Cât de mare era Ştefan cel Mare?

Zece lucruri pe care nu le ştiai despre domnitor.

Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitorul care a ţinut frâiele Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504),
arăta cu totul altfel faţă de descrierile din manualele de istorie, a suferit înfrângeri zdrobitoare în
unele războaie şi a avut doar două cuceriri amoroase extraconjugale consemnate în scrierile
medievale.

Deşi s-a scris mult despre Ştefan cel Mare, figură reprezentativă a istoriei româneşti, există mai
multe mituri şi adevăruri istorice mai puţin cunoscute, chiar denaturate, despre faptele de vitejie,
despre viaţa personală şi, mai ales, despre activitatea de ctitorire a unor cetăţi, biserici şi mânăstiri.

“Adevărul” a făcut un top al lucrurilor mai puţin cunoscute despre Ştefan cel Mare, în colaborare cu
prof. doctor în istorie Laurenţiu Chiriac, muzeograf la Muzeul “Ştefan cel Mare” din Vaslui: “Chiar în
facultate se făceau studiii aprofundate, în care erau tratate lucrurile mai puţin ştiute despre epoca lui
Ştefan cel Mare, iar istoricii Evului Mediu ştiu asta”.

1. Cum arăta, de fapt, voievodul?

Ştefan cel Mare arăta cu totul diferit faţă de imaginile tipărite în manualele de istorie. Abia la
sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX apar primele tablouri şi sculpturi care îl înfăţişează pe domn.
Din epocă datează un singur chip al lui, care apare în Tetraevangheliarul de la Mânăstirea Humor
(1474), unde se află şi astăzi. În cartea respectivă apare ca un om scund, subţire, evlavios, îmbrăcat
cu o manta domnească împodobită cu pietre preţioase şi semipreţioase, cu coroană voievodală pe
cap.
2. A avut patru soţii şi două ibovnice.

Există mitul că voievodul a avut iubite şi ibovnice în toate ţinuturile Moldovei, lucru susţinut de scrisorile
de la Curţile domneşti de la Iaşi, Vaslui, Roman, Bacău etc. Din corespondenţa vremii reieşea că Ştefan
cel Mare, după terminarea treburilor administrative, politice etc din locurile unde poposea, cerea să i se
aducă seara ibovnice. Însă, nu se face nicăieri menţiunea că au şi fost în dormitorul voievodului. Potrivit
izvoarelor istorice, se ştie cu siguranţă că a avut patru soţii: Maruşca cu care s-a căsătorit în 1457,
Evdochia de Kiev (1463), Maria de Mangop (1472) şi Maria Voichiţa (1480). Doar prima soţie nu a fost de
neam mare, restul căsniciilor fiind făcute din interes. Voievodul a avut doar două ibovnice care apar în
izvoarele istorice: Călţuna din Brăila (femeie căsătorită şi de moravuri uşoare) şi Maria din Hârlău, o
pescăriţă. Restul aventurilor, despre care se spune că au fost cu sutele, nu pot fi probate.

3. A avut 10 copii: şapte băieţi şi trei fete.

Alexandru a fost primul fiu al lui Ştefan cel Mare, copil conceput cu Maruşca. A doua soţie, Evdochia de
Kiev, i-a dăruit trei copii (Elena, Iliaş şi Bogdan) - care au murit cu toţii în timpul vieţii tatălui lor. Maria de
Mangop nu i-a oferit niciun fiu, motiv pentru care a divorţat de ea (celelate soţii au decedat). Cu cea de-
a patra soţie, Maria Voichiţa, a avut patru copii: Bogdan al III-lea (succesorul tronului), Bogdan Vlad, Ana
şi Maria Chiajna. Cu fiecare dintre cele două ibovnice a avut câte un fiu: Mircea şi Petru Rareş.

4. A purtat 42 de războaie şi a pierdut cinci bătălii.

Deşi se spunea că Ştefan cel Mare a câştigat toatebătăliile purtate, a avut şi cinci înfrângeri zdrobitoare.
Pe 22 septembrie 1462 a fost învins în timpul asediului de la cetatea Chiliei, luptă purtată împotriva
muntenilor şi a lui Vlad Ţepeş (vărul său). În iulie 1476 este înfrânt în lupta cu turcii de la Războieni-
Pârâul Alb (jud. Neamţ). Pe 15 iulie 1484 pierde cetatea Chiliei (azi în Republica Moldova) în lupta cu
turcii. Pe 9 august 1484 pierde în faţa turcilor şi Cetatea Albă. O nouă înfrângere în faţa turcilor a suferit-
o pe 16 noiembrie 1485, când a încercat să recucerească Chilia. 

“Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat;
de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl
ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie
însuşi se viriea, ca vazându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi
unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi,
după moartea lui, şi feciorul său, Bogdan Vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum se tâmpla din
pom bun, roadă bună iase. Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în
mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său,
că cunoştiiau toţi că s-au scăpatu de mult bine. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan
Vodă, nu pentru sufletu, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el incă au fostu om cu păcate, ci pentru
lucrurile lui cele vitejeşti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au agiunsu. Fost-au
mai înainte de moartea lui Ştefan Vodă într-acelaşi anu iarna grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa
niciodinioară şi decii preste vara au fostu ploi grele şi puhoaie de apă şi multă înecare de apă s-au
făcut.” (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei)

5. Ctitor de cetăţi, biserici şi mânăstiri.

Există legenda că ridica o mânăstire sau o biserică după fiecare bătălie. În realitate a purtat 42 de
războaie şi există 36 de lăcaşe de cult a căror ctitorire îi este atribuită. În istorie au rămas două perioade
distincte privind construcţiile făcute pe vremea lui Ştefan cel Mare. Între anii 1457-1487 a ridicat cetăţi şi
fortificaţii, iar între anii 1487-1504 a ridicat biserici şi mânăstiri. Majoritatea au fost ridicate pe locul
unor construcţii mai vechi sau în continuarea unor lăcaşe existente.

6. Mânăstirea Putna nu a fost ctitorită iniţial de Ştefan cel Mare.

Se crede că mânăstirea Putna a fost ctitorită de el şi pentru că a fost înmormântat acolo. În fapt, primul
voievod, Dragoş Vodă, a construit o biserică din lemn la Volovăţ, pe care apoi a mutat-o la Putna. În jurul
acestei bisericuţe, Bogdan I Întemeietorul a pus bazele Mânăstirii Putna. Ştefan cel Mare a fost cel care a
refăcut-o şi a dezvoltat-o în perioada 1466-1469, el rectitorind-o, de fapt.

7. Relaţiile cu vărul Vlad Ţepeş au fost bazate pe interes.

Între cei doi domni, verişori, au existat legături influenţate de interesele militare, administrative,
strategice şi economice. De exemplu, atunci când Ştefan cel Mare a urcat pe tron în 1457, a fost ajutat şi
de Vlad Ţepeş. Relaţiile s-au stricat în 1462, atunci când Vlad Ţepeş, în celebrul asediu de noapte de la
Târgovişte împotriva turcilor, i-a pus pe fugă pe duşmani dându-le foc corturilor în noaptea dinaintea
bătăliei. Ştefan cel Mare era atunci aliatul turcilor, fiindu-i promisă de către aceştia cetatea Chilia. Tot
Ştefan cel Mare a incendiat oraşele Târgul de Floci şi Brăila din Ţara Românească, condusă la acel
moment de Vlad Ţepeş. Relaţiile dintre cei doi au fost reluate după 1475, când Ştefan cel Mare a
intervenit pe lângă Matei Corvin (regele maghiar) pentru a-l elibera din închisoarea de la Buda pe Vlad
Ţepeş.

8. Lupta de la Vaslui, câştigată şi de secui, şi polonezi.

Celebra bătălie de la Podul Înalt-Vaslui de la 1475, atribuită în exclusivitate moldovenilor, a fost de fapt
un război purtat alături de aliaţi străini. Turcii au venit cu o armată covârşitoare, cu circa 120.000 de
ostaşi şi au pierdut războiul de la Vaslui în faţa a 60.000 de oameni. O contribuţie uriaşă în câştigarea
luptei au avut-o şi cei 5.000 de secui veniţi drept ajutor din Sud-Estul Transilvaniei. Sunt izvoare istorice
care arată că, pe lângă aceştia, au mai fost 2.000 de unguri, 2.000 de cavaleri din Polonia şi poate şi
1.000 de lituanieni. Ştefan cel Mare i-a pus pe aliaţi în prima linie pentru a-şi proteja ostaşii moldoveni.

9. Sabia lui Ştefan păstrată de turci, posibil nu cea originală.

Celebra sabie oferită turcilor în secolul al XVI-lea de către Alexandru Ilaş, fiul lui Petru Rareş, ca semn de
mulţumire că urma să fie numit la tronul Moldovei, nu pare să fi aparţinut lui Ştefan cel Mare. Cel puţin
aşa susţine istoricul vasluian Laurenţiu Chiriac: “Mulţi istorici cred că nu e sabia personală a lui Ştefan cel
Mare, ci mai degrabă una asemănătoare.”

10. Ştefan cel Mare, mare apărător al Creştinătăţii sau doar un simplu credincios?

Papa Sixt al IV-lea l-a numit pe Ştefan cel Mare într-o scrisoare de mulţumire (ianuarie 1477) drept
“atlet al lui Cristos”. Formula de adresare a fost interpretată ca şi cum voievodul ar fi fost un mare
apărător al Creştinătăţii. De fapt, Ştefan cel Mare a fost un simplu creştin care şi-a apărat ţara, iar
Papalitatea a făcut doar un gest de curtoazie politică. La acea vreme, Moldova nu era principala poartă a
Creştinătăţii contra turcilor, căci ei puteau trece mai uşor pe la Sud de Dunăre, spre Belgrad, Buda şi
Viena, lucru care s-a şi întâmplat mai