4.

RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ

4.1. Noţiune, trăsături, elemente constitutive.................................................................114

4.1.1. Noţiunea de contravenţie....................................................................................114
4.1.2. Trăsăturile contravenţiei....................................................................................114
4.1.3. Elementele constitutive ale contravenţiei..........................................................116
4.2. Sancţiunile contravenţionale.....................................................................................117
4.2.1. Clasificarea sancţiunilor contravenţionale........................................................113
4.2.2. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei.............................121
4.2.3. Prescripţia............................................................................................................123
4.2.4. Constatarea contravenţiei...................................................................................124
4.2.5. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale...........................................................126
4.2.6. Căile de atac împotriva sancţiunilor contravenţionale....................................127
4.2.7. Executarea sancţiunilor contravenţionale.........................................................128
Rezumat..............................................................................................................................130
Teste de autoevaluare........................................................................................................130
Lucrare de verificare aferentă capitolelor 3 şi 4............................................................131
Bibliografie minimală.......................................................................................................131

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, veţi avea capacitatea:

 să definiţi contravenţia;
 să analizaţi sancţiunile contravenţionale;
 să identificaţi cauzele care înlătură caracterul contravenţional al
faptei.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore

 Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

4.1. Noţiune, trăsături, elemente constitutive

4.1.1. Noţiunea de contravenţie
Răspunderea contravențională, ca formă a răspunderii juridice, este o problemă
complexă, care continuă să provoace discuții și controverse (Vedinaș, 2015, p.
302).

Răspunderea contravenţională reprezintă acea formă a răspunderii juridice

care constă în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate
de încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile
(Bârsan, Dobrinoiu, Ţiclea, & Toma, 1993, p. 330).

Materia contravenţiilor este guvernată de două categorii de norme: cele cu

caracter general, cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor şi cele cu caracter special, care se referă la faptele
contravenţionale dintr-un anumit domeniu de activitate şi care sunt cuprinse în
legi sau în acte normative ale Guvernului şi ale consiliilor locale sau judeţene.
Răspunderea contravenţională este o creaţie mai recentă a dreptului românesc.

În perioada interbelică, contravenţiile erau prevăzute în Codul penal (din

1936) şi făceau parte, alături de crime şi delicte, din categoria infracţiunilor.
Aceste prevederi, precum şi altele din legi speciale au fost abrogate prin
Decretul nr. 184/1954, care avea valoare de lege-cadru în materia
contravenţiilor şi conţinea regulile esenţiale ale regimului constatării faptei,
aplicării sancţiunii, căilor de atac şi executării sancţiunii.

Aceste reguli au fost preluate în linii mari de Legea nr. 32/1968 care a fost
abrogată odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor. Acest act normativ defineşte
contravenţia ca o faptă săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin
lege, prin ordonanţă, hotărâre a Guvernului ori prin hotărârea consiliului
local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti.
4.1.2. Trăsăturile contravenţiei
În doctrină actuală contravenția este analizată sub două aspecte, respectiv ca
fenomen social și ca fenomen juridic (Apostol Tofan, 2015, p. 359). Sub aspect
social, noțiunea de contravenție evoluează ca și noțiunea de moralitate, în
sensul că declararea unui fapt ca fiind contravenție depinde de aprecierea pe
care o conferă majoritatea membrilor societății. Sub aspect juridic, contravenția
„este o faptă, constând într-o acțiune sau inacțiune, imputabilă autorului ei,
prevăzută de norma de drept administrativ și pentru a cărei săvârșire se aplică
o sancțiune” (Apostol Tofan, 2015, p. 359).

Pentru a reprezenta o contravenţie, fapta trebuie săvârşită cu vinovăţie.

Drept administrativ 114

 Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
Legislaţia contravenţională nu defineşte vinovăţia. Acest aspect este clarificat
de Codul penal în art. 16 alin. (2), ale cărui prevederi se aplică şi în domeniul
contravenţional. Conform acestor prevederi, vinovăţia există atunci când fapta
care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie, din culpă sau cu
intenţie depăşită.

Fapta este săvârşită cu intenţie atunci când făptuitorul:

a) prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin comiterea
faptei (intenţie directă);

Reţine b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea
trăsăturile producerii lui (intenţie indirectă).
ontravenţiei!

Culpa se prezintă, la rândul ei, sub două modalităţi:

a) culpa gravă sau uşurinţa, atunci când făptuitorul prevede urmările faptelor
sale, dar nu le acceptă, considerând, fără temei că acestea nu se vor produce;
b) culpa simplă sau neglijenţa, întâlnită atunci când făptuitorul nu prevede
urmările faptei sale, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune
intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei
făptuitorului.
Oricare ar fi formele sale, vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului
faţă de fapta şi urmăririle sale în momentul încălcării unei dispoziţii legale, a
cărei nesocotire este considerată contravenţie.
O a doua trăsătură a contravenţiei este aceea că ea este stabilită şi sancţionată
ca atare prin lege şi prin alte acte normative menţionate expres în Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001.
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în art. 2 alin. (1) prevede că prin legi,
ordonanţe sau prin hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona
contravenţii în toate domeniile de activitate.
În ceea ce priveşte autorităţile administraţiei publice locale, acestea stabilesc şi
sancţionează, prin hotărâri, contravenţii în toate domeniile de activitate în care
acestora li s-au stabilit atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile
respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau prin hotărâri
ale Guvernului (art. 2 alin. (2) din Ordonanţa nr. 2/2001).
În schimb, în art. 2 alin. (3) sunt enumerate domeniile în care consiliile locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili contravenţii, acestea fiind:
salubritate; activitatea din pieţe; curăţenia şi igienizarea acestora; întreţinerea
parcurilor şi spaţiilor verzi; a spaţiilor şi locurilor de joacă pentru copii;
amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe, precum şi a
terenurilor virane; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în
administrarea lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi a altor
instituţii de educaţie şi cultură; întreţinerea clădirilor, împrejurimilor şi a altor
construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere.

Drept administrativ 115

 Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de
activitate în care consiliile locale ale sectoarelor pot stabili şi sancţiona
contravenţii.

Actele normative de stabilire a contravenţiilor trebuie să cuprindă, după cum

se arată în art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, descrierea
faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice
pentru fiecare dintre acestea. De asemenea, în cazul sancţiunii cu amendă se
vor stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote
procentuale din anumite valori. Totodată, se pot stabili şi tarife de
determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea
contravenţiilor.

Actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii intră în

vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor
consiliilor locale sau judeţene, punerea în aplicare se face şi cu respectarea
condiţiilor prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală.
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai
scurt, dar nu mai puţin de 10 zile
4.1.3. Elementele constitutive ale contravenţiei
Elementele constitutive ale contravenţiei sunt: obiectul; subiectul; latura
obiectivă (fapta); latura subiectivă (vinovăţia).

Este necesar ca aceste elemente să fie întrunite cumulativ pentru a exista

contravenţia.

Obiectul contravenţiei este reprezentat de valorile, relaţiile sociale, bunurile

sau interesele legitime apărate prin normele de drept, cărora li se aduce
atingere sau care sunt puse în pericol prin fapta săvârşită.

Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin faptul că valorile

sociale, bunurile sau interesele legitime apărate prin norme de drept au o
importanţă mai redusă, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizează
administraţia publică sau privesc unele relaţii sociale de o rezonanţă socială
mai redusă, pe când obiectul infracţiunii vizează valorile fundamentale ale
statului.

Latura obiectivă o constituie acţiunea (comiterea unei fapte oprite de norma

de drept) sau inacţiunea (neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din norma de
drept) producătoare a urmărilor socialmente periculoase sau care ameninţă
anumite valori sociale, fiind prevăzută în actul normativ de stabilire şi
sancţionare a faptelor considerate contravenţii.
Latura subiectivă se referă la atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta
săvârşită şi urmările sale.

Ca şi în dreptul penal, vinovăţia constituie elementul principal al laturii

subiective a contravenţiei, aceasta fiind „un act de conştiinţă care implică, în
Drept administrativ 116
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
primul rând, un factor intelectiv şi apoi unul volitiv, deci un proces de
conştiinţă şi apoi unul de voinţă, conştiinţa fiind premisa voinţei”.

Subiectul contravenţiei poate fi o persoană fizică sau juridică.

Pentru ca o persoană să poată fi subiectul unei contravenţii, trebuie să aibă,

conform art. 11 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, vârsta de 14 ani,
iar potrivit art. 11 alin. (4), minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate
fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Pentru minorii care au împlinit 14 ani, legea reglementează o răspundere
limitată, minimul şi maximul sancţiunii stabilite în actul normativ pentru fapta
săvârşită, reducându-se la jumătate (art.11 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001).
În conformitate cu art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001,
persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi condiţiile prevăzute
de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii.

Temeiul răspunderii contravenţionale a persoanelor juridice constă în faptul

că acestora le revin obligaţii pentru asigurarea desfăşurării normale a
relaţiilor sociale.

Potrivit art. 44 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001, militarii în termen nu

răspund contravențional. Procesul-verbal de constatare se trimite
comandantului unităţii din care face parte contravenientul, pentru a i se aplica
măsuri disciplinare, dacă se constată că acesta este întemeiat.

Sarcina de lucru 1
Pune în evidenţă trăsăturile contravenţiei raportându-le la
definiţia infracţiuni prevăzută de Codul penal.

4.2. Sancţiunile contravenţionale

4.2.1. Clasificarea sancţiunilor contravenţionale
Potrivit art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sancţiunile
contravenţionale sunt principale şi complementare.
Sancţiunile contravenţionale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda
contravenţională; c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Reţine
această Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
clasificare!
Drept administrativ 117
 Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a
autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
- închiderea unităţii;
- blocarea contului bancar;
- suspendarea activităţii agentului economic;
- retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni noi pentru
activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
- desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare.
Art. 5 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 consacră principiul
proporționalității, în sensul că sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională
cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, iar conform alin. (6), sancţiunile
complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.

Potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, avertismentul şi amenda

contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau
juridică, iar prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica
numai contravenienţilor persoane fizice.

a) Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a

contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de
recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Aplicarea acestei sancţiuni are loc în cazul în care fapta este de o gravitate
redusă şi se apreciază că persoana care a săvârşit-o nu o va repeta.
Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
Se cuvine menționat faptul că, potrivit unei Decizii recente a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, sancţiunea avertismentului se înscrie în cazierul fiscal1.

b) Amenda contravenţională este definită în literatura de specialitate ca fiind o

sancţiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere ce constă în
micşorarea silită a patrimoniului celui sancţionat, acesta fiind obligat să
plătească suma de bani fixată drept sancţiune statului (Ticlea, 1998, p. 41).

Având în vedere scara sancţiunilor contravenţionale, amenda ocupă un loc

imediat următor sancţiunii avertismentului, fiind o sancţiune mai gravă,
1
A se vedea Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 297 din 30
aprilie 2015. Astfel, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa Guvernului
nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, ale art. 1 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001
privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.31/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7, 8 şi 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, sancţiunea avertismentului se înscrie în
cazierul fiscal.
Drept administrativ 118
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
permiţând o individualizare proporţională cu vinovăţia făptuitorului şi a
împrejurărilor în care s-a comis contravenţia.
Menţionăm că actul normativ cadru prevede în mod expres caracterul
administrativ al amenzii contravenţionale, ceea ce o diferenţiază de amenda
penală. Limitele legale ale amenzii sunt stabilite de Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 în funcţie de organul emitent al actului normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiilor.
Sumele provenite din amenzi aplicate persoanelor juridice în conformitate cu
legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor
aplicate, potrivit legii, de către autorităţile administraţiei publice locale şi
amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la
bugetele locale.
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu
legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

c) Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul

comunităţii.

Regimul juridic al acestei sancţiuni contravenţionale este stabilit de Ordonanţa

Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei
activităţi în folosul comunităţii. Această sancţiune se poate stabili numai prin
lege alternativ cu sancţiunea amenzii2, stabilindu-i-se limita maximă la 300 ore
şi poate fi aplicată doar de către instanţa de judecată persoanelor fizice, nu şi
juridice.
Instanţa stabileşte, prin hotărâre, natura activităţilor ce vor fi prestate de
contravenient în folosul comunităţii, pe baza datelor comunicate de primarul
localităţii în care contravenientul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ţinând seama
de aptitudinile sale fizice sau psihice, precum şi de nivelul pregătirii
profesionale (art. 13).
Activitatea prestată în folosul comunităţii se realizează în domeniul serviciilor
publice, respectiv întreţinerea parcurilor şi drumurilor publice, păstrarea
curăţeniei şi igienizarea localităţilor, activităţi în folosul căminelor de copii şi
bătrâni, al spitalelor, şcolilor, grădiniţelor ş.a.
De asemenea, sunt precizate activităţile interzise pentru repartizarea
contravenientului, respectiv cele în subteran, în mine, în metrou sau în alte
asemenea locuri cu un grad ridicat de risc în prestarea activităţii, cât şi cele
care sunt periculoase ori care, prin asprimea lor, pricinuiesc suferinţe fizice sau
produc daune sănătăţii umane.

2
A se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 20 septembrie 2010 pentru examinarea
recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din acelaşi
act normativ şi la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei
activităţi în folosul comunităţii, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
asupra posibilităţii de a se dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei
activităţi în folosul comunităţii, atunci când această din urmă sancţiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu
amenda.
Drept administrativ 119
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

4.2.2. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei

Conform art. 11 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, caracterul
contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de
necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii,
beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii dacă are
legătură cu fapta săvârşită.

Se poate observa că au fost reţinute drept cauze de exonerare de răspundere

contravenţională aproape toate cauzele de înlăturare a răspunderii penale
prevăzute în Codul penal3.
Deoarece nu există texte de drept administrativ care să reglementeze conţinutul
acestor cauze de înlăturare a răspunderii contravenţionale, pentru analiza
acestora vom apela la prevederile Codului penal.
Astfel, prima cauză care înlătură răspunderea contravenţională este legitima
apărare.

Potrivit art. 19 alin. (2) din Codul penal, este în legitimă apărare persoana
care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi
injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un
interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

O altă cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale este starea de

necesitate.

Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un

pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală
sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei
Reţine cauzele persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave
care înlătură decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat
caracterul (art. 20 alin. (2) din Codul penal).
contravenţional
al faptei!
Constrângerea fizică şi morală sunt cauze de înlăturare a răspunderii
contravenţionale. Astfel, nu constituie contravenţie fapta săvârşită din cauza
unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i s-a putut rezista. De asemenea,
nu constituie contravenţie fapta săvârşită din cauza unei constrângeri morale,
exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a
altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

Cazul fortuit este definit de Codul penal în art. 31. Având în vedere aceste
prevederi, nu constituie contravenţie fapta al cărei rezultat este consecinţa
3
Potrivit art. 18 din Codul penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna
dintre cauzele justificative prevăzute de lege. Sunt considerate cauze justificative: legitima apărare; starea de
necessitate; exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii; consimţământul persoanei vinovate.
În art. 23 Codul penal precizează: Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă
în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
Sunt considerate cauze de neimputabilitate: constrângerea fizică; constrângerea morală; excesul neimputabil;
minoritatea făptuitorului; iresponsabilitatea; intoxicaţia; eroarea; cazul fortuit.
Drept administrativ 120
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Iresponsabilitatea reprezintă o cauză de înlăturare a răspunderii

contravenţionale.

Plecând de la dispoziţiile art. 28 din Codul penal, nu constituie contravenţie

fapta în cazul în care autorul acesteia, în momentul săvârşirii, nu putea să-şi
dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie
din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.

Beţia involuntară completă constituie, potrivit prevederilor Ordonanţei

Guvernului nr. 2/2001 o cauză de înlăturare a caracterului contravenţional al
faptei.

Beţia este o stare psiho-fizică anormală în care se găseşte o persoană datorită

efectelor pe care le au asupra organismului sau asupra facultăţilor mintale
anumite substanţe excitante sau narcotice consumate de acea persoană sau
introduse în corpul său.

Beţia provoacă devieri specifice de la starea psiho-fizică normală, ducând la

diminuarea, uneori până la anihilare, a capacităţii psiho-fizică a persoanei pusă
în imposibilitatea de a-şi da seama şi de a fi stăpână pe acţiunile sale.
Dacă o persoană comite o contravenţie şi în acel moment se găsea, independent
de voinţa sa, în stare de beţie accidentală completă, fapta nu va fi sancţionată
contravenţional, întrucât lipseşte vinovăţia.

Eroarea de fapt este o cauză exoneratoare de răspundere care presupune

necunoaşterea sau cunoaşterea greşită de către făptuitor, în momentul
săvârşirii faptei, a existenţei unei stări de fapt, situaţii sau împrejurări de care
depind caracterul contravenţional al faptei şi dacă el ar fi cunoscut în mod
corect realitatea, nu ar fi comis contravenţia.

Infirmitatea este o cauză necunoscută de legislaţia penală, deci ea nu

exonerează de răspundere persoana infirmă care comite o infracţiune.
În literatura de specialitate se consideră că, mutatis mutandis, infirmitatea nu
mai constituie cauză de exonerare a răspunderii contravenționale (Vedinaș,
2015, p. 310).
Potrivit art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cauzele care
înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de instanţa de
judecată.

Drept administrativ 121

Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

4.2.3. Prescripţia
Înainte de a examina regulile privitoare la prescripţie în materia contravenţiilor
este necesar să vedem ce se întâmplă în cazul succesiunii unor acte normative
care sancţionează diferit abaterile contravenţionale.
Astfel, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie,
ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în
vigoare a noului act normativ (art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001)4.
Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica
aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă,
contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului
normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia (art. 12 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001).

Cauzelor de înlăturare a răspunderii contravenționale li se adaugă și

prescripția, actuala reglementare făcând distincție între prescripția aplicării
sancțiunii contravenționale și prescripția executării sancțiunii
contravenționale.
În literatura de specialitate prescripţia a fost definită ca fiind acea dispoziţie
legală în virtutea căreia, după un anumit timp şi în anumite condiţii, se
câştigă sau se pierde un drept sau încetează efectele unei hotărâri
judecătoreşti neexecutate.

Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni

de la data săvârşirii faptei. În cazul contravenţiilor continue acest termen
curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia
în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

Dacă fapta săvârşită a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea

constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul
în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală
ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului
menţionat anterior (6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării
acesteia în cazul contravenţiilor continue). Totuşi, prescripţia operează dacă
sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii,
respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.

4
A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor. Astfel, dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancţionează"
prevăzută în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia.
Drept administrativ 122
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea
sancţiunilor contravenţionale.
Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-
verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în
termen de de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii5.
Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi
de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale (14 alin. (2) din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001).

Sarcina de lucru 4
Rezumă în câteva fraze cauzele care înlătură caracterul
contravenţional al faptei.

4.2.4. Constatarea contravenţiei

Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, contravenţia se
constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în
actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod
generic agenţi constatatori.
În doctrină a fost criticată denumirea de agent constatator, propunându-se
aceea de agent administrativ (Hotca, 2012, p. 302).
Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest
scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice
centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul
general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi
speciale (art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001).
Ofiţerii şi subofiţerii de poliţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor constată contravenţii în domenii privind: apărarea ordinii publice;
circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea,
5
Art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat prin Ordonanța nr. 5/2015 pentru
modificarea unor termene prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor. În forma inițială, termenul de prescripție era de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Drept administrativ 123
 Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi
băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin
hotărâre a Guvernului.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde, în mod

obligatoriu, următoarele menţiuni: data şi locul unde este încheiat, numele,
prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
datele personale din actul de identitate inclusiv codul numeric personal,
Reţine ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei
menţiunile pe contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită,
care trebuie precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii
ă le cuprindă,
faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului
în mod
obligatoriu,
normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea
rocesul-verbal societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea
e constatare a unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a
ontravenţiei! jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta
prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi
organul la care se depune plângerea (art. 16 alin. (1) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001).

Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator,

numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia
sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Nulitatea se constată şi din oficiu6.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni
români cu domiciliul în străinătate, procesul-verbal va cuprinde şi următoarele
date: seria şi numărul paşaportului sau ale altui document de trecere a frontierei
de stat, data eliberării documentului şi statul emitent.
6
A se vedea Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la recursul în interesul legii
formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, din
punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalităţii procesului-verbal de contravenţie,
pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a
tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Prin această Decizie, a fost admis recursul în interesul
legii și s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001
privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor,
prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a
tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi
(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite de
nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Drept administrativ 124
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
Dacă contravenientul este minor, procesul-verbal va cuprinde şi numele,
prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali
ai acestuia.

Drept administrativ 125

Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

În cazul în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se

vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare
în registrul comerţului şi codul fiscal al acesteia, precum şi datele de
identificare a persoanei care o reprezintă.

Agentul constatator este obligat, în momentul încheierii procesului-verbal, să

aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la
conţinutul actului de constatare. Sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal,
obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal (art. 16 alin (7) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001)7.
La cererea agentului constatator, contravenientul este obligat să prezinte actul
de identitate ori celelalte documente menţionate. În caz de refuz, pentru
legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela la ofiţeri şi
subofiţeri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici
Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de
contravenient.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, iar în lipsa unui
martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea
procesului-verbal în acest mod.
Conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001,
atunci când o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi
timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.

4.2.5. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale

De regulă, agentul constatator aplică şi sancţiunea. Dacă, potrivit actului
normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are
dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de
îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea, caz în care
aceasta se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.

La aplicarea sancţiunii trebuie să se ţină seama de împrejurările în care a fost

săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul
urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de

evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi
despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, menţionându-se acest
aspect în procesul-verbal. Atunci când nu există tarif de evaluare a pagubei,
persoana vătămată îşi va putea valorica pretenţiile conform dreptului comun.
7
Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la consecinţele nerespectării cerinţelor
înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a stabilit că
nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menţionat atrage nulitatea relativă a
procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Drept administrativ 126
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
De asemenea, persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi
confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, bunuri
care vor fi descrise în procesul-verbal şi în privinţa cărora vor fi luate măsuri
de conservare sau de valorificare prevăzute de lege.
Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie,
contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate si proprietarului bunurilor
confiscate.
În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să
semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată
se face de către agentul constatator în termen de cel mult două luni de la data
încheierii.
Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu
aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel
puţin un martor.

În cazul în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă

a fost obligat la despăgubiri, odată cu procesul-verbal, acestuia i se va
comunica şi înştiinţarea de plata în cuprinsul căreia se va face menţiunea cu
privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în
termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la
executarea silită.

Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la

data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia,
jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator
făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
În situația în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că
fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie
infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent (art. 30 din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001).
În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de
către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul
de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia,
ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată
organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun
conform legii.
Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul menționat anterior
curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.

4.2.6. Căile de atac împotriva sancţiunilor contravenţionale

Calea de atac specifică în materie contravenţională este plângerea, care este
considerată o cale de devolutivă de atac, suspensivă de executare (Iorgovan,
2005, p. 300).

Drept administrativ 127

Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
Plângerea se poate face în termen de 15 zile de la data înmânării sau
comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii.
Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar
cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în
ceea ce priveşte măsura confiscării.

Conform art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, soluţionarea
plângerii este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost
săvârşită contravenţia.

Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile şi va

dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut
plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în
procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să
contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
De asemenea, se va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal
de constatare a contravenţiei, dacă fapta a avut ca urmare producerea unui
accident de circulaţie.
După ce verifică dacă plângerea a fost depusă în termen, instanţa competentă
să soluţioneze plângerea ascultă pe cel care au făcut-o şi pe celelalte persoane
citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea
verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi hotărăşte asupra
sancţiunii, despăgubirii, precum şi asupra măsurii confiscării.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea
poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios
administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie.
Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă
executarea hotărârii.
De menţionat că pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei, pentru apelul formulat împotriva hotărârii
judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi pentru orice alte
cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege8.
4.2.7. Executarea sancţiunilor contravenţionale

Atât procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut de lege, cât şi hotărârea

judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu
executoriu, fără vreo altă formalitate (art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 ).

Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la

constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator.
În celelalte cazuri, avertismentul se consideră executat prin comunicarea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare.

8
Este vorba de Ordonanța de urgență nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru.
Drept administrativ 128
Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

Executarea amenzii se poate face pe două căi şi anume:

a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu
se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiei în termenul prevăzut de lege;
b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.

Executarea sancţiunii amenzii se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile

legale privind executarea silită a creanţelor fiscale. Actele de executare se pot
contesta, în condiţiile legii.
În ceea ce priveşte sancţiunile complementare, executarea acestora se face
potrivit dispoziţiilor legale.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii este supusă recursului.
Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de
executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia,
în colaborare cu serviciile specializate din primării.
Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură.
În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal, bunurile
confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin
lege, se restituie de îndată celui în drept.
Dacă bunurile confiscate au fost valorificare, instanţa va dispune să se achite
celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie
a bunurilor.

Sarcina de lucru 6
Rezumă în câteva fraze căile de atac împotriva sancţiunilor
contravenţionale.

Drept administrativ 129

Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

Rezumat
Contravenţia reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată
prin lege, ordonanţă de Guvern, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre
a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului
Municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti.
Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul; amenda;
prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea; suspendarea
sau anularea, după caz, a avizului, a acordului sau a autorizaţiei de exercitare
a unei activităţi; închiderea unităţii; blocarea contului bancar; suspendarea
activităţii agentului economic; retragerea licenţei sau a avizului pentru
anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau
definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.

Teste de autoevaluare
1. Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate:
a) numai persoanelor fizice;
b) numai persoanelor juridice;
c) atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.
2. Pot fi confiscate:
a) numai bunurile provenite din infracţiuni;
b) numai bunurile provenite din contravenţii;
c) bunurile care au fost destinate, folosite sau care au rezultat din
contravenţii.
3. Sancţiunile contravenţionale sunt:
a) numai sancţiuni principale;
b) numai sancţiuni complementare;
c) atât sancţiuni principale, cât şi complementare.
4. Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie:
a) în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei;
b) în termen de 30 de zile de la data săvârşirii faptei;
c) în termen de 3 luni de la data săvârşirii faptei.
5. Executarea sancţiunii contravenţionale se prescrie:
a) dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat
contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării
sancţiunii;

Drept administrativ 130

Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională
b) dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat
contravenientului în termen de o lună de la data săvârşirii contravenţiei;
c) dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat
contravenientului în termen de 45 de zile de la data aplicării sancţiunii.

Lucrare de verificare aferentă capitolelor 3 şi 4

1. Identificaţi situaţiile care pot forma obiectul acţiunii în contencios.

Lucrarea va fi încărcată pe platforma Danubius Online, la secțiunea Teme

din cadrul site-ului de curs DD1207 FR/ID, până la data ce va fi precizată
la secțiunea Anunțuri, spre a fi evaluată si notată. Această notă se va
regăsi, în procentul precizat în programa analitică, în nota finală.

Bibliografie minimală
Negruţ, Vasilica (2008). Drept administrativ. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, pp.
381-401.
Petrescu, Rodica Narcisa (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Hamangiu, pp. 585-
619.
Iorgovan, Antonie (2005). Tratat de drept administrativ. Volumul II. Ediția 4.
București: All Beck, pp. 374-443.
Vedinaş, Verginia (2009). Drept administrativ. Ediţia a IV-a revăzută şi actualizată.
Bucureşti: Universul Juridic, pp. 262-274.
Vedinaş, Verginia (2015). Drept administrativ. Ediţia a IX-a revăzută şi actualizată.
Bucureşti: Universul Juridic, pp. 302-330.
Apostol Tofan, Dana (2015). Drept administrativ. Volumul II. Ediţia 3. Bucureşti:
C. H. Beck, pp. 348-427.
Hotca, Mihai Adrian (2012). Regimul juridic al contravențiilor. Comentarii și
explicații. Ed. 5. Bucureşti: C. H. Beck, pp. 290-416.

Drept administrativ 131

Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Unitatea I
1. c; 2. a 3. a; 4. a.
Unitatea II
1. a; 2. b; 3. b; 4. c; 5. a; 6. b.
Unitatea III
1. c; 2. b; 3. b; 4. b; 5. c; 6. b; 7.c.
Unitatea IV
1. c; 2. c; 3. c; 4. a; 5. a.

Drept administrativ 132

Vasilica Negruţ Răspunderea contravenţională

Bibliografie de elaborare a cursului

Petrescu, R. N. (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Hamangiu, pp. 585-619.
Vedinaş, V. (2009). Drept administrativ. Ediţia a IV-a revăzută şi actualizată. Bucureşti:
Universul Juridic, pp. 262-274.
Albu, E. (2008). Dreptul administrativ al bunurilor. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de
Mâine, pp. 13 şi urm.
Manda, Corneliu, Manda, C. Cezar. (2008). Dreptul colectivităţilor locale. Ediţia a IV-a.
Bucureşti: Editura Universul Juridic, pp. 421-472.
Petrescu R. N. (2001). Drept administrativ. Cluj-Napoca: Cordial LEX, pp. 203 şi urm.
Prisăcaru, V. I. (1993). Tratat de drept administrativ român. Bucureşti: Lumina Lex, pp. 259
şi urm.
Apostol Tofan, D. (2004). Drept administrativ. vol. II, Bucureşti: All Beck, pp. 266-354.
Iorgovan, A. (2005). Tratat de drept administrativ. vol. II, Ediţia a IV-a. Bucureşti: All Beck,
pp. 479-595.
Petrescu, R. N. (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Hamangiu, pp. 391-515.
Vedinaş, V. (2009). Drept administrativ. Ediţia a IV-a revăzută şi actualizată. Bucureşti:
Universul Juridic, pp. 130-175.
Bălan, E. (2007). Dreptul administrativ al bunurilor. Bucureşti: C.H. Beck, pp. 13-82.
Apostol Tofan, D. (2003). Drept administrativ, vol. I. Bucureşti: All Beck, pp. 306-307.

Vedinaş, Verginia. (2015). Drept administrativ. Ediţia a IX-a revăzută şi actualizată. Bucureşti:
Universul Juridic, pp. 302-330.

Apostol Tofan, Dana (2015). Drept administrativ. Volumul II. Ediţia 3. Bucureşti: C. H. Beck,
pp. 348-427.
Hotca, Mihai Adrian (2012). Regimul juridic al contravențiilor. Comentarii și explicații. Ed. 5.
Bucureşti: C. H. Beck, pp. 290-416.

Uliescu, Marilena, Gherghe, Aurelian (2011). Drept civil. Drepturi reale principale. Bucureşti:
Universul Juridic, pp. 100-115.
Merlă, Gheorghe (2010). Regimul juridic al proprietăţii publice. Galaţi: Editura Universitară
Danubius.

Drept administrativ 133