Sunteți pe pagina 1din 4

Lista de așteptare pentru a beneficia de un transplant de ficat

Cine poate fi inclus în lista de așteptare?


„Beneficiarii sunt pacienții cu ciroză hepatică în stadiu terminal, cei care au cancer al ficatului sau suferă de boli autoimune, dar și genetice ale ficatului. Însă nu toți
pacienții care au cancer hepatic ar putea suporta un transplant. Dacă acesta este în stare foarte gravă, atunci intervenția este contraindicată”, explică Natalia Taran,
gastroenterolog, membru al echipei de transplant.
În baza recomandărilor medicilor gastroenterologi din Moldova, pacienții care au nevoie de un transplant se adresează la medicul gastroenterolog de la Secția
consultativ-policlinică a Spitalului Clinic Republican.
„Aici pacienților li se întocmește o fișă medicală. Pacienții care au poliță beneficiază de investigații gratuite. Aceștia trebuie să facă analiza generală și analizele
biochimice ale sângelui pentru verificarea funcției hepatice și renale. De asemenea, mai este nevoie de radiografia cutiei toracice, examinarea sistemului cardiac,
precum și efectuarea tomografie abdominale, care vizează toate organele”, mai precizează Taran.
Ulterior, pacienții trebuie să treacă toate investigațiile recomandate pentru excluderea tumorilor. Obligatoriu se va realiza ultrasonografia bazinului mic. Bărbații vor
verifica prostata, iar femeile uterul, ovarele și glanda mamară (dacă au peste 35 de ani).
„Creierul pacienților care suferă de ciroză hepatică este afectat. Adesea ei suferă de encefalopatie hepatică. Din motiv că ficatul nu lucrează, se formează substanțe
toxice în intestin, care acționează la creier. Astfel, pacienții trebuie să treacă encefalograma și tomografia creierului. De altfel, printre analizele obligatorii sunt cele de
verificare a citamegalovirusului, toxoplazmozei etc. Pacienții trebuie să fie consultați de medicul cardiolog, pulmonolog și ftiziatru”, mai precizează specialista.
Imediat ce dosarul este completat și prezentat doctorului, o comisie de specialiști verifică dacă pacientul nu are contraindicații și poate beneficia de un transplant de
ficat.
„După ce este luată o decizie, comisia transmite o cerere Agenției de Transplant prin care pacientul este adăugat în listă”, mai explică Taran.
Teste obligatorii care nu sunt acoperite de polița medicală
De altfel, câteva din testele necesare pe care trebuie să le facă pacienții pentru dosar sunt contra plată, ne-a spus specialista. Este vorba despre Alfa1-antitripsina,
pentru determinarea stării inflamatorii a ficatului. La o clinică privată, costul unei astfel de analize este până la 300 de lei. Un alt test care se face contra plată este
QuantiFERON TB pentru identificarea tuberculozei. La o clinică privat acesta ajunge la 900 de lei. Totuși, specialista spune că acest test nu este obligatoriu și se
indică foarte rar.
Encefalograma, de asemenea, este o investigație care se face din buzunarul pacienților. Costul uneia ajunge până la 200 de lei.
În lista de așteptare pentru un transplant de ficat se află acum 74 de persoane.
Vom preciza că organele se pot preleva de la pacienți aflați în moarte cerebrală după ce familia și-a dat acordul pentru acest lucru. Identificarea potențialilor donatori
în moarte cerebrală se face de către un responsabil din centrele autorizate. În Moldova, sunt trei astfel de centre și se fală în Municipiul Chișinău. Este vorba de
Spitalul Clinici Municipal „Sfânta Treime” , Institutul de Neurologie și Neurochirurgie și Institutul de Medicină Urgentă.

S-ar putea să vă placă și