Ștefan cel Mare

Elev: Ulmi Andrei

Clasa a IX - a B
Început

 Ștefan al III-lea supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de

către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea,
domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările
Române.
 Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României,
înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste
calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate
fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau
sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei
sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă
îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Imaginea nr. 1 - Ștefan Cel Mare
Imaginea nr. 2 – Moldova in vremea lui
Ștefan Cel Mare
Biografie și familie

 Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu
nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan era la rândul
său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de
boieri de lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la
curtea lui Vlad Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două
fete: Maria și Sora.
 Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind
anii 1438 sau 1439. Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute, cel mai
probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.
 În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de Iancu de
Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12
octombrie 1449 și se proclamă domn.  Alexandru se refugiază în Transilvania, de unde va
încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a
căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria.
Accederea la tron

 La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a
lungul văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de
o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos.Petru Aron a fost
surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a atacat pe Ștefan
la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de luptă. A
încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost din
nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia.
 Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii.
Majoritatea istoricilor au propus ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman,
pornind de la relatările cronicilor moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a
letopisețului lui Grigore Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.
[
 Cea mai plauzibilă pare a fi cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei
localitatea Dolhești, de pe valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în
cronica germană - Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale,
căsătorită cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.După câștigarea bătăliilor și alungarea lui
Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc
numit Direptate, pe valea Siretului.
Politica internă

 Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal
consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens,
principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării
prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase
aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a
capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor
plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor
militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.
 În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat
o preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și slujitorii) și a
țărănimii libere. Marea proprietate, acordată boierilor, era din punct de vedere juridic
„feudă”, fiind grevată de obligația titularului de a efectua serviciul militar cu oamenii săi în
schimbul garantării de către domn a posesiuni pământului. În schimb, mica proprietate,
deși nu se se bucura de vreo garanție din partea domnului, era lipsită și de constrângeri
militare, fiind una de tip alodial.
Imaginea nr. 3 - Pecetea lui
Ștefan cel Mare Imaginea nr. 4 - Sigiliul
Moldovei
Politica externă

 În politica externă a lui Ștefan cel Mare pot fi identificate trei mari perioade, fiecare cu
obiective specifice. La urcarea pe tron a lui Ștefan, contextul geopolitic făcea ca Moldova
să fie obiectul încercărilor de hegemonie ai celor doi mari vecini, regatele Poloniei
și Ungariei. În urma perioadei de instabilitate generată de luptele pentru domnie dintre
urmașii lui Alexandru cel Bun, poziția ei față de cei doi vecini rivali se degradase
considerabil, de unde necesitatea pentru tânărul domn de a duce o politică externă realistă
și echilibrată.
 Pentru transpunerea în practică a politicii externe, Ștefan va acorda o atenție deosebită
dezvoltării instituției însărcinate cu acest domeniu, logofeția. Marele logofăt avea să
devină cel mai important dregător al țării. Ștefan și-a ales cu grijă colaboratorii din acest
domeniu, în lunga sa domnie demnitatea de logofăt a fost îndeplinită doar de trei
boieri: Ioan Dobru (8 septembrie 1457-5 februarie 1468), Toma (28 iulie 1468-26 august
1474) și Ioan Tăutu (14 apr.1475 - 7 oct. 1503). Cei mai cunoscuți diplomați moldoveni
din această perioadă, menționați pentru modul cum au condus soliile încredințate de domn
au fost logofătul Ioan Tăutu și Ioan Țamblac.
Puterea armată

 Particularitățile strategiei și artei militare în perioada domniei lui lui Ștefan derivă
din obiectivul politic pe termen lung al domnului Moldovei, acela de „apărare a
ființării statului moldovenesc. Caracteristica esențială a acțiunilor militare duse de
Ștefan a fost astfel că acestea au urmărit nimicirea armatelor inamice și nu
realizarea de cuceriri teritoriale.Ca forme principale a acțiunilor militare la nivel
strategic, Ștefan a utilizat atât defensiva strategică, cât și ofensiva strategică, în
funcție de obiectivul politic urmărit. Defensiva strategică avea, de regulă, ca etape
principale apărarea pe frontieră, hărțuirea, bătălia decisivă și urmărirea, fiind
adoptată de Ștefan în marile campanii din 1475, 1476, 1497, când a avut de
înfruntat inamici cu mult superiori din punct de vedere al numărului și înzestrării.
Ofensiva strategică avea, de regulă, ca etape principale mobilizarea si
concentrarea în secret a forțelor, respingerea trupelor de acoperire adverse, bătălia
decisivă și urmărirea. Ea a fost adoptată de Ștefan în campaniile din 1473 și 1481
care au avut ca obiectiv schimbarea domnilor pro-otomani din Țara Românească.
Organizarea armatei

 Armata Moldovei era una nepermanentă, fiind mobilizată doar în caz de conflict

armat. Forțele armate erau constitute din „oastea cea mică” și „oastea cea
mare”. Marea majoritate a acțiunilor militare ale lui Ștefan au fost duse de „oastea
cea mică”, formată din cetele boierești și curteni Conform dreptului feudal, numai
proprietarii de pământ erau obligați să presteze serviciul militar și să meargă la
război, de fiecare dată când erau chemați de domn. Boierii cu cetele lor,
reprezentau nucleul armatei. Ei constituiau elementul cel mai numeros și cel mai
puternic. Din rândul acestora, un corp separat era reprezentat de „curteni” sau
„slujitori”, adică boierii care îndeplineau dregătorii locale sau naționale în
sistemul administrativ. Numărul curtenilor și slujitorilor era de câteva mii.
Curtenii faceau serviciul prin rotație la curte, asigurând paza domnului și
îndeplinind diferite slujbe sau servicii. Ceilalți proprietari de pământ, se adunau,
în caz de razboi, grupați pe ținuturi, sub comanda pârcălabului de ținut, după care
se deplasau la locul de adunare a oștirii stabilit de domn, denumit „vileag” sau
„beleag”.
Sistemul de fortificații

 Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită realizării unui sistem de fortificații
permanente ca element central în strategia sa de apărare a țării. În acea epocă, cetățile
jucau un rol politic și militar major, asigurând celui ce le stăpânea controlul teritoriilor
adiacente, dar și având de multe ori un rol decisiv în câștigarea campaniilor și bătăliilor.
Rezistența cetăților Neamțului, Sucevei și Hotinului a determinat retragerea lui Mahomed
al II-lea, în 1476, iar rezistența cetății Sucevei, la 1497, a determinat retragerea regelui
polon Ioan Albert.
 Ștefan a conceput sistemul de cetăți urmărind trei mari obiective: apărarea granițelor - în
special la vadurile Nistrului, supravegherea locurilor de trecere din interior și apărarea
capitalei, Suceava. La urcarea pe tron în Moldova existau trei cetăți de zid - cele
ale Sucevei, Neamțului și Hotinulii și o cetate de pământ și lemn - cea a Romanului. În
timpul domniei, Ștefan a cucerit cetățile de zid de la Chilia și Cetatea Albă (1462) și
cetatea de pământ și lemn de la Crăciuna (1482). Totodată, a construit cetățile noi de zid de
la Chilia (1479) și Roman (1483), precum și cetățile de pământ și lemn de la Orhei (1470)
și Soroca (1499).
Marile bătălii

 Bătălia de la Baia
 Bătălia de la Baia a avut loc în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, la aproape o
lună de la invadarea Moldovei de către armata Regatului Ungar condusă de regele
Matia Corvin. Campania regelui ungar venea după o serie de incidente care
tensionaseră foarte mult relațiile dintre cele două state, cum ar fi dezvoltara
legăturilor cu Regatul Poloniei, incursiunea în secuime din 1461, cucerirea Chiliei
în 1465 și găzduirea de către regele ungar a unor pretendenți la tron, ca Petru
Aron sau Berindei. Cauza imediată a constituit-o sprijinul direct pe care Ștefan îl
acordase răscoalei ardelenilor impotriva regelui ungar, din 1467.Campania a
început la 19 noiembrie 1467, odată cu trecerea oastei ungare, numărând circa
40.000 de oșteni, prin pasul Oituz, urmată de asedierea și distrugerea
orașelor Târgu Trotuș, Bacău, Roman și Târgu Neamț. La 7 decembrie armata
ungară a ajuns la Baia.
 Având în vedere pericolul iminent ca inamicul să atace capitala țării, Suceava,
Ștefan decide să execute o lovitură decisivă, prin surprindere, asupra trupelor
ungare cantonate la Baia. Forțele moldovene, de circa 12.000 de oameni au atacat
orașul în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, din trei direcții, după ce în prealabil
au dat foc întăriturilor de lemn care îl protejau. După lupte îndârjite desfășurate
toată noaptea, armata ungară a fost nevoită să abandoneze orașul și să se retragă
spre Transilvania, regele Matia însuși fiind rănit în luptă. Retragerea a fost
favorizată și de inacțiunea unuia dintre corpurile de armată moldovene, condus de
vornicul Crasnăș, care ulterior va fi judecat pentru trădare, condamnat la moarte
și executat.Deși din punct de vedere militar bătălia s-a terminat indecis, ambele
tabere clamând victoria, Bătălia de la Baia reprezintă o mare victorie politică
pentru Ștefan, care și-a consolidat domnia, punând capăt, prin măsuri dure,
opoziției unei părți a marii boierimi, totodată crescând semnificativ prestigiul său
în plan extern.
Bătălia de la Vaslui

 Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în data de 10
ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda
lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Hadâm Suleiman Pașa.
 În potriva diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele
unor cronicari) aproape toată armata. Este considerată cea mai mare înfrângere din
istoria islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.
 Context
 În decembrie 1473 a avut loc o campanie otomană în Țara Românească și sudul Moldovei. Radu cel
Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci și 12.000 de munteni, l-a înlăturat pe Laiotă
Basarab de pe tronul Țării Românești (23 decembrie), după care a pătruns în Moldova, jefuind și
prădând până la Bârlad.
 Cu sprijin de la Ștefan, Laiotă a pătruns în martie 1474 în Țara Românească unde, după înlăturarea
lui Radu cel Frumos, a reluat scaunul domnesc. În octombrie 1474 Laiotă a trecut de partea otomană,
ceea ce a dus la o campanie fără succes a lui Ștefan în Țara Românească.
 În 29 septembrie 1474 Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relații reci cu regele
Matia al Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea cu scopul ca acesta să organizeze o coaliție
creștină antiotomană.
Imaginea nr. 5 – Planul bătăliei de la Vaslui
 Aflând de planurile lui Mehmed al II-lea, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara
Românească, unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în
luptele care se dau cu acest prilej. Așteptându-se la o viitoare reacție din partea
sultanului, Ștefan ia legătura cu principele polonez și cu Matia Corvin, regele
Ungariei pentru ajutor armat. Luptele din Albania au durat până în toamnă, iar atunci
când nimeni nu se mai aștepta la o campanie militară, având în vedere apropierea
iernii, Suleiman Pașa primește poruncă de a trece în Țara Românească pentru a-l
înlătura pe Laiotă, iar apoi de a porni neîntârziat împotriva ghiaurului Ștefan și apoi
să treacă prin foc și sabie Vilaietul Bogdania, precum era numită de turci pe
atunci Moldova. Laiotă, pentru a-și păstra tronul, se supune turcilor. Ștefan, în
înțelegere cu transilvănenii, îl alungă pe trădător și îl înscăunează pe Basarab cel
Tânar, numit și Țepeluș. Acesta însă este alungat de Suleiman Pașa, care-l
reînscăunează pe Laiotă.
 Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de munteni
din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de
60.000 - 120.000 de oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de
averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum spunea Nicolae Iorga.
Desfășurarea bătăliei

 Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de
domn fiind comasați cca. 40.000 de luptători moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de
oameni veniți în ajutor și beneficiind de cca. 20 de tunuri. Raportul de trupe era mult în
favoarea otomanilor, astfel că Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și înfometare iar
planurile de luptă a domnitorului foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie
părăsite toate așezările omenești care puteau nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite
proviziile.
 Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oștii
otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul
oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma
târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă
prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată.
Există discuții în continuare în privința plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca
plasat în zona actualei comune Băcăoani în sudul orașului Vaslui, loc care a căpătat numele
de Podul Înalt după conformația locului, iar celebra bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de
la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei localități Ștefan cel
Mare, în nordul actualului oraș Vaslui, bazându-se pe interpretarea unor documente.
 În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o
ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada
începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că
mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care
se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care
domnitorul a știut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-și dea seama ce
oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia
trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și
putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care
oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din
marginea pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din
trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit
otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați din partea aceea, astfel ca
marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe
malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan. Când turcii au întors spatele,
atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năprasnic de armata moldovenească. Până
să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți
dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea
disperată a lui Suleiman Pașa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de
moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.
Bătălia de la Valea Albă

 Bătălia de la Valea Albă a fost un eveniment important din istoria medievală

a Moldovei. Bătălia a avut loc lângă Războieni sau Valea Albă la data de 26
iulie 1476, între o mică armată moldovenească sub comanda lui Ștefan cel
Mare și armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de
însuși sultanul Mahomed al II-lea. Turcilor li se alăturase și o oaste a
voievodului Țării Românești, Basarab al III-lea cel Bătrân. 
 Context
 Oastea lui Ștefan cel Mare era compusă din Oastea mică, denumită așa pentru că
era compusă din cetele de pe moșiile boierilor și cetele de târgoveți, o oaste
preponderent călare și relativ bine înarmată, care putea ajunge la un efectiv de 12-
15.000 de oameni și Oastea Mare, care era compusă pe lângă oastea mică și din
cetele de răzeși care nu erau la fel de bine înarmați, dar care putea ajunge pana la
40 - 50.000 de oameni.
Imaginea nr. 6 – Planul
bătăliei de la Valea Albă
 În primăvara anului 1476, la cererea sultanului Mehmed al II-lea el-Fatih
Cuceritorul, cetele tătărești au invadat Moldova, aproximativ 15.000 de tătari
înaintând din estul Moldovei către sud-vest, pentru a urmări o joncțiune cu
trupele turcești. Ștefan cel Mare a pornit în primul rând împotriva tătarilor, cu
întreaga sa oaste, și i-a înfrânt în dreptul localității Ștefănești de pe
malul Prutului, scăpând astfel de un adversar extrem de incomod prin mobilitatea
sa. Deși victoria lui Ștefan împotriva tătarilor este categorică, el este nevoit să
elibereze din oastea sa mari cete de răzeși care cereau să fie lăsați să se întoarcă la
vetrele lor pentru a vedea care au fost urmările invaziei tătărești asupra satelor lor.
Astfel, lui Ștefan i-a rămas la dispoziție doar oastea mică, de aproximativ 12-
15.000 de oameni, la care se adăugau cetele de răzeși din nordul Moldovei, ale
căror gospodării rămăseseră neatinse de tătari. Cu aceasta oaste, Ștefan a hărțuit
oastea otomană, atacând în principal cetele de cavalerie ușoară turcești (achingii)
care conform tradiției asigurau prin jaf aprovizionarea armatei otomane cu nutreț
și hrană.
Desfășurarea bătăliei

 Bătălia a fost începută de Ștefan cel Mare în jurul orei 3 după amiaza, când o parte
din cavaleria moldovenească (aproape 4.000 de oameni) a atacat tabăra musulmană.
Trebuie spus că un alt corp de oaste de aproximativ 1.000 de oameni a fost ascuns
într-un pâlc de pădure, acest grup de călăreți având misiunea de a-i ataca din flanc
pe cei care i-ar fi urmărit pe cei care deschideau lupta.
 Mahomed Cuceritorul, dorind să rezolve într-o singură bătălie decisivă soarta
campaniei, ordonă riposta împotriva moldovenilor. Cei 4.000 de călăreți moldoveni
sunt atacați și aceștia se retrag către Valea Pârâului Alb, vale ce fusese întărită pe
ambii versanți cu trunchiuri de copaci, căruțe și tunuri pentru a se asigura o mai
bună protecție a celor care urmau să se apere aici. Călăreții moldoveni se retrag
urmăriți de cetele de achingii din Rumelia și Anatolia, iar turcii sunt prinși în focul
încrucișat al tunurilor moldovenești și al trupelor de arcași și arbaletieri moldoveni.
Mai mult, la această ambuscadă se adaugă și atacul din flanc și din spate al celor
1.000 de călăreți lăsați de Ștefan în pâlcul de pădure. Această acțiune a dus la
decimarea și dezorganizarea totală a cavaleriei ușoare turcești.
 Pentru a reechilibra lupta, Mahomed a ordonat trupei de infanterie de elită de care
dispunea (ienicerii) să atace pozițiile moldovene, dar aceștia, după aproape o oră
petrecută sub tirul artileriei și arcașilor moldoveni, dau semne că se retrag. Atunci
Mahomed a decis să se avânte personal în luptă alături de garda sa și de trupele de
spahii (spahii erau nobilii turci, formând cavaleria de elită a Imperiului Otoman).
Exemplul său a ridicat moralul ienicerilor și un al treilea val de atac s-a revărsat
spre pozițiile moldovene. Apărarea moldoveană este străpunsă aproape de lăsarea
serii. Ștefan a lăsat pe poziție un mic contingent din Oastea Mică ce avea rolul de
a întârzia o eventuală angajare a cavaleriei turcești în urmărirea trupelor sale și la
adăpostul întunericului se retrage.
 Armata moldoveană a fost învinsă, dar pierderile au fost foarte mari de ambele
părți. Dacă turcii au pierdut aproape 30.000 de oameni, Ștefan a pierdut 11 boieri
din Sfatul țării, iar aproape 1.000 de oameni care au acoperit retragerea
moldovenilor au fost făcuți prizonieri. Cronicarii vremii au menționat că tot
câmpul de luptă a fost acoperit de oasele celor căzuți, ceea ce reprezintă probabil
o sursă a toponimului Valea Albă.
Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_cel_Mare