Ștefan cel Mare

Domn al Moldovei

ȘTEF AN
CEL MARE

Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor,

considerată cea mai exactă reprezentare a
domnului.
Date personale
Născut 1438 sau 1439
Borzești (azi în județul Bacău)
Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)
Suceava
Înmormântat Mănăstirea Putna 
Părinți Bogdan al II-lea
Doamna Oltea
Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)
Maria din Mangop (1472 - 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)
Copii Petru Rareș
Elena
Bogdan al III-lea cel Orb
Alexandru al Moldovei 
Cetățenie  Moldova 
Religie creștinism ortodox[*] 
Ștefan al III-
Ocupație suveran[*]
lea (n. 1438- domn al Moldovei 
1439, Borzeșt Apartenență nobiliară i – d. 2
iulie 1504, Suc Titluri domnitor al Moldovei[*] eava),
supranumit Șt Familie nobiliară Dinastia Mușatinilor efan cel
Domnie
Domnie 1457 - 2 iulie 1504
Predecesor Petru Aron
Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel
Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul
lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca
medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României,
înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste
calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie
de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau
sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei
sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă
îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din
oameni proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza
meritelor militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De
asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective
ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-
a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a
avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii
directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine
mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu
permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul
Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A
încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva
turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia
și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune.
  Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării -
în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea
cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea
Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin.
 Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o
componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de
masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii
militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor
majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra
lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau
victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan
Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare
din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse
de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii
acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o
expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la
Valea Albă-Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman,
obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic,
țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un
număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească,
Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a
fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și
Sfânt, la 20 iunie 1992.
 A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria
din Mangop - din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel
Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la
domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie
1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Războaie și bătălii
.

Theodor Aman, Bătălia de la Șcheia

Cea mai răspândită și acceptată variantă referitoare la numărul conflictelor

armate („bătăliilor”) la care a participat Ștefan cel Mare este de 36. Cifra este
bazată chiar pe mărturisirea domnului moldovean făcută în
1502 medicului venețian Matteo Muriano: „eu sunt înconjurat de dușmani din toate
părțile și am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei țări, dintre care am fost
învingător în 34 și am pierdut 2. Într-o analiză detaliată, istoricul Alexandru
Boldur mai identifică suplimentar alte patru incursiuni armate la care Ștefan nu a
participat, acestea fiind conduse de alți comandanți, numiți de domn.
O clasificare sintetică a tipurilor de conflicte armate, la care a participat oastea
moldoveană sub conducerea lui Ștefan cel Mare, este prezentată în tabelul alăturat
 1457-1469 1470-1486 1486-1504

1473 - Țara
Românească

1475 - Imperiul Otoman 1497 - Regatul

1467 - Regatul (Vaslui)
Războaie Poloniei Codrii
Ungariei (Baia)
1746 - Imperiul Otoman Cosminului
(Războieni)
1481 - Țara
Românească (Râmnic)

1457 - Petru
Bătălii  interne 1485 - Hroiot
Aron (Doljești)
1471 -Țara
Românească (Soci)
1474 - Țara 1486 – Imperiul
otoman (Șcheia)
1459 - Regatul Românească
Poloniei 1475 - Imperiul Otoman 1498 – Regatul
Bătălii externe Poloniei (Galiția și
1469 - Hanatul 1476 - Hanatul Crimeii Podolia)
Crimeii (Lipnic) 1476 - Țara
1502 – Regatul
Românească Poloniei
1485 - Imperiul Otoman
(Cătlăbuga)

1474 - Teleajen
1462 - Chilia 1482 - Crăciuna
Asedii 1489 - Camenița
1462 - Chilia 1485 - Cetate Albă și
Chilia

Incursiuni 1461 - Regatul 1470 - Țara 1490 - Regatul

Ungariei Românească (Brăila, Poloniei
1469 - Regatul Cetatea de Floci) 1491 - Regatul
Ungariei 1480 - Țara Poloniei
Românească 1493 - Regatul
Poloniei (3 incursiuni)
 1495 - Podolia
(Breaslav)

Cele patru acțiuni militare care nu au fost conduse de Ștefan personal au fost:
incursiunea din Transilvania, sub comanda lui Pop (1469), lupta de
la Lențești împotriva mazovienilor veniți în ajutorul polonezilor, sub conducerea
lui Boldur (1497), lupta de la Cernăuți (1497) și atacul vornicului Boldur asupra
Chiliei și Cetății Albe (1500).
Marile bătălii
Bătălia de la Baia

Bătălia de la Baia a avut loc în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, la aproape

o lună de la invadarea Moldovei de către armata Regatului Ungar condusă de
regele Matia Corvin. Campania regelui ungar venea după o serie de incidente care
tensionaseră foarte mult relațiile dintre cele două state, cum ar fi dezvoltara
legăturilor cu Regatul Poloniei, incursiunea în secuime din 1461, cucerirea Chiliei
în 1465 și găzduirea de către regele ungar a unor pretendenți la tron, ca Petru Aron
sau Berindei. Cauza imediată a constituit-o sprijinul direct pe care Ștefan îl
acordase răscoalei ardelenilor impotriva regelui ungar, din 1467.
Campania a început la 19 noiembrie 1467, odată cu trecerea oastei ungare,
numărând circa 40.000 de oșteni, prin pasul Oituz, urmată de asedierea și
distrugerea orașelor Târgu Trotuș, Bacău, Roman și Târgu Neamț. La 7 decembrie
armata ungară a ajuns la Baia.
Având în vedere pericolul iminent ca inamicul să atace capitala țării, Suceava,
Ștefan decide să execute o lovitură decisivă, prin surprindere, asupra trupelor
ungare cantonate la Baia. Forțele moldovene, de circa 12.000 de oameni au atacat
orașul în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, din trei direcții, după ce în prealabil au
dat foc întăriturilor de lemn care îl protejau. După lupte îndârjite desfășurate toată
noaptea, armata ungară a fost nevoită să abandoneze orașul și să se retragă spre
Transilvania, regele Matia însuși fiind rănit în luptă. Retragerea a fost favorizată și
de inacțiunea unuia dintre corpurile de armată moldovene, condus de vornicul
Crasnăș, care ulterior va fi judecat pentru trădare, condamnat la moarte și executat.
Deși din punct de vedere militar bătălia s-a terminat indecis, ambele tabere
clamând victoria, Bătălia de la Baia reprezintă o mare victorie politică pentru
Ștefan, care și-a consolidat domnia, punând capăt, prin măsuri dure, opoziției unei
părți a marii boierimi, totodată crescând semnificativ prestigiul său în plan extern.
Obiectivele acesteia - înlocuirea lui Ștefan de pe tron, instalarea unui nou domn la
Suceava, aducerea Moldovei în sfera de influență a regatului ungar - nu au putut fi
atinse, ceea ce a echivalat cu o înfrângere de proporții pentru regele ungar

Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt

Bătălia de la Războieni-Valea Albă
Bătălia de la Codrii Cosminului
Bătălia de la Codrii Cosminului s-a desfășurat între 26-30 octombrie 1497,
lupta principală având loc în Codrii Cosminului, o zonă împădurită situată la circa
100 km nord de Suceava, pe teritoriul actualele comune Voloca pe Derelui și Valea
Cosminului din regiunea Cernăuți, Ucraina. Bătălia a opus oastea Moldovei, sub
comanda lui Ștefan cel Mare și oastea Uniunii Polono-Lituaniene, comandată de
regele Ioan I Albert.
Regele polon a pătruns pe teritoriul Moldovei, sub pretextul unei acțiuni
antiotomane având ca scop eliberarea cetăților Chilia și Cetatea Albă, de sub
stăpânirea otomană. Scopul ascuns al expediției îl constituia instalarea pe tronul
Moldovei a fratelui său, Sigismund și scoaterea Moldovei de sub influența
Regatului Ungar.

Arhitectura
Din epoca lui Ștefan cel Mare s-au păstrat doar elemente de arhitectură
eclesiastică (biserici și mănăstiri) și militară (cetăți). Deși tradiția orală, preluată de
multe surse scrise, îi atribuie lui Ștefan construcția câte unei biserici după fiecare
din luptele purtate, din pisaniile păstrate din epoca sa, el este atestat drept ctitor
cert al unui număr de 21 de biserici, din care la două nu se cunoaște anul
construcției.
Acestea sunt: Putna (1469), Milișăuți-Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie-
Suceava (1488), Voroneț (1488), Vaslui (1490), Iași (1492), Hârlău (1492), Borzeș
ti (1494), Huși (1495), Dorohoi (1495), Popăuți (1496), Valea
Albă (1496), Tazlău (1497), Neamț (1497), Piatra
Neamț (1498), Volovăț (1502), Dobrovăț (1504), Reuseni (1504).
La bisericile de la Râmnicu Sărat (pisanie din 1704) și Scânteia (pisanie din 1846),
domnul apare drept ctitor dar nu este menționată data construcției inițiale
Pe lângă acestea, tradiția îi mai atribuie construcția unui număr de biserici,
fără a exista însă documente care să ateste acest fapt: Scheia, lângă Roman,
Florești,lângă Vaslui, Cotnari, Ștefănești (județul Botoșani), mănăstirea
Căpriana, Cetatea Albă, Cetatea Chilia, precum și paraclise în
cetățile Hotin și Neamț. În Transilvania, îi sunt atribuite bisericile de la Vad, pe
Someș și Feleacu, lângă Cluj.
Bisericile construite în epoca lui Ștefan cel Mare au fost concepute în
general în stilul arhitectonic „triconc”, de origine bizantino-balcanică, având
spațiul interior împărțit, potrivit rânduielilor ortodoxe, în altar, naos și pronaos. La
Putna și în alte câteva biserici a fost adăugată o gropniță (sau „camera
mormintelor”), iar la biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din mănăstirea
Neamț apare un exonartex - un pridvor închis, la intrare. Pe lângă acestea, încep să
și facă apariția elemente aparținând altor stiluri: câteva din bisericile ștefaniene au
elemente specifice arhitecturii gotice, cum ar fi contraforții și ogivele, unele
biserici au un și decorații exterioare (firide cu arcade, ocnițe, discuri smălțuite).
Totodată, unele biserici au fost decorate cu fresce interioare: Putna, Pătrăuți,
Voroneț, Sfântul Ilie - Suceava, Popăuți, Bălinești 

Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Putna

Mănăstirea Neamț