Referindu-se la caracterul lui Ștefan, cronicarul maghiar 

Nicolaus Isthuanffius (Miklós Istvánffy) îl

portretiza ca fiind „șovăitor în credință și nestatornic”, unde remarca privind lipsa de credință se
referea la presupusa încălcare de către Ștefan a jurământului de suzeranitate față de regele
Ungariei.[17]:p. 457 La rândul său, regele Sigismund I al Poloniei, îl caracteriza astfel: „Ștefan era din
fire abil, viclean, nestatornic, viteaz și cu suflet mare, pentru care a fost numit, de către cei tineri,
vulpe șireată.” [18] Iar un document din arhivele statului venețian concluziona că „a fost în moarte
ca și în viață, teribil și prudent”[13]:p. 417
Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare răsfrânge
în el caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud in același timp, două însușiri, ce nu
s-au exclus niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca virtutea ei
supremă. Despre modul în care s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe
mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie atât numărul mare de lăcașuri de cult
construite cât și pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au fost înzestrate. La
rândul lor, episoadele de cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul îndelungatei sale domnii:
arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari, omorârea fără judecată a unor boieri, inclusiv a
doi dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte reprezentau de multe ori „normalitatea” prin
care suveranii creștini sau musulmani din epocă își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra
supușilor, ignorarea de către aceștia a unor cutume privind protecția populației necombatante,
protecția solilor sau dreptul la judecată, era condamnată de către societate, chiar dacă era
justificată de suverani prin necesități dinastice, politice sau militare. [7]:p.
passim[13]:passim[17]:passim
 Cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius, referindu-se la Ștefan spunea că era
mândru și cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din faima și gloria faptelor sale [17]:p. 457
Majoritatea acestor excese sunt consemnate în prima parte a domniei, atunci când tot
nechibzuita tinereță îl împinsese a jertfi prețioasa prietenie a lui Vlad Țepeș, a provoca pe regele
Matei Corvin, a întreprinde atacul Munteniei celei căzute în stăpânirea turcilor. [13]:p. 415

Accederea la tron

Localizari posibile ale luptei din 1457

Coroana lui Ștefan cel Mare

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul
văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie
de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.[10]:p. 13[19]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a
atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de
luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost
din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia. [7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare
dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor
Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron
Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”[19]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii.
Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus
ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările cronicilor
moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a
presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi
cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe
valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană
- Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită
cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[20]
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie
publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă
dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă
Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții
au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au
rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea
luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” [1]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei
Referindu-se la caracterul lui Ștefan, cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius (Miklós Istvánffy) îl
portretiza ca fiind „șovăitor în credință și nestatornic”, unde remarca privind lipsa de credință se
referea la presupusa încălcare de către Ștefan a jurământului de suzeranitate față de regele
Ungariei.[17]:p. 457 La rândul său, regele Sigismund I al Poloniei, îl caracteriza astfel: „Ștefan era din
fire abil, viclean, nestatornic, viteaz și cu suflet mare, pentru care a fost numit, de către cei tineri,
vulpe șireată.” [18] Iar un document din arhivele statului venețian concluziona că „a fost în moarte
ca și în viață, teribil și prudent”[13]:p. 417
Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare răsfrânge
în el caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud in același timp, două însușiri, ce nu
s-au exclus niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca virtutea ei
supremă. Despre modul în care s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe
mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie atât numărul mare de lăcașuri de cult
construite cât și pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au fost înzestrate. La
rândul lor, episoadele de cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul îndelungatei sale domnii:
arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari, omorârea fără judecată a unor boieri, inclusiv a
doi dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte reprezentau de multe ori „normalitatea” prin
care suveranii creștini sau musulmani din epocă își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra
supușilor, ignorarea de către aceștia a unor cutume privind protecția populației necombatante,
protecția solilor sau dreptul la judecată, era condamnată de către societate, chiar dacă era
justificată de suverani prin necesități dinastice, politice sau militare. [7]:p.
passim[13]:passim[17]:passim
 Cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius, referindu-se la Ștefan spunea că era
mândru și cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din faima și gloria faptelor sale [17]:p. 457
Majoritatea acestor excese sunt consemnate în prima parte a domniei, atunci când tot
nechibzuita tinereță îl împinsese a jertfi prețioasa prietenie a lui Vlad Țepeș, a provoca pe regele
Matei Corvin, a întreprinde atacul Munteniei celei căzute în stăpânirea turcilor. [13]:p. 415

Accederea la tron

Localizari posibile ale luptei din 1457

Coroana lui Ștefan cel Mare

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul
văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie
de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.[10]:p. 13[19]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a
atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de
luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost
din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia. [7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare
dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor
Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron
Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”[19]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii.
Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus
ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările cronicilor
moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a
presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi
cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe
valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană
- Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită
cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[20]
 După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie
publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă
dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă
Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții
au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au
rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea
luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” [1]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei
Referindu-se la caracterul lui Ștefan, cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius (Miklós Istvánffy) îl
portretiza ca fiind „șovăitor în credință și nestatornic”, unde remarca privind lipsa de credință se
referea la presupusa încălcare de către Ștefan a jurământului de suzeranitate față de regele
Ungariei.[17]:p. 457 La rândul său, regele Sigismund I al Poloniei, îl caracteriza astfel: „Ștefan era din
fire abil, viclean, nestatornic, viteaz și cu suflet mare, pentru care a fost numit, de către cei tineri,
vulpe șireată.” [18] Iar un document din arhivele statului venețian concluziona că „a fost în moarte
ca și în viață, teribil și prudent”[13]:p. 417
Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare răsfrânge
în el caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud in același timp, două însușiri, ce nu
s-au exclus niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca virtutea ei
supremă. Despre modul în care s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe
mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie atât numărul mare de lăcașuri de cult
construite cât și pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au fost înzestrate. La
rândul lor, episoadele de cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul îndelungatei sale domnii:
arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari, omorârea fără judecată a unor boieri, inclusiv a
doi dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte reprezentau de multe ori „normalitatea” prin
care suveranii creștini sau musulmani din epocă își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra
supușilor, ignorarea de către aceștia a unor cutume privind protecția populației necombatante,
protecția solilor sau dreptul la judecată, era condamnată de către societate, chiar dacă era
justificată de suverani prin necesități dinastice, politice sau militare. [7]:p.
passim[13]:passim[17]:passim
 Cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius, referindu-se la Ștefan spunea că era
mândru și cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din faima și gloria faptelor sale [17]:p. 457
Majoritatea acestor excese sunt consemnate în prima parte a domniei, atunci când tot
nechibzuita tinereță îl împinsese a jertfi prețioasa prietenie a lui Vlad Țepeș, a provoca pe regele
Matei Corvin, a întreprinde atacul Munteniei celei căzute în stăpânirea turcilor. [13]:p. 415

Accederea la tron

Localizari posibile ale luptei din 1457

Coroana lui Ștefan cel Mare

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul
văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie
de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.[10]:p. 13[19]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a
atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de
luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost
din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia. [7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare
dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor
Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron
Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”[19]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii.
Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus
ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările cronicilor
moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a
presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi
cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe
valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană
- Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită
cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[20]
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie
publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă
dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă
Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții
au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au
rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea
luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” [1]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei
Referindu-se la caracterul lui Ștefan, cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius (Miklós Istvánffy) îl
portretiza ca fiind „șovăitor în credință și nestatornic”, unde remarca privind lipsa de credință se
referea la presupusa încălcare de către Ștefan a jurământului de suzeranitate față de regele
Ungariei.[17]:p. 457 La rândul său, regele Sigismund I al Poloniei, îl caracteriza astfel: „Ștefan era din
fire abil, viclean, nestatornic, viteaz și cu suflet mare, pentru care a fost numit, de către cei tineri,
vulpe șireată.” [18] Iar un document din arhivele statului venețian concluziona că „a fost în moarte
ca și în viață, teribil și prudent”[13]:p. 417
Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare răsfrânge
în el caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud in același timp, două însușiri, ce nu
s-au exclus niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca virtutea ei
supremă. Despre modul în care s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe
mărturii. Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie atât numărul mare de lăcașuri de cult
construite cât și pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au fost înzestrate. La
rândul lor, episoadele de cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul îndelungatei sale domnii:
arderea orașului Brăila, omorârea solilor tătari, omorârea fără judecată a unor boieri, inclusiv a
doi dintre cumnații săi etc. Deși acest tip de fapte reprezentau de multe ori „normalitatea” prin
care suveranii creștini sau musulmani din epocă își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra
supușilor, ignorarea de către aceștia a unor cutume privind protecția populației necombatante,
protecția solilor sau dreptul la judecată, era condamnată de către societate, chiar dacă era
justificată de suverani prin necesități dinastice, politice sau militare. [7]:p.
passim[13]:passim[17]:passim
 Cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius, referindu-se la Ștefan spunea că era
mândru și cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din faima și gloria faptelor sale [17]:p. 457
Majoritatea acestor excese sunt consemnate în prima parte a domniei, atunci când tot
nechibzuita tinereță îl împinsese a jertfi prețioasa prietenie a lui Vlad Țepeș, a provoca pe regele
Matei Corvin, a întreprinde atacul Munteniei celei căzute în stăpânirea turcilor. [13]:p. 415

Accederea la tron

Localizari posibile ale luptei din 1457

Coroana lui Ștefan cel Mare

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul
văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie
de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.[10]:p. 13[19]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a
atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de
luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost
din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia. [7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare
dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor
Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron
Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”[19]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
 Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii.
Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus
ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările cronicilor
moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a
presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi
cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe
valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană
- Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită
cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[20]
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie
publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă
dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă
Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții
au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au
rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea
luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” [1]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei
La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul
văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie
de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.[10]:p. 13[19]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a
atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de
luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost
din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia. [7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare
dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor
Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron
Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”[19]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii.
Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus
ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările cronicilor
moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a
presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi
cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe
valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană
- Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită
cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[20]
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie
publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă
dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă
Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții
au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au
rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea
luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” [1]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei