ȘTEFAN CEL

MARE
ELEVĂ: FRĂȚILĂ ALEXANDRA
CLASA: 9N3
PROF.: GHEORGHE RADU
 ȘTEFAN CEL MARE
Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504,
Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de
către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost
domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-
lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca
medievală din Țările Române.

Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a

istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și
conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste
momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale
statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul
țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova
atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă
îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște
socială.

2
 SCURTĂ BIOGRAFIE
 Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia
tatălui său de la Borzești, ca fiu nelegitim al viitorului
domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan
era la rândul său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun,
iar soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de
lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în perioada în care
Bogdan s-a aflat în exil la curtea lui Vlad Dracul.
Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și
Crâstea și două fete: Maria și Sora.

 Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai

plauzibile variante fiind anii 1438 sau 1439. Despre
copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute, cel
mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.

 Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării

unei răni mai vechi, fiind înmormântat la Mănăstirea
Putna.

3
 ACCEDEREA LA TRON
La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova,
înaintând spre Suceava, de-a lungul văii Siretului. Era însoțit de o
armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie de
munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să
strângă în grabă o armată cu care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe
Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de
luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia
Mare a anului 1457, dar a fost din nou înfânt și silit să ia calea Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante
exilului, în Polonia. vehiculate de-a lungul vremii. Majoritatea istoricilor au propus ca loc
al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la
relatările cronicilor moldovenești. Pornind de la o versiune a
letopisețului lui Grigore Ureche, se presupune că lupta a avut loc la
Joldești, în ținutul Botoșani. Cea mai plauzibilă pare a fi cea a lui
Alexandru Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea
Dolhești, de pe valea râului Șomuzul Mare.
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan
va organiza o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc
numit Direptate, pe valea Siretului.
4
 RELAȚIA CU BISERICA
Ștefan cel Mare și Sfânt va acorda o atenție
deosebită bisericii, el zidind după fiecare bătălie
importantă câte un lăcaș de cult, biserică sau
mănăstire. Se cunosc aproximativ 30 de lăcașuri
religioase construite de marele
domnitor. Mitropoliții făceau parte din Sfatul
domnesc în timpul lui Ștefan și luau parte în mod
activ la deciziile politice ale voievodului.
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în
calendarul său la data de 2 iulie, ziua morții
sale.

5
POLITICA
INTERNĂ
 CONSOLIDAREA BAZEI POLITICO-
SOCIALE
Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei
avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și
asigurarea liniștii sociale.
În acest sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate
de: - pecetea lui Ștefan
• repopularea țării prin împroprietărirea cu pământ cel Mare
• acordarea de privilegii răzeșimii
• crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza
meritocrației militare
• întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării
• reconcilierea cu vechile familii boierești
• rechemarea celor plecați în exil sigiliul Moldovei-
• asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii
dregătorilor militari (pârcălabii)
• introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.

7
 RELAȚIA CU MAREA BOIERIME
Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică,
caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări de
nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe
măsură ce autoritatea centrală a domnului se întărea. Astfel, în primii ani
de domnie, Ștefan a căutat să țină sub control puterea boierilor prin
menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și
trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în
frunte cu boierul Mihu.
Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând
imediat sub domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale,
pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-
și consolida puterea și a-și asigura controlul asupra acestora, el a
încredințat aceste posturi de mare raspundere doar rudelor sale și celor
mai apropiați dintre boieri. Ca semn al importanței pe care o aveau,
pârcălabii erau situați întotdeauna inaintea dregătorilor de curte, cu
exceptia marelui vornic.

8 SALA TRONULUI
PRINCIPATUL MOLDOVEI IN TIMPUL
LUI ȘTEFAN CEL MARE
POLITICA
EXTERNĂ
 POLITICA EXTERNĂ
În politica externă a lui Ștefan cel Mare pot fi identificate trei mari
perioade, fiecare cu obiective specifice.
La urcarea pe tron a lui Ștefan, contextul geopolitic făcea ca Moldova să fie
obiectul încercărilor de hegemonie ai celor doi mari vecini, regatele Poloniei și
Ungariei. În urma perioadei de instabilitate generată de luptele pentru domnie
dintre urmașii lui Alexandru cel Bun, poziția ei față de cei doi vecini rivali se
degradase considerabil, de unde necesitatea pentru tânărul domn de a duce o
politică externă realistă și echilibrată.
Pentru transpunerea în practică a politicii externe, Ștefan va acorda o
atenție deosebită dezvoltării instituției însărcinate cu acest domeniu, logofeția.
Marele logofăt avea să devină cel mai important dregător al țării. Ștefan și-a ales
cu grijă colaboratorii din acest domeniu, în lunga sa domnie demnitatea de logofăt
a fost îndeplinită doar de trei boieri: Ioan Dobru (8 septembrie 1457-5 februarie
1468), Toma (28 iulie 1468-26 august 1474) și Ioan Tăutu (14 apr.1475 - 7 oct.
1503). Cei mai cunoscuți diplomați moldoveni din această perioadă, menționați
pentru modul cum au condus soliile încredințate de domn au fost logofătul Ioan
Tăutu și Ioan Țamblac.

11 IOAN TĂUTU
SFÂRȘIT