Contribuția voievozilor români la dezvoltarea culturii naționale

De-a lungul istoriei, Țările Române au avut o istorie încărcată de sacrificii pentru
păstrarea identității de neam, de patrie și de credință. În cadrul acestei istorii, Biserica a avut un
rol însemnat, căci a fost leagănul civilizației noastre. Pe lângă faptul că voievozii români au
purtat stindardul în lupta pentru apărarea valorilor românești, ei au fost și buni creștini, iar
această calitate s-a materializat prin ctitoriile pe care le-au făcut.
Mircea cel Bătrân, voievod al Țării Românești între anii 1386-1418. A luptat pentru
apărarea neamului creștinesc. La moartea sa, Țara Românească era independentă. Titlul său
voierodal era foarte sugestiv din punct de vedere al mărturiei identității creștine: ".. cel în
Hristos binecredincios, Mirecea Voievod, din mila lui Dumnezeu...". A fost un mare ctitor de
biserici, zidind monumente neprețuite de artă religioasă: mănăstirea Cozia din județul Valcea,
mănăstirea Tismana din județul Gorj și Bradeț, din judetul Arges. A acordat, de asemenea, danii
însemnate mănăstirilor Snagov, Glarcioc, Dealu, Govora. Bolintinu și bisericii domnești de la
Arges. A ajutat mănăstirile de la muntele Athos într-o perioada dificilă pentru acestea.
Vlad Tepes a fost unul dintre marii eroi ai luptei romanilor pentru libertate si
independenta. Acesta apare in ochii propriilor sai supusi ca un domn care cultiva spiritul de
dreptate, vitejia, indrazneala, vrednicia, moralitatea, chiar daca in chip excesiv, dovedindu-se
inflexibil de "micile" pacate omenesti. Vlad Tepes a fost un om care a iubit mai presus de orice
dreptatea si care nu a ezitat sa se sacrifice pentru un ideal politic prezentat in istoria noastra
Ctitor al rechii manastiri Comana din judetul Giurgiu si Turnu din judetul Prahova, a fost un
mare aparator al neamului si credintei.
Ștefan cel Mare a apărat cu vitejie hotarele țării Moldovei, considerată de el poartă a
creștinității. În cursul glorioasei domnii a marelui domnitor creștin, viața bisericească a luat un
avânt deosebit. Foarte bun creștin, Ștefan cel Mare a manifestat o deosebită grijă față de biserică.
Astfel, în timpul domniei sale s-au dezvoltat mult arta și cultura bisericească. Este cunoscut
pentru numărul foarte mare de locașuri de închinare ctitorite de acest domnitor. Ștefan ridica
dupa fiecare luptă câte o mănăstire sau o biserică ca mulțumire adusă lui Dunnezeu pentru
ajutorul primit în biruirea dușmanilor țării. În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a
canonizat cu numcle de "Binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare si Sfânt, pomenirea sa
făcându-se in ziua de 2 iulie a fiecărui an.
Constantin Brâncoveanu. Cei 26 de ani de ani de domnie însumeaza o epocă de maximă
strălucire culturală și artistică. Astfel s-au ridicat biserici și mănăstiri, s-au deschis școli, s-au
tipărit cărți în diferite limbi, au fost sprijiniți și încurajați oameni de carte, s-au acordat ajutoare
materiale multor așezăminte bisericești ortodoxe ajunse sub dominație otomană. După instalarea
lui ca domnitor, cel dintâi lucru care l-a facut, a fost să continuie tipărirea Biblei la București,
lucrare începută în timpul predecesorului său, domnitorul Șerban Cantacuzino. Astlel, în 1688 a
apărut prima Biblie completă. A susținut ortodoxia ardeleană, scoțându-l din închisoare pe
sfântul mitropolit Sava Brâncovici, închis pentru că n-a vrut să treacă la calvinism. La sfârșitul
vieții a mărturisit și a apărat cu tărie credința strămoșească în fața turcilor musulmani, fiind
martirizat la 15 august 1714, alături de fii si sfetnicul său. Pentru meritele sale deosebite și
apărarea dreptei credințe cu prețul vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a
canonizat pe marele domnitor ca sfânt, având data de prăznuire la 16 august.