Mărțiguşul, amuletă magică

Mărțișorul, obiect pe care mai ales bărbații îl dăruiesc ființelor dragi, ascunde, de fapt, o poveste cu mai
multe straturi, ca o nuvelă ivită din mintea arborescentă a unui Cortazar sau Borges.
Odinioară, pe 1 martie de obicei mamele le legau copiilor o monedă de argint sau de aur la gât sau la
mână. O legau fie de o cordelușă roșie, fie de un șnur împletit dintr-un fir de mătase roșie și altul de
mătase albă. Cei avuți – destul de rari în satul românesc – foloseau un șnur făcut din fire de aur și argint.
În funcție de zona etno-geografică, se numea mărțișor, marț sau mărțiguș. Oamenii credeau că acel copil
care va purta mărțișor va fi sănătos, „curat ca argintul” și norocos. Specialiștii (etnografi, etnologi sau
antropologi) vorbesc despre o funcție apotropaică a mărțișorului. „Apotropaic” ce cuvânt...
înspăimântător pentru urechile noastre! Mărțișorul legat la mână sau la gât are formă de cerc.
Mărțișorul, deci, îndeplinea, înainte de toate, o funcție magică. De aceea nu doar copiii erau protejați de
maleficii, prin intermediul lui, ci și cloșca din cuibar, oaia din staul sau... pomii din grădina țăranului.
Ne întoarcem la practici mai mult sau mai puțin rituale. Ca orice obiect magic, el se supunea unor reguli
stricte. Era „îmbrăcat” într-un anumit moment benefic și „lepădat” în altul. Obiectele magice sunt
încărcate de numinos – o forță pe care dacă nu știi cum s-o stăpânești, poate avea efect de bumerang:
se întoarce numaidecât împotriva ta. Respectând această lege nescrisă, în anumite zone ale României,
mama îi lega copilului mărțișorul în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Micuțul îl
purta la mână sau la gât 12 zile, apoi îl lega de ramura unui pom tânăr. Dacă acelui pom îi mergea bine,
însemna că și copilul se va bucura, în viața sa, de sănătate, prosperitate și noroc. În alte locuri,
mărțișorul se purta până înflorea porumbarul sau păducelul. Alții îl purtau până la întoarcerea berzelor
sau până pe 9 martie, când, în calendarul creștin sunt sărbătoriți cei 40 de mucenici.
Printr-unele locuri din România purtau mărțișor și fetele mari sau nevestele din motive... cosmetice.
Pentru frumusețea tenului. Se zicea că „Cine poartă mărțișoare/Nu mai e pârlit de soare”. La finele lunii
martie „lepădau mărțișorul”, adică și-l desfăceau de la mână, șnurul îl legau de ramura unui pom
proaspăt înflorit, iar cu moneda cumpărau fie pîine, albă, fie caș, fie vin. Se credea că fetei care respecta
întocmai acest ritual, fața i se făcea albă precum cașul și rumenă ca vinul. Bineînțeles, respectând până
la capăt regulile magiei simpatetice, bănuțul purtat îi asigura purtătorului belșugul atît de mult-dorit.
Alte fete purtau mărțișorul până auzeau cucul cântând sau vedeau în înaltul cerului primul cârd de
berze.
Ziua de 1 martie, denumită și Baba Dochia, Baba Marta sau Cap de primăvară, prilejuia predicții despre
viitor și prescria câteva tabuu-uri, mici reguli nescrise, pe care dacă le respectai, îți asigurai sănătatea și
prosperitatea. Se credea că dacă pe 1 martie va fi o zi frumoasă, însemna că timpul va fi frumos, întreaga
primăvară și vară. Iar dacă era urâtă, dimpotrivă, că vor avea parte de o primăvară mohorâtă și o vară
capricioasă. Pe 1 martie, gospodinele se abțineau să lucreze ceva. Astfel, „domoleau mânia Babei
Dochia”, stăvileau gerul care le amenința viitoarele recolte și nimeni din casă nu se îmbolnăvea de vărsat
sau nu era primejduit de înec. Femeile puteau totuși să facă clacă de tors fiindcă și Baba Dochia mersese
cu oile, luându-și furca și lâna pentru tors. Tot pe 1 martie, fetele sau femeile care purtau numele de
Evdochia, Dochia sau Dochița își serbau ziua.

Pentru strãmoșii noștri, 1 Martie avea însemnătatea începutului de an. În calendarul agrar străvechi, 1
Martie era prima zi a anului, zi în care din firul vremii tors de Baba Dochia se împletea funia anului: alb și
negru, iarnă și vară, zi și noapte, moarte și viață. Înainte vreme, cele două fire răsucite de lână albă și
neagră se dăruiau în prima noapte cu Lună Nouă din martie (21 martie 2023). În vechime, negrul era
considerată culoarea fertilității, a pământului roditor și a norilor aducători de ploaie, pe când albul era
culoarea morții, a iernii înghețate, a doliului. Firul negru a fost înlocuit ulterior cu cel roșu, simbol al vieții,
al soarelui, al pasiunii, și se dãruia de 1 Martie, înainte de răsărit. Mai târziu, acestui șnur bicolor i s-a
adăugat un bănuț de argint, aramă sau aur și s-a numit „marț” sau „mărțiguș”.
Primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt mai vechi de 8.000 de ani, după cum
au relevat săpăturile arheologice. Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu,
înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât. Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era
atribuită femeii - deci vieţii. Albul, semnificând albul norilor şi limpezimea apelor era asociat cu
înţelepciunea masculină. Şnurul mărţişorului semnifica tocmai împletirea inseparabilă a celor două
principii, feminin şi masculin. După unele informaţii etnografice, cele două fire răsucite ar fi semnificat
iarna şi vara, iar de ele se agăţa o monedă de aur, argint sau din alt metal. În vechime se pare că şnurul se
împletea din lână albă şi neagră, fără a i se adăuga monede sau alte obiecte artizanale. În unele accepţiuni,
şnurul bicolor al mărţişsorului, ca obiect cultic, reprezenta funia anului, care aduna săptămânile şi lunile
în anotimpurile de bază ale Calendarului popular – iarna şi vara. Acest şnur era făcut cadou la 1 martie,
în ziua Dochiei, început de An Agrar.

Mărţişorul a fost inclus în lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO

Mărţişorul este dăruit mai întâi între oameni, apoi este oferit plantelor şi, prin extensie, întregului Univers.
Astfel, prin răspândirea mărţişorului, omul doreşte să echilibreze principiile contrare şi complementare
care îi guvernează Universul, precum viaţa-moartea, lumina-întunericul, vara-iarna, masculinul-femininul,
semnificaţii cuprinse în albul şi roşul şnurului,
Mărţişorul e funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului adunate într-un şnur bicolor, simbolizând iarna şi
vara, făcută cadou la 1 martie, Ziua Dochiei şi străvechi început de An Agrar.
Mărţişorul, generalizat astăzi la sate şi oraşe, este confecţionat din două fire colorate alb şi roşu, de care
se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor şi femeilor care îl poartă agăţat în piept una sau
mai multe zile. La sfârşitul secolului al XlX-lea Mărţişorul era primit de copii, fete şi băieţi, fără deosebire,
de la părinţi în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui.
Mărţişorul, de care se agăţa o monedă metalică de argint şi, uneori, de aur, se purta legat la mână, uneori
prins în piept sau la gât. El era scos, în raport de zona etnografică, la o anumită sărbătoare a primăverii
(Măcinici, Florii, Paşte, Arminden) sau la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi (măceş, porumbar,
trandafir, păducel, vişin, zarzăr, cireş etc.) şi agăţat pe ramurile înflorite.
Se credea că purtătorii Mărţişorului nu vor fi pârliţi de Soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi
ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi. După unele povestiri,
Mărţişorul se confecţiona din două fire răsucite de lână colorată, albă şi neagră sau albă şi albastră, şi
făcut cadou în ziua din luna martie, perioadă a echinocţiului de primăvară, când apărea pe cer Luna Nouă.
Aromânii puneau Mărţişorul în ajunul zilei de 1 martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Sărbătorile cu ajun şi calculul timpului în raport cu o anumită fază a Lunii sunt caracteristice calendarelor
lunare care au precedat, atât la daci cât şi la romani, actualele calendare solar-lunare.
Obiceiul Mărţişorului este o secvenţă a unui scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului primăvara, la
moartea şi naşterea simbolică a Dochiei. După unele tradiţii, firul Mărţişorului, funie de 365 sau 366 de
zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii
copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.
Întrucât Mărţişorul este inseparabil de tradiţia Dochiei carpatice, zeiţă maternă, lunară şi echinocţială, se
poate afirma cu certitudine autohtonia şi vechimea multimilenară a obiceiului. Obiceiul a fost atestat în
toate teritoriile locuite de români şi aromâni. În unele zone etnofolclorice (Transilvania, Banat,
Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei) luna echinocţiului de primăvară şi a Anului
Nou Agrar se numeşte Mărţişor.
De la marț/mărțiguș la mărțișor
Cu timpul, bănuțului i-au luat locul fel de fel de figurine, semne ale norocului, primăverii și dragostei: trifoi
cu patru foi, potcoavă, coșar, ghiocel, buburuză, inimioară. Este momentul în care mărțigușul a trecut de
hotarul satului și a ajuns la oraș.
Piesă de rezistență din recuzita magică
Odinioară se credea că, primind mărțișorul, pomul este ferit de deochi iar deochiul era răul cel mai mare
pentru el, singurul care îi putea lua rodul. Recunoscător că l-a împodobit cu prețioasa amuletă, pomul -
printr-un transfer simbolic de proprietăți- îi dăruia parfumul, frumusețea și vigoarea lui. Pe atunci,
mărțișorul era o piesă de rezistență din recuzita magică și se purta într-un timp incert cum este cel de la
cumpăna dintre ani. Iar 1 Martie era început de an nou, atât în calendarul roman, cât și în cel geto-dac,
răstimp în care anul murea spre a renaște iar spiritele demoniace hălăduiau nestingherite ca la orice
început și sfârșit al lumii. Poate de aceea, oamenii legau șnurul mãţişorului de coarnele animalelor, de
aripile cloștilor, la toarta găleții de apă, la poarta casei, formând nenumărate cercuri și noduri magice.
Originea mărțișorului. Matronalia.
O parte a etnologilor consideră că tradiția mărțișorului este de sorginte latină, romanii venerându-l în
această zi pe zeul războiului, Mars. Privit din această perspectivă, șnurul mărțișorului se poate explica prin
împletirea culorii roșu, culoare a vieții și a victoriei în luptă, cu albul, simbol al începutului și totodată al
morții posibile, sugerată de inițierea campaniilor militare din Idele lui Marte. Tot la 1 Martie, Imperiul
Roman sărbătorea Matronalia, zi în care bărbații ofereau daruri soțiilor și mamelor.
Talisman lunar?
Caracterul profund feminin al sărbătorii este confirmat de faptul că, în vechime, mărțișorul era un simbol
lunar. Se dăruia în prima noapte cu Crai Nou din luna martie și era din argint sau din aramă (metale lunare).
În plus, bănuțul găurit, asemenea pietrei plate cu o gaură la mijloc, este un „simbol matricial feminin”.
Faptul că mărțișorul feminin și lunar este legat de un pom („simbol axial masculin” în accepția lui Ivan
Evseev) poate fi interpretat drept un abandon al anotimpului fragil și tainic patronat de Lună, în brațele
viguroase ale verii.
Sau talisman solar?
Există și etnologi care susțin că mărțișorul ar fi un „talisman solar”, majoritatea dintre ei preluând teoria
lui Romulus Vulcănescu portivit căreia fetele, după ce purtau mărțișorul toată luna martie, ieșeau într-un
spațiu deschis și-l aruncau spre cer, rostind următoarea invocare:
Sfinte Soare, Sfinte Soare
dăruiescu-ți mărțișoare,
‘n locu lor tu mă ferește,
de pistrui ce mă-nnegrește.
Ia-mi, te rog, negrețele
și dă-mi albețele,
fă-mi fața ca o floare,
Sfinte Soare, Sfinte Soare.
descântec cules din jud. Gorj în 1937 de Romulus Vulcănescu
Unii cercetători merg mai departe, susținând proveniența cultică solară a mărțișorului. Argumentul lor
este dat de îmbinarea cromatică alb-roșu, regăsită și în costumul Căluşarilor, dansatori magici care
personifică herghelia divină a anotimpului patronat de cal.