RELAȚIILE INTERNAȚIONALE

I. Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începuturile

modernității
Introducere
Relațiile internaționale au avut o evoluție sinuoasă în perioada secolelor XIV-XVIII, fiind
marcate de creșterea și descreșterea puterii unor state. În această situație Țările Române vor
căuta, în permanențe soluții pentru a se menține necucerite, pentru a-și apăra ființa statală și
pentru a-și păstra independența. Statutul internațional al Țărilor Române a fost rezultatul
raportului dintre politica marilor puteri europene și obiectivele politicii externe românești.
Raportul de forțe a oscilat o bună perioadă de timp, pentru ca, la începutul secolului al XVIII-
lea, să capete trăsături negative pentru țările române, prin instaurarea regimului fanariot.

Relațiile internaționale în secolele XIV-XVI

1. Contextul european
În Evul Mediu, cele trei state medievale românești, au fost înconjurate de mari puteri,
care au manifestat tendințe hegemonice (de dominație) asupra spațiului românesc: Regatul
Ungariei, Regatul Poloniei, Cnezatul Moscovei și al Lituaniei. Dar în afara acestor puteri
creștine, un pericol din ce în ce mai mare va fi reprezentat de pătrunderea în spațiul european
la mijlocul secolului al XIV-lea, a unei mari puteri “păgâne” (necreștine) și anume Imperiul
Otoman. Ascensiunea Imperiului Otoman, în principal în Peninsula Balcanică, a fost
favorizată de declinul Imperiului Bizantin, dar și de divizarea țaratelor bulgare. Imperiul
Bizantin se va prăbuși in 1453, după ce turcii cuceresc Constantinopolul.
În timpul Sultanului Soliman Magnificul, (1520-1566), Imperiul Otoman a cucerit
Belgradul (1521), dar și Ungaria în urma bătăliei de la Mohács (1526), iar teritoriul acesteia
va fi organizat (în cea mai mare parte) în Pașalâc cu capitala la Buda. Tot atunci, Transilvania
devine principat autonom sub suzeranitate otomană și va fi impus regimul de suzeranitate
asupra celorlalte țări române.
Obiectivele politicii externe românești au variat de la o epocă la alta în raport de
relațiile diplomatice care se impuneau, dar au avut mereu două obiective importante, care s-au
menținut constant:
➢ Apărarea independenței/autonomiei
➢ Apărarea integrității teritoriale
Pentru a atinge aceste obiective românii au apelat la diverse mijloace și anume:
• Diplomatice- prin sistemul de alianțe. Acesta se va realiza atât între țările române, în
sensul formării unui font românesc antiotoman (pentru anihilarea expansiunii puterilor
vecine) cât și cu statele vecine în direcția luptei antiotomane (Ungaria, Polonia), în
cadrul Cruciadelor târzii.
Acest sistem de alianțe se va extinde și spre alte state europene, cum a fost cazul
aderării la Liga Sfântă/ Liga creștină, în timpul lui Mihai Viteazul, Ligă din care
făceau parte Imperiul Habsburgic, Spania, Papalitatea, ducatele italiene: Mantua
Ferrara și Toscana.
• Militare- în această direcție se înscriu confruntările armate pentru apărarea integrității
și intereselor țărilor române. Acestea pot fi înscrise în linia “conflictului asimetric”
(cum îl numea istoricul Florin Constantiniu) datorită disproporției de potențial uman și
militar dintre combatanți. Pentru a depăși aceasta disproporție, românii au apelat la
tactici care să le creeze un avantaj, cum ar fi tactica “pământului pârjolit” și atragerea
inamicului în zone care să nu-i permită desfășurarea de forțe și deci să nu-și valorifice
superioritatea.

1
 Țările Române vor participa și la cruciadele antiotomane sau Cruciadele târzii
(sec. XIV-XVI). Acestea au fost expediții organizate de papalitate și statele creștine
europene, pentru a opri expansiunea turcilor în Europa. Participarea la aceste cruciade
evidențiază faptul că țările române se consideră țări creștine, europene, iar pericolul otoman
era o amenințare la fel de mare ca și pentru celelalte state europene. Țările Române vor fi
considerate “poartă a creștinității europene”, fiind un prim obstacol în calea invaziilor
otomane spre Europa. Prin participarea la cruciade statele medievale românești au obținut
recunoașterea și respectul curților europene. De exemplu istoricul german Leunclavius îl
numește pe Mircea cel Bătrân “cel mai viteaz și mai ager dintre principii creștini”, iar despre
Ștefan cel Mare, Papa Sixtus al IV-lea spunea că este “Athleta Christi” (Atletul lui Hristos).
Rezistența Țărilor Române împotriva expansiunii otomane a fost ilustrată de mari
personalități ale Evului Mediu românesc.
Secolele XIV-XVI
În Țara Românească (înainte avem pe Basarab I -> Posada 1330)
Mircea cel Bătrân (1386-1418)
Este primul voievod care a organizat apărarea Țării Românești față de pericolul
otoman.
El va organiza armata, administrația și Biserica, punându-le sub autoritatea domniei.
Alianțe – 1389 încheie o alianță cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, care a avut un
caracter antiungar. Scopul era să contracareze pretențiile regelui Ungariei, Sigismund de
Luxemburg asupra Banatului de Severin. Alianța va fi reînnoită în 1390 și 1391. A fost
semnat pe poziții de egalitate între cei doi suverani.
– 1395 - În condițiile creșterii pericolului otoman și al prezenței turcilor la Dunăre,
Mircea cel Bătrân a considerat că trebuie să coopereze și cu Ungaria, pentru a face față
pericolului turcesc. Astfel la 7 martie 1395 încheie Tratatul de alianță cu Sigismund de
Luxemburg la Brașov. Acest tratat este considerat primul tratat de alianță antiotomană din
S-E Europei.
Luptele cu turcii – Etapa conflictelor militare.
- În 1388 va lua sub autoritatea sa Dobrogea, integrând-o Țării Românești. Au loc
primele conflicte cu turcii.
- În 1389 va participa cu un corp de oaste, în sprijinul cneazului sârb Lazăr, în lupta
împotriva turcilor la Kossovopolje (Câmpia Mierlei ).
- Bătălia de la Rovine – Episodul principal al înfruntării dintre Mircea cel Bătrân și
turcii conduși de Sultanul Baiazid, îl constituie bătălia de la Rovine din 10 octombrie
1394 / sau 17 mai 1395, unde turcii suferă o grea înfrângere. (locul bătăliei nu a fost
identificat, dar se pare că ar fi vorba de un loc mlăștinos undeva pe râul Argeș sau pe
Jiu.) . Unii istorici considera că ar fi vorba de două bătălii. Pentru a obține victoria
Mircea cel Batrân a aplicat atât tactica pământului pârjolit cât și tactica atragerii
inamicului în locuri în care să nu-și poata desfășura efectivele militare, mult mai
numeroase dacât ale românilor.
După această bătălie sultanul inaugurează politica de atragere a Țării Românești în
sfera de influență a Imperiului Otoman, prin sprijinirea unui pretendent la domnie și
anume pe Vlad Uzurpatorul, care acceptă să plătească tribut Porții Otomane. Este
izgonit de Mircea în 1397.
În 1396 va avea loc Cruciada de la Nicopole organizată de papalitate cu sprijinul
statelor catolice dar și ortodoxe. La cruciadă participă și Mircea cel Bătrân însă, la 25
septembrie 1396, cruciații sunt înfrânți, datorită tacticii militare defectuoase adoptată
de cavalerii europeni.

2
Etapa diplomației
În 1402 Baiazid este înfrânt la Ankara de Timur Lenk, ceea ce va declanșa o criză în
Imperiului Otoman, accentuată de moartea lui Baiazid și declanșarea luptelor pentru tron între
pretendenți. Mircea intervine în aceste lupte, încercând să slăbească Imperiul Otoman și
susținând diverși pretendenți: la început pe Musa (care va ajunge să conducă partea europeană
a Imperiului Otoman) iar după înlăturarea acestuia de către fratele său Mahomed I, Mircea va
interveni din nou și îl va susține pe Mustafa (1416) înfrânt și el de Mahomed I. Reacția lui
Mahomed I la aceste intervenții ale lui Mircea, va veni în 1417,organizând o expediție
militară în urma căreia:
– anexează Dobrogea
– impune lui Mircea cel Bătrân plata tributului
– ocupă cetățile – Turnu
–Giurgiu
Mircea cel Bătrân și Mahomed I încheie pacea prin care se garanta autonomia Țării
Românești în schimbul plății tributului. Diplomația promovată de Mircea cel Bătrân a făcut
din Țara Românească un factor politic important în S-E Europei. Mircea cel Bătrân moare în
ianuarie 1418, fiind înmormântat la Cozia, ctitoria sa.

Vlad Țepeș (1448; 1456-1462, 1476)

Va lua o serie de măsuri protecționiste în economie în sensul protejării negustorilor și
producătorilor (meșteșugari) autohtoni. Aceste măsuri vor genera nemulțumiri în rândul
negustorilor sași din Sibiu, Brașov, etc. Își va constitui o gardă personală formată din
mercenari. Sfatul domnesc, format din dregători va fi supus domnitorului.
Vlad Țepeș va pedepsi nedreptatea și hoția iar pedeapsa cea mai utilizată era tragerea în țeapă.
Începe sa domnească într-un context marcat de creșterea expansiunii Otomane spre Centrul
Europei. În acest context are loc relansarea ideii de „cruciadă târzie” de către papa Pius al II –
lea.
Vlad Țepeș se va orienta spre un sistem de alianțe antiotomane alături de Matei
Corvin (regele Ungariei), in preajma invaziei otomane din 1462.
El va refuza plata tributului (1459), ceea ce a atras riposta Porții. Vlad Țepeș va dejuca un
complot turcesc, care urmărea să-l prindă la Giurgiu și apoi a trecut, în 1461-1462, la atacarea
garnizoanelor otomane de la Dunăre.
Adoptând tactica pustiirii teritoriului (tactica „pământului pârjolit”) în vara anului 1462 va
organiza celebrul atac de noapte din apropiere de Târgoviște (la 16-17 iunie 1462). Ținta
atacului a fost cortul sultanului Mahomed al II - lea și va produce o panică de nedescris în
tabăra otomană. Sub efectul acestei lovituri sultanul Mahomed II va ordona retragerea.
După trecerea primejdiei boierimea ostilă domnitorului, îl va sprijini pe Radu cel Frumos,
fratele lui Vlad Țepeș, să preia tronul Țării Românești. Radu cel Frumos va reinstaura regimul
tributar.
Abandonat de boieri Vlad Țepeș va pleca în Transilvania, unde Matei Corvin, regele
Ungariei, a poruncit întemnițarea lui la Vișegrad, lângă Pesta, fiind acuzat de trădăre.
Revenirea lui Vlad Țepeș pe tronul Țării Românești, cu sprijinul lui Ștefan cel Mare, în 1476,
s-a dovedit a fi efemeră. După doar o luna de domnie a căzut victimă unui complot al
boierilor, fiind ucis.

3
În Moldova cei mai reprezentativi domni ai perioadei secolelor XIV–XVI au fost
Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.
Alexandru cel Bun (1400-1432) – a avut o lungă perioadă de domnie care a corespuns unei
perioade de liniște și stabilitate. Aceasta s-a datorat politicii abile a domnitorului, de
menținere a echilibrului între Polonia și Ungaria, care urmăreau să-și impună dominația
asupra Moldovei.
În 1402 va încheia un contract de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, asigurându-
și astfel sprijinul acestuia în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumurile
comerciale care legau Sudul Poloniei (trecând prin Moldova) de gurile Dunării, mai precis de
cetățile Chilia și Cetatea Albă.
La 15 martie 1412 se încheie tratatul de la Lublau, între Ungaria și Polonia, care prevedea ca
în cazul neparticipării domnului moldovean la lupta antiotomană, Moldova să se împartă între
cele două regate (Ungaria și Polonia).
Alexandru cel Bun nu va afla decât foarte târziu de prevederea acestui tratat.
El ii va sprijini pe polonezi în lupta împotriva cavalerilor teutoni, la Grumwald (1410) și
Marienburg (1422).
În 1420 va reuși să respingă cu forțe proprii un atac otoman. Moare în 1432, fiind
înmormântat la Mănăstirea Bistrița, ctitoria sa.

Ștefan cel Mare (1457-1504)

Relațiile cu Polonia și Ungaria
A fost un mare voievod al Moldovei, care a căutat să contracareze tendințele hegemonice (
de supremație, dominație) ale Ungariei, prin apropierea de Polonia. Astfel că la 4 aprilie 1459
semnează la OVERCHELĂUȚI un tratat cu Polonia, prin care îl recunoaște ca suzeran pe
regele polon Cazimir al IV- lea. La rândul său regele Poloniei îl recunoaște ca domn și se
angajează să nu-i permită rivalului acestuia, Petru Aron, să se apropie de hotarele Moldovei.
Deteriorarea relațiilor moldo-ungare s-a datorat pretențiilor de suzeranitate manifestate de
Matei Corvin asupra Moldovei și mai ales datorită faptului că Ungaria stăpânea Chilia( din
1448). În 1465 Ștefan va cuceri Chilia, în urma unui atac fulgerător.
La 15 decembrie 1467 Matei Corvin, regele Ungariei, a organizat o expediție militară în
Moldova, dar va fi înfrânt la Baia, de către Ștefan cel Mare. Această victorie a marcat ieșirea
Moldovei de sub suzeranitatea maghiară.
Raporturile cu Imperiul Otoman în timpul lui Ștefan cel Mare.
Lupta antiotomana. Din 1473 Ștefan refuză plata tributului.
Atitudinea ostilă față de Poartă, refuzul de a plăti tributul, l-a determinat pe sultan să
pregătească o expediție pentru înlăturarea domnitorului Ștefan cel Mare. Expediția va fi
condusă de Soliman-pașa (beilerbeiul Rumeliei), care va conduce o armată, pe care mai
multe izvoare o evaluează la 100-120 mii de oşteni . Pericolul fiind destul de mare, Ştefan a
chemat poporul în apărarea ţării. Oastea cea mare, de 40 mii de oameni, se adună în scurt timp
în tabăra de lîngă Vaslui.
Pentru obținerea victoriei, Ștefan va folosi tactica „pământului pârjolit” și atragerea
inamicului într-un loc mlăstinos, care nu-i permitea să se desfășoare cu mulțimea de soldați
Locul ales pentru bătălia decisivă, în apropiere de Vaslui, acolo unde râuleţul Racova se
varsă în Bîrlad, având în jur o zonă mlăştinoasă şi mărginită de păduri, era cel mai potrivit. El
nu permitea o desfăşurare largă a oştilor inamice, efectivul lor numeros devenind astfel
inactiv. Lupta hotărîtoare s-a dat la Podul-Înalt-Vaslui, în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475
și s-a încheiat cu victoria lui Ștefan.
Victoria de la Vaslui a avut un mare răsunet internaţional. Papa Sixt al IV-lea i-a atribuit
voievodului Moldovei titlul de “Atlet al lui Cristos”.

4
 Pentru că se aștepta să fie atacat din nou de către turci, după această victorie, Ștefan va
trimite scrisori principilor europeni, anunțându-le victoria, dar și speranța că va primi sprijin
din partea lor in lupta antiotomană. A primit ca răspuns doar încurajări și niciun sprijin
concret.
În aceaste condiții, mai ales că turcii pregăteau o nouă expediție la care urma să participe
chiar sultanul Mhomed II, Ștefan va apela la regele Ungariei, Matei Corvin. La 12 iulie 1475
încheie o alianță antiotomană cu Matei Corvin, pentru a fi astfel ajutat în lupta împotriva
turcilor.
În vara anului 1476 Mahomed II, în fruntea unei armate de peste 100.000 de turci
invadează Moldova și tot atunci tătarii atacă statul moldovean dinspre nord. În aceste condiții
Ștefan este nevoit să îngăduie oștenilor – țărani să- și apere gospodăriile de atacul tătarilor, iar
oastea cea mare va fi mult diminuată. Deși aplică tactica pământului pîrjolit și a retragerii
populației din calea invadatorilor, nu va putea tine piept armatei otomane.
La 25 iulie 1476 este înfrânt la Războieni (Valea Albă). Cetățile moldovene vor rezista
însă si nu vor fi cucerite de turci. Lipsiți de provizii, hărțuiti de oștirile moldovene , turcii se
vor retrage în Crimeea.
In 1484, succesorul lui Mahomed al II-lea, sultanul Baiazid al-II-lea a reluat atacul asupra
Moldovei și va cuceri Chilia și Cetatea Albă. Astfel comerțul pe Marea Neagră va fi controlat
de turci iar Marea Neagră va deveni „lac turcesc”.
Ștefan va încerca să recucereasca aceste cetăți cu sprijinul Poloniei,iar în acest sens va
depune jurământ de vasalitate regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea, la Colomeea, la 15 sept
1485. Va realiza acest act în schimbul promisiunii regelui polon că îi va acorda sprijin in lupta
antiotomană. Descurajat și dezamăgit de politica vecinilor săi (în special a Poloniei, care
încheie pace cu turcii) spre sfârșitul domniei in 1489, Ștefan reia plata tributului către Poartă
în schimbul recunoașterii autonomiei.
Sfârșitul domniei lui Ștefan
In ultimii ani ai domniei, relațiile cu Polonia se deteriorează, mai ales după moartea lui
Cazimir al IV-lea si venirea la conducerea statului polon a lui Ioan Albert. Acesta planuiește
înlăturarea lui Ștefan cel Mare și va organiza în oct 1497 o expediție militară în Moldova. Va
fi învins de Ștefan cel Mare la 26 oct 1497 la Codrii Cosminului.
La 12 iulie 1499 se semnează Tratatul de la Hârlău, pe poziții de egalitate între Ștefan si
Ioan Albert, ambii promițându-si sprijin reciproc în caz de război. Prin acest tratat se va
înlătura orice formă de dependență a Moldovei față de Polonia.
După o domnie de 47 de ani, la 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare moare, fiind înmormântat la
Putna, ctitoria sa.
TRANSILVANIA
Iancu de Hunedoara (1441-1456)
Voievod al Transilvaniei, Iancu de Hunedoara va fi implicat în ultimele cruciade târzii
împotriva expansiunii otomane.
Era descendent al unei familii românești din Transilvania, dar originară din Țara Românească,
care trece la catolicism si va fi integrat nobilimii ungare.
In 1438 Iancu este numit ban de Severin.
El va acționa pentru a reuni în cadrul alianței antiotomane țările române, având în vedere
realizarea blocului românesc antiotoman, prin cuprinderea Țării Românești si Moldovei.
In 1441 va fi numit voievod al Transilvaniei iar între anii 1446-1453 va fi și guvernator al
Ungariei.
Luptele cu turcii
Încă de la începutul domniei au loc primele confruntări cu turcii, în anul 1442 în martie, la
Sântimbru, unde este înfrânt de turci și lângă Sibiu unde este victorios.

5
Tot în 1442, dar în septembrie, îi înfrange din nou pe turci pe Ialomița și îl instalează ca
domn in Tara Romaneasca pe Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș.
În 1443-1444 va iniția, împreună cu regele Ungariei Vladislav I (care era si rege al Poloniei),
o expediție antiotomana cunoscută drept „Campania cea lungă” în Pen. Balcanică, la care
participă și un corp de oaste trimis de Vlad Dracul.
Vor obține o serie de succese și în iulie 1444 va fi semnată Pacea de la Seghedin, pe o
perioadă de 10 ani.
Încurajat de papalitate, regele Ungariei va denunța Tratatul de pace și se va pregăti de
cruciadă. Însă expediția se va încheia cu un dezastru, la 10 noiembrie 1444, când are loc
bătălia de la Varna.
Regele Vladislav I (al Ungariei și Poloniei) a murit pe câmpul de luptă. Așadar Cruciada de la
Varna s-a încheiat cu victoria turcilor.
Cea mai importantă bătălie, care a încununat cariera militară a lui Iancu de Hunedoara, a fost
Cruciada de la Belgrad din 1456. Iancu va organiza și va conduce apărarea cetății Belgrad,
considerată o veritabilă „cheie" a Ungariei și a Europei.
La 9 aug 1456 Iancu de Hunedoara obține o strălucită victorie la Belgrad , zdrobind oștile
otomane. Dar în cetate va izbucni o epidemie de ciumă și la 11 aug 1456 Iancu de Hunedoara
moare în tabara militară de la Zemun. Va fi înmormântat la Alba-Iulia, iar pe sarcofagul său
stă scris: „... s-a stins lumina lumii".

Secolul al XVI -lea

Cei mai reprezentativi domni români care promovează o politică antiotomană au fost în
această perioadă au fost:
➔ În Țara Românească :
●Neagoe Basarab (1512-1521), care a întreținut relații bune cu Moldova și
Transilvania, dar și cu statele europene, Ungaria, Veneția, Polonia, urmărind creșterea
prestigiului țării sale pe plan extern. Este autorul vestitei lucrări „Învățăturile lui
Neagoe Basarab către fiul său Teodosie".
● Radu de la Afumați (1522-1529 cu întreruperi)
A avut relații bune cu Ungaria și într- un interval de 4 ani a purtat 20 de lupte cu turcii. Va fi
ucis în urma unui complot organizat de boieri.
➔ În Moldova
Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546) – fiu al lui Ştefan cel Mare . A avut intenţia unirii
ţărilor române , iar în lupta antitoamnă s-a orientat spre alianţa cu Ungaria . Acţiunile sale au
produs îngrijorarea sultanului Soliman Magnificul (1520-1566) care , chemat de boierii
nemulţumiţi de politica autoritară a domnitorului , a invadat Moldova în 1538 şi cucereşte
Suceava . În a doua perioadă de domnie acceptă plata tributului .

Domnia lui Mihai Viteazul , Unirea Ţărilor Române

În secolul XVI Ţările române aveau un regim politic de vasalitate faţă de Imperiul
Otoman. Sultanii încep să intervină în numirea domnitorilor , fără a-i mai consulta pe boieri ,
iar politica externă începe să fie subordonata intereselor Porţii.
Dominaţia otomană s-a exercitat nu numai pe plan politic ,dar şi pe plan economic. Astfel
ţările române aveau o serie de obligaţii faţă de Poarta :
-haraciul sau tributul (suma de bani anuală ,plătită de toate statele aflate sub dominaţia
turcilor)
-peșcheșurile (daruri pentru Sultan şi pentru înalţii dregători otomani)
-mucarerul (sumă de bani pentru confirmarea domniei)
-obligaţii de aprovizionare a Porţii cu diverse produse şi în special cu cereale.

6
 În preajma domniei lui Mihai Viteazul pe plan european se va iniţia constituirea unei
alianţe antiotomane numită Liga Sfântă , la care au participat Imperiul Habsburgic ,
Statul Papal , Spania, Austria ,ducatele italiene , Mantua , Ferrara, Toscana. La Liga
Sfântă va adera şi Transilvania , care va atrage în alianţă şi celelalte ţări române.
Mihai Viteazul (1593-1601)
A ajuns domn al Ţării Româneşti ,ca şi predecesorii săi din secolul al XVI-lea, prin
cumpărarea tronului . Anterior deţinuse funcţia de Ban al Craiovei.
Lupta antiotomană
Cauzele reluării luptei antiotomane au fost determinate de :
-creşterea obligaţiilor faţă de Poartă
-creşterea numărului dregătorilor greci în Sfatul domnesc şi a funcţionarilor turci în
administraţie
-ameninţarea Ţărilor Române de a fi transformate în paşalâcuri (provincii ale Imperiului
Otoman )
Mihai Viteazul va declanşa răscoala antiotomană la 13 septembrie 1594 prin :
-uciderea creditorilor turco-levantini
-masacrarea/suprimarea garnizoanei turceşti din Bucureşti.
În ianuarie 1595 atacă cetăţile turceşti de pe linia Dunării şi chiar trece Dunărea şi
incendiază cetatea Rusciuc.
Armatele otomane ajung în Peninsula Balcanică , iar un atac turcesc devenea inevitabil. În
aceste condiţii Mihai Viteazul se va orienta spre alianţa cu Liga Sfântă prin intermediul
principelui Transilvaniei,Sigismund Bathory , care deja pusese bazele unei alianţe
antiotomane. La această alianţă aderase şi domnul Moldovei Aron Vodă, care îl recunoaşte pe
Sigismund Bathory ca suzeran.
Mihai Viteazul va trimite în Transilvania o delegaţie de mari boieri, care la 20 mai 1595,
încheie la Alba Iulia un Tratat cu Sigismund Bathory.Boierii au acceptat ca principele
Sigismund Bathory să fie suzeranul Ţării Romaneşti, în schimbul ajutorului antiotoman. Deşi
devenea vasalul principelui Transilvaniei , Mihai Viteazul a acceptat acest tratat deoarece
avea nevoie de ajutor în lupta împotriva turcilor , care se pregăteau să invadeze Ţara
Românească.
În august 1595 armata otomană condusă de marele vizir Sinan-Paşa a trecut Dunărea , iar
confruntarea decisivă cu oastea lui Mihai Viteazul va avea loc la 23 augus 1595 la Călugăreni.
Aplicând tactica de luptă a atragerii duşmanului în locuri care nu-şi putea desfăşura efectivele
militare numeroase , Mihai Viteazul va obtine o mare victorie .
Dar forţele otomane erau mult prea numeroase şi după acest episod Mihai se retrage în munți
aşteptând ajutorul militar al lui Sigismund Bathory. În acest timp oastea lui Sinan-Paşa a intrat
în Bucureşti şi în Târgovişte ,începând organizarea ţării în paşalâc.
Şi în Moldova turcii vor instala un domn fidel politicii otomane ,pe Ieremia Movilă. În
octombrie 1595 vor sosi oştile trimise de Sigismund Bathory (aproximativ 23.000 de soldaţi )
care împreună cu oastea lui Mihai, îi vor izgoni pe turci, înfrângându-i la Giurgiu şi îi alungă
dincolo de Dunăre.
Prin victoriile de la Călugăreni şi Giurgiu , Mihai Viteazul redobândeşte independenţa ţării şi
evită transformarea acesteia în paşalâc .
În 1597 Mihai va încheia pacea cu turcii ,care i-au confirmat domnia şi au diminuat
obligaţiile materiale ale Ţării Româneşti faţă de Poartă .
În 1598 Mihai încheie un Tratat de alianţă (sau Tratatul de la Mânăstirea Dealu) cu
Imperiul Hasburgic la Târgovişte ,prin care împăratul Rudolf al II-lea îi recunoştea lui Mihai
domnia şi îi promitea un ajutor financiar pentru întreţinerea a 5.000 de soldaţi mercenari. În
schimb împăratul devenea suzeranul Ţării Româneşti. Prin încheierea acestui tratat se
anulează tratatul de vasalitate încheiat cu Sigismund Bathory, din 1595

7
 Unirea politică a Ţărilor Române .
În vara anului 1599 au loc o serie de schimbări politice în Transilvania şi Moldova , care
puneau în pericol lupta antiotomană. Ambele state se retrag din Liga Sfântă deoarece la
conducerea lor sunt instalate persoane favorabile Porţii :
-în Transilvania este ales Andrei Bathory (cardinal)
-în Moldova este înscăunat Ieremia Movilă.
Ambii erau susţinători ai politicii Poloniei şi adepţi ai păcii cu turcii şi acţionau pentru
detronarea lui Mihai şi aducerea în locul său a lui Simion Movilă (fratele domnului
Moldovei). În vara anului 1599 , pe fondul acestor schimbări politice, Mihai Viteazul a trimis
o solie la Praga pentru a-i solicita lui Rudolf al II-lea permisiunea de a pătrunde în
Transilvania .
În octombrie 1599 Mihai intră în Transilvania şi la 18/28 octombrie 1599 îl învinge pe Andrei
Bathory la Şelimbăr (Andrei Bathorzy va fi ucis apoi de secui). La 1 noiembrie 1599 Mihai
Viteazul intră în Alba Iulia. În aceste condţii Rudolf al II-lea îl considera guvernator al
Transilvaniei iar Dieta Transilvaniei l-a acceptat ca “locţitor” al împăratului . În Transilvania
domnitorul Mihai Viteazul va lua o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor
români ,dar şi pentru libertatea religioasă a ortodocșilor români de aici , întemeind Mitropolia
Ortodoxă de la Alba Iulia . A reconfirmat privilegiile nobililor români din Transilvania .
În primăvara anului 1600 Mihai va organiza o expediţie în Moldova , datorită politicii
promovate de Ieremia Movilă și Moldova este cucerită cu rapiditate . La 17/27 mai 1600
Mihai se intitulează : “domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“.
Destrămarea Unirii s-a datorat nemulţumirilor interne şi externe legate de politica
promovată de Mihai Viteazul :
-Polonia dorea reînscăunarea Movileştilor în Moldova
-împăratul Rudolf al II-lea dorea Transilvania pentru el
-nobilimea maghiară nu accepta conducerea unui domn român care ar fi putut transforma
Transilvania într-o ţară românească
În aceste condiţii Mihai Viteazul va fi înfrânt la Mirăslău în septembrie 1600 (16
septembrie) de către generalul imperial Gheorghe Basta , sprijinit de nobilimea maghiară .
Polonezii vor pătrunde tot atunci în Moldova şi îl vor instala ca domn pe Ieremia Movilă apoi
înaintează şi în Ţara Românească instalându-l ca domn pe Simion Movilă.
Mihai Viteazul va pleca la Praga şi Viena pentru a cere ajutorul lui Rudolf al II-lea, în virtutea
acordului încheiat în 1598. Va reveni apoi în Transilvania şi cu ajutorul generalului imperial
Ghe. Basta îl înfrânge la 3 august 1601 la Guruslău pe Sigismund Bathory.
La 9 august 1601 Mihai Vitezul va fi însă ucis în tabăra de la Câmpia Turzii de mercenari
plătiţi de generalul Basta.
Importanţa Unirii lui Mihai Viteazul
Unirea celor trei ţări române de către Mihai Viteazul a însemnat punctul culminant al luptei
pentru independenţă din acea perioadă şi a devenit un simbol pentru generaţiile care au urmat.
A fost prima unire realizata de un domn roman, cu forțe românești și în sprijinul intereselor
românești.
Acest act istoric va fi valorizat, pus in evidenta in Epoca Moderna,prin opera lui Nicolae
Balcescu „Romanii supt Mihai Voievod Viteazul”.
Politica de cruciadă a voievozilor români din secolele XV-XVI a constituit o pagină
glorioasă în istoria Evului Mediu Românesc si a permis menținerea individualității politice a
Țarilor Române în spațiul sud-est european, dominat de otomani.

8
3)Diplomaţie si conflict în sec. XVII şi începutul sec. al XVIII lea

Secolul al XVII-lea a marcat o reașezare a raporturilor dintre marile puteri în centrul și sud-
estul Europei.
O dată cu afirmarea Rusiei ca mare putere în Răsăritul Europei , teritoriul românesc se va
afla in zona de influență a patru mari puteri: -Imperiul Habsburgic
-Polonia
- Imperiul Otoman
-Rusia

Domnitorii români se vor angaja într-o politică externă activă pe lângă marile puteri , pentru
salvarea intereselor Țărilor Române. În acest sens se vor afirma :Vasile Lupu’(1634-1653) si
Dimitrie Cantemir (1710-1711) In Moldova iar în Țara Românească: Șerban
Cantacuzino(1678-1688) și Constantin Brâncoveanu(1688-1714).

Dupa ce, în timpul lui Soliman Magnificul(1520-1566) , Imperiul Otoman atinsese maxima
expansiune , a urmat un secol de politică defensivă, după care turcii reiau ofensiva spre
Europa centrală, în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea. Însă în 1683 vor fi infrânți la
Viena iar Ungaria și Transilvania vor ieși de sub dominația lor , trecând sub stăpanirea
Imperiului Habsburgic.

În acest context politic european, se înscrie domnia lui Șerban Cantacuzino(1678-1688) în

Țara Românească. Domnia acestuia marchează încercarea de recâștigare a independenței
prin apropierea de Imperiul Habsburgic. A realizat un joc diplomatic încercând să
contracareze tendintele expansioniste ale habsburgilor în Banat și ale Poloniei în Moldova.
Le-a propus turcilor sa-i acorde ereditar tronul. A realizat alianțe cu Viena (Imp. Habsburgic)
si cu țarii ruși ( Ioan si Petru ) pentru lupta antiotomană.

Urmașul său Constantin Brancoveanu(1688-1714) a inițiat acțiuni diplomatice cu

Imperiul Habsburgic și cu cel Rus, având ca scop eliberarea de sub suzeranitatea otomană.
In 1698 face propuneri Rusiei pentru încheierea unei alianțe în vederea declanșării unui
război antiotoman. Toate acestea se petreceau într-o perioadă de transformări politice pe plan
internațional, după victoria habsburgilor la Zenta(1697) contra turcilor. Această victorie va
face să crească influența și presiunea habsburgilor în această zonă .
În această situație Brancoveanu se va orienta spre Polonia și Rusia . În 1709 incheie o
convenție antiotomană secretă cu Rusia. Politica sa antiotomană a stârnit Poarta și în 1714
va fi ucis împreună cu cei 4 fii ai săi, la Istambul.

Dimitrie Cantemir(1710-1711) domn al Moldovei s-a orientatat spre alianța cu Rusia. În

vederea luptei antiotomane, el va incheia o alianță cu țarul Rusiei , Petru cel Mare.
Acest tratat s-a semnat in aprilie 1711 la Luțk și avea ca obiectiv lupta antiotomană.
Tratatul prevedea:
-eliberarea de sub dominația otomană în colaborare cu Rusia
-asigurarea independenței și restabilirea granițelor Moldovei din perioada dianinte de
instaurarea dominației otomane
- Moldova urma să treacă sub protectoratul Rusiei , care îi garanta integritatea teritorială și se
obliga să nu se amestece în treburile interne ale țării
- domnia ereditară în familia Cantemir

9
-în caz de ocupare a țării, familia domnitorului avea drept de azil în Rusia .
Este primul document în care se justifică în mod istoric actiunea politică antiotomană, prin
prezentarea raporturilor moldavo-otomane și a abuzurilor săvârşite de Poartă .
Consecința imediată a acestui tratat a fost campania otomană organizată în vara anului 1711,
încheiată cu înfrângerea lui Dimitrie Cantemir, în iulie 1711 la Stănilești, pe Prut (18-22
iulie 1711). Aceasta a fost o confruntare ruso-otomană, la care a participat și Dimitrie
Cantemir, conform Tratatului de la Luțk, de partea rușilor. Conform Tratatului , în caz de
victorie Bugeacul revenea sub stăpânirea Moldovei. Planul lui Petru I era să traverseze
Moldova și să treacă la sud de Dunăre, pentru a elibera popoarele slave de sub dominația
otomană.Armatele reunite ale țarului și ale moldovenilor (38.000 și 6.000 de soldați) ereau
mult inferioare numeric celor otomane, care aveau aproximativ 120.000 de soldați. Informații
despre această bătălie ne dă informații cronicarul Ioan Neculce. Bătălia va avea loc la
Stănilești, , județul Vaslui, pe malul Prutului, iar turcii vor fi ajutați de oști tătare.
Consecințele: Domnitorul pierde tronul Moldovei și se refugiază în Rusia.
Dupa această dată Țările Române vor intra sub regimul fanariot. A fost ultimul domn
pamântean din secolul al XVIII-lea.

10
 De ce n-au cucerit turcii Țările Române?
1. Țările Române și Poarta otomană

În secolele XIV-XVI statutul Țărilor Române a fost determinat de:

Interesul marilor puteri vecine de a le menține ca state-tampon între ele și
Imperiul Otoman

Marea rezistență a Țărilor Române în fața atacurilor otomane.

Țările Române aveau statutul de ahd (jurământ), adică de state tributare, ele
acceptând plata tribututului la jumătatea secolului XV, iar în Transilvania după 1541. Așadar
un motiv ar fi cel economic, Țările Române aducând mari avantaje economice datorită
regimului de dominație indirectă, care asigura proviziile pentru armată și statul otoman.
Statutul juridic al Țărilor Române
Din punctul de vedere al dreptului Islamic, țările tributare făceau parte din Casa Păcii
situată între Casa Islamului și Casa Războiului. La bază, modelul juridic al statutului
acestei zone l-a constituit actul-legământ, care presupune păstrarea entității statale,
neamestecul în triburile interne, autoconducere. Toate acestea în schimbul unor obligații:
➢ Materiale-> plata tributului în natură
Militare-> furnituri de război, asigurarea de locuințe și mijloace de subzistență pentru trimiși
ai comunității musulmane
Statutul Țărilor Române era fixat prin Capitulații, denumire din latină de la articol pentru că
documentele erau redactate sub formă de articole (latină-> “capitula”).
Capitulațiile erau stabilite prin:
• Firmane
• Porunci
Conducătorul sau Principele era domn pământesc ales de boieri.
Regimul economic al dominației otomane
Acesta a constat într-un sistem de obligații economice și finciare.
Obligațiile erau:
• Oficiale
• Neoficiale (daruri făcute cu diferite ocazii unor înalți demnitari otomani)
Obligații oficiale materiale->-haraciul-obligația cea mai importantă care

evidențiază versalitatea Țărilor

Române (simbolul suzeranității
otomane)
-peșcheșurile anuale-erau daruri pentru
reconfirmarea domniei

11
 militare-> sprijinirea Porții cu solde și salahori în
timpul campaniei militare
Instaurarea efectivă a suzeranității otomane a fost pregătită de cucerirea unor teritorii, rupte
din Țările Române și intrate și intrate sub administrare otomană.
-Dobrogea (1419 și 1420), Chilia și Cetatea Albă (1484), Brăila (1538-1541), Giurgiu
(1546), Timișoara (1552).
Marea Neagră este transformată în “lac otoman”. Pretextul european de după 1541 a favorizat
hegemonia otomană în Țările Române.

12