Luna

Spre deosebire de Soare, care are în fiecare zi a anului aceeaşi înfăţişare, Luna este un astru capricios,
supus, asemenea omului, temporalităţii şi morţii. Tragedia Lunii (apariţia şi, după ce a ajuns la împlinire –
la Luna Plină –, dispariţia ei în decursul unei luni lunare) este şi tragedia omului al cărui început, naşterea,
deschide perspectiva sfârşitului, momente biologice extreme, separate de miezul sau puterea vieţii.
Soarele întinereşte şi îmbătrâneşte zilnic fără să „moară”; Luna se „naşte şi moare” cu fiecare evoluţie în
jurul Pământului. După unele legende, „Luna e om; la început mititel ca şi copilul şi apoi îi tot cresc aripile
împrejur până ce devin una şi e rotund. Apoi începe iar a îmbătrâni şi a se face tot mai mic, aripile i se taie,
până rămâne ca degetul şi iar se naşte din nou”. Prin procesul de repetare pe care-l sugerează, luna a
îndeplinit condiţia esenţială a oricărui orologiu. Într-adevăr, prin fazele sale diferite calitativ şi prin forma
schimbătoare de la noapte la noapte, Luna sugerează un veritabil proces de numărare, fiind numită chiar
„mama pluralului”. De altfel, noaptea a căpătat adevărata substanţă a timpului de la astrul lunar care
creşte, descreşte şi dispare în limite constante de timp. Fără astrul lunar, bezna nocturnă nu ar fi apărut
în mentalitatea celor vechi ca simbol al timpului măsurat, probabil, pe nopţi şi nu pe zile. O dovadă
incontestabilă că în calendarul popular supravieţuiesc elemente specifice calendarelor lunare sunt cele
aproximativ 20 sărbători nocturne şi priveghiuri: Crăciunul, Revelionul, Lăsatul Secului de Paşte, Paştele,
Focul lui Sâmedru, Noaptea Strigoilor şi altele.
Legenda ghiocelului
Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, iarbă, buruieni şi flori, le-a împodobit cu culori
frumoase.
Când a făcut zăpada, i-a zis:
— Pentru că tu umbli peste tot, să-ţi cauţi singură culoarea ce-ţi place. Zăpada s-a dus mai întâi
la iarbă:
— Dă-mi şi mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!
Iarba a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul să-i dea culoarea roşie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie,
floarea soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu ascultă rugămintea zăpezii. Tristă şi amărâtă,
aceasta ajunge în dreptul ghiocelului căruia îi spune şi lui necazul:
— Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă şi-şi bat joc de mine! Înduioşat de
soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
— Dacă-ţi place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine.
Zăpada primi cu mulţumire darul ghiocelului. De atunci ea poartă veşmântul alb ca al ghiocelului. Drept
recunoştinţă, zăpada îl lasă să-şi scoată căpşorul afară, de cum începe să se arate primăvara.
Ciobanul cu oile
Numele popular al constelaţiei Lira, reper de orientare şi apreciere al păstorilor pe timpul nopţilor senine,
este Ciobanul cu Oile. Ciobanul, personificat de steaua Vega, este urmat de turma oilor formată din patru
stele. În momentul răsăritului constelaţiei pe timpul verii, ciobanii erau „dezlegaţi” să mănânce brânză în
zilele de post. Constelaţia apare şi ca motiv ornamental pe ouăle încondeiate.
Filipii de Iarnă
Filipii de Iarnă sunt divinităţi protectoare ale lupilor, cu număr variabil de la zonă la zonă, celebraţi de
crescătorii de oi la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. În calendarul popular ei indică sfârşitul
unei lungi perioade de împerechere a lupilor începută cu aproximativ 80 de zile în urmă, la Filipii de
Toamnă.
Cei trei crai
Trisfetitele este denumirea populară pentru cei trei mari ierarhi, Vasile, Grigore şi Ioan, celebraţi în
calendarul ortodox în ziua de 30 ianuarie. Lor le este dedicat grupul de stele din mijlocul constelaţiei Orion,
numit şi Cei trei Crai, Craii de la Răsărit, Cingătoarea Regelui. În asociere cu alte stele din apropiere,
Trisfetitele formează Rariţa (Plugul sau Grebla), Sfredelul Mare sau Spiţelnicul. Cele trei stele din
constelaţia Orion sunt numite, în Mehedinţi, Toiegele.
Calendarul viticol
Calendarul viticol este instrumentul de planificare a activităţilor viticole obţinut din suprapunerea
sărbătorilor şi obiceiurilor peste momente semnificative ale ciclului vegetal al viţei de vie şi ale fermentării
vinului în butoaie. Ciclul vegetal al viţei de vie, lung de aproximativ o jumătate de an, începe la sfârşitul
lunii ianuarie şi începutul lunii februarie şi este marcat de sărbători şi obiceiuri dedicate ursului, viţei de
vie şi pomilor fructiferi: Martinii de Iarnă, Arezanul Viilor, Târcolitul Viei, Ziua Ursului, Ziua Omizilor, Trif
Nebunul şi altele. După aproximativ două luni de zile, în preajma echinocţiului de primăvară, se dezgroapă
viţa de vie şi i se taie corzile. La Sântămărie (15 august) se angajează pândarii şi se „leagă” magic ciocul
păsărilor pentru a nu prăda strugurii, la Schimbarea la Faţă sau Probejenie (6 august) se gusta poama
nouă, iar la Ziua Crucii sau Cârstovul Viilor (14 septembrie pe Stil vechi) se începea culesul strugurilor şi se
băteau nucii plantaţi la vie. Ciclul fermentării şi limpezirii vinului în butoaie este viaţa ascunsă a viţei de
vie, care continuă să trăiască şi „dincolo”, după uscatul şi căzutul frunzelor la încheierea ciclului său
vegetal. Băutura fermentată, vinul, era considerat „licoarea tinereţii”, „apa vie” care alunga starea
mohorâtă a omului şi realiza, prin beţiile rituale, legătura mistică între participanţii alaiurilor cu zeul trac
Dionysos.
Vinul este şi astăzi o băutură rituală consumată obligatoriu în nopţile de Revelion, Iordănitul Femeilor,
Sântion, îngropatul Crăciunului, Măcinici.