Ştefan cel Mare 

(1457 – 1504)
1.Politica interna 
Stefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea (1449-1451) si al Mariei (sau
Oltea), fiica de boier din neamul Basarabilor,
nepotul lui Alexandru cel Bun (1400-1432),
vine la domnie in primăvara anului 1457 fiind
susținut de un corp de  oaste, pus la dispoziția
lui de Vlad Țepeș. Reușește sa-i înlăture de la
domnie pe Petru Aron si este uns ca domn "la
locul ce se cheamă Dreptate" pe Siret, la 14
aprilie 1457 in prezenta Mitropolitului,
boierilor si oștenilor. Politica interna a noului
domn s-a deosebit de la bun început de cea a
predecesorilor săi, prin faptul ca el a chemat
la colaborare boierii din anturajul fostului
domn, înzestrând-i cu proprietăți funciare si
acordându-le înalte dregătorii. Boierii care
urmase pe domnul pribeag Petru Aron in
Polonia s-au întors in tara. O alta măsura
întreprinsa de domn a fost întărirea
instituțiilor centrale ale statului: Sfatul domnesc, administrația locala,
oastea si sistemul de apărare a tarii. in Sfatul domnesc Stefan a numit
numai boieri cu dregătorii, înlăturând pe cei care erau incluși in acest
organ numai in calitate de mari deținători de domenii; Sfatul a fost
micșorat de la 30 la 16 membri, in fruntea cetăților a numit pârcălabi
din rândurile boierilor lui de încredere, a creat dregătoria portarului de
Suceava, comandantul oștirii. Domnitorul a refăcut domeniul domnesc,
cumpărând sau confiscând de la boierii care se dovedeau trădători
proprietății funciare. Cu aceste moșii era înzestrata biserica si cei
care se dovedeau credincioși in lupta împotriva dușmanilor. Stefan
ridica la rang de "viteji" osteni care se distingeau in lupta, acordându-
le proprietăți funciare si privilegii. Domnul a acordat, de asemenea,
privilegii orașelor, a aparat interesele negustorilor locali in tara si
peste hotarele ei, a protejat căile comerciale internaționale care
treceau prin teritoriul Moldovei, aducându-i-i venituri considerabile. O
deosebita atenție a acordat Stefan organizării militare a tarii. El a
 Ştefan cel Mare (1457 – 1504)
întărit "oastea cea mica" mărind rolul gărzii domnești si a curtenilor in
componenta ei, s-a preocupat de pregătirea "oastea mare a tarii" in
care se înrolau țăranii, echipați cu armamentul lor propriu. Cavaleria si
arcașii moldoveni s-au ridicat la nivelul celor mai bune oștiri ale
vremii. Domnul a întărit si înzestrat cu artilerie cetățile tarii: Suceava,
Neamț, Hotin, Chilia, Cetatea Alba, Orhei, Soroca). Politica interna
activa si chibzuita a lui Stefan cel Mare a servit drept baza pentru
impunerea Tarii Moldovei pe plan extern ca un stat puternic si prosper.
Concentrarea puterii de stat in mâinile domnitorului i-a permis sa
opună cu succes rezistenta expansiunii tarilor vecine.

2.Politica externa
Relatiile cu Ungaria
După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ștefan
cade la înțelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului,
ceea ce atrage dușmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă
decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este
înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan
năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungurești în retragere și își asigură
liniștea la granița apuseană a țării.

Relatiile cu Tara Romaneasca

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan voia să aibă
în Țara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu
cel Frumos. În anul 1470 Ștefan începu ostilitățile, prădând Ialomița și
arzând orașul Brăilei (la 27 februarie, în "marțea brânzei"), dar îndată
turcii au răspuns, trimițând pe tătari în Moldova. Ștefan se îndreptă
atunci împotriva noului dușman și-l învinse în dumbrava de la Lipnic,
pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci
(în noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de
la București), iar Ștefan puse în scaunul Țării Românești pe aliatul
său, Laiotă Basarab. Însa după 2 ani Laiotă Basarab îl trădează.

Conflictul cu Imperiul Otoman

 Ştefan cel Mare (1457 – 1504)
Mahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan
cel Mare în treburile domniei Țării Românești. De aceea în iarna
anului 1474 trimise în Moldovape beylerbeyi Hadâm Suleiman
Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a
supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în
fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475,
înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neașteptate. Marea
oștire a turcilor se clătină și se destrămă într-o învălmășeală cumplită.
Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea
turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare
în limba latină către toți principii creștini din Europa, vestindu-le
marea izbândă și cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în
afară de felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene, ajutor nu
veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra
Moldovei. Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre
Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor.
În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârșiră puterile
moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă
cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că
Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de
granițele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează,
că se ivesc boli în rândul oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se
retragă. El părăsi Moldovahărțuit de cetele lui Ștefan, fără ca izbânda
lui să fi însemnat supunerea țării și a domnului ei.

Bătălia de la Vaslui [Podul Înalt] (10 ianuarie 1475)-

cea mai importantă victorie a domnului Ștefan cel
Mare împotriva otomanilor.
Evenimentul are loc atât ca urmare a întreruperii plății tributului de
către Stefan, în – tributul era plătit încă din vremea lui Petru Aron din
–, cât și a încercărilor domnului Moldovei de a scoate Țara
Românească de sub influența Porții, prin înlăturarea lui Radu cel
 Ştefan cel Mare (1457 – 1504)
Frumos. În același timp, otomanii doreau extinderea influenței la
Marea Neagră, prin dobândirea Chiliei și a Cetății Albe. Spre sfârșitul
anului 1474, oastea turcească, alcătuită din trupele din Rumelia, trupe
de ieniceri și un contingent din Țara
Românească pătrunde în Moldova.
Sursele moldovenești arată că
oastea invadatoare număra în total
c. 120 000 de oameni. La rândul său,
Stefan dispunea de 40 000 de
luptători. Domnul moldovean își
așteaptă adversarul la sud de Vaslui,
în valea îngustă a Bârladului, într-un
loc numit Podul Înalt. Valea era
mlăștinoasă și flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, făcând
imposibilă o desfășurare largă a trupelor invadatoare. Stefan și-a
întărit tabăra cu șanțuri, iar în pădurile de pe flancuri a plasat artileria.
Lupta s-a dat în dimineața de 10 ianuarie 1475, în condiții de ceață. Un
detașament dotat cu buciume,
trâmbițe și tobe, i-a atras pe otomani
într-o mlaștină, apoi artileria a
început să tragă. La momentul
potrivit, Ștefan a atacat cu cavaleria,
în flancul drept al inamicului, stârnind
panică și învălmășeală. Valea strâmtă
a Bârladului nu a permis otomanilor
să se desfășoare, iar atacul
pedestrimii, în flancul stâng al
otomanilor, a decis soarta bătăliei. O
parte însemnată a oastea inamice a
fost nimicită (c. 40 000, după unele
surse), fiind capturate 100 de steaguri
și toată artileria. Resturile au fost
urmărite timp de trei zile, lăsând alte victime. Cronicarul polon Jan
Długosz arăta că „foarte puțini turci și-au putut găsi mântuirea prin
 Ştefan cel Mare (1457 – 1504)
fugă, căci chiar și aceia care au fugit și au ajuns până la Dunăre, au
fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, sau au fost
înecați de valuri. Aproape pe toți prizonierii turci, in afară de cei mai
de frunte, i-a tras în țeapă. Cadavrele celor uciși le-a ars, iar câteva
grămezi cu oasele lor se văd până astăzi și sunt mărturia eternă a unei
victorii atât de însemnate... Toată oastea lui s-a
îmbogățit foarte tare din prada luată de la turci:
aur, argint, purpură, cai și alte obiecte
prețioase”. De asemenea, o cronică ardeleană
contemporană menționa că „Ștefan... s-a
împotrivit bărbătește turcilor în mijlocul țării
sale, ca un bun părinte al patriei și al neamului
său, fiind gata să moară pentru ai săi și având
timp de trei zile și trei nopți cele mai grele lupte
cu ei; ajutându-l și mila dumnezeiască, a biruit și
a dat pe turci cu totul pieirii”. Revenit la
Suceava, Ștefan își anunța victoria principilor
creștini, arătând că „am mers împotriva
dușmanilor Creștinătății, i-am biruit și i-am
călcat în picioare și pe toți i-am trecut prin ascuțișul sabiei noastre”.

3.Portret in viziunea autorilor

Grigore Ureche spunea ’’Fost-au acestu Stefan voda om nu mare  la statu,
manios si de grabu  varsatoriu de sangenevinovat; de multe ori la ospete
omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg  la fire, nelenesu,si lucrul sau il stiia
a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester,unde
era nevoie insusi se viriea, ca vazandu-l al sai, sa nu sa indaraptieze si pentru
aceia rarurazboiu de nu biruia.’’

„Nimeni nu poate să treacă de umbra sa” spune un vechi proverb

românesc.
 Ştefan cel Mare (1457 – 1504)
Nechifor Caliman ii face un portret alegoric, "acolo sede Voda ca un
cerb frumos cu stea in frunte, iar imprejurul cerbului numai jivine."
4.Curiozitati
 Ștefan cel Mare a fost înmormântat la Putna, cu cărămidă sub
cap, motiv pentru care s-a speculat că înainte de moarte
voievodul s-ar fi călugărit.
 De asemenea, nu sunt mulți cei care știu că Ștefan cel Mare nu
semna niciun document. Domnitorul Moldovei dădea indicațiile
care erau notate cu mare grijă de către dregătorii săi.
 Domnul Moldovei a fost considerat un conducător laic și ultimul
împărat al creștinilor ortodocși, asemănător lui Constantin cel
Mare. Se pare că Ștefan cel Mare era de părere că înfrângerile
erau din cauza păcatelor, iar victoriile le atribuia lui Dumnezeu.

5.Precieri personale
Din punctul meu de vedere Stefan cel Mare a avut un rol major in
istorie. El era un bun strateg, un om curajos, calm si foarte inteligent.
Apreciez credința lui in Dumnezeu, deoarece construia câte o biserica
după o lupta. Faptele lui și strategiile vor rămâne mereu in istorie.