Personalități istorice

Epoca medievală Istoria românilor

1. Stefan cel Mare – fiul lui Bogdan al II-lea, Domn al Moldovei între anii 1457 și 1504.

Rolul personalității: Argumente:

1. Cel mai important În timpul domniei sale, statul romanesc de la est de Carpati a atins
domnitor al Moldovei din perioada de apogeu. A consolidat puterea internă prin chemarea
perioada medievală: înapoi în funcții a marii boierimi refugiate, a stimulat creșterea
avuției micii boierimi și țărănimii libere, a restructurat sfatul
domnesc, a întărit resursele militare ale țării; A întărit capacitate
de apărare a țării prin reorganizarea din punct de vedere militar:
armata și întărirea sistemului de fortificații. Țara era apărată de
cetăți ca Soroca, Tighina, Cetatea Albă – la Nistru,cetatea Chilia la
Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați –
cetatea Neamțului,iar pe Siret – Cetatea Nouă a Romanului.

Relațiile lui Ștefan cu turcii s-au tensionat dupa anul 1473, când
2. A luptat împotriva
Stefan a refuzat sa le mai plateasca haraciul. Din ordinul sultanului
turcilor:
Mahomed al II-lea, în anul 1475, o puternică armată otomană, în
frunte cu Soliman-Pasa, a atacat Moldova.La 10 ianuarie 1475 are
loc renumita bătălie de la Vaslui; armata lui Ștefan cel Mare , mult
mai inferioară numeric obtine o strălucită victorie împotriva
armatelor turcești. La 25 ianuarie 1475 - Ștefan cel Mare trimite o
scrisoare catre toti monarhii creștini din Europa, în care arata
marea primejdie pentru Moldova și pentru întreaga creștinatate
din partea sultanului, rugindu-i ,, să se îndrepte asupra
dusmanului creștinitatii cit mai este vreme.,,
Din păcate, statele europene nu au înțeles necesitatea
constituirii unei puternice coaliții antiotomane, astfel că, în anul
1476, în timpul unei expediții a sultanului, Moldova s-a gasit din
nou fară un ajutor însemnat pe plan militar. În aceste condiții, la
25 iulie 1476, oastea moldovenească a fost înfrantî, la Razboieni,
de cea otomană, condusă de însuși Mahomed al II-lea, situația
fiind agravată și de atacul tătarilor din est, vasalii otomanilor.
Raspandită în țară după pradă, oastea sultanului nu a putut cuceri
nici o cetate, toate rezistând. Stefan s-a dovedit din nou un bun
conducator militar deoarece, aplicând lovituri otomanilor, a reușit
sa-i alunge în afara tarii, transformând înfrangerea în victorie.
În anul 1479, după un război de 16 ani cu otomanii, Veneția a
încheiat pace cu aceștia, iar regele Ungariei, Matei Corvin, a facut
acelasi lucru in anul 1483.
În aceste conditii, În anul 1484, În urma unei puternice campanii
otomane organizate de sultanul Baiazid al II-lea, Moldova a pierdut
Chilia si Cetatea Alba. În noile condiții, Stefan a Înteles ca lupta
 antiotomană nu mai avea sorți de izbandă și, în anul 1487, a
încheiat pace cu sultanul, acceptand plata tributului, dar
menținând o țară independentă.

3. Diplomat iscusit în Politica externă a lui Stefan cel Mare a fost una dinamică și
raporturile medievale echilibrată, care punea accent pe neutralitatea dusmanilor. Primul
europene: său instrument politic a fost diplomația. A purtat idea de
cooperare creștina cu Cracovia, Buda, Viena, Venetia, Vatican,
Milan, Vilnius, Moskova, a ținut sub o observație continuă vecinii –
Polonia, Ungaria, Hanatul Crimeei, iar otomanii –sub o atentie
specială. A manevrat între marile puteri ale epocii , cu pace și cu
razboi, menținînd o țară independentă.

4. Remarcabil sprijinitor al În timpul domniei sale au fost construite numeroase lăcașe sfinte,
bisericii și culturii multe dintre ele pe locurile vestitelor sale bătălii; a pus începutul
medievale românești: „epocii de aur a picturii și arhitecturii” medievale românești. A
construit 44 de biserici și mănăstiri, mai multe dintre ele sunt și azi
pe lista locurilor din patrimonial mondial.

2. Mihai Viteazul – a fost Domnul Țării Românești (1593-1601), al Transilvaniei (1599-

1600) și al Moldovei (1600).

Rolul personalității: Argumente:

1. Adept al luptei Una din cele mai importante decizi ale lui Mihai Viteazul a fost
antiotomane: aderarea ( în 1594) la "Liga Sfîntă" creştină, constituită din
iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte
Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi
Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a
papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor
decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti,
Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un
tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind
astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul
boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

2. Inițiază lupta În 1594 Mihai începe lupta antiotomană și obține victorii

antiotomană: importante, cea mai strălucită din ele fiiind victoria de la
Călugăreni. Victoria obținută împotriva turcilor in bătălia de la
Calugareni (13 august 1595), era considerată de Nicolae Balcescu
,,briliantul cel mai strălucitor al gloriei române”, un exemplu
admirabil de biruință, în care voința de a învinge a voievodului și a
ostașilor români a fost mai presus de superioritatea numerică a
dușmanului. După mai multe confruntări , Mihai decide începerea
negocierilor cu otomanii. Finalizate printr-o pace (1597-1598) prin
care, în schimbul acceptării suzeranităţii otomane şi a plăţii
tributului, Înalta Poartă recunoştea domnia voievodului pe

3. A realizat prima unire
politică a celor trei țări
românești:
3. Vasile Lupu – a fost Domn al Moldovei între anii 1634 -1653.
Rolul personalității:
1. A contribuit la creșterea
prosperității economice a
Moldovei:
2. A dus o plitică externă
activă:
3. A promovat cultura:
întreaga durată a vieţii sale.
Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic
îndepărtarea Moldovei de Sfînta Alianţă. În Transilvania, Sigismund
renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory
(deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie,
unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul,
pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea
"planului dacic", în speţă Unirea celor trei ţări române. În iulie
1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea
împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei
sale. Primind un răspuns favorabil, la sfîrşitul aceluiaşi an, intră în
Transilvania, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory îşi face
intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind
cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai
Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă,
învingîndu-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unirepolitică a
celor trei țări românești, cu un singur conducator. În punctul cel
mai Înalt al destinului său Mihai Viteazul se întitula într-un hristov
emis la 27 mai „Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al
Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei“.
Argumente:
Dar a reușit s-o facă printr-o fiscalitate excesivă, împărțind
populația în unități fiscale, ceea ce a reprezentat o inovație. A
instaurat un regim autoritar, subminând rolul Sfatului Domnesc.
Reușește să mențină echilibrul între boierimea partizană a politicii
Porții și boierimea favorabilă apropierii cu Polonia. Întroduce
aplicarea normelor juridice scrise, bazate pe dreptul bizantin.
Politica externă era orientată împotriva alianțelor cu Țara
Românească și Transilvania. A încercat să obțină tronul Țării
Românești pentru fiul său sau pentru el însuși. În esență,
orientarea lui Vasile Lupu a reflectat tendința sa de supremație
asupra țărilor române, urmărită prin apelul la ajutorul Porții, la
alianța cu Polonia sau la legătura cu cazacii zaporojeni.
A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea
numită "Trei Ierarhi" (Academia Vasiliană) de la Iași, pe lângă care
a înființat o școală și o tipografie. Domnia lui relativ lungă a
asigurat un nou avânt culturii bisericești. Mai ales prin zelul
Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărți bisericești
("Carte românească de învățătura duminicelor de peste an" -
Iași 1643 ; "Răspunsuri la Catehismul Calvinesc" - Suceava 1645),
dar și o carte de legi, "Pravilele împărătești". În acest fel s-a mai

4. Matei Basarab – a fost Domn al Țării Românești între 1632 și 1654.
Rolul personalității:
1. A fost un adevarat
protector al culturii,
sprijinitor al ortodoxiei,
cel mai mare ctitor
ortodox al poporului
roman:
2. A adus o contribuție
majoră în înlocuirea limbii
slavone cu
cea românească:
3. A fost un bun organizator
și militar:
făcut încă un pas important în introducerea limbii române în
biserică și stat. "Predoslovia" domnitorului Vasile Lupu la "Cartea
românească de învățătură" ("Cazania") a mitropolitului Varlaam,
se adresa către "toată seminția românească, pretutinderea ce se
află pravoslavnici într-aciastă limbă", arătându-se că s-a scris
lucrarea pentru ca să "dăruim și noi acest dar limbii românești,
carte pre limba românească".
Argumente:
Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se
adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele
Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov.
Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei
Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de
seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C.
Giurescu). Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab
rămâne Mănăstirea Arnota (din actualul județ Vâlcea), ridicată
între anii 1633-1636, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi.
A înlocuit limba slavonă cu cea românească în viața oficială,
religioasă și civilă. El a introdus prima legislație scrisă: "Pravila
mică" (tipărită la mănăstirea Govora, 1640), care a fost tradusă din
limba slavonă de către Moxa, precum și "Îndreptarea
legii" (Târgoviște,1652).
Organizarea armatei a beneficiat de o atenție specială din partea
voievodului, efectivele ajungând la 40.000 de ostași. Totodată,
Matei Basarab dispune construirea unor noi fortificații. De
remarcat rămân și cele 3 războaie câștigate împotriva domnului
Moldovei, Vasile Lupu, care se încăpățâna să revenidice tronul lui
Matei Basarab.Tot Matei Basarab (1632-1654) a fost inițiatorul și
comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările
Române, Polonia și Rusia. ( Liga antiotomană a eșuat în cele din
urmă în urma lipsei de coordonare).
Istoria universală

1. Carol cel Mare - A domnit între anii 768 si 814, fiind mai întâi rege al francilor, apoi din
anul 800 ca împărat.

Rolul personalității: Argumente:

1. A fondat Imperiul A întreprins numeroase campanii militare cucerind numeroase

Carolingian: teritorii. Astfel a fost posibil ca, la sfarsitul secolului al VIII-lea și la
începutul secolului al IX-lea, statul franc să cuprindă nu numai
Gallia, ci și nordul și centrul Italiei, nord-estul Spaniei, întinse
teritorii de la est de Rin, iar papalitatea se gasea si ea sub protecția
lui Carol.
2. A fost primul conducător
La 25 decembrie 800, papa Leon al III-lea l-a încoronat ca împarat
al unui imperiu în Europa
roman. Aceasta era însă o restaurare doar nominală, deoarece
occidentală de
statul nou creat nu cuprindea decat o parte a teritoriilor Imperiului
la prăbușirea Imperiului
Roman de Apus. Regele franc devine pentru papalitate "un zid de
Roman cu capitala la
apărare a creștinătății".
Roma:
Statul condus de Carol era foarte bine organizat, suveranul
exercitandu-și autoritatea fie direct, fie prin intermediul palatului
și al organelor locale. Anual era convocată adunarea obstească,
formată din mari proprietari funciari, comiti, slujbasi, vasali regali
si înalti ierarhi bisericesti, iar pe plan local continuau să existe
adunari locale, ale marilor proprietari funciari, având mai ales
caracter judiciar.

3. Domnia lui Carol a Acesta este și motivul pentru care ultimul sfert al secolului al VIII-
reprezentat și o etapă de lea si prima jumătate a secolului al IX-lea sunt cunoscute cu
înflorire fără precedent a numele de "Renașterea carolingiană". A sprijinit înfiintarea de scoli
culturii: episcopale si mănăstirești și a invitat la curtea sa cronicari, poeti,
gramaticieni, teologi, astronomi si geografi, filosofi, literati
renumiți. "Renașterea carolingiană" a facut posibilă reorganizarea
scolara episcopală si manastirească, precum si îmbunatatirea
scrierii (scrierea de codice, adică de cărți manuscrise, precum și
cea de cancelarie numită "minuscula carolingiană"), folosirea
corecta a limbii latine, limba cultă a acelei perioade în care erau
scrise documentele si codicele, intensificarea studiilor istorice si
literare.
2. Ludovic al XIV-lea (1638 – 1715) – rege al Franței și al Navarei. A condus Franța vreme
de 72 de ani – cea mai lungă domnie din istoria europeană. A urcat la tron în 1643, dar a
condus personal guvernul din 1661 până la moartea sa, el deținînd puterea absolută,
lucru exprimat si prin formula "Statul sunt eu!".
Rolul personalității:
1. A fost un monarh absolut:
2. A purtat purtat războiae
de agresiune împotriva
vecinilor săi:
3. Domnia lui L. XIV a
reprezentat și o perioadă
de înflorire culturală.
Argumente:
În Franta, totul era controlat de regele L., acesta formându-și un
aparat birocratic bine pus la punct. Intendenții, reprezentanți ai
regelui în provincii, asigurau legatura dintre aparatul central de
guvernare și cel din teritoriu. L. XIV s-a sprijinit pe cîțiva
colaboratori pricepuți și devotati, dintre care s-a remarcat Jean-
Baptiste Colbert. El a fost, în cadrul Consiliului de Stat, controlor
general al finanțelor, apoi a mai îndeplinit și alte functii, precum
cele de secretar de stat al Casei Regale și secretar de stat al
marinei, timp de 25 de ani coordonînd viața economică și
financiară a Frantei. Pe plan economic, măsurile adoptate în
perioada în care a activat Colbert, au asigurat o dezvoltare fără
precedent a Franței. Jean-Baptiste Colbert a aplicat ideile
mercantiliste (urmarea ca balanta comercială să fie activă),
înființînd manufacturi de obiecte de lux, tapiserii, mătase, stofe,
oglinzi, porțelanuri. A stimulat dezvoltarea comerțului prin
desființarea a numeroase vămi interne, și a urmărit îmbunătățirea
căilor de comunicație, construirea de canale, precum Languedoc,
care unea Marea Mediterana cu Oceanul Atlantic, și crearea unei
puternice marine comerciale.
Pe plan extern - în Europa între anii 1659-1713, s-a manifestat
hegemonia franceză. A fost reorganizată armata, regele a
declanșat numeroase razboie. Razboaiele însă au secatuit bugetul.
La sfarsitul domniei lui L. XIV, deficitul bugetar era de 2,5 miliarde
de livre. În orice caz, în timpul domniei sale Franţa a câştigat zece
noi provincii, un imperiu peste oceane şi a devenit prima putere pe
continent.
Atît stiinta, cît si artele, și literatura au facut mari progrese. În
"secolul lui Ludovic al XIV-lea", cum a fost denumită perioada
domniei Regelui Soare, au creat scriitori importanți, precum
Racine, Molière, La Fontaine. Ludovic cel Mare, cum i se mai
spunea Regelui Soare, a acționat în vederea impunerii idealului
clasic, bazat pe ordine, rigoare, respectarea regulilor, tendința de a
imita arta antică.
Napoleon spunea despre Ludovic al XIV-lea că a fost nu doar un
mare rege, dar şi singurul rege al Franţei care să merite titlul de
monarh.
3. Cristofor Columb (1451 – 1506) – a fost navigator intaliano-spaniol.
Rolul personalității:
1. A descoperit America:
2. A inițiat colonizarea Lumii
Noi, exploatarea ei:
3. Cele patru expediții ale lui
Cristofor Columb, sunt
remarcabile și prin
rezultatele geografice
obținute.
4. Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul sau Mehmed al II-lea) - a fost sultan al Imperiului
Otoman între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481.
Rolul personalității:
1. Este considerat adevaratul
întemeetor al Imperiului
Otoman:
2. S-a remarcat prin acţiunile
sale militare, fiind numit
Cuceritorul:
Argumente:
În prima sa călătorie din 3 august 1492 – 15 martie 1493
descoperă Lumea Nouă – America. Exlorează coastea de nord-
estul Cubei. A adus primii indieni în Spania la reîntoarcerea sa. În a
doua călătorie expediția lui Cristofor Columb stabilește prima
așezare europeană în Lumea Nouă. Descoperirea a pus bazele
măreției Spaniei, a constituirii imperiului ei colonial, dar și,
concomitent, pe cele ale declinului.
A creat condiții pentru dezvoltarea nebănuită a navigației, a
schimbului și a industriei. A stat la baza plămadirii lumii moderne .
Cu toate mijloacele violente ea a contribuit la punerea temeliilor
unei civilizații, ale unei lumi noi.
Amiralul a fost primul european care a strabatut Oceanul Atlantic
în regiunea subtropicală și tropicala a emisferei nordice și primul
care a navigat în zona Mediteranei americane, în Marea Caraibilor.
Columb a pus bazele descoperirii părții continentale a Americii de
Sud și a Americii Centrale. El a descoperit Antilele Mari: Cuba,
Haiti, Jamaica, Puerto Rico, partea centrală a arhipeleagului
Bahamas, o bună parte din Antilele Mici, Trinidad. Fapta sa a inițiat
descoperirea întregului continent American, desăvârșită lent în
decursul secolelor următoare.
Argumente:
În timpul domniei lui, turcii au cucerit în Europa: Serbia, Grecia,
Bosnia; dar și răsăritul Asiei Mici. Mahomed al II-lea a făcut din
cucerirea Constantinopolului prima prioritate, reușită, locația
orașului îi asigura controlul asupra comerțuluipe mare și pe uscat
dintre estul Mediteranei și Asia Centrală. Constantinopolul era
potrivit pentru capitală imperial.
Incă din primii ani de domnie, sultanul s-a arătat a fi un bun
comandant de oşti. A cucerit Constantinopolul (1453), mutînd aici
capitala, schimbîndu-i denumirea în Istambul. Cucerirea
Constantinopolului le-a adus otomanilor uriașe bogății. Întarind
extrem armata, a făcut o serie de cuceriri, pentru care a fost numit

3. A fost un bun organizator
și administrator:
Fatih (Cunceritorul). Trupele de eniceri nu aveau egal în acel
moment fiind foarte credincioși cauzei sultanului. A fost unul
dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman.
Pe plan intern s-a dovedit a fi priceput, administrând foarte bine
întinsul stat otoman. În timpul domniei sale a fost desavirsită
organizarea adminitrativă a Imperiului Otoman și mai ales a
armatei.; Cucerind Constantinopolul, garantează libertăți
creștinilor și conservează privilegiile genovezilor și venețienilor. În
timpul lui s-au emis monede din cupru, argint și prima monedă
otomană propriu-zisă din aur-sultani sau altân.