Martisorul

Martisorul este o sarbatoare specific romaneasca care celebreaza venirea primaverii. In aceasta zi se ofera
persoanelor de sex feminin apropiate marisoare, ca mici semne de multumire. Se considera ca martisoarele sunt
aducatoare de fericire si noroc. Ele sunt formate in mod traditional dintr-o fundita rosu cu alb - rosu semnifica iarna
si albul primavara la care se adauga alte simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoava, cosar, inima. Acest
simbol este purtat la vedere o saptamana sau doua.

Cum a aparut acest obicei?

Descoperirile arheoloice arata ca se celebra prima zi a primaverii inca de acum 8000 de ani... Si pe vremea dacilor
simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si se purtau doar dupa 1 Martie. Martisoarele erau atunci
pietricele albe si rosii insirate pe o ata. Alte surse aratau ca martisoarele constau in monede care erau atarnate de fire
subtiri de lana, negru cu alb. Tipul de moneda: aur, argint sau bronz indica statutul social. Ele erau purtate pentru a
avea noroc si pentru a avea o vreme buna.
Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui. Acestea erau purtate
pana cand copacii incepeau sa infloreasca si apoi atarnate de crengile lor.

Legenda babei Dochia

Acum mai multi ani o femeie batrana care se numea Dochia avea o fiica vitrega pe care o ura. Intr-o zi de iarna
cumplita Dochia i-a dat o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele la rau pana devine alba ca zapada.
Tanara fata a spalat-o mult timp, dar pe cat o spala ea mai tare, pe atat devenea haina mai neagra! Atunci a aparut un
barbat care se numea Martisor si a intrebat-o de ce plange. Ea i-a povestit ce i se intamplat.
Atunci Martisor i-a spus ca poseda o putere magica si i-a oferit o floare rosie si alba si a indemnat-o sa mai spele
inca o data vesmantul si apoi sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa panza era alba ca si neaua. Batranei
Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Ea nu ar fi crezut ca fiica sa vitrega va reusi sa indeplineasca sarcina.
Deodata a vazut floarea din parul fetei. "De unde o ai?" o intreba batrana, "este inca iarna".
Batrana crezu ca primavara a revenit si pleca cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasa, asa ca a renuntat la
cojoacele pe care le puta. La sfarsit a fost insa prinsa de burnita. Cand a ajuns in varf i s-a aratat Martisor: "Vezi cat
de rau este sa stai in frig si umezeala" a grait el, "tu, cea care ti-ai obligar fiica sa spele iarna hainele la rau." Apoi a
disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre.
De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.

Martisor

Sarbatorirea inceputului lui Martie are legatura directa cu Anul Nou Agrar.Martisor este denumirea populara a lunii
Martie, luna echinoctiului de primavara, dedicata zeului si planetei Marte.
In trecut, in satele Romaniei, parintii daruiau copiilor si tinerilor un snur din lana alba si rosie. Aceasta „funie”
simboliza zilele saptamanii si lunile anului, rasucite intr-un snur bicolor. Cele 2 culori opuse simbolizau cele 2
anotimpuri, iarna si vara. Acest snur era purtat de cel care il primea legat la incheietura mainii. Cu timpul, de snur a
fost atarnata o moneda de argint sau aur, metale pretioase care se credea ca sunt aducatoare de sanatate. Astfel,
Martisorul era purtat pana dupa Pasti, cand ori se atarna de crengile inflorite ale unui copac, ori se pastra precum o
amuleta. Acest obicei rural din secolul 19 a fost preluat de familiile instarite de la oras, parintii daruind copiilor mici
obiecte decorative pretioase, legate cu o ata bicolora.
Cu timpul, Martisorul si-a pierdut insemnatatea de amuleta purtatoare de noroc si sanatate, devenind mai mult un
simbol al venirii primaverii. In prezent, in preajma zilelor de inceput a lunii Martie, se pot cumpara nenumarate
sortimente de martisoare, de la mici bijuterii pana la jucarii, toate avand nelipsitul snur in alb si rosu.
Martisorul este un obicei specific românesc, pe care nu il regasim la alte popoare. În timp, traditia martisorului a fost
preluata si de alte populatii de la sud de Dunare. Obiceiul daruirii martisorului este mostenit de la daci si romani si
îsi are originea in credintele si practicile agrare.

Martisor, numele popular al lunii martie, este de origine latina Martius. Dupa vechiul calendar roman, 1 martie era
prima zi din an, în care se celebra sarbatoarea Matronalia. În aceasta zi aveau loc serbarile lui Marte zeul fortelor
naturii, al primaverii si agriculturii, ocrotitor al câmpului si turmelor. La vechii traci, aceleasi atribute le avea zeul
Marsyas Silen, inventatorul fluierului, al carui cult este legat de glia materna si de vegetatie. Acestui zeu ii erau
inchinate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii. Se pare ca sarbatoarea romana a matronaliilor s-a
suprapus in spatiul românesc peste echivalentul local al acesteia, Baba Dochia, personaj traditional care isi are
originea în vechiul cult al Marii Mame.

LEGENDA MARTISORULUI
Stiati ca "legenda martisorului" este legata de o eclipsa de soare, din vremea ocupatiei romane din Dacia?
Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni,
inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai
râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze
soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze
soarele.
Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat
zile întregi pâna când zmeul fu doborât. Slabit de puteri si ranit, tânarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer
înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara.
Sângele cald din rani i s-a scurs în zapada. Pe când acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii.
Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în zapada imaculata. Muri.
De atunci tinerii împletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor
apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul
simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.
Mărţişorul (1 martie) - sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui
împotriva răului. Cu această ocazie persoanele de sex feminin primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare),
legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii,
iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datând din vremea Geţilor. Originile
obiceiului se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte zeu al fertilităţii şi al vegetaţiei sau în
echivalentul acestora din Tracia, sărbătorile în cinstea zeului Marsyas Silen. Femeile dace purtau monezi sau
pietricele asociate cu fire de lână roşii si albe pentru a avea noroc şi un an productiv.

n de an sarbatoarea de 1 Martie ne readuce speranta, optimismul, credinta în mai bine si spor la toate. Din înclestarea
frigului cu razele soarelui, a întunericului cu lumina, dupa ultimele zvârcoliri din zilele babelor, învinge viata,
primavara, soarele.
Acest triumf al reînvieri si regenerari nu putea fi invocat decât prim Martisor-pecare îl daruim celor dragi la 'cap de
primavara'.
Snurul alb si rosu cu o amuleta(banut, o scoica) l legau parintii la mâna copiilor, îl daruiau flacaii fetelor, îl shimbau
fetele între ele cu sens de urare de noroc, de sanatate ca 'argintul curat, ca piatra de râu, ca scoica din ape'.
Martisorul daruit în zorii primei zile din Martie se purta 9-12 zile, uneori chiar pâna la vederea primului pom
înflorit, apoi se atârna de ramurile înflorite, crezându-se ca tot astfel va fi si anul celui care l-a purtat.

A fost odata un om sarac. Acesta confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete, hainute. Apoi le
vindea la piata. Intr-o zi, omul vazand ca i s-au terminat materialele, a gasit prin casa doua suluri de ata alba si rosie.
Se gandea, se gandea, ce poate sa faca cu ele. Nu dupa mult timp stiu ce sa faca cu ele. Lua cele doua ate, rupse din
fiecare si le impleti. Fusese foarte fascinat de ceea ce crease. Si adauga un mic tablou de care prinse snuruletul. S-a
tot gandit.
-Cum sa denumesc aceasta creatie?
Stiu! Martisor, deoarece suntem in luna martie si suntem in prima zi a lunii. Aceste lucruri vor fi daruite de catre
barbati, femeilor drept cadou. Si facu mai multe modele.
Asa s-a dus vestea, despre acest lucru, in toata lumea. Si oamenii sarbatoreau aceasta zi, deoarece doreau sa pastreze
in memorie acea zi in care saracul a inventat acest simbol al primaverii si reinnoirii.
Si in zilele noastre se sarbatoreste prima zi de martie.

În Dobrogea martisorul se purta pâna sa venirea berzelor, apoi era aruncat spre analtul cerului ca norocul sa fie 'mare
si înaripat'.
'Martisorul' era un dar ce-si trimiteau românii, unul altuia, în ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un banut de aur
spânzurat de un gaietan de matase împletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât
pâna când întâlnea cea dintâi roza înflorita, pe crengile careia depunea apoi darul primit.
Banutul însemna îmbelsugarea, firele albe si rosii ale gaietanului simbolizau fata alba ca crinul si rumena ca roza, iar
ofranda facuta reginei florilor era o salutare poetica adresata primaverii.

În satele Transilvaniei Martisorul rosu-alb din lâna se agata la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile
oilor, la tortile galetilor, pentru îndepartarea deochilui, a spiritelor malefice, pentru invocarea vietii, aputerii
regeneratoare care se credea ca ar fi stimulata prin însasi 'culoarea vietii'.
Prima zi a lui Martie se numea în calendarul traditional al satelor carpatine si Drogobete, când fetele se spalau 'cu
apa de omat' ca sa fie 'curate, frumoase, albe ca neaua'.

Bihorenii credeau ca însasi apa de ploaie adunata de 1 Martie sau din 'zilele babelor' te face frumos si sanatos, iar în
Banat se îndatina ca fetele sa adune stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure sa se spele pe obrajori
rostind descântecul 'drogobetelui de dragoste':'Floare de fraga/ Din luna lui Mart/La toata lumea sa fiu draga /
Urâciunile sa le desparti'.
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate