Ștefan al III-lea 

(n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel

Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47
de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari
calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine
peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de
încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul
domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată
de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți
preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de
domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult
dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma
războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în
țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau
susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul
Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul
Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A
încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând
soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de
fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua
de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea
Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate
moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de
masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase,
cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de
la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată în Bătălia de la Codrii
Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a
reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane
conduse de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei
bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova
încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții
foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte
instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare
de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele
Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan
cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.
A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop - din
familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au
născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va
succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.
Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe ori
la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și
unde nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze
și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut
jos, se ridica deasupra biruitorilor.
_______ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei[1]:p. 65

Cuprins

 1Biografie și familie
 2Personalitatea
 3Accederea la tron
 4Politica internă
o 4.1Consolidarea bazei politico-sociale
o 4.2Relația cu marea boierime
o 4.3Crearea noii elite conducătoare
 5Viața economică și socială
o 5.1Agricultura
o 5.2Infrastructura
o 5.3Comerțul
o 5.4Administrația financiară
 6Politica externă
o 6.11457-1469
o 6.21470-1486
o 6.31487-1504
 7Puterea armată
o 7.1Arta militară
o 7.2Organizarea armatei
o 7.3Armamentul
o 7.4Sistemul de fortificații
 8Războaie și bătălii
o 8.1Aspecte generale
o 8.2Marile bătălii
 8.2.1Bătălia de la Baia
 8.2.2Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt
 8.2.3Bătălia de la Războieni-Valea Albă
 8.2.4Bătălia de la Codrii Cosminului
 9Arta, cultura și religia
o 9.1Arhitectura
o 9.2Cultura scrisă
o 9.3Istoriografia
o 9.4Arta decorațiunilor
 10Moldova după Ștefan cel Mare
 11Controverse, neclarități și incertitudini
  12Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în literatură și artă
 13Galerie foto
 14Referințe și note
 15Bibliografie
 16Vezi și
 17Legături externe

Biografie și familie

Evdochia de Kiev

Maria de Mangop

Maria Voichița
 Mormântul de la Mănăstirea Putna

Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu
nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan era la rândul
său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de
boieri de lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil
la curtea lui Vlad Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și
două fete: Maria și Sora.[2][3][4]:p. 35
Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind
anii 1438[5] sau 1439.[4]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute,
cel mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.
În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de Iancu de
Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12
octombrie 1449 și se proclamă domn.[6]:p. 46 Alexandru se refugiază în Transilvania, de
unde va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare
nereușită de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice
către Ungaria.[6]:p. 47
La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” — Roman — un hrisov de
recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor,
în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub
mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt
enumerați martorii care girau acel document este menționată, imediat după
domn credința iubitului meu fiu, Ștefan Voevod. Actul reprezintă prima atestare
documentară a viitorului domn al Moldovei.[7]:p. 26 Din menționarea de către tatăl său ca
asociat la domnie, rezultă că Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta
minimă impusă de cutumele vremii pentru o astfel de demnitate.[4]:p. 36
Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele său
vitreg Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care va domni ulterior sub numele
de Petru Aron.[8] Cronicarul polonez Jan Długosz relata astfel scena:
„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se
înțelesese cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul
când Bogdan, poftit la țară, la un unchi de frate al aceluiași Petru, era beat, pe o
noapte urâtă, sosind numai cu o sută de moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și,
prinzându-l, îi tăie capul.”[9]
_____ Jan Długosz, Historiae Polonicae
După omorârea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan vor pleca
în exil în Transilvania și apoi în Țara Românească, după instalarea ca domn a
lui Vlad Țepeș.[10]:p. 13 Mama sa, Oltea avea să moară la 4 noiembrie 1465.[11]:p. 71
Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră prin
căsătorii și alianțe matrimoniale să se apropie de suzeranii lor catolici, regii Ungariei
și Poloniei, politica dinastică a lui Ștefan cel Mare privind căsătoriile a fost diferită -
după cum remarca istoricul P. P. Panaitescu - toate trei soțiile lui sunt principese
ortodoxe din țări vecine: Evdochia, fiica lui Simeon Olelkovici de la Kiev, Maria din
 Paleologii de la Mangup, în Crimeea, Maria, fiica lui Radu cel Frumos din Țara
Românească.[12]:p. 25
Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum scrie Grigore
Ureche, luatu-s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui
Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochiia fată lui
Simeon Împăratul, iară nu soră.[1]:p. 36 Căsătoria a durat doar patru ani. Din această
căsătorie au rezultat doi băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad născut în 1466
și Petru născut în 1467, au murit amândoi de tineri în anul 1479, la câteva luni
distanță, fiind îngropați împreună în același mormânt. Fata, Elena, avea să se mărite
cu fiul țarului Ivan al III-lea al Rusiei. Evdochia moare și ea în 1467, posibil la
nașterea lui Petru, fiind înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava.[13]:pp. 449-440
La 14 septembrie 1472 Ștefan se căsătorește din nou, cu Maria, din familia
domnitoare din micul regat grecesc pontic Mangop-Theodoro, din Crimeea. Isaac,
fratele noii doamne, poartă titlul de „domn de Theodoro și al întregii Khazarii”, iar
Mariei înseși i se atribuie o multiplă obârșie împărătească.[14]:pp. 585-587 Cuplul nu a avut
copii. Căsătoria a fost una de conveniență și interes politic, care a durat atâta timp
cât acest interes a existat.
„În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul
intră in stăpînirea lor, Ștefan cel Mare ne mai având nici un interes a păstra
ca soție pe moștenitoarea acelei domnii pierdute, se desparte de odrasla
Comnenilor și duce la altar pe cealaltă Marie sau Vochița, fata lui Radu
Vodă.”[13]:p. 398
_____ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană
Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota
Grigore Ureche pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la Mangop, fiind
înmormântată la Mănăstirea Putna.[1]:p. 36
În anul 1475, după divorțul de Maria de Mangop, Ștefan s-au încununat cu
doamna Voichița, fata Radului Vodă.[1]:p. 48. Căsătoria avea să dureze până la
moartea domnului, Maria Voichița supraviețuindu-i încă șapte ani. A murit
în 1511, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna. Din căsătoria lor au rezultat doi
copii, un băiat, viitorul domn Bogdan al III-lea și o fată, Maria, decedată în 1518
și înmormântată la Mănăstirea Putna.[13]:pp. 398-401
Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria
Rareș din Hârlău, mama viitorului domn Petru Rareș.[13]:p. 399 Un alt posibil fiu
nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută, a fost viitorul domn Ștefan Lăcustă.
[6]:p. 280

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind
înmormântat la Mănăstirea Putna.[15]

Personalitatea

Lui Ștefan cel Mare românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles în
pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine le-au făcut; el îți va
răspunde: Ștefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le
va raporta eroului său. Orice bunătate, orice așezământ a căruia rămășițe se mai trăgănează până
astăzi, orice legiuire ominească, orice puneri la cale înțălepte Ștefan vodă le-au urzit, îți va zice el, și
iar Ștefan vodă.
 În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate
isprăvile și instituțiile făcute în cinci veacuri, de atâția stăpânitori.
_______ Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel Mare[16]:p. 195

Descrierea, înfățișării, caracterului și trăsăturilor de personalitate ale lui

Ștefan cel Mare este o întreprindere dificilă, având în vedere că nu s-au
păstrat izvoare documentare interne din epocă, iar multe din cele
externe se bazează pe relatări orale, mai mult sau mai puțin credibile, și
interpretate funcție de contextul cultural local și interesele pe care țara
respectivă le avea față de Moldova. Unele dintre scrierile contemporane
lui au un vădit caracter apologetic, fiind pline de cuvinte de laudă și
alcătuite, foarte probabil, din dorința vădită de a-l linguși pe Ștefan, în
vederea obținerii unor foloase. Alte caracterizări, scrisese după moartea
lui, au preluat ideile acestora, într-un mod selectiv, în încercarea de a
crea un erou idealizat, care să servească drept model pentru
deșteptarea sau cultivarea unei conștiințe naționale a românilor. „Sunt,
însă, și caracterizări provenind din spații și epoci diferite care îi atribuie,
în chip repetat, aceleași însușiri, ceea ce înseamnă că ele îi erau cu
adevărat proprii.”[17]:p. 449

Portret de la Biserica din Pătrăuți

Pe baza portretelor din tablourile votive ale bisericilor ctitorite și a celor

câteva izvoare scrise păstrate, se poate spune că Ștefan era un bărbat
de înălțime medie spre mică (probabil sub 160 cm, după standardele
vremii).
„«Om nu mare de statu» dar probabil cu un trup foarte vânjos, cu
fața rotundă și plină, cu o frunte largă, cu ochi albaștri, cu părul
lung și blond lăsat în plete pe spate, cu mustață de asemenea
blondă și, în unele etape ale vieții, cu o umbră de barbă. Rana
de la glezna stângă trebuie să-l fi făcut, cel puțin în ultimii ani, să
șchiopăteze.”[17]:p. 519
_____ Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O
istorie a lui Ștefan cel Mare
Din relatările păstrate, se poate deduce că Ștefan cel Mare a avut
multe trăsături specifice unui temperament coleric, dar pe măsură ce
a înaintat în vârstă a reușit să își controleze o serie de manifestări
negative tipice acestui caracter, cum ar fi instabilitatea emoțională,
accesele de furie sau mânie, imprudența etc.
„Dacă cercetam caracterul lui Ștefan, îl videm de la început
cuprins de un mare neastâmpăr. Nu putea sta un moment
fără a nu face ceva. Și fiind-că lucrarea acelui timp se mișca
mai ales în câmpul răsboiului, apoi îl videm pe dânsul
 apucându-se de răsboaie mai mult îndrăznețe decât
cugetate.” [13]:p. 408
_____ A.D. Xenopol, Caracterul lui Ștefan cel Mare