Un alt mare păcat este eutanasia, adică metoda de provocare rapidă şi fără durere a unei morţi

imediate, pentru bolnavii incurabili, cu scopul de a le curma suferinţa.

Potrivit creştinismului, viaţa este un dar al lui Dumnezeu. Existenţa şi libertatea omului se leagă în
primul rând de Dumnezeu, apoi de părinţii săi şi de mediul înconjurător. Hotărârea de a muri nu ne
aparţine, deci, nouă, ci Domnului, Care are absolută suveranitate asupra vieţii noastre.
Intervenţia cu brutalitate în încetarea vieţii celui suferind, având ca pretext mila sau compătimirea
lui, are la bază o înţelegere strict pământească a vieţii umane, fiind deci imorală. Mântuitorul Hristos
ne-a învăţat că nici cele mai grele suferinţe nu îndreptăţesc distrugerea vieţii, căci orice clipă a ei,
chiar dacă pare fără sens, preţuieşte foarte mult, sub aspectul moral, pentru viaţa de dincolo, putând
prilejui creştinului aflat în suferinţă căinţă pentru păcatele sale.
Dacă cei ce administrează eutanasia sunt ucigaşi, cei ce-şi dau acordul de a fi eutanasiaţi, dacă
sunt în deplinătatea facultăţilor mintale, sunt sinucigaşi.
Această concepţie este o pervertire a sensului suferinţei. Pierzând sensul transcendent al fiinţei
umane, omul modern nu mai este capabil să recunoască valoarea inviolabilă a propriei vieţi, ajungând
astfel în situaţia de a propune eliberarea de viaţă ca şi cum ea ar fi un simplu obiect. Adevăratul
creştin trebuie să înţeleagă că suferinţa poate duce la smerenie, la pocăinţă, la curăţare de patimi,
adică la luarea crucii şi urmarea lui Hristos, către propria suferinţă şi moarte.
În cazul bolilor incurabile, Biserica recomandă folosirea tuturor mijloacelor în vederea uşurării
durerii provocate de boală: administrarea Sfintelor Taine, consiliere duhovnicească, rugăciune,
tratament medical etc.
Demnitatea omului constă în faptul că el este coroana creaţiei, chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26).
Potrivit acestei demnităţi, omul este dator să lupte împotriva patimilor din el, care nu fac altceva decât
să degradeze această demnitate.

Din nefericire, ispitele vieţii pun în faţa tinerilor posibilitatea desfrânării, a dezmăţului, a laxismului,
a delăsării. Faţă în faţă cu aceste realităţi, tinerii trebuie să ia atitudine, necedând în faţa plăcerilor
pătimaşe, pentru că riscă astfel să devină robii acestora, ruinându-şi atât sănătatea fizică cât şi pe cea
şi psihică şi nimicind astfel chipul lui Dumnezeu din fiecare dintre ei.
Dar demnitatea umană este astăzi atacată şi de nenumărate practici făcute în numele ştiinţei, ca
de exemplu donarea sau ingineria genetică, ce au scopul de a manipula viaţa umană, şi care nu sunt
numai imorale, dar şi de-a dreptul antihristice. Clonarea ar anula individualitatea şi specificul
persoanei umane, iar ingineria genetică transformă embrionul uman într-un simplu material folosit la
diferite experimente.
Tânărul poate şi trebuie să fie atent la toate aceste plăgi ale societăţii, luptând împotriva lor prin
rugăciune, sfaturile prietenilor şi mai ales ale duhovnicului, dar şi prin propriile sale puteri şi convingeri.