Din relatările păstrate, se poate deduce că Ștefan cel Mare a avut multe trăsături specifice

unui temperament coleric, dar pe măsură ce a înaintat în vârstă a reușit să își controleze o serie
de manifestări negative tipice acestui caracter, cum ar fi instabilitatea emoțională, accesele de
furie sau mânie, imprudența etc.
„Dacă cercetam caracterul lui Ștefan, îl videm de la început cuprins de un mare neastâmpăr. Nu
putea sta un moment fără a nu face ceva. Și fiind-că lucrarea acelui timp se mișca mai ales în
câmpul răsboiului, apoi îl videm pe dânsul apucându-se de răsboaie mai mult îndrăznețe decât
cugetate.” [13]:p. 408
_____ A.D. Xenopol, Caracterul lui Ștefan cel Mare
Referindu-se la caracterul lui Ștefan, cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius (Miklós
Istvánffy) îl portretiza ca fiind „șovăitor în credință și nestatornic”, unde remarca privind lipsa
de credință se referea la presupusa încălcare de către Ștefan a jurământului de suzeranitate
față de regele Ungariei.[17]:p. 457 La rândul său, regele Sigismund I al Poloniei, îl caracteriza
astfel: „Ștefan era din fire abil, viclean, nestatornic, viteaz și cu suflet mare, pentru care a
fost numit, de către cei tineri, vulpe șireată.” [18] Iar un document din arhivele statului venețian
concluziona că „a fost în moarte ca și în viață, teribil și prudent” [13]:p. 417
Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare
răsfrânge în el caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud in același timp, două
însușiri, ce nu s-au exclus niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea
ca virtutea ei supremă. Despre modul în care s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au
păstrat multe mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie atât numărul mare de
lăcașuri de cult construite cât și pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au fost
înzestrate. La rândul lor, episoadele de cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul
îndelungatei sale domnii: arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari, omorârea fără
judecată a unor boieri, inclusiv a doi dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte
reprezentau de multe ori „normalitatea” prin care suveranii creștini sau musulmani din epocă
își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra supușilor, ignorarea de către aceștia a unor
cutume privind protecția populației necombatante, protecția solilor sau dreptul la judecată,
era condamnată de către societate, chiar dacă era justificată de suverani prin necesități
dinastice, politice sau militare.[7]:p. passim[13]:passim[17]:passim Cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius,
referindu-se la Ștefan spunea că era mândru și cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din
faima și gloria faptelor sale[17]:p. 457
Majoritatea acestor excese sunt consemnate în prima parte a domniei, atunci când tot
nechibzuita tinereță îl împinsese a jertfi prețioasa prietenie a lui Vlad Țepeș, a provoca pe
regele Matei Corvin, a întreprinde atacul Munteniei celei căzute în stăpânirea turcilor. [13]:p. 415

Accederea la tron

Localizari posibile ale luptei din 1457

 Coroana lui Ștefan cel Mare (reconstituire).

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a
lungul văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de
o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.[10]:p. 13[19]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care
l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit
câmpul de luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului
1457, dar a fost din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia. [7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în
săptămâna mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o
mică oaste. Și veniră asupra lor Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca,
la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin
silnicie.”[19]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii.
Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au
propus ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările
cronicilor moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui
Grigore Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea
mai plauzibilă pare a fi cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei
localitatea Dolhești, de pe valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat
în cronica germană - Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii
sale, căsătorită cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[20]
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare
ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă
dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă
Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu
toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu
toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și
de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul
Sucevii.”[1]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Politica internă
Consolidarea bazei politico-sociale
Pecetea lui Ștefan cel Mare

Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare (1483)

Sigiliul Moldovei

Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop
principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În
acest sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării
prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi
clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii
militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și
rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin
creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr
însemnat de membri ai familiei sale.[10]:pp. 16-17
În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a
manifestat o preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și
slujitorii) și a țărănimii libere. Marea proprietate, acordată boierilor, era din punct de
vedere juridic „feudă”, fiind grevată de obligația titularului de a efectua serviciul
militar cu oamenii săi în schimbul garantării de către domn a posesiuni pământului.
În schimb, mica proprietate, deși nu se se bucura de vreo garanție din partea
domnului, era lipsită și de constrângeri militare, fiind una de tip alodial.[10]:p. 48
Din acest motiv, până la urcarea pe tron a lui Ștefan, țăranii liberi nu erau obligați să
presteze serviciul militar, deoarece pământul pe care îl stăpâneau nu era primit de la
 domn. Ștefan avea să facă o reformă radicală în sistemul relațiilor feudale, prin
obligarea țărănimii libere la prestarea serviciului militar, conferind astfel acestei clase
o funcție politică importantă în viața statului. Utilizarea răzeșimii în armată a
reprezenta o lovitură importantă la situația privilegiată a marii boierimi, singura care
avea monopolul obligațiilor militare. În momentul în care Ștefan a implicat în
chestiunile de apărare a țării și alte elemente sociale, care executau serviciul militar
fără a primi în schimb imunități și privilegii, ponderea marii boierimi mari ca bază
socială a țării, s-a diminuat în in mod esențial.[10]:pp. 112-114
Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea» lui, în această oaste de țară, am
putea zice în oameni de arme sădiți de el pe tot întinsul țării. Căci acesta a
fost actul politic mai însemnat, care lămurește puterea și politica marelui
domn. El a fost un mare colonizator de oșteni. Toate «locurile pustii», adică
fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele oșteni-
plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în
afară.[12]:p. 16
_____ P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare
Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu
„loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță. [10]:p. 36[21]

Relația cu marea boierime

Sala Tronului

Luca Arbore, portarul Sucevei

Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin

autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din
partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a
domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub
control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit
pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor
fugari, în frunte cu boierul Mihu.[6]:p. 74
Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând imediat sub
domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți
(ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și
asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare
răspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn al
importanței pe care o aveau, pârcălabii erau situați întotdeauna înaintea
dregătorilor de curte, cu excepția marelui vornic.[7]:p. 109
În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a marilor dregători,
mulți rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani, cum ar fi:
marele spătar Câlnău – optsprezece ani, marele vistiernic Iuga – douăzeci și
unu de ani sau marele logofăt Tăutu – mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a
asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării. [7]:p. 109
Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat doar
două conspirații boierești în cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea
din 1471 - când au fost decapitați trei mari boieri în frunte cu cumnatul său,
marele vornic Isaia și cea organizată în 1504 - cu două zile înainte de moartea
sa, care viza îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron, terminată identic cu
omorârea capilor conspirației.[6]:p. 129, 267