”Datinile,povestile,

muzica si poezia sunt

arhivele popoarelor”.
Alecu Russo

FOLCLORUL OBICEIURILOR
DE
PRIMAVARA - VARA
Hutanu Maria Mirabela
Mirancea Diana Alexandra
Cazacu Alexandra Ioana
Cls a –VII- a B
În peisajul satului modern o serie de obiceiuri au dispărut ori s-au transformat lăsând loc unor „produse“ ce
numai au nimic în comun cu tradiţia. Din fericire mai există însă şi locuri unde s-au mai păstrat, chiar şi
modernizate, o serie de ritualuri străvechi care ne atestă istoria şi vechimea pe aceste meleaguri alături şi de
celelalte etnii.

Trecerea de la iarnă la vară este intermediată de primăvară care, la rândul ei, are mai multe etape. În luna
martie, ca prima lună de primăvară, societatea tradiţională respecta mai multe sărbători, fiecare având
semnificaţii religioase tardive şi precreştine timpurii, contextualizate activităţilor economice
Prima lună a unui străvechi calendar agrar român purta numele de Mărţişor,
debutând cu ziua de 1 martie. Denumirea zonală a lunii este Marţ, Marţiu sau
Marţişor.
MARTIE
DOCHIA
Prima zi a lunii este legată de numele Dochiei,
personaj real, născută în cetatea Iliopolei din
Liban pe vremea împaratului Traian. Fiind o
femeie extraordinar de frumoasă şi bogată a trăit Legendele legate de personajul Dochia, ne
în tinereţe o viaţa aventuroasă. La bătrâneţe s-a introduc în lumea satului românesc în care Baba
pocăit, a fost botezată de către episcopul Theodot Dochia simbolizează Anul Vechi care va muri
cu numele creştin Eudochia, retrăgându-se într-o odată cu lepădarea celor nouă cojoace din spinare
mânăstire după ce şi-a împărţit averea celor in ziua de 9 martie, pentru a renaşte mai apoi. Peste
săraci. Ca urmare a minunilor săvârşite, biserica numai trei luni ea va deveni zeiţa-fecioară, la
creştină o va sanctifica, trecând-o în rândul solstiţiul de vară când lanurile vor da în pârg,
sfinţilor sub numele Cuvioasa Muceniţă denumirea-i fiind Sânziana sau Drăgaica, iar peste
Eudochia, rezervându-i ziua de prăznuire pe 1 alte trei luni se va transforma în zeiţa-mumă la
martie. echinocţiul de toamnă, numele-i fiind Maica
Precesta.
MARTIE
Istoria mărţişorului datează încă de pe vremea geţilor, iar
legenda spune că femeile purtau pe vremea aceea monezi
sau pietricele la care exista obiceiul de a adaugă fire de
lână roşie si albă. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi
soare, era atribuită vieţii. Culoarea albă, conferită de
limpezimea apelor, de albul norilor, era specifică
înţelepciunii bărbatului. Snurul mărţişorului exprimă
împletirea neseparabilă a celor două principii.
Obiceiurile de Mărţişor erau ca părinţii să lege copiilor o
monedă la gât sau la mână şi să ofere celor tineri mărgele
viu colorate înşirate pe un lanţ. Mărţişorul se punea de
regulă în zorii zilei până să apară soarele.
Obiceiul spune că mărţişorul trebuie ţinut 9-12 zile şi apoi
să fie atârnat într-un pom înflorit pentru a aduce noroc şi
bunăstare celei care l-a purtat.
In zona Dobrogei, tradiţiile româneşti spun că mărţişorul
trebuie să fie purtat până la venirea berzelor ca mai apoi să
fie aruncat spre înaltul cerului.
În Transilvania, mărţişorul este agăţat de poartă, ferestre
sau de coarnele animalelor pentru a îndepărta relele şi
deochiul.
MARTISORUL
Legenda  mărţişorului începe când Soarele întruchipat într-
un bărbat chipeş cobora pe pământ pentru a dansa hora în sate.
Un dragon l-a răpit şi l-a închis într-un beci al unui palat.
Nimeni nu îndrăznea să-l salveze pe Soare. Un tânăr curajos a
călătorit 3 anotimpuri (vara, toamna şi iarna) până a găsit
castelul şi s-a luptat cu dragonul multe zile până a reuşit să-l
înfrângă. Soarele a fost eliberat iar sângele tânărului rănit
cădea pe zăpadă transformând-o în ghiocei, mesageri ai
primăverii. Tânărul curajos a murit fericit văzând că viaţa sa a
servit unui scop atât de nobil: venirea primăverii. Istoria
mărţişorului mai spune că de atunci există obiceiul ca oamenii
să ofere doamnelor şi domnişoarelor amulete: un fir alb
împletit cu unul roşu. Semnificaţia literară a mărţişorului este
“micul martie”. Un martie mai mic pe care să-l purtăm la
piepturile noastre pentru ca iarna să fie uitată şi noul anotimp
să înceapă. 
MARTIE
Ciclul celor 9 sau 12 zile în care
Baba Dochia, personaj mitic, urca
oile la munte, este dedicat morţii şi
renaşterii sezoniere a zeităţii agrare.
Ziua de 9 martie apare în calendarul
popular drept ziua de Măcinici /
Mucenici. Sărbătoarea a fost plasată
de cei din vechime la hotarul dintre
iarnă şi vară, zilele aprige şi
nestatornice ale Dochiei fiind urmate
de zilele călduroase ale Moşilor.
Ziua debutează cu Focurile de
Măcinici, menite sa cureţe spaţiul de
forţele malefice ale
anului vechi, reprezentat de Dochia.
MĂCINICII
Alimentul ritual, denumit sfinţi, sfinţisori,
bradoşi, măcinici este preparat din cocă
nedospită în zona de sud a ţării, fiind fierţi
şi apoi indulciţi cu miere, nucă etc.
În Moldova aceştia sunt preparaţi
asemenea cozonacului, având forma de
„8“, fiind unşi după coacere cu miere,
peste care se presară nucă pisată.
Alături de acest aliment ritual exista şi
beţia rituală, atestată de tradiţia
populară, potrivit căreia este bine în
această zi să bei 40 sau 44 de pahare de
vin în memoria mucenicilor care s-au
jertfit pentru dreapta lor credinţă dar şi
pentru a avea forţă şi sănătate pe tot
parcursul anului.
MARTIE Blagoveştenia şi Ziua Cucului
Plasată în imediata apropiere a echinocţiului de
primăvară şi având la bază consemnarea din
Evanghelia lui Luca, Buna Vestire sau
Blagoveştenia prăznuită de creştini în ziua de 25
martie este inscrisă în Calendarul popular ca
Ziua Cucului.
În toate satele româneşti este o sărbătoare care
îmbina aspectul creştin cu cel tradiţional precum:
actele de purificare a spaţiului prin tămâierea
clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor sau prin
producerea de zgomote de care să se sperie forţele
malefice ori prin aprinderea focurilor în grădini şi
livezi (în Transilvania şi Banat), alungarea şerpilor
de pe lângă casă, a insectelor şi omizilor din livezi
precum şi scoaterea din lăzi a straielor la aerisit.
În alte zone din ţară în această zi nu se pun cloştile
crezându-se că din ouăle ouate acum nu ies pui,
vacile nu se „gonesc“ şi nici porumbul nu se
seamănă (în Moldova şi Bucovina). Mai demult în
această zi se afla norocul şi se făceau previziuni
meteorologice iar femeile strângeau apa provenită
din neaua topită pentru a o folosi în practicile de
medicină populară. În această zi se sacrifică peştele
prin gătirea sa, chiar dacă este perioadă de post,
biserica încuviinţând acest lucru prin „dezlegarea la
peşte“.
MARTIE
Atestat şi existent în şesul Munteniei şi LAZĂRUL
Dobrogea, cu o răspândire probabilă mai
largă, acest obicei se aseamănă în
reprezentarea personajului cu cel al
Caloianului, fiind tot o întruchipare
folclorică a unui erou vegetaţional.
Practicarea obiceiului s-a modelat cu timpul
după cel al colindatului propriu-zis,
deosebirea fiind legată de componenţa cetei –
aici sunt numai fete dintre care una se alege
mireasă, fapt ce a dus şi la denumirea „a
umbla cu Lăzăriţa“ sau „cu mireasa“.
Cortegiul de 6 fete intonează un cântec ritual
povestind cum Lazăr, personajul central, va
muri în urma căderii sale din copac în timp ce
culege frunze pentru oile sale, prilej pentru a
fi bocit şi îmbrăcat ritual ca un erou ce are
calităţi deosebite de regenerare.
 FLORIILE
Având rădăcini în vechea lume romană, sărbătoarea era închinată zeiţei Flora, protectoarea vegetaţiei
ce începe să renască primăvara. Sărbătoarea creştină din duminica ce precede Paştele a căpătat
denumirea de Florii şi prăznuieşte Intrarea Domnului în Ierusalim. Vechii semnificaţii de reînviere a
naturii i s-au adăugat altele noi legate de cultul strămoşilor manifestate prin pomeni, curăţirea
mormintelor, înfigerea în morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor morţilor prin acte de
divinaţie,
Ramurileetc.verzi de salcie simbolizează fertilitatea vegetaţională de primăvară. Acestea sunt duse la
biserică în dimineaţa zilei de Florii, sunt sfinţite după care sunt puse în casă la icoane, uşi, ferestre sau
sunt păstrate pentru a trata bolile de-a lungul anului, oamenii se încing la mijloc cu ele şi uneori sunt
folosite la vrăji şi descântece. În unele zone din ţară mărţişorul făcut cadou la 1 martie se agaţă într-un
pom înflorit pentru ca recolta de fructe din acel an să fie păzită de dăunători şi boli specifice pomilor
fructiferi. Sărbătoarea este prăznuită
diferenţiat în toate zonele
etnofolclorice din ţară. Pe alocuri,
în Transilvania în această zi se
colindă, melodia simplă narând
Patimile Mântuitorului sub
forma unei Pricesne.
 SĂPTĂMÂNA MARE
Ultima săptămână din Postul Mare al Paştelui, cuprinde o serie de practici cu semnificaţii deosebite. Dacă
în primele trei zile ale acesteia se fac încă pregătiri în gospodării în sensul curăţării şi văruirii gospodăriei şi
anexelor acesteia, începând cu ziua de joi (Joia Mare) se intră deja într-un fel în atmosfera Paştelui.
Ospeţele funerare
În nopţile de Joia Mare (Joimari) sau de Paşte în cimitirele creştine din toată ţara oamenii aduc ofrande
sub forma colacilor, mâncărurilor gătite, băuturii şi lumânărilor, spiritelor celor morţi, asezându-le pe
mesele special puse în cimitire sau direct pe pământ langă mormintele familiei. După ce ofrandele sunt
binecuvântate şi sfinţite de către preot urmează ospăţul propriu zis la care participă toată suflerea satului, În
zona de sud-est a ţării în dimineaţa zilei de Joimari, copiii merg la fiecare mormânt, aprind câte o
lumânare şi bat într-o toacă de mici dimensiuni cântând un cântec ritual denumit
Toconelele.
 Joimăriţa SĂPTĂMÂNA MARE
Personaj legat tot de cultul morţilor şi Joia
Mare. Este întruchiparea unei zeităţi a
morţii care supraveghează focurile de
Joimari. Joimăriţa locuieşte în pădurile
virgine din creierii munţilor înalţi.
Supraveghetoare a cultului strămoşilor.

Joia Mare mai este cunoscută drept Joi

Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră,
Joimăriţa. Până la această dată femeile
trebuiau să termine de tors cânepa. Se
spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe
să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde
dormind, le face neputincioase tot anul.
Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la
casele în care locuiau fete mari şi dadea
foc cânepii netoarse.
Tradiţia spune că din acest momet nu se mai bat
clopotele, ci doar toaca. În gospodăriile româneşti
se înroşesc ouăle şi se pregătesc cozonacii şi
pasca. Cojile de ouă folosite la pască nu se
aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu
multă grijă într-un vas special şi se aruncau în
Sambata Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se
că, astfel, găinile si puii aveau sa fie paziţi de
păsările prădătoare peste vară
 SĂPTĂMÂNA MARE
Vinerea Mare

Ultima vineri din Postul Paştelui, ziua în care

Mântuitorul a fost răstignit poartă denumiri diferite la
români. În unele zone se numeşte Vinerea Paştelui, în
altele Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor. În această
zi sfântă, ţinută pe tot cuprinsul ţării, credincioşii se
roagă şi priveghează trupul Domnului simbolizat de
Aerul scos din Sfântul Altar în mijlocul bisericii, fac
băi purificatoare, ţin post negru şi respectă severele
interdicţii de muncă privind torsul, ţesutul ori cusutul.
Postul negru este ţinut pentru sănătate, în special
pentru „secarea” guşii şi a bolilor de piele.
 PAŞTELE
Cuvantul deriva din ebraicul pesah (trecere),moștenit de evrei de la egipteni. La evrei Paseha semnifica
trecerea de la robie la libertate. În limba română Paști derivă din forma bizantino – latină Pastihae a
cuvântului de origine evreiască Pesah. Semnificația la creștini a sărbătorii este trecerea de la moarte la
viața veșnică.
La Paști se fac sacrificii rituale violente (tăiatul mielului,, ciocnirea rituală sau moartea violentă a oului), se
prepară hrana rituală, se aprinde ritual lumina la miezul nopții, se crede ca mormintele și cerurile se deschid,
că animalele vorbesc și comorile ard.
Tradiţii : oul pascal şi apoi un obicei preluat de românii transilvaneni de
la etnicii germani şi maghiari şi anume acela legat de stropitul fetelor de
măritat în prima zi de Paşti. Acest ritual şi-a pierdut din sacralitatea sa în
timp devenind un bun prilej de distracţie pentru tinerii din sat. Flăcăii
frumos îmbrăcaţi se duc şi colindă pe la casele fetelor de măritat şi după
ce aseamănă fata cu o floare frumoasă ce trebuie udata şi îngrijită, o
stropesc cu parfum (în vechime cu apă neîncepută). În schimbul acestui
act ritual ce cuprinde şi urarea că fata respectivă să fie frumoasă şi
drăgăstoasă pe tot parcursul anului, băieţii primesc prăjituri de casă,
pregătite de fete şi vin.
APRILIE SÂNGIORZUL (SF. GHEORGHE)
În trecut această sărbătoare era cinstită cu mult fast timp
de trei zile
Oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă
pătrată, înfigeau ramuri verzi de salcie înmugurită și flori
galbene de primavară cunoscute, în Bucovina, sub
numele de calceș capul familiei așeza brazdele, la stâlpii
porţilor și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și
grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire,
pentru a fi protejati de forțele malefice. În preziua
sărbătorii dar și pe parcursul celor trei zile în care era
celebrat, erau îndeplinite numeroase ritualuri de aflare a
ursitei și a norocului. Astfel, fetele de măritat credeau că La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă
își pot vedea ursitul dacă priveau într-o cofă plină cu în vas se afla un fir de iarba, credeau că se vor căsători
apă, flăcăii, căutau iarba fiarelor, planta miraculoasă ce cu fata iubită. Dacă în apă se afla o floare uscată sau
putea să sfărâme lacătele și lanțurile. Tinerii mergeau veștedă, era semn că tânărul nu se va însura în acel an,
într-o dumbravă ducând cu ei câte o cofă cu apa iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în
neîncepută. Fiecare tânar își ascundea vasul într-un loc curând. Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi
doar de el știut rostind numele fetei ce-i era dragă. deoarece se credea că acel care încalcă interdicâia avea
Apoi, până la ivirea zorilor se prindeau cu toţii în horă să fie somnoros întregul an.
sau cântau din fluiere.
 MAI ARMINDEN (1 MAI)
Specifice acestei zile sunt: împodobirea cu ramura verde a stâlpilor porților și caselor, a intrărilor în
adăposturile pentru vite și anexelor gospodarești pentru protecția oamenilor și animalelor de forțele
malefice, împlântarea în mijlocul satului, la stâna de oi, în țarină, între hotare a unui stâlp înalt împodobit
cu ramuri verzi în vârf sau a unui arbore întreg curățat de crengi până spre vârf și împodobit cu flori și
spice de grâu. Tot în această zi se organizează petreceri câmpenești, la iarbă verde, în vii și livezi unde
se mănâncă carne de miel friptă și se bea tot vin roșu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui și
apărarea oamenilor și a vitelor de boli. În vechime boala care mistuia era ciuma și de aceea s-a pastrat
într-o strigătură amintirea acestor timpuri apuse: „Frunză verde de pelin,/ Iată-ne la Armindeni,/ Beau
mesenii și mănâncă,/ Și de ciumă nu li-e frică!“. Obiceiul prinderii ramurii verzi sau împlantarii Pomului
de Mai a fost amestecat cu tradiția inspirată de episodul Noului Testament al omorarii copiilor din
porunca lui Irod.
 MAI CONSTANDINU PUILOR

Este o sărbătoare de primăvară celebrată în sudul României în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena (21
mai). Sărbătoarea este dedicată păsărilor de pădure, numindu-se din acest motiv şi Constantin Graur
sau Constandinu Puilor. După ce Vlasie le-a dezlegat glasul, după ce s-au logodit şi şi-au construit
cuiburi la Dragobete, păsările de pădure încep să-şi înveţe puii să zboare. Pentru a preîntâmpina
distrugerile holdelor de grâne şi a viilor de către păsările cerului, mulţi agricultori şi podgoreni în
vechime nu lucrau în această zi dedicată păsărilor.
Păstorii își aleg baciul, stabilesc locul unde vor sta
stânele pe timpul verii și aleg paznicii care trebuie să le
păzească turmele când sunt la pășune. În ajunul
sărbătorii, păstorii aprind un foc, numit Focul Viu.
Împreună cu oile, ei stau în preajma acestui foc; în
popor, există convingerea că acest ritual, împlinit din
generație în generație, are un rol protector împotriva
pagubei și bolilor, în intervalul petrecut cu toții la
stână. Focul viu păstrează sporul laptelui. După ce se
împlinea ritualul de purificare, gospodinele trebuiau să
stropească cu agheasmă.
 MULTUMIM,
SA AVETI
O PRIMAVARA FRUMOASA !