TEST BACALAUREAT

VOIEVOZI-AUTONOMII
I: Citiți, cu atenție, sursele de mai jos:
A.Avansul rapid al statului otoman în Peninsula Balcanică a creat o amenințare pentru Țara
Românească. Mircea cel Bătrân a reacţionat luând sub autoritatea sa ţara despotului
Dobrotici, Dobrogea, şi trimiţând un corp de oaste pentru a-l sprijini pe Lazăr al Serbiei în
bătălia de la Kossovopolje (1389), încheiată cu înfrângerea forţelor creştine. Scurt timp după
biruinţă, noul sultan, Baiazid (fiul lui Murad), s-a angajat în operaţiuni militare în Anatolia,
astfel că replica otomană la acţiunile lui Mircea a fost data de unul din comandanţii otomani,
Firuz Bei, care a efectuat o incursiune de pradă în Ţară Românească. Atacul ottoman l-a găsit
pe domnul Ţării Româneşti în raporturi tensionate cu regele Ungariei, Sigismunc de
Luxemburg, din cauza diferendului mai vechi privind Banatul de Severin. Pentru a contracara
ameninţarea ungară, Mircea cel Bătrân a intrat în legătură, prin intermediul domnului
Moldovei, Petru Muşat, cu regele Vladislav Iagello al Poloniei şi a încheiat o alianţă (1389),
reînnoită în 1390 şi 1391. Prezenţa otomană la Dunăre impunea însă cooperarea dintre Ţara
Românească şi Ungaria. Pentru a-şi consolida poziţia, în perspectiva iminentei invazii
otomane, Mircea a încheiat un tratat cu Sigismund de Luxemburg (7 martie 1395) privind
modalitatea de cooperare militară împotriva turcilor.”
B.”Iancu de Hunedoara luase parte la lupta de la Semendria din 1437, la luptele de la Dunăre,
din 1441, cu paşa Isak, în jurul Belgradului. Seciocnise cu Mezed paşa la Sântimbru (18
martie 1442) şi repurtase o strălucită biruinţă asupra lui. În toamna aceluiaşi an, distrusese la
Poarta de Fier un detaşament turcesc şi sfărâmase, pe Ialomiţa, în Ţara Românească, grosul
armatei duşmane, luându-I o pradă uşoară. Încurajat de aceste succese, întreprinse marea
expediţie din 1443, care a dus armatele creştine până dicnolo de Sofia, în inima Balcanilor. În
cursul ei avusese mai multe biruinţe, luând mii de prizonieri şi o sumă de steaguri. O
menţiune deosebită merită, în această expediţie, luptele din jurul Nişului precum şi cele de la
trecătoarea Kunoviţa, în timpul retragerii, între Sofia şi Niş ( 5 ianuarie 1444). Din nefericire,
a doua mare expediţie, din toamna anului 1444, care trebuia să ducă la izgonirea turcilor din
Europa şi la ocuparea Constantinopolului, se isprăvi în chip tragic, în vecinătatea oraşului
Varna. Nici în 1445, cu prilejul expediţiei pe Dunăre, nu se putu ajunge la un rezultat general
apreciabil.”
CERINŢE:
1.Numiţi lupta precizată în sursa A
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la “expediţia” din 1443.
3. Menţionaţi câte un conducător politic din spaţiul românesc la care se referă sursa A,
respective sursa B.
4. Scrieţi, pe foaia de test, litera corespunzătoare sursei care susţine că lupta creştinilor are
drept scop alungarea otomanilor din Europa.
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii.
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la acţiunile diplomatice la care participă românii
în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
7. Menţionaţi o caracteristică a unei instituţii centrale din spaţiul românesc extracarpatic în
secolul al XVI-lea.
II: Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
“În anul 1456, sultanul Mahomed al II-lea a început pregătirile pentru o nouă expediţie
împotriva Ungariei. Cheia strategică a drumului armatei sale către centrul Europei era cetatea
Belgrad. Iancu de Hunedoara a fost însărcinat cu organizarea apărării, pentru preîntâmpinarea
acestui mare atac turcesc. În acelaşi timp s-a desfăşurat, mai ales de către călugărul
Franciscan Ioan de Capistrano, o intense propaganda pentru o cruciadă antiotomană. Sultanul
a asediat Belgradul la începutul lunii iulie 1456. A încercat să-l blocheze şi din partea
Dunării, cu ajutorul unei flote fluviale, dar aşezarea cetăţii la confluenţa DUnării cu Sava a
îngăduit totuşi trimiterea de ajutoare garnizoanei asediate. La 14 iulie, a avut loc o luptă între
flota turcească şi cea organizată de Iancu de Hunedoara. Turcii au fost învinşi, flota lor s-a
retras şi garnizoana putea astfel primi pe calea apei întăriri substanţiale, iar armata de uscat a
lui Iancu şi aceea de “cruciaţi” a lui Capistrano au ocupat poziţii favorabile pentru manevră
între Belgrad şi Zemun. La 21-22 iulie, sultanul a încercat să forţeze Victoria printr-un asalt
general, pe care însă garnizoana l-a respins, iar impetuoasul contraatac dezlănţuit de Iancu a
pătruns în tabăra otomană, punând pe fugă întreaga oaste a sultanului. Turcii au suferit
pierderi mari, o pradă uriaşă căzând în mâinile învingătorilor. Victoria de la Belgrad a salvat
pentru aproape 70 de ani Europa Centrală de primejdia cotropirii otomane. Lupta de la
Belgrad a însemnat cel mai strălucit moment din cariera militară a lui Iancu de Hunedoara. A
avut un răsunet imens în Europa, redresând pretutindeni moralul zguduit de căderea oraşului
Constantinopol.”
CERINŢE:
1.Numiţi conducătorul român amintit în sursa data.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa data
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa data.
4. Menţionaţi, din sursa data, două informaţii referitoare la acţiunile sultanului
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la Victoria de la Belgrad,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia reprezentantii
instituţiei central se implică prin diplomaţie în relaţiile internaţionale în Evul Mediu.
III:Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
A.”În vara anului 1484, Baiazid, în fruntea unei puternice armate, porni spre Moldova. După
trecerea Dunării, pe la Isaccea (27 iunie), se adăugaseră şi forţele lui VLAD Călugărul şi ale
tătarilor şi toate împreună au început, în ziua de 6 iulie, asediul Chiliei. După o rezistenţă de 8
zile, puternica cetate, “cheie şi poartă pentru toată ţara Moldovei şi Ungariei şi a ţării de la
Dunăre”, cum o numeşte însuşi sultanul, capitulă. După căderea Chiliei, fu asediată Cetatea
Albă; aici rezistenţa a durat şi mai puţin: numai două zile, desi, după însăşi mărturia turcilor,
fortificaţiile ar fi putut susţine, prin importanţa lor, şi un asediu de treizeci de ani. Explicarea
acestei repezi capitulări, ştim cât rezistaseră cetăţile Moldovei în 1476, nu se poate găsi decât
în descurajarea ce va fi cuprins pe locuitori şi garnizoană, văzând mulţimea nenumărată a
asediatorilor. Se poate să fi fost şi vreun act de trădare.”
B.”Dorinţa puternică de a se vedea din nou stăpân pe Chilia şi Cetatea Albă l-a făcut pe
Ştefan cel Mare să-şi calce pe inimă şi să accepte să presteze personal omagiu regelui
Cazimir. Evitase, sub diferite pretexte, timp de un sfert de veac, să facă acest lucru. Acum,
împrejurările îl sileau. La 15 septembrie 1485, domnul Moldovei, însoţit de boierii săi, veni la
Colomeea, unde aştepta regele, şi I se închină, făgăduind credinţă.”
CERINŢE:
1.Precizaţi secolul la care fac referire ambele surse.
2.Menţionaţi o categorie social amintită în sursa B
3. Numiţi un spaţiu istoric amintit în sursa A
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine idea conform căreia românii sunt atacaţi
de otomani.
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii.
6. Prezentaţi alte două confruntări militare între turci şi români, din secolul al XV-lea, în
afara celor menţionate în sursa A.
7. Menţionaţi o caracteristică a domniei în Evul Mediu.
SUBIECTUL IV: Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
“Vara anului 1600 înseamnă momentul culminant al puterii lui Mihai Viteazul. El stăpâneşte
acum câteşitrele ţările române. Cuvântul lui este ascultat de la Nistru până în Banat şi din
Maramureş până la Dunăre. În hrisoavele sale, el se intitulează “Io, Mihai voievod, din mila
lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei.” Noua sa
pecete are o legend aproape identică. Niciodată un voievod român nu stăpânise atâta întindere
de pământ, iar în ce priveşte faima, numai pe vremea lui Ştefan cel Mare se mai rostiseră
aprecieri atât de măgulitoare. După cucerirea Moldovei, vestitul rege al Franţei, Henric al IV-
lea, scria: “Se zice că românul e foarte tare şi că planurile lui cresc potrivit cu izbânzile.” Iar
o publicaţie din Roma avea următoarele entuziaste cuvinte:
“Dacă a fost vreodată un principe în lume demn de glorie pentru acţiuni eroice, acesta este
sigur Mihai, principele Valahiei”. Viteazul nostrum domn atrăsese atenţia întregii Europe; se
tipăresc o sumă de publicaţii ocazionale cuprinzând ştiri despre luptele lui; biruinţa lui de la
Călugăreni îşi găseşte ecoul până şi într-o piesă de teatru italiană contemporană; creştinii din
Balcani se uitau la el ca la un adevărat mântuitor, care avea să-I scape de robia turcească,
polonii se temeau ca nu cumva să cuprindă şi ţara lor.”
CERINŢE:
1.Numiţi un stat medieval precizat în sursa data.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa data.
3. Menţionaţi doi conducători politici din sursa data.
4. Menţionaţi, din sursa data, două informaţii referitoare la acţiunile militare ale voievodului
român.
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la imaginea domnitorului
român în ochii contemporanilor săi, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonomiile locale au
contribuit la întemeierea statului medieval românesc de la est de Carpaţi.

V: Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre Ţările Române între

diplomaţie şi conflict în Evul Mediu, având în vedere:
-precizarea unei instituţii centrale care a consolidate statele medieval româneşti
-prezentarea câte unei acţiuni antiotomane la care a participat un voievod român al Ţării
Româneşti, un voievod al Transilvaniei, respective, unul al Moldovei, în secolele XIV-XV
-menţionarea unui act diplomatic încheiat de voievozii români în Evul Mediu şi precizarea
unei consecinţe a aplicării acestuia
-formularea unui punct de vedere referitor la importanţa voievozilor români la conflictele
militare din Evul Mediu şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.