Ștefan cel

Mare – între
istorie și mit
Proiect realizat de Petru
David
Ștefan cel Mare
–Ştefan al III-lea, cunoscut mai ales sub numele de Ştefan cel
Mare sau Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost fiul lui Bogdan al II-
lea şi domn al Moldovei aproape o jumătate de veac, între anii
1457 şi 1504. A făcut parte din familia Muşatinilor. Pe
parcursul domniei sale de 47 de ani a luptat împotriva
imperiului otoman, motiv pentru care a primit titlul de Athleta
Christi de la Papa Sixt al IV-lea.
–Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a
istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat,
diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să
treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie
de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din
interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de
la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul
dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de
stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Ștefan cel Mare – între istorie și mit

•Deşi s-a scris mult despre Ştefan cel Mare, figură reprezentativă a
istoriei româneşti, există mai multe mituri şi adevăruri istorice mai
puţin cunoscute, chiar denaturate, despre faptele de vitejie, despre
viaţa personală şi, mai ales, despre activitatea de ctitorire a unor
cetăţi, biserici şi mânăstiri.
•Ştefan cel Mare arăta cu totul diferit faţă de imaginile tipărite în
manualele de istorie. Abia la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX
apar primele tablouri şi sculpturi care îl înfăţişează pe domn. Din
epocă datează un singur chip al lui, care apare în Tetraevangheliarul
de la Mânăstirea Humor (1474), unde se află şi astăzi. În cartea
respectivă apare ca un om scund, subţire, evlavios, îmbrăcat cu o
manta domnească împodobită cu pietre preţioase şi semipreţioase, cu
coroană voievodală pe cap.
Ștefan cel Mare – între istorie și mit
A avut patru soţii şi două ibovnice.
Există mitul că voievodul a avut iubite şi ibovnice în toate ţinuturile Moldovei, lucru susţinut de
scrisorile de la Curţile domneşti de la Iaşi, Vaslui, Roman, Bacău etc. Potrivit izvoarelor istorice, se ştie
cu siguranţă că a avut patru soţii: Maruşca cu care s-a căsătorit în 1457, Evdochia de Kiev (1463), Maria
de Mangop (1472) şi Maria Voichiţa (1480). Doar prima soţie nu a fost de neam mare, restul căsniciilor
fiind făcute din interes. Voievodul a avut doar două ibovnice care apar în izvoarele istorice: Călţuna din
Brăila (femeie căsătorită şi de moravuri uşoare) şi Maria din Hârlău, o pescăriţă. Restul aventurilor,
despre care se spune că au fost cu sutele, nu pot fi probate.
A purtat 42 de războaie şi a pierdut cinci bătălii.
Deşi se spunea că Ştefan cel Mare a câştigat toate bătăliile purtate, a avut şi cinci înfrângeri
zdrobitoare: a fost învins în timpul asediului de la cetatea Chiliei, este înfrânt în lupta cu turcii de la
Războieni-Pârâul Alb, pierde cetatea Chiliei (azi în Republica Moldova) în lupta cu turcii, pierde în faţa
turcilor şi Cetatea Albă. O nouă înfrângere în faţa turcilor a suferit-o în 1485, când a încercat să
recucerească Chilia.
 Ctitor de cetăţi, biserici şi mânăstiri.
Există legenda că ridica o mânăstire
sau o biserică după fiecare bătălie. În
realitate a purtat 42 de războaie şi
există 36 de lăcaşe de cult a căror
ctitorire îi este atribuită. În istorie au
rămas două perioade distincte privind
construcţiile făcute pe vremea lui
Ştefan cel Mare. Între anii 1457-1487
a ridicat cetăţi şi fortificaţii, iar între
anii 1487-1504 a ridicat biserici şi
Ștefan cel Mare mânăstiri. Majoritatea au fost ridicate
– ctitor de pe locul unor construcţii mai vechi sau
în continuarea unor lăcaşe existente.
mănastiri
 Legendele cu privire la persoana și faptele slăvitului
Voievod Ștefan cel Mare au fost țesute de mintea și
Ștefan cel evlavia poporului nostru după ce Binecredinciosul
Domn s-a strămutat la veșnicele locașuri.
Mare și sfânt Legendele despre ”Dumbrava roşie”, pădurea
cumplită semănată cu sângele prizonierilor polonezi
– portret în de răzeşii lui Ştefan cel Mare sunt de fapt reale spun
istoricii. Desprinsă din poemul lui Vasile Alecsandri,
legendă dedicat luptei lui Ştefan cel Mare cu polonezii lui Ioan
Albert din Codrii Cosminului, ”dumbrava roşie”,
prinde viaţă în realitate şi spun specialiştii în istorie
medievală din Botoşani, ar fi existat în apropiere de
localitatea botoşăneană Stăuceni.
Stejarului din Borzești
• O altă legendă este cea a “Stejarului din Borzești” în
care Ștefan fiind omenos și credincios a răzbunat
sufletul prietenului său Mitruț.
Când era mic, Ștefan avea un prieten, Mitruț. Ei se
jucau “de-a tătarii”. Mitruț fiind ”tătar”, a fost prins de
Ștefan, care era conducătorul “românilor”. El a fost
pedepsit și urcat într-un stejar. Între timp au venit tătarii
cu adevărat, iar copiii au fugit. Mitruț a fost însă găsit și
omorât. După câțiva ani, Ștefan devenit conducător s-a
răzbunat și l-a omorât pe tătarul care l-a ucis pe Mitruț.
Sabia lui Ştefan

Sabia lui Ştefan păstrată de turci,

este posibil să nu fie cea
originală. Celebra sabie oferită
turcilor în secolul al XVI-lea de
către Alexandru Ilaş, fiul lui Petru
Rareş, ca semn de mulţumire că
urma să fie numit la tronul
Moldovei, nu pare să fi aparţinut
lui Ştefan cel Mare, ci este mai
degrabă una asemănătoare.
MITURI
• Se povestea că Ştefan cel Mare a purtat şi folosit arme fermecate şi avea
cai năzdrăvani, mai „iuţi ca vântul, că îşi chema ostaşii la luptă suflând
„într-un bucium de aur, ce răsuna peste dealuri şi munţi‖. Românilor
care-şi căutau un conducător, care să-i înveţe cum să lupte împotriva
turcilor, Ştefan li s-a înfăţişat ca „un voinic frumos, ca o floare, şi viteaz
ca un leu, venind din jos, de la răsărit, pe un cal alb ca spuma şi iute ca
fulgerul‖. De el nu îndrăzneau să se apropie nici fiarele pădurii.
• Potrivit credinţei masei ţăranilor, Ştefan cel Mare a rămas „giu (viu) ca
toţi giii (viii) deci fără moarte, „că doar nu-i sfânt degeaba şi chiar „are
să mai vie odată... ca să-i vadă pe toţi românii lui. Şi acuma „el încă
vede şi aude necazurile şi tânguirile românilor. După alte legende
populare, Ştefan cel Mare, n-a murit ci „s-a înălţat la cer cu trup cu tot,
iar sufletul lui umblă „când şi când pe pământ. Astfel, în anul 1877,
când românii luptau cu turcii la Plevna, Ştefan cel Mare „s-a sculat din
mormânt şi duhul lui a cârmuit şi povăţuit oştirea noastră de i-a bătut pe
turci să mai simtă încă o dată trecând prin ei spaima de altă dată.
„românii au găsit în el cea mai curată şi mai
deplină icoană a sufletului său”. N. Iorga
• Concluzia tuturor legendelor păstrate şi transmise timp de
cinci secole este că Ştefan cel Mare a fost „un om mare, bun
şi sfânt, cum n-a mai fost şi nici n-o să mai fie pe faţa
pământului. Din faptele lui înţelepte şi vitejie a rămas o
tradiţie, un suflet public, care năzuia spre alte culmi de viaţă.
Mare om politic, gânditor, genial strateg, clarvăzător, om de
înaltă cultură, spirit luminat, Ştefan cel Mare s-a manifestat
multilateral, devenind în mintea poporului chintesenţa
dreptului judecător şi a marelui ostaş. Ştefan cel Mare a
dăruit neamului său tot ce a avut şi a răspuns cel mai adecvat
tuturor aspiraţiilor sale, iar după moarte a luminat drumul pe
care l-au străbătut românii pentru a-şi obţine dreptul de a trăi
liberi şi într-un stat independent.
Concluzii
• În cursul domniei sale, Moldova a cunoscut o înflorire fără
precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai
puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat
cu drepturi aproape egale.
• Glorioasa Sa domnie, a durat 47 de ani...
• 47 de ani de mândrie!
• 47 de ani de vitejie și curaj!
• 47 de ani de putere!
• 47 de ani de realizări continui!
• 47 de ani de dăruire de sine!
• 47 de ani și 1 erou!!!

• Domnie ce nu a mai fost egalată în istoria Moldovei!

Bibliografie
• https://ro.wikipedia.org/Stefan_cel_Mare
• http://istoria.md/articol/Stefan_al_III_lea_Stefan_cel_Mare_domn_al_Moldovei
• https://www.scribd.com/doc/Personalitatea-lui-Stefan-cel-Mare-in-istorie-si-literatura-ro
mana
• https://centruleminescubm.wordpress.com/2020/07/02/personalitatea-si-stralucita-dom
nie-a-lui-stefan-cel-mare/
• Eșanu, Andrei (coord.), Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504). Bibliografie,
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Chișinău, 2004