Bruno este un băiețel neamț, de doar 9 ani, care locuiește în Berlin, alături de familia sa

(mama, tatăl și sora lui mai mare). Au o casă mare, o duc bine. Tatăl său lucrează în
cadrul armatei și Bruno este un copil fericit. Are o casă cu 5 niveluri de explorat și
prieteni alături de care să se joace. Asta până în ziua în care o găsește pe menajeră făcând
bagajele, iar mama sa îi spune că trebuie să se mute pentru că tatăl său a fost avansat și
noul post primit este în alt oraș.

În noua locuință nimic nu mai este la fel. Doar biroul tatălui său a rămas inaccesibil. În
rest, totul s-a schimbat. Casa este mult mai mică. Alte case nu sunt în jur. Dacă nu sunt
case, nu sunt nici copii.  Cum să mai fie Bruno fericit aici? În plus, sunt prea multe
lucruri pe care nu le înțelege. Casa este plină tot timpul de soldați. Pe fereastră, într-o
curte imensă, împrejmuită cu gard înalt de plasă deasupra căruia erau prinse arcuri de
sârmă ghimpată, sunt o mulțime de oameni îmbrăcați în pijamale în dungi. Ce fac ei
acolo? De ce soldații se duc mereu acolo, dar oamenii ăia nu vin niciodată la ei? Unde
mai pui că acolo sunt și copiii care i-ar putea fi parteneri de joacă.

Hotărât să exploreze noua lume în care ajuns, Bruno se îndepărtează într-o zi de casă,
mergând foarte mult de-a lungul gardului cu sârmă ghimpată. Mare-i este mirarea când, la
un moment dat, dă peste un băiat de-o seamă cu el (chiar născuți în aceeași zi), ghemuit
de partea cealaltă a gardului. Un băiat îmbrăcat în pijamale în dungi (Shmuel). De-aici
povestea devine dramatică, dar nu vă spun mai multe.

De ce Bruno n-are voie dincolo de gard? Care este povestea lui Shmuel? De ce bunica îl
urâse pe tatăl lui, atunci când aflase de noua lui slujbă? De unde titlul cărții Băiatul cu
pijamale în dungi? Unde este de fapt locul ăsta în care s-au mutat (Out-With, cum îl
numește Bruno)? Cine este șeful tatălui, acel Fury care l-a trimis aici?

Părerea mea despre Băiatul cu pijamale în dungi

Este un roman foarte ușor de citit. Scurt, scris la persoana a III-a, dar din perspectiva unui
copil, poate fi citit foarte bine și de către copii, dar e o lectură excelentă, răscolitoare și
pentru un adult sau poate chiar mai mult pentru un adult. Semnele de întrebare apar încă
de la început.

De ce se mută? Este foarte greu pentru Bruno să se adapteze la noul mediu, să renunțe la
casa lui mare și la prietenii care erau universului lui, să stea într-o casă în care tot ce vede
sunt soldați.

Nu putea să înțeleagă cum s-a ajuns aici. Într-o zi era perfect mulțumit, jucându-se
acasă, având cei mai buni trei prieteni pe viață, alunecând pe balustradă, încercând să
stea în vârful picioarelor pentru a vedea tot Berlinul, iar acuma era imobilizat aici, în
această casă rece și neprimitoare. 
Ca ce lucrează tatăl lui Bruno? Am înțeles de la început că purta uniformă, dar multă
vreme nu mi-a fost clar cu ce se ocupă mai exact și cine e șeful lui, cel care venise într-o
seară la ei acasă și de atunci totul fusese dat peste cap. Și de ce atâta bucurie pe tatăl său
că Fury că venise și îi oferise locul ăsta nou de muncă? Iată cum vede Bruno lucrurile!

Ei bine, nu cred că ai fost prea bun la serviciu dacă a trebuit să plecăm toți din casa
noastră frumoasă și de lângă prietenii noștri și să venim într-un loc oribil ca acesta.
Cine sunt vecinii lor în pijamale? Tot timpul poartă aceleași haine și sunt murdari.

– E foarte murdar pe acolo, aprobă Bruno. Poate că nu au băi?

– Nu fi prost, zise Gretel, deși i se spusese de nenumărate ori că nu trebuie să-i spună
așa fratelui ei. Ce fel de oameni sunt cei care nu au bai?
Inițial am bănuit că erau pușcăriași, dar s-a dovedit a fi mai rău de atât. Când Bruno își
face puțin curaj și-și întreabă tatăl ce e cu oamenii de dincolo de gard, răspunsul cade ca
un bolovan peste cititor. 

A, oamenii aceia, zise tata, dând din cap și zâmbind ușor. Oamenii aceia… Ei bine, aceia
nu sunt oameni, Bruno.
Răspunsurile vin treptat și pentru cititor și pentru Bruno. Bruno le percepe cu minte de
copil și pentru el marea dramă rămâne că nu se poate juca împreuna cu băiatul de dincolo
de gard. Pentru mine drama a început când am realizat că Bruno locuia lângă … un loc al
ororilor. A continuat pe măsură ce Shmuel își spunea povestea. A atins punctul culminant
când sora lui Bruno l-a certat aprig și i-a spus că s-a săturat să pronunțe greșit și să
numească locul acela Out-With, în loc să-i spune pe numele său corect care este…

M-a cutremurat povestea. Și finalul. O să simțiți același lucru dacă o veți citi. O parte din
istoria Europei moderne văzută prin ochii unui copil care, în inocența lui, nu pricepe nici
măcar în ultima clipă ceea ce tu ai vrea să poți opri.