MUZEUL JUD~EAN ARGEŞ

I
·~~___:A~R~G~ES===S~IS~·~s~~~U~D~"-=-'C~O~M;.;.;_;;_UN~/~C_;_;;_R~/,~se=n~·a~l~ST~O~R~l=E~T_OM.;___x~,2~0_0_1~~---'

MĂRTURII CONTROVERSATE DESPRE

TABĂRA LUI MIHAI VITEAZUL
DE LA STOENEŞTI (SEPTEMBRIE - OCTOMBRIE 1595)

CLAUDIU NEAGOE
MARIUS PĂDURARU

Deşi în secolul al XVI-iea, Imperiul Otoman domini Europa prin

1>crsonalitatea remarcabili a sultanului Soliman Magnificul (1520-1566), al cărui vis
ere acela de a instaura o supremaţie otomani universali, Pax Ottomanica', din a doua
jumlltate a acestuia asistlm la o lent! criză politică şi militari. Urmaşii lui Soliman,
Sclim II (1566-1574), Murad III (1574-1595) şi Mehmed III (1595-1603) nu vor mai fi
în stare sl facă faţă luptelor pe cele doul mari fronturi: în Europa cu Habsburgii 2 şi în
Asia cu Iranul safavid 3. Această crizl politici şi militară va fi dublată de una
economici, socială şi religioasă4 •
Profitând cu abilitate de instabilitatea din cadrul Imperiul Otoman, deşi era un
~lab comandant militar, împăratul Rudolf al Ii-lea de Habsbur~ (1576-1612), va iniţia
nlAturi de papa Clement al VIIl-lea6 (1592-1605), între 1590-1592 un proiect
diplomatic de mare anvergură, cunoscut sub numele de Liga Sfăntă sau Liga Creştină.
Din păcate, ca de atâtea alte ori, creştinii n-au fructificat momentul, şi, pe lângă
promotori, doar câteva state europene7 au răspuns acestei noi chemări la cruciadă:

' Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1976, p. 137.

I lalil lnalcik, Imperiul otoman. Epoca clasicd, ediţie şi studiu introductiv de Mihai MalCim, Bucureşti,
1

1996, p. 90, passim.

'Ibidem.
' Ualil lnalcik, op. cit., p. 96-104.
'Jean Berenger, /storia Imperiului Habsburgilor 1273-1918, Bucureşti, 2000, p. 200
•· Cerdinalul Hippolito Aldobrandini, fost nuntiu papal în Polonia, în 1588 (D. Ciurea, Reia/lile externe ale
Moldovei in secolul al XVI-iea, în ,,Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopor', X ( 1973), p.
19)
' Anglia, Franţa, Moscova şi Polonia s-au dovedit reticente la idee, deşi cea din urmi a primit sume mari din
putea papei şi s-a încercat o mediere între aceasta şi Habsburei pe seama Moldovei şi a Ţllrii Romlneşti
(Constantin Rezachevici, Rolul românilor Tn apdrarea Europei de expansiunea otomanil Secolele X/V-XVI,
llucurcşti, 2001, p. 357).

http://cimec.ro
104 CLAUDIU NEAGOE MARIUS PĂDURARU

Spania8 , Veneţia9 , ducatele italiene Toscana.. Mantova şi Ferrara, un rol important

revenind din 1594 celor trei ţări române Transilvania, Ţara Româneascl fii Moldova, în
antrenarea clrora s-a mizat pe principele celei dintâi, Sigismund Bathory 0 •
Bănuit la început de ligă ca preaplecat turcilor, domnitorul Ţării Româneşti,
Mihai Viteazul (1593-1601), a fost spre surprinderea tuturor, cel dintâi care a dat
semnalul luptei antiotomane, prin suprimarea creditorilor levantini şi a garnizoanei
otomane de la Bucureşti în ziua de 13 noiembrie 1594 11 • Pentru a-şi consolida domnia,
vădit ostilă Porţii, Mihai a trecut în iama lui 1594-1595 la cucerirea sistemului militar
organizat de otomani pe cursul inferior al Dunării 12 • A atacat întâi Giurgiu!, cetate pe
care „nu o au putut dobândi" 13 din lipsă de tunuri. Au unnat în acelaşi an, cucerirea
Cetăţii de Floci (JO decembrie) 14 şi atacarea Şiştovului (30 decembrie) 15 la sudul
Dunării, operaţiuni conduse de ungurul Albert Kirăly şi soldate cu prăzi bogate.
Anul 1595 a fost pentru Ţara Românească, anul marilor confruntări cu
Imperiul Otoman. Oştile turceşti şi tătăreşti au fost înfrânte de trupele lui Mihai
Viteazul în luptele de la Hârşova (I ianuarie) 16, Silistra (8 ianuarie) 17 arsă de banul
Mihalcea, Putinei ( 14 ianuarie) 18 , Stâneşti (t 6 ianuarie) 19 şi Şerpăteşti (23 ianuarie) 20 •
Armata Ţării Româneşti ajutată de contingente transilvănene, s-a remarcat şi în
campaniile victorioase de la Rusciuc21 , Şiştov 22 , Razgrad 23 , Babadag24 , Silistra25 ,
Brăila26 , Cervena, Turtucaia, Nicopoi2 7 şi Vidin28 , continuate şi mai departe până-n

•Aurel Decei, Istoria Imperiului oJoman pânli la 1656, Bucureşti, 1978, p. 260.
'' Deşi membrii a ligii n-a intrat într-o confruntare directă cu turcii (P.P. Panaitescu, Mihai Viteazul,
Bucureşti, 1936, p. 36).
"' Mihai Bllrbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria
României, Bucureşti, 1998, p. 230.
11
Manole Neagoe, Mihai Viteazul, Bucureşti, 1994, p. 73.
11
Ibidem, p. 76.
11
Cronica domniei lui Mihai Viteazul (Cronica 811Zeş11/or), cu text şi note de Dan Zamfirescu în: Contribuţii
la istoria literaturii romdne vechi, Bucureşti, 1981, p. 406, apud M. Neagoe, op. cit., p. 76.
14
Ibidem.
i; Ibidem.
"' Ion Sârbu, Istoria lui Mihai Vodă Viteazul domnul Ţiirii Româneşti, edilie îngrijitll de Damaschin Mioc,
Bucureşti, 1976, p. 119. Oştirea româneascll condusA de marele spAtar Preda Buzescu şi de comisul Radu
Buzescu n-a putut cuceri cetatea.
17
Ibidem.
" Victor Atanasiu, Mihai Viteazul. Campanii, Bucureşti, 1972, p. 133;
1
11
' Ibidem.
~' Ibidem, p. 134-136; Cronici turceşti privind ţările române, voi. I, p. 549.
21
N. Iorga, Istoria Românilor, voi. V, Vitejii, volum îngrijit de Constantin Rezachevici, Bucureşti, 1998, p.
266.
11
V. Anastasiu, op. cit., p. 139.
11
· /bide111
24
Ibidem; N. Iorga, op. cit., p. 270.
25
V. Anasu1siu, op. cit., p. 139.
l<• Ibidem. p. 141-142; N. Iorga, op. cil., p. 269.
17
M. Neagoe, op. cil., p. 82.
1
" V Atanasiu, op. cit., p. 141-142.

http://cimec.ro
MĂRTURII CONTROVERSATE DESPRE TABĂRA LUI MIHAI VITEAZUL 105

Balcani 29 . Astfel, faptele lui Mihai, principele Valahiei, arătau cu prisosinţă credinţa şi
fidelitatea acestuia faţă de Liga Sfăntă 30 • Foarte curând el ajunge să fie prezentat în
Apus drept „zidul creştinătăţii şi răzbunătorul ei" 31 •
Neliniştiţi, turcii au hotărât să pornească în mare grabă împotriva domnului
„cel r!Uăcit şi răuflcltor" 32 , concentrând la Dunăre importante trupe. Pentru a putea
filee faţA viitoarelor confruntări, Mihai Viteazul a căutat să strângă relaţiile cu
princif:ele Transilvaniei, Sigismund Bâthory, încheind tratatul de la Alba Iulia (20 mai
1595) 3 .
În ciuda faptului că Mihai Viteazul dispunea de efective militare inferioare
celor otomane, iar ajutorul transilvănenilor a fost extrem de mic, acesta a obţinut o
~trAlucitA victorie la Călugăreni, pe Neajlov (13123 august 1595) 34 . Mihai Viteazul n-a
putut fructifica victoria35 şi a fost nevoit să se retrafă: mai întâi la CopAceni, pe Argeş
( 14/24 august) 36, apoi la Văcăreşti (15/25 august) 7 şi ulterior la Târgovişte (16/26-
17/27 august)38 •
După ce oştile lui Sinan Paşa vor ocupa Bucureştiul 39 , Mihai Viteazul
părăseşte şi cetatea de scaun de la Târgovişte40 , retrăgându-se la Stoeneşti , pe
41

1
• Ibidem, p. 139.
'"Claudiu Neagoe, Rdzboi şi pace la români (IV) în „Gazeta de Muscel", V, 1998, nr 153, p 6.
" Dan Simonescu, Cronica lui Balthasar Walther despre Mihai Viteazul. Tn raport cu cronicile interne
1·nntemporane în SMIM, 111, 1959, p. 95.
11
Cronici turceşti privind Ţările Române, voi. II, edifie de M. Guboglu şi M. Mehmet, Bucureşti. 1974, p.
4.10.
11
I. Ionaşcu, Mihai Viteazul şi autorii tratatului de la Alba Iulia (1595), în „Anuarul Institutului de Istorie
<'luj", V (1962), p. 115-138; V. Atenuiu, op. cil„ p. 160-167.
" Marin Alexandru Cristian, Despre locul şf deefijşurarea bdtll//ei de la C61ugllrenl, în „Revista arhivelor",
XLVII (1970), nr. 2, p. 630-636; Cc'lfugăreni - 400, Bucureşti, 1996. V. Atanasiu, op. cit„ p. 160-167.
1
' Faptul s-a datorat în cea mai mare parte ritmului deosebit de lent în care s-au deplasat trupele lui
Sigismund Bathory. Vestea victoriei de le ClllugAreni 1-a prins pc acesta în tebllra se de la Sebeşul Sl!.sesc. El
rleacll de aici la I septembrie şi ajunge la Codlea, lângl Braşov pe 7 septembrie unde stafioneazll trei
NlptAmâni, în aşteptarea ajutoarelor stnlinc (I. Sârbu, op. cil., p. 186).
w. V. Atanasiu, op. cit„ p. 168. Despre retragerea lui Mihai Vodll şi a lui Albert Kirily „pc râul Argeş" allllm
din scrisoarea lui Alfonso Visconti, episcop de Cervia, ciltre Gienbattiste Oenga, datat!! 28 august 1595
(Mihai Viteazul in conştiinţa europeanlJ. Mdrturii, voi. V, Bucureşti, 1990, p. 65); N. Iorga, Istoria armatei
romdneşti, voi. I (pinA la 1599), VAlenii de Munte, 1910, p. 381.
1
' V. AnulllSiu, op. cit„ p. 168.
'" Liviu Şteflnescu, Alexandru Ligor, /n legăturc'I cu polonea lui Sinan Paşa de la Bucureşti şi retragerea lui
Mihai Viteazul la Târgovişte, în „Studii şi comunicl!.ri", Piteşti, 1972, p. 277-284.
"V. Atanuiu, Ibidem, p. 169-170. Dupll ce Sinan a pllrAsit Bucureştiul s-a îndreptai spre Târgovişte pe care
1-a organizat militar, !lisând o garnizoana de 1500 de oameni, cu circa 30 de tunuri, sub comanda lui Ali,
hciul de Trapczunt, iar apoi a plecat pc urmele lui Mihai, (Ion Ionaşcu, Victor Atanasiu, Mihai Viteazul,
Hucureşti, 1975, p. 79). Vezi şi A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiand, voi. V, laşi, 1890, p.
166
'" Damaschin Mioc, „letoplse/ul brâncovlcesc" şi Mihai Vileazul, în: Mihai Viteazul. Culegere de studii,
Bucureşti, 1975, p. 221.
1
' Hurmuzeki, XII, p. 57-58.

http://cimec.ro
 106 CLAUDIU NEAGOE MARIUS PĂDURARU

Dâmbovita42 , lângă pasul Branului. De a1c1 oştenii săi vor face, în dese rânduri,
43
incursiuni de hărţuire asupra oştilor turceşti .
Cu privire la retragerea lui Mihai Viteazul la Stoeneşti, pe Dâmboviţa,
relatările contemporane şi ulterioare sunt diferite: unele susţin că Mihai Vodă s-a retras
aici, în tabăra de la Stoeneşti, altele susţin că a trecut munţii, în Transilvania,
stabilindu-se lângă Braşov. Această controversă nu face decât să ne suscite interesul şi,
totodată, să pună sub semnul întrebării existenta acestei tabere a lui Mihai Viteazul de
la Stoeneşti-Muscel. lată de ce ne propunem, în cele ce urmează, o analiză exhaustivă a
acestei probleme.
Prima relatare despre tabăra de la Stoeneşti este cea de la 12/22 septembrie
1595 şi aparţine însuşi voievodului Mihai, care trimite o scrisoare hatmanului de
44

câmp Stanislaw Zolkiewski din „lagărul de la Dâmboviţa"45 • Cel ce avea sli fie domnul
primei uniri se retrăsese aici, „sub munţi la hotarele ţării mele„.'.46, pentru a aştepta
ajutorul principelui Sigismund Băthory . Acesta din urmă aflat la Codlea, lângă
47

42
V Atanasiu, op. cit., p. 171; Istoria Romdniei, voi. 11, Bucureşti, 1962, p. 966; P. P. Panaitescu, Mihai
Vi1eazul, Bucureşti, 1936, p. 119-120; Elena Teodorescu, Mihai Vlleazul fi Argeşul în ,,Studii şi comunicllri.
Muzeul orAşenesc Curtea de Argeş", I, 1980, Curtea de Argeş, p. 71-78.
41
Mihai Vi1eaz11I in conştlinfa europeanl1. Istoriografia strl1inl1 din secolrJ/ al XIX"lea. Tute alese, voi. III,
1984, p. 58; N. BAlcescu, lsloria românilor sub Mihai Vodl1 Viteazul, Bucureşti, 1887, p. 143. Ion Ionaşcu,
Victor Atanasiu, op. cit., p. 78.
" Mihai Vi1eazul in conş1iinţa europeană, voi. I, Bucureşti, 1982, doc. 21, p. 119-121
·" Vezi traducerea scrisorii şi în „Literatura românA veche, 1402-1647". voi. 11, Bucureşti, 1969, introducere,
edi1ie îngrijită şi note de G. MihăilA şi D, Zamfirescu, 1969, p. 75
"' O istorie a lut Mihai Viteazul de el însuşi, în „Literatura romAnA ... ", voi. li, p. 44
' Cronica domniei lui Mihai Viteazul (Cronica Buzeşti/or), în ,,Literatura romAnl.„ ", voi. li, p. 93: „Ci sa
17

dcderă înapoi şi puserl lebllre în sus pre apa Dâmbovilii la sat la Stocneşti ca sll aştepte pânA le va veni
ag1utoriul de la Bator Jicmonl craiu„. ". TebAra de le Stoeneşti este menJionetA şi în izvoarele târzii, din
secolele XVII, XVIII şi XIX, cere bineîn1eles, n-au flcut altceva decAI sl preia informalii mai vechi. De
pildA, Johen Filstich, cunoscând cronicile şi reletArile contemporane slrAine, spune, în e sa Încercare de
istorie a Valahiei cA Mihai Viteazul, sub influenia sfetnicilor sAi hotărî „sll-şi mute tabllra în satul Stoeneşti,
lângil apa Dâmbovilei Iliră graba, unde sA aştepte ajutoarele cele atât de dorite ale lui Bâthory" (Mihai
Viteazul in conştiinţa europeană Cronicari şi istorici strl1/ni. Secolele XVl-XVl/l. Tule alese, voi. 11,
Bucureşti, 1983, p. 380). Johan Christian von Engel preia informa1iile lui Filstich, dar face şi o confuzie:
„armata ... s-a înlărit în munti la Negru Vodll, în fortllreale accesibilii numai de pc una din părţi, numit.A dupA
voievodul cu acelaşi nume„." (Ibidem, voi. III, p. 58). Şi silezianul Baltasar Walther, indici ca loc al
retragerii o cetate întărită e lui „Negru vocii - numită pe latineşte «Apa cea neagra>>, dar dlrâmatl
odinioarA de turci", (Baltasar Walther, Scur1l1 şi adevăratl1 descriere a faptelor sl111drşlle de Ioan Mihai,
domnul Ţării Româneşti, în: literatura romdnă„., voi. II, p. 168. La eceastA confuzie au contribuit, foarte
posibi I, şi anumite toponime care amintesc aceste evonimente. În fata cetl!ii lui Negru Vodă de la CetAţeni­
Muscel, de pildă se află o piatră mare cunoscutl sub numele de "Cilciule lui Mihai" (Cf. Jon C. Ni1cscu, Gh.
Pârnu!ll, Nume de locuri din zono Muscel - Cursul superior al râului Dâmbovi/a, în ,,Studii şi comunicAri'',
V, Muzeul Câmpulung Muscel, 1989, p. 256). Fortificaţiile de la Negru Vodll au fost confi.lndete, se pere cu
fortificaliile lui Mihai Viteazul, „în veluri de pAmint" de le Stoeneşti, din Poiana Mllli!iştea, lângă Piscul
Bulnitei (Ibidem). Potrivii tradiliei locale, Mihai Viteazul er fi ridicat, între Stoeneşti şi Ceta1eni, un
„stavilar'' de care s-ar li folosit împotriva tlltarilor (Vezi C. R4dulescu-Codin, Din trecutul noslru. legende,
tradiţii şi amintiri istorice. Bucureşti, f.a., p. I09). Confuzia legată de cele doua „fortificalii", de la Stoeneşti
şi Cc1A1cn1, continua să se tiicA şi astăzi, ca dovadll un studiu recent cere arata ca le „Cetatea Dâmbovilei de le

http://cimec.ro
MĂRTURII CONTROVERSATE DESPRE TABĂRA LUI MIHAI VITEAZUL 107

Uraşov, la 19 septembrie avea să se mute la sud de Bran, unde sosea la 24 septembrie

Ştefan Ră.zvan48 • Abia la 4 octombrie Sigismund se afla la Ruc:Ar , unde a staţionat 8
49

1.ile aşteptând carele cu muniţii şi provizii şi ajutoarele împăratului .

50

Aici, „în cheile munţilor" 51 , Mihai Viteazul stă bine ascuns încât „turcii care
1tu mers după dânsul nu l-au putut găsi'..5 •
2

O altă relatare pe care o găsim într-o frumoasă cronică în versuri aparţinând

tot unui contemporan, Stavrinos, vistiernicului grec al lui Mihai Viteazul, indică drept
loc de tabără a voievodului român, Rucărul~ 3 , evident o confuzie, preluată mai târziu şi
de cronicarul Radu Popescu~.
Unele relatări ii menţionează pe Mihai Viteazul în Transilvania, înainte de 15
octombrie. Silvio Piccolomini, comandantul celor „o sută de toscani" veniţi în ajutorul

I ·c1a1eni-Muscel a glisit adApost şi o meritat! odihnii, în august 1595[?1. dupli lupta de la C!ilugllreni.
domnitorul Mihai Viteazul în aşteptarea ajutorului din Transilvania ... " (Ionel Batali, Cetatea Ddmbo'lli/ei -
/i>rl/fica/ie- încercare de localizare şi datare, în "Revista de istorie a Muscelului. Studii şi comunicliri", VI,
Muzeul Câmpulung Muscel, Bucureşti, 200 I, p. 21 ). Ceea ce pulem face noi este sA intArim alirma1ia d-lui
I ihcorhe Cristeche, fl!cutA cu prilejul sesiunii ştiinJificc de le Muzeul Municipal Câmpulung, din 2000, cum,
.:A decA „cetatea de lângll râu" (adică cetatea de lângl! DAmbovila) de la Stoeneşti a displlrut la stlrşitul
'"olului el XVII-ies, „tradiJia a început Sa confunde zidurile schitului de pe vârful dealului cu cetatea"
(Gheorghe Cristache, Mihai Viteazul şi meleagurile musce/ene, în Ibidem, p. 71; vezi şi Pavel Chihaia,
<·~1a1ea şi schitul lui Negru vodă de la CeliJ/enl - Muscel în „Glasul Bisericii", 1969, nr. 1-2, p. 128). Totuşi,
111 1930, spre vârful BufniJii, în poiana Mlllăiştea se mai vedeau inel clar urmele cetltii de apărare cu valuri
1lr pQmAnt, ce sustineau pe timpuri ziduri de lemn (G. M. Raşcu, Stoeneşli - Muscel cu valeo superioară a
l>rlmbovi/e/ descriere şi clJ/duzlJ practiclJ, Chişinl!u, 1931, p. 20.)
„ I SArbu, op. cil., p. 186.
''' Aici are loc, doull zile mai târziu, pe 6 octombrie, celebrul episod cu „vulturul" care s-e coborât, ca un
•ernn divin, asupra principelui: „a zburat spre el de pe o stânci înalta„. pe care lumea o numeşte Piatra
I 'raiului o acvilA foarte marc şie coborât atât de mult asupra acestuia încât a fost prinsl! de ei noştri, cere o Jin
~1 o hrănesc în tabllrl! pentru că ar fi un semn bun„. ",(relatare a iezuitului Carrillo, din 19 octombrie I 595,
1·11rc preia, pe cea a pllrintelui iezuit Valentin Lădo, din 6 octombrie: în „Cl!llltori strilini", p. 704). Vezi şi A.
Vcress, Documente pri'llitoare la istoria Ardealului, Mo/do'llei şi Ţării Romdneşli, voi. IV, Bucureşti, 1932, p
IOR-309, doc. 168 şi 169. „Pe IAngll aceasta, a aplrut noaptea ceva ce o flclie aprinsll pe cer, pe care când a
vftlul-o I cu bucurie ca un semn sigur al victoriei" (scrisoarea pArintelui Giacomo Uniesi, din 2 noiembrie
I WS, în Mihai Viteazul în COfl.fliinţa europeană. Documente externe, p. 126).
„ Ibidem. Ritmul lent al lui Sigismund trebuie pus şi pe seama faptului că Jan Zamoyski, cancelarul şi marele
hnllnan al Poloniei pătrundea în Moldova pentru a-1 impune pe Ieremia Movilii, ceea ce putea reprezenta un
11•ul pericol şi pentru Transilvania, a cărei armatA urma sA fie antrenată într-un conflict cu otomanii la sud de
('urpali.
" Uallasar Walther, în /oe. cit., p. 168.
'' Vezi relatarea lui Nichifor Dascl!lul din 26 octombrie I 595, în „CăUltori strllini despre Ţările Române'',
wl III, Bucureşti, 1971, p. 612. O altA opinie o întâlnim la Ion Ionaşcu şi Victor Atanasiu, op. cil., p. 79,
··nrc sunt de pllrere cA turcii ar fi descoperit tablra lui Mihai: „Ajungând în zone Stoeneşti (Sinan n.n.) şi-a
11~c1.a1 tabi!ra pe o înăl1ime de pe care se putea vedea tabAra voievodului român"
" Stavrinos, Vitejiile lui Mihai 'lloie'llod, în: li/era/ura romdnă„., voi. li, p. 200-201 Pentru frumusc1ea
vcrsifica1iei redllm versurile în care este indicat drept loc al taberei lui Mihai RucArul: „Clllugllrenii îi lesa/ şi
•rrc Rucăr se-ndeasA/ unde de dinainte-avea conac/ aşteptând de la Jicman olac/ vroind ştire/ când îi trimite
u~11rc." (Cronica lui Sta'llrinos, tradusA şi îngrijitA de Gh. Tomozei, Bucureşti, 1975, p. 38-39)
'' Vczi no la 57.

http://cimec.ro
108 CLAUDIU NEAGOE MARIUS PĂDURARU

principelui velah, erată că la această dată Mihai Viteazul se afla în Transilvania, de

unde, împreun! cu Sigismund, „au trecut muntele cel mare care desparte Ardealul de
Ţara Românească" . însuşi Sinan Paşa relata, în octombrie 1595, cum că „blestematul
55

de voievod al Transilvaniei" s-a unit cu nelegiuitul de Mihai„ „ în marginea

Braşovului" 56 , urmărind să vină împotriva sa. Tot despre prezenţa voievodului muntean
în Transilvania, înainte de 15 octombrie, vorbeşte şi Petru Pellerdi 57 , în vreme ce un alt
călător străin, Diego Galan, arată, exagerând însă, cA Mihai a stat în Transilvania două
luni 58 . Toate aceste relatări, referitoare la aşa-zisa retragere e lui Mihai Viteazul în
Transilvania, sunt infirmate de relatările italianului Filippo Pigafetta, în scrisoarea sa
către Belizarie Vinta, cancelarul marelui duce de Toscana, din 18 octombrie 1595.
Acesta arată că la 14 octombrie, venind din Transilvania în Ţara Românească, găseşte
trupele principelui Mihai cantonate „prin strâmtorile şi pasurile care se îndreaptă într-
acolo, de-a lungul râului Dâmboviţa" 59 , această tabără militară aflându-se „la o
depărtare de două zile de Braşov" 60 • Tot pentru trecerea lui Sigismund în Ţara
Românească şi nu a lui Mihai Viteazul în Transilvania se pronunţă şi I. Sârbu 61 , care
citându-i pe Baronius şi pe lacobinus indică cu exactitate locul unde s-au întâlnit cele
două oştiri: Stoeneşti 62 •
Principalele cronici ale Ţării Româneşti, letopiseţul Cantacuzinesc şi Istoria
Ţării Româneşti a lui Radu Popescu, ulterioare însi evenimentelor, indici locuri
diferite pentru tabăra lui Mihai Viteazul, astfel: prima se pronunţi pentru Stoeneşti 63 ,
iar cea de a doua pentru Rucăr64 •
Este clar că locul taberei lui Mihai Viteazul a fost la Stoeneşti65 aşa cum o
indică majoritatea surselor contemporane. Un argument în plus îl reprezintă tradiţia

;; Că/li/ori străini, voi III, Bucureşti, 1971, p. 583.

J<, Ibidem, p. 604.
" Ibidem, p. 621
;.. Ibidem, p. 534.
;•i Ibidem, p. 543 şi 545; Mihai Vileazul in COfllliin{a europeanti. Documenle externe, voi I, Bucureşti, 1982,
doc. 22, p. 123.
"' Călă1ori s/răini, voi. III, p. 543
''' I. Sârbu, op. cil., p. 187: „Sosind toate acestea (ajutoarele imperiale, carele cu muniţii şi proviziile, clei
secuii şi moldovenii se aflau deja în tablirA n.n.), principele (Sigismund Bathory n.n.) îşi pomi oastea şi din
acel loc şi veni unde se afla Mihai cu oastea sa, la Stoeneşti".
" Vezi şi Radu Gioglovan, llinerariul expediţiei aliaţilor conduşi de Mihai Vileazul fn octombrie 1595 de la
2

Bron pană la Giurgiu, în „Bibliotheca Valachica", VII, TArgovişte, 1975, p. 43-47.

"' lsloria Ţării Romdneş1i 1290-1690. le1opise/ul Canlacuzinesc, Bucureşti, 1960, p. 61-62: „Ci sa dederA
înapoi, pre ape Dâmbovi\ii in sus, la sat la Stoeneşti, aşteptând de la Batir sA le vie ajutoriul".
"' Radu Popescu, Istoriile domnilor ŢiJrii Romdneşli, introducere şi ediţie critica de Constantin Grecescu,
Bucureşti, 1963, p. 74: „Mihaiu vodA. „ s-au tras spre Rucăr, de au aşteptat pe craiul cu oştile ungureşti".
,,; În sprijinul afirmafiei noastre vine şi faptul ci în centrul satului, vizavi de primărie există o cruce cunoscută
sub numele de Crucea lui Mihai Vlleazul, cu text în limba slavoni care aminteşte de retragerea acestuia la
Stoeneşti. RidicaUI potrivit tradiţie orale în timpul domniei lui Mihai Viteazul, dar având inscrip!ionat leatul
7149 ( 164011641) care corespunde domniei lui Matei Basarab ( 1632-1654), crucea prezintl următorul text:
„Ridicalu-s-au aceaslă cinslilă cruce fntru ruga şi Intru lauda sfânlului arhlstralig Mihail, in zilele lui Mihail
voevod. cu solirea robului lui Dumnezeu", dupa care urmeazA numele celor care au construit-o şi leatul 7149

http://cimec.ro
MĂRTURII CONTROVERSATE DESPRE TABĂRA LUI MIHAI VITEAZUL 109

4 - , f
lă care altfţl nu ar fi păstrat toponime clare în acest sens66 • Confuzia cu Rucărul a
' I l făcută întâi de grecul, Stavrinos 'Şi ulterior de c~i care l-au citat, pe de o parte, iar pe
ltă parte dintr-o consultare superficială a documentelor şi izvoarelor existente. De
1ltfel istor'ografia secoluh!i al XX-Jeţ. a clarificat pe .deplin problema pronunţându-se
I r pentru Stoeneşti. Din reprezel)tanţii ac11steia ne mărg"nim a-i numi numai pe: N.
I rga67 , C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu 68 , Victor Atanasiu .
69

O altă problemă care .se pune în legătură cu t!\băra, de la Stpeneşţi este cea a
tivelor militare existente aici. După relatările din „Cronica Buzeştilor"'.0 şi cele ale
I 1i Balthasar Walther 71 , „în lagărul de pe Dâmbo\liţa erau 5000 de oşteni" , „în
11 Joritatea români"
72
şi din care cei mai mulţi moldoveni 73 • Aceştia, aflând de
111 cuirea lui Ştefan Răzvan1 .cu Ieremia Movilă, de către poloni, dezertau şi porneau
pre Moldova 74 • Istoricii din secolul al XIX-iea şi chiar cei din .secolul XX afirmă, însă,
• Mi hai Viteazul dispunea de 8000 de oşteni 75 şi 22 de tunuri 76 • Totalitatea forţelor
tnl runite la Stoeneşti s-ar situa, deci în jurul ci ei de 32000 de oameni, u peste loO de
lunuri, (câte 22 la Mihai şi R~zvan şi peste 60 .la Sigismund) 77 • Totuşi', înclinăm să
r dem că informaţiile lui Filippo Pigafetta SU!}t cele mai apropiate de adevăr : ,sub
• nd ucerea principelui Mihai se găseau 1500 de-.Jăncieri unguri, 2000 de lăncieri
78
1 mâni, 1000 de archebuzieri ro!l'lâni călare şi alţi 1000 de suliţaşi români • ·Deci, în
I tal 5500 de oşteni. 1
Alături de trupele lui Mihai Viteazul, în tabăra de; la Stoeneşti sosesc la 12113
l tombrie 1595
79
oştile principelui Sigismund Băthory: 1200 de raiteri, 16000 de secui

t Calinic Argeşeanul, Grigore Constantinescu, Monumente isiorice din judeţul Argeş. Cruci de piatră ,
l'lt•şti ,1999, p. 252 .) .
Vezi nota43 . 'J ~
1
N. Iorga, Istoria românilor, voi. Y, ..Vitejii, Bucureşti, 1998, p. 282. Abia în această lucrare se pronunjă
I 11110 pentru Stoeneşti, căci în lucrărl leăpărute anterior Isto ria ai·matei.. . , ~ol. I, şi Istoria /ui~Mihai VitC:azul.
1

ft·rcşte a indica locul taberei . ~ · 1'

• C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor, voi. li, Bucui::eşt i, 1976, p. 335 .
1
'
'"' V. /ltanasiu, Mihai Viteazul. Campanji, Bucureşti, 1972, p. 171 , j,
~· ronica domniei lui Mihai Viteazul(Cronica Buzeşti/or), în : literatura română veche, I402-1647, P.- 93-

11
l3a lthasar Walther, în loc. cit. p. 168.
" Ibidem. Alături de ostaşi se afla acolo şi o populaţie numeroasă refugiată din teritoriul ocupat de turci (I.
I 11 şcu, V. Atanasiu, op. cit., p. 78).
11
Ibidem .
1
~ Ibidem . 1
11
YcziTelatările lui Johan Christian von Engel (Mihai Vlleazul în conştiinţa europeană, voi. 111, p. 58-5.9),
J 1n A. Yaillant (Ibidem , p. 174) şi Willibald Ştefan Teutschlaendcr (Ibidem, p. 354-355).
I. Ionaşcu, V. Atanasiu, op. cit„ p. 78. · 1
V. Atanasiu, op. cit., p. 173 . Iorga dă următoarele cifre, oarecum exagerate: „Sigismund aduce 7000 de
1

· ! Greţ i , 5000 de pedestraşi, 2000 de trabanţi puşcaş i, 6000 de secui, 1500 de raitieri imperiali cu• pistoale;
Mi hai 5000 de unguri de-ai săi şi 4000 de călăreţi ai boierilor; Răzvan 3000 de unguri şi 4000 de boieri
ltrupe întreţinute de boieri n.n.)" (N . Iorga, Istoria armatei ... , voi. I, p. 392).
1
Cc'flători străini, voi. III, p. 545.
iv I Sârbu, op. cil„ p. 187.

http://cimec.ro
 110 CLAUDIU NEAGOE MARIUS PĂDURARU

şi saşi, 1500 de moldoveni, sub conducerea lui Ştefan Răzvan, 100 de voluntari toscani,
alţi 50 de voluntari raguzani şi veneţieni, plus alţi 150 de cazaci lefegii, toţi sub
conducerea nobilului Silvio Piccolomini, apoi 2000 de llncieri unguri, alţi 200 de
cazaci, conduşi de un nobil polon voluntar, şi în sf!rşit cei 5000 de llncieri ardeleni ai
principelui 80 • Astfel, efectivele oştilor aliate pentru campania de recucerire a ŢArii
Româneşti, din toamna anului 1595, se vor ridica la circa 32000 de oameni, la care se
adaugă cele „60 de piese de artilerie" 81 •
Din rapoartele nunţiului papal în Ardeal şi din relatArile ofiţerilor toscani
aflăm detalii 82 despre oştirea creştini şi despre organizarea taberei. Ştim de pildl cum
se făcea de gardă: Mihai împreună cu pedestraşii străini în frunte, urmat de italieni şi de
domnul Moldovei, iar în încheiere Sigismund cu tunurile şi carele. Santinele se pun
numai înspre duşman, deci spre Ţara Românească, cuvântul de ordine fiind transmis de
un trâmbiţaş călare. Relatările trimişilor ducelui de Toscana arată că în tabără era o
mare dezorganizare, care nu exista nici la turci 83 •
Muzeul Judeţean Argeş 84 a întreprins în iulie 1989 cercetAri arheologice pe
platoul Mălăiştea 85 , aflat pe raza satului Bădeni din comuna Stoeneşti. Platoul este
situat pe partea stângă a Dâmboviţei, la N de pârâul Bldeanca, în apropiere de
confluenţa acestuia cu râul Dâmboviţa.
Platoul este orientat E-V şi pe suprafaţa acestuia s-a certificat existenţa unui
val de pământ de formă patrulateră, realizat prin aruncarea în exterior a pământului din
interior. Domnul profesor Cristocea a executat trei secţiuni în zone diferite din
interiorul patrulaterului, cu următoarele dimensiuni:
secţiunea I: L=22,50 m, 1=2m;
secţiunea a li-a: L= 6 m, 1=2m;
secţiunea a III-a: L=5m, 1=2m;
În urma săpăturilor efectuate nu s-a glsit nac1 o urmi de locuire (s.n.).
Considerăm cA este imposibil ca de la o tabără de cca. 500086 sau chiar 80-00 de ostaşi
şi 22 de tunuri , cât număra oastea lui Mihai, care a staţionat aici o lună .şi două zile
87

(flră a mai lua în discuţie şi trupele lui Bathory şi Răzvan, ce ne apar în izvoare în
număr de .. „, şi care şi ele staţionează aici trei zile) să nu r!mână nici o urmă materială.
Şi acum paradoxul!

„, Mihai Viteazul in con„liinţa europeanlJ, voi. I, p. 123-124.

"' N. Iorga, Istoria armatei„., voi. I, p. 392.
" Aceste detalii nu le-a sesizat şi Elene Teodorescu, eritdnd ci ele nu exist!! în op. cit„ p 72.
2

"·' Ibidem. Vezi şi N. Iorgu, Istoria lui Mihai Viteazul, Bucureşti, 1966, p. 194. Presupunem ci eceastA
dezordine domnea în cadrul trupelor lui Băthory, clei, aceiaşi trimişi tosceni apreciau bune orânduiali a
trupelor muntene şi moldovene.
"" Prin persoarm domnilor: Sp. Cristocea, Romeo Maschio şi Teodor Ciotlan clruia îi aducem şi pe aceestA
calc mulJmnirile noastre pentru informaJiile şi materialul pus la dispoziJie.
•; Dupll trndiliB localA aici ar li locul unde Mihai şi-ar fi BŞCZBt tablra.
"'' Vezi notele 72 şi 75.
"'V Atanasiu, op. cit„ p. 171.

http://cimec.ro
M RTURII CONTROVERSATE DESPRE TABĂRA LUI MIHAI VITEAZUL 111

Paradoxal Muzeul Municipal Câmpulung-Muscel, are în expoziţia permanentă

obiectate înregistrate ca fiind descoperite în tablira lui Mihai Viteazul de la Stoeneşti
(s. n.) de către regretatul istoric şi arheolog Flaminiu Mârţu . Or, în aceste condiţii nu
I ulem emite două ipoteze:
I . Fie, obiectele aflate .la Muzeul Municipal Câmpulung-Muscel şi catalogate ca
pr venind de la Stoeneşti au fost descoperite într-adevăr aici , dar în alt loc decât cel
ndat de cei trei arheologi citaţi mai sus şi atunci rămâne de stabilit unde anume;
. Fie obiectele expuse la Câmpulung nu• provin de la Stoeneşti şi provin din alt loc
(probabil de la Cetăţeni , unde 'Flaminiu Mârţu a tăcut într-adevăr cercetări arheologice
ldate cu importante descoperiri în obiecte, aşa cum a reieşit şi din discuţiile pe care
I • m avut cu fiica acestuia), caz în care greşeala este regretabilă şi se impune
rectatea ei cât mai repede.
După trei ·zile de odihnă în tabăra de la Stoeneşti (2/12 - 5115 octombrie
5), trupele unite ale celdr trei ţări româneşti au părăsit tabăra pe 4/14 octombrie
588 îndreptându-se spre Târgovişte. Ele trec la contraofensivă pe 5/15 octombrie
95 89, când se angajează numeroase acţiuni cu ariergarda otomană9Cl. Avangarda se
mpunea din trupele lui Mihai, în ' centru mergeau moldovehii lui Ştefan Răzvan,
mpreună cu cei 100 de toscani ai lui Silvio Piccolomini, iar ariergarda o formau
trupele Ardealului conduse de Băthory şi de unchiul său, Ştefan Bocksai 91 • În aceeaşi zi
d 5/ 15 octombrie 1595 îşi· vor aşeza tabăra la o milă de Târgovişte92 , de-a lungul râului
I mboviţa 93 după modelul practicat la Stoene~ti 94 .
Oraşul Târgovişte părăsit de Sinan 5 care 'se retrăsese spre Bucureşti , era
părat doar de aproximativ 100096 de turci , din cei 2000 97 pe care-i lăsase aid bătrânul
vizir, pentru a permite retragerea spre Dunăre a grosului armatei otomane98 . Ajungând
I 1 Târgovişte la 6/16 octombrie99 , după numeroase tergiversări ce priveau modul în
·ore trebuia cucerită cetatea, un secui cu un snop de nuiele a dat foc întăriturilor , turcii

'* I Sârbu, op. cil„ p. 187.

w• 6/ 16 octombrie, după Cronica Buzeşti/or, în loc. cit„ p. 94 .
1
V Atanasiu, op. cil„ p. 173.
" descriere amănunţi tA a marşului parcurs de susţinătorii Ligii Creştine o avem la Filippo Pigafella, care a
111 01i1 în 1595 corpul expediţionar toscan, trim is de marele duce Ferdinand, în ajutorul lui Bâthory (Călători
llrdmi, III, p. 545-546). Dacă adunăm trupel e enumerate de acesta rezultă un număr de aproximativ 31900
o rnş i în armata creştină ; N. Iorga, Istoria armatei „. , p. 393-394 .
1
• I. Sârbu, op. cit„ p. 187. ·
" CtJ/ătorl străini, voi. Ul, p. 547: „Mihai în stânga, Ştefan .îl) di:eapt11, principele la mijloc, având în spate
1 ul I alomiţa, în dreapta munţii, în stânga oraşul şi în fată duşmanul''.
a şi la Stoeneşti tot Mihai şi ostaşii lui formau avangarda.
" /\cesta a fost nevoit să ordone retragerea, căci „nu se afla nici hrană, nici prada pe care o aştepta" (N.
Iorga, Istoria românilor, voi. V, Vitejii, p. 282).
Manole Neagoe, op. cil„ p. I06
"Cronici turceşti privind ţtirile române, voi. 11, sec. XVII - începutul sec. XVIII, Bucureşt i, 1974, p. 43 .
"" N Iorga, op. cit„ p. 283.
~• V Anastasiu, op. cit„ p. 174.

http://cimec.ro
 112 CLAUDIU NEAGOE MARIUS PĂDURARU

fiind măcelăriţi până la unul. Prin urmare la 8/18 octombrie cetatea a fost cucerită,
100

obţinându-se „40 de tunuri cu pulbere multi, ghiulele foarte multe, puşti, bombarde şi
alte arme, precum şi alimente îndestulltoare pentru mai bine de trei ani" 101 şi doi
prizonieri importanţi: paşa de Karamania şi sangeacul Valona 102 •
Din Târgovişte urmăritorii au pornit la 9119 octombrie 103 spre Bucureştii
incendiaţi de Sinan. Au aflat ci mareic vizir pirisise capitala 104 îndrcpt!ndu-sc spre
Giurgiu. Aliaţii au ajuns la Giurgiu la 18/28 octombric 105 pc care l-au cucerit la 22
octombrie/I noicmbrie 106 după lupte grele, un rol important avându-l corpul condus de
Mihai şi artileria condusA de Silvio Piccolimini 107 •
La Giurgiu otomanii au pierdut maxim 5-6000 de oameni, dar întreaga lor
campanie la nordul Dunării de la CAlugireni şi până aici s-a soldat cu 20000 de
morţi 108 , după spusele prizonierilor turci şi cu nenumărate pierderi materiale. Mai mult
decât atât, Sinan a pierdut şi haznaua de război destinată plllţii ostaşilor şi cca. 150 de
cămile 109 , iar corpul akângiilor va fi desfiinţat.
După lupte grele, Mihai, beneficiind cei drept de ajutorul celorlalte state
româneşti, dovedindu-se astfel inel odatA menirea lor de antemurale christianitatis
(bastion al creştinătăţii), reuşea sll facă faţă cu succes pericolului otoman, păstrând
autonomia ţării, ba mai mult reuşind să-i deschidă calea spre independenţă. Acum
trebuie sll fi încolţit în mintea bravului ostaş măreţul plan de înfăptuire a primei uniri a
românilor până la a cirei transpunere în realitate aveau să treacă numai cinci ani.
Exprimându-ne speranţa că şi datorită modestului nostru studiu, problema
tratată va fi privită într-o altă lumină în istoriografia românească - constituind totodată
şi un reper pentru cercetările viitoare -, credem că episodul Stocncşti merită cunoscut
în adevărata sa însemnătate, aşa cum a avut-o în epopeea desfăşurată acum mai bine de
patru sule de ani, când a reprezentat un moment crucial în istoria ţărilor române, în care
însăşi existenţa acestora a fost ameninţată.

100
Ibidem
1111
Balthesar Walther, în loc. cil., p. 170.
1112
Călători străini, voi. III, p. 549.
"" N. Jorge, Istoria armatei ... , p. 398. DupA I. Sârbu, la 11121 octombrie (I. Slrbu, op. cil .• p. 189).
""' În urma acestei veşti doar Rlzvan cu oştile sale a fost trimis sl ocupe Bucureştiul în care intra la 12122
octombrie (V Atanasiu, op. cil„ p. 175).
5
"' Ibidem, p. 176.
llK• Hurmuzaki, XII, p. 89-91; V. Atanasiu, op. cil., p. 178.
1117
N. Iorga. op. cil., p. 399; I. Sârbu, op. cit., p. 191.
"'"Ibidem, p. 194.
""'Ibidem.

http://cimec.ro