dăruiesc împreună.
La Mănăstirea Putna, din vremea lui Stefan cel Mare, se păstrează un singur asemenea
set din anul 1481. Primul pocrovăţ înfăţişează împărtăşirea Sfinților Apostoli cu Sfantul Trup
al Domnului. Acest acoperământ este destinat pentru acoperirea Sfântului Disc. Sub un
baldachin este înfăţişat Fiul lui Dumnezeu, lisus Hristos, care oferă Sfânta Euharistie Stinților
Apostoli: Petru, Matei şi Marcu (așezați în dreapta), lacov, Vartolomeu şi Toma (în stânga).
În dreapta lui lisus este figurat un Sfânt Arhanghel care are marginile veşmintelor ca şi
cele ale lui lisus brodate cu perle. Personajele sunt reprezentate în jurul Sfântei Mese, ce este
acoperită cu un veşmânt pe care este brodată o cruce Intre cele trei brate ale acesteia (cel de
jos, în poziție oblică) au fost brodate literele IC XG/H[I] K[M] Pe Sfânta Masă, în poziție
centrală, sunt aşezate un potir şi două pâini.
Întreaga broderie are pe margini inscripţia: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu,
care se frânge pentru iertarea păcatelor voastre, Sub picioarele apostolilor există o altă
inscripție, care are următorul continut Acest sfânt pocrovăţ l-a înnoit eu, Maria Nestor,
jupăneasa logofătului Ioniță Adam".
Icoana este brodată pe un material de satin cafeniu, cu perle. Cel de al doilea are figurată
icoana Împărtăşirii Sfinților Apostoli cu Sfântul Sânge al Domnului și are ca destinație
acoperirea Sfântului Potir. Compoziția iconografică este următoarea: sub un baldachin sprijinit
pe patru coloane este înfăţişat Mântuitorul care-i împărtăşeşte pe Sfinții Apostoli. Dintre
aceştia, primul care primeşte Sfântul Sânge este Pavel, în spatele căruia aşteaptă Sfinții
Apostoli Luca și Simon. In stânga lui lisus sunt reprezentați apostolii: Matei, Andrei şi Filip.
În fața Mântuitorului este arătată o Sfântă Masa cu un potir și două păini deasupra. Pe
veşmântul ce o acoperă, de culoare roşie, este brodată o cruce cu trei brațe, cu ultimul în poziție
oblică.

24 "Sfânta Manastire Putna", pp.169-175.

30
 Între brațele cruci sunt scrise literele: IS HS/NIKA legi celeul are pe margine
urmatoarea inscripţie, Beti din acestia toti, acesta este Sâgele Meu, al legi celei noi, care pentru
voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor" .

Concluzii

Mănăstirea Putna este o ctitorie semnificativă a lui Ștefan cel Mare, marcând nu doar
realizările sale militare, ci și preocupările pentru consolidarea vieții spirituale și a culturii.
Călugării de la Putna au contribuit esențial la dezvoltarea culturii și artei, brodând veșmintele
liturgice și împodobind manuscrisele cu miniaturi. Colecția de broderii este recunoscută la
nivel global. Descoperirile arheologice subliniază vechimea vieții monahale în zonă, iar
continuitatea acestei mănăstiri ca loc de închinare și înmormântare evidențiază importanța sa
pentru comunitatea creștină. Putna a reprezentat o cetate a Ortodoxiei, menținând și
transmițând tradițiile religioase și culturale de-a lungul secolelor. Ctitoria lui Ștefan cel Mare
la Putna, precum și contribuțiile aduse de alți domnitori și oameni importanți la dezvoltarea
mănăstirii, arată o strânsă legătură între viața politică și religioasă în Moldova medievală.
Lucrarea evidențiază frumusețea și spiritualitatea mănăstirii, atestă că Mănăstirea Putna este
recunoscută și apreciată la nivel internațional. Prin urmare, Mănăstirea Putna reprezintă nu doar
un simbol religios, ci și o comoară culturală și istorică care continuă să inspire și să ofere o
legătură între trecut și prezent.

31
 BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, TIPĂRITĂ CU BINEVUVANTAREA

PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE
ROMÂNE CU APROBAREA SFÂNTULUI SINOD, EDITURA INSTITUTULUI
BIBLIC ȘI DE MISIUNE ORTODOXĂ, BUCUREȘTI-2019,

2. Franz Adolf Wicknhsuser, "Istoria Mănăstirii Putna", Traducere Hans Butmaloiu,

Editura Mitropolit Iacov Putneanul, 2018,

3. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Zugrav, "Mănăstirea Putna", Tiparul și Editura Sfintei
Mitropolii, Suceava, 1989,

4. "Sfânta Mănăstire Putna", Editura "Mitropolit Iacov Pruteanul, Centru de Cercetare și

Documentare "Ștefan cel Mare", 2010

5. "Ștefan cel Mare și Sfânt 1457-1504. Portret în legendă", Ediția a ll-a, Centru de
Cercetare și Ducumentare "Ștefan cel Mare"-Mănăstirea Putna, 2010

6. "Viața Sfântului Ștefan cel Mare", Editura Mitropolit Putneanul, Mănăstirea Putna,
2018;

32
 CUPRINS

I. FONDAREA ȘI CONSTRUCȚIA MĂNĂSTIRII PUTNA

I.1. Domnia și viața lui Ștefan cel Mare.....................................................................3
I.2. Credința vie și puternică a lui Ștefan cel Mare....................................................8
I.3. Sfânta Mănăstire-aspecte generale ......................................................................12
II. FILE DE ISTORIE
II.1 Cercetări arheologice ...........................................................................................14
II.2. Perioada 1546-1700 ............................................................................................15
II.3. A doua epocă de înflorire 1700-1755..................................................................16
II.4. Sub stăpânire austriacă 1755-1918......................................................................17
II.5. Perioada interbelică ............................................................................................18
II.6 În regim comunist 1955-1989 .............................................................................19
II.7. Perioada 1990-2010............................................................................................19
III. INCINTA ȘI DEPENDENȚELE
III.1. Casa Domnească ...............................................................................................20
III.2. Turnul Tezaur....................................................................................................21
III.3 Turnul Eminescu................................................................................................21
III.4. Muzeul .............................................................................................................22
IV. PUTNA, IERUSALIMUL NEAMULUI ROMÂNESC
33
 IV.1. Biserica actuală ................................................................................................22
IV.2. Ansamblul Bisericii..........................................................................................23
IV.3. Pictura..............................................................................................................24
V. ODOARELE MĂNĂSTIRII PUTNA
V.1. Tetraevanghele .................................................................................................27
V.2. Broderii și țesături ............................................................................................28
V.3. Epitrahile...........................................................................................................28
V.3. Omofoare, orare, rucavițe și bedernițe .............................................................29
V.4. Mitre .................................................................................................................30
V.5. Epitafuri ...........................................................................................................30
V.6. Pocrovețe ..........................................................................................................30
CONCLUZII.......................................................................................................................32
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................33

34