Relația între puterea politică și puterea divină

în Evul Mediu

Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost în istoria europeană perioada dintre

Antichitate și Epoca Modernă. În acea vreme cultura medievală românească a
fost profund influenţată de valorile spirituale şi estetice ale ortodoxiei bizantine
– caracteristice pentru sud-estul Europei de la acea vreme. Religia era atât de
prezentă în toate domeniile asfel încât puterea divină era în strânsă legătură și cu
puterea politică.
În “O samă de cuvinte” a cronicarului Ion Neculce, în cele 12
istorioare referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare, pe baza mărturiilor păstrate
încă în memoria poporului, se precizează că, după înfrângerea de la Războieni
din anul 1476, domnitorul, în drumul său spre Suceava, se oprește la Cetatea
Neamțului unde era adăpostită “mumă-sa”. După obiceiurile vremurilor,
voievozii își ascundeau rudele și familia în cetăți puternice sau mănăstiri, Ștefan
procedând la fel. Fiind descurajat și rănit, a dorit să își vadă mama sperând că va
găsi o alinare, dar nici măcar nu i s-au deschis porțile, ea cerându-i fiului să nu-
și întrerupă lupta: "Du-te la oștire! Pentru țară mori! / Și-ți va fi mormântul
coronat cu flori!" („Muma lui Ştefan cel Mare” – Dimitrie Bolintineanu). Florile
pe mormânt reprezintă o formă de respect, iubire pentru cel decedat, dar și
dorința ca acesta să fie petrecut cu demnitate pe lumea cealaltă, dovedind faptul
că era important ce se întâmpla cu sufletul după moarte.
În “Istoria românilor” este memorabilă legătura duhovnicească dintre
Daniil Sihastrul şi Ştefan cel Mare, care sunt în textul “O samă de cuvinte”
reprezentanți ai puterii divine, respectiv puterii politice. Astfel că, după
respingerea mamei, se îndreaptă spre Voroneţ, „ ...unde trăiè un parinte sihastru,
pre anume Daniil. Şi bătând Ștefan-vodă în uşa sihastrului, să-i descuie, au
răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară până ș-a istovi ruga. Şi după ce
ş-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă. Şi s-au
ispovedit Ştefan-vodă la dânsul”. În continuare, cronicarul relatează că Ştefan
cel Mare, fiind obosit de atâtea lupte şi deznădăjduit, îşi expune rezervele în
privinţa necesităţii şi posibilităţii continuării războiului cu turcii, întrebând „pre
sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii; închina-va ţara la
turci, au ba?”. Cuviosul încearcă să-l readucă la starea demnă de un conducător
creştin în faţa duşmanului islamic, de aceea respinge ideea supunerii faţă de
turci, ba mai mult, el îl convinge pe domnitor că războiul purtat este unul drept
şi biruinţa va fi de partea lui: „Iar sihastrul au dzis să nu o închine, că războiul
este a lui”. Apoi urmează şi un sfat al sihastrului, potrivit căruia voievodul
trebuia să aducă un semn de mulţumire lui Dumnezeu: „Numai după ce va
izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul
bisericii”. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare urmează sfaturile Cuviosului: „Deci
au şi purces Ştefan-vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre la Hotin şi au strânsu
oastea, feliuri de feliuri de oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţălegând că
va să vie Ştefan-vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o
mai bate şi au început a fugi spre Dunăre. Iar Ştefan-vodă au început a-i goni în
urmă şi a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Şi întorcându-să înapoi Ştefan-
vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii
Sfântul Gheorghe”.
De asemenea, în timpul Evului Mediu, și nu numai, conducătorul era
considerat trimisul Domnului pe pământ, drept urmare Ștefan-vodă a și primit
mai apoi titlul de Ștefan cel Mare și Sfânt, la aceasta contribuind și faptul că
domnitorul o construit multe biserici si mănăstiri, care au o mare însemnătate
chiar și în ziua de astăzi. Pe de altă parte, putem observa că Ștefan-vodă a
încercat să treacă peste impedimente, bazându-se pe propriile puteri. Când a
văzut ca nu reușește, a apelat totuși la divinitate, ceea ce i-a și adus victoria
garantată.
În concluzie, conform faptului că pentru Ștefan-vodă, domnitor în
timpul Evului Mediu, era important ce se întâmpla cu sufletul după moarte, avea
o strânsă legătură și prietenie cu un om sfânt, Daniil Sihastrul, de la care primea
mereu sfaturi cu privire la deciziile politice, construirea nenumăratelor biserici
și mănăstiri, faptul că se considera în acea vreme că domnitorii sunt trimișii lui
Dumnezeu, dar și constatarea că Ștefan cel Mare apela mereu la puterea divină,
chiar dacă uneori încerca să rezolve problemele prin propriile puteri, se poate
constata că în Evul Mediu exista o strânsă legătură între puterea politică și
puterea divină, susținându-se reciproc chiar și în cele mai critice momente.