“Baltagul

Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a apărut

in 1930 si este un adevărat „poem al naturii si al sufletului
omului simplu, o «Mioriță» in dimensiuni mari” (George
Călinescu). Versul moto, „Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă și-un
câne”, argumentează viziunea mioritică asupra morții, căreia
Sadoveanu ii dă o nouă interpretare, aceea a existenței duale
ciclice, succesiunea de la viața la moarte și din nou la viață.
TEMA
Romanul „Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc
de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan
căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Însoțită de Ghiorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de
bărbatul său, pentru elucidarea adevărului și săvârșirea
dreptății.
TITLU
„... Parcurgerea labirintului este o încercare esențială pentru
orice erou, fiind chiar proba de renaștere și regenerare morală”
(Marin Mincu, Un aspect al poeticii sadoveniene –
labirinticul). Motivul labirintului se concretizează la nivelul
acțiunii (căutarea și diferitele popasuri), dar este semnificativ și
la nivelul titlului. Baltagul, topor cu două tăișuri, este un obiect
simbolic, ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului
justițiar, reparator. De remarcat că în roman același baltag, cel
al lui Lipan, îndeplinește cele doua funcții. Baltagul tânărului
Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor. Criticul
Marin Mincu asociază baltagul cu labrys-ul, securea dublă cu
care a fost ucis minotaurul, monstrul mitic. Chiar numele
protagoniștilor ar avea semnificații simbolice, desemnând
victoria dreptății.
PERSPECTIVA NARATIVA
Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul
omniprezent și omniscient reconstituie in mod obiectiv, prin
tehnica detaliului și observație, lumea satului de munteni și
acțiunile Vitoriei. Deși naratorul omniscient este unic, la
parastasul soțului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligentă și
calculată, ea reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o
povestește verosimil celor prezenți, ceea ce îi determină pe
criminali să-și recunoască vina în fața satului și autorităților.
MODURI DE EXPUNERE
Narațiunea este dominantă, pasajele descriptive fixând diferite
aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic precum
portretul Vitoriei sau al lui Gheorghiță. Narațiunea este
nuanțată de secvențe de dialog sau de replici ale Vitoriei
precum replica sa rostită la fiecare popas: „Nu s-a oprit
cumva...astă-toamnă un om cu un cal negru țintat in frunte?”
TIMP SI SPATIU
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere
temporale: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”, „10
Martie”. Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona
Dornelor și a Bistriței, acesta fiind conturat si de traseul pe care
Vitoria îl parcurge împreuna cu Gheorghiță, în căutarea lui
Nechifor. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul
conține toponime existente pe hartă: Bicaz, Călugăreni,
Fărcașa, Borca, Cruci, Vatra Dornei, Neagra, Sabasa, Suha.
PERSONAJE
Vitoria, personajul principal al romanului, este o femeie
puternică, hotărâtă ( “N-am să mai am hodină cum n-are pârâul
Tarcăului pân’ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”), curajoasă și
lucida. Inteligența nativă și stăpânirea de sine sunt evidențiate
pe drum, dar mai ales la parastas, când demască ucigașii.
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor
respectul tradițiilor si se împotrivește noutăților. Ca mamă, îi
interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție (“Iți arăt eu
coc, valț și bluză...! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea, n-
am știut de acestea – Și-n legea noastră trebuie să traiești și
tu!”) și contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiță.
Respectă obiceiurile de cumetrie si de nuntă si veghează la
îndeplinirea rânduielilor din ritualul înmormântării: priveghiul,
drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana, praznicul.
Personajul secundar Gheorghiță, reprezintă generația tânără,
care trebuie sa ia locul tatălui dispărut. Romanul poate fi
considerat inițiatic deoarece prezintă drumul spre maturizarea
lui Gheorghiță.
Personajele episodice sunt: Minodora, fiica receptivă la
noutațile civilizației care este trimisă la mânăstire pentru
purificare; moș Pricop, părintele Dănila, baba Maranda –
acestea fiind personaje reprezintative pentru lumea satului
arhaic.