ASPECTE MILITARE DIN ISTORIA MOLDOVEI MEDIEVALE

REFLECTATE ÎN CRONICILE POLONE

Florin PINTESCU

Moldova medievală a fost în secolele XIV-XVII, cu diferite intermitenţe, vasal al

Coroanei polone, calitate în care a preluat o serie de influenţe politice, economice,
culturale, administrative şi militare din partea puternicului ei suzeran. În consecinţă,
istoria sa, în special cea politico-militară, i-a interesat îndeaproape pe cronicarii poloni,
ale căror scrieri se constituie în izvoare esenţiale pentru istoria medievală a românilor.
Prezentul articol operează o trecere în revistă şi o analiză a celor mai
reprezentative pagini de istorie militară a Moldovei medievale, în viziunea cronicarilor şi
istoricilor poloni Jan Dlugosz, Bernard Wapowski, Martin Bielski, Paprocki, Ioan Lasicki
şi Leonard Gorecki. Pentru a familiariza cititorul cu atmosfera militară a epocii, vom
schiţa însă mai întâi o serie de consideraţii introductive privitoare la caracteristicile
armatei şi a istoriei militare a Moldovei din secolele XV-XVI.
Istoria militară a Moldovei din secolele XV-XVI a fost marcată de existenţa aşa-
numitelor “conflicte asimetrice”, caracterizate prin disparitatea de forţe dintre agresor şi
atacat. În cadrul conflictelor clasice, forţele militare trimise de agresor sunt inferioare din
punct de vedere numeric faţă de armata părţii atacate. Această inferioritate numerică este
suplinită însă prin superioritatea tacticii şi strategiei, a armamentului, a corpului de ofiţeri
şi generali şi a instrucţiei ostaşilor. În cadrul conflictelor asimetrice, numărul ostaşilor
trimişi de agresor împotriva părţii atacate este mai mare decât cel al apărătorilor.
Moldova a reuşit în secolul XV, să facă faţă acestor “conflicte asimetrice” datorită
unei strategii eficiente care îmbina, în opinia generalului Radu Rosetti, apărarea iniţială
cu contraatacurile decisive asupra forţelor atacatoare. Aceste contraatacuri aveau drept
scop, spre deosebire de războaiele purtate de oştile de condottierri din vestul Europei,
obţinerea distrugerii forţei vii şi nu retragerea inamicului1.
În secolul XV, armata moldovenească era înzestrată cu armament şi instruită la un
nivel comparabil cu cel al armatelor polonă, maghiară şi otomană. Ea nu va reuşi aceeaşi
performanţă în secolul următor, iar tactica şi strategia sa va fi influenţată (începând cu
cea de-a doua jumătate a secolului XVI) prea puţin sau de loc de noile metode de ducere
a războiului apărute în vestul Europei. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului
XVI armata moldovenească se remarcă în planul artei militare în principal prin vitejia
individuală a luptătorilor şi prin folosirea masivă a cavaleriei, în perioada în care, în
vestul şi centrul Europei, această armă începea deja să cedeze intietatea în faţa cavaleriei.
Relativ la acest ultim aspect, umanistul italian Paulo Giovio (1483-1552) arăta că
“românii (din Moldova, nota ns.), sunt foarte puternici în cavalerie, căci cel mai sărac
dintre ei are un cal pentru război”2.
În general, decăderea armatei moldoveneşti din această perioadă poate fi pusă pe
seama faptului că statele din estul Europei au ratat aşa-zisa “primă revoluţie militară”
1
Radu Rosetti, Essais sur l’art militaire des Roumains, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile
Statului, 1935, pp. 75-76; Idem, Istoria artei militare a românilor până la mijlocul veacului al XVII-lea,
ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Petru Otu, Bucureşti, Editura Corint, 2003, pp. 239-240.
2
I. Ursu, Petru Rareş domn al Moldovei de la 20 ianuarie 1527 până la 14 septembrie 1538 şi din
februarie 1541 până la 3 septembrie 1546, Bucureşti, 1923, p. 108.

1
declanşată în Occident în a doua jumătate a secolului XVI 3. Această “primă revoluţie
militară” a oferit statelor din vestul Europei un avantaj strategic decisiv asupra întregii
lumi, datorită în special “superiorităţii în aplicarea violenţei organizate” 4, ce a permis
declanşarea graduală a procesului de cucerire a mapamondului.

***
Deschidem seria aprecierilor cu caracter militar ale cronicarilor poloni, relative la
istoria Moldovei medievale, cu cele ale binecunoscutului prelat Jan Długosz, numit în
textele latine Longinus (1415-1480). În celebra sa lucrare Historia Polonica5, acesta îi
face lui Ştefan cel Mare la fel de celebrul portret în stilul panegiriştilor antici, insistând
mai cu seamă asupra calităţilor sale militare: “O, bărbat demn de admirat, întru nimic
inferior comandanţilor eroi, pe cari atât de mult îi admirăm; acesta în vremea noastră este
cel dintăi dintre principii lumii, care a repurtat asupra turcilor o biruinţă aşa de măreaţă
(cea de la Vaslui-Podul Înalt, nota ns.). După judecata mea, el este cel mai vrednic ca să i
se încredinţeze şefia şi conducerea întregei lumi şi mai ales funcţia de şef suprem şi
comandant în contra Turcilor prin o sfătuire, învoială şi hotărîre a tuturor creştinilor,
fiindcă alţi regi şi principi catolici sunt aplecaţi spre trândăvie, plăceri lumeşti sau
războaie civile”6.
Deşi nu a fost militar de profesie, acesta ne oferă informaţii preţioase privind
compoziţia socială a oştirii lui Ştefan cel Mare, numărul oştenilor săi, diverse elemente
tactice (hărţuiala, tactica “pământului pârjolit”, înţelegerea cu asediaţii dintr-o cetate,
atacul cu cavaleria descălecată, incendierea cantonamentelor de noapte ale adversarilor)
şi strategice (încercuirea pe suprafeţe vaste). În continuare, supunem atenţiei cititorului
contextul în care sunt prezentate aceste informaţii.
Cu prilejul descrierii preliminariilor campaniei maghiare din 1467 în Moldova,
Długosz arată că domnul moldovean “nu numai pe ostaşi şi pe boieri, ci chiar şi pe ţărani
îi strânse la arme, învăţând pe fiecine să-şi apere patria” 7, arătând totodată că în celebra
bătălie de la Vaslui Ştefan a avut “vreo 40.000 de luptători, dintre care cea mai mare
parte erau ţărani”8. Długosz menţionează că înainte de bătălia de la Baia, voievodul
Moldovei “nu cuteză să se lase în luptă deschisă, ci îl hărţui mereu (pe Matei Corvin, nota
ns.) din locuri ascunse şi pline de curse timp de vre-o 40 de zile...”9.
3
John Childs, The Military Revolution I. The Transition to Modern Warfare, în Charles Townshend
(Editor) The Oxford Illustrated History of Modern War, Oxford University Press, 1997, p. 19.
4
Samuel P. Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Touchstone Books,
London. New York. Sidney, Tokyo, Toronto, Singapore, 1998, p. 51.
5
Ioannis Dlugossi seu Longini canonici quondam Cracoviensis Historiae Polonicae Libri XII etc., tom I.,
Lipsca, 1711; tom II, Ioannis Dlugosi sev Longini etc. Historiae Polonicae liber XIII et ultimus etc.,
Lipsca, 1712.
6
O virum admirabilem, heroicis ducibus, quos tantopere admiramur, nihilo inferiorem; qui sub nostra
aetate tam magnificam victoriam, inter principes mundi primus ex Turco retulit. Meo iudicio dignissimus,
cui totius mundi principatus et imperium et praecipue munus imperatoris et ducis contra Turcum, communi
Christianorum consilio, consensu et decreto, aliis regibus et princibus catholicis in desidiam et voluptates,
aut in bella civilia resolutis, committeretur (Apud I. Minea, Informaţiile româneşti ale cronicii lui Ian
Długosz, Iaşi, 1926, p. 56, text latin şi traducere românească). Traduceri uşor diferite ale acestui pasaj se
găsesc în N. Orghidan, Ce spun cronicarii streini despre Ştefan cel Mare, Craiova, 1915, p. 18 şi I. Ursu,
Ştefan cel Mare domn al Moldovei dela 12 aprilie 1457 pănă la 2 iulie 1504, Bucureşti, p. 94.
7
N. Orghidan, op. cit., p. 9.
8
Ibidem, p. 16.
9
Ibidem, p. 10.

2
 Descriind atacul de flanc al tătarilor, ce a precedat bătălia de la Războieni,
Długosz arată că moldovenii au ars în prealabil “toate bucatele şi fâneţele”, după care i-
au înfrânt pe sălbaticii călăreţi ai stepei. Ulterior Ştefan i-a hărţuit pe turci, “în ciocniri
singuratice, din pădurile, în cari se se retrase adânc cu ai săi, bătea adesea mai ales pe cei
care mergeau după nutreţ”10. Jan Długosz arată că la cel de-al doilea asediu al Chiliei
(1465), moldovenii “deschizând cu voia cetăţenilor o poartă, dar aşa ca să nu pară că e
trădare la mijloc, ocupă oraşul în miez de noapte” 11. Acelaşi autor arată că în lupta de
noapte celebră purtată împotriva regelui Matei Corvin “Ştefan voevod ... socotind că a
sosit timpul, când cu puţini să poată bate pe cei mulţi, lăsându-şi caii şi sarcinile în tabără
sosi cu pedestraşi uşori la Baia”12, unde a trimis oameni “care să dea foc oraşului din
câteva părţi”13. Conform mărturiei prelatului polon, după victoria de la Vaslui, Ştefan cel
Mare îi propună regelui Cazimir IV o vastă operaţie comună de încercuire a turcilor 14.
În opera sa intitulată Chronica Polonorum, Bernard Wapowski (1450?-1535) ne
oferă informaţii preţioase privitoare la personalitatea lui Ştefan cel Mare şi la diverse
episoade militare din timpul domniei acestuia. Descriind succint campania sultanală a lui
Baiazid II din anul 1484, soldată cu cucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe şi “marea putere” a
sultanului, acesta îl consideră pe voievodul moldovean drept “mare războinic” (magnus
bellator) care nu le permisese turcilor până atunci să se stabilească permanent la nord de
Dunăre15. Arătând împrejurările în care Ştefan cel Mare a prestat personal la Colomeea
omagiu vasalic regelui polon Cazimir IV (15 septembrie 1485), Bernard Wapowski îl
numeşte din nou pe Ştefan “principele şi războinicul cel mai vestit din acel timp”
(princeps et bellator ea tempestate famigeratissimus), care i-a înfrânt pe turci, maghiari,
munteni şi tătari16. Ulterior, cu prilejul descrierii contextului intern al morţii aceluiaşi
rege (1492), Ştefan cel Mare este numit preclarum bellatorem et Turcorum tropheis
famigeratissimum17. Creionând succint împrejurările morţii domnului moldovean,
învăţatul polon consideră că acesta a fost un războinic viteaz, viclean (şiret) şi norocos
(...strenuus sane, astutus et fortunatus bellator), dotat cu virtuţi de erou (heroici
virtutibus preditus)18.
Bernard Wapowski ne oferă informaţii preţioase privitoare la războiul moldo-
polon din 1497. Astfel, el arată că după începerea asediului Sucevei de către forţele
regelui Jan Olbracht în 1497, voievodul Moldovei a dat poruncă să fie prinse armele
pentru apărarea patriei, a soţiei şi copiilor, întocmind o oaste formată din nobili (boieri) şi
oameni de rând (ţărani), cifrată la 40.000 de ostaşi. Acesta aştepta şi ajutoarele oferite de
10
Ibidem, pp. 25-26.
11
N. Orghidan, op. cit., p. 8. Ilie Minea se îndoieşte de autenticitatea acestei ştiri deoarece “cea mai veche
cronică moldovenească nu ştie nimic despre o înţelegere între locuitorii din Chilia şi domnul moldovenesc,
nici despre o predare de bunăvoie a cetăţii” (I. Minea, op. cit., p. 45).
12
N. Orghidan, op. cit., p. 14.
13
Ibidem.
14
Domnul moldovean îi transmitea regelui polon că el intenţionaeză “să nu se lase nicidecum la luptă
deschisă cu un duşman aşa de puternic şi aşa de numeros, ci retrăgându-se puţin câte puţin până la
Cameniţa, să înconjoare pe duşman şi să-l prindă la mijloc” (N. Orghidan, op. cit., p. 19).
15
Kroniki Bernarda Wapowskiego z Radochoniec, część ostatnia, (Cronicile lui Bernard Wapowski din
Radochoniec, ultima parte), Cracovia, 1874, p. 2: Anno humane salutis 1484 magna erat Paiazeti potentia
et major, quam ut Stephanus Moldaviae palatinus ei posset ire oviam magnus alioquin bellator: qui antea
ingentibus preliis Turcos straverat et citra Istrum consistere non permittebat.
16
Ibidem, pp. 3-4.
17
Ibidem, p. 14.
18
Ibidem, p. 53.

3
turci, tătari, unguri şi munteni, aştepând ocazia de a întreprinde ceva de folos 19. În
continuare, acesta descrie sugestiv acţiunile de hărţuială aplicate de Ştefan în 1497 oştirii
lui Jan Olbracht, care asedia infructuos Suceava. Astfel, Wapowski arată că Ştefan cel
Mare i-a lovit de mai multe ori pe cei însărcinaţi cu aprovizionarea cu furaje şi a
interceptat drumul pe care trebuiau să sosească proviziile din Polonia cu numeroşi
călăreţi, astfel încât tabăra regelui polon (de la Suceava, nota ns) părea împresurată şi
începuse (acolo) să se simtă foametea20. Acelaşi autor menţionează folosirea unui
procedeu tactic eficient de către Ştefan cel Mare, şi anume folosirea combinată a
cavaleriei grele cu cavaleria (infanteria?!) uşoară. După depunerea jurământului de
vasalitate de la Colomeea, Cazimir IV îi oferă lui Ştefan cel Mare 3.000 de cavaleri
“cataphractari”, pe care îi aşeza în spatele liniei de luptă, pentru a oferi moldovenilor, în
caz că aceştia ar fi dat înapoi în faţa turcilor, un loc sigur de retragere. Turcii se îngrozeau
(horrebant) de vederea cataphractarilor poloni mult mai bine înarmaţi, moldovenii îşi
recăpătau curajul şi îi reatacau pe turci, masacrându-i21.
Martin Bielski (cca. 1495 – 18 decembrie 1575) a redactat o cronică universală
(Kronika wszystkiego świata = Cronica lumii întregi), din care un volum se referea la
istoria Poloniei până în anul 1548. Fiul său, Ioachim Bielski (1540 – 8 ianuarie 1599) a
prelucrat volumul privitor la istoria Poloniei, i-a adăugat informaţii noi şi l-a publicat în
1597 sub numele tatălui său, Martin Bielski 22. Cu prilejul depunerii omagiului vasalic la
Colomeea, se arată că Ştefan a fost „mare luptător, care pe turci, Tătari şi unguri i-a
învins”23, fiind ulterior portretizat drept „domn războinic şi norocos” care „... deşi avea o
ţară mică, fiecare istorie îl poate pune în rând cu cei mai mari şi mai faimoşi căpitani: de
aceea şi Moldovenii .... pentru vitejia lui nespusă îl ţin de sfânt”24.
Opera lui Martin Bielski descrie o serie de procedee tactice folosite de Ştefan cel
Mare: hărţuirea, tactica “terenului pârjolit”, aprindera cantonamentelor de noapte ale
adversarului, atacul de flanc şi încercuirea. Astfel, el arată că înainte de bătălia de la
Vaslui eroul moldovean “... mai mult prin dibăcie decât prin putere ademenea şi lovea din
toate părţile oastea mare şi înspăimântătoare a Turcilor: Mai ales prin aceea i-a slăbit că
în ţara de jos pe unde aveau să treacă Turcii a nimicit din vreme totul, arzând până şi
iarba, din care cauze Turcii şi caii lor gingaşi periau de foame” 25. După ambuscada parţial
reuşită din Codrul Cosminului, “într-o noapte fiind vânt, ei (moldovenii, nota ns.) au
aprins iarba în jurul taberei noastre, care n-a ars numai fiindcă ai noştri (polonezii, nota

19
Ibidem, p. 27: “Ipse ex Moldavis quantum maximum potest parat exercitum ex nobilitate sue gentis et
agrestibus omnes arma capere pro patriae, coniugum ac liberorum salutem imperat. Quadraginta armatorum
milia contrahit; auxiliaries Turcorum, Tartarorum, Ungarorum ac Mulctanorum copias intra sua tutus
memora, prestolatur occasione rei bene gerendi expectat”.
20
Ibidem, pp. 27-28: “…pabulatoribus Polonis infesta omnia reddere, sepius cum eis decertare, viam, que
ex Polonie regno ducebat et per quam commeatus in castra regia advehi debebat, numeroso equitatu insedit
et omnia intercepit, ut regis Poloni obsessa esse viderentur, famesque propterea sentiri cepta sit”.
21
Ibidem, pp. 4-5.
22
Bielski Marcin, Kronika polska nowo przez Joach. Bielskiego syna jego wydana (Cronica polonă editată
din nou de fiul lui, Joachim Bielski), Cracovia, 1597. Informaţii privitoare la geneza cronicii în studiul
fundamental al lui Gheorghe Duzinchievici, Războiul moldo-polon din anul 1497. Critica izvoarelor, în
“Studii şi materiale de istorie medie”, vol. VIII, 1975, p. 11
23
G.I. Nastase, Istoria moldovenească din Kronika Polska a lui Bielski (traducere), în “Cercetări Istorice”
(Iaşi), nr. 1, 1925, p. 126.
24
Ibidem, p. 132.
25
Ibidem, p. 123.

4
ns.) au cosit repede iarba dimprejur”26. În opera aceluiaşi autor se arată că Ştefan “nu
îndrăznea să se lovească faţă în faţă cu Matiaş, deoarece puterile îi erau mai mici, ci îl
lovea numai de la aripi”27, iar înainte de lupta de la Valea Albă 2neputându-le da
(turcilor, nota ns.) luptă deschisă, numai din colţuri îi loveşte” 28. Conform informaţiei
furnizate de acelaşi Martin Bielski, în lupta de la Baia Ştefan şi-a dispus oştenii “în cerc
în jurul târguşorului”29 unde erau cantonaţi maghiarii.
Deşi nu poseda nici pe departe talentele militare ale lui Ştefan cel Mare, fiul său,
Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), a moştenit de la acesta o armată puternică şi bine
echipată. Martin Bielski a participat la celebra bătălie de la Obertyn (22 august 1531) în
care Petru Rareş a fost înfrânt deşi deţinea o mare superioritate numerică. Referindu-se la
organizarea militară a moldovenilor, el a descris elogios artileria mobilă a acestora,
uşurinţa cu care ei respingeau raidurile tătarilor şi faptul că, la un moment dat, aceiaşi
moldoveni se apărau împotriva tuturor vecinilor.
Astfel, oşteanul polon arată că “... tunurile mici de fier (ale moldovenilor, nota
ns.) […] erau câte şase sau câte opt la un loc, pe două roticele uşoare, încât nimic nu
poate fi mai trebuincios pentru infanterie care le duce după sine oriunde, le întoarce cum
vrea, şi înconjurându-se cu ele în marş nu se teme de nici un atac de cavalerie. Ţevile
sunt astfel încât se aprind repede una de la alta, succesiv. Încărcarea e grabnică. Cartuşele
sunt învelite în hârtie, lungimea ţevilor este ceva peste un cot. Gloanţele sunt obişnuite,
fie de fier, fie de plumb. Tătarii năvălesc adesea în Moldova, dar ordinea moldovenilor e
atât de bună încât într-o clipă se adună şi-i resping. Într-o vreme ei se apărau contra
turcilor, ungurilor, polonilor, tătarilor, tuturor vecinilor” 30. Acelaşi oştean îi considera pe
moldoveni “bravi, meşteri în a mânui suliţa şi pavăza, deşi sunt nişte ţărani proşti luaţi de
la plug”31. În sfârşit, descriind bătălia de la Obertyn pierdută de moldovenii superior
numericeşte datorită greşelilor de comandă şi a funcţionării proaste a artileriei acestora pe
de o parte, datorită marelui talent militar, clarviziunii şi priceperii palatinului Galiţiei, Jan
Tarnowski pe de altă parte, Martin Bielski arată textual că dacă “ar fi fost moldovenii mai
tari ne-ar fi putut reduce prin foame, fără a scoate sabia din teacă” 32. Referindu-se la
aceeaşi bătălie, în care moldovenii au pierdut între 3.000-7.000 ostaşi, cronicarul şi
oşteanul polon considera acest rezultat, fericit pentru polonezi, drept “o minune” 33.
Descriind aceeaşi bătălie, Nicolaus Höniger, traducător în limba germană a operei lui
Leonard Gorecki (vezi infra), nu pune pierderea bătăliei de la Obertyn pe seama
greşelilor de comandă ale lui Petru Rareş care – paradoxal – este considerat un bun
comandant militar, ci pe seama voinţei divine (“... ajută Dumnezeu pe poloni în contra
tiranului, şi câştigară Polonii învingerea, tăind toată oastea voievodului, încât de abia
scăpară cu viaţă vre-o sută de inşi....” – exagerare vădită, n. ns.)34.
26
G. I. Nastase, op. cit., p. 130.
27
Ibidem, p. 122.
28
Ibidem, p. 124.
29
Ibidem, p. 122.
30
Apud Vasile Milea, Ştefan Pascu (coordonatori), Istoria militară a poporului român, vol. II, Bucureşti,
Editura Militară, 1986, p. 396.
31
Ibidem, p. 37, 408.
32
Ibidem, p. 409.
33
Ibidem, p. 410.
34
Al. Papiu Ilarian (coordonator), Tesauru de monumente istorice pentru Romania, tom III, Bucureşti,
1864, p. 272. “Calităţile” militare ale lui Petru Rareş sunt astfel evaluate de către Nicolaus Höniger:
“Voievodul însuşi, precum se zise, de abia putu să scape numai cu trupul rănit, cu toate că se luptase ca un

5
 În 1578 apărea la Frankfurt pe Main lucrarea lui Ioan Lasicki, intitulată Historia
de ingressu Polonorum in Valachiam, cum Bogdano Voiuoda, (cui successit Iuonia) et
caede Turcarum: Ducibus Mieleczkio et Sieniawskio: A. MDLXXII (Istoria despre
intrarea polonilor în Moldova, sub comanda lui Mielecki (Nicolaus Mielecki, n. ns.) şi
Sieniawski (Nicolaus Sieniawski, n.ns.) împreună cu Bogdan voievod (căruia i-a urmat
Ioan) şi uciderea turcilor în 1572). Această lucrare descrie încercarea lui Bogdan
Lăpuşneanu (1568-1572) de a-şi recupera domnia cu ajutorul unui corp expediţionar
polonez, format din militari aleşi. Naraţiunea evenimentelor este presărată cu descrierea
unor fapte de vitejie săvârşite de poloni care, conform criteriilor de astăzi, ar ţine de
domeniul miracolului, fiind jalonată de întâmpinarea lui Ion Vodă cel Viteaz (1572-1574)
de către “Gavril logofătul, Dincă hatmanul, Crăciun, Irimia, vistiernicul Rasu, Lupu
Stroici...”35 şi retragerea lui Bogdan Lăpuşneanu “despoiat pe nedreptate de domnia
pământească” la Cameniţa36. Autorul îl consideră pe Bogdan Lăpuşneanu, în ciuda
cusururilor sale vădite de izvoarele interne, un domn legitim, astfel că în anul 1574
“plătiră scump, atât Ion, domnia cea rău câştigată, cât şi moldovenii perfidia lor” 37.
În anul 1575 era publicată la Cracovia de către nobilul Paprocki, în limba polonă,
o lucrare intitulată Adevărată descriere a războiului purtat de voievodul moldovean Iuon
împotriva turcilor, de asemenea, cum şi din ce pricină li s-a opus şi s-a apărat cu
bărbăţie, ucigând pe turci şi pe munteni, dar a fost după aceea trădat în mod infam.
Adevărat nobil creştin, pătruns de importanţa rebeliunii antiotomane a Moldovei din
1574, “Paprocki vede în Ion pe voievodul-erou, apărător al ţării, preţuit pentru bărbăţia şi
iscusinţa sa militară chiar şi de duşmanii săi cei mai aprigi. Povestitorul polon
înregistrează evenimentele: el caută prea puţin să le explice şi pune accentul, îndeosebi,
pe relatarea luptelor şi a faptelor de arme” 38. Lucrarea lui Paprocki a fost tradusă în 1576
în limba germană39. Această lucrare pune îndeosebi accentul pe faptele de arme săvârşite
de către cazacii poloni (nu zaporojeni, cum s-a scris multă vreme în istoriografia română)
conduşi de nobilul Swiercewski. Nu lipsit de importanţă în această situaţie este faptul că
Paprocki arată că Ion Vodă li s-a adresat acestor cazaci, care au sosit în ajutorul său în
1574, în limba polonă “deoarece cunoştea această limbă tot atât de bine ca un polon” 40,
nu în limba ucraineană. Descrierea evenimentelor – cu adevărat epopeice – ale luptei

viteaz şi făcuse tot ceea ce se cuvenea să facă un bun căpitan şi comandant de resbel – subl. ns. – (Ibidem).
Din raţiuni de fluenţă a lecturii, am transcris traducerea din 1864 a textului latin în conformitate cu normele
ortografice actuale. În continuare, vom folosi acelaşi procedeu pentru textele citate din lucrarea coordonată
de Al. Papiu Ilarian.
35
“Egresso e Valachia Bogdano, ingressus in eam est Iohannes, ipsius aemulus, magnis Turcarum copiis
stipatus. cui obuiam primates profecti, Gabriel Lofofet, Dinga dux exercitus, Craczonus eremita,
Vistiernicus rasus, Lupulus Stroitz...” (Al. Papiu Ilarian, op. cit., tom III, p. 257, text latin şi traducere
românească).
36
Ibidem, p. 269.
37
Ibidem, p. 270.
38
Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1963, p. 6.
39
Warhafftige Beschreibung des Krieges, welchen der Walachische Woiewod Iuon mit den Türcken gefüret,
item wie und aus was ursach er sich wider sie gesetzet, und irer sich eine lange Zeit ritterlich erweret, die
Türcken und Muldawer erleget, ist aber hernach schendlich verraten worden..., MDLXXVI. Apud Al.
Papiu Ilarian, op. cit., tom III, p. 273.
40
Warhafftige Beschreibung des Krieges, welchen der Walachische Woiewod Iuon mit den Türcken
gefüret..., în Al. Papiu Ilarian, op. cit., tom III, p. 278: “Da fieng er (Ion Vodă cel Viteaz, n.ns.) mit gar
freundlichen worten an auff Polnisch mit inen zu reden (denn er diese Sprache so fertig kundte, als
irgend ein Polake, subl. ns.).

6
antiotomane conduse de Ion Vodă în 1574 este finalizată de către Paprocki cu
răscumpărarea din captivitate a hatmanului Swiercewski şi a altor cazaci, căzuţi
prizonieri după ultima bătălie a lui Ion Vodă de la iezerul Cahul (“Die Polaken aber so
von Türcken lebendig gefangen wurden, waren diese, Schwiertzowski der oberste
Hauptman, Koslowski, Zadorski, Ianczy, Zaleski, Kopytski, Resskowski, Sokolowski,
Libissowski, Czysskowski, Suczynski, Bokssycky. Diese alle wurden von iren Herrn
wider ausgelöset und erkaufft”)41.
Încheiem seria informaţiilor militare despre Moldova secolelor XV-XVI oferite
de cronicarii poloni cu aprecierile “cavalerului polon” (Equitis Poloni) Leonhard Gorecki
conţinute în lucrarea apărută la Frankfurt pe Main în 1578, intitulată Descriptio belli
Iuoniæ, palatini Valachiae, quodis cum Selymo, Turcarum Imperatore, magno cum
successu gessit ab initio, demum a Ieremia Czarnawieczio Valacho proditus, et a Turcis
contra fidem datam ac sacramento confirmatam occisus 42 (Descrierea războiului purtat
de Iuon, palatinul Moldovei, cu Selim împăratul turcilor, la început cu mare izbândă iar
apoi, trădat de moldoveanul Ieremia Cernăuţeanul, a fost ucis de turci, în contra
cuvântului dat şi confirmat prin jurământ).
Fără îndoială, opera “cavalerului polon”, care foloseşte multe informaţii din opera
lui Paprocki, reprezintă cea mai frumoasă descriere a epopeii antiotomane a lui Ion Vodă
cel Viteaz. Redăm aici in extenso un fragment din opera acestui autor care, în opinia
noastră, reprezintă cea mai izbutită chintesenţă a vitejiei din Moldova medievală.
Descriind fazele bătăliei contra turcilor de la lacul Cahul (10 iunie 1574), acesta
consemnează: “Quos Kosaci, more solito, a lateribus aggressi dissipant, non
mediocriterque turbant. Adsunt alij Valachi, animo, armis, vigore, ac viribus corporis,
Turcis longe superioris, qui sibi aditu patefacto, Turcas egregie caedunt” (“Într-aceia
cazacii, după datina lor, lovind pe turci din coaste, îi tulburară foarte; de altă parte, veniră
românii, care întrec pe turci fără asemănare în trup şi inimă, în arme şi în vigoare, şi
făcându-şi drum prin turci îi tăia cu mare putere”) 43. Finalul acestei opere este
mobilizator, autorul arătînd că din ea “între altele învăţăm că creştinii pot învinge pe
turci, luptându-se numai cu credinţă şi curaj, primind ajutoare bune, şi mai cu deosebire,
comandaţi fiind de (un) bărbat viteaz şi priceput”44.
În mod practic, cu bătălia nefericită de la lacul Cahul se încheie epoca de glorie
militară a Moldovei medievale, iar contemporanii poloni nu vor mai avea prilejul să
descrie ulterior decât rareori eforturile militare ale moldovenilor de a-şi apăra ţara în faţa
unei agresiuni externe.

41
Ibidem, p. 286.
42
Textul latin şi traducerea românească ale operei lui Leonhard Gorecki sunt tipărite în Al. Papiu Ilarian,
op. cit., tom III, pp. 209-252.
43
Ibidem, p. 241, text latin şi traducere românească.
44
Ibidem, p. 252.