Mărțișorul, amuletă magică

Pentru strãmoșii noștri, 1 Martie avea însemnătatea începutului de an. În calendarul agrar străvechi, 1
Martie era prima zi a anului, zi în care din firul vremii tors de Baba Dochia se împletea funia anului: alb și
negru, iarnă și vară, zi și noapte, moarte și viață. Înainte vreme, cele două fire răsucite de lână albă și
neagră se dăruiau în prima noapte cu Lună Nouă din martie (21 martie 2023). În vechime, negrul era
considerată culoarea fertilității, a pământului roditor și a norilor aducători de ploaie, pe când albul era
culoarea morții, a iernii înghețate, a doliului. Firul negru a fost înlocuit ulterior cu cel roșu, simbol al vieții,
al soarelui, al pasiunii, și se dãruia de 1 Martie, înainte de răsărit. Mai târziu, acestui șnur bicolor i s-a
adăugat un bănuț de argint, aramă sau aur și s-a numit „marț” sau „mărțiguș”.
Primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt mai vechi de 8.000 de ani, după cum
au relevat săpăturile arheologice. Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu,
înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât. Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era
atribuită femeii - deci vieţii. Albul, semnificând albul norilor şi limpezimea apelor era asociat cu
înţelepciunea masculină. Şnurul mărţişorului semnifica tocmai împletirea inseparabilă a celor două
principii, feminin şi masculin. După unele informaţii etnografice, cele două fire răsucite ar fi semnificat
iarna şi vara, iar de ele se agăţa o monedă de aur, argint sau din alt metal. În vechime se pare că şnurul se
împletea din lână albă şi neagră, fără a i se adăuga monede sau alte obiecte artizanale. În unele accepţiuni,
şnurul bicolor al mărţişsorului, ca obiect cultic, reprezenta funia anului, care aduna săptămânile şi lunile
în anotimpurile de bază ale Calendarului popular – iarna şi vara. Acest şnur era făcut cadou la 1 martie,
în ziua Dochiei, început de An Agrar.

Mărţişorul a fost inclus în lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO

Mărţişorul este dăruit mai întâi între oameni, apoi este oferit plantelor şi, prin extensie, întregului Univers.
Astfel, prin răspândirea mărţişorului, omul doreşte să echilibreze principiile contrare şi complementare
care îi guvernează Universul, precum viaţa-moartea, lumina-întunericul, vara-iarna, masculinul-femininul,
semnificaţii cuprinse în albul şi roşul şnurului,
Mărţişorul e funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului adunate într-un şnur bicolor, simbolizând iarna şi
vara, făcută cadou la 1 martie, Ziua Dochiei şi străvechi început de An Agrar.
Mărţişorul, generalizat astăzi la sate şi oraşe, este confecţionat din două fire colorate alb şi roşu, de care
se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor şi femeilor care îl poartă agăţat în piept una sau
mai multe zile. La sfârşitul secolului al XlX-lea Mărţişorul era primit de copii, fete şi băieţi, fără deosebire,
de la părinţi în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui.
Mărţişorul, de care se agăţa o monedă metalică de argint şi, uneori, de aur, se purta legat la mână, uneori
prins în piept sau la gât. El era scos, în raport de zona etnografică, la o anumită sărbătoare a primăverii
(Măcinici, Florii, Paşte, Arminden) sau la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi (măceş, porumbar,
trandafir, păducel, vişin, zarzăr, cireş etc.) şi agăţat pe ramurile înflorite.
Se credea că purtătorii Mărţişorului nu vor fi pârliţi de Soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi
ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi. După unele povestiri,
Mărţişorul se confecţiona din două fire răsucite de lână colorată, albă şi neagră sau albă şi albastră, şi
făcut cadou în ziua din luna martie, perioadă a echinocţiului de primăvară, când apărea pe cer Luna Nouă.
Aromânii puneau Mărţişorul în ajunul zilei de 1 martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Sărbătorile cu ajun şi calculul timpului în raport cu o anumită fază a Lunii sunt caracteristice calendarelor
lunare care au precedat, atât la daci cât şi la romani, actualele calendare solar-lunare.
Obiceiul Mărţişorului este o secvenţă a unui scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului primăvara, la
moartea şi naşterea simbolică a Dochiei. După unele tradiţii, firul Mărţişorului, funie de 365 sau 366 de
zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii
copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.
Întrucât Mărţişorul este inseparabil de tradiţia Dochiei carpatice, zeiţă maternă, lunară şi echinocţială, se
poate afirma cu certitudine autohtonia şi vechimea multimilenară a obiceiului. Obiceiul a fost atestat în
toate teritoriile locuite de români şi aromâni. În unele zone etnofolclorice (Transilvania, Banat,
Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei) luna echinocţiului de primăvară şi a Anului
Nou Agrar se numeşte Mărţişor.
De la marț/mărțiguș la mărțișor
Cu timpul, bănuțului i-au luat locul fel de fel de figurine, semne ale norocului, primăverii și dragostei: trifoi
cu patru foi, potcoavă, coșar, ghiocel, buburuză, inimioară. Este momentul în care mărțigușul a trecut de
hotarul satului și a ajuns la oraș.
Piesă de rezistență din recuzita magică
Odinioară se credea că, primind mărțișorul, pomul este ferit de deochi iar deochiul era răul cel mai mare
pentru el, singurul care îi putea lua rodul. Recunoscător că l-a împodobit cu prețioasa amuletă, pomul -
printr-un transfer simbolic de proprietăți- îi dăruia parfumul, frumusețea și vigoarea lui. Pe atunci,
mărțișorul era o piesă de rezistență din recuzita magică și se purta într-un timp incert cum este cel de la
cumpăna dintre ani. Iar 1 Martie era început de an nou, atât în calendarul roman, cât și în cel geto-dac,
răstimp în care anul murea spre a renaște iar spiritele demoniace hălăduiau nestingherite ca la orice
început și sfârșit al lumii. Poate de aceea, oamenii legau șnurul mãţişorului de coarnele animalelor, de
aripile cloștilor, la toarta găleții de apă, la poarta casei, formând nenumărate cercuri și noduri magice.
Originea mărțișorului. Matronalia.
O parte a etnologilor consideră că tradiția mărțișorului este de sorginte latină, romanii venerându-l în
această zi pe zeul războiului, Mars. Privit din această perspectivă, șnurul mărțișorului se poate explica prin
împletirea culorii roșu, culoare a vieții și a victoriei în luptă, cu albul, simbol al începutului și totodată al
morții posibile, sugerată de inițierea campaniilor militare din Idele lui Marte. Tot la 1 Martie, Imperiul
Roman sărbătorea Matronalia, zi în care bărbații ofereau daruri soțiilor și mamelor.
Talisman lunar?
Caracterul profund feminin al sărbătorii este confirmat de faptul că, în vechime, mărțișorul era un simbol
lunar. Se dăruia în prima noapte cu Crai Nou din luna martie și era din argint sau din aramă (metale lunare).
În plus, bănuțul găurit, asemenea pietrei plate cu o gaură la mijloc, este un „simbol matricial feminin”.
Faptul că mărțișorul feminin și lunar este legat de un pom („simbol axial masculin” în accepția lui Ivan
Evseev) poate fi interpretat drept un abandon al anotimpului fragil și tainic patronat de Lună, în brațele
viguroase ale verii.
Sau talisman solar?
Există și etnologi care susțin că mărțișorul ar fi un „talisman solar”, majoritatea dintre ei preluând teoria
lui Romulus Vulcănescu portivit căreia fetele, după ce purtau mărțișorul toată luna martie, ieșeau într-un
spațiu deschis și-l aruncau spre cer, rostind următoarea invocare:
Sfinte Soare, Sfinte Soare
 dăruiescu-ți mărțișoare,
‘n locu lor tu mă ferește,
de pistrui ce mă-nnegrește.
Ia-mi, te rog, negrețele
și dă-mi albețele,
fă-mi fața ca o floare,
Sfinte Soare, Sfinte Soare.
descântec cules din jud. Gorj în 1937 de Romulus Vulcănescu
Unii cercetători merg mai departe, susținând proveniența cultică solară a mărțișorului. Argumentul lor
este dat de îmbinarea cromatică alb-roșu, regăsită și în costumul Căluşarilor, dansatori magici care
personifică herghelia divină a anotimpului patronat de cal.

Legende legate de Mărţişor

După unele tradiţii, firul Mărţişorului ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
O poveste legată de Mărţişor spune că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă, pe care un
zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul său, astfel că lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se
întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a învins zmeul în luptă şi a eliberat fata, care s-a urcat înapoi pe Cer
în chip de Soare. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, însă nimeni nu şi-a amintit de tânărul
luptător care zăcea în palatul zmeului, după luptele grele ce le dusese. Sângele cald al tânărului s-a scurs
pe zăpadă, până când el a rămas fără suflare, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei -
vestitori ai primăverii.

Răspândit în toate regiunile ţării, se pare că Mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache
Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian arată că în Moldova şi Bucovina mărţişorul consta dintr-o
monedă de aur sau de argint legată cu un şnur alb şi roşu la gâtul copiilor. Era credinţa că portul
mărţişorului face ca aceştia să aibă noroc. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l
prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până ce înflorea primul pom. După aceea, cu
şnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul sa le fie faţa
frumoasă şi albă.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, mărţişorul era primit de copii, fete şi băieţi deopotrivă, de la părinţi, în
dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui.
De firul mărţişorului se agăţa o monedă metalică de argint sau aur şi se purta la mână, prins în piept sau
agăţat. În funcție de zona etnografică, el era scos la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii,
Paşte) sau la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi, şi agăţat de ramurile înflorite. Se credea că purtătorii
mărţişorului nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi,
drăgăstoşi, bogați şi norocoși, feriţi de boli şi de deochi. Aromânii puneau mărţişorul în ajunul zilei de 1
martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Tradiţii româneşti de Mărţişor
În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii
primăverii. În Moldova însă, obiceiul este că fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu
mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
În Banat, datina spune că fetele nemăritate care se spala cu apa adunată de pe frunzele fragilor din pădure
se vor mărita în anul respectiv, iar în zona Bihorului exista obiceiul ca fetele să se spele cu apa de ploaie
pentru a fi sănătoase şi frumoase, obicei care se păstrează şi astăzi. Ele vor purta mărţişoarele până când
cucul va începe să cânte, sau până înfloresc primii trandafiri sau cireşi.
În Dobrogea, tradiţiile spun că mărţişorul trebuie să fie purtat până la venirea berzelor, ca mai apoi să fie
aruncat spre înaltul cerului.
În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom
fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă
în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini.
La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de
mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice,
întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.
Un mit din Moldova legat de mărţişor spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la
marginea pădurii şi a observat că într-o poiană, sub o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel.
Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea la o parte zăpada şi să rupă ramurile spinoase. Iarna s-a înfuriat
şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la
un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare şi a făcut-o să reînvie.
În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.
În orice caz, martisorul se poarta toata luna, pana canta cucul, dupa care se agata pe primul ram inflorit
de cais, zarzar sau cires, ca sa iti mearga bine tot anul. Se crede ca cei care il poarta sunt protejati de catre
soare impotriva blestemelor.
Chiar dacã obiceiul este aproape similar, el se schimbã în funcţie de regiune:
In Moldova, fetele sunt cele care daruiesc martisoare barbatilor pe intai martie, urmand ca ele sa
primeasca abia pe opt martie, de ziua femeii. Martisorul este purtat toata luna martie, iar apoi este prins
de ramurile unui pom fructifer pentru a aduce belsug in casele oamenilor. In plus, cand este prins in pom,
fata trebuie sa isi puna o dorinta, iar ea se va implini.
In Dobrogea, martisorul se poarta pana la venirea berzelor, iar apoi este aruncat spre cer, astfel incat
norocul sa fie mare si sa prinda aripi.
In Transilvania, martisorul este purtat in primele doua saptamani ale lunii martie, iar apoi este prins de
usi, de ferestre sau de coarnele animalelor domestice pentru a speria duhurile rele. Fetele se spala cu apa
de ploaie pentru a fi sanatoase si frumoase.
In Banat, fetele se spala cu zapada de intai martie pentru a fi iubite intotdeauna. Fetele necasatorite se
spala cu apa adunata pe frunzele fragilor din padure daca isi doresc sa se casatoreasca in anul respectiv.
In Bucovina, parintii leaga o moneda de argint sau de aur de gatul sau mana copiilor, de intai martie. Ea
se prinde cu snur rosu si se numeste "martisor", "martigus" sau "mart". Astfel este asigurat norocul
copiilor, fiind curati si sanatosi precum argintul la venirea primaverii.