Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Elena Cuza
Domnia[modificare | modificare sursă]
Reședință domnească a lui Alexandru Ioan Cuza (astăzi Muzeul Unirii) din Iași
Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din
urmă Occidentul, dar efortul domnului și al sprijinitorilor săi întâmpină rezistența
forțelor conservatoare și a inerțiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci
domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; țara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel
autohton, dar n-a renunțat la vechea doleanță; în așteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un
provizorat.[12]
După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai
apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante
reforme interne: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma
învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare
al țării.[15]
Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți
ai boierimii și ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează,
în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care
realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea
Legiuitoare (lovitura de stat de la 2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului,
prin plebiscit, o nouă constituție și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază
mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul
domniei lui Cuza a fost conceput codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru
obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universități din țară, respectiv cea
de la Iași (1860), care azi îi poartă numele, și cea de la București (1864). Tot în această perioadă
a fost organizată și armata națională.[16]