IULIE-LUNA CUPTOR

Prof.coord: Racu Carmen Elevii:Ciubotariu Flavius

Căruceriu Ștefan

Clasa a VII-a C
LUNA IULIE
 ◄ iulie 2022 ►
MM
L JVSD
a i
  1 2 3
1
4 5 6 7 8 9
0
1 1 1 1 1 1
12
1 3 4 5 6 7
1 2 2 2 2 2
19
8 0 1 2 3 4
2 2 2 2 3 3
26
5 7 8 9 0 1

Iulie - Les Très Riches

Heures du duc de Berry

Iulie sau Cuptor est e a șaptea
lună a anului în calendarul Gregorian și
una dintre cele șapte luni gregoriene
cu o durată de 31 de zile.
Iulie începe (astrologic) cu soarele în
semnul Racului și sfârșește în
semnul Leului. Din punct de
vedere astronomic, luna iulie începe
cu soarele în constelația Gemenilor și se sfârșește cu soarele în constelația Racului.
Numele lunii iulie vine de la Iulius Cezar care s-a născut în această lună
(„iulius” însemnând tânăr în limba latină). Înainte, luna iulie se numea
în latină Quintilis pentru că era a cincea lună în calendarul roman, calendar care
începea cu luna martie.
Grecii numeau luna iulie Hekatombaion.
În România, luna iulie, popular, se numește Cuptor.
Iulie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Aprilie în fiecare an și în anii
bisecți ca Ianuarie.

Soarele și Luna
Soarele — la începutul lunii iulie soarele răsare la ora 05:35 și apune la ora
21:04, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 06:01 și apune la ora 20:42.
Fazele Lunii:
 la 5 iulie — Luna la Primul Pătrar 14:54;
 la 12 iulie — Lună Plină (Luna începe să descrească) 14:24;
 la 19 iulie — Luna la Ultimul Pătrar 05:12;
 la 27 iulie — Lună Nouă (Luna începe să crească) 01:42.
Luna iulie are 31 de zile, ziua având 14 ore, iar noaptea fiind de 10 ore.

Luna iulie în tradiţia populară

Conform traditiilor populare cum este de cald in luna lui Cuptor, asa de frig
va fi in Faur, daca paianjenul isi rupe panza in doua, va ploua, cand musuroaiele de
furnici sunt mai ridicate decat de obicei, atunci va urma iarna grea, caldura mare
insemneaza an mănos, daca in luna iulie se schimba adese ploaia cu senin si cald,
 atunci buna roada va fi in camp.

Cele patru săptămâni din componenţa lunii iulie se numesc în tradiţia noastră
populară:
 "Săptămâna secerişului",
 "Săptămâna Panteliilor",
 "Săptămâna lui Sântilie"
 "SăptămânaVerii".

Prima săptămână, cea a secerişului, este dedicată muncilor agricole -

seceratul grâului - şi este, prin tradiţie, o săptămână în care se munceşte de la
răsăritul până la asfinţitul soarelui.
 
 Cea de-a doua săptămână este dedicată "Panteliilor", aprigele surori ale
Sfântului Ilie, dar manifestări dedicate acestora au loc până pe 27 iulie. Târgul de
Fete de pe Muntele Găina, cea mai vestită sărbătoare tradiţională, care aparţine
calendarului agrar, se desfăşoară în acest an la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a
lunii iulie. În zilele noastre, sărbătoarea a devenit o manifestare etno-culturală, cu
cântece din folclorul românesc interpretate de artişti consacraţi, cu parada portului
popular, artificii, foc de tabără şi un târg de obiecte populare tradiţionale.
Săptămâna a treia îl are în centru pe Sfântul Ilie, zeul focului şi al Soarelui,
cel care leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăsneşte duhurile rele ascunse pe
pământ, plesnindu-le cu biciul lui de foc, oriunde s-ar ascunde - în vârful arborilor,
sub streaşina casei sau în turla bisericii. El este atestat, prin numeroase tradiţii, la
românii de pretutindeni, în special în mediile pastorale.
Cea de-a patra săptămână este dedicată verii - anotimpul cel mai călduros al
anului. Calendarul popular al lunii iulie se încheie cu sărbătoarea Ursul Mare pe 31
iulie, aceasta fiind denumirea populară a constelaţiei Ursa Mare. Cele patru stele
aşezate în trapez alcătuiesc corpul, iar stelele în linie dreaptă formează gâtul şi
capul ursului. Pe timp de vară, Ursul Mare indică miezul nopţii.

Datini, tradiții și obiceiuri în luna iulie

Sfinții recoltelor în luna lui Cuptor

În tradiția populară, luna iulie este cunoscută drept ”Cuptor” datorită căldurii
foarte mari, dar și pentru că e o lună plină de tradiții și este dedicată secerișului. Se
spune că toți sfinții prăznuiți în această lună au puteri asupra recoltelor și le
protejează, dacă sunt cinstiți cum se cuvine, sau de nu, le pot distruge.
Luna iulie este, prin tradiție, consacrată secerișului, de aceea grija
primordială a sătenilor este aceea de a-și aduna în pace recoltele de pe ogoare. Așa
explică specialiștii existența în calendarul popular a numeroase zile în care este
evitat lucrul, tocmai din dorința de a nu trezi mânia divinităților, răspunzătoare de
producerea grindinei sau a incendierii grânelor.
Se spune că atât cât e de cald în luna lui Cuptor, tot atât va fi de frig în Faur. 

Sărbători importante în luna iulie:

1 iulie – Cosmandinul (Sfinții Cosma și Damian);
8 iulie – Precupul;
16-18 iulie – Circovii de Vară;
20 iulie – Sf. Ilie (Sânilie);
21 iulie – Ilie Pălie;
27 iulie - Sf. Pantelimon (Pintilei călătorul).
Prima sărbătoare a lunii este Cosmandinul, adică a Sfinților Cosma și
Damian, ”doftorii fără de arginți”, cei care feresc oamenii de boli, dar și a Anei
Focă. Sărbătoarea este respectată pentru ca oamenii să fie feriți de foc, atât de
pârjolul soarelui, care arde și usucă recolta, cât și de trăsnete și incendii. Țăranii
din satele transilvane știu despre această sărbătoare, că aceluia care nu păzește
această zi și lucrează la vie, soarele îi va dogori via cu arșiță și prin aceasta se va
usca.
Pricupul – Ziua lupului
În data de 8 iulie, biserica ortodoxă îl pomenește pe Sf. Mare Mucenic
Procopie, cel despre care se spune în popor că ”Pricopul pricopește”, adică face să
dea în copt semănăturile de primăvară. Procopie este cinstit pentru că veghează
coacerea semănăturilor, apără recoltele și casele de fulgere, trăsnete și grindină.
Tot el are puterea de a face câmpurile să rodească, iar grindina o transformă în
picături de apă înainte de a cădea pe pământ (Pricupul ”arde piatra în apă”). Dacă
nu-i este respectată ziua, aruncă arșiță și usucă cerealele înainte ca acestea să aibă
bob în spic. Femeilor care lucrează de Procopie, lupul le va fura pruncii. O legendă
povestește despre o femeie care striga că i-a luat lupul copilul, iar un glas i-a
răspuns: ”Nu e lupul, ci Pricupul”).
Sfântul Ilie – 20 iulie
Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui
Ahab. Sfântul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) și a
trăit cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos. Vechiul Testament istorisește
despre faptele lui minunate în cărțile numite Regi. Este ales de Dumnezeu să certe
aspru pe regele Ahab și pe cei care-l urmau pe calea păgânească a adorării lui Baal.
Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit
și de un înger pe drumul spre Muntele Horeb; datorită rugăciunii sale, Dumnezeu
oprește ploaia timp de trei ani și jumătate; înmulțește făina și uleiul văduvei din
Sarepta Sidonului și îl învie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa
adusă de el lui Dumnezeu; a înlăturat cultul zeului Baal; l-a văzut pe Dumnezeu în
isihie (vântul liniștit); a fost ridicat în carul de foc și s-a arătat la Schimbarea la
Față a Mântuitorului de pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peșterii sale
(hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este
socotit și protopărintele monahismului creștin.
Tradiții de Sfântul Ilie
În fiecare an pe data de 20 iulie se sărbătorește Sfântul Ilie. Această zi
marchează miezul verii pastorale, se spune că atunci ciobanii separă oile de
berbeci.
Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei și tot în credința populară se spune
că tot el este cel care controlează tunetele și fulgerele, el pedepsește pe cei
necredincioși.
În perioada sa pământeană Ilie a săvârșit păcate, cel mai mare fiind uciderea
părinților săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispășit în moduri diferite și
din această cauză Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinților și l-a urcat la cer
într-o trăsură cu roți de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripați. În cer, Sânt-
Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi
pentru răul pe care i l-au pricinuit. Și, pentru că dracii înspăimântați se ascund pe
pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul
unor animale, Sânt-Ilie trăsnește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.
Atât de pornit este Ilie în a se răzbuna pe diavoli, încât Dumnezeu, ca să-l mai
domolească, i-ar fi uscat brațul și piciorul stâng.
Oamenii se însemnează cu semnul sfintei cruci pe vreme de furtună, ca nu cumva
vreun necurat să se ascundă prin preajmă și să fie fulgerați și ei odată cu diavolul.
Există și credința că dacă omul poartă în ziua de prăznuire a Sfântului, mâțișori de
salcie, sfințiți la Florii, va fi ferit de fulgere.
Nu era voie să se consume mere până pe 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe
să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina. În această zi, merele (fructele lui
Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod
ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriți de grindină, tunete
și fulgere; dăruiau mere, miere și covrigi pentru cei adormiți.
De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită
"retezatul stupilor". Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbații curați
trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil,
femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă,
împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea
nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a
asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei și se transforma
într-o adevărată petrecere cu cântec și joc. Era nevoie de multă atenție, ca la
această masă să nu fie prezenți cei ce știau să facă farmece și vrăji, căci mierea
furată în astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor".
Tot în această zi, se culegeau plante de leac, în special busuiocul.
Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la
stână. Cu această ocazie, ciobanii aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de
lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Conform tradiției, în noaptea dinaintea acestei zile, fetele mergeau pe pământul
semănat cu cânepă, se dezbrăcau și se rostogoleau prin lan, după care se îmbrăcau
și plecau acasă. Dacă în noaptea de Sânt-Ilie visau cânepă verde, acestea sigur se
vor mărita cu un flăcău tânăr și frumos, iar dacă visau cânepă uscată acestea se vor
mărita cu un bărbat mult mai în vârstă. 
Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea
viermi.
În vechime, se obișnuia ca în ziua prăznuirii Sfântului Ilie să se organizeze întâlniri
ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților, numite nedei,
(NEDÉIE  - Petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de
obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram), se organizau târguri de Sant-Ilie,
iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre. În cadrul acestor
manifestări, ce durau mai multe zile și erau considerate a fi bune prilejuri de
cunoaștere pentru tineri, atmosfera era însuflețită de muzică și se făcea comerț cu
produse pastorale, instrumentar casnic, unelte și produse agricole.
Pentru ținutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la
Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach,
era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu doua-trei săptămâni
înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume și
se auzeau strigătele și chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă,
germană, maghiară, turcă sau arabă. La bâlciul organizat cu această ocazie
("Comedia din deal") veneau artiști de circ - acrobați, iluzioniști, înghițitori de
săbii, motocicliști ce evoluau la zidul și globul curajului - soseau parcuri de
animale sălbatice, erau montate scrâncioburi de diverse forme și mărimi, erau
aduse teatre de păpuși, roata norocului și multe alte atracții pentru curioșii adunați
"pe deal". Treptat, iarmarocul de la Fălticeni, ca de altfel multe alte manifestări
tradiționale, și-a pierdut importanța, astăzi încercându-se revigorarea lui în cadrul
Festivalului folcloric "Șezătoarea". 
Rubedeniile Sfântului Ilie
Panteliile sunt considerate în lumea satului reprezentări meteorologice care
pârjolesc și ard recoltele în luna lui Cuptor, fiind surori cu Sântilie și reprezintă un
punct culminant al sărbătorilor de vară.
Sunt celebrate de două ori, cu șapte zile înainte de Sfântul Ilie și la șapte zile după
Sfântul Ilie, în perioada de 13 - 27 iulie. Forța lor distrugătoare poate fi diminuată
prin diferite interdicții de muncă.
Cea mai rea și amenințătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, o divinitate
feminină foarte misterioasă încât nici nu se știe prea multe despre ea.
Numele acestei sărbători derivă de la numele Sfântului Mucenic Chiric sau o
compunere între Chiric si numele mamei sale, Iulia, sfinții venerați de creștinii
ortodocși în data de 15 iulie.  În alte regiuni precum Muntenia această sărbătoare
mai poartă numele de Cirica, Chiric Schiopul sau Ciric.
Se spune că Ciurica îi pedepsește pe cei care nu respectă această zi și este o
sărbătoare destinată femeilor.
Bătrânii amintesc că femeia capătă puteri misterioase și are dreptul să poruncească
bărbaților ce să facă în această zi astfel încât, bărbații plecau de acasă de frica
femeilor.
De asemenea, nu este bine ca cineva să ia bătaie în această zi pentru că va lua
bătaie tot anul.
În plus, femeile nu au voie să lucreze pentru ca lupii să nu le mănânce vitele.
Amintirea ei este păstrată de unele expresii populare precum "Astâmpără-te că vine
Ciurica sau Stai cuminte, capeți Ciurica". Această expresie era adresată bărbaților
care își supărau nevestele.
Copiii bolnavi sau cuprinși de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de
flori ca să se vindece.
Tot în această zi se spune că nu este bine să te piepteni sau să scoți gunoiul din
casă, deoarece vitele se pot îmbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi.
Sfânta Muceniță Marina (sărbătorită în data de 17 iulie) s-a născut în Antiohia
Pisidiei din părinți de neam bun, dar nu bine credincioși. Sfânta Marina a primit
învățătura despre Hristos la vârsta de doisprezece ani. După moartea mamei sale,
tatăl sau nu a mai considerat-o fiica sa, pentru credința în Iisus a început să o
urască și a dat-o la o doica care stătea într-un sat departe.
Când Marina a crescut a devenit o fată frumoasă atât cu trupul cât și cu sufletul.
Era plină de bunătate și ajuta oamenii sărmani.
Episcopul Olimvrie s-a îndrăgostit de frumusețea ei și a dorit-o de soție, dar când a
aflat că este roaba lui Hristos acesta a închis-o și a torturat-o.  După prima zi de
tortură, Sfânta Marina a fost chemată în fata episcopului, iar toate rănile acesteia au
dispărut. Supusă la alte chinuri, Sfânta Marina a reușit să treacă peste toate cu
răbdare și cu credință în Dumnezeu.
Episcopul supărat de curajul Marinei a ordonat să i se taie capul.
În popor sărbătorea Sfintei Mucenice Marina se serbează cu post, se spune că în
această zi, Sfânta Marina înfrânge răutatea și ferește oamenii de ispită.
Este protectoarea pasărilor de curte și se spune că  este bine să se împartă pui pe la
vecini ca să aibă parte de păsări. Se aprind lumânări la biserică pentru a fi ferit de
orice boală.
Dacă se culege pelin în această zi, are puteri tămăduitoare. Pe unde se matură cu
pelin, puricii mor din cauza amărăciunii lăsate de plantă. Femeile se spală pe față
cu zeama de pelin pentru a le subția pielea obrazului.
Pârliile sunt trei divinități îngrozitoare, surori ale lui Sântilie, care se răzbună cu
incendii dacă nu se respectă zilele lor: 20-22 iulie. Pe vremuri, puține zile de peste
an erau așteptate cu o așa de mare teamă precum cele trei sau șapte zile cunoscute
sub numele de Pârlii sau Pârlele.
O altă rudă, în 23 iulie, este Opârlia, care provoacă incendii și arsuri pe corp dacă
nu i se prăznuiește ziua. În această zi nu se cocea, nu se torcea, nu se dădea foc din
casă și era interdicția la scăldat.
Obiceiuri de vară - Târgul la români
Târgurile erau așezate în locuri bine alese, fie la vadurile râurilor, fie la
răspântie de drumuri. Multe dintre ele se desfășurau pe locul unor foste comunități,
dispărute în negura vremurilor.
Târgurile aveau mare importanță etnografică, pentru că ele făceau posibilă
întâlnirea și căsătoria tinerilor din zone altfel îndepărtate. Fetele și flăcăii veneau la
eveniment, se cunoșteau, intrau în vorbă. De aici până la căsătorie nu mai era decât
un pas. Se evitau astfel, încrucișările între rude apropiate, aducătoare de nenorociri,
în tradiția populară.
Târgul de fete de pe Muntele Găina
Acesta datează de aproximativ două secole, prima atestare documentară
fiind din anul 1816. Conform tradiției, acesta are loc în cel mai apropiat sfârșit de
săptămână de ziua Sfântului Ilie, care este sărbătorit în 20 iulie.
Pe vremuri, târgul începea cu doi delegați, din partea moților din Vidra de Sus și
doi delegați din partea crișenilor din Bulzești (sate aflate la baza muntelui) care
trăgeau o linie de despărțire între moși și crișeni. Ritualul începea sâmbăta seara,
când se adunau feciorii. Peste noapte, tinerii cântau și beau țuică. În zori, apăreau
fetele și nevestele și toată petrecerea se muta pe creasta Găina. Dansul era
obligatoriu astfel ca flăcăii să vadă că fata nu șchioapătă. Nici negoțul nu era
neglijat. Negustorii vindeau cireșe și miere, rachiu, ciubere sau oale smălțuite.
Momentul cel mai important îl reprezenta ”târguirea” fetelor. Fetele care luau parte
la târg se pregăteau ani întregi, pentru că se cerea să ia cu ele și zestrea. Părinții
puneau pe masă plăcintă, găini fripte, pălincă, iar tatăl băiatului se înfățișa și
începeau ”negocierile”. După ce cădeau la înțelegere, fata era invitată la joc și apoi
cântărită pe o scândură, în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.
Târgul de fete s-a transformat, în timp, într-o nedeie populară, care are loc înainte
de Sfântul Ilie.
Ca legendă, se povestește că, odată, în vârful muntelui, trăia o zână frumoasă
fără seamăn și tare bogată. Ea avea o găină care făcea zilnic miraculoase ouă de
aur. Și o dată pe an, zâna dăruia câte un ou de aur, ca zestre unei fete sărace și
cuminți. Iar oamenii, când aveau nevoie de un sfat ori de un mic ajutor, apelau
totdeauna la zână. Într-o bună zi însă, cinci tineri din Vidra, îmbrăcați în straie
femeiești, s-au furișat la zâna muntelui și, iscodind unde se afla găinușa, au
șterpelit-o, împreună cu un coș plin cu ouă de aur. Fugind de le scăpărau
picioarele, unul dintre ștrengari scăpă coșul, ouăle rostogolindu-se până-n apele
învolburate ale Arieșului. Flăcăii au ascuns găina în munții Abrudului, care, după
cum se știe, sunt plini de aur. Supărată, ”crăiasa băilor de aur” a părăsit pentru
veșnicie acele tărâmuri, plecând spre alte zări. De atunci, tinerii s-au învățat să
urce, în a treia duminică a lui iulie, pe culmea platoului Găina, nădăjduind că,
poate într-o zi, zâna va reveni în acele locuri.
Târgul Moșilor
Atunci când se strângea lume mai multă, la hramurile bisericilor ori la alte
sărbători religioase și populare, apăreau și negustorii cu mărfurile lor, dar și
mușterii doritori să cumpere. Asta se întâmpla mai ales în localitățile cu o
populație numeroasă și cu dispoziție pentru a cumpăra și a vinde. De aici vine și
denumirea de târg a unor orașe de odinioară, păstrată până azi: Târgu Ocna, Târgu
Secuiesc etc.
Calea Moșilor, de pildă, denumirea unei artere bucureștene, vine de la drumul care
ducea odinioară la un târg organizat cu ocazia sărbătorii populare zisă Moșii de
Vară. Acest târg funcționa la marginea răsăriteană a Bucureștiului de atunci.
Drumul, pavat cu lemn, care lega centrul Capitalei de acel maidan, s-a numit mult
timp Podul Târgului din Afară. Acolo a fost și un târg de vite, de unde avem
denumirea de Obor, păstrată și astăzi

Caragiale - Calendar
I.L.Caragiale spunea în Calendar despre luna iulie: Căldura crește: 45
grade. Primăria ia măsuri, ca stropitorii stradelor să administreze trecătorilor
asudați câte o dușe rece. Pentru aceasta se va mai adăogi la biletul cel galben
încă vreo câteva zecimi comunale.